Archive for Martie 22, 2010
Cât de aproape e o nouă criză imobiliară
Înmulţirea acestor aşa-numite “falimente strategice”, în ultimele luni, pregăteşte terenul pentru o nouă criză financiară, căci băncile devin proprietare peste locuinţe pe care nu le mai vrea nimeni
Americanii care nu mai vor să-şi plătească ipotecile şi renunţă, de bunăvoie, la imobile “de vis” - achiziţionate în perioada de boom imobiliar de până în 2007 - ameninţă băncile cu o nouă criză financiară. Suma care trebuie rambursată băncilor este cu mult mai mare decât valoarea locuinţei, încât tot mai multora li se pare absurd să mai plătească.
Nu mai puţin de 11 milioane dintre debitorii ipotecari din SUA (25% din totalul ipotecilor) se află într-o astfel de situaţie. Dar nu toţi au curajul, deodată, să renunţe nu neapărat la o locuinţă, ci la visele lor şi să se întoarcă la statutul de chiriaşi. Însă, treptat, tot mai mulţi aleg aceste “falimente strategice”. Într-o măsură, mai există tineri care au speranţa că “vremurile bune” s-ar mai putea întoarce, încât merită să-şi plătească ratele. Cândva, poate vor lua bani frumoşi pe casa plătită din greu, iar cu acei bani îşi vor lua o locuinţă mai mică, ba chiar le vor rămâne destui bani pentru perioada de pensionare. Pe de altă parte, The Los Angeles Times (LAT) explică faptul cum această încredere s-a evaporat în rândul celor care au deja între 40-50 de ani şi ipoteci de plătit. Aceştia sunt din ce în ce mai convinşi că, niciodată în timpul vieţii lor, preţurile nu vor mai creşte atât de spectaculos în domeniul imobiliar.
Preţurile au luat-o la vale, fără speranţă de revenire
Potrivit unui exemplu oferit de LAT, o casă din Palm Desert (sudul Californiei), cumpărată cu 385.000 dolari în 2006, nu mai face nici 200.000 USD. Totuşi, ratele ipotecare pe care proprietarii le-ar mai avut totalizau 310.000 USD, încât opţiunea unui “faliment strategic” a fost de înţeles.
Preţurile au scăzut dramatic şi, chiar dacă îşi vor mai reveni vreodată, este foarte puţin probabil să ajungă la creşterile nebuneşti care au precedat criza de pe Wall Street din septembrie 2008. Preţurile caselor din sudul Californiei au crescut cu 10% în 2009, încât o casă se vinde acum cu circa 275.000 USD. Preţul mediu rămâne însă sub recordul de 505.000 USD, din iulie 2007.
De altfel, valoarea în scădere a proprietăţilor din California, plus reducerea numărului de tranzacţii a diminuat considerabil încasările la buget. Aceasta este una dintre cauzele majore ale deficitului bugetar din statul care, luat separat de SUA, ar fi pe locul 8-9 între economiile naţionale din lume.
Păcăliţi de bănci, americanii vor să se răzbune
Precedenta criză financiară a fost atrasă de debitori “subprime” - care nu s-ar fi calificat pentru obţinerea unui împrumut (primit totuşi!) şi până la urmă au intrat în insolvenţă. Următoarea ar putea fi declanşată de cei care îşi permit plăţile, dar cărora li se pare un nonsens să le mai plătească. Sau care vor, pur şi simplu, să se răzbune pe băncile de care se simt înşelaţi. În timp ce marile instituţii financiare şi-au revenit, graţie ajutorului acordat din bani publici, americanii au încă de înfruntat dificultăţile recesiunii. Creşterea şomajului a dus deja la nemunărate case intrate în posesia băncilor, căci debitorii au rămas fără venituri care să acopere ipotecile.
În ultimul an însă, din totalul cazurilor de locuinţe intrate în posesia băncilor, creşte ponderea celor care renunţă să mai plătescă. În martie 2009, “falimentele strategice” reprezentau 23% din totalul ipotecilor neperformante, în iunie - 30%, în septembrie - 36%. Circa cinci milioane de americani deţin locuinţe a căror valoare a scăzut la 25% din totalul banilor care trebuie returnaţi băncii, încât este de aşteptat ca renunţarea la ipoteci să continue.
Bogdan MUNTEANU
sursa: gandul.info
Leave The Euro!
When Greece joined the EMU in January 2001, ECB President Wim Duisenberg was warning that Greece had to adopt a tough austerity program aimed at making deep cuts in public spending. Back then, many investors did not agree with the EU-11 enlargement fearing that the decision would send out the wrong signal to financial markets, suggesting that in future other weaker economies might be allowed in without complying fully with membership conditions. Over the last decade, the Greek government has got involved in manipulating accounting rules and derivatives markets to run up unsustainable debts. By using the swap contracts and not having to record these transactions as debt, Greece managed to scrape in under the Maastricht criteria for EMU membership. This financial engineering helped the Mediterranean country accumulate more debt that would otherwise have been possible, pushing the country deeper into a sovereign debt crisis.
The problem in Greece is emblematic: people on the street corrupt both the public and the private systems, the systems corrupt the politicians and the politicians corrupt the people. According to a study by Transparency International, the Greeks paid an average of EUR1,355 in bribes last year for services such as getting a driver’s licenses or a construction permit, getting admitted to public hospitals or manipulating tax returns. In December 2009, Premier George Papandreou offered assurances that Greece would not default on its EUR298 billion debt. At the same time he stated that “salaried workers will not pay for this situation and the government will not proceed with wage freezes or cuts”. If Greece were to impose the drastic pay cuts across the public system, it would deepen depression and cause tax revenues to collapse further.
Current Greek crisis is very similar to that of Argentina in 2001, when the government initially tried to cut wages instead of eliminating the dollar-peg. Eventually, the peg collapsed, sending the peso down the tube but within few years Argentina achieved strong GDP growth rates. In theory, Greece could apply the same recipe: restore its currency – drachma, and restructure its foreign debt. In that scenario, bondholders would lose significant money, but that could produce the least amount of pain amongst stakeholders. Asking the Greek government to implement an austerity program in exchange for an EU and/or IMF loan would make investors happy but it would inflict years of misery on households and businesses. These days, investors expect that though European Central Bank may not bail out Greece directly, but it may buy Greek bonds in the open market. That would not fix the underlying issue. Instead, it will increase Greece’s debt, prolonging the agony. Fairly speaking, ECB monetary policy was one of the causes of the current sovereign crisis, offering low interest rates to countries like Greece, Portugal, Spain, Italy and Ireland, pushing them into a property bubble and wage boom.
Bottom line, Greece would do everyone a favor by declaring a moratorium and forcing a debt rescheduling.
sursa: toniiordache.ro
Cat de mult se aseamana bugetarul roman cu cel grec
Criza financiara ca a zguduit Grecia a adus in centrul scenei internationale serviciile publice grecesti, o boala veche a clientelismului politic ce a hranit dezastrul datoriei publice, afirma comentatorii greci, citati de AFP si preluati de hotnews.ro. In acest moment, s-a ajuns la situatia in care nimeni nu pare a sti exact numarul bugetarilor, in ciuda acordarii unor sporuri care suna familiar in urechile romanilor: spor de tinuta decenta sau bonus pentru faptul ca nu intarzii la birou.
Guvernele de toate culorile si-au plasat in sectorul public, de-a lungul timpului, favoritii, astfel incat in momentul de fata acesta este atat de umflat, incat oficialii nici macar nu stiu de unde sa inceapa in incercarea de a-l reduce.
“Nimeni, nici chiar primul ministru nu poate spune cu certitudine care este numarul real al functionarilor”, a afirmat recent Constantinos Michalos, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Atenei.
Cati greci sunt bugetari?
