Analize și opinii

Angelo Davidescu: „Pandemia este contextul perfect pentru implementarea guvernanței planetare.”

Bătălia actuală se dă între RAȚIONAL și IRAȚONAL. Miza este ca IRAȚIONALUL să devină RAȚIONAL. Sub influența unor forțe oculte. Doar astfel poți ajunge la controlul total asupra planetei. Orice tentativă de a replica prin argumente raționale este contracarată din fașă. Și nu este vorba doar de vaxxin. Ci de întreg.
Am mai spus-o, pandemia este contextul perfect pentru trecerea la următorul nivel, implementarea guvernanței planetare. A recunoscut-o și Klaus Schwab. Nu trebuie ratat momentul. Devine premisa pentru asumarea celorlalte măsuri prin care se realizează controlul total.
Asistăm la sfârșitul unei lumi. Da, certamente, nu ne vom mai întoarce la lumea pe care o știam. Evident, în istorie au fost multe finaluri ale lumilor. Da, dar ele au fost generate de progresul cunoașterii. Au fost benefice. Au fost acumulări în procesul cunoașterii. Și n-au generat implozii. Ba dimpotrivă, progres. A murit o lume, s-a născut alta. Superioară.
Acum, asistăm la sfârșitul unei lumi generat nu de progresul cunoașterii, ci de dinamitarea fundamentelor unei lumi clădite de secole. Bazată pe progres, pe cunoaștere. Vorbim de aruncarea lumii într-un experiment cu consecințe imprevizibile.
Umanitatea însăși este sub asediu: nediferențiere de sex, transumanism, totul prin negarea naturii umane, prin subminarea libertății de conștiință, a drepturilor omului. A te opune înseamnă delict împotriva „umanității”. Exact ceea ce vor ei să distrugă.

Despre autor

editor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Umanitatea în ansamblu ei nu înseamnă numai civilizația (lumea)occidentală, asistăm, nu la o transformare , ori naștere , ci la moartea unei civilizații , la mortea occidentului, la agonia și delirul imperiului nordatlantic, agonie și delir ce va mai dura maxim patru decenii, până la obștescu sfârșit,deja centrul civilizației umane sa mutat în Asia . Și nu este nimic nou sub Soare vorba Eclesiastului.