Archive for Iunie, 2010
“Diplomaţia mitralierei”
Recent, domnul Horst Köhler a demisionat din funcţia de preşedinte, după ce declarase că “o ţară precum Germania, care se focusează pe exporturi şi care se bazează pe comerţul exterior, trebuie să fie conştientă de faptul că… intervenţiile militare sunt necesare din perspectiva unei urgenţe de a ne proteja interesele - de exemplu, când vine vorba despre rutele comerciale sau despre prevenirea instabilităţii regionale care poate avea o influenţă negativă asupra comerţului, a locurilor de muncă şi a veniturilor”.
Confidenţa, şocant de sinceră, a fostului şef al Fondului Monetar Internaţional a picat prost în epoca ipocriziei cu orice preţ. Practic, mărturisirea unui adevăr de care nu se mai îndoia nimeni e sancţionată sever de o aşa-zisă opinie publică intransigentă! (Departe de spaţiul nibelungilor, falsitatea e tolerată cu blândeţe, de vreme ce guvernanţii români, în ciuda recunoaşterii păcatului de a ascunde norodului grozăvia crizei, sunt încă în Palat.) Dacă ar fi minţit în continuare că exportul de soldaţi în state ca Afganistan şi Irak e determinat de nevoia democratizării acestora, Herr Köhler ar fi rămas bine mersi, aşa însă, perorând despre “soldaţii comerţului internaţional”, preşedintele demisionar a încălcat legea omertei diplomatice. Iar legea asta se bazează din Antichitate pe minciună şi demagogie, pe solidaritatea întru dezinformare şi diversiune. Măcar acum s-au lămurit toţi că americanii au invadat Belgradul şi Bagdadul nu doar pentru a-i arvuni idealurilor democratice pe iugoslavi şi irakieni. Nu, desigur, scopul lor principal au fost cotropirea “inamicilor” şi prădarea de bogăţiile naturale a teritoriilor ocupate, subjugarea unor popoare mândre şi nealiniate.
Întocmai ca şi Napoleon şi Hitler odinioară, războinici celebri ai universalităţii însângerate. “Ne-a oferit Köhler, expert în economie, o incursiune în gândirea sa şi în gândirea elitei occidentale?”, se întreabă analiştii apuseni, incomodaţi de inevitabilul răspuns afirmativ. Cum altfel, întrucât resorturile nespuse ale politicii mondiale dintotdeauna în asta au constat, nu în declaraţiile de salon rostite cu emfază catifelată din dosul puştilor cu lunetă. Căci interesele economice au împins omenirea la războaie, nicidecum ideile de democraţie, şi aia cu sila! “Ofensiva libertăţii” este numai sintagma dragă prostimii pentru agresiunile militare, scuza vârâtă în urechile blegi de observatorii ONU, complicii tragicelor fărădelegi. Iar FMI nu-i decât o supraputere care, în loc de batalioane înarmate şi rachete, foloseşte creditele bancare. Şi-ntr-un caz, şi-n altul efectele sunt, din păcate, identice: statele suverane sunt transformate în colonii!
“Diplomaţia mitralierei” şi-a împrumuturilor financiare a întors pe dos comunitatea internaţională, deşi anual, undeva pe Glob, pacea se conferenţiază cu tam-tam bubuitor. Luând aminte la “scăparea” neamţului venetic, înţeleg mai limpede ca oricând ceea ce i se întâmplă azi României, una dintre multele victime ale FMI. Puşcaşii cu cotiere ai noii ordini planetare ne-au invadat deunăzi şi, odată încartiruiţi aici ne dictează vrerea calculată în arginţi. Avuţia naţională a devenit internaţională, sub pretextul globalizării, şi integrarea euroatlantică a urmărit de fapt restabilirea vechilor trasee comerciale. Sub ameninţarea gloanţelor sau a sancţiunilor economice şi politice, marile forţe îşi ticsesc vistieriile.
Petrolul circulă din vechea Mesopotamie prin conducte păzite cu străşnicie de forţele (cât cinism)… eliberatoare şi, zău, că făţărnicie mai greţoasă n-am pomenit! România ia cu dobânzi împovărătoare miliardele întoarse apoi tot în conturile finanţei transnaţionale, după ce prin ‘90 le goliserăm de rezervele mucezite şi uriaşele depozite strategice. Noi ne-am ales cu sclipiciul mărgelelor de sticlă, ei, cu profitul! Trocul n-a ţinut seama deloc de noţiunea perversă a “corectitudinii politice”, fiindcă subiecţii raporturilor de Drept internaţional nu erau egali. Între stăpân şi slugă nu va fi în veci echitate!
În ultimii 20 de ani m-am convins de asta cu vârf şi îndesat, dar suntem din ce în ce mai puţini cei care am învăţat la şcoală despre neatârnare şi independenţă… Omul modern şi occidental slujeşte “ofensiva libertăţii” în zgomotul şenilelor de tanc, deoarece lumea e alcătuită din naţiuni mari şi naţiuni mici, primele impunându-şi mereu voinţa. Ce mai încolo şi-ncoace, trăim devastator epoca “diplomaţiei mitralierei”, iar sinceritatea politică duce, iată, la demisie…
Marian Nazat
sursa: jurnalul.ro
Related Posts: |
 |
Onoarea lor şi umorul nostru În grosolănia vieţii noastre politice, ştirea că preşedintele Germaniei, Horst Köhler, a demisionat pentru o remarcă nefericită, care pe deasupra... |
|
Germania: bancheri criticaţi că au favorizat declanşarea crizei Preşedintele Germaniei, Horst Koehler, a criticat bancherii pentru că nu şi-au recunoscut greşelile care au dus la declanşarea crizei financiare globale,... |
|
Despre ILUZIA PROTECTIEI oferita de SCUTUL AMERICAN ANTI-RACHETA: nu poate proteja populatia civila, ci doar bazele militare! Mitul scutului antirachetă (…) Iluzia protecţiei. Apărarea antirachetă nu va face niciodată diferenţa atunci când vorbim de misiunea sa principală... |
Dreptul la INSURECTIE
INSURÉCȚIE s. f. formă de luptă armată organizată, de obicei a forțelor sociale progresiste, patriotice, revoluționare, cu participarea maselor populare sau a unei părți a lor, împotriva unui regim politic reacționar, sau pentru izgonirea de pe teritoriul național a unei armate ocupante; insurgență. (< fr. insurrection, lat. insurrectio)
A opune rezistenţă actelor ilegale ale guvernanţilor este un drept fundamental al omului. Pe de altă parte, poate şi din cauza că nu-l găsim înscris în Constituţie, acest drept este, din câte am reuşit să constatăm, foarte puţin cunoscut la noi. Fapt surprinzător şi regretabil. Ideea rezistenţei la opresiune este veche precum tirania. Din momentul manifestării acestui din urmă fenomen funest, apare întrebarea dacă există oare vreun drept pentru supuşii victimizaţi ai tiranului, care să le permită să-l înlăture de la putere, la nevoie şi prin violenţă sau chiar execuţie. Cu alte cuvinte, care sunt limitele legitimităţii unei autorităţi politice?