“Am evaluat numarul functionarilor publici la 1,2 milioane de persoane, incluzand aici angajatii pe durata determinata. Federatia functionarilor vorbeste de 700.000, iar ministerul Finantelor de 800.000″, a adaugat el. Guvernul socialist a anuntat recent masuri dure de reducere a cheltuielilor bugetare, care au generat un val de proteste in randul functionarilor. Se incearca, astfel, reducerea unei datorii de 300 de miliarde de euro, alimentata de un deficit public de 12,7% din PIB in 2009, de peste patru ori mai mare decat limita superioara de 3% stabilita prin Pactul de stabilitate. Potrivit ministerului de Interne, numarul functionarilor cu contracte de munca pe perioada nedeterminata a crescut cu peste 28.000 de persoane in perioada 2006-2008.
Romania: 1,38 de milioane de angajati la stat
In vara anului trecut, in Romania se faceau publice primele estimari, neexistand date certe, privind numarul bugetarilor din Romania: aproximativ 1,2 milioane angajati, dintr-un total de 4,5 milioane de angajati romani. Numarul functionarilor din administratia romaneasca se situa la 125.000 de angajati, ponderea lor in numarul bugetarilor fiind de circa 10%, iar salariul mediu net al acestora era de 590 de euro, adica dublu fata de salariul mediu net pe tara.
Prima statistica data publicitatii in trimestrul III al anului 2009 arata ca: avem 1,38 de milioane de bugetari, din care aproximativ 500.000 de pozitii de sofer, grefier, secretara, referent sau arhivar. Conform acestor date, doar jumatate din salariatii bugetari sunt profesori, medici, politisti, militari sau magistrati, respectiv 680.000 de oameni, adica cei care livreaza efectiv un serviciu in Romania, restul angajatilor de la stat sustinandu-i pe acestia prin servicii de suport.
Grecia: Spor de imbracaminte decenta
Michalos, fost secretar general al ministerului de Finante, povesteste despre sporurile si beneficiile de care se bucurau unii functionari publici: “Femeile de serviciu si atasatii de presa de la Ministerul Finantelor primeau un salariu dublu fata de colegii lor de la alte ministere … in Parlament, angajatii munceau 12 luni dar primeau 16 salarii … functionarii aveau prime pentru ca se imbracau decent sau pentru ca veneau la timp la serviciu”, explica el. “Aceasta monstruozitate a fost creata de politicieni”, afirma politologul Stefanos Kassimatis, in cotidianul liberal Kathimerini. “Au fost facute angajari la presiunea sindicatelor si s-a continuat acordarea de privilegii pana cand cazanul a inceput sa fiarba si situatia a scapat de sub control”.
Romania: Spor de zambet
Un raport al Bancii Mondiale arata anul trecut ca, in Romania, bugetarii primeau spor pentru orice: confidentialitate, izolare, mobilitate, fidelitate sau interventie, iar sumele acestea depasesc cu mult salariul de baza. Salariatii au primit tot felul de sporuri ciudate: spor de zambet, spor de casca, de ecran, spor de radiaţii cosmice, apor de refacere dupa concediul de odihna, spor pentru tinuta decenta, spor pentru conditii penibile de munca, spor de toamna, sporul pentru xerox, sporul de praf, sporul pentru ochelari de protectie, etc.. “Daca nu pastram un control sporit asupra sporurilor, fondul de salarii va fi egal cu bugetul Romaniei”, declara zilele trecute premierul Emil Boc, la Iasi.
Grecia: Avem cele mai mici salarii din UE
Federatia functionarilor, Adedy, sustine insa ca primele si bonusurile sunt esentiale pentru a suplimenta salariile de baza ale membrilor sai, care se afla “la cel mai scazut nivel din Europa”. Potrivit sindicatului, functionarii castiga in medie 1.350 de euro pe luna. “Exista disfunctionalitati care au drept scop protejarea diverselor grupuri si curtarea potentialilor alegatori”, afirma, la randul sau, Yannis Stournaras, director general al Fundatiei pentru cercetari economice si industriale (IOVE).
