”Cine uită nu merită”. Nicolae Iorga
Dacii au devenit exotici, uitaţi, îngropaţi în uitare de urmaşi. Uitarea istoriei, a trecutului, a faptelor strămoşilor care ne-au lăsat ţara face să nu ne merităm istoria, strămoşii, ţara.
Într-o familie în care tatăl abuziv terorizează mama iubitoare şi copii, fuga de acasă a unui copil este o dramă pentru membrii familiei, mai puţin pentru tatăl ticălos şi indiferent. Plecarea oamenilor demni, deşi ar trebui, nu este percepută ca o pedeapsă de către politicienii trădători ai promisiunilor şi aşteptărilor votanţilor. Politicienii trebuie decăzuţi din drepturi, nu au altă soluţie decât să părăsească familia naţională.
Are loc o altfel de deportare a românilor, deportarea la cerere. Romanii au colonizat pământurile de pe care au deportat daci. Românii basarabeni au fost deportaţi în Siberia şi aiurea pentru a face loc altor populaţii. Bănăţenii au fost deportaţi în Bărăgan. Învingătorii folosesc deportarea pentru a rupe voinţa naţională, a schimba compoziţiile etnice şi a-şi impune voinţa mai uşor. În zilele noastre, a metodelor soft, ni se sugerează sau ni se spune direct să plecăm de cei care sunt incomodaţi în planurile lor măreţe, planetare. Avantajul, din punctul lor de vedere, este că astfel scapă de cei mai greu de manipulat. Sărăciţi şi sătui de minciuni, promisiuni neonorate, înşelăciuni, furturi şi incompetenţă, plecăm.
Nu avem locuri de muncă, sunt prea mulţi corupţi şi hoţi, prea multă mizerie. Unii pleacă pentru a avea o carieră de succes, pentru a câştiga pe măsura pregătirii, inteligenţei. Unii, deşi mari valori mondiale, nu pleacă totuşi, argumentând că se pot realiza la fel de bine şi aici ca oriunde în altă parte. Unii dintre cei plecaţi, după un timp, se întorc şi spun că peste tot e la fel, ba chiar e mai greu în alte ţări, deşi reuşiseră să aibă cariere strălucitoare. Unii plecaţi, chiar dacă nu reuşesc le e ruşine să se întoarcă şi să recunoască că au ratat. Unii rămân pe unde pleacă şi renunţă la a mai fi român, se transformă în apatrizi, nu mai ştiu nici ei ce sunt. Unii pleacă pentru a se întoarce şi nu se mai întorc, alţii pleacă pentru a nu se mai întoarce şi se întorc.
Selecţia naturală a indivizilor e lege obiectivă. E dreptului fiecăruia de a hotărâ asupra destinului propriu şi al urmaşilor. Asemenea schimbări influenţează destinul familiei, prietenilor, cunoscuţilor şi nu numai. Influenţează destinul celor care nu mai sunt şi pe al celor care nu sunt încă născuţi. Destinul celor care nu mai sunt şi au luptat pentru viitorul urmaşilor pe aceste pământuri este schimbat prin schimbarea finalităţii luptei lor, ţelului lor. Moartea celor care şi-au dat viaţa pentru ţară, pentru pământul strămoşesc devine inutilă prin plecarea urmaşilor lor spre alte zări. Plecarea aduce a fugă, a laşitate, a neputinţă. Plecarea e mai uşoară mai ales când este uşurată de nişte bani. Totul e mai uşor atunci când primeşti nişte bani în schimbul a ceva, se cheamă că se vinde ceva, că este o afacere. În afaceri nu au loc sentimentele. Banii nu cumpără identitate, istorie, sensul vieţii. Facem afaceri cu viaţa noastră, cu vieţile strămoşilor, cu vieţile urmaşilor. A vinde viitorul este o afacere. A vinde trecutul este deja de 25 de ani o afacere grasă prin vinderea patrimoniului cultural al ţării. Vînzarea idealurilor strămoşilor poate căpăta sens în cursa pentru o viaţă mai bună, pentru un televizor mai mare, pentru un calculator, pentru o maşină, pentru o casă mai mare. Vânzarea identităţii naţionale se dovedeşte o afacere de mare succes prin vilele arătoase lăbărţate lângă sfintele bisericuţe de lemn martore la martirajul poporului român şi asigură uitarea acestuia de către urmaşii nenăscuţi. Ne pricepem să vindem tot ce ne-au lăsat strămoşii şi chiar şi vieţile urmaşilor nenăscuţi. Vindem viitorul nostru al fiecăruia şi viitorul nostru al tuturor. Plecăm momiţi de lucruri scumpe şi părăsim lucruri sfinte, fără de preţ. Pământul primit ca urmare a jertfei străbunilor morţi în războaie îl dăm pe nimic celor care i-au omorât. Moartea lor devine inutilă. Ne omorâm străbunii a doua oară. Considerăm că vremurile s-au schimbat, că trebuie să evoluăm, să fim în rând cu lumea şi renunţăm la ceea ce ne identifică, ne particularizează. Plecăm pentru a lăsa loc altora veniţi din alte părţi, altor neamuri. Lăsăm totul aici şi nu înţelegem că de fapt acolo nu vom mai fi, iar aici prin plecarea noastră nu rămâne nimic. Nu înţelegem că, rupţi de trecut şi de viitor, noi nu suntem nimic, că suntem parte a unui lanţ care are înţeles numai aici, pe acest pământ, pe pământul strămoşilor, împreună cu ei. Plecarea este victoria celui care vine. Plecarea întăreşte duşmanii şi ne transformă în necunoscuţi.
