Analize și opinii Extern Politică

CINE CONDUCE LUMEA? – PIRAMIDA PUTERII

piramida-8-niveleCine conduce de fapt lumea? Cine detine puterea absoluta pe planeta? Statele Unite? Rusia, China, Japonia, U.E? Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei.

Cei care conduc cu adevarat planeta sunt un grup de oameni extrem de bogati, foarte bine organizati si care nu apar niciodata in vazul tuturor.

De acolo, din anonimat, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. Cei care au auzit de ei, ii numesc Oculta Mondiala sau IlluminatiCine sunt acesti oameni? Cum sunt ei organizati? Cum conduc planeta? Ce scopuri au?
Sunt intrebari la care incercam sa dam un raspuns in cele ce urmeaza.

De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acesti Illuminati necunoscuti celor multi, guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini.
Metoda lor de lucru este simpla dar eficienta si poate fi descrisa in 3 pasi: PROBLEMA, REACTIE, SOLUTIE.

1. In primul rand ei creaza o PROBLEMA (conflicte, razboaie, revolutii, dezastre, etc.) Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator. Tot ei finateaza toate partile implicate in conflict.
2. Apoi prin intermediul mass-media si a manipularii determina o REACTIE in randul populatiei, care solicita o rezolvare a PROBLEMEI aparute.
3. In final tot ei vin cu SOLUTIA care aproape intotdeauna se lasa cu efecte dure asupra populatiei (saracie, restrangerea unor drepturi si libertati, etc. – vezi atentatele din 9/11, armele lui Saddam, criza financiara…) Ei trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

CARE ESTE SCOPUL LOR?

Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic. Acesti oameni nu sunt interesati sa castige bani, deoarece “fabrica de bani” este a lor. Ei pot avea oricati bani doresc. Ce isi mai poate dori cineva care are toti banii din lume? PUTERE si CONTROL ! Acesta este scopul lor.
De ce doresc ei sa stapaneasca lumea? Pentru ca avand putere si bogatie, pot face asta. Peste 90% din oamenii din prezent ar face acelasi lucru daca ar avea acces la bogatie si putere.
Pentru a detine puterea absoluta si controlul intregii planete ei intentioneaza sa realizeze urmatoarele obiective:
1. Stabilirea unui Guvern Mondial unic si a unei Noi Ordini Mondiale.
2. Distrugerea identitatii nationale a statelor lumii.
3. Distrugerea tuturor religiilor lumii (in special a crestinismului) si inlocuirea lor cu o religie unica de tip New Age.
4. Controlul total al populatiei globului si a fiecarui individ in parte precum si transformarea lor in “sclavi de tip modern”.
5. Reducerea masiva a populatiei globului pana la o limita usor de sustinut de catre mediul si resursele planetei.
6. Promovarea depravarii si a obiceiurilor rele pentru indepartarea moralei crestine.
7. Distrugerea modelului actual de societate si a celulei ei de baza, familia.
8. Distrugerea libertatii de exprimare si restrangerea unor drepturi fundamentale ale indivizilor.

Toate acestea se intampla chiar ACUM si intr-un ritm tot mai accelerat.

GUVERNUL MONDIAL

Guvernul Mondial functioneaza pe ipoteza că un guvern alcătuit din familii vechi şi noi, bazat pe inteligenta si puterea creierului este de preferat dreptului popoarelor de a-si alege propriul destin. Cine doreste mai multe detalii poate studia acest document rar:

the-world-government

(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)
Utilizand harta se poate urmari pe ce directii si in ce zone se propaga efectele unor decizii luate de diverse structuri componente.
Sunt detaliate relatiile si zonele de influenta la nivel mondial ale principalelor dinastii si familii care conduc lumea. Guvernul Mondial este prezentat in acest document ca fiind un complex intelectual, capabil să coordoneze, acumuleze şi să se concentreze toate mijloacele de definire si stabilire a normelor de dezvoltare a unei societati de tip nou.
Acest complex este format din nuclee financiare, politice, strategice şi diplomatice, birouri ştiinţifice şi tehnice, de planificare de cercetare, servicii de culegere a informatiilor, inclusiv retele de tip mafiot.
De mentionat faptul ca integrarea europeana si “cedarea de suveranitate” a statelor au ca scop final crearea acestui Guvern Mondial care va fi singurul suveran peste toate tarile.

CUM SUNT ORGANIZATI SI CUM CONTROLEAZA LUMEA?

Organizarea lor si modul prin care controleaza lumea este de tip piramidal. Sistemul se numeste Piramida Puterii (Pyramid of Power) si este descris mai jos:

piramida-8-nivele

Dupa cum se observa in varful piramidei se gaseste OCHIUL CARE VEDE TOT. Este un simbol Illuminati si reprezinta Ochiul lui Lucifer sau Ochiul Satanei. Cine are control asupra lui, are control asupra banilor lumii. De aceea acest simbol (piramida si ochiul apare si pe dolarul american).
Oculta Mondiala (de pe nivelele 1, 2 si 3 ale piramidei) se considera supusii Satanei si i se inchina. De aceea ei incearca sa controleze nivelele inferioare ale piramidei ca sa le aduca sub conducerea Ochiului Satanei.
Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile. Este foarte greu sa iti faci o imagine de ansamblu asupra intregului mecanism (care se desfasoara de la cele mai inalte nivele pana la noi, oamenii de rand, poporul lui Boc si al lui Basescu), dar voi incerca sa lamuresc cateva aspecte esentiale.

NIVELELE PIRAMIDEI

0. Nivelul 0 – Forta superioara reprezentata prin Ochiul Care Vede Tot.

Foarte Important : Intelegerea Fortei din varful Piramidei Puterii iti da posibilitatea sa “spargi” piramida si sa te sustragi controlului ei.
Ca sa poti intelege cu adevarat forta care se afla in varfului piramidei, trebuie in primul rand sa te intelegi pe tine insuti. Trebuie sa intelegi de unde vi, de unde ai aparut si incotro te indrepti, unde vei dispare. Raspunsurile la aceste intrebari sunt in interiorul tau, iar cheile de descifrare se gasesc peste tot in jurul tau, inclusiv in lumea materiala, palpabila. Din pacate indiciile pe care le gasesti in diverse surse de informare sunt amestecate cu o multime de minciuni. Ca sa afli raspuns la aceste intrebari trebuie sa iti urmezi nu inima si nici creierul ci pe amandoua in egala masura.
Pentru intelegerea Fortei trebuie sa existe un balans perfect intre suflet si ratiune, fara separare intre ele. Cine e ghidat doar de sentimente e usor de indus in eroare, de asemenea cine se ia doar dupa ratiune e usor sa se insele. Dar e foarte greu sa inseli pe cineva care are un perfect echilibru intre cele doua.
Pentru a intelege ce este in varful piramidei trebuie sa vezi realitatea din exterior, sa intelegi natura realitatii imediate. Numai asa vei putea intelege natura controlului pe aceasta planeta. Si tine minte: Daca nu faci parte din SOLUTIE, vei face mereu parte din PROBLEMA.

1. Nivelul 1 – Familiile regale

In varful Piramidei Puterii, pe nivelul 2 se afla familiile regale europene care toate sunt inrudite intre ele. Actualul rege al Belgiei, regele Suediei şi al Norvegiei, precum şi reginele Marii Britaniei, Olandei şi Danemarcei sunt cu totii rude de sange, tragandu-se din familia Windsor. Mai mult decât atât, ultimii regi care au fost înlăturaţi de la putere prin revoluţii în Italia, România, Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia, făceau şi ei parte din aceeaşi familie Windsor, regăsindu-se absolut toţi în arborele ei genealogic.
Aici poate fi menţionat faptul că si în SUA, marea majoritate a preşedinţilor americani aleşi „democratic” prin vot popular din 1776 şi până în prezent sunt înrudiţi între ei. Toţi aceştia sunt rude de sânge şi prin urmare se poate afirma că ei alcătuiesc un fel de „casă regală” sau dinastie.
Conform unor surse, tot pe acest nivel al piramidei se mai situeaza un grup de oameni extrem de influenti, dar a caror identitate nu se cunoaste.

2. Nivelul 2 – Consiliul celor 13 familii

Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”
Aceste familii sunt (in ordine alfabetica):
1. Dinastia Astor
2. Dinastia Bundy
3. Dinastia Collins
4. Dinastia DuPont
5. Dinastia Freeman
6. Dinastia Kennedy
7. Dinastia Li
8. Dinastia Onassis
9. Dinastia Reynolds
10. Dinastia Rockefeller
11. Dinastia Rothschild
12. Dinastia Russell
13. Dinastia Van Duyn

Membrii acestor familii ocupa cele mai înalte poziţii în toate ierarhiile existente, sunt cu toţii extrem de bogaţi şi se află „deasupra legii”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei nu apar niciodată pe listele cunoscute de noi cu cei mai bogaţi oameni din lume. Ceea ce îi interesează pe ei nu este nicidecum să fie cunoscuţi, ci doar să deţină bogăţiile şi controlul planetei, precum şi să îşi urmeze planurile de dominare a umanităţii. Mass media controlata aproape in intregime de aceste familii ne spune ca Bill Gates e cel mai bogat om din lume cu 54 miliarde dolari, sau, Carlos Slim Helú din Mexic cu 74 miliarde de dolari.
De fapt acesti miliardari nu pot concura nici pe departe cu Sir Evelyn de Rothschild (Dinastia Rothschild) care detine incredibila suma de 500 trilioane de dolari (mai mult de jumatate din averea totala a lumii !!!). Cu averea acestei familii poate fi hranita si imbracata TOATA populatia globului.

Familia Rothschild,500 de trilioane avere!

3. Nivelul 3 – Comitetul celor 300

Comitetul celor 300 (numiti si Olimpienii) a fost fondat in 1727 de catre aristocratia britanica si este compus din cele mai puternice “sub-familii”.
Acest comitet coordoneaza direct o multime de institutii si organizatii majore din intreaga lume, printre care: Comisia Trilaterala, Consiliul pentru Relatii Externe, Grupul Bilderberg, Masa Rotunda, British Petroleum, Ordinul Skull and Bones, Compania Royal Dutch Shell, Socialista Internationala, Francmasoneria Universala, Ordinul Magna Mater, Zionismul Universal, Consiliul Bisericilor Mondiale, Ordinul Cavalerilor Templieri, Institutul American de Presa, Societatea Regala Britanica, Universitatea Harvard, Institutul pentru Droguri, Crima si Justitie, MIT, NATO, Crucea Rosie Internationala, Universitatea Priceton, Banca Mondiala, American Express, Citibank, Credit Suisse, etc.
Lista este prea lunga pentru a fi prezentata aici, dar cine doreste sa afle toate detaliile cunoscute despre Comitetul celor 300 poate descarca acest document intocmit de Dr. John Coleman,  fost ofiter al serviciului de spionaj britanic:

THE STORY OF THE COMMITTEE OF 300.

