„După ştiinţa mea, Imperiul Bizantin, cea mai strălucită formaţiune politică de religie creştină ortodoxă, a fost, cel puţin până în secolul XIII, dacă nu până la încheierea mileniului său de existenţă, net superior cultural Occidentului. Când au intrat în Constantinopol, în vremea lui Alexie Comnenul, cruciaţii occidentali îşi băteau joc de bizantini, maimuţărind actul scrierii!
Cavalerii apuseni nu erau toţi foarte alfabetizaţi. Şi nici foarte civilizaţi. Ei au cerut, de pildă, bizantinilor să practice ordaliile ca procedură judiciară, era vorba ca eventualii doi împricinaţi să-şi bage mâinile în foc, iar acela a cărui mână avea să ardă să fie vădit prin aceasta vinovat de necinste. Bizantinii au respins procedura, declarând ritos: Aristotel susţine cu dreptate că orice materie organică este distrusă de foc, a practica ordalia înseamnă a-l sfida pe Dumnezeu care a aşezat această rânduială naturală. În materie de împărţire a dreptăţii, noi ne conducem după legi scrise în Coduri şi recurgem la judecători numiţi de împărat.
Vă reamintesc că primele Universităţi din Europa, frecventate şi de unii viitori umanişti occidentali, ca Francesco Filelfo, au fost bizantine, constantinopolitane şi ortodoxia era confesiunea mărturisită de majoritatea profesorilor. Un amănunt picant: la Universitatea imperială din Constantinopolul ortodox nu se preda teologia, ci numai artele liberale din clasica paideia greco-romană (gramatica, dialectica, retorica, aritmetica, geometria, muzica şi astronomia), teologia era exclusiv de competenţa Şcolii patriarhale.
Bizanţul ortodox a salvat şi a transmis Europei în zorii Renaşterii patrimoniul culturii clasice eline şi al Patristicii răsăritene, conservat în manuscrisele din bibliotecile lui publice şi particulare.
Un mare bizantinolog francez, Paul Lemerle, a încercat să definească succint ce anume datorează civilizaţia europeană apuseană Bizanţului. El identifica următoarele bunuri: Statul, Dreptul, Cartea şi Politeţea.” (bizantinologul Șerban Tanaşoca)
„Constantinopolul a fost centrul lumii culturale, artistice și economice medievale, mai ales în secolele „întunecate” de după căderea Imperiului Roman de Apus și de după cotropirea Romei de către popoarele barbare care aveau o formă de organizare tribală. În această perioadă, când Apusul a căzut în „barbarie”, Bizanțul a fost singurul păstrător al culturii europene, al artelor și al îndeletnicirilor intelectuale. Multe din textele esențiale ale antichității au fost necunoscute în Apus până târziu, în timpul Evului Mediu matur, ele supraviețuind doar datorită Bizanțului. Observăm, așadar, că peisajul „geopolitic” al secolelor V – X ale erei noastre era complet inversat față de cel actual. Cultura, literele, artele, economia și negoțul înfloreau în Orientul Mijlociu, care era dominat de Bizanț, ca oraș plasat strategic ce lega toate drumurile comerciale ale antichității, în timp ce Occidentul era bântuit de nenumărate războaie „de gherilă” între diversele triburi barbare. Sunt aproape cinci secole în care Apusul a fost practic șters din istorie și în care existența umană se ducea de pe o zi pe alta, în teamă și teroare, fără educație și cultură.”
Autor: Constantin Aslam, Curs de filosofia artei, Cap.XII, „Arta în lumea bizantină, Bizanțul și afirmarea Weltanschauung-ului creștin”
Adauga comentariu