La criticile severe ale Angelei Merkel, principala promotoare a politicii de austeritate în Uniunea Europeană, la adresa Franţei şi a Italiei, cărora le-a cerut (mai degrabă le-a chemat la ordin) să ia măsuri suplimentare vizând reformarea structurală a economiilor lor pentru a ajunge la deficite bugetare şi cote de datorii conforme cu tratatele europene, reacţia Parisului şi Romei a fost neaşteptat de fermă.
Premierul francez Emanuel Valls i-a cerut Angelei Merkel ca “înainte de a privi în exterior, ar fi mai bine să privească în propria ţară”. La Forumul economic franco-ceh, de la Praga , Valls a subliniat – cu adresă evidentă la Germania şi dna Merkel – că Europa “nu poate fi redusă doar la constrângeri, la discipline aplicate fără flexibilitate, fără inteligenţă şi fără a ţine cont de contextul excepţional de dificil în care se află ţările noastre”.
Sandro Gozi, subsecretar de stat italian pentru Afaceri Europene, i-a sugerat Angelei Merkel să se preocupe de creşterea pieţei interne germane, de creşterea investiţiilor germane în domeniul infrastructurii, al educaţiei, cercetării, aducându-şi astfel contribuţia mult aşteptată la creşterea economică în zona euro. “Guvernul italian nu şi-a permis niciodată să dea note unei ţări membre a Uniunii Europene, motiv pentru care cere Germaniei să manifeste acelaşi respect”, a sublinat oficialul italian
Susţinătorii fervenţi ai austerităţii dau replici dure adepţilor keynesismului. În aceste zile continuă şi nu sunt deloc semne că ar putea înceta bătălia între liderii europeni, în sânul instituţiilor europene între tentaţia de renunţare la rigoare în conturile publice, între pofta de a alege costisitoarea relansare economică pe de o parte şi adepţii austerităţii, partizanii marilor echilibre bugetare, ai reducerii cu orice preţ a deficitelor şi datoriilor.
A fost o vreme când toată lumea (europeană-nn) dădea totală crezare primilor învingători în aplicarea politicilor de austeritate, având-o port-drapel pe dna Angela Merkel, alături de care acum se află cei învinşi, prioritar ţările latine, ce abia îşi trag sufletul sub povara datoriilor, unele în pragul colapsului financiar. Iată, însă, că ceva mai recent au apărut situaţii noi, ce contrazic eficacitatea vechilor soluţii. Veşti noi, supărătoare, au început să contrazică certitudinile.
“Creşterea zero ameninţă zona euro, în ciuda politicilor monetare laxe… Deflaţia bate la ușă. Ceva trebuie să se schimbe în politica economică”, sublinia recent un înalt funcţionar francez de la Comisia Europeană (care a dorit să-şi păstreze anonimatul), citat de publicaţia “L’Expansion”. O aliniere keynesiană ar permite relansarea investiţiilor, adaugă funcţionarul citat.
Dar domnia sa, un fin diplomat, spune analistul de la “L’Expansion”, nu a precizat esenţialul: astrul german a început să strălucească mult mai slab …aproape deloc. După un recul al Produsului său Intern Brut în perioada aprilie-mai (-0,1%), Germania evita la mustață intrarea în recesiune graţie unei biete creşteri economice de 0,1% în cel de-al treilea trimestru. Partenerii săi europeni, serios slăbiţi economic, şi-au redus comenzile la puternicele întreprinderi exportatoare germane, iar ţările emergente – de la care era aşteptată preluarea ştafetei de la clienţii istorici – au început să-şi producă ele însele maşinile-unelte teribile ce purtau eticheta “made în Germany”.
Pe acest fond, în birourile de la Comisia Europeană şi Parlamentul European, în capitalele unora dintre membrii Uniunii Europene, a apărut tot mai vizibilă tentaţia de a folosi diversele reuniuni, sesiuni pentru ” a pune puţin vin intervenţionist în apa plata a rigorii” (expresia aparţine analiştilor de la “L’Expansion”). Sesiunile noului Parlament European constituit în urma alegerilor din 25 mai a.c., dezbaterile furtunoase ce au avut loc la desemnarea preşedintelui Comisiei Europene şi la alcătuirea structurii Comisiei au fost teatrul exprimării cererilor insistente de a se adopta politici economice, măsuri care să stimuleze – concomitent cu o rigoare bugetară – relansarea creşterii economice, a investiţiilor şi crearea locurilor de muncă.
Aşa cum se ştie, promotorii cei mai activi ai unor astfel de politici europene sunt Franţa, Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda, ţări est-europene membre ale UE, ţări ce continuă să se lupte cu efectele dezastroase ale crizei economice şi financiare declanşate în 2008, în primul rând cu deficite bugetare mult mai mari decât limita europeană admisă de 3% din PIB, dar şi cu datorii considerabile.