Grecia: Proasta gestionare a functiei publice
Premierul Papandreou a promis ca va folosi aceasta criza pentru a eradica decenii de coruptie si de proasta gestionare a functiei publice. O serie de studii au aratat de-a lungul timpului ca sectorul public a fost un refugiu pentru coruptie, in special la Fiscul, in serviciile urbane si in spitale. Biroul din Grecia al Transparency International arata ca problema coruptiei s-a agravat in 2009, in conditiile in care economia nefiscalizata era evaluata la 790 de milioane de euro, in crestere cu 50 de milioane de euro fata de 2008. “Functia publica este domeniul in care criza este cea mai evidenta”, a declarat Theodore Pelagidis, profesor de economie la Universitatea din Pireu. Dar cauza problemei este “felul deplorabil in care economia este organizata: tara a invata sa traiasca pe spezele fondurilor Uniunii Europene, a produselor maritime si a turismului”, explica el.
Romania: Obezitate birocratica
Guvernul Emil Boc a admis in repetate randuri ca avem o administratie hiperdimensionata si si-a anuntat intentia de a reduce cu 10% numarul angajatilor din administratia publica centrala si locala. De exemplu, cheltuielile statului roman cu salariile functionarilor in primele sapte luni din 2007 au depasit 4 miliarde de euro, iar numarul acestora a crescut cu aproape 4.000 de persoane de la inceputul anului. “Statul, intr-adevar, sufera de un fel de obezitate birocratica, mai ales la nivel central, o supradimensionare a aparatului birocratic. Este datoria noastra sa aducem aceste cheltuieli in limite rezonabile si in acelasi timp sa punem accent pe componenta investitionala”, declara recent primu ministru Emil Boc.
Romania si Bulgaria cu cele mai mici salarii din UE
Romanii sunt printre cei mai saraci angajati ai Europei, reliefa un studiu Eurostat, salariatii din Romania avand a doua cea mai mica remuneratie din UE: 153 de euro, dupa bulgari care ocupau locul fruntas cu doar 123 de eur. Topul ii avea in frunte pe angajatii din Luxemburg, cu salarii de peste 1600 de euro.
sursa: ziuaveche.ro
Curtea de Conturi reclamă dezmăţul bugetar
Fondul de rezervă bugetară, supapa guvernamentală de “sifonare” a banilor publici
În 2008, Guvernul a crescut acest fond de… 593 de ori
1 miliard de euro cheltuiţi fără a se cunoaşte destinaţia finală
Raportul Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi, recent publicat, ar trebui tratat cu maximă atenţie de autorităţi. Datele regăsite în documentul amintit demonstrează grave nereguli în gestionarea banilor publici. În fapt acest Raport explică starea de blocaj financiar pe care o traversează România. Practic peste 3 miliarde de euro, bani proveniţi din privatizare, în loc să fie alocaţi în Fondul Naţional de Dezvoltare, pentru realizarea de investiţii, au fost aruncaţi pe Apa Sâmbetei Bugetare. Cine se face vinovat pentru pierderea echivalentului a două tranşe din împrumutul contractat acum cu FMI? Curtea de Conturi este categorică menţionând Ministerul Finanţelor condus de Varujan Vosganian. De ce s-a luat decizia de a redirecţiona, împotriva legii, aceste sume de la investiţii la acoperirea deficitului bugetar? O întrebare la care acelaşi fost ministru trebuie să răspundă.
Nu este singura întrebare fără răspuns. Tot în 2008, fără nicio justificare, Guvernul a irosit aproximativ 1 miliard de euro pe “cheltuieli curente de capital”. Beneficiarii acestor sume au fost administraţiile publice locale, atent selecţionate mai mult pe criterii politice, care s-au trezit, în perioada electorală, cu alocaţii generoase de la buget în condiţiile în care Curtea de Conturi subliniază că multe primării nici nu solicitaseră fonduri de la Guvern. Banii s-au topit rapid pe bonusuri, pomeni electorale şi alte… cheltuieli neprevăzute. Supapa guvernamentală de “sifonare” a banilor publici a fost Fondul de rezervă bugetară.