(Important: Faceti download la acest document caci nu se stie cat timp va mai fi disponibil pe internet…SOPA, PIPA, ACTA vor reduce drastic accesul la astfel de materiale)

4. Nivelul 4 – Centrul de comanda

nwo-nevelul-4Pe acest nivel se gasesc cele 6 structuri care reprezinta centrul de comanda la nivel global:
– Comisia Trilaterala,
– Consiliul Relatiilor Externe (CFR),
– Grupul Bilderberg,
– Clubul de la Roma,
– Organizatia Natiunilor Unite
– Institutul Regal pentru Afaceri Internationale

Toate aceste structuri sunt unite intre ele prin intermediul Mesei Rotunde.
Masa Rotunda, creaţia omului de afaceri britanic Cecil Rhodes este o structura atat de complexa, incat Dr. Coleman spunea despre ea: “Masa Rotunda insasi este alcatuita dintr-o adevarata increngatura de companii, institutii, banci si unitati de invatamant; ea le-ar ocupa timpul specialistilor de inalta calificare vreme de un an, numai pentru a o descalci si intelege“.
1. Comisia Trilaterala este o “asociatie particulara” infiintata in 1973 din initiativa lui David Rockefeller cu scopul de a “intari cooperarea economica si politica intre continentele american, european si asiatic”. De aceea se numeste Trilaterala. In componenta acestei comisii intra directori de concerne, bancheri, politicieni (printre care si fosti presedinti ai Statelor Unite), economisti, etc. – in general cei mai influenti oameni din America de Nord, Europa si Asia. Practic aceasta organizatie privata in care se intra doar cu invitatie speciala pe baza unor merite deosebite, conduce lumea peste capetele guvernelor. Dupa luarea unor decizii, membrii organizatiei le transmit guvernelor, iar acestea le aplica la nivelul fiecarui stat. Toate natiunile lumii sunt conduse de aceasta entitate suprastatala. In fiecare an Comisia Trilaterala are o intrunire in plenul ei si cate o intrunire zonala. In perioada 15-17 octombrie 2010 intrunirea sectiei europene a Comisiei Trilaterale a avut loc la Bucuresti, intr-o discretie aproape totala. 170 din cei mai puternici oameni ai lumii au venit la Bucuresti si presa abia a semnalat acest lucru. Totusi exista o inregistrare Antena 3 pe care daca o vizualizati, veti intelege ce putere imensa are aceasta Comisie.
2. Consiliul pentru Relatii Externe (CFR) (din engleză Council on Foreign Relations) a fost fondată în 1921 si este o organizație americană non-profit nepartizană specializată în politică externă a Statelor Unite și afaceri internaționale. “Consiliul pentru Relatii Externe este un organ al ceea ce C.Wright Mills numea “Elita puterii” – un grup de bărbaţi, cu interese şi concepţii similare, care pun la cale cursul evenimentelor din poziţii intangibile, situate în spatele scenei.” declara Charles Kraft, membru CFR şi al Comisiei Trilaterale.
3. Grupul Bilderberg este o organizație cu agendă globalistă, ce include lideri politici din lumea occidentală, oameni de afaceri și academicieni. Reuniunile au loc anual, începând din 1954. Fondatorii grupului au fost magnații David Rockefeller și familia de bancheri Rotschild. Grupul este puternic exclusivist și se reunește anual pentru a promova o apropiere între Europa și Statele Unite ale Americii. Organizația are o agendă globalistă și afirmă că noțiunea de suveranitate națională este depășită.
Din cauza caracterului secret al întâlnirilor și a refuzului de a emite comunicate de presă, grupul a fost acuzat adesea de comploturi la nivel mondial. Grupul nu are pagină de internet și nicio întâlnire nu este înregistrată.
Din Grupul Bilderberg fac parte cam 180 de personalități politice, culturale, economice, universitare, ce se întrunesc în fiecare an în luna mai, alternativ în Europa și America, în aproape 50 de țări.
4. Clubul de la Roma, a fost infiintat in aprilie 1968 de către Aurelio Peccei, om de stiinta şi afacerist italian şi Alexander King, un om de stiinta scotian. Doctrina clubului se bazeaza in special pe raportul Limitele Cresterii (The Limits to Growth) publicat in 1972. Conform acestui raport orice crestere are o limita care trebuie prevazuta si preintampinata. Cresterea economica este limitata, resursele sunt limitate si la fel, cresterea populatiei globului are o limita. De aceea trebuie luate masuri din timp pentru a preveni atingerea acestor limite. In acest context, unul din obiectivele Illuminati, reducerea populatiei globului pare a fi o masura necesara. De remarcat Ochiul Care Vede Tot care apare in spotul publicitar al Clubului de la Roma (vezi pe pagina oficiala).
5. Organizatia Naţiunilor Unite reprezintă calul troian al guvernului mondial în pregătire şi au în subordine o vastă reţea de organizaţii care se pretind în slujba popoarelor, dar care nu reprezintă decât o acoperire a unei manipulări groteşti, legată – printre altele – de ţările în curs de dezvoltare din Africa, Asia, America Centrală şi de Sud. Din reţeaua ONU face parte si Organizaţia Mondială a Sănătăţii, o filială aflată în proprietatea cartelului farmaceutic anglo-american-elveţian. Ori de câte ori această organizaţie avertizează lumea că se va produce o epidemie, cei care o controlează, corporaţiile farmaceutice, asigură vaccinul necesar. Este un nou exemplu al mecanismului de creare a problemei – reacţie – soluţie, deşi vaccinurile provoacă mari probleme de sănătate, afectând bunăstarea fizică şi psihică a miliarde de oameni.
6. Institutul Regal pentru Afaceri Internationale, cunoscut si sub numele de Chatham House este unul dintre cele mai importante cluburi de reflecţie in materie de afaceri internationale, din lume, ocupând locul întâi în clasamentul „Non-US Think Tank” al Foreign Policy. Dezbaterile din acest club sunt structurate sub forma unor analize independente pe domenii diverse precum Energie, Mediu, Resurse Guvernamentale, Politici Economice Internaţionale, Securitate, Sănătate. Una din regulile clubului este ca membri trebuie sa pastreze confidentiala identitatea celor care emit ideile.

Consiliul Relatiilor Externe şi Comisia Trilaterală controlează aproape sută la sută opinia publică.Toate marile cotidiene, agenţiile de ştiri şi principalele canale de televiziune, ale căror ştiri şi emisiuni sunt urmărite de opinia publică au în poziţii de conducere membrii acestor organizaţii.
Daca pe primele 3 nivele se gasesc doar cei care sunt inruditi cu familiile si sub-familiile Ocultei Mondiale, pe nivelul 4, precum si la nivelele inferioare ale Piramidei Puterii pot avea acces si oameni care nu sunt rude de sange cu familiile si sub-familiile conducatoare de la nivelele 1, 2 si 3.
Chiar si politicieni/demnitari romani pot fi gasiti in structurile de comanda de pe nivelul 4. De exemplu in Comisia Trilaterala tara noastra are doi membri cu drepturi depline: Mugur Isarescu (Guvernatorul BNR) siMihai Tanasescu (reprezentantul Romaniei la FMI).
In acelasi timp, Mugur Isarescu este si presedintele ARCOR, filiala romana a Clubului de la Roma.
Din ARCOR fac parte printre altii: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Calin Georgescu, Daniel Daianu, Mircea Malita, Sergiu Celac. (vezi lista completa).
Asa ca putem dormi linistiti:  prin aceste persoane, Ochiul Care Vede Tot este prezent si in tara noastra.
Centrul de Comanda de la nivelul 4, controleaza intreaga populatie a globului prin intermediul structurilor de pe nivelele 5, 6 si 7.

5. Nivelul 5 – Controlul financiar mondial

Toate instrumentele prin care Illuminati controleaza financiar populatia globului, se gasesc pe acest nivel. Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Reglementarilor Internationale, Bancile Centrale precum si mecanismele de impozitare a populatiei. Probabil este cel mai diabolic sistem de control al populatiei conceput vreodata. Control prin intermediul banului. Oare de ce banul se mai numeste si Ochiul Dracului? “Dati-mi pe mana moneda unei tari si nu ma mai intereseaza cine face legile in acea tara” este un celebru citat al lui Rothschild. Probabil de aceea o tara nu este condusa de un guvern sau presedinte, ci este condusa din umbra de cel care controleaza moneda tarii respective. Probabil de aceea o tara nu se poate gospodari singura ci are nevoie de sfatul celor de la FMI. Nu mai conteaza cine face legile si ce legi face, caci oricum se aplica numai directivele FMI.

6. Nivelul 6 – Controlul resurselor mondiale

Pe acest nivel se situeaza marile corporatii internationale care urmaresc controlul populatiei prin controlul asupra resurselor. Toate resursele de pe pamant sunt darul naturii (sau al lui Dumnezeu) facut tuturor oamenilor care traiesc pe fata pamantului.
Astăzi însă, deşi ni se spune că trăim în lumea tuturor libertăţilor, drepturilor şi a democraţiei, ele ne sunt confiscate în numele unor stranii raţionamente sau înşelătorii. Peste tot pe glob unde pamanturile sunt roditoare apar companii de tip Monsanto care ii corup pe politicieni sa reglementeze cultivarea si comercializarea produselor.
Intentia este de a-i distruge pe mici producatori sau de ai scoate in ilegalitate, ceea ce inseamna ca nici cel mai inofensiv producator nu va mai putea sa cultive nimic in gradina proprie fara aprobarea guvernului.
Prin reglementările orchestrate de astfel de companii la nivel mondial în materie de calitate şi siguranţă a hranei, prin impunerea unor aşa-zişi parametri ştiinţifici după care producătorii trebuie să se ghideze nu se urmăreşte altceva decât distrugerea micilor producători. Iar aceasta, în favoarea marilor producători de hrană multă şi proastă! Vestitul Codex Alimentarius reprezintă chintesenţa acestui sistem, la implementarea căruia au lucrat zeci de ani reprezentanţii celor mai mari interese politice şi financiare.
De la 31 decembrie 2009, Guvernul Romaniei a inceput, alaturi de alte 165 de state semnatare (reprezentand aproape 85 % din populatia planetei), implementarea temutului Codex Alimentarius. Un compendiu de legi alimentare, de factura nazista, introdus de AG Farben si care va stabili regulile de alimentatie ale natiunilor. Implementarea, prevazuta pe mai multe etape, porneste de la faptul ca populatia globului este mult prea numeroasa ca Terra sa poata sustine o alimentatie naturala. Astfel, produsele trebuie modificate genetic, construite in laborator, aditivate si iradiate. Toate aceste date pot fi studiate pe site-ulwww.codexalimentarius.com.

