Politică

Sclav în multinaţională

corporate-slaveAu trecut 25 de ani din decembrie 1989, adică momentul la care românii au dat comunismul ceauşist pe capitalismul sălbatic. Adică am dat comunismul pe mâncarea plină de E-uri şi chimicale, credite la care plătim o viaţă întreagă, cozile la hypermarket, interdicţii, am devenit dependenţi de programele proaste de la TV, vacanţe pe datorie, viaţa pe datorie. Ce anume s-a schimbat în viaţa noastră ? Cele mai mari companii româneşti au fost distruse ori preluate de multinaţionale străine, întreaga economie românească şi aproape toţi românii sunt la cheremul lor. Uitaţi-vă la sectorul retailului de alimente: după ce au distrus Bucureştiul unde, după ce au fost dărâmate de către Primăria Bucureşti în 2000-2002 peste 100.000 de chioşcuri sau mici magazine care erau ţinute la nivel de afaceri de familie, ne-au fost plantate câteva zeci de super şi hypermarketuri, care au distrus oraşul, au distrus orice mică iniţiativă, ne-au adus cu ele aglomeraţia, furtul la raft, produse expirate , mâncăruri cu chimicale, tot mai mulţi români lucrează că robii câte 10 ore pe zi….Aţi auzit voi să existe sindicat al angajaţilor la Cora , Carrefour sau Metro ? Eu nu am auzit …. În România, sau mai exact la ce ne aşteaptă viitorul, nu îmi doresc să îmi văd copii plecând ca nişte roboţi la serviciu la 8 dimineaţa, venind acasă seara la 21:00, cumpărând în grabă o porţie de mâncare de la fast-food, şi adormind la televizor. Aşteptând cuminţi să primească salariile pe card, să nu aibă nimic al lor!

În 1989, ne plângeam că este cenzură, că suntem monitorizaţi….După 20 ani de zile, datele noastre personale sunt procesate şi cunoscute de multinaţionale [ bănci, telefonie, asigurări ] , telefoanele ne sunt înregistrate de companiile de telefonie, e-mailurile sunt citite şi stocate, puse la păstrare pentru momentul la care nu vom fi cuminţi şi se vor scoate de la naftalină să ni se dea cu ele în cap, suntem monitorizaţi, scanaţi…..Ce s-a schimbat ?

Multinaţionalele, după ce au făcut posibil ca majoritatea românilor să ajungă să lucreze pentru ei, îşi desăvârşesc opera distrugând şi micile afaceri româneşti, dominând şi acaparând toate domeniile economiei naţionale. Au terminat cu retailul în vânzarea de alimente, pentru că asta era cel mai important, întrucât prin mâncare şi băutură controlezi omul cel mai bine, au trecut şi terminat cu sectorul bancar unde românii sunt cea mai exploatată naţie din UE, au trecut la turism unde agenţiile mici şi mijlocii sunt înghiţite de marii tour-operatori multinaţionali, construcţii, transporturile…tot. Iar mica iniţiativă şi ţăranii care mai produc alimente naturale, sunt duşmani ai acestor multinaţionale, sunt hăituiţi, falimentaţi şi noi nu facem nimic să-i salvăm…pentru a ne salva pe noi!

Să ştiţi că această dilemă şi poate senzaţia că nu avem ce să facem a fost cel mai păcătos sentiment care a fost indus românului. Ca să supravieţuieşti într-o corporaţie, tre’ musai să respecţi cu sfinţenie câteva reguli (de pupi-ncurist), ca un bun-supus ce eşti; că deh…nu tre’ să ai idei şi mai ales că nu tre’ să ai gusturi – pt a putea suge şosetele nespălate de vreo 2 săptămâni ale şefilor “de sus” care nu au timp nici să se screme pe ei. Şeful este şef – cu toţi nespălaţii pe şosete, cred şi eu că şefu’i şef când intră în birou şi pute deoarece n-are timp să se spele la cât stă pe la birou. Eliminarea corupţiei sau a capitalului românesc? Statele acordă subvenţii multinaţionalelor favorizându-le în dauna economiei naţionale.

Sursa: Acum ori niciodata

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Fatalismul mioritic….E adevarat ca daca oamenii n-ar accepta politicile multinationalelor, acestea ar fi fortate sa si le schimbe. Problema romanilor nu sunt multinationalele si politica lor de exploatare pe bani putini ci propria acceptare. Problema este la noi si nu la ei. Romanii si-au facut credite in mod iresponsabil, au crezut ca-si cumpara confort si bunastare si de fapt si-au achizitionat datorii (ca o gluma, se spune ca banii, daca n-aduc fericirea, te ajuta sa traiesti mizerabil in confort). Eu vreau sa punctez ca schimbarea trebuie sa inceapa cu noi si nu cu altii si sa mai lasam pesimismul la o parte. Putem alege sa cumparam de la marile supermarketuri sau putem alege sa cumparam de la magazine mici, afaceri de familie, care promoveaza produse romanesti de o calitate si un pret mai bune. Putem alege ce privim la tv s.a.m.d. Daca nu ne convin multinationalele de ce nu incercam sa fim intreprinzatori. N-avem noi bani, e important sa avem un plan realist si bine pus la punct si vin altii cu investitia. Capitalismul ne-a adus cel putin posibilitatea de a alege. Dar ne-am obisnuit de decenii sa ne plangem si sa nu facem nimic.

  • Serios ? Ia povesteste-mi tu Iulia cate din “putem”-urile astea le si faci tu ? “problema romanilor” rezida si in multinationalele astea dar si in iluziile acestor nenumarate “putem”-uri lipsite de alternative reale. Singurele “putem”-uri care lipsesc sunt cele care ar insemna ceva profund si real in mai binele colectiv.

  • IULIA ai o oarecare masura de dreptate :”in parte”.eu am lucrat la un supermarket destul de mare in Oradea si dupa 3luni am plecat,deoarece m-am convins de ceea ce scrie in articolul de mai sus: exploatare si umilinta( prea putin spus ) la modul sfidator posibil,si o cohorta ( sefii ierarhici si chiar colegi de lucru) de CATELARI si CURLIGAI (mai pe romaneste)insa vazandu-ma un “roman cu proprobleme” mi-am demonstrat in primul rand mie ca EU POT mai bine si mai mult decat cred altiii……..

  • acestea sint alegerile romanilor. nu vad de ce trebuie sa ne lamentam ca aia e asa, ca ailalta nu e cum ar trebui.daca majoritatea alege sa traiasca asa, asta e.

  • Eu am incercat sa-mi fac partea mea si era sa imi pierd viata, din partea mea majoritatea romanilor ar trebui asasinati precum cei pe care i-au asasinat, probabil ca aceasta e o modalitate