Politică

Ilie Șerbănescu: ”Creșterea salariilor – singura supapă prin care mai poate rămâne ceva în țară!”

Mergând pe ideea „nu punem în discuție rânduielile, chiar dacă ne defavorizează, dar măcar să rămână și în țară ceva“, programul guvernului PSD+ALDE pentru o „Românie normală“ (spre a-l cita pe premierul Grindeanu) are, în mod firesc, ca osatură, creșterea pe toată linia și în ritm alert a câștigurilor din salarii și pensii, desigur, prin folosirea pârghiilor încă la dispoziția Executivului: majorarea salariilor bugetarilor, sporirea salariului minim, neimpozitarea pensiilor.

astazi-e-ziua-ta-ilie-serbanescu-628678

Această problemă – care ar putea fi formulată în felul următor: ce-ar mai putea face România, după ce a fost transformată într-o colonie, dacă nu are putința sau măcar aspirația de a schimba rânduielile care au adus-o aici? – a fost ridicată mai demult în cartea „România, o colonie la periferia Europei“ (Ilie Șerbănescu, Ed. Roza Vânturilor 2016): „O mică breşă s-ar putea totuşi eventual încerca. Nu se ştie dacă va fi suficientă pentru a se şi ieşi din nefericirea actualei condamnări. Dar ca breşă trebuie încercată! Are un nume precis: creşterea salariilor. Este singura supapă pe care o mai poate cât de cât influenţa statul român şi a cărei îngustare mai poate împiedica firmele străine să nu scoată chiar tot în afară, lăsând ceva şi în ţară. Şi deci să se mai permită ţării să se aleagă cu ceva din activitatea capitalului străin pe teritoriul ei. Guvernul, oricare ar fi acela, trebuie ca atare să mărească la maximum salariul minim, spre a împinge în sus întreaga grilă de salarizare. Operaţiunea trebuie întreprinsă cu orice costuri, respectiv cu acceptarea eventualităţii şi a unei reduceri a investiţiilor străine şi a unei gâtuiri a multor afaceri româneşti. Prosteala menţinerii salariilor mici ca atractivitate pentru capitalul străin trebuie definitiv aruncată la coş. Ca orice prosteală! Salariile mici înseamnă contribuţii sociale neîndestulătoare, oricât de ridicată ar fi cota lor procentuală, şi mai ales înseamnă piaţă internă restrânsă şi deci şanse slabe de dezvoltare“ (pag. 124).

Aceasta este încercarea meritorie pe care o întreprinde acum Guvernul Grindeanu! Legitimitatea ei este oferită de înseși statisticile europene, care arată că România este ultima dintre țările UE în ceea ce privește ponderea salariilor în PIB (puțin peste 30%, față de circa 50-60% în țările din centrul UE) și, mai rău, este singura – spre rușinea colonialiștilor de la Bruxelles și Berlin, dar și a vătafilor lor români de la București – în care apartenența la UE a adus prăbușirea acestei ponderi, respectiv cu circa 10 puncte procentuale în 10 ani. Breșa pe care o încearcă Guvernul Grindeanu este, spre lauda acestuia, prima manifestare anticolonialistă concretă din România și nu este de mirare că tuturor trădătorilor de neam și țară din România zilelor noastre le-au crescut pe piele pete de mânie.

Din păcate, dl Dragnea ori n-a fost atent, ori a fost prost sfătuit, lăsând fără acoperire unele detalii care se pot opune unei reușite a programului, în spațiul, de altfel, atât de îngust pe care îl are la dispoziție. În primul rând, dl Dragnea n-a rezistat tentației de a se întinde în multe domenii pe lângă cel al salariilor și pensiilor, riscând să rămână fără resurse pentru ceea ce pare a urmări în principal. În al doilea rând, dl Dragnea mizează exagerat pe creșterea economică viitoare. Nu că n-ar fi probabilă, dacă atâtea instituții europene și internaționale vorbesc despre ea, dar cert este doar un singur lucru. Ea este obținută nu în economia românească, ci în economia străină din România, și aceasta n-o împarte cu nimeni!

După părerea mea, nimeni în afara capitalului străin nu poate conta pe această creștere economică, deși probabil ea se va obține. Oricum, nu se poate miza pe ea pentru finanțarea unor creșteri de salarii în zone ale economiei care nu au legătură cu capitalul străin. Mult mai acoperitor pentru finanțare este să deplasezi povara fiscală dinspre muncă înspre capital, după cum reclamă statisticile însele (de peste trei ori mai mare fiind în prezent povara asupra muncii decât asupra capitalului), căci dacă majorezi salariile continuând în același timp să faci cadouri capitalului (prin așa-numitele relaxări fiscale), te împotmolești. Și ar fi păcat!

Autor: Ilie Șerbănescu

Sursa: Cotidianul