Politică

Cel mai reușit produs al sistemului corupt

Tinerii protestatari sunt cel mai reușit produs al sistemului corupt pe care îl contestă. Doresc o mulțime de lucruri contradictorii, dar nu au nici priceperea și nici forța morală pentru a le obține, presupunând că se pot obține lucruri incompatibile. Au fost crescuți sub impresia faptului că sunt educați, suficient de curați interior, imposibil de manipulat și că au puterea de a schimba lucrurile. Din păcate, nu sunt foarte educați, nici nu au vreo putere reală de a schimba ceva în bine, iar la capitolul manipulare se mișcă exact după ritmul melodiei.

ARGENTINA - Horacio Petre 1

Educația tinerilor din ziua de azi a survenit în perioada postcomunistă, iar dacă s-a distrus ceva sistematic în postcomunism, acest lucru a fost tocmai educația. Mulți dintre ei au prins burse în afara țării, unde au luat contact tocmai cu faza cea mai decadentă a universităților occidentale. Așa că de aici nu au învățat ceva bun. Apoi în țară, foarte rapid, s-au importat curicumulum-urile aduse la zi, pentru o sincronizare perfectă în îndobitocire.

Generația nouă nu știe mare lucru din istorie, deci nu a avut cum să învețe că natura umană este căzută, că revoluțiile nu duc la nimic bun și că în competiția politică ies aproape întotdeauna în față cei mai răi.

Logica le-a fost la fel de străină, din moment ce diseminează cu aplomb orice sofisme, chiar și pe cel mai ordinar.
De economie probabil că nu au auzit mare lucru cât timp doresc 10% din PIB pentru Sănătate și majorarea bugetului pentru Educație, deși în România statul colectează în total sub 35% din PIB. Dar au văzut și auzit că în străinătate așa merg lucrurile și vor și ei același lucru (din nou, o eroare logică elementară).

Retorica nu se mai studiază pe nicăieri, așa că săracii tineri pică în capcana manipulărilor vulgare și cred că din cauza celor 60 milioane de euro alocați bisericilor suferă bugetul de peste cinci miliarde al Sănătății. Vor, de asemenea, impozitarea BOR pentru că orice tânăr liber își dorește taxe. Cât mai multe taxe.

Metafizică și teologie nu puteau să învețe pentru că oricum nu sunt de folos și cine mai învață așa ceva în zilele noastre?!

Mulți dintre ei sunt cu adevărat citiți, și nu trebuie negat lucrul acesta, doar că lecturile lor provin cu predilecție din literatură contemporană. Adică, sunt școliți din plin în confortul patimilor. Învață că sunt buni, inocenți și că e nevoie doar de sentimente frumoase pentru a schimba lumea. Celor care le argumentează că lumea nu e așa le replică cu “intoleranți și habotnici”.

Mai citesc câteva bloguri și site-urile de știri la modă, unde învață cuminți lecția bunului progresivist.

De morală nu vor să știe mai nimic, în afara vrerii proprii; dar doresc în permanență să fie conduși de oameni în afara oricăror bănuieli. Însă oamenii în afara bănuielilor nu sunt decât cei care au o morală, iar ei neagă în orice discuție serioasă că există vreo morală mai tare.

Cu toate astea, se simt deasupra plebei deoarece au terminat una sau mai multe facultăți, vorbesc fără greșeli gramaticale, ascultă muzică alternativă (dar tot comercială și tot cu același mesaj ca muzica mai puțin cool), lucrează în corporații (de când e ăsta un merit, nu știu) sau pe cont propriu, nu au fost educați în comunism și vor o viață mai bună.

Sunt aceste lucruri suficiente pentru a clama drepturi și libertăți? Bineînțeles că nu, dar ideea sistemului este de a lucra tocmai prin acești tineri pentru ca revoluția culturală să meargă mai departe. O indignare legitimă este deturnată abil spre propagarea și înrăutățirea aceluiași sistem, iar la asta tinerii pun din greu umărul.

Nu trebuie condamnați, dar nici nu trebuie încurajați. E nevoie de răbdare și rugăciuni. E nevoie de răbdare pentru a le arăta tinerilor că necazurile noastre, ale tuturor, nu doar ale lor, provin dintr-un stat supradimensionat, în care serviciile de securitate au un buget de peste jumătate de miliard de euro, în care educația este făcută pulbere în mod intenționat, în care sănătatea este colectivizată, iar statul și corporațiile (inclusiv cele media) fac legea împreună. Este nevoie de rugăciuni, pentru că războiul pe care îl ducem în fiecare clipă nu este unul în primul rând al argumentelor, ci un război nevăzut, spiritual cu tatăl minciunii, iar problemele oamenilor din ziua de azi sunt în primul rând duhovnicești.

Autor: Ninel Ganea

Sursa: Karamazov

Foto: Horacio Petre (Argentina), finalist la Expozitia Internaţională de Grafică Satirică BUCOVINA – ROMANIA ediţia a X-a, 2016 , concurs la care blogul Gandeste.org a oferit doua premii in euro pentru ocupantii locurilor 2 si 3. Tema acestui an este NEW WORLD ORDER.

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • acum sursa e Karamazov.ro …Oau ! bai dar numai infectii de origine ruseasca bagati aici ?!?!

  • Asta-i realitatea, buna, rea, cu ea defilam! Mai mult rea, ca o simtim cu totii pana la maduva oaselor! Ce-i de facut? Indrazneste cineva sa ne invete/aminteasca despre adevarurile esentiale, eseniene, generatoare de pace, progres, cooperare pasnica si sa mai scape si cu viata, pe deasupra-un lux!, in plin razboi rece, hibrid, clocotit, tactic, armat pana-n dinti, psihotronic, geo-climatic, mediatic, asimetric, criza perpetua. Pe unde sa mai intre lumina, cand salvarea rezida in spiritualizare, constientizarea de care am fost insidios indepartati, fugit precum personajul cel cu coarne de tamaie. Adevarul e ca spiritualitatea este cel mai natural fenomen care exista, este pur si simplu propria constiinta de sine si, recunoaste ca suntem mai mult decat un corp fizic, suntem un suflet cu potential infinit. Educatie, sanatate, cultura…pfiii, ce-am primit, ce-am oferit, cu ce ne-am ales. Si cine are curajul sa ne spuna ca Universul este o holograma gigantica, ca intre lumea de aici si lumea de dincolo e doar o diferenta de frecventa, ca ceea ce nu vedem, nu inseamna ca nu exista (o stiu prea bine “cei” care organizeaza operatiuni gen steag fals!) si ca… toate faptele noastre urmare deciziilor pornind de la INTENTIE! bune, rele, raman in istorie vrem-nu vrem, si ies la iveala, mai devreme sau mai tarziu, lasand urmari: o cronica, o carte, poezie, arie, un dosar: ultra, mega, super, X, o perioada/stare de tranzitie la o noua era. Posibil, pt.ca, demonstrat stiintific, in Univers nimic nu moare, totul se transforma! Cred ca, daca BOR si toate celelalte institutii abilitate si-ar indrepta atentia inspre aceste aspecte, in lumina si spiritul invataturii sacre, universale, poate-poate….

  • Dupa căderea comunismului cu toții ne-am cheltuit toți banii cu gândul la SUA si la occident, iar cei care ne conduc fac, fara sa gândească, tot ce ne dictează occidentul. Asadar daca vrei alternative, nu ai alții decât rușii :))
    Desigur, tu poți sa ne deschizi ochii foarte usor. Adune stiri din zona de influență chineză, sau alta, daca exista alta :))