Politică

Dacă nu colonie, atunci ce?! Cum dicteaza americanii in Romania

gitteSunt 25 de ani de când Romania a pierdut din nou puțina independență pe care reușise să o cucerească sub regimul (desigur dictatorial) al lui Nicolae Ceaușescu. Pe parcursul acestor 25 de ani, ”importanța strategică” a României a devenit o temă foarte populară de onanie intelectuală pentru ”elitele” românești și, mai cu seamă, pentru grupul de mercenari ai gândirii însărcinați cu legitimarea manevrelor elitelor compradores, adică a tuturor marilor partide constituite – aflate în solda Imperiului Atlantist (ale cărui principale instanțe active pe plan local sunt NATO, UE, FMI și Banca Mondială).

– România se află printre cele două sau trei state cele mai sărace din Europa în termeni de venit per capita. Este foarte logic ca acești auxiliari indigeni ai jafului neocolonial al României să prefere să întrețină masa cu ideea pretinsei ”importanțe strategice” a țării lor și să invoce amenințări exterioare pentru a justifica o politică de strictă obediență față de Imperiul Atlantist (care nu e considerat a fi o amenințare), în loc să o întrețină cu reala bogăție a țării lor (resurse minerale, energetice, agricole), bogăție din ce în ce mai intens exploatată și din care masele nu văd mai nimic.

– România este din punct de vedere strategic importantă în Europa de sud-est, atât pentru Imperiul Atlantist cât și pentru contra-puterea eurasiatică pe cale de formare în jurul Rusiei putiniene, dar nu în același grad și nici de aceeași manieră. Or, această valorizare asimetrică a aceleiași geografii din două perspective imperiale concurente explică destul de mult din comportamentul acestor actori imperiali față de România.
La 25 de ani după căderea Cortinei de Fier, amintirea URSS este menținută de propaganda NATO încă vie în memoria colectivă a românilor, fiind una dintre cele mai eficiente sperietori.

Pentru că, așa cum se știe, cel mai eficient instrument al manipulării este teroarea, iar dacă Băsescu este cocoțat încă în scaunul de la Cotroceni, acest lucru se datorează fricii românilor de a nu intra din nou în sfera de influență a rușilor.

Ba, mai mult, se poate spune că țara a intrat, încet, dar sigur, pe mîna ocupației economce a străinilor, în prezent capitalul românesc avînd cel mult un rol decorativ.

Dacă în 1945 România a pierdut Al Doilea Război Mondial, trebuind să se confrunte cu ocupația sovietică, după 1990 țara noastră a ieșit, în urma trădării clasei politice, înfrîntă dintr-un război la fel de nemilos, cel economic, fiind obligată să se supună în prezent intereselor economice americane și ale țărilor din Europa de Vest.

Iar pentru ca această nouă ocupație străină să fie învelită într-un ambalaj frumos, care să ia ochii românilor rupți de foame, a fost scoasă de la naftalină amenințarea rusă.
Bătrînii de la Pungești, care își apără cu dinții pămînturile de corporațiile americane, sînt de fapt spioni ruși, spun gurile de foc ale propagandei NATO în România.

Ei se dovedesc un pericol atît de mare pentru ”democrația” capitalistă garantată de UE și NATO în țara noastră că probabil de represiunea lor nu se vor mai ocupa jandarmii autohtoni, ci chiar trupele americane invitate cu atît patos de politicienii români.

Este știut că SUA și NATO sînt factori de răspîndire a ”democracy” în toată lumea, și România trebuie să intre, o dată pentru totdeauna, în rîndul țărilor cu o democrație stabilă, care nu pun în pericol interesele corporațiillor americane.

Mai ales că arii pentru exploatare prin fracturare hidraulică a gazelor de șist au fost deja concesionate pe tot teritoriul României și ”the democracy” nu poate risca să iasă în pierdere, în eventualitatea că se vor găsi totuși unii români curajoși, cu capul pe umeri, care să se opună acestei grozăvii.

Așa că toate televiziunile din România trag tare cu spionul rus, gata să plece din Crimeea și să atenteze la grătarele românilor cei pașnici și cumsecade. Se fac emisiuni, dezbateri la ore de vîrf, este descris cu lux de amănunte pericolul pentru țara noastră reprezentat de Putin și de Rusia.

După teroriști, mineri, suporteri și maidanezi, spionul rus este noua sperietoare națională.

Este totuși de mirare cum românii, în timp ce sînt spoliați în mod feroce de UE și SUA, în timp ce România se confruntă cu spectrul regionalizării, al autonomiei teritoriale pe criterii etnice și chiar al pierderii de suveranitate, ca urmare a acțiunii concertate a forțelor NATO în țara noastră, mai găsesc resurse de naivitate pentru a fi intimidați cu spionul rus.

Pentru cine nu a observat deja, americanii au venit demult în România. De teamă ca nu cumva să ne invadeze comuniștii ăia de ruși, pentru a ne lua cu de-a sila boii de la bicicletă, autoritățile române scriu disperate de vreo două săptămîni la Washington și Bruxelles, solicitînd în regim de urgență o intensificare a prezenței militare străine pe teritoriul României.

Iar trupele NATO nici nu s-au lăsat prea mult așteptate, mai ales că au fost așa de frumos rugate și au primit atît de fierbinți declarații de dragoste, inclusiv de la capii clasei politice românești contemporane.