Concluziile Raportului Public pe anul 2008 al Curţii de Conturi demonstrează schemele folosite prin care Legea finanţelor publice a fost aruncată la coşul de gunoi. Alte interese au primat. Dezvoltarea şi asigurarea resurselor pentru investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, mai ales într-o perioadă în care criza economică mondială afecta grav economia României, a fost doar o lozincă.
Cum să creşti de 593 de ori Fondurile la dispoziţia Guvernului?
Executivul a beneficiat de pârghii excelente pentru a irosi fără noimă banii bugetului public. În Auditul performanţei modului de constituire, alocare şi utilizare a fondurilor la dispoziţia Guvernului, Curtea de Conturi menţionează următoarele: “Pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în timpul exerciţiilor bugetare sau a unor acţiuni urgente, în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale, au fost constituite, la dispoziţia Guvernului, prin Bugetul de stat, Fondul de rezervă bugetară şi Fondul de intervenţie. În perioada auditată, respectiv în anul 2007, a fost alocată, prin hotărâri ale Guvernului, suma totală de 2.100,7 milioane lei (echivalentul a 629,5 milioane euro la cursul perioadei respective), iar în anul 2008 a fost alocată suma totală de 3.451, 6 milioane lei (echivalentul a 937,2 milioane euro la cursul mediu valutar aferent anului 2008)”. Ce “cheltuieli urgente sau neprevăzute” au apărut sau ce acţiuni urgente au fost întreprinse pentru “înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale” o să aflaţi şi o să zâmbiţi… amar şi ţin de organele de anchetă. Ce este interesant, lucru demonstrat de Curtea de Conturi, este modul de constituire a acestor Fonduri aflate la dispoziţia Guvernului. Practic, Executivul a dispus după bunul plac şi interese de Bugetul de stat. Hotărârile de Guvern practic au asigurat o finanţare nelimitată. Cred că suntem un caz unic în lume când aceste Fonduri au fost umflate cu pompa prin abuz de hotărâri de Guvern. Curtea de Conturi aduce dovezi uluitoare. Făcând referire la creşterea numărului de hotărâri emise pentru alocarea de sume suplimentare din fondurile la dispoziţia Guvernului de la 2 în anul 1990 la 94 în 2008, Raportul Curţii de Conturi menţionează: “În ceea ce priveşte Fondul de rezervă bugetară, dacă în 2007 creşterea fondului a fost “doar” de 22 de ori faţă de prevederile iniţiale ale acestuia, în 2008 creşterea fondului a fost de circa 593 de ori”. Fără cuvinte.
Autorităţile locale, “calamitate” cu fonduri bugetare
Raportul Curţii de Conturi demonstrează că Executivul a abuzat de acest Fond irosind ilogic banii publici prin acţiuni de “finanţare a unor cheltuieli curente şi de capital ale autorităţilor administraţiei publice locale”. Peste noapte, în perioada electorală, vistieriile anumitor primării au fost inundate cu fonduri bugetare. Veselie mare. Şi normal, atâta timp cât Curtea de Conturi menţionează în Raport: “Fondurile alocate au un caracter gratuit şi general, fără obligaţia de a fi rambursate, fără a exista un control privind atingerea obiectivului final prevăzut în actul normativ de alocare şi asupra legalităţii utilizării sumelor acordate. În ceea ce priveşte monitorizarea şi controlul fondurilor, s-a constatat că acestea practic nu există, astfel că nu a putut fi evaluată eficacitatea folosirii lor, ceea ce poate conduce la posibilitatea finanţării din surse multiple a aceleiaşi acţiuni/obiective”.
Concluziile Curţii de Conturi referitoare la finanţarea autorităţilor locale din Fondurile la dispoziţia Guvernului sunt cutremurătoare:
- În majoritatea cazurilor, la nivelul entităţilor auditate nu au existat solicitări exprese de sume din Fondul de rezervă bugetară. În cazul în care acestea au existat nu au avut la bază fundamentări.
