Analize și opinii Cultură și Familie Politică

PDL, acuzat de “jaf fara precedent” la combinatul valcean. DD sa se prezinte cu banii, in caz contrar, este vorba de o infractiune

Deputatul Nicolae Bănicioiu susţine că PDL, aflat la guvernare în ultimii trei ani, “trebuie să plătească” pentru situaţia în care a lăsat combinatul Oltchim.

“Este inadmisibilă această fugă de răspundere a celor de la PDL, în condiţiile în care, atâta vreme cât s-au aflat la guvernare, au controlat tot la Oltchim. Au controlat atât managementul defectuos, cât şi mafia care a căpuşat acest combinat. Ei sunt singurii vinovaţi şi trebuie să plătească. Aceasta este datoria lor nu doar faţă de lege, ci faţă de miile de muncitori aflaţi acum într-o situaţie dificilă”, consideră Bănicioiu, potrivit Mediafax.

Deputatul acuză “jaful fără precedent pe care PDL l-au comis în ultimii ani la această companie”.
“Cei din PDL s-au transformat brusc în lupi moralişti, făcându-se că uită de jaful fără precedent pe care l-au administrat companiei ani de zile, prin diverse firme căpuşă. Exemplul fraţilor Boureanu este extrem de relevant în acest sens. În timp ce combinatul se scufunda în datorii, averea fraţilor Boureanu creştea cu milioane de euro. Deşi mass-media a semnalat aceste nereguli, autorităţile statului, controlate de PDL, nu au mişcat niciun deget. În bună tradiţie pedelistă, clientela de partid se bucura de protecţie specială. Iar când pedeliştii nu căpuşau combinatul, avea grijă să-i asigure un management a cărui singură performanţă este datoria de 700 de milioane de euro. Pentru această performanţă, directorul Roibu a fost recompensat cu un salariu de 870.000 de euro în ultimii ani. Este pur şi simplu o bătaie de joc marca PDL”.

“Este normal ca cei din PDL să sară acum ca arşi, de vreme ce Guvernul Ponta a început să scoată la iveală hoţiile şi neregulile de la Oltchim. Pe modelul Hidroelectrica, Guvernul îşi propune să închidă robinetul cu bani către acele firme care au dus, practic, combinatul în situaţia de acum”, mai spune Bănicioiu. (George Anghel – cotidianul.ro)

Se află PDL în spatele afacerii Oltchim?
“Dan Diaconescu are pe cineva în spatele lui, este o maşinaţiune politică. Cred că e din partea PDL, cred că vor fi oameni din PDL cu anumite firme PDL care vor aduce banii şi care vor să fac o construcţie politică cu Dan”, a declarat Becali.

Omul de afaceri a exclus posibilitatea ca Diaconescu să nu aibă banii pentru achiziţionarea combinatului de la Oltchim. “Are în spate nişte oameni care ştiu ce e de făcut mai departe cu Oltchim (…) El are ceva, banii îi are sigur”, a apreciat latifundiarul.

Întrebat care ar fi democrat-liberalii care au suficienţi bani pentru asemenea achiziţii, Becali a răspuns: “Toţi au atâţia bani. Asta e floare la ureche (…) Probabil Dan va câştiga foarte mult capital electoral şi atunci nu mai contează pentru PDL că mai bagă un miliard-două. Ce contează pentru PDL? Dacă Dan Diaconescu face ce a spus, cu Tarom şi CFR Marfă, e salvator naţional, iar USL scade de la 60 la 40%. La PDL nu are nimeni credibilitatea lui Dan”. (Dan Zavaleanu – cotidianul.ro)

Premierul Victor Ponta a declarat că aşteaptă ca persoana care a câştigat licitaţia pentru preluarea pachetului majoritar al combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea să se prezinte cu banii, în caz contrar, este vorba de o infracţiune.

“Cel care a câştigat licitaţia să se prezinte în maxim zece zile cu banii pentru acţiuni. Este vorba despre 200 de milioane (de lei – n.r.) şi după aceea este vorba despre celelalte datorii şi despre investiţii. Eu vreau să atrag atenţia că oricine a venit, a participat la licitaţie şi nu are aceşti bani suportă rigorile legii şi mai ales pune în pericol locurile de muncă pentru mii de oameni. Noi am ţinut până acum Oltchimul, deşi aţi văzut ce s-a întâmplat în guvernarea trecută, iar pentru noi important este cum salvăm locurile de muncă şi cum facem ca Oltchim să funcţioneze în continuare. Nu e o chestie de joacă, şi nici nu e o chestie de campanie electorală. E vorba de mii de oameni acolo şi de o societate comercială extrem de importantă pentru români”, a spus Ponta. (Ioana Radu – cotidianul.ro)

Dan Diaconescu trebuie să semneze astăzi ordinul de plată de 45 de milioane de euro

Ministerele Economiei şi al Finanţelor au cerut un raport de audit la combinatul Oltchim. Verificarile vizează contractele încheiate de conducere în ultimii ani şi au început dinaintea demarării procedurilor de privatizare a combinatului.

Potrivit unor surse, sunt vizate achiziţiile unor produse în cazul cărora a fost acceptată plata după doi-trei ani de la livrare, dar şi eşalonări ale unor datorii mai vechi.

Dan Diaconescu este aşteptat astăzi la ora 10 la Ministerul Economiei pentru a semna contractul de vânzare a 54.8 la sută din acţiunile Oltchim. Tot astăzi, omul de afaceri trebuie să semneze şi ordinul de plată pentru cele 45 de milioane de euro care se vor duce la Ministerul Economiei.

Reprezentanţii lui Dan Diaconescu spun însă că e puţin probabil ca actele să se semneze atât de repede. Premierul Victor Ponta a declarat că ar fi dorit un investitor din Rusia la Oltchim şi că este rezervat în privinţa rezultatului licitaţiei în urma căreia Dan Diaconescu şi-a adjudecat pachetul majoritar de acţiuni. (antena3.ro)

Constantin Roibu, ex-şeful Oltchim: „Am tăcut ca prostul“
Reporter: De ce, domnule Roibu?
Constantin Roibu: Sînt luat în tărbacă de toată lumea, un singur lucru nu se înţelege. Eu am aplicat în viaţă sarcinile Guvernului şi am îndreptat cît am putut greşelile făcute. S-a spus: „Roibu, facem aia!“. Am stat, am gîndit şi, dacă a fost bună direcţia, am făcut aia. Au venit peste noi specialişti peste specialişti şi ne-au băgat în cap metode avansate de management. Poftim rezultatul.
Rep.: Au furat cu toţii şi i-aţi lăsat să fure.
C.R.: Vreţi să spuneţi că a condus fiecare cum l-a tăiat capul. Eu sînt de vină că guvernele nu au o metodă şi nişte oameni adevăraţi în conducere? Eu sînt de vină că vin care mai de care peste noi, noi care am fost cei mai buni din ţara asta, şi ne-au dat indicaţii proaste. Am încercat să corectez ce era de corectat, dar ei dictează, noi rămînem pe loc. Ei dispar de la guvernare, noi rămînem cu paguba. Unii au zis că să externalizăm. Am externalizat. Acum firmele alea sînt firme-căpuşe, de partid. Aşa le socoate lumea. Este vina mea sau a statului, a managerilor lui? Eu am devenit un fel de delegat al statului. Mi s-au luat atribuţii, mi s-a spus ce să fac, repet, unde am putut, am corectat aberaţiile, dar au fost prea multe. S-a falimentat CFR-ul, s-au falimentat zeci de întreprinderi din ţara asta astfel. A venit rîndul Oltchimului. Cei care au falimentat Oltchimul, cu indicaţiile lor preţioase, dorm liniştiţi.
Rep.: Acum, sincer, aţi furat?
C.R.: Ce să fur, dom’le? Ce să fur? Sînt acuzat că am salarii la nişte firme-căpuşe. Păi, aşa mi s-a spus, să fiu eu garantul mersului bun înainte al întreprinderii, ca să nu ne fure străinii, şi aşa m-am implicat în firmele furnizoare. Ce-am furat? Este un salariu modest.
Rep.: Aţi fost prost?
C.R.: Am tăcut ca prostul, dar te poţi pune cu managerii ăştia moderni, care vorbesc păsăreasca şi te aduc în faliment? Manageri trimişi de la partidele care ne guvernează. (catavencii.ro)

Despre autor

contribuitor

Adauga comentariu

Adauga un comentariu