Archive for Martie 16, 2010
Cu trucuri este greu să te integrezi în Europa
Reducerea deficitului bugetar rămâne o problemă extrem de serioasă pentru România. Rezolvarea ei are o dublă semnificaţie: pe termen scurt, este vorba de ducerea la bun sfârşit a acordului de împrumut cu FMI şi Uniunea Europeană, iar, pe termen mediu şi lung, de adoptarea euro. Există trei opţiuni. Prima este reducerea cheltuielilor bugetare care, în ultimii ani, nu numai că au cunoscut o creştere excesivă, dar s-au remarcat printr-o îngrijorătoare ineficienţă. A doua opţiune este creşterea veniturilor publice, care însă nu prea e recomandată pe timp de criză, când întreprinderile duc, şi aşa, lipsă de lichidităţi pentru repornirea motoarelor creşterii. A treia opţiune este să nu faci nimic, dar vei avea prăbuşiri ale cursului, ale producţiei, pentru că dacă nu va face Guvernul ajustările necesare le va face piaţa în mod haotic şi cu mari dureri sociale. Creşterea taxelor şi impozitelor trebuie totuşi luată în calcul din două motive: 1. S-ar putea ca o politică de reducere drastică a cheltuielilor, care s-ar impune în cazul României, să ducă la rezultate contrare celor scontate, în sensul că beneficiile amputării cheltuielilor ar putea fi mai mici decât costurile operaţiunii. 2. Ajustarea cheltuielilor publice se va putea face, dacă va exista voinţă politică, până în 2013-2015, adică vreo 4-5 ani de acum încolo. O să tot muşcăm o jumătate de punct de la pensii, altă jumătate de la salariile din sectorul public. Ce facem însă cu deficitul bugetar? În 2012, când ar trebui să intrăm în anticamera euro, va trebui să avem un deficit public de sub 3% din PIB. Vom sta cu deficitul la 5%, pentru că ajustăm numai partea de cheltuieli şi nu vrem să ne uităm la venituri? Aici este însă o altă poveste.
Românii nu mai vor, şi au motive serioase, să mai plătească taxe până nu văd un efort din partea statului de a reduce din cheltuielile publice. De ce? Pentru că, dacă în Germania sau Franţa populaţia plăteşte conştiincios dările către stat, deoarece ştiu că banii respectivi se întorc la contribuabili, la noi nu se întâmplă aşa. Cum poţi avea drumuri fără gropi, medicamente compensate sau şcoli cu avize sanitare când peste două treimi din veniturile publice se duc în salarii şi pensii. În acelaşi timp, românii nu acuză atât fiscalitatea statului, cât parafiscalitatea. Taxe de protecţie percepute de grupuri mafiote, taxe, sub formă de comisioane pentru comenzi de stat, percepute de politicieni. Dacă le adunăm pe toate, România pare ţara cea mai taxată din Europa, dar problema nu este la fiscalitatea de stat, ci la sistemul corupt şi netransparent care funcţionează tot mai bine în detrimentul românului de rând.
România mai are însă o problemă care i-ar putea bloca intrarea în zona euro: metodologia de măsurare a deficitului bugetar. Noi folosim criteriul FMI şi spunem că în 2010 vom avea un deficit de 5,9% din PIB. Uniunea Europeană foloseşte un alt criteriu, după care deficitul va fi de 6,4%. De unde diferenţa? Uniunea Europeană consideră cheltuială atunci când te angajezi să o faci, în vreme ce FMI consideră cheltuială pe bază de plăţi. Deci statul angajează o lucrare, care se execută, dar nu este plătită şi astfel deficitul nu creşte decât în anul următor când se achită factura. Astfel de trucuri explică de ce guvernanţii noştri nu schimbă metodologia de calcul, dar putem avea surpriza să ne ducem la Bruxelles cu un deficit, care, după calculele noastre, să fie de 2,8-2,9% din PIB, dar să nu putem intra în zona euro, deoarece, după metodologia europeană, este de 3,3%. Deocamdată, clasa politică din România nu se teme de astfel de riscuri, pentru simplul motiv că nu doreşte adoptarea euro care, fireşte, i-ar strica foarte mult jocurile, aşa cum s-a întâmplat în Grecia.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Munca de jos…
Munca, psihoza generala a romanilor harnici si progresisti, a redevenit subiect de dezbatere. E greu de spus de ce exista o dezbatere pe tema unui fenomen atat de rar intalnit in Romania, dar sa zicem. In orice caz, dintre toate conceptele legate de munca, cel mai mult ma intriga ideea ‘muncii de jos’.
