Răul întotdeauna își găsește drumul către libertatea lumii, justificându-și existența prin „binele” pe care-l face. „Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.”(Epistola a doua către Corinteni). Hmm, câtă transparență și, în același timp, câtă ignoranță. Să stai la masă cu răul și să te arunci în discursuri înflăcărate împotriva „conspirației”. „Ei, hai, dracul nu-i chiar așa de negru”- ați fi tentați s-o spuneți. Fie cum vreți, să urmărim o poveste.
Ea e despre un cuplu amărât care se afla în incapacitatea de a avea copii. Nu ne interesează dacă ea sau el „ar fi de vină”, ne mulțumim să privim tragedia situației: doi oameni care doresc cu disperare un copil, iar acesta refuză să apară. Ce fac? Merg la medic, care le spune: „sunteți amândoi absolut normali, amândoi sunteți capabili să concepeți un copil însă e o chestiune pe care n-o s-o înțelegeți prea bine; nu sunteți compatibili, adică nu puteți avea copil unul cu celălalt”. Stupid, nu-i așa? Iubirea lor nu are dreptul de a crea ceva. Nu-i înfiorător? Dar rezultatul mersului la medic poate fi și altul, de multe ori mai categoric: unul dintre ei ar putea fi steril, ea ar putea avea vreo malformație care ar împiedica-o să țină un copil s.a.m.d. Iată câte se pot întâmpla. Din fericire, medicul le dă „vestea bună”: „știința a găsit soluția pentru voi”. Iar pentru cei doi viața prinde din nou culoare. Într-adevăr, va fi greu. Ei nu se vor uni așa cum ar trebui s-o facă. Ei i se vor recolta ovule, iar el se va supune unei proceduri umilitoare, anume masturbarea pentru a i se putea recolta sperma. Va sta într-un cabinet, cu reviste porno în față, imaginându-și cele mai perverse situații, iar după ce treaba va fi terminată va preda borcănelul. Apoi, după fecundare, ei i se vor pune mai multe celule ou, astfel încât e posibil să iasă nu doar unul ci chiar trei copii! Sau mai mulți. Nu-mi dau seama ce e în sufletul unui asemenea cuplu, doar că eu unul nu cred că aș fi fost capabil de atâta umilință și-apoi de atâta hazard. Sunt trei? E unul? Au murit doi? Doamne, câtă tensiune! Ce să-i faci, disperarea îți deschide puteri pe care nici măcar nu le bănuiești!
Totul se termină cu bine. Nouă luni mai târziu ea naște și astfel, dorința celor doi se materializează. Iată copilul! „Iată cum ne-a ajutat știința” – le vor spune cei doi cunoscuților. Asta în timp ce noi, beneficiarii acestor „ochi magici” vom putea constata cu surprindere altceva: „Iată diavolul!”. Știu, sunt mulți care se vor arăta suspicioși față de ceea ce-am spus, dar poate că nu au văzut toată povestea. Indiferent de faptul că vor exista la un moment dat în viața copilului colegi răutăcioși care vor râde de modul „alternativ” în care-a apărut pe lume, de fiecare dată veți putea constata că binefacerea apariției sale pe lume întrece răutățile sau micile accidente care ar putea avea loc. Dar oare, ne întrebăm noi cu cinism, dacă el nu-și avea locul pe lumea aceasta, forțarea e ceva bun? Nu poți gândi așa, vor replica alții, poate că tocmai „forțarea” pe care-o critici a fost parte din planul apariției sale pe lumea aceasta. Într-adevăr, e complicat, extrem de complicat!
Dar de ce să ne limităm la acest caz simplu? Există o situație dramatică, în care o mamă nu poate concepe un copil din cauză că are o problemă. Nu cred că n-ați auzit până acum de sarcinile extrauterine. E o tragedie. Și-atunci ce faci? Doar îți dorești un copil, de ce să fii pedepsită și să nu te bucuri de un copil? Mergi la medic și-ți spune că asta e situația. Din păcate nu s-a găsit o metodă prin care s-o ajute. Vă dați seama ce tragedie e în sufletul acelei femei? Ea nu are norocul cuplului anterior. Efectiv i s-au închis ușile.
Există însă și o variantă ocolitoare. Mergi la medic împreună cu o mamă surogat. Medicul recoltează ovule de la mama cu probleme, sperma de la soțul ei, iar mama surogat e însămânțată. Desigur, la noi o asemenea procedură nu e legală. Și nici în multe țări ale lumii. Dar dacă ai bani, o poți face să devină realitate. Însă ea nu are. Și chiar dacă are e o aventură al cărei deznodământ e peste nouă luni. Se pot întâmpla multe! E prea complicat! Și dacă „mama surogat” se răzgândește? Dacă se îndrăgostește de micuțul care-i crește în pântece? Pot fi atâtea probleme!
Doar că „știința lucrează”. Dacă ar exista, femeia aceea ar deschide azi înfrigurată netul pentru a căuta o știre care-i dă speranță. Cercetătorii din China au reușit să dezvolte uterul artificial. E o veste teribilă, își va spune. E o speranță pentru ea deoarece asta i-ar permite să aibă copil. Cum funcționează uterul artificial? E o tehnologie de ultimă oră. În compartimente individuale umplute cu lichide nutritive, fetușii vor crește cele nouă luni până la „naștere”. Întreg procesul – suntem anunțați – e strict supravegheat de algoritmi AI. Astfel, totul de curge mai mult decât perfect. Excepțional, își va spune respectiva femeie. Doar că e un impediment: tehnologa nu poate fi testată întrucât, în conformitate cu legile internaționale – adică acelea adoptate de toate țările lumii – este interzisă testarea pe fetuși umani mai mari de două luni. Astfel încât întreaga tehnologie va putea fi testată strict pe animale. Iată-ne din nou față în față cu diavolul!
