Analize și opinii

Un fost ministru tehnocrat, lider și candidat al USR: Nu avem „oameni mișto” și „foarte tari”

Iată cine era să salveze România…!

cg

În județe precum Vaslui, Botoșani, Sălaj sau Bistrița-Năsăud nu prea pot fi găsiți „oameni mișto”, cei mai mulți fiind „nasoli”, iar „oamenii foarte tari” sunt și mai rari în aceste zone, dominate de oameni slabi. Este ceea ce spune un fost ministru ”tehnocrat”, lider și candidat al USR, Cristian Ghinea, după alegerile din 11 decembrie 2016. Cu precizarea că, în concepția politică a „salvatorului”, prin „oameni mișto” sunt desemnați cei care au votat USR, iar prin „oameni foarte tari” exclusiv „salvatorii” însiși, candidații USR.

Dar nu avem motive de îngrijorare, noi, cei „nasoli” și „foarte slabi”. Vestea bună este că țara noastră are aproape 90% oameni inteligenți, adică români care nu putut vota asemenea candidați, propuși de USR…

„Eu sunt entuziasmat după campania asta. Am fost în 20 de județe, sunt răcit cobză. Am fost și în județe unde oamenii ne-au spus să nu depunem efort fiindcă sunt bătălii pierdute – Vaslui, Botoșani, Sălaj, Bistrița-Năsăud. Am găsit și oameni mișto”. Aceasta este declarația liderului USR, fostul ministru “tehnocrat” al Fondurilor Europene, un personaj „mișto”, de bună seamă, care ne-a făcut onoarea de a se afla între noi în timpul campaniei electorale. Prin urmare, în județe precum cele menționate se găsesc, totuși, și „oameni mișto”, iar aceștia, în viziunea fostului ministru, se numără exclusiv din rândul celor care au susținut USR. Restul sunt „nasoli”. Aceasta este concluzia logică care se desprinde din ceea ce a debitat ministru Fodurilor Europene, asupra performanțelor căruia nu putem să ne oprim… din cauza lipsei lor! În timpul mandatului său, absorbția fondurilor europene a tins spre zero.

Dar ”eminența sa”, intelectual rasat din noul val bezmetic, „tehnocratul salvator” continuă imperturbabil să înaripeze prostioare de pe gură, producând o altă dihotonie: de data asta împarte oamenii pe care i-a întâlnit între „oameni foarte tari” și restul, foarte slabi, de presupus.
„Cea mai mare bucurie sunt oamenii din USR pe care i-am întâlnit. Oameni foarte tari care și-au pus în paranteza business-ul, cariera, ca să facă chestia asta”, spune useristul, care numai om politic nu poate fi numit.

Prin urmare, în gândirea “salvatorului” României și a “tehnocratului” Cristian Ginea, românii se împart în „oameni mișto”, cei care au susținut USR, și oameni „nasoli”, foarte probabil (sau, în orice caz, un antonim al lui „mișto”). Dar, și mai mult decât atât, România se mai împarte, în aceeași viziune ”elaborată” a candidatului, între „oameni foarte tari”, care au făcut campanie pentru USR (adică, „chestia asta”, în limbaj de nou politician), și oameni foarte slabi, care nu au militat pentru USR.

Din fericire, nu numai în județe ca Vaslui, Botoșani, Sălaj sau Bistrița-Năsăud, dacă nu există prea mulți „oameni mișto” sau „foarte tari”, avem foarte mulți oameni inteligenți care nu au putut vota politicieni atât de iresponsabili și lipsiți de tact, ca și de bun-simț, care pot să producă asemenea idioțenii, cu titlul de declarații, constatări și concluzii. La acest capitol stăm, într-adevăr, foarte bine, aproape 9o% dintre românii care au participat la votul de pe 11 decembrie 2016 punând ștampila, „mișto” și „tare”, pe alți candidați decât cei din „chestia” asta, USR, un partid fără program, fără orizont, fără viziune, care nu dorește decât să speculeze dorința firească de schimbare a românilor.

Iată declarația completă, potrivit hotnews.ro:

„Eu sunt entuziasmat după campania asta. Am fost în 20 de județe, sunt răcit cobză. Am fost și în județe unde oamenii ne-au spus să nu depunem efort fiindcă sunt bătălii pierdute – Vaslui, Botoșani, Sălaj, Bistrița-Năsăud. Am găsit și oameni mișto. Cea mai mare bucurie sunt oamenii din USR pe care i-am întâlnit. Oameni foarte tari care și-au pus în paranteză business-ul, cariera, ca să facă chestia asta. A fost un efort greu de imaginat, un partid care acum 6 luni exista doar în București s-a extins în toată țara, are filiale în toată țara și a strâns atâtea semnături, a făcut față cu brio unui val de contestații absolut abject de la PSD și sateliții PSD. Filialele au fost foarte diferite și la nivel local fiecare s-a organizat cum l-a tăiat capul. A fost o senzație de amatorism, cu bune și cu rele, așa cum este la fotbalul de amatori. Eu sunt foarte mulțumit de USR. Prezența nu este așa de dramatică, dacă te uiți la București, este mai mult ca la locale, ceea ce este enorm. Chiar și în Timiș unde este cea mai mică prezență, a fost mai mult ca la locale, deci nu este dramatică povestea cu prezența. Ar trebui să facem ceva să depășim acel 50%”, a explicat Ghinea.

Autor: Cristian Patrascu

Sursa: Anonimus.ro

Despre autor

contribuitor

comentariu

Adauga un comentariu

  • Oameni: “misto”, “nasoli”, “foarte tari”, “foarte slabi”-strategia tehnocrata, salvarea tehnocrata, guvernare tehnocrata, omul “tehnocrat” si zilele noastre “tehnocrate”. Iti ingheata sangele in vene, ti se blocheaza sinapsele…tehnocrat. Analiza SWOT: pct. tari (S), pct. slabe (W), oportunitati (O) si amenintar i(T)-instrumentul cel mai renumit pt. verific. si analiza pozitiei strategice de ansamblu in viziunea functionarii unei organizatii, firme, formatiuni. Tara nu este societate comerciala si nici organizatie nonprofit. Avea dreptate Sf. Nicolae Velimirovici cand spunea ca lumea intreaga este un spital. Caracteristica lumii de astazi este suferinta. Rel. dintre oameni se degradeaza din ce in ce mai mult, pt. ca avem egoismul care ne macina, ranindu-ne unii pe altii, punandu-ne etichete…tehnocrate. Paradoxul suferintei: te scoate din moarte si te aduce la VIATA, sensul suferintei. Analiza tehnocrata il scoate din ecuatie pe Dumnezeu-Constiinta-iubire iar iubirea este cea mai inalta fericire/frecventa de vibratie la care poate ajunge omul. Daca exista in lume o forta, care sa depaseasca frica pe deplin, sa nimiceasca orice pericol, sa ramana nepasatoare fata de orice paguba chiar si fata de moarte, aceasta forta este iubirea, de oameni, de aproapele, de tara si neam, de Dumnezeu, ingredient care nu este luat in calcul, din pacate, in viziunea guvernarii swot-tehno,caderea si decaderea umanitatii.