1.Munca de jos – Definitii
E foarte greu sa definesti un concept precum ”munca de jos”. Practic, pentru un director de creatie dintr-o mare agentie de publicitate, munca de jos ar insemna sa scrie texte pentru promotiile la detergent. Pentru un sef al unei echipe de maturatori de strada, curatatul toaletelor ecologice e munca de jos. Conceptul este relativ si se poate rezuma la diferenta dintre ce esti platit sa faci si ceea ce esti pus efectiv (sau ”alegi”) sa faci. Pe scurt, munca de jos cuprinde tot ce consideri a fi ”nedemn” de statutul tau inchipuit sau reglementat prin contract.
2.Munca de jos – Un pretext ?
Un angajator suedez (o firma de asistenta sociala) se plangea cu ceva timp in urma de un obicei al angajatilor romani. Majoritatea aveau placerea nebuna de a face zeci lucruri micute si irelevante pentru postul lor pentru a se plange ulterior pe tema asta. In Romania nu e neobisnuit pentru un un consilier bancar, sa zicem, sa faca munca de secretara. Problema e ca de cele mai multe ori : nimeni nu-l obliga sa faca respectiva munca, nu exista rezultate concrete, iar respectivul ajunge sa-si irite colegii.Drept exemplu, un amic amintea cazul unei asa zise specialiste in PR de la o firma de programare, specialista pe care nu a vazut-o niciodata scriind un comunicat de presa. Gagica zambea sefilor, plimba cafele si uneori dadea lectii. Pe de-asupra, se plangea constant ca este pusa sa faca zeci de lucruri mici si ca ea nu apuca sa-si faca ”treaba”. Iata deci cum munca ”de jos”devine pretext pentru a-ti ascunde lipsa de calificare si de a poza concomitent in victima.
3.Munca de jos – ”Umilire” ?
Sunt destule persoane care considera anumite actiuni ”nedemne” de ei. Cand un minoritar etnic burtos, posesor de Q7, iti spune ca e nedemn sa-si stranga jegul din fata apartamentului ar fi ”demn’ sa-l dai judecata, Totusi, cand un angajat cu experienta in munca de birou e pus de sefi sa care lazi, demisia ar trebui sa fie primul impuls. Nu are importanta daca esti student, muncitor necalificat, jurnalist de investigatie, programator sau inginer sef : una este sa fii stresat de munca depusa la inceputul carierei si alta e sa stai trei ani intr-o firma si sa constati ca nu ai evoluat deloc. Daca e vorba de o munca pe care nu trebuie sau nu poti sa o faci (cum ar fi raschetarea parchetului) , atributul ”de jos”capata sens propriu.
4.Complexe ?
Sunt oameni complexati de ce fac. Fie ca sapa pavajul sau ca fac strategii de comunicare pentru multinationale, sunt unii care considera ca munca e ceva ”murdar”. Aici e pur si simplu o chestiune de viziune, autodepasire sau poate doar de cultura (am intalnit nemti complet fericiti cu joburile lor ”nedemne”). Totusi, atunci cand spui ca ”Ah, sunt programator, dar fac munca de jos, optimizare de cod” nu faci decat sa-i jignesti pe oamenii care fac asta din placere si care si-ar dori jobul respectiv.
Nici acum nu stiu de ce m-am obosit sa rescriu insemnarea asta. Poate pentru simplul motiv ca m-am saturat de oameni care se plang constant ca fac ”munca de jos” in conditiile in care ei ”pot mai mult”. Poate pentru ca a mai murit un om din combinatia intre conditii improprii de munca si propriile ambitii. Rezultatul ? Statul e de vina ! Patronii sunt niste criminali dom’le ! Haideti sa ignoram faptul ca respectivele persoane si-au dorit mai mult si si-au asumat CONSTIENT un sacrificiu. Haideti sa ignoram ca afara fenomenul este ultra cunoscut (Japonia ar fi un exemplu) si sa ne intoarcem in patria eternilor nedreptatit. Cazurile din ultimii ani sunt niste exemple , extreme, e drept, dar sunt in continuare niste exemple. Sunt oameni care au vrut ca lucrurile sa fie altfel fara sa se compromita moral. Ca n-au ales cea mai buna combinatie e intr-adevar un fenomen nefericit dar nu munca in sine i-a ucis.
Dupa Malcom Gladwell, un job satisfacator ar trebui sa implice complexitate, autonomie si o corelare efort-recompensa. Din pacate, pentru majoritate, fie ca-s proaspat absolventi sau seniori, doar ultimul cuvant mai spune ceva. Munca este ceva gretos pus in slujba unei recompense financiare. In atare conditii , dupa ce ca nu-i se acorda respect si este redusa la ceva mecanic, tot munca este cumva de vina pentru ratarea noastra ca indivizi. Buna gluma, Romania…
Vlad Stoiculescu
sursa: voxpublica.realitatea.net
Tupeu über alles
Nimeni până acum nu a ştiut să ambaleze mai optimist un dezastru, să mintă cu mai multă dezinvoltură, să sfideze mai flagrant logica elementară şi bunul-simţ. Actualii noştri guvernanţi au făcut din tupeu o formă de artă. În campania electorală, profesorilor li s-au promis lefuri mai mari cu 50% (promisiune materializată într-o lege ratificată de preşedintele Băsescu).
Dar, în loc să crească, veniturile cadrelor didactice au scăzut. Până aici, nimic uluitor. Cu adevărat fascinant este modul în care Cabinetul Boc neagă evidenţa. Personalul din Educaţie este aspru dojenit că, în loc să creadă asigurările premierului, persistă în urâtul obicei de a se lua după fluturaşii de salarizare. Legea pensiilor loveşte la temelia puterii de cumpărare a pensionarului de rând? Vai, ce interpretare răuvoitoare! De ce să zăbovim asupra acestui detaliu minor când, de fapt, conducătorii noştri vor doar să stârpească “pensiile nesimţite”?
Şi nu e vina lor dacă tocmai acest nobil obiectiv nu va fi atins. E vina magistraţilor care - cârcotaşi ca întotdeauna - s-au băgat în vorbă amintind că legile nu se aplică retroactiv…
O altă “veste bună” vine dinspre Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate. Care, prin iunie, îşi va epuiza întregul buget pe anul în curs. Până atunci, CNAS speră să legifereze “coplata” serviciilor medicale. Cică românul trebuie să se dezveţe să se mai ducă aşa, tam-nisam, la spital. În general, ar fi bine să se gândească de două ori înainte să deranjeze un doctor. Asta în condiţiile în care toate statisticile arată că avem o problemă serioasă cu prevenţia şi depistarea timpurie a maladiilor. Prea mulţi bolnavi ajung prea târziu la medic. Dar, pentru Guvernul Boc, chiar şi atunci e cam devreme… Doar ne-a explicat ministrul de Finanţe impactul pozitiv al “ieşirilor” din sistemul de pensii.
