Politică

Educația sexuală în școală

Odată cu reducerea sau eliminarea orelor de istorie, latina, filozofie etc., în curriculumul școlar au apărut noi discipline care păsămite țin pasul cu progresul realizat la nivel mondial. Printre acestea se numără educația civică (cetățenească) și educația sexuală. Aparent aceste noi discipline au un rol în a pregăti tinerii pentru viață. Spun aparent pentru că modul în care se realizează exprimă tocmai contrariul. Astăzi să analizăm educația sexuală.

ssssss

Ce ar trebui să cuprindă și ce cuprinde în realitate educația sexuală? Pentru a răspunde la aceasta întrebare trebuie să înțelegem specificul sexualității umane.

Sexualitatea la om nu este doar expresia unui instinct. Spre deosebire de alte specii, sexualitatea este corticalizată și e grefată de multiple inhibiții. Dintotdeauna cutumele, tradiția, religia, morala publică și normativitatea au contribuit la canalizarea și chiar instituționalizarea vieții sexuale dincolo de instinctul propriu-zis. În funcție de factorii socio-culturali, religioși și morali instinctul sexual a fost direcționat spre o componentă puternic afectivă. Afectivitatea a devenit dimensiunea psihologică și umană specifică sexualității, dragostea devenind nucleul acesteia. Vasile Pârvan spunea că ”în momentul în care un bărbat s-a aplecat și a cules o floare pentru a o oferi unei femei atunci a fost inaugurată cultura; dragostea animalică a fost astfel depășită, iar noua dragoste, cea omenească a fost simbolizată minunat printr-o floare”. De aceea sexualitatea la om nu are doar funcțiile de perpetuare a speciei, ci are funcții noi derivate din afectivitate: funcție creatoare, funcție axiologică, funcție culturală (majoritatea creațiilor culturale au filonul principal iubirea, dragostea) funcție anxiolitică și funcție de comunicare. Sexualitatea nu este deci ceva moral sau imoral. Ea este și atât. În realitate moralul și imoralul este expresia modului în care subiectul o integrează în personalitatea sa. De aceea sexualitatea devine un sensibil seismograf al diferitelor modificări psihice sau organice. Sexualitatea umană redusă la simplul act sexual devine generatoare de sentimente de inferioritate, de culpă, de tensiuni legate de raporturile dintre sexe care conduc la o patologie diversă, mergând de la simpla nevroză până la grave tulburări comportamentale (agresiuni sau suicid) și bineînțeles la disfuncțiile sexuale.

Cred că aceste lucruri trebuiesc discutate în mod gradual corespunzător vârstei elevilor într-o curricula școlară.
Ce ni se propune ?

Ni se propune o curriculă așa-zis științifică în care copilul află, la o vârsta la care deseori nici nu înțelege, cunoștințe de anatomie și fiziologie, privind aparatul sexual. Cunoștințe care sunt transmise fie de profesorii de biologie, fie de medici, care reduc sexualitatea la actul sexual. Elevilor li se induce doar frica de bolile cu transmisie sexuală și de sarcină. Nimic despre celelalte caracteristici ale sexualității. Modele din alte societăți sunt copiate și sunt fetișizate. Însăși misterul dragostei este “demistificat”. Această ”taină” este înlocuită cu aspectele hedonice și tinerii sunt învățați ”să facă sex” și nu “să iubească”. Simbolistica este eliminată și blamată. Se reduce totul la feromoni și hormoni. Chiar și copiii de grădiniță află că ”nu barza aduce copilul”, ci el apare ca urmare a fecundării. Într-o ipocrizie maximă învelim în țiplă revistele erotice sau porno, dar aceleași imagini le putem găsi în manualele de educație sexuală în școli. Toate puse sub semnul pregătirii științifice a tinerilor pentru viață și a scăderii infracționalității cu suport sexual sau a bolilor cu transmisie sexuală. Toți copiii vor ști cum să utilizeze prezervativul, cum să se ferească de sarcină, cum se desfășoară un act sexual, cum să facă “o partidă de sex”, dar nu vor ști nimic despre afect și dragoste. Vor ști să facă sex, dar nu vor ști să iubească. Este justificată o asemenea abordare? Rezultatele ne spun că nu. Toate statisticile ne arată că în pofida introducerii educației sexuale de o asemenea maniera în școli (sau poate din această cauză) infracționalitatea cu motivație sexuală și incidenta bolilor cu transmisie sexuală nu a scăzut. Dimpotrivă, în toate țările ele au crescut, după cum au crescut și tulburările de dinamică sexuală. După cum a explodat o nouă afacere a sexologilor, psihologilor, psihiatrilor etc. care acorda asistență calificată. Preocupați doar de aspectul hedonic, având așteptari în acest domeniu care nu sunt satisfăcute deoarece lipsește afectivitatea, dragostea, iubirea, numărul celor care transferă sexualitatea în agresivitate crește într-o proporție îngrijorătoare în societățile postmoderne.