7. Nivelul 7 – Controlul populatiei globului

Structurile situate pe acest nivel sunt cele care au contact direct cu populatia. Toate directivele venite de sus sunt implementate la nivelul populatiei prin aceste 4 componente: Religie, Invatamant, Guverne si Media. Practic stapanii lumii se ascund in spatele acestui paravan (nivelul 7) pentru a-si indeplini planurile. Populatia este indoctrinata prin religie, indobitocita prin sisteme de invatamant care nu sunt decat o fabrica de produs oameni pe care statul sa-i intrebuinteze apoi dupa scopurile sale, tinuta in frau de catre institutiile guvernamentale si prostita de catre massmedia.
Rezultatul este o populatie lipsită de energie şi de entuziasm, lipsită de putinţa de a acţiona şi de a reacţiona, incapabila sa isi dea seama ce se intampla cu ea, astfle incat orice banda politica se poate face stapanul ei.

8. Nivelul 8 – Populatia globului sau unitatile de munca

Pe ultimul nivel, cel mai de jos, ne aflam noi popuatia globului, oamenii de rand, turma de oi sau sclavii moderni ai timpurilor noastre. Ciclul nostru este limitat la ceea ce am fost indoctrinati ca trebuie sa facem: ne nastem, facem scoala, muncim pentru stapanii nostrii, le platim taxe si impozite si apoi iesim la pensie. Chestia cu pensia s-ar putea sa dispara din acest ciclu, caci nu-i ajuta cu nimic pe cei de sus.

Interesant este ca din turma unii dintre noi pot sa se ridice temporar pe nivele superioare, sa faca parte din institutiile guvernului, sa ajunga pe nivelul 5 bancheri pe la Banca Mondiala sau FMI sau chiar pe nivelul 4 in Clubul de la Roma. Dar cand ei devin inutili pentru stapani, sunt aruncati din nou in turma de jos.

De pe nivelele 5, 6 si 7 se produc cele mai dure atacuri si cele mai mari presiuni asupra populatiei. Este atacata siguranta financiara si alimentara a fiecaruia dintre noi, este atacat sistemul de sanatate public, invatamantul, religia, cultura, identitatea nationala.

In fata acestor forte colosale care domina planeta, guvernul nostru si conducatorii nostri “alesi de popor” nu au practic nici o sansa. Ei trebuie sa execute intocmai ordinele pe care le primesc si sa puna tara la dispozitia celor ce conduc lumea. Singura problema este ca acesti conducatori ai nostri pe langa faptul ca fura, sunt si incompetenti si nu stiu sa negocieze mai dur conditii avantajoase pentru poporul roman. Este clar ca Romania nu se poate izola si dezvolta separat in afara contextului regional si global. Vrem sau nu, ea face parte din planul Noii Ordini Mondiale, si daca intreaga lume se indreapta intr-o directie, noi nu avem cum sa mergem in directie opusa. Pozitia pe care o vom avea in acest nou plan global, depinde doar de cei care ne conduc.

sursa: inforomania.org

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • Se uită esenţialul.Aceste aşa zise entităţi, nu au încă slujitori roboţi, că o îmbulinam de mult. Ei sunt slujiţi de semeni de ai noştri. Noi suntem mai mulţi. Dacă s-ar începe o campanie dură, prin care noi ceilalţi mulţi “să ne întoarcem cu spatele” la aceste slugi, capii ar rămâne fără slugi şi ar dispărea. Deci cauza este printre noi cei mulţi. Acei care au un singur scop în viaţă, de a parveni, de a-şi asigura un trai în huzur, prin asuprirea altor oameni. Nu am văzut încă la noi, o organizaţie, care să înceapă cu o mică comunitate, şi în care membri ei să-şi asigure din surse proprii hrana şi adăpostul. Având aceste două elemente, acea comunitate nu va putea fi şantajată de sistemul capitalist sub nici o formă. Dar atât timp cât şcoala îl pregăteşte pe tânăr doar pentru “lupta din viaţă”, fiecare va alerga să “împuşte francul”, mai ales că zeul epocii actuale, este “BANUL”. Deocamdată observ în realitate, că în asociaţia pe care am înfiinţat-o,(www.arcsa.ro) nu se bat românii să fie membri. Este crunta realitate, care demonstrează că rămânem aceiaşi individualişti, în aceiaşi dezbinare cultivată de guvernanţi, şi în acest caz rămânem doar să constatăm realitatea din jur, şi să o înfierăm, nu cu mânie proletară, ci cu mândrie capitalistă. Mie jenă că sunt om.

  • Im genaral asta este planul noii ordini mondiale,intr-adevar!Dar portite de scapare exista intotdeauna si noi cei din nivelul 8,cum suntem numiti in acest articol avem si alte perspective si oportunitati ,incat sa nu ne inghesuim in acest nivel!Fiecare are libertatea de a alege pentru el(asta nu ne-a rapit-o inca)si sa nu faca parte din aceasta piramida!Exemple sunt destule in documentarele aflate din abundenta pe internet.

  • …citind cu atentie materialul am simtit o imensa dezamagire ca nu sunt io sefu lu Roteshield…astia fiind cei mai tari nu Astorii…, PENTRU CA ORICE OM ARE INSCRIS IN EL, DE LA ADAM!!!!, RAUTATEA SI AGRESIVITATEA!!!…faptul ca nu fac rau intregii lumi este dataorat numai locului marunt pe care-l ocup in societate…DACA AS FI UN CONDUCATOR…m-as comporta de vreo 100% mai rau decat fraierii astia!!!!!!…si, daca lumea nu ar fi condusa de ei???, CINE AR CONDUCE-O???…oitzele care vor sa fie conduse???…oamenii care sunt asa cum sunt???…oricum Lumea a fost data lu` Luciferus…este la mana lui toata Lumea…SI CONDUCATORII SECRETI, ILUMINATI SAU RAMASI IN INTUNERIC, SI NOI, ANIMALUTZELE CARE BAHAIE DE FOAME SI DISPERARE!!!!!!!!!!!!!

  • De la aparitia vieti pe pamint si pina in zilele noastre,omenirea a parcurs mai multe etape(orinduiri)de la sclavagism la comunism dar nici una nu a reusit sa-si intinda tentaculele in acelasi timp si pe tot globul mai ales din cauza neacomodari cu traditia si obiceiurile comunitatilor locale.Biblia si istoria omeniri scoate in evidenta prin prisma intimplarilor petrcute in decursul anilor,neastimparul unui popor anume. Totdeauna s-au crezut super valori,tulburind in diferite locuri linistea comunitatilor locale declansind pina si razboaie mondiale.In mintea lor au numai o politica de expansiune si daca nu o pot realiza merg pe varianta: “unde doi se cearta, al treilea cistiga”motiv pentru care ii gasesti mai intodeauna la baza declansari unor conflicte.Interesant este de dezvaluit nationalitatea celor din piramida puteri(denumire imaginara a unei minti bolnave de putere),fara a lua in calcul oile.S-au crezut si se cred a fi poporul lui Dumnezeu cu drepturi de a supune si a avea ce isi doresc fara prea mari eforturi,mai ales fizice,in fond ei nefiind altceva decit tot oile lui Dumnezeu si neavind drepturi in plus.Singurul care isi are din totdeauna locul in virful piramidei a fost, este si va fi Dumnezeu,restul fiind niste indivizi cu mintile bolnave de putere.Nu pot sa fiu de acord in totalitate cu precizarile de la finalul art. prezentat de “inforominia org.”Resursele naturale,harniciea si inteligenta poporului alaturi de competenta si cinstea conducatorilor,fara a permite nimanui din exterior sa se amestice in treburile noastre interne, nu sintem obligati sa mergem pe drumul impus de cei din piramida.Drumul acesta este foarte greu, uni deja au pornit; Greci sint inaintea noastra,ii urmeaza nu la mare distanta alti,nu sintem departe nici noi, dar ne putem opri si s-o cotim pe directia buna.E greu dar stim ce trebuie facut.In principiu este sa ne dorim si sa ne orientam pe cine urmam.Cotitura este grea dar este necesara. Fata lor umana,vorba blajina si binevoitoare sint o masca ce ascunde chipul unuia cu interese meschine cu scopul de a te transforma dintr-un om muncitor pentru tine si familia ta,intr-un SCLAV al sau.Nu peste mult timp avem o sansa,vin alegerile ,dar mare atentie;din umbra ne pindesc cu cruzimea ce ii caracterizeaza si de care au dat dovada suficient pina acum,haitele de fiare salbatice.Ei detin functii de conducere dar nu au competenta si cinstea necesara.

  • Pace si Lumina de Sus de la Domnul Hristos catre toti! Vin cu o singura problema sintetizata:noi,sclavii, muncim de mii de ani pt. Ei… Acum,santem 7 miliarde de suflete… Platim biruri grele de mii de ani,ca Ei sa existe sub toate aspectele. Atunci de ce ne bat cand ne cerem drepturile in strada?? Ganditivaaaaaaaa! NU MAI AU NEVOIE DE BANII NOSTRII… Ei isi tiparesc banii,sau cumpara cu cecuri SPECIALE orice doresc… Ne urmaresc, sa aiba toate proaspete create de noi, huzuresc,se plimba pe insule exotice pazite,iar in caz de nesupunere globala…vor declansa boli necrutatoare si Razboi de STERGERE si RESETARE a tehnologiei ce o stapanesc absolut… De mult au cumparat toate creierele luminate ale Lumii…acum ne prostesc prin droguri, prostitutie,haos organizat,stres total in toate planurile,boli induse,poluare,atac cibernetic,etc. Tocmai de aceia cand se va sparge BUBOIUL… ” va fi un rau in Lume,cum nu a fost de la facerea ei si nici nu va mai fi… Lumea asta… Cu Adevar cutremurator va spun scumpii mei Daci,nu se mai poate face nimic,decat SCHIMBAREA acestei paradigme ce se numeste Existenta precara… Dar nu noi muritorii vom putea face asta… noi lasandu-ne angrenati in aceste rautati,vom grabi venirea Domnului Hristos,Judecatorul Infricosator al Universului Sau si amin… TOTI veti vedea si simti in decursul vremurilor ce va fi si vom tipa la morminte, dealuri si munti sa ne acopere…cand va sosi in slava Lui minunata! Mantuiti-va! MARANATA!