Ce credeți, va obține o asemenea tehnologie acceptarea? Își va face ea loc pe piață în ciuda interdicțiilor? Cum credeți că ar putea fi ignorată din moment de produce atâta „binefacere”? Ia întrebați o useristă și, din reacțiile ei, veți înțelege mai bine încotro se îndreaptă lucrurile. Nu doar că tehnologia va fi adoptată, dar ea va penetra la scară mare. Și, dincolo de puținele femei care într-adevăr au probleme în a-și ține sarcina, există o piață imensă de femei care nu vor să-și țină sarcina. Ce sens are ca tu, femeie de succes, să-ți mai pierzi nouă luni prețioase pentru a purta un copil în tine? Ce-i gândirea asta rudimentară? Copilul poate crește mult mai bine în uterul artificial, e supravegheat non stop și, în plus, nu te mai deformezi. N-ai de ce să pierzi timpul cu el în condițiile în care „știința” o face la perfecție. Ca să nu mai vorbim că nu mai e nevoie să treci prin durerile facerii. Nu-i așa?
Iată-ne în anticamera haosului. Se materializează viziunea lui Huxley, „Minunata Lume Nouă” se rostogolește cu repeziciune. Însă nu numai ea. Ați văzut Matrix? Cam aceeași viziune e și acolo. Oamenii se nasc, trăiesc și mor într-un mediu perfect steril și controlat, astfel încât obțin siguranța deplină. Și, mai mult, ai avantajul unui joc video: dacă nu-ți place cum decurge, oricum îl poți reseta și-o iei de la capăt. Însă și stresul ăsta îți este eliminat deoarece algorimii AI vor veghea astfel încât să ai parte doar de ceea ce-ți dorești. Da, va exista și dramatism în viața ta, dar știi cum e: ca-n filmele americane, cu happy end!
Suntem în fața confruntării ultime. Zilnic, peste noi, vin informații din ce în ce mai înfiorătoare. Ne retragem în carapace sperând că ne vom salva. Sau ignorăm gândindu-ne că, până la urmă, lucrurile se vor așeza cumva. Și că, dacă și ceilalți acceptă, ce poate fi rău în asta? Doar dracul nu-i atât de negru! Nu-i așa?
„Cea mai frumoasă șiretenie a diavolului constă în a ne convinge că el nu există”(Baudelarie). Și cum să nu fie asta șiretenia supremă în condițiile în care, fără ea, ne-am îngrozi de ceea ce colcăie în jurul nostru. Sunt oameni care văd mult mai bine lucrurile acestea, iar eu nu sunt unul dintre ei. Poate doar că mai întrezăresc uneori, dar nici pe departe nu am vigilența celor care se confruntă direct cu răul. Asta însă nu mă împiedică să vă îndemn să vă analizați mai bine viața și să căutați să evitați răul care, din nefericire, pentru a se camufla, de cele mai multe ori se ascunde în intențiile pline de noblețe și bunătate. Nici nu vă puteți imagina disperarea care l-ar putea cuprinde pe cel care brusc ar vedea întregul ocean al tenebrelor în care se scufundă zi de zi!
Dar ce-ai tu cu știința? – m-ați putea întreba. Nimic, vă voi spune, doar că îmi aduce teribil de mult aminte de Cartea Facerii. Ce coincidență și, mai ales, ce valențe capătă ideea de-acolo în lumina noilor „descoperiri”!
„1. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?”
2. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
3. Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”
4. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri!
5. Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”.”(Geneza, 3)
Autor: Dan Diaconu
Facerea de copii este porunca si ingaduinta insa este controlata peste vointa noastra.
Ne-facerea nu este pedeapsa.
Autorul – desi teologhiseste – nu ne spune ca sint “casatoriti” – ceea ce descrie comuniunea spirituala si trupeasca. Zice – “cuplu”, un fel de asociere animalica, ceva livbertate in tarc…
Sigur ca “cuplul” nu are probleme de moralitate; traitu’ necununat este hula, da’ ne facem ca nu ne intereseaza.
… Cine “nu poate”…, se poate desparti si recasatori, o data macar.
Daca nu sint casatoriti, schimbul e simplificat. Tot femeia “aproba”…
A face copii ca vrei tu cand “nu se poate”, este vointa TA.
Un crestin (care zice zilnic: “Faca-se voia Ta!”) trebuie sa NU actioneze in directia “personala”, voia MEA.
Faptul ca atatita “nu au vrut sa se nasca” se observa: in ce hal a decazut omenirea cu leadership demonic al apostaziatei “lumi occidentale”.
Dumnezeu a ingaduit impertinenta si acum culegem roadele ambitiei lumesti, sfidarii lui Dumnezeu si a reactiunii celor aparuti contrar a ceea ce a ‘lasat” Dumnezeu.
Si cei nascuti “neviabili”, adica aratati ca nu sint dati vietii… tot supusi vointei personale au fost, cu ichinare la zeita “stiinta”; despre acestia e vorba in Teorema lui Passolini – fiinte mai fragile dar aggresive, triste, … palide si mai bolnave decat generatiile anterioare, … depresivi.
PS: daca tot nu au reusit procreerea “facand sex”, in loc de masturbare cu pornografie in fata… daca tot se iubesc… sa faca inca o data cu recoltare in prezervativ.
Da’ tot “impotriva” e si asta, desi scapa de umilinta (cred eu).