Plecăm din cauza oamenilor, semenilor noştri, a concetăţenilor noştri nu din cauza pământului, a vitregiei naturii. Vitregia ne-o provocăm singuri, natura a fost mai mult decât generoasă cu noi. Poate că, în final, pământul va alege alţi locuitori. Nu pământul ne aparţine nouă, noi aparţinem acestui pământ. Dacă dorim; dacă nu, putem pleca.
Ţara trebuie să ne-o construim aici, aşa cum vrem prin luptă şi nu prin victimizare. Forţa de rezistenţă a poporului vine din tăria fiecărui reprezentant, din rezistenţa la încercările de distrugere. Fuga din faţa duşmanului aduce nimicirea nu victoria. O armată e mai puternică cu cât este mai mare şi mai hotărâtă să se apere. Plecarea, fuga nu este în nici un fel o soluţie ci un pas greşit, mortal uneori. Niciodată nu e prea târziu să revii, să te întorci acasă. Acasă e pentru toată viaţa, acasă aparţii oriunde ai fi. Cine ne dă dreptul să renunţăm la trecutul străbunilor în numele urmaşilor? Cine ne dă dreptul să rupem lanţul strămoşesc? Cine ne dă dreptul să ne lăsăm baltă trecutul? Plecăm de pe pământul unde suntem stăpâni pentru a fi sclavi în alte ţări. E timpul reîntoarcerii acasă a tuturor fiilor risipitori.
Lucrurile importante se fac cu oameni de valoare. Obiceiul valorificării valorilor şi perspectiva amplă să înlocuiască întâmplarea, cultivarea viitorului să înlocuiască reactivitatea. În noul spirit al familiei naţionale copii isteţi să fie ajutaţi şi încurajaţi să rămână acasă iar cei plecaţi să se întoarcă, sunt parte a familiei naţionale. Să investim talanţii lăsaţi de strămoşi pentru a creşte bogăţia neamului. Pentru a se întoarce valorile e nevoie să facem curat în ogradă şi să tăiem mielul cel gras, să le oferim condiţii să se dezvolte, să ne ajute. Vorbele nu ţin de foame în viaţa de zi cu zi, renunţarea la bunurile lumeşti nu e la îndemâna oricui iar ipocrizia dublului limbaj goleşte de conţinut şi devalorizează. Prea mulţi înşelători şi trădători au fost crezuţi. Modelul partidelor politice care promit multe la mulţi şi fac multe numai pentru puţinii ipocriţi care conduc e expirat din punct de vedere al aşteptărilor la schimbare. Cine vrea încredere trebuie să dovedească că o merită. Fără păstor, turma se risipeşte. Păstorul priceput, sporeşte turma. E timpul construirii, întemeierii, durării cu temei. E timpul acţiunii oamenilor cu dragoste de oameni, cu dragoste de ţară, înţelepţi, care să conducă salvarea prin construcţie curată, durabilă. Suntem pedepsiţi pentru pasivitate, pentru vina de a nu lupta, de a nu apăra ce ni s-a dat, trăim durerea risipirii darurilor, a risipirii moştenirii genetice naţionale, a comorii inteligenţei. Avem nevoie de toţi fiii familiei naţionale. Fără ei nu suntem întregi, suntem mai puţini şi din ce în ce mai săraci. Avem nevoie de toată inteligenţa neamului pentru a supravieţui. Cine nu are bătrâni să-i cumpere a devenit Cine nu are bătrâni, are cheltuieli mai puţine. Reinstaurarea respectului faţă de valoare şi faţă de bătrâni ne va uni şi întări. Încetaţi deportarea.
Avem, ca toate popoarele, elite, concetăţeni de mare valoare, supradotaţi intelectual, genii în diferite domenii. Totuşi, ne conduc mediocrii. De ce nu se aud elitele naţionale? Pentru că sunt etichetate ca plictisitoare, nu sunt distractive, nu aduc audienţă şi implicit bani, induc sentimentul de inferioritate şi peste toate ne pun la muncă. Dar nici vocea lor nu este puternică. Dorinţa lor de a se impune nu depăşeşte cercul interesului individual. Avem mari valori umane dar puţine valori naţionale. Dorinţa de a se implica în soarta naţională este mică. Se spune că cei valoroşi găsesc soluţiile la orice problemă. Dezinteresul elitelor pentru naţional, pentru neam ne omoară.
Aşteptarea apariţiei cadrului de manifestare, de recunoaştere, este de fapt refuzul interesului naţional şi este similară cu aşteptarea ca orbii să definească lumina. Îndreptarea este posibilă numai prin implicare nu prin autoexcludere. Nu există altcineva. Geniile aparţin poporului care le-a dat viaţă, familiei naţionale. Nu apărem din neant, reprezentăm fiecare o entitate distinctă, unică, irepetabilă în alte naţii. Darurile vin împreună cu datoria. Nu suntem ce suntem numai datorită eforturilor individuale. Cel ce sunt este exponentul întregului neam, al tuturor strămoşilor trăitori pe acest pământ şi nu altundeva. Familia naţională se vede părăsită, trădată de cei mai valoroşi fii, de cei care ar fi trebuit să o salveze. Trădarea fiilor cei mai iubiţi, plecarea fiilor risipitori risipeşte neamul. Vă aşteptăm acasă!
Gheorghe Liviu Balaban
Adauga comentariu