O altă măsură de natură să stimuleze “ieşirile din sistem” vizează regimul medicamentelor compensate. CNAS nu vrea să mai suporte decât costurile celor mai ieftine tratamente disponibile pe piaţă. Ai nevoie de un antiinflamator? Gratis primeşti doar aspirină! Culmea cinismului, preşedintele Casei Asigurărilor de Sănătate susţine că, astfel, pacienţii ar putea face chiar economie! Sigur, 70% dintre bolnavii cronici ar trebui să renunţe la reţetele prescrise până acum de medici şi să opteze pentru scheme terapeutice la modă în urmă cu douăzeci-treizeci de ani. Mulţi nu vor avea încotro. În cazul cardiacilor, costurile tratamentului actual riscă să crească şi de nouă ori.
Actuala putere vrea, probabil, să însănătoşească naţiunea prin selecţie naturală. Devine aproape firesc că favorita Cotrocenilor citează din Goebbels. Guvernul din care face parte pare să-şi fi pus toate speranţele în axioma propagandei naziste: “O minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”. Uită însă un mic amănunt: Hitler i-a putut prosti pe nemţi şi fiindcă a învins o criză economică.
Miruna Munteanu
sursa: jurnalul.ro
Sperante desarte pentru romani si in 2010
Profetii cresterii economice a Romaniei si a iesirii din criza incep sa puna frana optimismului, constienti ca reformele reale nu au fost inca aplicate in ciuda presiunilor venite din partea Fondului Monetar International, sau a Comisiei Europene.
In urma cu aproape doi ani, inaintea declansarii crizei economice, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei nu credea intr-o cadere accentuata a economiei romanesti, fiind printre putinii demnitari ai tarii care incerca sa mai afiseze o doza de optimism.
Presedintele Traian Basescu s-a aflat, initial, si el pe aceleasi baricade, dar a parasit rapid corabia sperantei, in ciuda faptului ca meseria de capitan de vas l-a invatat ca el trebuie sa fie ultimul care “sterge putina”. In fine, ce mai conteaza, atata vreme cat economia Romaniei a cazut si tot cade, cu aceeasi carmaci la bord ?
Pe baza unor semnale numai de el vazute, premierul Emil Boc s-a grabit, la sfarsitul anului trecut, sa ne anunte ca se vad semnele redresarii.
Ce bine ar fi fost sa fie asa, numai ca, nu stiu cum se intampla, dar romanii de rand simt cu totul altceva. Amenintarile cu reducerile de salarii in sectorul bugetar, cu disponibilizari masive sau cu introducerea ordinii in sistemul de pensii nu au fost puse efectiv in practica, motiv pentru care nici mamaliga nu a explodat pe plaiurile mioritice.
Ceea ce se intampla la greci insa, mult mai temperamentali decat romanii, poate sa ne trezeasca la un moment dat la realitate. Nu in sensul de a ocupa ministere sau alte institutii, ci in acela de a intelege ca exagerarile statului in domeniul cheltuielilor publice ne poate costa enorm.
Sa revenim insa la cresterea economica, in care guvernantii mai cred totusi, si la fundamentele pe care aceasta s-ar putea realiza. Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, declara recent unei publicatii occidentale ca economia Romaniei nu are nevoie de o revenire spectaculoasa in acest an.
La o prima impresie am fi tentati sa credem ca domnul Isarescu a luat-o razna. Adica, la cat de prapaditi suntem, cum sa ne multumim cu o crestere economica doar de suprafata?
Mai atent privind lucrurile intelegem ca, de fapt, domnul Isarescu, ne explica, mai pe ocolite, un lucru elementar, si anume ca nu prea putem iesi din criza anul acesta, cu franele economice trase. In continuare, domnul Isarescu a lasat sa se inteleaga faptul ca va veghea si anul acesta la cursul leu/euro, dar oarecum in sens invers.
Adica, prioritatea Bancii Nationale va fi sa nu permita o apreciere puternica a leului fata de euro, caci acest lucru ar duce la dezavantajarea exportatorilor. De aici, pana la adevaratul sens al afirmatiilor, conform carora economia nu are nevoie de o crestere spectaculoasa, nu mai e decat un pas.
Si asa putem intelege pe ce s-a bazat si primul ministru Emil Boc, atunci cand a vorbit de redresarea economiei. Adica, pe exporturi, care la randul lor s-au bazat pe o oarecare revenire a economiei europene si implicit pe o crestere a cererii acestei piete.
Numai ca, economia europeana, la randul ei, cand isi revine, cand nu, semn ca efectele crizei economice sunt departe de a-si fi incheiat ciclul.
De altfel, mai cu picioarele pe pamant, expertii Fondului Monetar International iau in calcul, in cel mai bun caz, o crestere economica in Romania de circa 1,3%, pentru anul 2010 si asta doar in conditiile in care guvernul va punea in practica masurile de reforma, respectiv de reducere a cheltuielilor statului.
Dupa cum bate vantul, si guvernul Boc si-a temperat ulterior optimismul, luand in calcul, in programul de convergenta al Romaniei, pentru perioada 2009-2012, o crestere economica de doar 0,2% pentru acest an. Si noi, ce sa mai credem?
Este foarte evident ca exporturile Romaniei, chiar in situatia relansarii lor, nu sunt in masura sa aduca acea crestere economica pe care o asteptam. Nu pentru ca exporturile nu ar putea fi o locomotiva reala, ci pentru simplu fapt ca in structura lor actuala aportul la Produsul Intern Brut este inca unul redus.
Asadar, cresterea economica trebuie sa vina si, sau mai ales, din interior. Or, de aici sunt slabe sperante, dupa cum bine ne lasa sa intelegem si guvernatorul Bancii Nationale.
Constructiile, comertul si serviciile inregistrau in trimestrul IV al anului trecut cele mai accentuate scaderi, iar acest lucru se datoreaza in mare parte scaderii consumului privat, in paralel cu cresterea rapida a somajului din acelasi sector.
De asemenea, formarea bruta de capital (investitiile) a avut un recul foarte puternic, lucru consemnat si in prima luna a acestui an. Nu exista absolut nici un semnal ca aceste evolutii s-ar putea corecta in sens pozitiv in anul 2010, ceea ce inseamna ca nici cresterea economica pe care o asteptam nu are sanse sa se produca prea curand.
Or, de data asta, sau intr-o asemenea conjunctura, am putea spune ca Romania este mai putin dependenta de evolutiile economice ale pietei unice europene (unde se desfasoara cea mai mare parte din exportul romanesc) si mult mai dependenta de masurile de reforma ale guvernului de la Bucuresti.
Am mai spus-o insa, reforma nu inseamna doar strangerea curelei, asta poate fi cel putin prima etapa. Ea presupune acele masuri care sa duca la o relansare a activitatii pe termen mediu si lung, dar in nici un caz la o relansare de conjunctura.
S-au luat asemenea masuri de la declansarea crizei economice? Va las pe dumneavoastra sa le identificati.
Alexandru Moldovan
sursa: bloombiz.ro
Romania optimista
Partidul Social Democrat a dat de pamant cu Romania, luand patrimoniul ei public, al poporului, si bagandu-l in buzunare private de suporteri si de straini, deschizand toate portile de invadare economica, destructurand sisteme unitare in favoarea mafiilor, liberalizand fara noima in profitul unei paturi superpuse. Totusi partidul aspira la urmari fericite, dl. Iliescu face planuri pentru 2025, dl. Nastase elaboreaza si el principii de perspectiva, fara nicio jena, pentru o noua recunoastere pe termen lung! Partidul Liberal, asociat cu Partidul National Taranesc, crestin si democrat, a dat si el cu Romania de pamant, continuand prelevarea si instrainarea patrimoniului in ritm sustinut, in favoarea mafiei proprii, prabusind moneda nationala, destructurand ce a mai ramas. Da si el semne de inviorare, are si el programe de larga perspectiva, desi ramas singur la guvernare a aruncat in aer toate castigurile si ne-a bagat intr-o lefterie generala. Liberalii au acum mari framantari teoretice, bineinteles optimiste. Dl. Mugur Isarescu a dat de pamant cu Romania, oprind la inceput creditarile ieftine care sa creeze o clasa de mijloc laborioasa, si starnind un blocaj comercial de anvergura, aproape letal, urmat de o ieftinire cumplita a bunurilor nationale. Si el e zambitor, optimist, fin amfitrion si se lauda cu prosperitatea Bancii Nationale pe fondul unei mizerii generalizate la care a contribuit copios. Acum vine si Partidul Democrat-Liberal, si el infruptat amarnic la comenzi de stat oneroase si din dirijari de credite preferentiale, si strange cureaua natiunii, ca s-o insanatoseasca si s-o reindustrializeze, cu tinte de 20-30 ani buni de aici inainte. Bogatii sunt peste tot, mafiotii peste tot, complicitati in structurile secrete si in magistratura venala au toti, viitorul se anunta prosper, mai ales ca tandemul Basescu-Boc legifereaza pentru 2030-2040.
