Politică

Francis Fukuyama: „Democraţia liberală va triumfa chiar şi în Rusia şi Orientul Mijlociu”

fukuyama-diagram-570x570Acum 25 de ani lumea trecea prin schimbări majore. Zidul Berlinului cădea, lăsând locul unificării unei naţiuni ce avea să devină una dintre cele mai puternice din Europa. În Piaţa Tianmen protestele erau în toi, transformând pentru totdeauna aceea parte de lume. Chiar şi la noi, în România, procesul de transformare început de revoluţia din ’89 atrăgea atenţia şi, odată cu ea, sprijinul comunităţii internaţionale.

În acele timpuri tulburi, un profesor universitar publica într-un jurnal relativ obscur-The National Interest- un eseu ce avea să devină unul dintre cele mai cunoscute şi dezbătute texte de gândire politică modernă.  Profesorul se numea Francis Fukuyama şi textul care avea să-i aducă notorietatea se intitula apocaliptic „Sfârşitul istoriei?”.  Cu timpul, semnul întrebării avea să dispară din mentalul colectiv, eseul reducându-se sau, după unii interpreţi, ridicându-se la statutul de axiomă a gândirii politice moderne. Ce înseamnă sfârşitul istoriei? Pe scurt, eseul lui Fukuyama, publicat cu câteva luni înainte de căderea Zidului Berlinului şi asasinarea Ceauşeştilor, vorbea despre finalul „Istoriei” în sensul său filosofic. Formele de democraţie liberală către care se îndreptau majoritatea statelor totalitare păreau că evoluează către o formă de stabilitate, una în care umanitaea se elibera de constrângerile socio-politice ale trecutului. Liberalismul democratic, economia de piaţă, guvernele alese democratic, drepturile omului din ce în ce mai prezente şi respectate şi un sistem economic în care atât capitalul cât şi forţa de muncă se mişcau relativ repede, cu minima intervenţie a statului, erau semne ce indicau o schimbare. Însă pentru profesorul de ştiinţe politice american Francis Fukuyama aceste schimbări erau mai mult decăt simple semne. Ele indicau sfârşitul istoriei şi al luptei pentru inventarea unui alt sistem sau idei politice. Astfel, umanitatea îşi trăia ultima formă de existenţă socio-politică, liberă de orice constrângere autoritară.

Un sfert de veac mai târziu În contextul crizei economice, a revoluţiilor Primăverii Arabe şi conflictelor recente din Ucraina şi Irak, ne mai putem raporta la teza lui Fukuyama (foto dreapta)? Răspunsul ni-l dă chiar academicianul, într-un articol publicat recent în prestigiosul cotidian american, The Wall Street Journal. Fukuyama ne atrage atenţia să nu confundăm evenimentul cu istoria. Sfârşitul de care vorbea acesta acum 25 de ani era unul constituit din mecanisme sociale prin care umanitatea îşi încheia socotelile cu evoluţia socială şi lupta pentru libertate. Evenimentele vor continua să se întâmple, acestea având loc într-o post-istorie, explică acesta. Academicianul american recunoaşte că ideile sale au nevoie de o revizuire şi analizează în articolul publicat recent evenimentele ultimilor ani prin prisma acestei revizuiri.

Economia şi politica ultimilor ani „Schimbări uriaşe au avut loc în sfera politică dar şi în cea economică”, observă Fukuyama, citându-l pe Larry Diamond, un profesor şi expert în domeniul politicilor publice de la Universitatea Stanford. În 1974 erau aproximativ 35 de democraţii electorale, adică mai puţin de 30% din totalul ţărilor. Până la sfârşitul lui 2013, numărul acestora a crescut la 120, echivalentul a 60% din naţiunile existente. 1989 nu a fost decăt „un val”, „al treilea val de democraţie” dacă e să ne luăm după cercetătorul politic Samuel Huntington. „Schimbări uriaşe au avut loc în sfera politică dar şi în cea economică”, Francis Fukuyama Fukuyama e de părere că dezvoltarea economiilor de piaţă şi răspândirea democraţiei sunt strict legate una de cealaltă. Democraţia se bazează pe clasa de mijloc, susţine acesta, iar faptul că această clasă plăteşte taxe, reprezintă pârghia şi mecanismul prin care cetăţenii îi trag la răspundere pe cei aflaţi în poziţii publice. Cele mai multe regimuri totalitare de astăzi, inclusiv statele din Golful Persic, Rusia şi Venezuela, suferă de aşa-numitul sindrom al „resurselor blestemate”, o formă de auto-finanţare ce ocoleşte acest mecanism de implementare a democraţiei.  Despre Rusia şi Orientul Mijlociu Deşi cei mai mulţi oameni se tem de regimul din ce în ce mai autoritar al lui Putin, Fukuyama ne aminteşte despre o statistică optimistă.

În anii ’70 Rusia era o dictatură în toată puterea cuvântului, un regim închis cu puţine şanse de reforme şi lipsită de viziuni liberale. Cu toate că un studiu recent publicat de Freedom House indică un declin atât în numărul cât şi în calitatea democraţiilor în ultmiii ani, Fukuyama nu se grăbeşte să tragă concluzii. Ne aminteşte că deşi Primăvara Arabă pare să fi eşuat, cel puţin în majoritatea ţărilor unde a avut loc, aceste aşteptări erau pur şi simplu nerealiste pe termen atât de scurt. În contextul istoric mai larg, unul în care până şi Revoluţia de la 1848 a durat aproximativ 70 de ani ca să-şi vadă idealurile îndeplinite, evenimentele recente din Orientul Mijlociu dar şi schimbările interne din Rusia vor pune presiune pe guvernele autocrate, acestea avândnevoie de mult mai mult timp să producă rezultatele aşteptate. „Toată lumea e conştientă de nevoia de valori democratice, chiar şi lideri ca Putin sau Assad. Altfel de ce s-ar chinui să organizeze aşa-numitele alegeri libere în estul Ucrainei sau alegeri prezidenţiale în Siria?”,  se întreabă Fukuyama. În loc de sfârşit Fukuyama rezistă, aparent. Sunt multe teorii, idei şi sisteme socio-economice ce n-au făcut făcut faţă evenimentelor ultimilor ani. „Cea mai mare problemă a societăţilor ce aspiră să devină democratice a constituit-o incapacitatea acestora să ofere esenţa a ceea ce oamenii îşi doresc de la un guvern: securitate personală, prosperitate economică inclusivă şi funcţionarea unor servicii publice de bază, în special sănătate, educaţie şi infrastructură”, observă Fukuyama în încheierea articolului său. Dar democraţiile depind nu numai de o formă de organizare sau de abilitatea oamenilor de a lupta pentru un sistem juridic puternic şi independent, ci şi, într-o oarecare măsură, de o conducere bună, abilităţi organizatorice şi, aşa cum observă Francis Fukuyama în încheierea articolului, „de puţin noroc”.

Autor: Mircea Barbu

Sursa: Adevarul