  • Eu le-asi da un sfat tuturor masonilor din intreaga lume si din Romania sa citesaca Apocalipsa aratata de Iisus Hristos ap. Ioan si poate vor intelege ca drumul lor e drumul MORTII,drumul pieirii pentru ei si copii lor, dezintegrarii si stergerea din evidentele ceresti. Prosti sunteti, voi va inchinati si credeti in Satana ar trebui sa intelegeti ca Dumnezeu exista si finalul va fi tragic pentru voi.Lucifer isi bate joc de voi. Pentru o perioada de 50 de ani traiti in lux si bogatii veti perde viata vesnica pentru totdeauna! Ghinditi si nu mai faceti rau.

    Şi fiara a fost răpusă şi, cu ea, proorocul cel mincinos, cel ce făcea înaintea ei semnele cu care amăgea pe cei ce au purtat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei.

  • O imaginatie teribilã aceastã sintezã.Dacã ar fi atât de secretã aceastã “conspiratie” nu ar fi existat material informativ pentru aceast rãspuns la intrebarea: cine conduce lumea ?
    Sclavii de altãdatã nu aveau nimic, cei de astãzi,”sclavii datornici”,au apartament, apã caldã,cadã, dus, closet,automobil, vacantã plãtitã, sindicate, universitãtii, luminã electricã, televiziune în trei dimensiuni si alte minuni. Toate acestea pe orizontalã, toti vrem libertate si hranã dar nu toti suntem capabili sã construim aceasta bunã stare. Si fiincã asteptãm sã cadã totul din cer nu suntem de acord cu cei care miscã, produc, construiesc istoria, care nu sunt “parã mãlãiatã în gura lui nãtãfleatã”.

  • In viata totul depinde de cum suntem educati.Ori cat ar fi un om de destept nu poate sa invete , sa stie si sa intuiasca totul… Singurul lucru pe care nu il cunoastem este faptul ca ne-am nascut ; restul e ISTORIE.Despre acest mesaj am aflat la 62 de ani ;sunt informatician adica nu sunt chiar un om din turma OILOR . Ca nivel al piramidei sunt deja la cei MORTI ; chiar sub oi…
    PS Totul depinde de educatie ; esti educat crestin heterosexual nu poti fi homosexual si nici nu-i intelegi ca nu ai educatia placerilor lor.

  • Interesant text şi foarte probabil adevărat. Ceea ce mă întristează cu adevărat sunt comentariile. Nu ştiu câţi dintre cititori înţeleg, dar văd că o dau în diverse religioase. Şi tocmai li s-a spus că religia e tot a ocultei mondiale, e doar un alt mijloc de a-şi stăpâni turma, atât. Toată povestea cu moşneagul de pe norişor care stă şi aruncă cu fulgere în momentul în care greşeşti e tot o invenţie…

  • Iniţiatul Român, Gheorghe Olteanu
    „NOUA CREDINŢĂ” adusă de Cartea „Divina Carte” (vol. I şi II)

    ●Am regăsit Cuvântul Domnului Dumnezeu în actualele Religii ale Umanităţii. Am preluat aceste cuvinte dar am înlocuit, în această cunoaştere sfântă, Numele Sfânt „Dumnezeu” cu Numele Sfânt „DUMNEZEEU – Dumnezeeu” pentru ca noi, Semioamenii, să cunoaştem Supremul Adevăr al Creaţiei şi Autocreaţiei Divine, să cunoaştem Numele Adevărat la Părintelui Tată Creator şi prin această cunoaştere să evoluăm fizic şi spiritual, iar prin Iluminare Divină să ne unim cu Duhul Său Sfânt sau Sufletul Divin Universal;
    ●Să-L cunoaştem pe DUMNEZEEU – Dumnezeeu reprezintă cea dintâi şi cea mai de seamă cunoaştere;
    ● Cu cât Îl iubim pe DUMNEZEEU – Dumnezeeu mai mult, cu atât ne iubim mai mult unii pe alţii. Cu cât suntem mai aproape de DUMNEZEEU – Dumnezeeu, cu atât suntem mai aproape de fericire. În prezent, mulţi oameni trăiesc în întunericul necredinţei. Lumina lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu lipseşte din multe inimi şi din multe cămine;
    ●Adevărata credinţă înalţă spiritul uman către pace şi extaz, îi inspiră o speranţă şi o fericire de nezdruncinat.,,Prin urmare, adevărata cunoaştere este cunoaşterea lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu, şi aceasta nu este altceva decât recunoaşterea Manifestării Sale;

    ● DUMNEZEEU – Dumnezeeu a trimis mereu cunoaştere prin intermediul Mesagerilor şi Mântuitorilor Săi ,,Strigă şi bucură-te… Căci Eu vin şi voi trăi în mijlocul tău, spune Domnul.” Zaharia 2:10;
    ● Scopul primordial al credinţei este de a spiritualiza omenirea, de a face ca religia să fie importantă în vremurile noastre, de a-i reda puritatea şi vitalitatea, şi de a concentra şi îndrepta energiile sale către ţelul creării unei societăţi globale, o nouă civilizaţie mondială fundamentată pe dreptate, pace şi unitate;
    ●,,Înţelepciunea lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu este dovedită în lucrările sale.” Cristos (Matei 11:19). Cultivă gândirea pozitivă şi critică, respectul faţă de sine, integrarea în realitatea actuală şi credinţa iluminată; ,,Oamenii fără viziune sunt sortiţi pieirii.” Proverbe 29:18;

    ● Era separării a trecut, a sosit vremea unităţii. Putem supravieţui şi prospera numai dacă cooperăm şi avem grijă unii de ceilalţi;
    ●Rugaţi-vă să fiţi sprijiniţi la fiecare pas. Oare Cel care ne îndeamnă să ne rugăm va ignora rugăciunile noastre? Oare nu ne va călăuzi El dacă Îl rugăm să o facă?
    ● Rugăciunea trebuie să vină din inima fiecăruia, trebuie să devină dorinţa zilnică a tuturor;

    ● Prin educaţia primită în copilărie suntem programaţi emoţional într-un anumit sistem de credinţă;

    ● Fără lumina lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu, sufletul nu este decât o bucată de ceară;
    ●,Cel dorit de toate popoarele va veni. ,,În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn şi numele său va fi un singur nume.” Zaharia 14:9;
    ● În prezent o a treia frontieră se iveşte în faţa noastră purtând o provocare mai mare decât în trecut: să învăţăm un nou mod de gândire despre cine suntem, ce facem aici pe pământ, şi încotro mergem, să învăţăm să trăim cu noi înşine şi cu semenii noştri în acest sat global;
    ●,,Aţi auzit că s-a spus iubeşte-ţi aproapele şi urăşte-ţi duşmanul. Dar Eu vă spun, iubiţi-vă duşmanii şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc.” Cristos (Matei 5:43-44);
    ● Lumea nu ar mai trebui să fie văzut ca o casă divizată, ci ca o singură ţară, şi întreaga omenire cetăţenii ei egali;
    ●,,Un om poate muri, naţiunile se ridică şi se prăbuşesc, dar o idee continuă să trăiască.” ,,Unitate în diversitate” este unul dintre acele adevăruri nemuritoare al cărui timp a venit;
    ●Trebuie să dăm la o parte prejudecăţile şi percepţiile noastre de superioritate şi să îmbrăţişăm principiul unităţii;

