Nu poate fi breaza moneda unei economii in dezastru! Iar daca este breaza, nu poate fi vorba decat de o anomalie! Si o anomalie, pe de o parte, nu poate fi decat pasagera si, pe de alta parte, nu poate fi decat costisitoare.
Extrem de costisitoare pentru economie in ansamblu, chiar daca serveste cuiva pe perioada, mai scurta sau mai lunga, cat dureaza! De peste doi ani, economia din Romania tot cade.
Leul, moneda acestei economii, se tine insa bat. Ba chiar sunt perioade in care se apreciaza in raport cu reperul ei! Anomalia este prea evidenta pentru a se incerca sa mai fie argumentata! Costul, desi camuflat, este imens!
Desigur, o devalorizare a leului, care ar pune de acord moneda cu starea economiei, ar cobori in euro nivelul de trai. Dar diminuarea ar fi naturala, corespunzand posibilitatilor concrete, in scadere, ale economiei.
Tinerea artificiala in chinga a cursului face ca scaderea nivelului de trai sa iasa la suprafata prin alta parte. Prin interventii guvernamentale nefericite, aceasta este dirijata spre scaderea in sine a salariilor si majorarea impozitelor.
Ambele sunt mult mai invazive si cu rezultate mult mai slabe pe linia ajustarii. De fapt, lucrurile in Romania stau cu mult mai rau. Necorelarea cursului monedei cu starea economiei exista de parca Romania ar avea drept moneda euro, si nu leul!
Toata ajustarea, cu adevarat necesara, este impinsa pe taramul fiscal-bugetar, fara a se folosi cele doua supape – cursul si inflatia – pe care tocmai neparticiparea la euro le ofera pentru a se depasi dificultatile. Nu intamplator, tensiunile din economie cresc si sunt canalizate spre scaderea economica in cerc vicios.
Aceasta blocheaza bugetul, ceea ce reclama noi constrangeri s.a.m.d… Se pare ca interese imense sunt in joc pentru a nu acomoda cumva cursul la starea economiei.
Un indiciu tulburator este ca mai multi (caci n-a fost doar unul!) din cercul Bancii Nationale au amenintat ca, daca statul n-ar fi pornit ajustarea fiscal-bugetara sau n-ar fi apelat la FMI, cursul ar fi ajuns la 6 lei pentru un euro! Inainte de toate, este aproape cert ca n-ar fi ajuns la un asemenea nivel! Dar, mai ales, poate ar fi de intrebat: si ce daca ar fi ajuns?!
Pe cine afecteaza o devalorizare a leului intr-atat incat este folosita asa ca un fel de sperietoare?! Pentru doua treimi din populatia Romaniei ca euro este 4,26 lei sau 6,24 lei nu reprezinta vreo diferenta. Pentru cei cu datorii in lei – firme sau indivizi – n-ar fi vreo problema.
Pentru platitorii de impozite – nici atat! Incasarile la bugetul de stat din taxe si impozite ar fi chiar accelerate, desi evident n-ar mai avea aceeasi semnificatie in euro. Alocatiile bugetare n-ar avea de suferit, desi – tot evident – semnificatia lor ar fi mai mica.
Dar nu tocmai acest lucru se urmareste: a reduce (efectiv) cheltuielile statului?! Daca ar fi sa plangem mediul de afaceri privat, sa spunem clar ca acesta ar fi in tema: cea mai mare parte a perioadei postdecembriste a functionat de fapt in conditiile devalorizarii continue a monedei nationale! Ar fi loviti exportatorii?! Dimpotriva, ar fi avantajati!
Ar fi loviti importatorii?! Desigur, si in mod sever. Tinand cont ca toti bogatii Romaniei sunt importatori, ar fi insa chiar atat de grav si nepotrivit?! Scumpirea importurilor ar da desigur un impuls inflatiei. Dar nu tocmai ajustarea puterii de cumparare la nivelul posibilitatilor economiei este urmarita?!
Cheltuielile cu dobanzile la datoria publica in lei ar cantari mult mai putin. Deficitul bugetar ar slabi. Remiterile catre tara de la romanii aflati la munca in strainatate, ca si eventualele investitii straine ar valora mai mult pe piata interna.
Ultimele ar putea fi chiar stimulate! Ar fi afectati, fara indoiala, platitorii de servicii contabilizate in euro (telefonie, utilitati publice), respectiv servicii monopolizate de companii straine.
Dar, vai!, pe cei nevoiasi aflati intr-o asemenea situatie – caci altora n-ar trebui sa le purtam de grija – nu-i costa cumva mai mult sa faca platile, chiar neafectate de devalorizarea leului, din niste castiguri salariale amputate?!
In mod clar, ar fi afectati cei cu rate in euro la banci. Si prin ei bancile insele. Nu avem insa a-i plange. Primii au fost avertizati sa nu ia credite in valuta.
Au facut-o pe riscul lor. Atunci, sa plateasca! Societatea nu are nici o obligatie de a-i proteja. Cat despre banci, sa fim seriosi. Nici o lacrima! In ce il priveste, statul, insa, mai mult ar castiga decat ar pierde pe ansamblu din devalorizarea leului!
Concluzia fara echivoc: mentinerea unui leu breaz, in contradictie cu starea economiei, protejeaza exact pe cine nu trebuie economic si pe cine nu merita social!
Ilie Serbanescu
sursa: Bloombiz
leul mediu a fost cam 3.6 in 2008 acum e 4.2 adica un 17 % grosier … cam atat a scazut si PIB- ul …
deci moneda e corelata … ca sa nu mai vorbesc ca nenorociata aia de rezerva are si dansa un rol perfect normal pe care, iata si-l joaca …
da’ toata lumea are opinii despre curs si cat ar trebui sa fie … si cat de artificial e …
inclusiv dinozaurii …
Daca pornesti de la ipoteza gresita ca 3.6 era un curs realist, atunci si concluzia este eronata.
Daca statul se imprumuta ca sa mentina consumul, inseamna ca leul are un curs artificial.
de 20 de ani aud ca de fapt cursul e artificial, tinut etc … exista deja o “religie” a cursului …
“Daca statul se imprumuta ca sa mentina consumul, inseamna ca leul are un curs artificial.” … gresit …
pe criteriul asta toate statele care se imprumuta au un curs artificial …
insasi ideea de moneda este artificiala …
cursul actual e cursul de la confluenta tututor factorilor care pot influenta un curs … nu poate fi decat corect …
pana in 2011 va fi sub 4 … numai asa ca sa-i faca in ciuda lu’ serbanescu
Cand vorbim de cursul de schimb, ceea ce se afla in spatele acestei notiuni reflecta in realitate saracia sau bogatia unora in raport cu altii. Balastul teoretic al “economiei stiintifice” din momentul de fata, nu spune nimic atunci cind vorbeste de cursul de schimb, despe nivelul de trai evaluat in resurse utilizabile de fiecare cetatean. Si realmente, asta ar trebui sa faca, sa fie imaginea in oglinda a “nivelului de trai”. Am scris in ghilimele, fiindca tot in ghilimele se face si aceasta evaluare. Mai bine zis, in “hartie fiduciara”. Adica in realitate nu conteaza ceea ce efectiv creaza satisfactie, ci “valoarea” cantitativa de produs evaluat pe un esantion, al “cosului zilnic”. Dar asta nu spune nimic despre valoarea culturala de exemplu; despre accesul la arta si implicatiile acestui fapt. Si aici, “economia monetara” isi dezvaluie adevarata ei fata: consideratia fata de ceea ce ne face umani, este inexistenta. Etalonul de valoare, este obscurul interes material din spatele unei tranzactii.