O criză despre care se ştia că va avea loc

criza1Băncile americane ştiau că la un moment dat creditele imobiliare cu grad ridicat de risc, cunoscutele credite subprime, vor degenera într-o criză, astfel că actuala criză nu este deloc o supriză pentru marile instituţii financiare, spune Yuliya Demyanyk, economist al unei filiale regionale a Fedului.

Ceea ce a fost surprinzător pentru bănci a fost momentul declanşării şi amploarea crizei, declară Demyanyk.

“Cel mai probabil, nu criza era surprinzătoare, ci momentul şi amploarea sa”, insistă economistul.

Aceasta spune că actuala criză financiară şi economică nu este altceva decât o corectare apărută pe piaţa bancară, ca urmare a activităţilor cu grad mare de risc prin produse complexe ce s-au făcut în trecut.

Scenariul crizei nu este unic

Yuliya Demyanyk a publicat astăzi un raport intitulat  “Zece mituri legate de criza subprime” în care arată că, pe de o parte, nu era neaşteptată şi, mai mult, nu este unică.

Criza este unică doar din cauza faptului că a degenerat într-o criză mondială, scenariul, însă, fiind clasic. Crize croite pe un scenariu similar au fost în Argentina (1980), Chile (1982), Suedia, Norvegia şi Finlanda (1992), Mexic (1994), Thailanda, Indonezia şi Coreea (1997).

De la începerea crizei şi până acum au mai fost voci de analişti şi chiar studii care au arătat că băncile erau conştiente de faptul că la un moment dat situaţia ar putea scăpa de sub control.

În urmă cu două luni, Center of Public Integrity a publicat un raport în care a arătat că „Mega-băncile care au finanţat industria subprime nu au fost victimele prăbuşirii sistemului financiar, aşa cum au spus.

„Aceste bănci, în mod deliberat, au facilitat finanţarea împrumuturilor care acum ameninţă sistemul financiar”, arată raportul.

Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro

Related Posts:

Megabancile sunt cauza, nu victimele crizei
»Megabancile americane si europene care au beneficiat de fonduri de salvare considerabile nu numai ca nu sunt victime ale crizei financiare globale, ci...
Seful Fed: Economia lumii s-a stabilizat
Presedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, a declarat vineri ca economia mondiala pare sa se fi stabilizat si este intr-o situatie mai buna decat in urma...
Max Keiser: Criza datoriilor suverane este de fapt o inginerie a marilor corporații financiare
Criza datoriilor suverane este de fapt o inginerie a marilor corporații financiare. Asta susține analistul economic Max Keiser, care face și o analiză...
Share this post / Trimite unui prieten: These icons link to social bookmarking sites where readers can share and discover new web pages.
  • TwitThis
  • Facebook
  • MySpace
  • Digg
  • del.icio.us
  • Google Bookmarks
  • StumbleUpon
  • email
  • Reddit
  • Wists

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss