C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Cât de periculoasă poate fi „Protecția copilului” din Norvegia. Coșmarul părinților și copiilor răpiți de Barnevernet

Share Button

barn3Treizeci și opt de familii din Norvegia, Polonia, Lituania, Slovacia, Republica Cehă, Statele Unite ale Americii, România, Brazilia, Filipine, India, Turcia și Irak au semnat la începutul lunii decembrie o scrisoare pentru Comisia Europeană, Parlamentul European, Papa Francisc și Națiunile Unite, susținând că statul norvegian le-a răpit copiii și ii deține în condiții de opacitate și în afara dreptului internațional. Textul plângerii este, de asemenea, trimis catre toți eurodeputații.

Norvegia nu este o țară din Uniunea Europeană, dar coordonatorii platformei STOP BARNEVRENET cer ca Uniunea Europeană sa nu fie inhibată de acest lucru, ci sa faca un front comun pentru a apăra copiii Uniunii și alti copii care sunt retinuti pe motive absurde în Norvegia.

Critica este îndreptată în mod special împotriva Barnevernet, serviciul de „protecția copilului” care, cu ajutorul ofițerilor de poliție, rapeste copiii de la parintii lor, fără un proces sau mandat si ii dă altor familii. Toate acestea fără a se trece printr-un proces judiciar complet, ci doar printr-o decizie a unui comitet intern pe probleme de familie numit „fylkesnemnda”, un comitet care lucreaza intr-un mod foarte opac.

Sugari smulşi din braţele mamelor lor

Familii din țări diferite, precum Brazilia, Filipine, India, Rusia și Turcia traiesc aceeași experiență care le unește: „Copiii sunt literalmente smulşi din mâinile părinților lor. Funcționarii și poliția sunt nepasatori și neînduplecați la strigătele mamelor și copiilor, copii care sunt pur şi simplu răpiţi şi duşi spre o destinaţie necunoscuta făra ca părinţii să poată face ceva.”

Televiziunile din Lituania și Republica Cehă, în special, au lansat câteva videoclipuri șocante despre abuzurile asupra imigrantilor.

Nici nu există vreo justificare a motivului pentru care copiii nu sunt dati spre ingrijire  bunicilor, unchilor sau altor rude.

Si ce este de-a dreptul absurd, este ca doi frați sa fie separati și trimisi in două familii gazdă diferite, așa cum a fost cazul fraților Michalak, ce provin din Republica Ceha.(Si cei 5 copiii Bodnariu au fost separati si dati la 3 familii diferite). Parlamentul ceh încearcă să monitorizeze aceste cazuri, chiar dacă autoritățile norvegiene refuză să soluționeze.

O plângere nefondata … și nu vă mai vedeți copiii

„Scenariul este întotdeauna similar” descrie coordonatorul internațional al Stop Barnevernet. „La început o plângere nefondata facuta de catre cineva (care primeste o recompnsa substantiala pentru acest lucru). Apoi părinții stupefiati si neputinciosi, văd cum copiii lor le sunt luati pentru un motiv oarecare, de neînțeles și la început li se spune ca trebuie să colaboreze cu autoritățile. Iar acestia fac ceea ce le se cere. Li se spune sa urmeze recomandările de la Barnevernet, sa nu vorbeasca despre caz și sa aștepte cu răbdare pentru o întâlnire cu copiii… aceasta va fi de câteva ore pe an… numai în prezenţa lucrătorilor de la Barnevernet şi a poliţiei.”

Traducere și adaptare: Mariana Goron după Religion en Libertad

Sursa: Cultura Vietii

Facebook Comments
Share Button

Related Posts

3 Responses “Cât de periculoasă poate fi „Protecția copilului” din Norvegia. Coșmarul părinților și copiilor răpiți de Barnevernet”

  1. Anonim says:

    Ar trebui facuta o mobilizare pe toate retelele de internet cu toate produsele fabricate in Norvegia si ajunse pe piata din Romania, iar noi romanii sa nu mai cumparam nimic din aceste produse.
    Ar trebui sa ne mobilizam si sa boicotam absolut tot ceea ce are vre-o legatura cu Norvegia, indiferent ca sunt importate sau este firma norvegiana care produce aici.

    Pe cale politica, diplomatica, internationala nu cred ca se va rezolva nimic. A venit timpul sa actionam prin metodele care le avem la indemana. Putem sa-i boicotam exact acolo unde ii doare cel mai tare: la bani.

    Una dintre firmele norvegiene care vand pe piata din Romania este ORKLA ( Orkla Foods Romania, Orkla Foods Nordic, Orkla Brands Nordic, Orkla Brands International si Orkla Food Ingredients ).
    Produsele vandute sunt: Ardealul, Bunatati de la Bunica, Fruhstuck, Holland, LaMinut, Linco, Tomi, Unirea si Wiesana, care acopera mai multe categorii de produse – de la pate la conserve de carne, mustar, sosuri, creme de hrean, margarina, ketchup, aluaturi congelate.

    “Noi, Orkla Foods Romania, suntem parte a grupului norvegian Orkla, una dintre cele mai mari firme listate la bursa din Norvegia.”
    Mai multe detalii aici: http://www.orklafoods.ro/orkla-foods-romania.html

  2. Anonim says:

    “Oricum, Brejvik, cel care a ucis 80 de persoane, “a salvat” Norvegia înaintea partidului muncitoresc de guvernământ, şi ei au anunţat că urăsc musulmanii.
    Brejvik a fost violat la 4 ani de o mamă. Barnevarn l-a luat şi l-a trimis la „încercări pe etape“. Fiecare familie l-a “gustat” (probabil a fost dat la mai multe familii adoptive). Apoi tânărul a pregătit acţiunea sa 9 ani. Cred că i-au promis marea cu sarea, ca să nu pomenească despre acest subiect. Jurnalistii suedezi au descoperit deja această poveste.”

    “Filosofia acestor “inumani”, dezvăluie proiectul Partidului Muncitoresc Norvegian de guvernamant, despre care tocmai am citit recent în SMI norvegian.
    Lisbakken, ministrul responsabil pentru familie şi copii, declară fără ruşine: “Eu sunt un homosexual. Vreau ca toţi copiii din ţară să fie ca mine.”
    A iniţiat Programul de Stat experimental, în care au fost eliminate de la grădiniţe poveşti ca Cenuşăreasa şi poveştile fraţilor Grimm. În locul lor a fost scrisă altă literatură de tip “Rege şi Rege”, sau “Copii gay“. În ele, de exemplu, prinţul se îndrăgosteşte de rege, sau de alt prinţ, prinţesa visează la căsătoria cu regina.”

    “Cifre de copii luaţi: 200.000 în Norvegia, 300.000 în Suedia, 250.000 în Finlanda, în Germania, Israel la fel un număr foarte mare. Acestea sunt generaţii furate.”

    Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/12/20/stop-barnevernet-qa-video-antena3-proteste-abuzul-criminal-al-autoritatii-de-protectie-a-copilului-din-norvegia-institutia-ororii-antihristice-alte-cazuri-socante/

Let us talk about
Name and Mail are required
Join the discuss