- Fără o fundamentare din partea beneficiarilor direcţi, aceştia au fost puşi în situaţia de a primi sume pe care nu le-au cerut, sume alocate de regulă la sfârşitul anului, când nu mai puteau fi utilizate legal până la sfârşitul exerciţiului bugetar.
- De cele mai multe ori, sumele din Fondul de rezervă bugetară au fost alocate chiar şi în cazul în care entităţile respective dispuneau de venituri proprii suficiente pentru a-şi acoperi cheltuielile sau chiar înregistrau excedent la data primirii sumelor.
- Un fenomen care a căpătat amploare deosebită îl reprezintă acela că sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară prin hotărâri ale Guvernului nu au avut prevăzută o destinaţie precisă a cheltuielilor pe categorii, sintagma precizată în multe din hotărârile de Guvern fiind aceea de “cheltuieli curente şi de capital” , lăsând la latitudinea ordonatorilor principali de credite repartizarea acestoara. Aceasta pune sub semnul întrebării legalitatea hotărârilor de Guvern aprobate prin care au fost alocate sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu nerespectarea prevederilor unei legi organice”.
Bancile au luat decizii foarte proaste in materie de credite, dar foarte bune in privinta politicii
Joseph E. Stiglitz este unul dintre economistii cei mai influenti si ascultati din lume, indiferent de ceea ce vor spune unii sau altii. Omul are bun simt, stie sa explice pe intelesul tuturor de ce am ajuns aici si cum se poate evita o noua criza. Un interviu cu el, acordat in aceste zile, aici..
«La doi ani dupa criza, nu am facut nimic pentru a preintampina o viitoare criza », scrieti in cartea „Triumful lacomiei”. Cu ce amenintari ne confruntam acum?
-Intr-un anume fel, amenintarile sunt deja aici. Atacurile impotriva economiilor din Grecia, Spania, Portugalia sunt exemple in acest sens. De regula, datoriile tarilor cresc dupa cate o criza din cauza ca au cheltuieli mari de facut pentru a iesi din recesiune (injectii de capital in sistemul bancare samd) si atunci se imprumuta. Ei, pietele financiare pe care guvernele le-au salvat, se intorc acum si ataca aceleasi guverne, plangandu-se de deficitele pe care ei insisi le-au cauzat.
Aceste tip de reactie nu e noua si de data aceasta o observam foarte bine in Europa. Revenind, pot spune ca din cauza acestor deficite, un risc ridicat este ca Guvernele sa isi retraga pachetele de stimuli, astfel incat economiile sa revina la crestere zero, in cel mai bun caz. Un alt risc vine ca efect al ne-efectuarii unei reforme in sensul reglementarii sistemului bancar si care ar putea produce o noua bula care ar antrena o noua criza.
Cine impiedica reforma reglementarii bancilor?
Problema fundamentala e ca bancile nu si-au investit capitalul intr-o maniera corecta. Au luat decizii extrem de proaste cu privire la creditele acordate si asta s-a vazut de la subprime incoace. Ei bine, daca in materie de finante au facut investitii proaste, in materie de politica, si-au investit extrem de bine capitalul. Pana intr-acolo incat discutiile despre reforma sistemului bancar sunt aduse intr-un punct mort. Pana acum, nu s-a produs nimic concret in privinta reglementarii, nu?
In lumea de dupa criza, ce rol ar putea juca Europa, care pare fragilizata de propriile crize interne?
-Criza a avut un efect pozitiv in privinta rolului Europei. Modelul social european pare a fi considerat mai bun decat cel american, de care multi nu mai vor sa auda. Capitalismul american are o alternativa mai putin dura, mai democratica, cu mai multa stabilitate si echitate sociala.
Pe de alta parte, crizele din Grecia, Spania, Portugalia au demonstrat ca nici modelul european nu e perfect si in orice caz nu a gestionat acest gen de crize asa cum ar fi trbuit. Veste buna e ca a inceput sa se inteleaga ca trebuie pornit de la o guvernanta economica. Sigur ca nu poti rezolva simultan toate problemele Europei. Acum de pilda trebuie ca Europa sa se ocupe de problemele legate de solidaritate si stabilitate.
