Politică

Războiul din Dar al-Islam*

islamophobie-400x270Turcia este, în acest moment, unul dintre cele mai puternice state musulmane și cu siguranță cel mai bine poziționat din punct de vedere geo-strategic. Turcia este granița dintre Occident și Orient, iar în contextul ultimelor evenimente geopolitice, fostul Imperiu Otoman pare a fi cheia prin care NATO poate pune capăt dominației ISIS în acea regiune.
Începând cu anii 2000 se vorbește intens despre Turcia ca fiind singura țară capabilă atât economic și militar cât și confesional să devină puntea între Occident și Orient. În această criză cauzată de Statul Islamic, Turcia este singurul stat din acea regiune care are forța militară atât din punct de vedere logistic cât și uman pentru a învinge ISIS la sol.

Este evident că problemele cauzate de ISIS pot găsi o rezolvare facilă prin implicarea Turciei, dar lucrurile nu sunt așa simple. De la venirea la puterea lui Recep Tayyip Erdoğan, în 2003, statul turc a început să fie un actor important pe scena internațională. Relațiile SUA-Turcia s-au răcit iar cele cu Uniunea Europeană au cunoscut o scădere considerabilă după refuzurile repetate ale europenilor de primi Turcia în UE. În acest moment, Turcia are propria agendă în Orientul Mijlociu.

Turcia își impune agenda pe scena internațională

Săptămâna aceasta, pe 28 iulie, Turcia a cerut reunirea Consiliul Alianţei Atlanticului de Nord. Cel mai probabil, Turcia va intra în conflict deschis cu ISIS, atât în aer cât și la sol, ceea ce este foarte riscant și foarte costisitor, deoarece va fi o acțiune de anvengură pe o perioadă de timp nelimitată. Mișcarea foarte inteligentă făcută de statul turc este că încearcă să obțină mandat din partea NATO pentru a lupta împotriva tuturor mișcărilor teroriste ce amenință granițele alinaței. Ținând cont că PKK, cea mai puternică organizație politică și militară kurdă, este considerată de Turcia organizație teroristă atacurile armatei turcești se vor îndrepta atât împotriva ISIS cât și împotriva kurzilor, rezolvând astfel două probleme stringente care îi amenință securitatea.

Dilema americană în războiul Turcia-ISIS

Kurzii sunt, la acestă oră, singurele trupe care luptă împotriva Statului Islamic la sol. Prin trupele kurde nu ne referim doar la PKK (kurzi din Turcia) ci și la cei din Siria și cei din Iran (Partidul pentru o viaţă liberă din Kurdistan) care țin piept de luni de zile ofensivei ISIS. Mișcarea Turciei, de a trimite trupe la sol împotriva ISIS are, de fapt, un dublu rol: distrugerea ISIS dar și nimicirea kurzilor din PKK. Războiul împotriva ISIS oferă administrației Erdogan ocazia perfectă de lovi trupele kurde din apropierea Turciei, care datorită sprijinului militar primit din Occident pentru lupta anti-ISIS devin o problemă pentru securitatea Turciei.

Marea dilemă a Statelor Unite și a țărilor europene este dacă să permită Turciei incursiunea împotriva ISIS, cu riscul de a-și distruge foștii aliații, pe kurzii din PKK.

Dintre statele membre NATO singurul, în afara Turciei, care își poate permite o desfășurare de forțe la sol împotriva ISIS este SUA, dar implicarea trupelor americane într-un alt conflict, fără un final previzibil, în apropierea campaniei pentru alegerile prezidențiale ar fi un dezastru din punct de vedere al imaginii.

Pentru Turcia, o astfel de intervenție ar fi mai mult decât binevenită, pe lângă neutralizarea ISIS și diminuarea pericolului kurd, administrația de la Istanbul ar căpăta un imens prestigiu internațional și ar deveni cel mai influent actor politic și militar din Orientul Mijlociu.

* Casa Islamului, Casa Păcii – termen ce descrie comunitatea musulmană.

Autor: Cristi Rosu

Cristi Roșu este masterand al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, la specializarea Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale. Este interesat de teoria relațiilor internaționale, filosofia conflictului și teoria jocurilor.