Care este în acest moment reacţia adepţilor rigorii extreme?
Parcă desprinşi de realităţile europene ce persistă nu de ieri ci mai ales de azi, Eurogrupul, reunit luni la Bruxelles, a cerut Franţei – în acord cu analiza deja făcută de Comisia Europeană a bugetului francez – să ia “măsuri suplimentare pentru reducerea deficitului structural, ale cărui cifre nu sunt conforme cu normele Pactului de Stabilitate european.
Încă din 2013, miniştrii de Finanţe europeni, membri ai Eurogrupului, ceruseră Franţei să-şi reducă deficitul cu 0,8% atât în 2014, cât şi în 2015. Parisul nu l-a redus anul acesta decât cu 0,1% şi mizează doar pe 0,3% anul viitor.
Cifre ce expun Franţa la sancţiuni din partea Comisiei Europene. Un tratament similar a fost aplicat şi Italiei. I-au ordonat ca în 2015 să-şi reducă deficitul structural. Cum? Printr-o reţetă verificată, dar cu consecinţe catastrofale în alte state: să opereze noi “tăieri” la unele capitole din buget, astfel încât în 2015 să fie redus cu 0,5%. Cu mult mai mult decât cifra stabilită în comun acord cu Comisia Europeană – 0,1 %. Guvernul italian consideră însă inacceptabilă această “recomandare”.
Angela Merkel cere insistent Franţei şi Italiei “să-şi facă temele”
Fără îndoială, recunosc chiar analiştii politici germani, mai ales din raţiuni de politică internă, Angela Merkel a ales exact ajunul realegerii sale la conducerea Uniunii Creştin- Democrate pentru a face un exces de zel: a cerut public Parisului şi Romei să opereze mai multe reforme pentru a-şi pune bugetul în conformitate cu normele europene.
Corespondenţi ai presei străine la Berlin au interpretat fără reţinere modul sever în care dna Merkel s-a adresat Franţei şi Italiei – într-un interviu acordat ziarului conservator “Die Welt- drept un fel de “chemare la ordin”, considerând că ceea ce s-a făcut deja “nu este suficient”. Mesajul său – de o fermitate ieşită din comun – a avut, în opinia unor comentatori, scopul de a da asigurări delegaţilor creştin-democraţi care urmau să-şi dea votul în favoarea ei la conducerea partidului că nu intenţionează să permită Parisului şi Romei să-şi încetinească ritmul şi profunzimea reformelor lor structurale şi bugetare.
Manuel Valls: “Înainte de a privi în exterior, ar fi mai bine să priviţi şi în propria ţară”
O mare iritare au provocat la Paris şi Roma declaraţiile surprinzător de dure ale Angelei Merkel, principala promotoare a politicii de austeritate în ţările UE. Într-o conferinţă de presă la Praga, unde fusese invitat la aniversarea a 25 de ani de la “Revoluţia de catifea” din Cehia, premierul francez Manuel Valls i-a dat un răspuns pe măsură, neobişnuit de ferm, dnei Merkel, cerându-i că înainte de a privi în exteriorul ţării, să privească în propria-i ţară.
În context, premierul francez a reamintit că, recent, guvernul său nu a cedat în faţa grevei de la Air Fance, eveniment pe care presa germană l-a reflectat extrem de amplu, fără însă a acorda aceeaşi atenţie mişcărilor greviste din transporturile germane… “Spun aceste lucruri celor care sunt neliniştiţi de nivelul reformelor din Franţa”,a subliniat Valls, cu adresă directă la Angela Merkel şi la legătura ce a existat între aprecierile la adresa Franţei şi contextul politic în care le-a făcut – congresul UCD la care urma să devină din nou omul forte în UCD, cu şanse evidente de a candida la un alt mandat de cancelar.
Premierul Valls a participat inclusiv la un For economic franco-ceh, prilej cu care a apărat politica Franţei în materie de buget, considerând că Europa “nu trebuie redusă la disciplina aplicată într-un mod neinteligent… Europa nu poate fi redusă doar la constrângeri, la discipline aplicate fără flexibilitate, fără inteligenţă şi fără a ţine cont de contextul excepţional de dificil în care se află ţările noastre”.
Michel Sapin, ministrul francez de Finanţe, a sugerat, şi el, Germaniei, într-un interviu televizat, să se ocupe de propriile-i probleme, în primul rând de starea autostrăzilor, scăderea demografică ș.a. Sapin a apărat ritmul reformelor ales de Franţa, subliniind că Parisul este realmente preocupat să se reformeze, dar nu pentru a mulţumi lideri europen, ci pentru că reformele sunt imperios necesare Franţei.
Germania nu este “elevul bun” al UE în toate planurile
O reacţie bine argumentată, politicoasă dar neprietenoasă la declaraţiile dnei Merkel referitoare la politicile economice alese de Franţa şi Italia a avut şi postul de televiziune France Info. Dna Merkel, sublinia comentatorul postului TV citat, consideră că reformele angajate de guvernul francez sunt “insuficiente”, uitând însă că sunt analişti care spun că nici Germania nu este “elevul bun” al Europei în toate planurile.