Să ne amintim numai lingușelile și temenelele pe care le-au executat, în regim de îndatoriri de stat, cu ocazia marcării a 10 ani de la intrarea României în NATO, Băsescu, Ponta și Antonescu, acești Ana, Luca și cu Dej pe stil nou, capitalist.

Pînă și fostul premier Năstase A., în prezent rezident al sistemului penitenciar, s-a rupt de la rutina zilnică din spatele gratiilor, nu s-a mai aplecat ostentativ după săpun și a lansat pe blogul propriu o odă fierbinte la adresa conducătorilor iubiți de la Washington și Bruxelles.

Așa efort concentrat, atîta risipă de energie, doar pentru a gîdila frumos urechile și orgoliul partenerilor (sic!) din UE și NATO. Se vede treaba că auguștii de americani, nemți și alți europeni vestici pur și simplu nu pot continua să se îmbogățească pe seama României dacă nu li se făurește, în pur spirit stalinist, un deșănțat cult al personalității.

Cu atît mai mult cu cît români proști și/sau vînduți, simpli cetățeni sau politicieni de top, care să își dedice viața ridicării în slăvi a noilor ocupanți, se găsesc din belșug, așa cum nici regimul stalinist și extensia sa de la București nu au dus lipsă de țuțeri autohtoni.

Dar parcă tremurul vocii lor este chiar mai, scuzați, profund acum, iar limba mai catifelată atunci cînd îi pupă în cur pe americani, spre deosebire de propaganidiștii aspri de colhoz din anii ’50.

Și mai există o deosebire. După Al Doilea Război Mondial, România a fost tratată de sovietici ca o țară înfrîntă în război. Deși statutul țării noastre este acum unul de ”partener”, de țară cu drepturi depline în UE și NATO, rezultatul, din punct de vedere politic și economic, nu este unul cu mult diferit.

România a trebuit să își ”privatizeze” pe doi lei economia și să își cedeze pe nimic resursele naturale pentru a putea aspira la onoarea ca o clasă politică trădătoare să ridice ode pline de recunoștință regimurilor occidentale de dincoace și dincolo de Atlantic.

Armata română a fost ”inzestrată” cu sicrie zburătoare și plutitoare, pe care le-a plătit cu bani grei, pentru că altfel nu ar fi putut politicenii României să dea onorul trupelor NATO la paradă.

Mai nou, România ”se angajează” să sprijine economic Ucraina și Moldova, teritorii învecinate luate în colimator de expansiunea imperialistă a NATO și UE, Bucureștiul urmînd să asigure Chișinăului gaze naturale care să le înlocuiască pe cele tăiate de ruși, ca urmare a schimbării sferelor de influență din zonă.

Păi, cu așa parteneriate, în care unii doar plătesc și alții doar încasează, să tot primească mulțumiți liderii NATO și UE osanalele ce li se ridică de la București!

Cît privește trupele NATO care vor veni în număr din ce în ce mai mare în România, sporirea numărului de baze militare străine pe teritoriul țării, precum și militarizarea întregii atmosfere prin adoptarea de poziții din ce în ce mai belicoase de către politicienii de la București, sub umbrela scutului de la Deveselu, totul se va face, desigur, strict pe cheltuiala și în interesul românilor.

Pur și simplu nu se mai putea să rămînem așa, de capul nostru, cu resursele neexploatate, corupți și nedemocratizați, fără atentate teroriste și fără forțe străine de ocupație în țară! Traian Băsescu nu ar fi putut să fie ce a fost și să facă toate grozăviile la care am fost martori în ultimii zece ani dacă nu ar fi fost susținut pînă în pînzele albe de cei asemeni lui. Oameni ticăloși, oameni mici, oameni proști, pentru care onoarea, mîndria, legea, dreptatea, interesul comun și țara nu reprezintă nimic.

O viermuială infectă de aparatciki ce colcăie la toate nivelurile Statului, o rețea securisto-mafiotă ce și-a creat propriul imperiu corupt prin care controlează România, predînd-o intereselor străine ce girează de la Washington sau Bruxelles această mizerie.

Iar locatarul ilegitim de la Cotroceni nici nu a dispărut încă de la conducerea acestui imperiu și urmașii lui se luptă aprig pentru a pune stăpînire pe el, prin ”coabitare” sau prin ”unificarea dreptei”, după caz.

Adevărata miză pentru poporul român nu este arestarea lui Mircea Băsescu sau a lui Traian Băsescu, oricît de aducătoare de satisfacții ar fi, și nici luptele intestine ce se dau acum pentru cîștigarea controlului asupra mafiei securiste ce conduce România, în numele și cu acordul intereselor străine.

http://dantanasescu.ro/2012/10/20/basescu-in-1999-se-ocupa-tot-de-privatizari-si-disponibilizari.html DNA-ul este o instituție eminamente băsistă, ESTE BĂSESCU, iar reținerea fratelui mai mic nu se intenționa a fi altceva decît o diversiune pentru a mai disipa tensiunea de la nivelul opiniei publice.

Alegațiile venite dinspre Bercea Mondial, care s-a hotărît să îi tragă după el pe toți cei implicați și a acuzat de luare de mită doi dintre cei mai importanți capi ai ”justiției” băsiste, Luluța Koveși – procurorul șef al DNA, respectiv Livia Stanciu – Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, au prins propaganda băsistă un pic în off side.

Așa că am putut vedea, încă o data, întreg sistemul băsist de manipulare pus la treabă, încercînd să îndrepte toată atenția asupra lui Mircea Băsescu pentru a spăla obrazul rețelei mafiote ce controlează țara.

Sursa: Conspiratii indeplinite