Societăţile lumii greco-romane au considerat că există toate temeiurile pentru un astfel de drept. Mai mult, executarea tiranului în anumite condiţii poate deveni o obligaţie a cetăţenilor. În epoca modernă, tiranicidul se metamorfozează în dreptul la rezistenţă, exprimat prin “revolta împotriva unei puteri nedrepte” sau prin “recunoaşterea legitimităţii nesupunerii faţă de o autoritate nedreaptă, despotică, tiranică sau totalitară, faţă de legislatorii, reprezentanţii şi funcţionarii săi, într-un cuvânt faţă de stat” (Dominique Colas, Dicţionar de gândire politică, Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2003). În a doua jumătate a secolului XVIII, unele ţări inserează dreptul la rezistenţă în constituţiile lor. Pentru prima dată, în istoria juridică a Occidentului, exigenţa dreptului la rezistenţă apare în Constituţia SUA. Exemplul este urmat de francezi. Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului aşezată în fruntea Constituţiei din 1793 decretează: “Atunci când guvernământul încalcă drepturile poporului, insurecţia este pentru popor şi pentru fiecare parte a lui dreptul cel mai sfânt şi îndatorirea cea mai de seamă”. În măsura în care fenomenul tiraniei în formele sale noi de totalitarism, dictatură, autoritarism sau oricare alta, nu pare să descrească, dreptul la rezistenţă este mereu actual. În perioada postbelică a secolului XX, dreptul la rezistenţă face obiectul unor dezbateri aprinse în ţările care au avut de suferit de pe urma experienţei totalitare, în special în Germania şi în Italia. Constituţia Germaniei Federale din 1968 include dreptul la rezistenţă. Poate că cel mai elocvent pentru noi ar fi exemplul portughez. În pofida faptului că sub conducerea lui Salazar, Portugalia a adoptat o constituţie şi a devenit un membru important al NATO, chiar dacă Salazar a instituit reforme sociale de anvergură şi nu a manifestat semne de paranoia, caracteristice guvernărilor voluntariste, guvernarea acestuia a fost calificată drept una dictatorială. După vicisitudinile sociale şi politice ale postsalazarismului, în Portugalia este aprobată noua Constituţie din 1976 în care, la fel ca şi în constituţiile ţărilor amintite mai sus, regăsim dreptul la rezistenţă, iar o dată cu revizuirea constituţiei în 1982, acesta capătă următoarea formulare: “Orice cetăţean are dreptul să reziste oricărui ordin care aduce atingere drepturilor, libertăţilor şi garanţiilor sale…”
Dreptul la rezistenţă poate fi considerat pe bună dreptate condiţia sine qua non a democraţiei. El a fost şi rămâne obiect al discuţiilor, dar niciodată respins de către toţi categoric şi sine die. A fost şi rămâne antidotul împotriva tendinţelor tiranice, împotriva răului de stat. În epoca de până la 1989, se spunea că suntem “sub vremi” şi că nu se putea influenţa în nici un fel mersul lucrurilor spre bine. Desigur, nu putem să nu ţinem cont că, în bună măsură, încă mai trăim într-o lume a adevărurilor redefinite şi cultivăm delirul certitudinilor anormale. Lume a firescului nefiresc, a realităţii ireale şi a inversării semantice a ideilor, lumea suportă încă experienţa servituţii pentru care a fost condiţionată şi pregătită sufleteşte, iar libertatea îi repugnă. Ei îi lipseşte, în fond, capacitatea de a se indigna, preferând acomodarea care a ajuns o trăsătură percepută la noi drept calitate şi virtute. Însă, lucrurile stau tocmai invers: acomodarea constituie un simptom, un defect moral sau psihic care nu înalţă, ci compromite şi discreditează. În această ordine de idei, un început de “schimbare la faţă” a societăţii l-ar constitui ieşirea din servitute, voinţa de a-ţi trăi viaţa în demnitate. Numai recuperând conştiinţa şi respectul de sine vom reuşi să ne “recondiţionăm” viaţa în libertate. Trebuie să eliminăm din noi “frica de libertate” şi comportamentul “dezmoşteniţilor sorţii” ajunşi pe post de cobai. Iar guvernanţii democraţi vor trebui să asigure crearea condiţiilor favorabile afirmării libere şi realizării depline a individualităţii fiecăruia. În caz contrar, omul este capabil să renunţe la libertate şi integritate, primind “în schimb” o falsă siguranţa, sentimentul utilităţii, încrederea şi fericirea din partea unei puteri tiranice. Având în vedere starea democraţiei în ţara noastră şi nebuloasa ce domină scena politică, putem obţine o mai mare siguranţă în ziua de mâine prin dobândirea dreptului la rezistenţă inserat în Constituţie. Cred că ar fi necesar ca societatea civilă sau vreun partid politic să vină în acest sens cu o iniţiativă legislativă în viitorul Parlament. Dreptul fundamental la rezistenţă va servi astfel drept contrapondere constituţională tentaţiilor celor aflaţi la guvernare de a nesocoti celelalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
Mihai Iuraşcu
sursa: contrafort.md
PS Cu scuze pentru modificarile de orice fel aduse si in acelasi timp cu recunostinta pentru autorul articolului ale carui idei sunt in pas cu vremurile.
Related Posts: |
|
Raspuns asimetric Tarile ale caror elite politice si economice nu se afla in relatii bune cu conducerea Statelor Unite au inteles, pe baza propriei experiente dureroase,... |
|
2011 ?! “ Exista patru modalitati in care un grup conducator poate cadea de la putere. Ori cedeaza in fata unei cuceriri din exterior, ori guverneaza atat de... |
|
Război cu justiția română. Ultimul pas pentru disoluția statului de drept Sesizarea secretarului de stat din Ministerul Justiției, Lidia Barac, prin care solicită verificarea judecătorilor de la Tribunalul Vâlcea, care au... |
Neputinţa guvernanţilor în materie de parteneriat public-privat
Traim momente grele de mari dezechilibre economice la nivelul bugetului de stat, consecinta directa a unor politici falimentare care au avut drept scoptransferarea prin diferite canale (privatizare, achizitii publice, cheltuieli facute in “interes national” sau “in situatii de urgenta”) a averii acumulate de stat in mana unor privati erijaţi în salvatori ai naţiunii cu toga de “buni samariteni”. Criza pe care o parcurgem nu mai este demult o criză importată sau provocată din exterior. Este criza unei întregi generatii incapabila sa se desprinda de tiparele socialismului cu care au fost indoctrinati, incapabila sa promoveze cu adevarat libertatea economica ce se impune obligatoriu intr-o economie de piata.
Am cautat pe Internet o lista cu parteneriatele public-privat din Romania cu care se laudă guvernanţii in momentul de fata. Am gasit-o cu destul de mare greutate, fiind foarte bine ascunsa pe site-ul Ministerului de Finante (apasa aici şi apoi doar clic pe Submit în pagina accesată). Poate fi impropriu numita o baza de date. Este un amalgam de proiecte in derulare, in intentie sau in faza de prospectare. In primul rand se remarca numarul extraordinar de mic al acestor “parteneriate” pentru o tara care are pretentia ca se numeste “dezvoltata” si “europeana”. În al doilea rând, este absolut hilar ce înţelegem noi prin proiecte dezvoltate în parteneriat public - privat. Intre aceste parteneriate regasim în fază de implementare doarproiectele legate de “managementul modern al gunoaielor” (Piatra Neamţ, Hunedoara, Târgu Mureş), cele care “externalizează” administrarea serviciilor de parcări (Târgu Mureş) sau sisteme de informaţii şi comunicaţie integrat (în Mehedinţi). Proiectele de infrastructură ce s-ar preta cu adevărat acestui tip de dezvoltare nu există, sunt în fază foarte incipientă(de pregătire) sau au fost anulate din motive greu de înţeles (aeroportul din Deva, câteva staţii de tratare a apelor uzate).
Este clar că statul se hotărăşte cu greu să lase mediului privat iniţiativa de a dezvolta proiecte cu valoare pentru comunităţile locale. Acest comportament se explică prin două lucruri: dacă statul îşi ia mâna de pe proiectele de infrastructură (autostrăzi, porturi, aeroporturi) pierde din posibilitatea de a mai decide politic cine se “califică” pentru a le construi. Pierde apoi dreptul şi “oportunitatea” de a organiza licitaţii (doar în ”interes naţional”) pentru a cumpăra consumabile, pentru a externaliza curăţenia, paza sau întreţinerea unor astfel de facilităţi, pentru a repara sau înlocui componente care se deteriorează în timp.
Statul, prin promovarea parteneriatelor public-privat, pierde din rolul său în economie în favoarea sectorului privat şi a pieţei libere. Iar acest lucrueste de neconceput pentru o ţară care trebuie încă menţinută în socialism cât mai mult cu putinţă pentru a avea posibilitatea îmbogăţirii rapide şi sigure pentru o clasă privilegiată de “vârfuri” ale societăţii româneşti. Trebuie cât mai mulţi să îşi facă un “minim” capital de pornire pe spinarea contribuabililor mult prea îngreţoşaţi să mai reacţioneze sau mult prea lipsiţi de cultură economică pentru a putea vedea adevărata faţă a situaţiei.
Acest guvern, ca mai toate cele de dinainte, nu dau doi bani pe sectorul privat, continuă să ne aburească cu “proiecte ale statului care ne scot din criză”marşând falimentar pe ideea că doar statul e cel care ştie mult mai bine decât noi contribuabilii şi beneficiarii ce ne dorim cu adevărat. În această ordine de idei, se explică de ce în Bucureşti abundă şoselele mult prea aglomerate de tot felul de dispozitive de semnalizare lipite pe oriunde în condiţiile în care adevărata problemă este lipsa unei centuri cu minim 3 benzi pe sens şi a unor artere de mare viteză care să traverseze de-a curmeziş oraşul în condiţii de siguranţă maximă. Acest mod de gândire falimentar prin care statul (o construcţie amorfă capturată de grupuri de interese) este suprapus tuturor altor alternative private ne îndepărtează tot mai mult de la ceea ce ne dorim cu adevărat. Noi vrem autostrăzi şi centuri ocolitoare şi statul decide că avem nevoie de radare de ultimă generaţie, treceri de pietoni ultra-vopsite în culor ţipătoare, marcaje prin care suntem îndemnaţi să traversăm pe la trecere, beculeţe şi leduri în asfalt şi alte lucruri mult mai uşor de procurat şi de implementat (dar la fel de scumpe ca o autostradă).
În final vă prezint o listă scurtă (pe care oricând o pot extinde la nesfârşit cu exemple de succes) cu cele mai importante proiecte dezvoltate în parteneriat public privat în lumea largă (pentru a le compara cu cele din lista noastră):Eurotunelul, MOZAL Project (în valoare de 1,3 miliarde dolari pentru a dezvolta o fabrică de aluminium), Australia - Japan Cable Project (a conectat printr-un proiect în valoare de 520 milioane dolari Japonia de Austrialia printr-un cablu optic marin), Dabhol Project (un proiect în India în valoare de 3,1 miliarde dolari presupunând construcţia unei centrale electrice de 2000 MW putere),Sydney Cross City Tunnel (un proiect în valoare de 680 milioane dolari australieni care presupunea construcţia unui tunel subteran rutier care să traverseze oraşul Sydney pentru a fluidiza traficul), Bujagali Dam Project (a presupus construcţia în Uganda a unei hidrocentrale în valoare de 582 milioane dolari), Bulong Project (un proiect privind o fabrică de nichel din Australia în valoare de 441 milioane dolari), Henderson Land Project (un proiect imobiliar în Hong Kong în valoare de 36 miliarde dolari HK) etc.
Iar noi ne lăudăm cu sistemele de management al gunoaielor din trei oraşedin ţară şi 40 Km de autostradă în 10 ani care leagă două tarlale de porumb între ele (China finalizează 1000 de Km de autostradă anual). O să aşteptăm mult şi bine ca acest stat să ne salveze din noroiul în care înotăm cu toţii.
sursa: cristianpaun.finantare.ro
Related Posts: |
|
La un pas de starea de urgenta: va prelua Armata sarcinile administratiei publice? Situatia exploziva din Romania se apropie vertiginos de momentul in care Traian Basescu poate institui, in conditiile legii, starea de urgenta la nivel... |
|
Oala sub presiune sta sa explodeze Partea cu adevarat pozitiva a procesului de privatizare din Romania a fost trecerea a mai bine de 75% din populatia activa in mediul privat cu “arme... |
|
Slabiciunile legii parteneriatului public - privat Legea parteneriatului public-privat, abia trecută de cele două Camere ale Parlamentului României,face cale întoarsă, fiind respinsă la promulgare... |
Sistemul bancar si intalnirea G20
In acest week-end, ministrii de finante si guvernatorii Bancilor Centrale din grupul celor mai puternic industrializate 20 de tari (G20), se intalnesc pentru a discuta situatia economica mondiala si masurile care trebuiesc luate pentru a mai calma din temerile investitorilor generate de lipsa unui program clar de actiune care sa aiba drept tinta rezolvarea problemei activelor toxice aflate in bilanturile bancilor.
Institute of International Finance, o organizatie care reprezinta cele mai mari banci din lume, a inceput sa faca presiuni asupra oficialilor prezenti la aceasta intalnire pentru a-i determina sa infiinteze asa numitele „Bad Bank“, institutii care ar trebui sa cumpere activele toxice detinute de catre banci.
Problema este ca bancile nu vor sa cedeze aceste active pe gratis ci vor sa le vanda la un pret mai mare decat cel a pietei iar guvernele ezita sa cheltuie bani publici pentru a cumpara practic pierderi.
Revenind la intalnirea G20, este evident faptul ca in acest moment exista o divergenta de opinii intre americani si europeni in ceea ce priveste directia de urmat. Administratia de la Wasinghton, dupa ce a aprobat doua planuri de ajutorare a economiei in valoare de $1500 Mld, acum spune ca europenii nu au facut destul in acest sens si asteapta de la Bruxelles o crestere a sumei de €200Mld cat reprezinta planul european de contracarare a efectelor crizei economice.
Pentru a intelege de ce guvernele ezita sa preia la datoria publica aceste pierderi (asta inseamna de fapt crearea Bad Bank), priviti va rog graficul de mai jos (click pe tabel pentru marire, sursa).
In acest tabel se poate observa evolutia datoriei publice a statelor membre G20 iar cifrele sunt de-a dreptul ingrijoratoare: chiar daca Japonia este de departe pe primul loc, SUA vin tare din urma, datoria publica a americanilor fiind prognozata sa creasca cu cel putin o treime doar in 2009 si 2010, si asta fara a lua in considerare eventualitea unor noi programe de ajutorare a economiei. Per total, in 2010 datoria medie a tarilor membre va fi de 100% din PIB, nivel total nesustenabil pe termen lung.
Legat tot de intalnirea din acest week-end, conform declaratiilor participantilor se pare ca cel putin pe moment, oficialii G20 nu vor sa creasca sumele cuprinse in programele deja aprobate ci vor insista in primul rand pe o reglementare mai stransa a sistemului bancar mondial.
In plus, Secretarul Trezoreriei SUA Timothy Geithner, doreste ca FMI sa fie capitalizat cu aproximativ $750Mld, oferind astfel posibilitatea acestei institutii de a acorda imprumuturi tarilor care au nevoie de finantare.
Ajutorarea prin intermediul FMI a tarilor cu probleme este o idee care pare sa castige tot mai mult teren printre tarile dezvoltate, si asta spre nenorocul nostru pentru ca modul in care FMI intelege sa “ajute” aceste tari este unul foarte discutabil.
Si tot despre sistemul bancar: un sondaj efectuat de site-ul The Globalist arata ca doar 5.7% dintre respondenti sprijina ideea ca statul ar trebui sa salveze bancile, datele complete mai jos.
Pe mine ma surprinde in primul rand procentul extrem de mic al celor care aproba actiunile guvernului SUA care a sprijinit cu fonduri publice mai multe banci sub pretextul ca un faliment al acestora ar avea consecinte catastrofale asupra economiei.
Cristian Orgonas
sursa: khris.ro
Related Posts: |
|
Coafarea bilanturilor bancilor pe spinarea contribuabilului si “salvarea” lui ulterioara prin inflatie Am avut mai intai asumare de riscuri porcesti de catre sistemul bancar. Bule imobiliare create mai peste tot in lume, credite super-generoase accesate... |
|
Bancile vor incheia pe profit doar pe seama statului Castigul obtinut de banci din finantarea statului a contribuit decisiv la ramanerea pe profit intr-un an de recesiune severa. Profitul cumulat al bancilor... |
 |
Tradare glorioasa O serie intreaga de analisti economici considera ca sistemul financiar-bancar al Uniunii Europene este stabil prin definitie, indiferent de circumstante... |
Ţară bogată, ţară săracă
Chiar dacă nu e o noutate, sărăcia României revine din nou în actualitate în sondajele privind situaţia bunăstării ţărilor membre ale Uninii Europene.
România, urmată de Bulgaria, ocupă ultimele două locuri ale clasamentului bogăţiei “celor 27″, iar criza financiară scoate în evidenţă diferenţe şi mai mari între ţările bogate şi cele sărace din UE.
Pe portalul spaniol Periodistas, unul dintre comentatori, făcând referire la cifrele Eurostat, constată că publicarea datelor privind PIB-ul pe cap de locuitor în UE scoate şi mai mult în evidenţă diferenţele între ţările cele mai bogate şi cele mai puţin dezvoltate. Astfel, numai 13 state din UE au reuşit să se menţină peste media comunitară, iar noile state membre au scăzut sub această medie.
SEMNAL DE ALARMĂ
Situaţia cea mai îngrijorătoare o au România şi Bulgaria, ţări care ocupă penultimul şi, respectiv, ultimul loc din clasamentul Eurostat. În cazul României, după o creştere economică uşoară, de 3%, a puterii de cumpărare în perioada de după aderare, această creştere riscă să dispară până la sfârşitul anului din cauza măsurilor drastice de austeritate avute în vedere de autorităţile române pentru combaterea deficitului bugetar. La toate acestea se adaugă pericolul de instabilitate politică şi slaba pregătire a structurilor economice pentru aplicarea unor măsuri viabile, care să ducă la creştere economică.
În Bulgaria, la aceleaşi probleme se adaugă corupţia şi crima organizată, care sunt percepute ca pericole nu numai pentru ţară, ci şi pentru celelalte state comunitare.
În grupul ţărilor “fragile” din punct de vedere economic au intrat şi Grecia şi Portugalia, care au dat bătăi de cap, recent, instituţiilor europene şi sectorului bancar internaţional. În clasamentul Eurostat, Grecia e pe locul 15, iar Portugalia, pe 19.
Între noii parteneri mediteraneeni ai UE, cel mai bine cotaţi sunt Cipru şi Malta, ţări ale căror economii nu au scăzut.
PRĂPASTIA INTERNĂ
Clasamentul Eurostat mai arată că situaţia cea mai grea o au centrul şi estul Europei, în fostele state socialiste din aceste regiuni care au aderat la UE nereuşindu-se a se elimina, după aderare, diferenţele mari între bogaţi şi săraci. Din contră, aceste diferenţe sunt mai mari ca niciodată. Din ce în ce mai mulţi cetăţeni din aceste state migrează în Occident, în căutarea unei vieţi mai bune. De asemenea, o altă piedică în calea progresului unora dintre ţările comunitare este ascensiunea constantă a grupărilor de extremă-dreaptă care, pe timp de criză, profită şi vizează să se instaleze în ţările ale căror instituţii democratice sunt încă instabile.
Sînziana Stancu
sursa: jurnalul.ro
Related Posts: |
|
Raportul UE gaseste Romania si Bulgaria asediate de probleme Bruxelles. La 30 de luni dupa ce s-au alaturat Uniunii Europene, Bulgaria si Romania sunt chinuite de coruptie, fraude si crima organizata, conform unui... |
|
Criza economică “duduie” în România S&P vede economia cu peste 6% mai jos decât anul trecut, FMI spune că lucrurile sunt mai rele decât s-a crezut, suntem fruntaşii UE la prăbuşirea... |
|
O ţară care nu inovează e condamnată la o dezvoltare lentă… România riscă o asemenea soartă Ţările lumii se împart în două categorii mari, zic eu: deschizătorii de drumuri şi cei care-i urmează. Şi cred că-i lesne de înţeles că statele... |
Bancherii, gata să preia acţiuni la firme
Mai multe bănci se gândesc deja să preia acţiuni la companii aflate în restructurare în schimbul creditelor acordate, odată ce BNR va aproba proiectul de regulament care va permite deţinerea temporară de acţiuni în cadrul unor operaţiuni de asistenţă pentru recuperarea creanţelor.
“Ca sucursală supravegheată de banca centrală din Olanda, noi am avut deja în vedere o astfel de soluţie în cazul planului de restructurare a companiei Flamingo şi am propus-o la un moment dat, dar nu s-a mai ajuns acolo. Un debt-equity swap (acţiuni contra creanţe) poate fi o soluţie bună pentru că îţi dă posibilitatea ca bancă să influenţezi direct restructurarea clientului, iar dacă situaţia e foarte dificilă, acţiunile tot sunt ceva în loc de nimic”, spune Mişu Negriţoiu, directorul general al ING Bank România.
Ordonanţa 99/2006, care reglementează activitatea instituţiilor financiare, nu le permite încă băncilor locale să deţină participaţii calificate care să le asigure controlul asupra unor entităţi din afara sectorului financiar.
“Cu certitudine regulamentul pregătit de BNR este o măsură bună şi vor fi cazuri de bănci care îşi vor converti creanţele în acţiuni”, a declarat Andrei Cionca, partener în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al unor firme precum Flanco, Diverta sau Leonardo.
Razvan Voican Cristi Moga
sursa: zf.ro
Related Posts: |
|
Nostimitati FMI: swap de datorii contra actiuni la CFR In pregatirea privatizarii CFR, pentru ca “managementul” sa nu fie demotivat prin canalizarea performantei generate catre serviciul datoriilor acumulate... |
|
Locotenentul Alexandru Gheorghe vrea ca Armata să preia puterea Locotenentul Alexandru Gheorghe a declarat,joi, la terminarea programului de lucru, că nu a fost în niciun fel sancționat deocamdată de către conducerea... |
|
Statul vinde mobila din casa Desi ecourile privatizarilor controversate care au avut loc in urma cu un deceniu nu s-au stins, guvernul roman este pe cale sa repete aceeasi greseala... |
Greece puts its islands up for sale to save economy
Desperate attempt to repay debts also driven by inability to find funds to develop infrastructure on islands
There’s little that shouts “seriously rich” as much as a little island in the sun to call your own. For Sir Richard Branson it is Neckar in the Caribbean, the billionaire Barclay brothers prefer Brecqhou in the Channel Islands, while Aristotle Onassis married Jackie Kennedy on Skorpios, his Greek hideway.
Now Greece is making it easier for the rich and famous to fulfill their dreams by preparing to sell, or offering long-term leases on, some of its 6,000 sunkissed islands in a desperate attempt to repay its mountainous debts.
The Guardian has learned that an area in Mykonos, one of Greece’s top tourist destinations, is one of the sites for sale. The area is one-third owned by the government, which is looking for a buyer willing to inject capital and develop a luxury tourism complex, according to a source close to the negotiations.
Potential investorsalso looking at property on the island of Rhodes, are mostly Russian and Chinese. Investors in both countries are looking for a little bit of the Mediterranean as holiday destinations for their increasingly affluent populations. Roman Abramovich, the billionaire owner of Chelsea football club, is among those understood to be interested, although a spokesman denied he was about to invest.
Greece has embarked on the desperate measures after being pushed into a €110bn (£90bn) bailout by the EU and the IMF last month, following a decade of overspending and after jittery investors raised borrowing costs to unbearable levels.
The sale of an island – or convincing a member of the international jet-set to take on a long-term lease – would help to boost its coffers. The Private Islands website lists 1,235-acre Nafsika, in the Ionian sea, on sale for €15m. But others are on for less than €2m – less than a townhouse in Mayfair or Chelsea. Some of the country’s numerous islands are tiny which could barely fit a single sunbed.
Only 227 Greek islands are populated and the decision to press ahead with potential sales has also been driven by the inability of the state to develop basic infrastructure, or police most of its islands. The hope is that the sale or long-term lease of some islands will attract investment that will generate jobs and taxable income.
“I am sad – selling off your islands or areas that belong to the people of Greece should be used as the last resort,” said Makis Perdikaris, director of Greek Island Properties. “But the first thing is to develop the economy and attract foreign domestic investment to create the necessary infrastructure. The point is to get money.” In its battle to raise funds, the country is also planning to sell its rail and water companies. Chinese investors are understood to be interested in the Greek train system, as they already control some of the ports. In a deal announced earlier this month, the Greek government also agreed to export olive oil to China.
After the socialist government of prime minister Geórgios Papandreou responded to the IMF bailout with draconian budget cuts, rioters took to the streets, costing three lives in May.
In the midst of the crisis, the German chancellor, Angela Merkel, delayed her support as she faced local elections and popular opposition to any public-funded help to Greece.
As strikes almost paralysed the country and hedge funds bet against the economy, German politicians called for Greece to start selling islands, historic buildings and artworks. It now appears that the Greek government has heeded their demands.
The City, where investors are increasingly shunning Greek investments, welcomed any island sales. “It’s a shame if it has come to this but it does at least demonstrate that Greece is prepared to take all actions necessary to try and meet its obligations,” said Gary Jenkins, a credit analyst at Evolution Securities.
Property prices have fallen between 10% and 20% since the May riots in Athens, as bad publicity has drawn visitors away, Perdikaris said.
“We have experienced a very slow booking season. Most tour operators offer hugely discounted rates,” he said. Britons account for more than 60% of his company’s property sales.
Elena Moya
sursa: guardian.co.uk
Related Posts: |
|
As Greece Prepares To Auction Off The Acropolis, Austria Is Selling Its Mountains Have €121,000 lying around? Enjoy hiking in smallish central European countries with picturesque villages? Then this deal is for you. While its new European... |
|
Nigel Farage: Desperate people do desperate things. Portugal is coming next Transcript: "Well, Congratulations everybody. Davud Cameron had you worried for a bit. You thought he was even a eurosceptic. But it's okay, you had... |
|
Leave The Euro! When Greece joined the EMU in January 2001, ECB President Wim Duisenberg was warning that Greece had to adopt a tough austerity program aimed at making... |
România și Europa de mâine
Europa de mâine va fi creația antreprenorilor ei, nicidecum a liderilor politici. Este credința exprimată de investitori într‑un recent studiu realizat de una dintre companiile Big 4 (Ernst&Young’s 2010 European attractiveness survey).
Aceiași investitori care au intrat în atenția E&Y mai spun că la nivel european „confuzia face loc clarității“. Cel mai bun mijloc al statelor europene de a stimula atractivitatea economiilor lor în viitor este de a sprijini companiile mici și mijlocii, au spus 29% din cei chestionați, industriile high‑tech și inovarea – 27%, în timp ce alți 22% au făcut referire la reducerea fiscalității și sporirea flexibilității mediului economic.
Mesajul clar transmis de investitori e unul singur: ei se așteaptă ca guvernele să garanteze securitatea, stabilitatea și – în vremuri de criză economică – să furnizeze ajutor și să provoace creștere economică prin inițiative și comenzi publice. Odată vremurile tulburi trecute, investitorii cercetați de E&Y ne reamintesc că businessul privat și antreprenoriatul sunt motoarele-cheie pentru viitorul economic al Europei.
Am oarece probleme cu relevanța acestui studiu pentru România. În repetate rânduri, în dezbateri publice moderate sau chiar în emisiuni la The Money Channel am susținut cu tărie ideea că România nu este sub un glob de sticlă, o „țară‑ntr‑un borcan“, un mediu aseptic neexpus infecțiilor economice globale.
Am spus‑o încă de pe vremea când guvernul Tăriceanu se încăpățâna să ne cânte tema creșterii economice record refuzând ideea unei lovituri de șoc cu origine în criza ipotecilor americane.
Am mai spus‑o și când efemerul ministru de Finanțe Pogea se îndărătnicea să ne arate „la tablă“ cum calculează din pix un deficit bugetar la jumătate din estimările făcute de toți analiștii financiari.
Și atunci susțineam că România este expusă riscului crizei economice galopante, al deficitului bugetar ieșit din ținte, al derapajelor de finanțare și al scăderii masive a consumului. Astăzi mă văd forțat să‑mi întorc gândirea pe dos și să cred că, iată, România este o țară aparte, care trăiește „pe invers“ predicțiile analiștilor cu autoritate. Să mă explic: investitorii cred că viitorul Europei e produsul antreprenorilor și nicidecum al politicienilor.
În România, viitorul antreprenorial e sufocat tocmai de politicieni (majoritatea incompetenți, mincinoși, corupți sau aflați la limita inferioară a încrederii electoratului) și politruci bine plasați sub pretinse misiuni tehnocrate în diverse funcții ministeriale sau în posturi-cheie în companiile de stat. Aproape o treime din investitorii europeni spun că stimularea IMM‑urilor e măsura-cheie de relansare economică. Guvernul de la București trăiește sub un borcan – nu‑i pasă de ce cred investitorii, și atârnă o funie grea de gâtul firmelor și așa muribunde.
Inovarea și high‑tech‑ul iau voturile a încă o treime din investitorii interesați de atractivitatea economiilor europene. În România, singurul domeniu în care guvernul mai ține la loc de cinste inovarea este acela în care membrii săi inventează mijloace noi de a sifona cu un tupeu fără de margini bugetul de stat și bugetele locale. În fine, aproape un sfert din investitorii chestionați spun că reducerea fiscalității va crește atractivitatea economiei comunitare, în timp ce la București se creionează noi taxe și impozite.
Investitorii se așteaptă ca guvernele să garanteze securitatea națiunilor: la București, puterea face tot posibilul să‑și garanteze siguranța posturilor, uitând că cel mai bun exercițiu democratic este tocmai schimbarea la putere. Investitorii străini spun că guvernele trebuie să vină cu garanția stabilității: în România, stabilitatea este de multă vreme o jertfă colaterală căzută în lupta pentru supremația clanurilor care‑și împart azi banii destinați investițiilor, comisioanele uriașe din energie, fondurile aspirate din proiectele europene, miliardele deturnate din infrastructură.
Mai deunăzi, președintele AmCham România, Sorin Mândruțescu, îmi vorbea despre predictibilitate, despre creșterea competitivității și mai ales despre capitalizarea industriilor care s‑au dovedit, chiar și în criză, viabile (high‑tech, IT&C de exemplu).
Însă la noi, sub borcanul de sticlă, predictibilitatea politică, legislativă și economică rămâne doar un concept abstract ce nu mai prinde viață, singurul lucru predictibil rămânând acum doar tonul surescitat cu care premierul Emil Boc își perorează la tribuna națională tirada „relansării economice“ instituind „austeritatea“.
Tot deunăzi, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenția că „societatea românească e dominată de birocrație și inflexibilitate“. Perfect de acord. Parcă am trăi izolați de lume, cu un guvern inflexibil, ferm în incompetență sau prostie, dârz în corupție, hotărât în furtișaguri, neclintit în scaune și neabătut în eroare. Și atunci, mai face România parte din Europa de mâine?
Daniel Apostol
sursa: moneyexpress.money.ro
Related Posts: |
|
Merkel, Medvedev şi Sarkozy refac Europa sferelor de influenţă Cu o administraţie americană timidă în relaţia cu Moscova şi cu o Germanie tot mai activă în politica europeană, Rusia este pe cale să capete... |
 |
China ar putea ajuta la salvarea euro. Dar cu ce preț? China ar putea fi cel mai important sprijin pentru mărirea capacității fondului de salvare european, însă investiția sa depinde acum de măsura în... |
 |
FMI ne obligă să vindem tot Oficialii FMI vor cere Guvernului, în timpul vizitei care a început ieri, să vândă pachetele majoritare ale companiilor de stat. De când... |
AFP: Viktor Ianukovici reintroduce cenzura în presa din Ucraina
Jurnalişti şi specialişti atrag atenţia că preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, ales în februarie, pare să fi introdus din nou cenzura la postul de televiziune, revenind la metodele folosite dinainte de “revoluţia portocalie” din 2004, relatează AFP.
Redactorul-şef al revistei Telekritika, Natalia Ligaciova, care analizează evoluţia pieţei media, atrage atenţia că există semne de cenzură impusă de autorităţile de la Kiev. “Acoperirea (subiectelor) duce lipsă de echilibru… Trebuie spuse lucruri bune la adresa puterii sau nu trebuie spus nimic“, a precizat ea.
Un semn îngrijorător este faptul că principalele posturi naţionale tind să aleagă unghiuri de abordare şi secvenţe similare pentru buletinele lor de ştiri. “Acest lucru înseamnă că totul este coordonat dintr-un singur centru”, subliniază Ligaciova.
“Ne îndreptăm spre o democraţie condusă în stil rusesc“, mai spune Ligaciova.
La rândul său, organizaţia neguvernamentală internaţională Reporters sans frontieres (RSF) este îngrijorată de aceste aspecte. O misiune a RSF urmează să ajungă în iulie în Ucraina ca urmare a creşterii numărului plângerilor din partea jurnaliştilor, care solicită ajutor.
“Este un contrast sesizabil în privinţa informaţiilor pe care le primeam din Ucraina înaintea alegerii lui Viktor Ianukovici“, a afirmat responsabilul RSF pentru spaţiul fostei Uniuni Sovietice, Elsa Vidal.
În 2004 televiziunile primeau indicaţii scrise
Înainte de alegerile din 2004, în perioada în care Viktor Ianukovici era prim ministru, s-au înregistrat o serie de intervenţii în presă, iar posturile de televiziune primeau indicaţii scrise privind modalitatea abordării subiectelor.
În preajma alegerilor din 2004, autorităţile încearcau să-l promoveze pe Ianukovici, candidatul prorus, şi să-l denigreze pe adversarul său prooccidental Viktor Iuşcenko, atitudine care a generat o revoltă în televiziuni, ceea ce a contribuit în mare parte la succesul acestei contestări.
În aceste condiţii, Ucraina a asistat în 2004 la o revoltă prodemocratică, denumită “revoluţia portocalie”, pe fondul căreia a ajuns la putere opozantul Viktor Iuşcenko.
După victoria lui Ianukovici, la alegerile din februarie 2010, criticile presei nu au întârziat să apară.
În mai, două posturi de televiziune, 1+1 şi STB, au denunţat tentative de cenzură.
În 2010 “persoane de încredere” manipulează nuanţat
Ulterior, imediat după momentul în care preşedintelui Ianukovici i-a căzut o coroană de flori în cap, un oficial din cadrul preşedinţiei a cerut jurnaliştilor să nu difuzeze înregistrarea video.
Zeci de jurnalişti ucraineni au purtat în această lună tricouri inscripţionate cu mesajul “Opriţi cenzura!” în cadrul unei conferinţe de presă a preşedintelui şi un marş împotriva cenzurii a fost organizat la Kiev.
Un colaborator al postului naţional de televiziune Inter, al cărui proprietar a fost numit în martie şef al serviciilor speciale, a afirmat: “La noi nu se poate pune puterea într-o lumină negativă“.
Potrivit jurnaliştilor, manipularea nu se mai face direct, precum în 2004, ci nuanţat, prin indicaţii transmise unor “persoane de încredere”
“Nu difuzăm punctul de vedere al opoziţiei decât dacă este în favoarea puterii” spre exemplu, ridiculizându-i pe opozanţi, precizează un redactor al televiziunii de stat UT-1, sub protecţia anonimatului.
Jurnaliştii ucraineni, care se tem că îşi vor pierde locul de muncă într-o ţară aflată în criză, practică astfel autocenzura.
MIhaela Stoica
sursa: adevarul.ro
Related Posts: |
|
Presa din Europa de Est, sub papuc Guvernul de dreapta din Ungaria, condus de Viktor Orban, doreşte să controleze atât presa de stat, cât şi pe cea privată și chiar internetul. După... |
|
Ce va aduce pentru Romania schimbarea de putere din Ucraina Alegerile pentru presedintia Ucrainei s-au terminat, iar rezultatul e ingrijorator pentru Romania. Asa cum arata rezultatele provizorii, "printesa Revolutiei... |
|
Ciopartirea Ucrainei The Times: Medvedev doreste anexarea teritoriala a Crimeii cu acordul tacit al cancelarului german Angela Merkel * Rusia ar putea aplica in peninsula modelul... |
Ipocrizie insolenta
Noua strategie nationala de aparare precizeaza in clar text ca presa constituie o vulnerabilitate in contextul securitatii nationale. Este trist ca tara noastra se apropie rapid de statul de regim dictatorial, insa consideram ca aceasta declaratie de razboi adresata presei nu face decat sa oficializeze o stare a lucrurilor care exista demult. Regimul Basescu (la fel ca regimul Nastase) nu este deloc prietenos fata de presa si nu se sfieste sa utilizeze institutiile statului, in special serviciile secrete, impotriva celor care doresc sa-si exercite dreptul la libertatea expresiei, care include si libertatea de a critica actiunile autoritatilor statului. Din punctul nostru de vedere, actualul regim nu va reusi sa se mentina la putere in conditiile crizei social-economice si aceste gesturi constituie o dovada clara a disperarii care a cuprins echipa de la Cotroceni. Consideram ca datoria civica a jurnalistilor este sa continue sa-si faca meseria in modul cel mai onest si profesionist posibil. Arma suprema de care dispunem in aceasta lupta pentru interesul national este adevarul. Oligarhia transpartinica, care a jefuit tara in ultimele doua decenii, foloseste manipularea informationala drept instrument de control al populatiei, incercand sa o debusoleze si sa impiedice formarea de noi structuri politice care ar pune in pericol clasa politica curenta. Noi vom continua sa aparam interesele nationale si securitatea Romaniei prin informarea corecta a cititorilor nostri, prin furnizarea de analize obiective care nu sunt denaturate de vreo coloratura politica si prin scoaterea la iveala a unor fapte pe care incearca sa le musamalizeze propaganda clasei politice curente.
Noua strategie de securitate este un document deosebit de interesant nu numai datorita atacului direct la adresa presei, pe care il contine. Daca analizam comportamentul regimului Basescu din perspectiva prioritatilor mentionate in acest document, trebuie sa constatam ca insusi presedintele reprezinta un pericol pentru siguranta nationala.
Merita sa atragem atentia asupra urmatoarelor obiective nationale de securitate care au fost incluse in noua strategie:
1. Continuarea procesului de modernizare a Romaniei.
Procesul de modernizare a Romaniei nu poate sa continue pentru ca nu a inceput. Tara noastra a ajuns la statutul de republica bananiera. “Eforturile de modernizare” facute de regimul Basescu au condus la pierderea ratingului investitional al tarii si la implementarea unor masuri de austeritate care pot fi echivalate unui genocid social.
2. Cresterea influentei internationale a Romaniei.
Cresterea influentei internationale a Romaniei nu poate avea loc fara crestere economica. La acest capitol, performantele regimului Basescu sunt nule. Mai mult decat atat, carmaciul portocaliu (la fel ca si toti predecesorii domniei sale) a facut in asa fel incat Romania sa piarda ultimele vestigii de suveranitate economica si politica. Astazi, politica economica a tarii este decisa de specialistii Fondului Monetar International. Politica anti-nationala a clepto-securistilor a condus la situatia in care 90% din sistemul financiar-bancar se afla in mana capitalului strain. Traian Basescu si Emil Boc au semnat scrisoarea de intentie catre FMI prin care este promisa vanzarea CFR Marfa si Termoelectrica, companii care reprezinta active strategice ale statului. Despre ce influenta internationala a Romaniei poate fi vorba atunci cand insasi puterea de la Bucuresti a vandut pe nimic suveranitatea economica a tarii?
3. Dezvoltarea unei economii durabile, competitive si inclusive in conformitate cu Strategia UE 2020.
O economie competitiva, durabila si stabila nu poate aparea in conditiile in care unicul mod de “stimulare” a economiei utilizat de clasa politica consta in facilitarea creditarii neproductive pentru consum curent. In strategia propusa de CSAT nu exista niciun cuvant despre reindustrializarea economiei si sustinerea entitatilor productive detinute de capitalul autohton.
4. Asigurarea securitatii energetice.
Nu exista nicio sansa pentru asigurarea securitatii energetice atat timp cat “baietii destepti” sunt in libertate si au posibilitatea sa castige mai mult de 1 miliard de Euro pe an din vanzarea energiei ieftine obtinute de la producatorii de stat. Au trecut 499 de zile de la cererea presedintelui de desecretizare a contractelor din energie, dar nu s-a intamplat nimic.
Noua strategie de securitate nationala este expresia unei ipocrizii maxime a actualei puteri care nu doreste si nu poate sa actioneze in interesul natiunii. A mai ramas putin si acest comportament va fi sanctionat de popor.
sursa: cronicaromana.ro
Related Posts: |
|
“Anul romanilor” in politica externa Trebuie sa recunoastem ca ne trec fiorii de fiecare data cand Traian Basescu se apropie de pupitru pentru a face o declaratie de politica externa. Intotdeauna... |
 |
Dictatura romaneasca si democratia desantata Ma enerveaza la fel de mult cei care urla ca astazi in Romania exista riscul instalarii unei dictaturi, in speta cea a lui Traian Basescu, ca si cei care... |
|
Inevitabila zi a scadentei Romania seamana din ce in ce mai mult, din punct de vedere social, cu “un butoi de pulbere”. Cu fiecare zi, nemultumirile se acutizeaza. Inertia,... |
O revolutie politica
Suntem intr-o criza economica determinata de o clasa politica corupta si cu instincte autoritare. Romania a ajuns intr-o situatie economica deplorabila din cauza modului agresiv in care se face politica si nu se rezova criza economica cu actuala clasa politica sau cu alte partide politice care adopta acelasi stil de politica.
Cum functioneaza politica post revolutionara si unde ne duce?
Structurile de relati din comunism, au devenit mafiote, au provocat fenomenul de “hemoragie” a avutiei in proprile buzunare si au acaparat puterea si partidele politice. Partidele FSN-iste au imprimat vietii politice un caracter de “razboi total”, nedemocratic cu o agenda diferita de a societatii. Pentru a domina si a “incaleca” societatea ele au utilizat strategiile luptei pentru putere, dezbinarea si manipularea sociala. Am mai scris si o repet, desi pe unii care citesc frecvent blogul o sa-i irite repetarea obsedanta a acelorasi idei. Politica romaneasca abordata ca o lupta pentru putere si nu ca o competitie de oferte cu masuri pentru interesul societatii. au determinat partidele sa se organizeze pe principii militare, pentru ca obiectivul era distrugerea adversarilor pentru a-i elimina din viata politica. Se menajeaza adversarii care pot fi santajabili.
Nu trebuie sa ne miram ca societatea se indreapta spre o forma de autoritarism, pentru ca partidele cu o functionare interna autoritara, ajunse la guvernare, vor imprima puterii si institutilor statului cultura lor manageriala, iar lupta pentru putere duce la dictatura.
Trebuie resetat modul de a face politica in partide si intre partide.
– in partide este necesar sa existe mai multa democratie si participare la dezbateri
– inte partide trebuie sa existe competitie cu programe care sa contina solutii.
Viata sociala depinde de calitatea solutilor/progamelor partidelor politice, iar calitatea programelor depinde de cat de preocupate sunt partidele de evolutia societatii, a vutiei globale.
Interesul partidelor pentru binele social se vede in calitatea conectarii lor la societate, conectare care se realizeaza prin schimbul de idei si participarea la decizie a membrilor sai si a simpatizantilor. Un partid care nu preia de la cetateni problemele si propunerile nu este interesat de soarta electoratului.
Cand nu exista comunicare si dezbateri nu poate fi vorba de democratie, si Romania are nevoie de partide democratice.
Avem nevoie de “altfel de politica”, sa renuntam la politica reprezentativa pentru una participativa. Reprezentantii sa promoveze in legislativ sau adminstratie propunerile partidelor discutate in interior si cu simpatizantii.
Se poate imprima prin lege o revolutie/schimbare politica.
Ca adept al ideii ca fenomenele se rezolva prin adoptarea de reglementari, cred ca si partidele politice se pot democratiza prin lege, dupa principiul comunist “daca nu sti te invatam, daca nu poti de ajutam, daca nu vrei te obligam”.
- Se poate adopta o lege prin care sa se impuna partidelor indicatori de perforamanta democratica, in urma carora sa fie declarate democrate sau nedemocrate, sau avand un anumit grad de democratie, care sa conteze la rezultatul alegerilor.
- Partidele nedemocrate sa nu poata participa la alegeri, cele cu un grad scazut de democratie sa poata participa la alegeri, dar sa fie penalizate cu un anumit numar de locuri.
- Indicatorii sa fie cuantificabili si stabiliti prin lege, pentru a putea fi utilizati sa se apere de abuzuri. Activitatea partidelor politice sa fie monitorizata si evaluata de justitie.
Pe baza indicatorilor justitia acorda periodic (de doua ori pe an sau anual) un punctaj care poate fi contestat la CSM. - Sistemul de indicatori si punctajul democratiei sa reflecte: cum se intocmesc listele de candidati, de catre conducere sau prin alegeri interne, de numarul decizilor importante adoptate prin referendum sau congrese, de felul cum voteaza in organele centrale reprezentantii, respectiv au mandat sa ia decizii sau se prezinta cu rezultatul votului din teritoriu care se centalizeaza, de cate intruniri s-au tinut cu membrii si cu simpatizantii, de numarul propunerilor preluate de conducere si analizate etc..
- Falsificarea sau denaturarea evaluarii si tentativa sa se pedepseasca cu condamnare privata de libertate de 5-10 ani, confiscarea averii, interdictia de a mai profesa in justitie si anularea dreptului la pensie pentru anii de functionare in justitie.
- Democratia costa si atunci finantarea partidelor sa se faca de la buget, proportional cu numarul parlamentarilor. Una din sursele de fiantare sa fie prin desfintarea cabientelor palmentarilor din teritoriu si transferarea sumelor la filialele locale ale partidelor. Justificarea finantarii de la buget este ca partidele sau nu fie nevoite sa apeleze la finantarea capitalului privat si astfel sa-si creeze obligatii. Este in logica adoptarii salarilor mari la magistrati.
- Parlamentarii sunt reprezentanti ai partidelor si partidele reprezinta electoratul in Parlament sau in consilile locale. Ca o consecinta sa se renunte la sistemul uninominal, pentru ca parlamentarii nu rezolva probleme de interes local, ei adopta legi care se aplica la nivelul intregii tari, deci si solutile trebuie sa fie unitare la nivel de partid. In campanie sa se discute comparativ solutile/programele partidelor. La retragerea sprijinului politic unui parlamentar de catre partid, acesta sa piarda mandatul, asa cum se intampla la consilierii locali, locul lui urmand sa-l ocupe urmatorul pe lista.
- Sa se adopte un cod de conduita al alesilor, respectiv sa se sanctioneze migrarea parlamentara, pentru ca ea este imorala si modifica vointa electoratului. Daca se adopta peirdera mandatului la retragerea sprijinului politic, nu mai e necesara sanctionarea migrarii parlamentare.
De fapt nu e o democratizare cu forta, pentru ca partidele nu sunt obligate sa devina democrate. Ele se supun unei evaluari si participarea la alegeri este conditionata de evaluare.
De ce este nevoie de o democratizare prin lege?
Pentru ca societatea civica romaneasca nu are cultura si maturitatea celor din tarilor dezvoltate si democrate, si in lipsa unei societati civile putem recurge la justitie, care sa oblige politicul sa adopte un comportament democratic. Justitia teoretic nu este subordonata politic, deci ar putea rezolva probelma si nu se interfereaza cu legislativul pentru ca ea vegheaza la respectarea legii, pe care nu justitia o adopta.
O singura problema avem, cine sa pretinda si sa oblige pe politicieni sa adopte o asemenea lege!
sursa: decantare.wordpress.com
Related Posts: |
|
Sindromul Stockholm Societatea romaneasca traieste din plin “Sindromul Stockholm”. Un popor captiv si abrutizat isi alege democratic “teroristii” de 20 de ani. Fostii... |
|
Romania, in asteptarea lebedei negre In teoria economica exista un fenomen numit lebada neagra si caracterizat prin trei elemente: este socant, are efecte foarte ample si, desi este neasteptat,... |
|
21 de motive pentru ca tinerii sa se implice in politica 1. Pentru ca actuala clasa politica nu ne reprezinta. 2. Pentru ca trebuie sa folosim libertatea datorata sacrificiului tinerilor care au murit in 1989. 3.... |
UN Predicts Global Rise of Food Prices
In the next ten years, prices for agricultural products in the world will grow in real terms by 15-40%, say experts from the Organization for Economic Cooperation and Development and the Food and Agriculture Organization of the UN. The reason for it is the increasing demand for food in developing countries and production of biofuels.
“With the resumption of rapid economic growth backed by continued population growth, demand and turnover of the food market will grow, and this will support prices” - the experts of FAO and the OECD’s mentioned in their annual report on the agricultural sector.
According to the report, prices for wheat and coarse grains will increase by 15-40%, prices for oil will grow by more than 40%, while prices for dairy products will increase by 16-45%.
The growth of prices in the beef producing area may not be that high, but here much will depend on the growth of wealth in developing countries. “With the growth of income per capita, meat and dairy foods, which were not previously affordable for everyone, will be in greater demand,” the authors of the report say.
In general, the increase in food consumption is due to rising demand from developing countries. The experts do not expect any spikes in the next few years, but they remind us about dependency between cost of food production and oil prices.
Yet, the increase in prices of some foods may begin as early as 2010, experts say. Rice may become considerably more expensive. Analysts predict growth of 63%, up to $1038 per ton (currently the price is $638 per ton), which is associated with the issues experienced by the traditional rice exporters, India and the Philippines. As stated in the report, in 2010 - 2019 average prices for wheat and coarse grains adjusted for inflation will rise to 15-40% compared to 1997 - 2006.
However, the situation in the short term is less clear, reports suggest. This year prices for grains may collapse due to high yields in a number of major grain regions.
According to The Wall Street Journal, the US Midwest expects a record harvest, and their grain elevators cannot handle the load. According to the forecast of the Food and Agriculture Organization, world reserves of grain will grow by 24% this year compared to the reserves two years ago and will reach 8 years maximum. The grain reserves in the U.S. will grow to the highest point since 1987.
Grain traders in Chicago expect a second consecutive record-high grain harvest this year. In Brazil, a record harvest of soybeans is very probable, and Asian farmers are preparing to gather record rice harvest, Agronews said.
Demand for ethanol from biofuel producers may also fall due to the fact that the producers have already reached the limit of ethanol content in the traditional fuel for cars allowed by the Government.
However, the long-term trend, despite annual fluctuations, will still be upward. Prices for vegetable oils will rise in real terms by 40% and higher, for dairy products - by 16 - 45%.
Agricultural productivity around the world is expected to increase by 22% over the next decade. At the same time, productivity levels in Western Europe will remain at the present level. However, in countries of BRIC group (Brazil, Russia, India and China) as well as in Ukraine agricultural production will grow three times faster than in developed economies and will increase by 27%.
The most rapidly developing agricultural producer in terms of all cultures is Brazil. The volume of agricultural production in Brazil is expected to increase by 40% in the period from 2010 to 2019. Growth of agricultural production in Ukraine could reach 29%. In India and Russia agricultural production could increase by 26%, and in China - by 21%.
Agricultural production in general will grow rapidly in developing countries. For example, while the growth in the world on average will be 22%, in developed countries it will be only 10%. In the United States and Canada the growth will be in the range of 10-15% over the same period. Meanwhile, the increase of food in the EU countries will be only 4%.
Food production per capita will grow only in Eastern Europe. It has to do with the forecasted decline in population by 3%. In Western Europe the growth is not expected, there will be no significant changes in Africa. Latin America will have insignificant growth.
The situation with Africa is somewhat more complicated. Now farmlands in African countries are being actively sought by multinational corporations, and firms from countries that import food. The continent is becoming the object of “food colonization”.
According to the Food organization, since 2004, foreign companies have acquired over 2.5 million hectares of land in Africa. Most active buyers are China, India, South Korea and the oil monarchies of the Persian Gulf. Thus, overall food production in Africa will rise, but local people do not have to fear obesity.
According to the UN report, world food security is in jeopardy. Currently about 1 billion people suffer from malnutrition. Further price increases could lead to an increase in the number of hungry people and to provoke food riots in a number of countries.
Vitaly Salnik
sursa: Pravda.Ru
Related Posts: |
|
Experts Predict Global Hunger Riots Amid Food Prices Hysteria The situation with food prices in the world has been hysterical recently. In Russia, prices on food have already increased considerably as a result of... |
|
Feeding the world: From subsistence farming to smallholders The UNO believes that 90 million people can be lifted out of poverty by empowering "small farmers", today scratching a living as subsistence farmers, to... |
|
Doomsday Scenario: Food Prices to Shoot Through the Roof The worst weather on record coupled with the practice of speculation in the commodities markets are set to send food prices skyrocketing, bringing misery... |
An armed revolt against BP and the corporations?
Whether it’s Big Pharma, Big Oil, Big Food or Big Agriculture, every large and powerful corporations gets away with murder because laws are never properly applied to them. BP is destroying an entire ocean — and the livelihoods of millions of people — and will probably get off with a large fine and a slap on the wrist. In two years, it will all be back to business as usual, polluting the oceans, destroying life and ignoring safety rules and regulations once again while the American people suffer.
More dangerous than terrorists
Corporations are a greater threat to our lives than terrorists. That much should be clear by now: When corporations poison our food supply with toxic chemical ingredients; when they poison our bodies with fraudulently-marketed pharmaceuticals; when they poison our oceans with careless oil drilling… they are threatening our lives and our livelihoods. They are destroying the only world we know, and they are proving themselves to be far more dangerous to our collective future than any terrorist organization.
The real terrorists, it turns out, have “Inc.” after their name. And if we really want to go after the terrorists who present a clear and present danger to our health and lives, we must rise up against the corporate machine that now controls our media, our food, our sick-care system, our patents, our elected officials and our energy. We must gather our forces to make legally-justified citizens’ arrests of those at the top who are responsible for these atrocities against nature and the People. We must unite out of a common desire for survival against the corporate criminals who are destroying our very futures as we speak.
We must seek the aid of the local Sheriffs, Constables and community law enforcement officials who would join us in making these arrests, and then we must march on the corporate headquarters of these criminal corporations, right through their front doors and into their corporate offices where arrests will be made at gunpoint.
And why gunpoint? Because corporations do not respect law, nor ethics, nor morality, nor compassion towards others. They only respect one thing: force. So we must reluctantly use force — backed by the common sense of common law — to make these corporations stop destroying our planet and our livelihoods. I’m not saying we march in there and shoot them; I’m saying we march in and arrest them and bring them to trial in local courts, with local jurors who can make local commonsense decisions about what to do with these criminal corporate executives.
The feds cannot be trusted on this. We must deal with these corporations on a local level, with the widespread support of the everyday people whose lives are being destroyed by these corporations.
The extinction of the human race
This is more than just holding corporations accountable for specific crimes such as poisoning the Gulf Coast; it’s about our very survival. We’re not merely talking about small, local damage to specific regions or industries here — we are talking about the possibility of the extinction of the human race.
If the world’s powerful corporations are allowed to continue operating as they have done, they will destroy our world and cause the collapse of human civilization. We cannot survive when suffocated under a cloud of chemical toxicity, financial fraud, genetically-modified seeds and widespread environmental destruction. Corporations are incapable of acting within the guidelines of long-term sustainable living. Their power and reach are now so great that they have the capacity to destroy modern civilization (which is quite fragile already).
Rising up against the corporations now means fighting for our very survival. What BP has made as clear as day is that we must now make a choice: We can choose to appease powerful corporations and exempt them from any real enforcement of rules, regulations or common sense; or we can take a stand against them, arrest their top executives, shut down their operations, revoke their corporate charters and set course in a new world without the destructive influence of endless greed backed by incessant profit-taking.
The worship of profit has become a scourge on human civilization. Unbridled greed is now our curse. “Economic activity”, taken as a lone figure without the context in which it was generated, holds no measure of real value, and it should never been pursued for its own sake.
We must now shift our consciousness to a new era of the protection of life. We must value quality of life, not imaginary numbers in a bank account, and quality of life is a complex, interdependent equation that necessarily involves the sustaining of all the diverse ecosystems that now remain on our planet. For humans to live sustainably, happily and abundantly, we must stop destroying nature and start protecting it. We must be its steward, not its exploiter. And those corporations engaged in the mass destruction or poisoning of living ecosystems must be courageously arrested as criminals and prosecuted for their crimes against both the People and the planet.
There is no other way that we will survive the next century. Poisoning our planet on such a massive scale in an inexcusable act. We the People will either rise up against it, or we shall be destroyed by it.
I, for one, am willing to fight for our survival. Because I don’t want human civilization to just be a sorry footnote in the history of life on planet Earth.
