Cazul Roşia Montană este poate cel mai bun prilej, înainte de a se închide dosarul în speţă, oficial şi definitiv, să ne amintim cu toţii de importanţa apărării intereselor noastre naţionale!
În consecinţă, vreau să subliniez faptul că, dincolo de toate semnele de întrebare care planează asupra „cazului Roşia Montană”- mă refer, de exemplu, la: felul cel puţin dubios în care unii reprezentanţi ai statului român s-au implicat într-o relaţie de parteneriat economic cu o suspectă companie „canadiană” în „spatele” căreia figurează şi nişte persoane recunoscute pentru implicarea lor în acte de corupţie; la modul cum de a fost posibil ca aceştia să deţină informaţii importante, secrete (hărţile geologice ale statului român), care ţin de siguranţa naţională în materie de metale rare; la o posibilă trădare de ţară, deoarece s-au cedat aproape pe nimic resursele naţionale în virtutea unei privatizări ţinute la „secret”; la felul cum de a fost posibil ca din minele româneşti declarate „epuizate” în anul 2005 – şi sigilate – unul din cei mai renumiţi geologi ai noştri (prof. univ. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie) să afirme de fapt că România ar mai dispune de 6.000 tone de aur în zăcăminte estimate la sute de miliarde de euro – chiar şi reprezentanţii RMGC spun că au descoperit 250 tone de metal preţios în valoare de 11 miliarde $; la faptul că România primeşte din partea companiei de exploatare a bunurilor subterane o redevenţă de doar 6% din tot ce se extrage, în timp ce Africa de Sud primeşte o redevenţă pentru exploatarea aurului său de 20%), aşadar, pe tot acest fundal sumbru, constat că a existat şi există o tendinţă periculoasă de a ne focaliza (exclusiv) atenţia doar asupra Roşiei Montane, când, de fapt, avem de-a face, pe de-o parte, cu o „hartă” a secătuirii resurselor naturale la nivelul întregii Românii.
Iar, pe de altă parte, ştiut fiind că valorile spirituale sunt superioare celor materiale, ar fi bine să se înţeleagă că s-ar putea pierde mult mai mult decât aurul de la Roşia Montană – este vorba despre ştergerea identităţii poporului român (a vestigiilor dacice existente nu numai acolo), în schimbul unui pumn de bani prin care consimţeam – în „cazul Roşia Montană” – la pierderea unor informaţii definitorii pentru certificatul de naştere al neamului nostru creştinesc.
În acest sens, mai multe personalităţi de calibru din diferite domenii, de la Biserica Ortodoxă la Academia Română, s-au exprimat public, în sensul că mai important decât aurul este localitatea Roşia Montană şi istoria ei. Iar istoria ei este parte a Istoriei românilor şi ea semnifică în fond nu numai valoarea noastră ca români, dar şi prestigiul României în lume!
Celor care nu ştiu sau celor care au uitat, le reamintesc faptul că, conform textului scripturistic, omul a fost aşezat de Dumnezeu – încă de la creaţie – în mijlocul naturii ca fiind un stăpân al ei. Dar puterea omului asupra naturii nu este una absolută, deoarece nu omul, ci însuşi Dumnezeu este Creatorul ei. Raportul acesta moral al omului faţă de natură este precizat în Cuvântul lui Dumnezeu din momentul creaţiei lumii înconjurătoare: „Stăpâniţi pământul” (Fac. 1,28; Ps. 8,7). Omul este deci rânduit să domnească şi să stăpânească nu numai pământul, ci şi „peste toate vietăţile care se târăsc pe pământ(…) V-am dat vouă toată iarba… şi tot pomul care are întru sine rod cu sămânţă de semănat vor fi vouă de mâncare” (Fac. 1,28-29).
Aşadar, natura este pentru om un mare izvor al bunurilor materiale trebuincioase vieţii, omul trebuind să-şi exercite autoritatea sa relativă de stăpân al naturii, în principiu, exercitându-şi astfel întreaga sa activitate de fiinţă raţională, potrivit cu voinţa lui Dumnezeu, Care îşi şi extinde propria Sa autoritate asupra întregii Lui creaţii.
Neglijarea istoriei poate fi cel puţin la fel de letală pentru neamul nostru ca şi cele 15 milioane kilograme de cianură preconizate a fi folosite de susţinătorii activităţii miniere de la Roşia Montană.
Autor: Prof. Costel Neacşu
Sursa: Justitiarul
Adauga comentariu