In fata enormelor deficite ale tarilor, exista tentatia de a reveni la o politica axate pe stapanirea acestor deficite, lupta impotriva inflatiei si de a limita investitiile. E o cale corecta sau una gresita?
Gresita. Daca ne supunem doctrinei fetisismului deficitelor, economiile se vor contracta, ceea ce va duce la scaderea veniturilor din impozite si taxe si va re-incepe spirala vicioasa. Este exact modelul de spirala pe care FMI l-a impus Argentinei, cand cei de la FMI le spuneau argentinienilor sa taie din cheltuielile bugetare ca sa isi reduca deficitele. Ce s-a intamplat de fapt? Economia lor s-a dus si mai in jos si totul s-a transformat intr-o catastrofa economica
Ce model de banca va rezulta in urma crizei?
Ceea ce incerc eu sa explic este ca sectorul financiar trebuie sa revina la ceea ce e de fapt menirea lui. Sa dea credite firmelor, pentru ca acestea sa poata investi si sa se dezvolte. Marile companii pot emite obligatiuni ca sa se finanteze, in vreme ce micile firme nu pot. Economia are nevoie de capital pentru firmele mici, pentru jucatorii nou intrati in piata si asta nu are micio legatura cu actualul sistem bancar, care a capatat imaginea unui cazino financiar. Bancherii de azi fac trading, se joaca cu banii, ataca economiile unor tari, speculeaza…nu acesta e rolul unei banci. Sistemul bancar trebuie reformat. Dar daca ne uitam la cum s-a procedat anul trecut, vedem ca lucrurile au mers intr-o directie gresita. Am dat bani unor banci de tip cazino si am lasat sa falimenteze 140 de banci mici, mult mai „curate”.
Vointa lui Barack Obama de a reduce talia bancilor mari e credibila?
Aici sunt doua intrebari. Una, strict tehnica. E posibil sa faci aceasta operatiune fara sa pui in pericol intreg sistemul bancar. Raspunsul e clar da, fara indoiala. Ba mai mult, cred ca o asemenea reforma ar ajuta si economia in ansamblu. Si sunt perfect de acord cu Paul Volcker cand spune ca bancile considerate prea mari ca sa fie lasate sa falimenteze sunt la fel de „prea mari” ca sa le poti gestiona la dimensiunea lor.
A doua intrebare e una politica. Au bancile mari puterea de a impiedica reforma? Cu cat opozitia lor in fata reformei e mai mare, cu atat reformele sunt mai de dorit. E o chestiune de concentarre a intereselor economice, ca si a celor politice.
Unii economisti vorbesc despre o viitoare bula speculativa in China. Ar putea sa se intample asta si ce efecte ar avea?
China insasi se teme de o posibila bula speculativa. Dar nu numai China. In multe tari emergente exista ingrijorari ca programele guvernamentale nu au dus la cresterea creditarii sau a investitiiilor. Unele state au trecut la masuri: Brazilia a impus restrictii cu privire la intrarile de capitaluri. Eu cred ca in cazul Chinei , se vor controla aparitiile unor eventuale bule, pentru a evita o criza ca cea prin care a trecut America. Diferentele de mentalitate sunt uriase. Americanii se imprumuta masiv si isi cumpara orice aproape pe credit. Chinezul economiseste masiv si pana si casele sunt cumparate in proportie de peste 50% cu bani economisiti.
Sunt SUA pregatite sa imparta leadershipul detinut pana acum, cu China?
Ei, nimanui nu-i place sa isi imparta cu cineva primul lor. Si pe urma, traim intr-o lume multipolara si ar fi gresit sa credem ca pe primul lor e doar China si SUA. Mai e si Europa importanta. SUA trebuie sa inevte sa negocieze. A trecut timpul in care americanii puteau spune :”Ascultati-ne pe noi, faceti cum spunem noi, ca e cel mai bine”.