    ●A venit timpul să unificăm această planetă fragmentată şi fragilă şi să aducem pacea popoarelor diverse şi divizate;
    ●Scopul nostru primordial în viaţă este descoperirea şi exprimarea potenţialului nostru spiritual. Acesta este singurul mod în care putem atinge adevărata satisfacţie şi împlinire. Tot ceea ce facem trebuie să servească acest scop;
    ●Numai Cuvântul lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu poate să transforme inima şi să inspire dragoste, pace şi fericire eternă, ,,este mai bine să aprinzi o lumânare mică decât să blestemi întunericul.”
    ●O Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele tău pe întreg pământul!” Psalmi 8:1
    ● Înţelegerea noastră despre DUMNEZEEU – Dumnezeeu este foarte îngustă, căci este limitată la propria noastră experienţă. Nu este mai mare decât cea a unui copil;
    ●,,Revelaţia lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu poate fi asemănată cu soarele. Deşi răsare de nenumărate ori, soarele este totuşi unul şi de el depinde viaţa tuturor lucrurilor;
    ● Scopul este de a ne învăţa şi pe noi să-L cunoaştem, să-L iubim şi să-L slăvim pe DUMNEZEEU – Dumnezeeu. Această cunoaştere, dragoste şi devoţiune sunt cele puternice motivaţii din întreg universul. Ele pot ridica un om din adâncurile imoralităţii, egoismului, disperării şi mâhnirii, către tărâmurile cele mai înalte şi mai bogate ale purităţii, păcii şi perfecţiunii;
    ●,,Izvorul întregii învăţături este cunoaşterea lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu, preamărită fie Slava Sa, şi aceasta nu poate fi atinsă decât prin cunoaşterea Manifestării Sale Divine”;
    ● Numai o dorinţă sinceră poate dezvălui slava lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu;
    ● Eminentul istoric Will Durant a indicat că nu există vreun exemplu în istorie care să demonstreze că putem avea moralitate fără religie. ,,Omul nu trăieşte numai cu pâine” (Matei 4:4). Spiritualitatea este drojdia care ne ridică spiritul. Fără ea, suntem asemenea unei bucăţi de aluat care nu mai creşte. Majoritatea problemelor cu care ne confruntăm în lume sunt cauzate de pierderea identităţii, de lipsa unui scop şi de pierderea credinţei McChurch”… Astfel, biserica devine un simplu supermarket, iar credinţa doar o simplă marfă;
    ● Există o necesitate copleşitoare de reînnoire a religiei, care să ne poată transforma vieţile, care să ne poată ridica din condiţia de deşertăciune lumească şi apatie, la cea de spiritualitate şi extaz. Dacă o religie nu transformă vieţile oamenilor, nu valorează nimic;
    ● Scopul credinţei este de a ne aduce seninătate, speranţă, dragoste, un ţel în viaţă, bucurie şi mulţumire. Dacă nu ne aduce, atunci nu este credinţă, este închipuire;
    ●De ce majoritatea covârşitoare a oamenilor a respins mereu pe Mesagerii lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu?
    ●Ce face ca religia mea să fie adevărată? Lumea preamăreşte pe sfinţii care au murit şi îi persecută pe cei în viaţă.” ,,Istoria ne spune că oamenii nu învaţă nimic din istorie”. Din nefericire, mulţi creştini îşi construiesc întreaga lor credinţă în jurul minunilor.,,Dacă acel om e capabil să facă asemenea minuni, poate că ar trebui să-i cercetez învăţăturile.”
    ● Care este fără îndoială realizarea cea mai mare? Este educarea omenirii, înălţarea spiritului uman către speranţă şi fericire eternă; este călăuzirea sufletului din împărăţia lumească la Împărăţia Cerurilor. Oare un scop atât de măreţ poate fi înfăptuit fără sacrificiu?
    ●Fiinţele umane sunt inspirate de modele care îşi manifestă sinceritatea şi devotamentul prin forţa exemplului. Primii care ne oferă exemple perfecte de devotament, nobleţe şi sacrificiu de sine sunt Mesagerii aleşi ai lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu;
    ●Căile lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu sunt adesea opuse cu cele ale noastre. Potrivit standardului Său, ,,trebuie să pierdem pentru a câştiga; trebuie să dăm pentru a obţine; trebuie să fim umili pentru a fi înălţaţi; trebuie să fim cel mai jos pentru a fi cei mari; trebuie să murim pentru a trăi.” Toţi marii Mesageri au îndurat suferinţe şi dureri;
    ●În această epocă, Bahá’u’lláh a confirmat originea divină a tuturor marilor religii şi unitatea tuturor Mesagerilor şi a Profeţilor lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu;
    ● Evreii acceptă numai trei Profeţi: Noe, Avraam şi Moise, dar nu îi recunosc pe ceilalţi. Creştinii acceptă numai patru Profeţi: Noe, Avraam, Moise şi Isus, dar pe ceilalţi îi neagă. Chiar şi pe cei pe care îi acceptă nu îi consideră ca fiind egali cu Isus. Baha’ii venerează, într-un spirit de unitate, toţi marii Profeţi şi Învăţători din trecut: Noe, Avraam, Moise, Isus, Mohamed, Báb şi Bahá’u’lláh. Ei îi recunosc de asemenea pe Buddha, Zoroastru şi Krishna, care sunt respinşi de evrei, creştini şi musulmani.
    ● Bahá’u’lláh ne învaţă că toate religiile lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu au acelaşi scop, numai numele lor diferă;
    ●,,Adunaţi-vă, adunaţi-vă… până nu se împlineşte hotărârea… până nu se abate asupra voastră ziua mâniei Domnului. Căutaţi pe Domnul, o voi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Sale. Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia; poate veţi fi cruţaţi în ziua furiei Domnului.”
    ●,,Bunăstarea omenirii, pacea şi securitatea ei nu pot fi atinse decât atunci când unitatea sa va fi ferm întemeiată. Pentru a găsi adevărul trebuie să lăsăm deoparte prejudecăţile noastre, micile noastre noţiuni triviale; o minte deschisă este esenţială. Oamenii admit că religia lor constă în lucrurile pe care le-au învăţat de la părinţii lor;
    ● Nu avem nimic de pierdut dacă cercetăm, dacă dobândim cunoaştere şi înţelegere. Dimpotrivă: Toate lucrurile bune se nasc din căutare şi cele rele se nasc din ignoranţă şi dintr-o minte închisă;
    ● Prin urmare, religia care ne este dată la naştere este ea cea adevărată, încuviinţată de DUMNEZEEU – Dumnezeeu? Cea mai importantă libertate este libertatea spirituală.,,Putem respecta şi chiar aprecia trecutul şi felul de viaţă al strămoşilor noştri. Îi putem iubi pentru că au ales propria lor cale. Dar să te ataşezi la modul de viaţă şi gândire al celor dinaintea ta, numai pentru că semeni cu ei, înseamnă să te privezi pe tine însuţi de iluminare. Cunoaşterea este lumină, ignoranţa este întuneric;
    ● Liberul arbitru este unul dinte darurile cele mai măreţe ale lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu. Consecinţele alegerilor noastre sunt enorme, aşa că trebuie să le facem cu cea mai mare grijă:
    ● În credinţa baha’i nu există preoţi. A venit vremea ca adepţii de pretutindeni să devină căutători şi învăţători independenţi, iubitori ai adevărului;

    ● Cei care posedă cunoaştere şi înţelepciune nu ar trebui să se simtă superiori celorlalţi. Calea iubirii şi cunoaşterii de DUMNEZEEU – Dumnezeeu este pavată cu toleranţă, dragoste, bunăvoinţă şi umilinţă, nu cu mândrie şi laudă de sine;

    ●,,Arătaţi-vă unii altora îngăduinţă, bunăvoinţă şi dragoste. Dacă unul dintre voi ar fi incapabil să pătrundă un anumit adevăr, sau s-ar strădui să-l înţeleagă, când vorbiţi cu el, manifestaţi un spirit de extremă bunătate şi mărinimie. Ajutaţi-l să vadă şi să înţeleagă adevărul, fără să vă consideraţi câtuşi de puţin superior lui sau mai înzestrat decât el.”

    ● Profeţiile declară că „la sfârşitul vremurilor” totul va fi reînnoit. ,,Religia este, cu adevărat, instrumentul primordial pentru întemeierea ordinii în lume şi a liniştii printre popoarele ei… Cu cât declinul religiei este mai mare, cu atât mai cumplită este îndărătnicia celor lipsiţi de DUMNEZEEU – Dumnezeeu. Aceasta nu poate nu duce în final decât la haos şi confuzie;

    ●,,Aşa după cum omul are nevoie de un veştmânt pentru a-şi acoperi trupul, la fel şi trupul omenirii trebuie înveşmântat cu mantia dreptăţii şi înţelepciunii. Haina sa este Revelaţia care i-a fost conferită de către DUMNEZEEU – Dumnezeeu;

    ● Fiecare dintre marile religii ale lumii reprezintă un capitol în cartea cunoaşterii divine, încredinţat umanităţii. Cu cât înaintăm în timp, DUMNEZEEU – Dumnezeeu mai adaugă, o dată la aproape o mie de ani, un nou capitol. Acesta reia şi lărgeşte anumite principii fundamentale care se găseau în capitolele anterioare, cum ar fi: iubirea de DUMNEZEEU – Dumnezeeu, bunătatea, cinstea, mila. Aceste virtuţi nu se schimbă niciodată. Ele sunt la fel de veşnice şi neschimbătoare, precum DUMNEZEEU – Dumnezeeu Însuşi;
    ● Religiile diferă unele de altele numai în ceea ce priveşte învăţăturile sociale şi nu adevărurile spirituale fundamentale. Iertarea, credinţa, autocontrolul, respectul de sine, sacrificiul de sine, sinceritatea, dreptatea, detaşarea şi dragostea – aceste virtuţi au fost şi vor fi mereu însăşi viaţa şi lumina lumii. Astfel, singura diferenţă existentă între credinţa bahá’i şi celelalte credinţe se află în învăţăturile sociale şi nu în cele spirituale. Studiind fiecare din capitolele succesive ale cunoaşterii divine, dobândim o înţelegere mai adâncă a celor anterioare. De asemeni, credinţa noastră se întăreşte, căci recunoaştem unitatea, infinita înţelepciune şi măreţia Autorului şi Creatorului suprem. Această revelare progresivă a adevărului şi a cunoaşterii va continua la nesfârşit;
    ●,Cu adevărat, nu vom inaugura nici o religie dacă ea nu urmează să fie reînnoită în epocile care vor urma. Aceasta este o promisiune făcută cu solemnitate. Cu adevărat, Noi suntem suprem asupra tuturor lucrurilor…”154 Báb
    ●,,Încă de la început, copiii trebuie să primească o educaţie divină şi trebuie să li se reamintească în mod constant de DUMNEZEEU – Dumnezeeu. Fie ca iubirea de DUMNEZEEU – Dumnezeeu, îmbinată cu laptele mamei, să pătrundă fiinţa lor cea mai lăuntrică. ,,Educaţia şi instruirea copiilor se numără printre faptele cele mai meritorii ale omenirii, care atrage harul şi favoarea Celui Atotmilostiv, căci educaţia este temelia indispensabilă a desăvârşirii umane. Ştiinţa dezvăluie adevărurile şi misterele lumii fizice; religia, pe cele ale lumii spirituale. Religia este aidoma unui pahar cu apă. Teoriile teologice contradictorii l-au umplut cu atâtea impurităţi, încât apa a devenit o sursă de boală;

    ●Fiecărei fiinţe omeneşti trebuie să-i arătaţi o bunătate infinită. Priviţi dragostea şi prietenia ca fiind desfătările raiului, iar duşmănia şi ura ca fiind chinurile iadului că lumile lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu sunt infinite şi că această viaţă este prima etapă dintre etapele infinite ale dezvoltării noastre spirituale;
    ● „Toate sufletele sunt ale Mele.” Ezechiel 18:4;
    ● Creatorul nostru respectă o regulă a dreptăţii foarte simplă: El se va purta cu noi după cum ne purtăm noi cu El şi cu creaţia Sa. De exemplu, dacă îi iertăm pe ceilalţi, El ne va ierta pe noi; dacă Îl iubim, El ne va iubi; dacă suntem alături de El, El va fi alături de noi. Dacă îi ignorăm prezenţa în ultimul Său Mesager sau în ultima Sa Manifestare, El ne va ignora pe noi; dacă ne este ruşine de Cel pe Care El îl trimite să ne mântuiască, El se va ruşina de noi: „Cine se ruşinează de Mine sau de cuvintele Mele… de acela se va ruşina Fiul Omului când se va veni în slava Tatălui Său [Slava lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu].”Misiunea mea în această viaţă şi destinul meu etern în viaţa de dincolo;
    ● „Şi ce îi foloseşte omului să câştige întreaga lume, dacă îşi pierde sufletul?”Cristos (Marcu 8:36);
    ● Îmi voi rezerva un timp în fiecare zi pentru a mă ruga la DUMNEZEEU – Dumnezeeu şi pentru a – I cere să mă călăuzească cu lumina cunoaşterii Sale;
    ● „O Doamne! Înviorează şi bucură-mi spiritul. Purifică-mi inima. Luminează-mi mintea. În mâinile Tale îmi las toate treburile. Tu eşti Călăuza şi Refugiul meu…;
    ● Cu toate acestea, sufletele celor necredincioşi, atunci când vor fi pe patul morţii – şi pentru aceasta depun mărturie – îşi vor da seama de lucrurile bune pe care le-au pierdut şi se vor jeli şi se vor umili înaintea lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu. Ei vor continua să facă aceasta şi după despărţirea sufletului lor de trup avem două datorii: prima este aceea de a – L iubi şi slăvi pe DUMNEZEEU – Dumnezeeu; cea de-a doua este de a ne arăta dragostea şi credinţa prin fapte bune, care sunt cel mai bine demonstrate prin serviciul adus celorlalţi;
    ● „Căci dacă un profet vine de la DUMNEZEEU – Dumnezeeu şi voi nu mergeţi pe Calea Sa, DUMNEZEEU – Dumnezeeu vă va preschimba lumina în foc. Luaţi seama ca poate, prin harul lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu şi semnele Sale, să puteţi să vă mântuiţi sufletele.”277
    ● Viaţa este scurtă dar preţioasă. Ne mişcăm cu o viteză incredibilă. Scopul nostru este să găsim drumul fericirii şi intrarea în rai. Condiţiile vieţii de dincolo depăşesc puterea noastră de înţelegere. Este inutil să încercăm să aflăm exact ce se va întâmpla sau cum va fi. Într-o zi cu toţii vom face această călătorie. Cel mai mult avem nevoie de încredere şi răbdare;

