În perioada crizei financiare izbucnite în 2008, Islanda a avut parte de admiraţia, dar şi de criticile analiştilor occidentali pentru modul în care a gestionat situaţia dificilă.
Populaţia a luat la cunoştinţă abia în anul 2008 că băncile private islandeze împrumutaseră circa 120 de miliarde de dolari, de zece ori mai mult decât PIB-ul ţării la acel moment. Bula aceasta s-a spart şi a făcut ca preţurile locuinţelor să se dubleze peste noapte şi cei care s-au împrumutat să se trezească într-o situaţie extrem de grea.
Soluţia adoptată în aceste condiţii în întreaga lume occidentală a fost împrumutarea băncilor, naţionalizarea datoriilor, în condiţiile în care beneficiile fuseseră până atunci private. În Islanda lucrurile au stat altfel. Aici a avut loc o revoluţie paşnică împotriva guvernului corupt şi incompetent, motiv pentru care ţara a devenit un model pentru lupta împotriva liderilor politici şi financiari. Într-un interval de doar cinci luni, principala bancă privată din Islanda a fost naţionalizată, oficialii guvernamentali au fost obligaţi să demisioneze, guvernul a fost demis şi a fost instalat un nou executiv. Fostul premier a fost trimis în judecată pentru modul în care a gestionat criza financiară şi a fost condamnat în mod simbolic.
La presiunile băncilor străine (olandeze şi britanice) care au creditat sistemul bancar islandez s-a răspuns printr-un referendum la care populaţia a respins plata datoriilor către bacile străine de către oamenii simpli.
Modelul islandez de a rezolva problemele sistemice a fost aplicat înca o dată în 2015, când zeci de oficiali au fost arestaţi pentru implicarea în manipularea pieţei financiare din Islanda după dereglementarea pieţelor în anul 2001.
Rezultatul acestor măsuri unice: FMI arată în acest moment că Islanda a reuşit să-şi revină din punct de vedere economic “fără să-şi compromită modelul statului bunăstării”, în primul rând acces universal la servicii medicale şi educaţie. De fapt, Islanda, e drept, o naţiune mică de doar 330.000 de suflete, a demonstrat că ieşirea din criză este posibilă şi altfel decât prin naţionalizarea pierderilor din sectorul financiar privat, prin împrumutarea băncilor mari de către stat.
În aceste zile, Islanda a mai dat Vestului o lecţie, în afară de cea predată Angliei la Campionatul European de Fotbal. Islandezii şi-au ales noul preşedinte. Este Guoni Johannesson – nu un politician cu experienţă, nu un “analist” economic sau politic, nu un “expert”. Johannesson este profesor de istorie, specializat în istorie politică, un universitar care a stat departe de lumea politică. A decis să candideze în momentul în care scandalul Panama Papers a arătat că mai mulţi politicieni islandezi au făcut evaziune fiscală, inclusiv fostul premier (acesta a demisionat, iar alegerile anticipate vor avea loc la toamnă). A fost ales cu circa 39% din votul popular şi a depăşit-o pe Halla Tomasdottir, o femeie de afaceri cu viziuni liberale. Noul preşedinte îi ia locul lui Olafur Ragnar Grimsoson, care s-a aflat în fruntea statului vreme de 20 de ani. Islanda nu va avea preşedinte politician şi nici om de afaceri.
Islanda dă din nou un exemplu într-o perioadă în care mişcările anti-globalizare şi suveraniste, pe de o parte, şi cele pro-business şi globaliste, pe de altă parte, îşi dispută puterea în marile economii ale lumii. Islanda oferă un exemplu mişcărilor populiste care promovează platforme împotriva corupţiei politice şi a intereselor corporatiste şi expune în egală măsură goliciunea sistemelor politice tradiţionale.
Autor: Calin Marchievici
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu