Și, în fond, la ce ne trebuie un om de cultură în fruntea ministerului? Ba, chiar și un simplu om? Ce atâta fandoseală pe capul nostru?! Ce, un ponei roz sau poate chiar o vacă mov nu ne-ar fi de ajuns pentru a ne contura destinul cultural?! Sau chiar așa, o duduie patibulară dintre ‘telectualii „patapievizați”, nici așa nu ne convine?
Toți i-au sărit în cap premierului. Că a pus mâna pe o crupă de duduie și-a ales-o de cultură. Și totuși, ce vină are el? Că vorba aia, a ales și el din ce a găsit! Sau ce i-a fost dat să găsească în eșalonul de rezerviști ai ministerului. Păi’, de unde să ia un om de cultură să-l pună acolo? Din librării, din cercurile literare, de la teatru sau din vreo galerie de artă? Dacă ea, linia întâi de apărare a culturii (de ea însăși, mai degrabă!), nu se găsește taman în ministerul cu pricina, atunci, unde?
Și ce vină are Julien că a dat tocmai peste ceapa ei de mămică-ponei? Dacă nimerea peste părintele spiritual al acesteia? Așa că reproșul făcut premierului e un pic nedrept. Pentru că nu alegerea doamnei Șuteu este revoltătoare, ci prezența ei acolo de unde era de așteptat să fie ales următorul ministru al culturii.
Și suntem în fața unei ipocrizii, mai mult semită, decât tehnocrată! Pentru că doamna „Sütö” a fost înfierată la vremea respectivă de toate asociațiile antisemite posibile pentru „neinspiratul” ponei fascist. De fapt, nu ea direct, că e o doamnă (ce dacă se… prin afișele de galerie?!), ci patria care o proteja pe post de directoare la ICR New York! Acolo unde a șocat (oare?), găzduind o expoziție în care poneiul cu zvastică era cel mai neînsemnat decor în butaforia unei jene de inspirație culturală.
Dar nici una dintre asociațiile care ne tot monitorizează „antisemitismul” nu a spus nimic când mămica-ponei a fost recuperată în herghelia bugetarilor de la cultură imediat după macabra jenă de cultură americană. Și nu oricum, ci pe un post care nu putea să nu sară în ochi: Secretar de stat în Ministerul Culturii!
Or, cine e mai „cult” când vine vorba de ipocrizie? Asociațiile evreiești care, ce să vezi?!, minune într-un ghișeft, i-au pierdut urma gazdei antisemite, chit că aceasta s-a „ascuns” în văzul lor, sau premierul, care a nominalizat-o acum taman pe mama-ponei (evident, la sugestia cuiva)? Și de unde știm noi că prin nominalizarea la căpăstrul culturii a poneiului roz, nu se pregătește de fapt un nou scandal în care România să fie înfierată pentru antisemitism, să mai dea ceva despăgubiri să tacă ovreimea (aia de mai sus, din partea întâi a ipocriziei!), că a cam trecut ceva vreme de când nu a mai fost învinovățiți, nu?!
Și se mai uită ceva… Chiar din vremea când poneiul roz gonflabil avea suficient aer suflat prin supapa de la crupă de directorul general al ICR-ului, H.R. Patapievici. Că antisemita roz nu a plecat de la ICR că s-au supărat ovreii reclamanți, ci, în semn de solidaritate cu retragerea lui Harcea Parcea H.R.-P. de la conducerea institutului.
Păi’, dacă ministăreasa roz îl recuperează pe șeful pentru care și-a sacrificat aerul de Manhattan? Și-l aduce în lumea cărturarilor de președinți, la un al doilea „mandat” de Cotroceni (ce importanță are că pe „rol” e un alt președinte, Iohannis nu are și el nevoie de ‘telectualii?!), îl restituie dară unei lumi în care președintele țării nu-l poate înhăma direct decât, eventual, printr-o integrare în absolutul cultural de împrumut al premierului… Mai comentază careva?!
Autor: Cezar Adonis Mihalache
Sursa: Ziarul Natiunea
Adauga comentariu