Noi romanii ne-am pierdut speranta in bine, increderea in ceilalti, increderea in noi insine, credinta ca putem fi mai buni. Abandonam fara lupta, ca naufragiatul inecat in apropierea malului. Ne-a disparut credinta in posibilitatea salvarii si refuzam sa cautam cai de salvare. Am ramas la Ce-o da Dumnezeu! dar uitand ca Dumnezeu da, dar nu baga in traista!
Daca posmagii nu sunt muieti mai bine mergem la pieire. Refuzam sa mai credem ca mai exista speranta pentru noi pe aceste meleaguri. Inselarile asteptate, in loc sa ne ridice la lupta impotriva celor care ne-au inselat, ne fac sa abandonam totul, familia, tara, in mana inselatorilor. Am transformat tara intr-o tara de unica folosinta, tara lui mușca si fugi, tara experientelor minore, un obiect pe care il folosim si apoi vrem sa nu mai avem de-a face cu el, ne dispensam de el ca inutil, uneori ne e rusine de el.
Tratam tara ca pe un sclav pe care il omoram muncind. Cine apara tara de noi, de haitele dintre noi, care o batjocorim, o nimicim, o transformam in șant prafuit, islaz murdarit si calcat de copite? Nu realizam ca tara suntem noi, tara este oglinda noastra in fata lumii. Unii plecam din tara pentru ca nu suportam imaginea reflectata. Incercam sa ne schimbam identitatea ca niste interlopi, sa renuntam la numele care ne da de gol. Insecte parazite care parasesc cadavrul din care nu se mai pot hrani. Spargem oglinda, in loc sa luam aminte. Fugim de imaginea lașitatii și neputintei noastre, ca un sot care isi paraseste sotia violata sub ochii lui, pe care nu a fost in stare sa o apere. Alegem calea fugii perpetue, incercand sa scapam de amintirea lasitatii criminale fata de tara natala, tara presarata cu oasele stramosilor demni. Suntem fugari prin istorie urmariti de trecutul dureros, de chinul provocat de comparatia cu prezentul decazut. Amintirea demnitatii doare. Ce am fost si ce am ajuns!
Inteligenta de 3 % – cam atat ne este pretuita inteligenta in contractele internationale, reflectata in redeventa data statului roman, adica romanilor. Acceptam furtul fara a misca un deget, ne acceptam pozitia rezervata de altii, cuminti, de o cumintenie care cred ca la inceput a uimit si amuzat la culme pe straini, cat suntem de cuminti, handicapati de cuminti. Probabil nu au mai stiut ce sa inventeze pentru a ne testa cumintenia. Dar deja s-au convins si disparand hazul, au trecut sa foloseasca cat mai eficient cumintenia noastra proverbiala. Probabil diminutivul cei cuminti ne este acordat cu generozitate. Probabil ar trebui sa folosim sintagma si in reclamele la turism! In opinia multora dintre noi ar trebui sa fim mandri de acest renume si probabil suntem, din moment ce acceptam conditii pe care alte popoare ar prefera sa moara decat sa le accepte. Dar nu noi. Noi suntem cuminti, linistiti, la noi e liniste si pace, totul e bine, suntem primitori cu strainii care pot face ce vor beneficiind de ospitalitatea noastra proverbiala, extrema, dusa pana la stupiditate si absurditate. I-am primit pe toti si toti ne calca in picioare, iar noi suntem cuminti si primitori cu ei. Suntem cuminti si atenti la batul stapanului. Ne acceptam stapanii foarte usor, suntem cuminti. Ne acceptam umilintele foarte usor, suntem cuminti si ii credem pe cuvant pe cei care ne fura tot dar ne mint si ne spun ca e spre binele nostru. E spre binele nostru sa fim furati, umiliti, scuipati, injositi, calcati in picioare. Sa stam cuminti pana se satura si termina de furat! Nu gasim sens sa ne impotrivim, noi suntem cuminti nu ne impotrivim, stam cuminti si suportam totul. Nu ne saturam niciodata de umilinte, dispret, batjocura. Ne descarcam, refulam intre noi, intre indivizi. In fata stapanilor suntem foarte cuminti, paralizati de frica, de lasitate, de neputinta. Suntem fiare intre noi, cu altii suntem rame. Toti, pana la ultimul. Ne autoamagim si ne autoexcludem fiecare din categoria cumintilor, dar cand ne uitam in jur vedem numai cumintenie ireprosabila. Unii ne autoproclamam rebeli dar in jur nu sesizam nici o perturbare a linistii cuminte.
Rebeliunea sta ascunsa sub un strat gros de frica, de lasitate, de cumintenie. De ce eu? Sa faca cineva, altcineva primul! A facut cineva? Pai ala e nebun, are treburile aranjate, nu are familie, nu are serviciu, e de-al lui x….etc. Nu, nu, eu mai astept sa se adune mai multi. Cati? Pai nu stiu cateva milioane! Pai atunci nu mai trebuie sa faci nimic! Pai doar nu o sa fiu eu primul? Pai de ce, ti-e frica? Mie, cum sa-mi fie frica, dar am si eu serviciu, copii, datorii la banca…! Pai si daca nu face nimeni tu tot asa o sa fii! Pai o sa fiu si eu ca toti ceilalti, o sa stau si eu cuminte si o sa astept sa vad ce se intampla. Ce-o da Dumnezeu! Dumnezeu ma lasa sa aleg si eu aleg sa fiu cuminte. Pai atunci de ce te plangi ca o duci rau? Pai fiindca o duc foarte rau si nimeni nu face nimic ca sa o duc eu mai bine. Pai tu ar trebui sa faci ceva ca sa o duci mai bine! Pai fac, ma plang si ma rog la Dumnezeu sa faca cineva ceva ca sa o duc mai bine! Pai daca nici Dumnezeu nu poate, eu cum sa pot? Si, cum sa fac eu, care sunt superior celorlalti, sunt cu mult mai bun decat toti ceilalti?! Pai parca la scoala de-abia treceai clasa, de unde ai scos-o ca esti cel mai bun? Ce scoala, concursuri, rezultate la slujba, pai viata imi arata ca sunt cel mai bun! Voi ceilalti sunteti niste bieti inferiori! Voi trebuie sa faceti sa imi fie mai bine!
Ne simtim impliniti in orgoliul nostru atunci cand politicienii ne promit marea cu sarea. Ne simtim maguliti, ca se ofera sa ne serveasca, sa ne implineasca dorintele noua celor care ne consideram noi insine niste fiinte fara importanta. Bagati in seama, principiul lui poate pica ceva ne fac sa ii creditam cu sinceritate si buna credinta. Carisma politicienilor, seductia ticalosiei si prostitutiei morale ne usureaza compromisul cu abjectia suprema si ne netezesc drumul sclaviei de-a pururi. Privitul peste zid este interzis! Orice incercare de reformare a lagarului va fi aspru pedepsita! Nu se admit intentiile de schimbare a ordinii de fapt! Politicienii corupti va sunt haraziti pe viata spre a va inchina lor ca la niste zei! Cei ce indraznesc sa gandeasca la o lume fara politicieni corupti vor fi condamnati! Politicienii sunt zeii vostri! Coruptia este ordinea de drept! Un politician corupt este eficient! Coruptia aduce fericire! Daca vreti sa fiti fericiti, votati politicienii! Sistemul politic corupt aduce fericire tuturor! Fericirea e scopul nostru!
Loialitatea ignorantului harnic vine din comoditatea ignorantei. Eficienta servitorului presupune veleitatea, vocatia de servitor, vocatia obedientei. Servitorul are vocatie, sclavul este ingradit in libertatea de a alege, este victima. Statutul de servitor este dorit, cel de sclav este impus. Pentru a urca in piramida, in ierarhia servitorilor, pentru a avea succes ca servitor si a putea promova pe treptele servilismului trebuie sa faci fata concurentei la titlul de servitor preferat, cel mai bun servitor, servitor perfect. Pe treptele superioare, dorinta de a servi este transformata in zelul de a servi, ,,porunciti-mi mie stapane!” In societatea servitorilor intra numai cei cu o dorinta uriasa de succes, de putere iar promovarea in rang aduce ,,nobletea” servitorilor sefi peste servitorii inferiori. Puterea servilismului isi are radacinile in dorinta umilitului de a umili. Ca postura asumata constient, umilinta acceptata impune cu ferocitate umilirea servitorilor de rang inferior, procurand drogul puterii, placerea de a umili. Esenta servilismului este dorinta de a avea servitori, de a fi stapan. Pozitia de servitor este acceptata ca o conditie iluzoriu temporara a innobilarii ca servitor sef si apoi ca stapan hain, nemilos. Servitorul isi foloseste servilismul ca pe o arma pentru a-si indeplini acerba dorinta de putere. Puterea este conditionata de existenta servitorilor asupra carora se exercita. Natura bivalenta a stapanilor-servitori se reflecta permanent in comportamentul acestora in relatie cu stapanii si servitorii. Puterea servilismului este ascensor si streang pentru servitor, cu cat il ridica mai sus, cu atat mai mult il sufoca, ii anuleaza libertatea. Mandria de a fi servitorul unui stapan puternic este in relatie cu nevoia viscerala si naturala de a fi servitor. Resturile de la masa stapanului dau consistenta si tarie devotamentului servilului. Stapanul este centrul universului servitorului, intruchiparea a tot ce isi doreste mai mult sa devina acesta si, in acelasi timp, tot ce uraste mai mult. Ura egalata numai de dispretul servitorului de rang superior pentru servitorii de rang inferior, de aparenta sinceritatii, de iluzia libertatii si iluzia puterii. Servilismul este elogiul pe care servitorii il aduc miseliei, ticalosiei, vicleniei, lasitatii, marsaviei, primitivismului, imoralitatii, incompetentei, arogantei si lipsei de scrupule.