Suntem Tara Fagaduintei, Gradina Maicii Domnului. Sase sute de mii de romani au murit pe campiile Rusiei ca sa recuperam Basarabia-Bucovina-Herta: nu le-am recuperat! Alte sute de mii au murit in partea cealalta pentru o Transilvanie care e inca frecata de revendicari si revizionisme, si cumparata hectar dupa hectar, conform optimistei Constitutii din 2003, unde au colaborat mai toate partidele. Am mers dintr-o parte intr-alta sa ne asiguram un statut de cobeligeranti: nu ni l-am asigurat; ci am platit de ne-am uscat! Ne-a pradat cine a vrut. Inca din secolul XVIII se dadeau de catre altii ca gratificatie fasii din teritoriul nostru: harst! na si tie, Austria! harst! na si tie, Rusia, o bucatica mai mare sau mai mica! Dadea si Anglia, dadea si Napoleon, dadea si Turcia, caci era patrimoniul ei. Rusii si turcii se incaierau pe teritoriul nostru, Austria ne calca de cate ori avea chef, mai veneau si protectorii unguri sa ne determine domeniile. Banatul Severinului a trecut de zeci de ori de la unul la altul, ca si judetele de sud ale Basarabiei, uite asa, de joaca! Acum, pricopsiti cu scutul anti-racheta, cum spuneam, Apusul si Rasaritul se pot ciorovai nitel si pe teritoriul nostru, ca experiment.
Mai sunt si alte profetii optimiste: ca o parte din Italia va fi inghitita de ape si atunci locuitorii ei se vor refugia cu milioanele pe pamantul nostru arabil. Ca evreii, inghesuiti in Palestina-Israel, vor cauta aici o a doua patrie. Ca ungurii vor hatana de Transilvania pana o vor obtine sau cumpara cu totul. Ca fratii chinezi vor face aici un cap de pod. Ca populatia romaneasca, ajunsa degraba la 16 milioane de capatani, se va zburataci si altera, invadata.
La asta se adauga ideea ca la noi e buricul pamantului si al civilizatiei. Ca ne asteapta un cutremur catastrofal. Ca in 2012 e programat sfarsitul lumii prin explozie nucleara sau corp ceresc.
Dupa ce am dat inapoi in toate (afara de consum alimentar pe credit, locuinte speculative si injuraturi libere), dupa ce am inghitit cu ghiotura subcultura americana si drogurile asiatice, incercand pe pielea noastra ba excesele dictaturilor, ba molima viciilor democrat-capitaliste, avand rachetele altora pozitionate pe noi, ramanem funciarmente optimisti si mandri, caci bonzii nostri politici si financiari, care au dat cu noi zdravan de pamant, vad in continuare departe si se ciorovaiesc cu aplomb, iar Dumnezeu care e dintotdeauna roman nu ne lasa! Nu ne lasa pana nu ne vede zob.
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro
