In curand se implinesc 25 de ani de la evenimentele din decembrie ’89. Media va face o comemorare a victimelor, o rememorare si o comentare a evenimentelor, cum facea de obicei. Nu cred ca va incerca cineva sa puna in balanta sperantele cu “realizarile” din cei 25 de ani, desi un bilant s-ar impune. M-am intalnit cu fosti colegi din tinerete plecati peste hotare si ii vad radiind o liniste sufleteasca de invidiat. Sunt oameni joviali, fara probleme.
De ce romanii ramasi in tara suntem incruntati si fara sperante?Suntem o natiune care am inceput sa redevenim ceea ce am fost in comunism, o natiune cu cetateni fara zambele, cu fruntea incruntata, preocupati de viitor. Odata cu disparitia sperantei au aparut bancurile cu politicieni.
Cultul personalitatii nu numai ca nu a disparut, s-a conservat si a inceput sa fie relansat. Cantarea Romaniei s-a rebranduit in festivitati organizate sub numele “Zilele orasului”, “Zilele cetatilor medievale” sau “Festivalul berii”. Sentimentul de frustare generalizata are cauze reale.
Perceptia ca lucrile se degradeaza continuu si accelerat, sentimentul neputintei, al incapacitatii identificarii cauzelor si a solutiilor, a neincrederii in bunele intentii si capacitatea clasei politice sunt factorii care genereaza disperare.
Puterea cinica controleaza totul: media, institutiile statului, economia si politica.
Multi “mercenari” jubileaza de modul cum au reusit sa prostesca poporul in favoarea puterii pentru un pumn de euro, cum reusesc sa “sedeze” cetatenii, dar pierd din vedere ca-si “sapa propria groapa”, pentru ca veniturile lor se diminueaza odata cu contractia economiei. Chiar daca pe termen scurt vor obtine resurse suplimentare, pe termen lung finalul este previzibil.
Ce-i de facut? Ne va aduce 2015 raspunsul? Daca da, de unde va veni?
Sursa: Decantarea ideilor
Adauga comentariu