În concluzie, fără a fi adepții lui Freud, trebuie să recunoaștem că viața noastră se desfășoară între eros și thanatos. Sexualitatea și moartea sunt elemente definitorii pentru evoluția și supraviețuirea speciei umane. Educația sexuală în școală este necesară, dar ca o modalitate de a afla ca Eros este dragostea, iubirea și integrarea în normele psiho-socio-culturale, religioase și morale.

P.S.: Cred că la orele de istorie, română, latină, filosofie, religie etc. se realizează și educație sexuală. Pentru că elevii dobândesc cunoștințe umaniste.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Statisticile si realitatea obiectiva, dura, arata ca infractionalitatea cu motivatie sexuala si incidenta bolilor cu transmisie sexuala au crescut in pofida introducerii ed sexuale in scoli. Alt tentacul al caracatitei globaliste.
    In “Revolutia sexuala globala. Distrugerea libertatii in numele libertatii”, sociologul german Gabriele Kuby, afirma ca in conceptul de gen se ascunde samanta dereglementarii standardelor sexuale. Aceasta se intampla in toate tarile occidentale si se extinde ca un cancer in toata lumea. Sa nu credeti ca toate lucrurile bune vin din Occident.
    Un copil SEXUALIZAT isi pierde copilaria. Copilaria este asexuala!!!
    Privind la scene obscene si pornografice, copiii isi pierd simtul rusinii. Daca se distruge simtul rusinii oamenii se pierd, refuza educatia, copiii cu atat mai mult.
    La ora de educatie sexuala, ca sa fie eficienta ar trebui sa se predea despre: fctiile aferente sexualitatii la om (de perpetuare a speciei, creatoare, axiologica, culturala, anxiolitica, comunicare, despre iubire, dragoste, amor etc), despre sanatatea sexuala, patologia sexuala, infractionalitatea sexuala, despre o viata sexuala implinita, armonioasa, ora sustinuta de un profesor cu expertiza in domeniu si in materie, profu’ de sexologie. Are patria atatia profi de sexo’?!?!?!

  • “Nu lipsa iubirii ci lipsa prieteniei determina aparitia cuplurilor nefericite”, sustine F.Nietzsche
    Reluam: “Da, omul este un animal-dar un animal indumnezeit. Si aceasta este singura insusire dintre toate cate i se pot atribui omului, capabila sa-l smulga din lumea animala si sa-l inalte deasupra ei”
    Bine ar fi sa ne reamintim invatand sa traim in armonie cu Dumnezeu, Creatorul, Constiinta insasi, cu noi insine, cu semenii si cu natura. Nu intamplator Iisus a spus: “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”
    Sa invatam cum sa dobandim echilibrul fizic, psiho-emotional, autocontrolul.
    Inteligenta emotionala presupune nu doar intelegere si controlul propriilor stari, a EMOTIILOR PERSONALE ci si capacitatea de a influenta, de a motiva si a facilita SCHIMBAREA in ceilalti, schimbarea in adevar, bine, frumos, luminos. Minunat daca s-ar introduce in curricula scolara ora intitulata “Lectia despre viata”

    “Sa nu crezi nimic din ceea ce ai citit sau ai auzit, chiar daca am spus-o eu, daca nu este in acord cu propria ta gandire si cu propriul tau bun simt”, vb lui Buddha

  • Chiar nu putem fugi, ascunde, pasa la infinit subiecte care ne afecteaza viata, transforma, riscul fiind acela de a deveni o “altfel de specie”.
    “Adolescentii dobandesc experienta sexuala si manifesta intens intr-un ritm rapid. De asemenea a crescut homosexualitatea in randul adultilor. Daca generatia bunicilor nostri a incercat sa protejeze de acest concept, copiilor de acum li se preda homosexualitatea ca un “drept civil” si o “obligatie de a sprijini si a se alatura minoritatilor sexuale, iar tinerii nostri SE SUPUN”, spun doi cercetatori americani, Paul Cameron si Kirk Cameron ( Family Research Insitute), scrie worldtribune.com, in continuare, “Cine a contribuit la aceasta explozie a homosexualitatii in randul tinerilor? Raspunsul poate fi dat, afirma cercetatorii, de propaganda intensa dusa de cei care sprijina comunitatea LGBT, de paradele gay, mesajele despre micutii homosexuali din filmele Disney, pana la recomandari prin care se cer sa existe in scoli cluburi pt homosexuali, toate acestea au stimulat homosexualitatea, care a devenit aroma noii noastre societati sensibile”
    La limita dintre aroma, placere, anomalie, terapie, perceptie, compasiune, pericol, firesc, mod de viata…