Politică

Duplicitatea lui Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a avut o preocupare neobişnuită pentru proprietăţi. Întîi s-a preocupat de case pentru el însuşi. Din banii obţinuţi pe meditaţii (şi pe care nu i-a declarat niciodată autorităţilor, spre a fi impozitaţi, şi pentru care, după 1990, nici n-a mai avut timp), a încercat să cumpere cele 7 case care îi aduc şi bani, dar şi nenumărate necazuri şi înjurături.

646x404

Dar meditaţia cea mai lungă şi cea mai fructuoasă nu a fost la Fizică, ci la recuperarea proprietăţilor Grupului Etnic German, confiscate prin decret regal în octombrie 1944.

Ce rol o fi avut Klaus Iohannis în modificările aduse OUG 83/2004, devenită Legea 66/2004, nu avem de unde şti. Cert este că guvernul Adrian Năstase a adoptat o ordonanţă de urgenţă devenită Legea 66/2004, care pare a fi fost scrisă după o negociere la Sibiu sau la Berlin. Oricum, concesia făcută de guvernul Năstase n-a prevăzut că pot fi restituite şi bunurile unor organizaţii criminale sau fasciste.

Din anul 2000, de cînd a devenit primar al Sibiului, Klaus Iohannis a stat cu ochii pe bunurile confiscate de la GEG. Capitala Culturală Europeană stabilită la Sibiu, mai ales că era o iniţiativă românească sprijinită şi de cancelarul Helmut Kohl încă din 1998 (cînd Klaus Iohannis nu era încă primar), a venit ca o mănuşă. Frenezia culturală desfăşurată în anul 2007 în Capitala Culturală Europeană a fost anul ideal pentru operaţiunea de recuperare a proprietăţilor naziste. Cînd toată România se bucura de evenimentele culturale, pe tăcute (nu noaptea, ca hoţii, cum se strigă acum!?) şi fără nici o contestaţie din partea primăriei unde tot Iohannis era primar, FDGR, cu Iohannis preşedinte, a cerut instanţei să recunoască organizaţia sa ca fiind „succesoarea în drepturi“ a Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe). Numai că Deutsche Volksgruppe era o organizaţie de drept public, înfiinţată în baza unui acord între D. Manoileanu şi Joachim von Ribbentrop şi implicată în crime, în mobilizat soldaţi din România pentru armata lui Hitler. De asemenea, există documente care atestă implicarea Deutsche Volksgruppe în confiscarea sau în cumpărarea subevaluată de proprietăţi ale evreilor.

Presupun că recuperarea bunurilor Grupului Etnic German, considerat fascist, criminal şi interzis în baza Convenţiei de Armistiţiu din 1944, nu este o simplă operaţiune a primarului de Sibiu. Fără sprijinul guvernului A. Năstase şi mai tîrziu al lui E. Boc şi fără diligenţe din afara României, un asemenea transfer nu s-ar fi putut produce. Cine vrea poate găsi în interiorul ziarului tipărit facsimile după decretul regal de interzicere şi confiscare, după sentinţa de echivalare, dar şi după operaţiunile desfăşurate de Deutsche Volksgruppe. Studiul reputatului istoric Ioan Scurtu, publicat tot în Cotidianul (ediţia tipărită), confirmă pe deplin situaţia extrem de neplăcută pentru preşedintele României.

Oricum, o simplă judecătoare din Sibiu nu se putea opune şi nu putea apăra Convenţia de Armistiţiu. Și, astfel, peste noapte, în plin an al Capitalei Culturale Europene, bunurile unei organizaţii naziste au trecut de la statul român la organizaţia condusă de Klaus Iohannis şi la biserica la care îl vedem mergînd cu atîta sîrg în mai toate duminicile.

Merită precizat că bunurile recuperate de FDGR, conform unui ministru al Finanţelor din România, ar fi în valoare de 14 miliarde de euro. Este vorba despre clădiri istorice, şcoli, Muzeul Brukenthal, despre zeci şi zeci de proprietăţi de pe tot întinsul ţării. Unele, venind de la statul român, nu de la familiile de saşi sau cele confiscate ori cumpărate de la evrei, urmează a fi identificate. Altele sunt revendicate şi nu au fost încă preluate.

Cum a dovedit Klaus Iohannis că FDGR este moştenitorul (succesorul) lui Deutsche Volksgruppe? Numai de dragul proprietăţilor, unele dintre ele deloc curate? Sau odată cu ele a mai moştenit şi cuvinte, gesturi, propoziţii şi înclinaţii disciplinare?

În acelaşi timp, în privinţa antisemitismului, Klaus Iohannis s-a arătat a fi cel mai diligent preşedinte al României. A propus înfiinţarea unui Muzeu al Holocaustului, la Bucureşti, şi va face diligenţe, pentru că are „ambiţia ca România să devină un centru est-european pentru antisemitism“.

Autor: Cornel Nistorescu

Sursa: Cotidianul