    ● Profeţii şi Mesagerii lui DUMNEZEEU – Dumnezeeu au fost trimişi numai pentru a călăuzi omenirea către Calea cea dreaptă a adevărului;
    ● Veştile venirii unor mari Mesageri reprezintă testul cel mai provocator şi mai hotărâtor pentru oameni. Unii aud veştile şi le ignoră; alţii le ascultă puţin şi apoi pleacă; unii le cercetează toată viaţa lor, dar niciodată nu fac pasul decisiv; alţii le acceptă dar nu fac nimic să le răspândească; unii sunt împotriva lor; iar alţii le acceptă şi le răspândesc din toată inima;
    ● Una dintre multele trăsături care ne pot împiedica să vedem adevărul este mândria. Există puţine lucruri în viaţă care sunt la fel de greu de detectat ca mândria de sine. Ea este la fel de naturală ca şi respiraţia şi la fel de toxică şi invizibilă ca şi radiaţia;

    ● Prin „NOUA CREDINŢĂ” adusă de Cartea „Divina Carte” vol. I şi II, să cunoaştem Creatorii Supremi şi Lumile Divine Raţionale Universale Autocreate de Ei”

    ■ Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu // DUMNEZEEUL DUMNEZEEILOR, Sfânta Trinitate Supremă Unică şi Universală a Părinţilor Taţi Creatori:

    ► Părintele Tată Creator, Domnii Sfinţi Unici Supremi „A • A” // „a • a” din Uniunea Lor Sfântă „DIE”, numiţi „GOD OU DIE”, Cei Ce Autocrează Veşnic Cercul Divin Magic Suprem „God Ou Die” sau „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu”;
    ► Părintele Tată Creator, Domnii Sfinţi Unici Supremi „ A • L • F • A // a • l • f • a”, din Cercurile Divine Magice Supreme „God Ou Die” sau „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu”;
    ► Părintele Tată Creator, Domnii Sfinţi Unici Supremi „ALFA”, Super Antiparticula Divină de Natură Virtuală Naturală, Neutriniul Vieţii Vii.
    ■ Sfânta Autocreaţie Divină a Părinţilor Taţi Creatori, Cel ce este „DUHUL SFÂNT” sau Sufletul Divin Universal, Energia Fundamentală Raţională Kundalini sau Energia Punctului Zero, formată din Uniuni Divine Unice de câte Patruzeci de Domni Sfinţi Unici Supremi:
    „A • A // A • A • A
    a • a // a • a • a”
    „L • L // L • L • L
    l • l // l • l • l”
    „F • F // F • F • F
    f • f // f • f • f”
    „A • A • A // A • A
    a • a • a // a • a”,
    în Cercurile Divine Magice Supreme „God Ou Die” sau „Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu, Grupate în Uniuni Divine Infinite, ale Acestora.

    ■ Şi Sfintele Lor Autocreaţii şi Creaţii Divine de Natură Umană Virtuală şi Materială:

    ►Lumea Divină de Sus:

    Lumea celor două Civilizaţii Solare de natură Energoplasmatică şi Energobioplasmatică. Această Lume Divină se autocrează veşnic la perioade de 3 miliarde de ani tereştri, de către Părinţii Taţi Creatori, din Nuclee Divine Treimice de Zeeu sau Zeiţă, şi cuprinde:
    ● Zeeii şi Zeiţele de Toate Gradele Divine Raţionale;
    ● Oamenii Unici Universali şi Oamenii Unici.

    ►Lumea Divină de Mijloc:
    Este o Lume materială şi divină în care sunt generate Conştiinţe Experienţă de viaţă vie fizică Semiom de Gradul Trei, purificate şi înnobilate. O parte din aceste Conştiinţe autocrează Conştiinţele Cosmice de Semiom, parte componentă 1/20 în Nucleul Divin Treimic Raţiune Zeeu sau Zeiţă, şi prin Dualitate Divină, autocrează Mantalele Divine ale Domnilor Sfinţi Unici Supremi din componenţa Duhului Sfânt sau Sufletul Divin Universal.
    Această Lume Divină îi cuprinde pe:
    ● Semioamenii Cosmici (Extratereştrii);
    ● Şi Semioamenii Fizici de Gradul Trei, Cei care au obţinut Iluminarea Divină prin Uniunea Divină a Conştiinţei Fizice, Purificate şi Înnobilate, cu Sufletul Divin Universal.

    ►Lumea Divină de Jos:
    Lumea Materiei Întunecate, Lumea Elementelor Materiale, Lumea Raiului şi a Iadului Divin. Această Lume de natură fizică, cuprinde:
    ● Semioameni Fizici de Gradul Unu şi Doi;
    ● Şi întreg regnul vegetal şi animal de pe Planeta Terra fizică.

    Data: 6 februarie 2013

  • Pentru cel cu primul comentariu, Doru Dascalu: TI-E rusine ca esti om? In locul tau mi-ar fi, inainte de toate, rusine ca-s analfabet.
    Si rog pe un conspirationist dintr-asta agitat cum ar arata lumea in ochii lui? Cum ar fi stimulata gandirea, creatia, producerea de bunuri? Sau visati la o utopie in care toti sa avem tot ce ne dorim, sa mancam pe saturate, sa facem sex si doar sa ne bucuram de viata, trecand contributia individuala la societate la… facultativ? Chiar sunt EXTREM de curioasa, caci conspiratii dintr-astea tot circula incepand din anii ’60, dar nimeni n-a aparut cu un mesaj clar si concis, pentru a fi urmat macar de mici comunitati.

  • catre CosminG : mai nene CosminG, norisori..sunt in capul tau absolut, autosuficient si atotsuficient atata timp cat crezi ca tu poti fi Dumnezeu, Creator, Indumnezeitor sau produsul haosului!!! 0047.46274174

  • Daca contributia la societate ar fi facultativa toti ar aduce o contributie la dezvoltarea umanitatii conform propriilor vocatii ceea ce va fi un lucru nemaipomenit. Dar din pacate paranoia este in floare in ziua de azi. Nu vrea nimeni sa va faca nici un rau dragilor, cum este normal oamenii ar trebui sa evolueze nu neaprat pe plan fizic ci spiritual , educational , tehnologic… In fine nu spun mai multe ca daca ma uit in urma la commenturi tind sa cred ca vorbesc cu peretii.

  • Iniţiatul Român, Întruparea Divină Sfântă a Conştiinţei Divine a
    Domnului Yysus Hristos Emanuel al Şaselea Delfinul, Omul Unic

    „Noi Adevăruri Divine Revelate de „Divina Carte”(Vol.II)
    (în curs de publicare)
    ● Revelaţiile Sfinte spun că cel de-al doilea Popor Sfânt, recunoscut de Divinitate, nu este Poporul Rus (50% ateu), este Poporul Ucrainean;
    ● Creatorul Suprem este Sfânta Trinitate Supremă Unică şi Universală:
    – Tatăl Divin sau Părintele Tată Creator;
    – Fiul Divin Creator;
    – Şi Duhul Sfânt sau Sufletul Divin Universal;
    ● Un Adevăr Divin ce va trebui să fie cunoscut de toţi Semioamenii cu pregătire superioară, ştiinţifică, este acesta: „ Domnul DUMNEZEEU – Dumnezeeu DUHUL SFÂNT este Materia Întunecată Vie sau Energia Infinită a Punctului Zero (Energia Fundamentală Kundalini);
    ● Ordinea Divină Universală este reprezentată de existenţa veşnică a O Mie de Supergalaxii, Cele care au Centrul lor Raţional în Steaua Polară. Restul Galaxiilor şi Supergalaxiilor, în afara celor O Mie, nu au existenţă veşnică. Acestea sunt în număr infinit, şi, la perioade de 150 miliarde de ani tereştri intră în reciclare (distrugere raţională) pentru a se asigura existenţa veşnică a celor O Mie de Supergalaxii ale Ordinii Divine Universale;
    ● Urmare a intrării Sistemului Solar în Centura Fotonică, începând cu anul 2017 Umanitatea Semiomului Ylfy intră în incapacitate de vibraţie sau pierderea imunităţii naturale. Doar citirea, cunoaşterea în detaliu, şi împlinirea Revelaţiilor Sfinte ale Cărţii „Divina Carte”, va putea regenera imunitatea noastră naturală prin aderarea la Noua Credinţă şi prin accesarea individuală a Iubirii Divine Sfinte. Prin rostirea şi însuşirea raţională a Cuvintelor Magice ale Rugăciunilor Divine, Creatorul Suprem ne promite obţinerea stării de sănătate depline atât pentru noi, cât şi pentru cei ce ne vom ruga, copiii minori.
    ● Noua Credinţă, izvorâtă din Revelaţiile Sfinte, este o continuare firească a Credinţei Strămoşilor, confirmându-se, fără dubiu, că acestea îşi trag Sursa Divină de aici, din Cartea Sfântă, Cea pe care noi o numim Biblie. Noua Credinţă completează cercetările la care s-a ajuns prin ştiinţa actuală, dovedindu-se divinitatea stărilor de existenţă ale Raţiunilor Sfinte, din care, şi noi facem parte, după ce trece această viaţă vie fizică, prin Conştiinţa noastră Experienţă de viaţă vie fizică Semiom purificată şi înnobilată.

