Archive for presedinte
Parteneriat între stat şi biserică sau mituirea bisericii în prag de alegeri
Parlamentul României, cu o largă majoritate, prin Legea parteneriatului dintre stat şi biserică a deschis calea mitei electorale.
“Practic, prin adoptarea Legii privind parteneriatul dintre stat »»
Cum pot fi reformate internele
Serviciul secret DGIPI este principalul vinovat pentru proliferarea corupţiei în Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar la Ministerul Finanţelor cauzele sunt atât numirile pe »»
“Anul romanilor” in politica externa
Trebuie sa recunoastem ca ne trec fiorii de fiecare data cand Traian Basescu se apropie de pupitru pentru a face o declaratie de politica externa. »»
Profitorii de „libertate”
Singura condiţie necesară pentru triumful răului este ca oamenii buni să nu facă nimic!” (Edmund Burke)
După două decenii de la momentul euforic al ruperii lanțului »»
De ce suntem așa
Atmosfera de neputință din viața politică actuală a devenit, poate, insuportabilă, dar e cât se poate de respirabilă.
Cu alte cuvinte, decizia politică, proastă sau absentă, »»
Suntem un popor care merita o tara de mana a doua
Romania nu este o tara de mana a doua pentru ca se imprumuta pentru a plati pensiile si salariile, asa cum spunea presedintele ei. Nu »»
Elita spectatoare
Exista multi, tot mai multi nemultumiti in spatiul public românesc. O buna parte din elita societatii noastre a inceput sa se exprime nonsalant impotriva guvernantilor, »»
Neghiobie şi mârlănie
Traian Băsescu s-a supărat ca văcarul pe sat, pedepsind toată Poliţia Română şi împingându-l pe Vasile Blaga să demisioneze.
Când un copil face o boacănă, nu-i »»
Băsescu fuge de Poliţie, de Poliţie n-o să mai fugă nimeni
“Poliţia, deschideţi!” La cuvintele astea, orice cetăţean al României încremeneşte şi, de voie sau de nevoie, deschide uşa. Traian Băsescu, primul cetăţean al României, n-a »»
Saracia nemuncii, boala cronica
Mare enervare a creat saptamana aceasta ordonanta guvernului care stabileste cine mai este indreptatit sa primeasca ajutor pentru incalzire la iarna. Cea mai mare virtute »»
Apatici, fatalişti, slugarnici
Oxford Analytica a făcut o radiografie clară a României şi a pus-o pe panoul luminos, astfel încât să se vadă petele, fracturile şi tumorile.
Nu o »»
Ubi bene…
Ca in multe alte domenii, suntem al dracului de descurcareti si in comertul cu oameni.
Cu o generatie inainte, pleca fatuca sa se faca “dansatoare” in »»
Cetăţenii contra Statului
Statul va capitula necondiţionat în faţa Cetăţenilor.
Şi totuşi, evenimentul cel mai important al săptămânii nu a fost mult discutata remaniere a Guvernului. A »»
România şi gândirea de masă…
Ura a devenit parte a vieţii noastre cotidiene. Ura promovată consecvent şi coerent! Prin strategii bine gândite, cu efecte pe termen lung. Categorii sociale sunt »»
Cosmarul Romaniei
Mai grave decat declaratiile iresponsabile ale lui Tokes Laszlo, despre iesirea la lupta in strada a maghiarimii pentru obtinerea autonomiei Tinutului Secuiesc, mai periculoase decat »»