Ne-am pierdut busola si nici nu o mai cautam. Ratacim fara tel, fara sa stim incotro ne indreptam. Privirile ni se opresc aproape, fara a mai cauta spre viitor. Acceptam compromisurile fara sa cracnim. Seninul sperantei unei vieti echilibrate, a sigurantei viitorului copiilor si nepotilor nostri, a familiilor noastre s-a pierdut in pacla promisiunilor desarte. Am uitat sa gandim la o viata normala, fara violenta inclestarii animalice pentru supravietuire, fara frica permanenta de ratare, de faliment, de saracie. Ne-am abandonat sperantele de viata linistita, concentrata pe clipele fericite petrecute in familie cu bunicii, copiii si nepotii. Mintile ne-au fost spalate de dorinta de bine comun si ni s-a turnat in loc pe canale mediatice rautate, violenta, agresivitate, instincte animalice exacerbate, ura fata de semen. Televizorul ne-a hipnotizat. Fericirea inseamna acum raul celuilalt. Am uitat sa privim cu bunavointa, sa incercam sa ajutam intelegatori, sa fim partasi la bucuriile celorlalti, sa ne adunam la sarbatoare, sa dorim binele. Am uitat cum sa ne invatam copii si nepotii sa fie oameni buni, sa pretuiasca lucrul bine facut, adevarul, cinstea si corectitudinea. Ne este rusine sa spunem adevarul, sa pretuim oamenii drepti, sa pretuim curatenia in toate formele, linistea, bunacuviinta, bunacresterea. Ne-am lasat amagiti de tentatiile murdariei si minciunii, ne-am murdarit si ne este rusine sa recunoastem, din frica de intransigenta rautatii celorlalti, a lipsei de intelegere la care si noi am contribuit. Ne este rusine de ceea ce am devenit si nu stim cum sa ne intoarcem la ceea ce stim ca este bine. Cu totii vrem sa traim mai bine, in liniste si pace dar nu intelegem ca fiecare trebuie sa faca primul pas spre celalalt pentru o impacare comuna, nationala. Am uitat cum sa iesim din cercul vicios al patimii, al orbirii, al urii pentru a trai in echilibru, intelegere, dreptate, dorinta de bine. Am uitat sa gandim frumos. Suntem ceea ce gandim si ceea ce vorbim. De atatia ani constatam ca raul atrage rau si nu intelegem ca frumosul atrage frumosul. Binele, frumosul, adevarul, curatenia, lumina, dreptatea, linistea, deschid drumul spre echilibru si fericire. Stramosii nostri stiau valoarea linistii, cumpatarii, lipsei de rautate, buneiintelegeri si generozitatii. Sapau fantani la rascruci si plantau pomi pe marginea drumurilor pentru trecatori. Nu risipeau nimic din ceea ce luau din natura si plantau copaci in locul celor taiati. Am uitat invataturile vechi, sfintenia traditiei. Suntem rataciti in bezna, dar daca ridicam privirile din pamant spre fata celuilalt si privim cu ingaduire, putem sa ne dam mainile sa ne ajutam sa iesim la lumina.
Priviti-va in oglinda !
Gheorghe Liviu Balaban
8 iulie 2014
Sursa: Adevarul ne va elibera
Adauga comentariu