    Data: 10 iunie 2013

  • Retineti o maxima valabila in orice tara si orinduire:

    CINE PRODUCE BANII, DETINE PUTEREA
    CINE DETINE PUTEREA, STABILESTE ADEVARUL
    CINE STABILESTE ADEVARUL, CONTROLEAZA TRECUTUL
    CINE CONTROLEAZA TRECUTUL, DETERMINA VIITORUL
    CINE DETERMINA VIITORUL, PRODUCE BANII
    Who makes the MONEY, has the POWER
    Who has the POWER, establishes the TRUTH
    Who establishes the TRUTH, controls the PAST
    Who controls the PAST, determines the FUTURE
    Who determines the FUTURE, makes the MONEY

  • Citat:”Pare absurd in zilele noastre ca oameni atat de importanti ai planetei, atat de bogati si de influenti sa creada in puterile Satanei si sa i se inchine, dar va asigur ca exact asa stau lucrurile”. D-nule Anatol, pana la urma lui Dumnezeu cei mai ramane de condus, doar adevarati crestini???, care sunt intr-un numar din ce in ce mai mic!!!, si ce face Dumnezeu cu puterea sa, pentru poporul sau, de ce nu ii ajuta pe acestia sa ”supravietuiasca”, in aceasta lume a lui Satan?, caci dupa cum vedem toate mijloacele existentiale sunt in mainile lui!!!, si cat de crestin ai fi, tot in Imperiul lui Satan trebuie sa traiesti, sa muncesti,sa supravietuiesti!!!. Ciudat este faptul ca, acest articol il pune in mare dilema pe oricare crestin care il citeste!!!

  • Nu degeaba zice romanul..”se`nvarte roata”! Binele inevitabil va invinge, diferenta o va face timpul si noi..cei foarte multi!

  • Sante-ti o adunatura de idioti si cretinoizi ce credeti in “Karme” Brahme” si Zenuri” si cacaturile voastre astazi!
    MERETI IN MAMA DRACU SI LUCRATI CEVA SA MEARGA TREABA!
    DACA STATI SI AVETI TIMP DE CACATURILE ASTEA INSEAMNA CA BELITI P**A TOATA ZIUA!!!PUTORI JEGOASE

  • Exista conducatori de regiuni, de tsri si de orgsnzatii mondiale, care pot lua decizii ce afecteaza viata unor paturi mai mici sau mai mari de oameni, acest lucru a fost dintotdeauna pe acest pamant, in forme mai rudimentare sau mai specializate, mai complexe, mai emancipate, dar acest lucru este valabil doar pentru aceasta lume materiala, iar ca individ doar pentru o viata, care dureaza maxim 90 ani, dar cu capacitati intelectuale nealterate cam 75 ani, in conditiile in care ai o gena buna, care sa te ajute, altfel de la 65 ani nu prea mai esti capabil sa percepi fidel realitatea inconjuratoare. Deci, ce pot sa faca aceste organizatii piramidale pe parcursul unei vieti, poate chiar prin pastrarea traditiei pe mai multe generatii, pot detine un anume control, pot manipula o perioada scurta de vreme, fiindca tot trebuie sa se adaptaze din mers schimbarilor timpului, ceea ce demonstreaza ca de fapt nu controleaza mare lucru, ci totul este dirijat de Univers, de Creatorul a tot si toate, de Cel care a facut fiinta umana, fiinta care se naste si moare, care vine si pleaca din aceasta lume. Se crede stapan peste planeta, jalnica fiinta, care nu stie macar de unde vine si unde pleaca, nu stie decat o infima parte din acest Univers, din ce inseamna Cosmos, abia intelege legile terestrre, dar crede ca poate conduce lumea. Sunt nebuni cei nu-si vad micimea si neputinta, nu inteleg ca suntem muritori si nu putem domni peste nimic.

  • Simtim cu totii cum suntem asupriti, in adancu nostru simtim ca ceva e in neregula.
    Ca sa scapi de toata nebunia asta unde ne impinge societatea de azi ce ar trebui sa faci? Nu te tine nimeni sa cumperi 2000 m2 la tara si sa inveti sa cultivi si sa traiesti independent de pe roadele pamantului, poti s-o faci si la prima vedere nu pare prea greu DAR, DAR cum vei fi privit de societate ?! ca un nebun va spun eu. Au construit societatea in asa fel incat sa fii judecat si etichetat ca nebun pierdut. Din moment ce ai intrat in randurile “oilor” tare greu iti este sa mai iesi. Trebuie doar sa ai 20 si ceva de ani, sa te inhami la un credit si gata esti al lor. Toti tinerii asta viseaza, o casa un loc de munca si toate astea le poti realiza doar cu credite. Societatea, inclusiv parintii, priveste treaba asta cu ochi buni, chiar esti laudat daca te zbati ca un sclav.

  • Totul perfect adevarat. Am ajuns si eu la exact aceleasi concluzii cu ceva vreme in urma. Dar acesti conducatori ai lumii, indiferent de nivelul de la care actioneaza sunt si ei simpli oameni care, ce sa vezi, crapa la fel de elegant la oaia de la nivelul 8. Si atunci te intrebi pentru ce toata nebunia asta, toata desertaciunea unei puteri si bogatii cand si pentru ei viata e la fel de scurta si bucuria reusitei e aproape nula. Raspunsul e simplu. Pentru ca deasupra lor sta si trage sforile Diavolul . Multi rad, si am ras si eu candva, dar curand rasul le va ingheta pe fata. Revelatia lui Ioan povesteste exact premisele razboiului sfarsitului lumii, a lumii asa cum o stim noi, a sistemului lui Satan, cel ce stapaneste lumea de 7000 de ani, producand suferinta, nedreptate, boala si moarte. Speranta nu e decat la Dumnezeu, adevarul, lumina si viata.

  • Legea Profitului poate schimba lumea din temelii. Totul este sa acceptam sa nu mai fim lacomi si sa acceptam ca toti ceilalti oameni cu care intram in contact sunt cei care fac , mai mult sau mai putin , ca noi sa avem profit (sau nu ).
    LEGEA PROFITULUI spune ca : ” Daca o institutie are profit n% intr-un an , atunci cei care au muncit pentru acel profit ,trebuie sa aibe n% zile libere platite din anul urmator”. Este foarte simplu : toti oamenii ar deveni responsabili pentru ceea ce fac : patronii ar fi obligati sa-si calculeze foarte bine afacerile , iar muncitorii ar fi platiti si ar obtine venituri in functie de puterea de munca, dorinta si talent. DAR CATI DINTRE OAMENI ISI DORESC ASA CEVA ???

  • Banul este un bun vehicul catre paranoia! Rar intalnim oameni care inteleg pozitia de sclav al banului si posibilitatea schimbarii acestei situatii. S-a dovedit ca banul poate lucra pt noi! Mintile diabolice ale acestor “zei”, vor fi anihilate in final de fortele binelui! Dumnezeu cu noi!

  • Tuturor celor care se inchina in iertie in loc sa gindeasca si sa actioneze :

    De secole va tot vaitati, dar continuati sa credeti ce va spune biserica fara sa va puneti nici macar o intrebare. Sunteti convinsi ca e bine cum spuneti voi, dar incapabili sa explicati de ce – probabil pt. ca asa v-a invatat Biblia. Cui a servit pina acum preceptul “crede si nu cerceta”? Voua? Sau “lor”? Dar intorsul celuilalt obraz cind vi se da o palma? Daca ati gindi cit de cit, ati face ceva ca sa schimbati situatia, macar de dragul copiilor si nepotilor vostri.

    Nu are rost sa continui discutia pt. ca stiu, din experienta, ca e zadarnic: ori nu vreti, ori nu puteti sa ginditi. Pe asta se si bazeaza virful piramidei…

    (Daca nu intelegeti engleza, rugati pe cineva sa va traduca citatul lui Bertrand Russell care se afla sus in dreapta acestei pagini. As putea sa va dau traducerea, dar “mura-n gura” ar fi contrar a tot ce am spus pina acum.)

  • @toti cei care sunt cu dumnezeu in sus si dumnezeu in jos si in general cu religia.
    Religia este doar o forma de manipulare, religia te invata sa fii sclavul perfect. Sa nu furi, ca furi de la ei.
    Mass Media e alta forma de manipulare.
    S-au dat de gol americanii intr-un interviu dat de nu mai stiu cine in care a spus ceva de “mesaje subliminale”
    *Mesajele subliminale sunt mesajele care iti intra in subconstient facandu-te pe tine sa dai cuiva ceea ce iti ofera.
    Si multe galuste pe care voi le inghititi in societate sunt niste minciuni.
    Buncarele alea sunt defapt niste mini-orase (profu’ de istorie mi-a spus, are resurse, il cred).
    SUA e doar o marioneta. Germania conduce iluminati, de altfel, in Germania a si fost fondata aceasta societate.

  • Cat de penibili sunteti toti.Titlu principal e:CINE CONDUCE LUMEA? PIRAMIDA PUTERII.
    Cei care conduc lumea cica sunt Oculta Mondiala sau Illuminati.
    Mai jos scrie clar:Practic scopul lor este sa controleze si sa conduca intreaga planeta prin crearea unei Noi Ordini Mondiale si a unui Guvern Mondial unic.
    Aici vin si spun: Pai ce scop si ce sa mai conduca cand ei sunt miezu din fanta?:) e k si cum ai spune D-zeu isi doreste sa conduca sau sa controleze! Nu cred nimic,e doar imaginatie si speculatie aici!Naivilor!

  • Și Neo a îndoit cursul valutar cu puterea minții pentru ca poate sări de pe un zgârâie-nori pe altul..

  • Cine conduce cu puterea?
    In orice caz nu familiile regale, ci cele 13 clanuri financiare. Scopul lor este puterea si nu crearea unei noi ordini mondiale sau a guvernului mondial.
    Noua ordine mondiala a fost constituita deja dupa al doilea razboi mondial.
    In ce priveste crearea guvernului, nu cred in aceasta, deoarece scopul lor este puterea si nu expunerea publica personala. Chiar daca va fi creat acest guvern, in posturi vor fi marionetele, care pot fi sacrificate la necesitate, iar adevaratii guvernanti vor ramine in umbra.

