Politică

Contraofensiva justiției mici

imagelowÎncet – încet, societatea românească se reîncarcă cu veninul și furia beligerantă ce au deviat-o atât de contraproductiv spre mize marginale în timpul regimului Băsescu.

Deși, cu ocazia alegerilor din decembrie 2014, bacilul discordiei a fost extirpat din zona organelor vitale ale națiunii, a rămas în urma lui poziția de bastonaș a multora dintre nefaștii săi urmași, care și-au găsit, pentru regrupare şi supravieţuire, pustule și furuncule cu mare potențial infecțios.

După o acalmie a nedumeririi postelectorale, ceea ce se constată în prezent este că în locul așteptatei pacificări sociale, a lăsării la vatră a combatanților și apariției primilor germeni de reconciliere, polii se remagnetizează iar taberele se remobilizează pentru o nouă luptă.

Este o constatare tristă, care confirmă că noxele băsismului încă fac ravagii.

Unul dintre principalii agenți patogeni ai acestei anomalii este așa zisa „justiție independentă”, creată de Traian Băsescu după chipul și asemănarea sa: primitivă, violentă, sectară, dispreţuitoare, demagogică, însetată de răzbunare şi îngenunchere.

Ca toate naturile dictatoriale, Traian Băsescu a îndrăgit şi cultivat structurile piramidale. Doar ele îi puteau asigura atotputernicii faraonice. Fascinaţia acestor structuri constă în stabilitatea excepţională oferită de bază şi precizia matematică cu care îşi drenează întreaga forţă în vârf.

Traian Băsescu şi-a construit puterea din colţi piramidali care, ca într-un lego tridimensional, se îmbinau în piramida – stat avându-l în frunte pe el, autocratul – destrămător. Căci colţii lui nu sfâşiau conic, doar cu vârful, ci şi despicau măcelăreşte, cu muchiile. În felul acesta era scutit să dreseze mase largi, îndărătnice, îi era de ajuns să controleze doar vârfuri influente, ascultătoare. Ceea ce s-a priceput să facă de minune. A numit în aceste focare de forţă avataruri ale sale, ca nişte matrioşci, una în alta şi toate în el.

„Justiţia independentă” a fost una dintre piramidele de putere băsistă care, cel puţin în ultimii doi ani de mandat prezidenţial, a devenit cea mai importantă dintre toate. I-a asigurat un pumn de fier şi o supravieţuire politică de la care poporul îi retrăsese dreptul.

Dar, din motive de târguială cu Ponta pe numirea procurorilor şefi, Traian Băsescu a trebuit să modeleze plastilina acestei piramide, înainte de a o lansa în luptă, după o geometrie aparte. A optat pentru o piramidă – tetraedru, în care vârfurile constituţional stabilite erau Niţu, Kovesi şi Bica. Cum lipsea al patrulea vârf, a adăugat-o în acest rol pe îndatorata Livia Stanciu, partenera autoasumată a celor trei. După care, preşedinte fiind, şi-a permis o mică prestidigitaţie: nu a aşezat piramida astfel încât vârful ei să fie cel ierarhic – firesc, Niţu, ci, făcându-se că încurcă bazele, a scos-o pe Kovesi deasupra. Astfel s-a pomenit poporul român cu o „justiţie independentă” în care procurorul şef al DNA taie şi spânzură iar procurorul general al ţării face figuraţie.

Prin acest mecanism a fost posibilă punerea la cale a mascaradei hollywoodiene care a propulsat-o pe Laura Kovesi drept starul luptei anticorupţie din România, regina neîncoronată, dar atotputernică, a JUSTIŢIEI MARI. Care-şi poate aresta chiar şi rivala (egala?) de la DIICOT cu toată pompa cuvenită superproducţiilor, care poate descompleta chiar şi sacrosancta Curte Constituţională, dacă nevoia de trofee o cere.

Numai că, de câteva săptămâni încoace, acest marş triumfal, această glorificare în care însuşi preşedintele României se înscrie printre promotori, a început să fie bruiată de paraziţii unei emisii paralele. S-a trezit JUSTIŢIA MICĂ şi revendică, prin acţiuni pline de tupeu, prim – planul.

Domnul Tiberiu Niţu a început să-şi arate … pârghiile.

Precum la paradele militare de intimidare, şi-a scos la defilare procurorii parchetului general, încolţindu-l pe Traian Băsescu cu dosare penale mai ceva decât sunt încolţiţi mistreţii lui Ţiriac pe domeniul de la Balc.

O replică descumpănitoare prin impactul ei a dat Tiberiu Niţu şi mârşăviilor plutonului de execuţie de la DNA – ÎCCJ. Dacă frăţia Kovesi – Stanciu asigura procente de succes ale procurorilor DNA la ÎCCJ demne de un stat totalitarist, iată că, la nivelul Curţii de Apel, unde aranjoarea mână băsistă are mai puţini porumbei în mânecă, dreptatea a început să-şi găsească susţinători care îşi respectă statutul. Revocarea judecătoarei Camelia Bogdan (gâdele tocmit de trioul Băsescu – Kovesi – Stanciu să-l decapiteze pe Dan Voiculescu în doi timpi şi trei mişcări, în modul cel mai stalinist posibil), pe motiv de lipsă de imparţialitate, este un prim pas încurajator spre normalitate. Achitarea definitivă a Marianei Rarinca, tot la Curtea de Apel, după ce buldozerul Kovesi – Stanciu a strivit-o abuziv sub 6 luni de arest preventiv doar aşa, ca să-şi arate muşchii de oţel, este o altă umilire publică, binemeritată, a tupeistelor unelte băsiste care şi-au pierdut orice măsură a bunului simţ.

Dar, pe lângă procurorii de la Parchetul General şi judecătorii de la Curtea de Apel, Tiberiu Niţu a mai mabilizat la parada militară de recâştigare a supremaţiei faţă de patrulaterul DNA – SRI – ICCJ – CSM, şi o a treia armă importantă, corpul magistraţilor din România. Aceştia, prin asociaţia care-i reprezintă, au devenit foarte activi şi vocali în ultimele zile, cerând clarificarea relaţiei justiţiei cu SRI şi, sub formă de ultimatum, sau revenirea CSM la rolul său constituţional, sau demisia.

JUSTIŢIA MICĂ s-a trezit la realitate: ea ar trebui să fie, şi e pe cale de a redeveni, JUSTIŢIA MARE.

Comportamentul patrulaterului DNA – SRI – ICCJ – CSM este unul tipic gândirii limitate şi diversioniste de sorginte securistică. O punere în scenă grandioasă, cu zeci, dacă nu sute, de demnitari încătuşaţi şi oferiţi setei populare de sânge, pentru a salva gaşca proprie de gangsteri tutelari.

Semnul suprem al ipocriziei lor este neatingerea de Traian Băsescu.

Justiţia adevărată, JUSTIŢIA MARE, este aceea care stârpeşte răul de la rădăcină, nu care pliveşte. Puţin îmi pasă că buruieni mici sunt scoase din glie dacă rizomul acestora este lăsat în continuare să procreeze.

Salut contraofensiva justiţiei mici. Având în vedere că ea nu este sub controlul celor 6 parteneri de reformare a statului numiţi de Băsescu, îmi pun toată speranţa în ea. Cât despre magnificii diversionişti Kovesi, Coldea, Stanciu, Bica, Georgescu, Udrea, reiau un îndemn devenit viral:

LA PUŞCARIE!

Sursa: Contele de Saint Germain