Dan Popa
sursa: hymerion.ro
Adevaratii mafioti ai Romaniei
Cine sunt mafiotii pe care nu ii putem niciodata deovedi, dar a caror prezenta o simtim mereu in preajma, a caror putere o simtim zi de zi, a caror bogatie si aroganta ne sfideaza la fiecare pas si ne urca frustrarile la cote insuportabile?
Explozia dosarului Voicu in presa a dovedit, daca mai era nevoie, inca o data, cum functioneaza statul roman. Care si ce este autoritatea lui, cine face jocurile, ce inseamna justitia, cum se fac arestarile, dosarele si cine decide si imparte dreptatea si adevarul.
Cazul Voicu este doar inca unul nefericit. Senatorul Catalin Voicu ajunsese sa fie cunoscut. Nu cu mult inainte ca in presa sa apara stenogramele “retelei sale”. Numele sau a devenit public abia la inceputul anului trecut, cand, tot in presa, au aparut informatii cum ca Marian Vanghelie incearca sa isi puna un apropiat la Ministerul de Interne. Pentru a vedea ironia si mai mare a acestui caz sa privim adevarul asa cum reise el din inregistrarile lui Voicu. Ori de aici se intelege destul de limpede ca el este cel care detine adevarata putere, iar Vanghelie este doar interfata sa politica.
Cine poate “citi” atent si dincolo de litere in stenograme isi da seama ca, in realitate, Catalin Voicu este omul din spatele lui Vanghelie, este “seful” sau si cel care ii dicteaza traseul. Un om care are deja aproape pusa la punct “reteaua” care face legatura intre politie si justitie, inca inainte de a ajunge ministru la Interne, oricata laudarosenie ar fi in vorbele sale, te convinge ca si in prezent detine controlul si o mare putere in stat. Insa daca un om care abia era cunoscut marelui public detine atata putere si exercita atat de multa influenta intre puterile statului, ce ne mai ramane sa credem despre cei care stim ca detin o mare putere prin natura functiilor lor?
Coruptia este transpartinica si apolitical, ea se intinde de la simplii functionari de la ghiseul de taxe si impozite pana la ultimul angajat al statului. Catalin Voicu nu este nici macar varful acestei retele, el este doar o simpla piesa dintr-un puzzle ce se intinde peste toate structurile. El sperie doar pe cei naivi care isi imagineaza ca Voicu este singular si o exceptie. In fapt, el este regula, el este doar o rotita care face “sistemul” sa functioneze. In spatele lui se ascund altii si altii, unii mai mari si mai cunoscuti decat el, altii poate si mai puternici, dar mai putin cunoscuti, poate chiar total necunscuti opiniei publice.
Ei pot fi doar intuiti si fara a face cunostinta vreodata cu ei. Pe unii ii putem intalni in topul celor mai bogati romani, pe altii, si mai bogati si mai puternici decat acestia din urma, nu ii vom cunoaste niciodata. Ei sunt cei care rezolva tot, aranjeaza adevarul si impart justitia, controleaza din umbra politicieni si politicieni deopotriva.
Adevaratii mafioti ai Romaniei sunt cei care au transformat statul, cu toate institutiile sale, intr-o jucarie pe care o manevreaza de cele mai multe ori dupa propriile interese si dorinte. Cel mai probabil tot ei nu il vor lasa pe Catalin Voicu sa cada prada justitiei, asa cum o intelegem noi toti cei naivi si candizi. Sau poate il ofera drept jertfa unei justitii oricum ineficiente si mult prea ingaduitoare care, printr-o decizie de compromis, sa ne ofere iluzia ca totusi nu traim doar in lumea LOR, ci ca avem si noi un loc al nostru - cu dreptate si toate celelalte valori care ne tin in viata.
In cazul in care Catalin Voicu va fi gasit cumva vinovat, cea mai improbabila dintre posibilitati, el va plati astfel doar prostia, aroganta si laudarosenia cu care a luat in ras “reteaua mafiota” in care intrase si pe care crezuse ca o poate controla in totalitate.
sursa: Iulian Leca
sursa: ziare.com