Dna Merkel “vede paiul din ochii vecinului, dar nu vede barna din ochii săi… I-ar sta bine să fie mai modestă …În Germania – este adevărat – şomajul rămâne la circa 5%, conturile publice sunt echilibrate şi, în ciuda unei încetiniri a creşterii economice, ea este totuşi de 1%. Dar aceste cifre, susţinea comentatorul, ascund unele slăbiciuni. În primul rând, Germania nu respectă toate regulile europene.
Ea denunţă defectele vecinilor în materie de ortodoxie bugetară, dar uită că nici Germania nu este întotdeauna corectă”. Excedentul balanţei comerciale germane, care în ultimele luni a ajuns la 7% din PIB-ul naţional, depăşeşte limitele acceptate de Bruxelles (între 4 şi 6%). Bruxellesul a decis deja să deschidă o anchetă asupra acestui dezechilibru macroeconomic ce ar putea ameninţa creşterea în Europa.
Achiziţionând foarte puţine produse fabricate în ţări ale UE, Germania îşi urmăreşte doar proprii interese, penalizându-şi vecinii prin inundarea pieţelor lor cu produsele “made în Germany”. De asemenea, remarcă economistul şef de la Atlantico, Nicolas Goetzmann, investind în străinătate, ea finanţează deficitele altora, ceea ce a permis crearea surplusului comercial german. “Lecţia ce trebuie reţinută, sublinia economistul menţionat, este aceea că strategia economică germană dezvăluie mai degrabă o intenţie de dominare decât voinţă de cooperare”.
Un alt aspect contrar normelor europene în politica economică germană: pentru a-şi juca rolul de motor în economia europeană, Germania lansează iniţiativa de reînnoire prin investiţii. Dar, remarcă pentru France Info economista Sabine Le Bayon de la OFCE (Observatorul francez asupra conjuncturilor economice), se constată operarea de slabe investiţii publice şi private în interiorul Germaniei. Explicaţia este dorinţa Germaniei de a atinge obiectivul unei datorii publice inferioare cifrei europene de 60% din PIB.
Este clar, subliniază economistă de la OFCE, că asistăm la “o politică de rigoare în privinţa cheltuielilor publice, ceea ce nu stimulează deloc creşterea. În acelaşi timp, este o realitate faptul că infrastructurile germane sunt într-o stare proastă, ceea ce, în mod logic, ar trebui să antreneze o diminuare a investiţilor în străinătate, atât de dragi Germaniei.
France Info semnalează de asemenea o situaţie demografică îngrijorătoare în Germania, respectiv o scădere alarmantă a natalităţii şi îmbătrânirea actualei populaţii, absenţa unui sistem de îngrijire a copiilor de vârste foarte mici, existenţa unor măsuri “contradictorii” privind alocaţiile pentru femeile nevoite să rămână acasă pentru îngrijirea copiilor.
Un alt economist de la Atlantico, Mathieu Mucherie, reproşează Germaniei lipsa solidarităţii cu state europene aflate în dificultate. În afara unor împrumuturi bilaterale foarte limitate, spune economistul citat, Germania nu a acordat nici o centimă pentru ajutorarea partenerilor săi aflaţi în dezastru după 2009. Mathieu Mucherie reproşează primei puteri economice europene refuzul opus oricărui mecanism bugetar capabil să vină în ajutorul vecinilor (o eventuală devalorizare, o reducere a datoriei),”gesturi de care Germania a beneficiat masiv în alte epoci” grele pentru ea, inclusiv cu prilejul reunificării din 1990.
Replică de la Roma: Mai bine vă preocupați de creșterea pieței interne și de autostrăzi
La Roma, reacţia a fost în termeni la fel de fermi. Subsecretarul de stat Graziano Delrio a transmis Berlinului că ar face bine să se uite în propria ogradă, reamintind despre suprastocurile pe care a ajuns să le deţină din cauza dispariţiei pieţelor cândva invadate de produsele germane.
Sandro Gozi, subsecretar de stat italian pentru Afaceri Europene, i-a sugerat Angelei Merkel să se preocupe de creşterea pieţei interne germane, de creşterea investiţiilor germane în domeniul infrastructurii, al educaţiei, cercetării, aducându-şi astfel contribuţia mult aşteptată la creşterea economică în zona euro.
Şi, că să fie şi mai clar, mai categoric, Sandro Gozi a conchis: “Guvernul italian nu şi-a permis niciodată să dea note unei ţări membre a Uniunii Europene, motiv pentru care cere Germaniei să manifeste acelaşi respect”.
Autor: Maria Capitaine
Sursa: Curierul National
Adauga comentariu