  • cine conduce lumea?!
    risc sa fiu suspectat a fi un membru onu sau oms , shell sau lacrima de bucurie sau tristete a ochiului care vede totul, dar o zic> cred ca mai bine ar fi sa fie o conducere globala, cu o constitutie globala si clara pentru toti, ca pina la urma suntem toti cetateni ai planetei pamint si nu stiu de ce un alt cetatean ar trebui sa imi vinda petrol mie ca s-a nascut in irak sau rusia, pe cind eu fiind nascut in moldova ar trebui sa achit pe resursele pamintului, care ar trebui sa fie repartizate in mod egal fiecarui cetatean al terrei fara gram de banut, la fel cu aurul, carbunele si alte resurse naturale. deci sunt pentru globalizare, dar pentru una transparenta, publica, echitabila, nondiscriminatorie. dar din pacate ratiunea noastra de rasa planetara este , dar poate inca nici nu este inca in mugure, banuiesc ca alte forme de viata din univers rid de noi,ca mai traim in triburi, dar noi le numin state sau tari, si formam uniuni europene, pentru ei fiind ginti. nu ne percem ca pe o rasa terrestra inca, asta ma doare, individualismul si mintea primitiva animalica si biologica ne domina asupra conceptului de existenta intr-o societate, care ar trebui sa se organizeze intr-o forma planetara de existenta, care ar da dovada altor rase din univers ca progresam…

  • Aceste lucruri mai devreme sau mai tarziu or sa se intample pentru ca si in Sfanta Scriptura sunt spuse. Cei din varful piramidei sunt de fapt jidanii urmasi ai evreilor care l-au rastignit pe HRistos si care il vor inscauna la un moment dat pe mesia lor,adica pe Antihristul adevarat. Dar totusi Dumnezeu va avea grija de cei ce nu se vor lepada de El si de aceea totusi nu trebuie sa ne fie teama de ce va urma avandu-L pe Hristos alaturi. Binenteles ca trebuie cat putem sa ne opunem si nu sa stam cu mainile in san asteptatnd sfarsitul, pentru ca orice amanare este spre folosul omenirii.Sa fim uniti si sa nu ne lasam insemnati ca niste sclavi prin cipul din acte si mai tarziu chiar pe mana sau pe fruntea noastra.

  • Până când reprezentanţi ai “turmei” din ultimul nivel al acestei piramide nu se vor organiza în CEVA care să înceapă să reteze capete la propriu, schimbările vor fi doar din rău…în mai rău!
    Soluţia, trebuie să fie radicală, dar cum poate veni din partea unor oameni speriaţi, ameninţaţi, hăituiţi, uneori înfometaţi şi bătuţi, incapabili să-şi hotărască propriul destin? N-are cum!

  • aud de tot felul de comunitati care incep incet incet sa prinda contur:oameni care traiesc in afara sistemului,fara bani,mult mai aproape de natura.
    si bine-nteles sunt mai fericiti ca noi.fiindca sunt in afara piramidei.
    parerea mea-pare a fi singura solutie.restul in cele din urma vom fi microcipati

  • nu ma cunoasteti, am vazut articolul asta , destul de interesant , dar vezi ca mai sunt masoni , francmasoni, etc , nu numai iluministi, restu cu piramida ai dreptate , asa-i , dar cu primul rang nu stiu daca ii asa …. daca stii ceva in plus poti sa-mi spui pe mail

  • Nu sunt adeptul teoriei conspiratiei, dar acest erticol mi-a atras atentia prin bogatia conexiunilor si a denumirilor folosite.
    Am niste semne de intrebare pe care vreau sa le arat aici.

    1. Citez:
    “Pe nivelul 2 se afla asa numita Aristocratie Neagra compusa din 13 familii, cele mai bogate din lume.
    David Icke scrie în lucrarea „Secretul Suprem” că aceste 13 familii alcătuiesc „o rasă de oameni care nu se încrucişează decât între ei (cu o linie genealogică aproape continuă), un fel de „rasă în interiorul rasei”. Aceasta a fost creată în antichitate, în Orientul Mijlociu şi în Orientul Apropiat. De-a lungul miilor de ani care au urmat, această rasă şi-a extins continuu puterile, acaparând practic întregul glob.[…] Practic, procesul a durat mii de ani. Structurile instituţiilor moderne de control: guvernele, sistemul bancar, lumea afacerilor, armatele şi mass-media nu au fost infiltrate de această forţă, ci au fost chiar create de ea, de la bun început.”

    Nu cunosc in istoie un geniu nascut dintr-un geniu, cu atat mai putin sute de generatii de genii fara rateuri.
    Daca nu sunt supraoameni acesti indivizi nu pot fi atat de capabili ca sa faca tot ce li se pune in spate.

    2. Daca in varful piramidei este insusi diavolul, insemna ca acceptam existenta lui. Introducem intr-un discurs care se pretinde rational un element irational. In acest caz trebuie sa acceptam existenta lui Dumnezeu si sa acceptam ca ascesta nu face nimic.
    In acelasi fel asimilam religiile ca mijloace de manipulare si control, cu banii si masmedia.
    Chiar daca in numele religiei s-au facut acte nedemne de religia respectiva, religia este importanta pentru omenire.
    Constinta de specie a individului uman nu a evoluat suficient pentru ca acesta sa puna in actiunile sale interesul speciei, inaintea interesului personal.
    Pana vom avea o asemenea constiinta, individul trebuie constrans cu o amenintare din partea a ceva mai presus de oricine, si acest ceva este Divinitatea. Si asta face religia.

    Totusi in acest articol sunt multe idei importante care trebuiesc retinute.
    Vreau sa subliniez in felul meu ideea de manipulare globala.

    1. Da ceva vreme se impune fortat un concept care poate deveni periculos pentru specia umana:
    DISCRIMINAREA POZITIVA
    S-a ajuns pana acolo incat minoritatile decid pentru majoritati, anormalul decide pentru normal, animale pot fi mai importante ca oamenii, oameni cu dizabilitati sau deviatii instinctuale fac legi pentru oamenii normali.
    Toleranta se transforma in supunere, de dragul discriminarii pozitive.

    2. Un alt concept impus din interese posibil oculte este CONSUMISMUL.
    Omul de rand este imbiat cu produse si servicii pe care nu si le-ar permite din munca lui zilnica. I se acorda credite prin care consumatorul isi amaneteaza forta de munca pe urmatoarele decenii. In acest fel el devine rob al ratei si dobanzii la banca.
    Cine are credit e bine sa stie ca e ROB.
    Robia nu este sclavie.
    In istorie, Moise nu reusea sa-i scoata din Egipt pe evrei pentru ca ereau robi.
    Triburile de evrei infometate de seceta, au cerut mancare la portile Egiptului si au incheiat conventii sa munceaca pentru mancarea imprumutata.
    Faraonul a avut grije sa ofere permanent tentatii evreilor ca acestia sa fie indatorati permanent pe mai multi ani inainte.
    Evreii au invatat lectia si au devenit cei mai mari stapani de robi, BANCHERII.
    O alta rasa bine cunoscuta, tiganii, au fost robi pana in secolul 19, numerosi chiar in Romania, unde munca pamantului erea dificila dar producea mancare. Satrele de tigani incheiau conventii cu boierii, iarna cand nu aveau ce manca, ca sa munceasca vara pe mosia acestora.
    Cum cereau intotdeuna mai mult decat ofereau deveneau datori cu ani de munca, uneori dupa moarte, copii lor ramaneau legati de pamant.

    Inrobirea de catre banci este o forma de control si dominare mai presus de natiuni, si politicieni.

  • Oameni buni, nu mai confundati masonii su illuminati.
    Masonii chiar apara lumea de Illuminati. De ce credeti ca Illuminati nu au control absolut deja?
    Eh, oricum, articolul este bine conceput si informatiile sunt adevarate in mare parte (daca s-ar stii adevarul complet, atunci ar iesi din anonimat.)Si faza cu cele 13 familii… Original au fost 22, dar 7 au “disparut” de-a lungul istoriei. Ati uitat trei familii ( desi s-ar parea ca facea parte din grup familia Onassis nu are legaturi cu celelalte si nu face aprte din cele 22.)

  • Oricum suntem cred ca cel mai slab popor…si indiferent de ce se întîmplă cu tara noastră si cu noi ca la fel de lasatori suntem.ne meritam soarta.

  • Interesant, stiam ceva-ceva dar site-ul asta organizeaza foarte frumos informatia!DACA, mai adaugam si ca in BIBLIE spune clar ca lumea asta este lumea SATANEI si ca SATANA este printul lumii astea( Iisus Christos a spus-o), deja te scarbesti de lume si in general de toate! Plus Iisus Christos A SPUS ca “Regatul lui nu este din lumea asta!” Sau ca pana si stiinta/chimia a descoperit ca la baza lumii si oricarei forma de viata se afla atomul de carbon 12 , singurul care are 6 electroni, 6 protoni si 6 neutroni, si e clara situatia…
    p.s. : nu-mi iau nevasta, nu fac copii si sper sa mor repede si fara dureri prea mari ca lumea asta este o HAZNA IMPUTITA!numai bine!

  • multumesc, de mult am observat diferenta dintre aparentele divergente ale conducatorilor nostri, ei au radacini comune…

  • multumesc, de mult am observat diferenta dintre aparentele divergente ale conducatorilor nostri si comportarea lor, ei au radacini comune, ei ne fura si ne prostesc cot la cot.

  • Poti sa te dai cu capul de toti peretii din lume.Singura scapare a umanitatii este Iisus Hristos.Singura scapare este dragostea de Dumnezeu,rugaciunea…care iti da libertatea si puterea de a vedea adevarata valoare a vietii.Se va ajunge intr-un final la noua ordine mondiala si nu o spun eu,o spune scriptura.Cand se va da pecetea umanitatii…sunt curios cum va actiona lumea.Atunci va desparte Dumnezeu neghina de spicele de grau…si asta a spuso Iisus cu 2000 de ani in urma.Cati dintre oameni vor accepta pecetea…sa devina o leguma,sa muncesti degeaba pt. atihrist,pentru idealul lui.Cati vor fugi in munti sa se ascunda…ca sa traiasca viata aia libera.Umanitatea deja traiste o sclavie,muncind toata viata sa aiba un acoperisi…facand pact cu satan(banca).Cand va fi pecetea,nu vei mai putea cumpara sau vinde ceva…daca nu o ai.Toate taxele iti vor fi luate la prima clipire din ochi…banul nu va mai fi.

    “Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.”
    Petre Tutea.
    Si adevarul nu il descoperi…Iti este revelat de Dumnezeu.Amin!

  • ,Illuminati si fmilile regale ce detin cea mai mare putere in lume sunt evrei provenit din poporul israel si se cinue de 2mi de ani sa stapanasca dar cand vor fi siguri ca detin puterea apsoluta va veni sfarsitul lor i al lumi rele si pacatuase incurabile dumnezeu osa I omoara pe toti distruganduri sistemul lor si piramida lor va fi demolata feritit vor fi cei ce voi putea suporta marele necas fara sa asi implanteze microchipul ce contine numarul 666 cei reprezinda pe ei ca organizatie a bestialitatie