Mike Adams
sursa: naturalnews.com
Related Posts: |
|
Big Pharma Scores Big Win: Medicinal Herbs Will Disappear in EU It's almost a done deal. We are about to see herbal preparations disappear, and the ability of herbalists to prescribe them will also be lost. Big Pharma... |
|
Global Greed causes global hunger Nearly one billion people around the world suffer from food shortages. Tonight, hundreds of millions of children will not sit down to a family meal because... |
 |
Welcome to the new Dark Ages The western mainstream media should be going bankrupt, suffering cancellations of subscriptions and a general lack of an audience. After their egregious,... |
Despre cetateanul Nimeni
Idealul meu e sa nu exist. Daca s-ar putea sa nu am buletin, sa nu am adresa. Sa nu platesc taxe si sa nu primesc plicuri. Sa nu exist la evidenta populatiei, in evidenta primariei, in evidenta ANAF, in evidentele bancilor si a operatorilor de date. Sa nu primesc mailuri cu oferte si pliante in cutia postala. Sa nu am nevoie de avize, permise, stive de acte, autorizatii, declaratia 300, formularul 250. Legi pentru legi, prevederi care creeaza si justifica sistemul si care nu se adreseaza oamenilor.
Da, mi-ar placea sa nu exist din punctul de vedere al sistemului. Pentru ca daca exist, atunci trebuie sa platesc. Daca ai ceva, orice, trebuie sa dai, nu te poti bucura pur si simplu. Daca vrei sa cumperi un fruct din piata, statul are grija sa impoziteze producatorii si, implicit pe tine, si sa mananci un mar cu tva. Gustos, nu-i asa? Sau branza cu tva. Taxa pe alambicul de tuica. Daca muncesti si primesti ceva in schimbul muncii tale primesti intotdeauna mai putin si se gasesc in pretexte transformate in tot atatea contributii. Sociale.Solidare. Japca. Iar daca ai muncit destul si ti-au tras o viata intreaga banii din munca ta, oricum te “bucuri” de o suma de rahat, mult mai putin timp si mult mai putin cantitativ decat ai contribuit. Adica iar teapa. Eventual teapa e insotita si de umilinte numite eufemistic reduceri sau indexari. Sau punct procentual.
Eu cred ca statul s-a prins ca generatia celor ca mine o sa le dea teapa. Noi nu mai credem in constructia asta si nu mai vrem sa dam nimic. De ce sa dam? Primim ceva ca sa dam ceva? Nu existam. Nici macar nu primesc bani de la stat. Iar cei care primesc fie fac ceva prost si n-ar trebui sa primeasca nimic, fie fac ceva bun si primesc prea putin, fie nu fac nimic, dar primesc cumva. Oricum ar fi, degeaba si prost gandit.
As vrea sa nu exist nici pentru marile corporatii, sa nu fiu client al unei mari companii de telefonie mobila, a unui mari companii de produse petroliere, al unei mari banci si si sa nu cumpar iaurt, carne, ulei de la mari giganti ai industriei alimentare. In cele din urma, marile corporatii seamana foarte mult ca mod de lucru si atitudine vizavi de oameni cu statul, cu deosebirea ca cheltuiesc foarte multi bani pentru a te convinge prin publicitate, pe cand statul nu trebuie sa te mai convinga, el fiind pur si simplu, prin “forta sa coercitiva”.
In momentul in care cetatenii nu se mai identifica cu statul lor avem o mare problema. Chiar daca nu avem o respingere fatisa a statului, avem o atitudine negativa vizavi de el si nenumarate subterfugii pentru a ne opune. Simpla pozitionare pe pozitii antagonice a cetatenilor si statului ne conduce spre concluzia logica ca ceva trebuie sa cedeze. Fie cedeaza statul si avem o revolutie, fie statul infrange cetatenii si avem o dictatura. Eu zic ori una ori alta, atata timp cat apucam un drum care ne scoate la un liman.
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com
Related Posts: |
|
Comisia Europeana nu vede ca Justitia romana e o loterie? Un nou raport al Comisiei Europene asupra reformei Justitie din Romania, vine sa ne traga usor de ureche, fara sa spuna nimic despre problemele esentiale... |
|
Chiriasi in propria tara "E posibil ca la sfarsitul lui 2011 sa contractam un nou imprumut de la FMI pentru a plati salariile si pensiile". Basescu dixit. Daca un stat nu poate... |
|
Dupa ce ca va dam bani, mai stam si la coada? Este absolut de neinteles cum la 20 de ani de la Revolutie serviciile publice din Romania sunt la un nivel atat de jos. Si nu vorbim de constructia de... |
Un glonţ pentru presă
“Un articol poate fi mai rău decât un glonţ!” Este singura referinţă prezidenţială la care mă pot gândi încercând să justific prezenţa presei ca “vulnerabilitate” a României într-un document CSAT privind siguranţa naţională.
Declaraţia “militară” îi aparţine fostului preşedinte Ion Iliescu şi e făcută acum vreo 10 ani pe un ton deloc glumeţ. Ea exprimă o atitudine comună tuturor puterilor perindate la conducerea României în ultimii 20 de ani: rolul ideal al presei pentru politician este să transmită, cât mai exact şi la timp, mesajele lui căre populaţie, amplificate mediatic. O portavoce. Îndată ce iese din condiţia de portavoce, adică atunci când produce “articole”, când are o voce proprie intervenind în comunicarea politicieni-populaţie, presa devine un pericol. Pentru cine, pentru politician? O, nu, nicidecum, e vorba de ţară, întotdeauna de ţărişoară, nu de mine, zice pătruns domnul în cauză. I-am auzit, deci, şi pe Ion Iliescu, şi pe Emil Constantinescu, şi pe Adrian Năstase făcând presei memorabile declaraţii de “dragoste”, menite să-i taie suszisei respiraţia. I-am auzit aruncând în spinarea presei toate relele abătute peste ţară şi toate rateurile guvernării. Dar niciodată astfel de vorbiri nu au luat o formă oficială, n-au ajuns într-un document de stat. Paragraful prin care presa ca instituţie este identificată drept vulnerabilitate naţională într-un document CSAT intitulat Strategia de Apărare a Ţării este o premieră absolută a regimului Băsescu.
Bineînţeles că presa are probleme, grave, poate chiar mai grave decât “informaţiile false” şi “presiunile trusturilor pe decizia politică” care apar în documentul CSAT. Dar ele trebuie tratate punctual şi nu de către CSAT. Fiecare jurnalist răspunde, în solidar sau nu cu angajatorul său, pentru ceea ce scrie, spune şi face. Nu mă voi solidariza niciodată cu X purtat în cătuşe pentru simplul motiv că ar fi jurnalist. Nu cred că jurnaliştii trebuie situaţi într-o sferă privilegiată în raport cu autorităţile. Poliţia, Parchetul, Justiţia să-şi facă datoria, ca în cazul oricărui cetăţean. Dar ce ar urma după ce presa, ca instituţie, este declarată un risc pentru siguranţa naţională? Ce instituţii ar trebui să lucreze pentru a înlătura acest risc? Păi, SRI, SIE, Contrainformaţiile Armatei şi Armata însăşi, Ministerul Apărării, că doar e vorba de siguranţa naţională, să punem tunul pe presă!
Dincolo de comicul grotesc al situaţiei, zace o obsesie care vine direct din adâncul deceniilor de dictatură comunistă: încadrarea a tot ce nu convine Puterii la capitolul cel mai înalt şi grav cu putinţă: uneltirea împotriva ordinii sociale, trădarea de ţară, atentatul la siguranţa naţională. (Întrebat dacă presa e un pericol pentru siguranţa naţională, Boc n-a spus nu.) Că vorbim de presă: îţi împachetai un sendviş cu slănină într-un ziar cu poza lui Stalin, aruncai ziarul la coş şi canalul te mânca, în calitate de duşman al poporului.
Nu cred că acest paragraf va duce la arestarea de jurnalişti sub acuzaţia de “denigrare” a guvernului şi preşedinţiei. El a fost introdus ca diversiune, în încercarea de a-i face pe oameni să uite că singurii responsabili pentru ce se întâmplă şi se va întâmpla cu această ţară sunt membrii actualei Puteri, care au toate pârghiile în mână, nu doar pixuri sau taste de computer.
Pentru actuala putere, jurnalistul nu există. Toţi cei care nu participă la campanii comandate, jurnalişti fără Rollsuri şi yachturi, care înţeleg să-şi facă onest meseria nu există pentru regimul Băsescu. Există doar trusturile, ele înseamnă presa, doar ele sunt demne de înalta ură a d-lui preşedinte.
Şi lucrul cel mai îngrijorător mi se pare preocuparea regimului Băsescu de a căuta pe cine să dea vina. Căci asta înseamnă că până şi boţmanul PDL (căci comandantul navei România n-a fost niciodată) vede naufragiul la orizont.
Cristian Tudor POPESCU
sursa: gandul.info
Related Posts: |
|
Iliescu proclamă sfârşitul capitalismului TEORIE:Ion Iliescu este mulţumit: a prins sfârşitul capitalismului. „Dragi colegi, suntem la sfârşitul celor 500 de ani de capitalism.... |
 |
Iliescu si-a luat partidul inapoi N-a fost congresul lui Ponta. Nici al lui Geoana. Nici macar al lui Marian Vanghelie, cum se asteptau multi, intr-un fel sau altul. A fost congresul lui... |
|
Ipocrizie insolenta Noua strategie nationala de aparare precizeaza in clar text ca presa constituie o vulnerabilitate in contextul securitatii nationale. Este trist ca tara... |
