Archive for Martie 11, 2010
Un spectacol jalnic
Jalnic spectacolul pe care alesii ni l-au oferit (si) ieri in Parlament, pe marginea revocarii lui Geoana din fruntea Senatului. O lupta oarba pentru Putere, disperata, straina intereselor populatiei. Democratia continua sa fie pervertita in fiecare zi de o clasa politica rupta de drama in care se scufunda Romania reala. Romania celor multi, a exploziei somajului, a decredibilizarii accentuate a institutiilor statului, a politizarii excesive a administratiei, a nemultumirilor generalizate. Politicul nu pare dispus sa ofere vreo solutie la problemele grave cu care se confrunta milioanele de romani. Scandalul de ieri din Senat a aratat inca o data, daca mai era nevoie, falimentul total al unei clase politice iresponsabile. Majoritatea parlamentara a declansat ofensiva finala asupra Romaniei. Doreste obsesiv obtinerea Puterii absolute. Accesul la toate parghiile prin care sa transforme aceasta tara bantuita de vantul austeritatii intr-o mosie aflata in totalitate la cheremul liderilor din Modrogan si a haitei de profitori din jurul acestora.
Notiunile de abuz, ilegalitate, incalcarea Regulamentelor Camerelor, a Constitutiei, a bunului-simt nu se mai regasesc de ani buni in peisajul politic. Aroganta actualei Puteri a depasit orice inchipuire. Crede ca majoritatea parlamentara pe care a obtinut-o prin santaj si cumparare de parlamentari ii da dreptul sa calce totul in picioare. Eu unul, si sunt convins ca multi alti romani, am privit cu stupefactie la aceasta noua demonstratie de forta a dispretului politic. Energii uriase irosite in razboaie electorale, in care taberele din Parlament se ciocnesc cu o intensitate crescanda. Actul guvernarii reprezinta un fiasco. Sindicatele sunt la un pas de greva generala. Subfinantarea crasa se gaseste la tot pasul. Educatia, Sanatatea, Cercetarea - iar exemplele pot continua pe inca multe randuri - traiesc sub asediul neajunsurilor. Doar transele din imprumuturile disperate ale guvernului, imprumuturi care ridica pana la cote sfidatoare datoria publica, mai pot face platibile pensiile si salariile pentru inca o luna. Si inca una.
La polul opus, parlamentarii Opozitiei se afla pe baricade. Nu pentru vreun scop nobil, care sa vizeze apararea la baioneta a democratiei sau scoaterea Romaniei din criza. Ci exclusiv pentru apararea propriilor pozitii ocupate in Parlament, a privilegiilor ce decurg de aici. Circul politic trebuie sa inceteze. El nu poate combate criza. Nu poate oferi solutii economice reale. Nu poate opri declinul economic. Nu poate creste nivelul de trai. Nu poate stopa flagelul somajului. Nu poate reda demnitatea institutiilor statului. Nu poate recredibiliza actul de justitie. Realitatea in care traim ar trebui sa provoace frisoane guvernantilor. Liderilor din Opozitie. Care ar fi datori (ce iluzie!) sa ia in calcul si interesul national. Un interes pierdut pe campul confruntarilor electorale si pe care refuza sa il gaseasca cineva. Fie de la varful Puterii sau din Opozitie. In tot acest timp, drama Romaniei continua sa ruleze in fiecare zi in casele a milioane de romani. Cetateni care in urma cu 20 de ani se amageau ca democratia inseamna altceva. Si nicidecum una confiscata de lideri, partide si grupuri de interese ce continua sa conduca Romania spre nicaieri. Si care nu vor accepta in ruptul capului sa o redea celor ce au obtinut-o chiar cu pretul vietii.
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro
Politicienii penali
Consilieri locali, primari, deputati, senatori, sefi de deconcentrate, politruci, pitipoance, ministri, cumnati si veri ai baietilor destepti cu totii alcatuiesc clasa penala a politicii romanesti. Se ascund in spatele vreunui partid si ameninta printre dinti pe toti cei care ar dori sa le ia la puricat averile.
Ei intra in politica din doua motive: protejarea sau promovarea propriilor afaceri. Constienti ca parghiile institutionale si economice sunt in mana clasei politice, acestia aleg un partid politic in speranta ca afacerile le vor fi protejate de imixtiuni nedorite din partea organelor de control impotriva atacurile altor competitori, dar si ca vor avea, la randul lor, posibilitatea sa atace pe alti competitori. Garda Financiara, D.N.A., corpuri de control, politii de toate felurile, toate astea sunt doar mici buzunarase la portofelul lor vesnic plin cu sute de mii de euro.
Legitimati de vreun proces electoral obscur, uninominal sau pe lista, in care au mobilizat camioane intregi de pachete pentru magraoanii de la periferie, politicienii penali se privesc, intotdeauna, pe ei insisi, ca pe niste lideri providentiali. Ei sunt cei care vor veni sa ne rezolve problemele, ei sunt niste veritabili Mesia politici si administrativi. Ei se considera frate cu Hercule. Niste semizei.
Din nefericire, acesti Hercule puscariabili isi aroga insusiri supraomenesti. Si, chiar daca nu ar fi ele supraomenesti, sunt dincolo de posibilitatile omului de rand. Dincolo de orice suspiciune sau atingere a legii. Pe ei Fiscul nu-i atinge, Politia se rusineaza in prezenta lor, Justitia e un obiect de sex televizat, iar opinia publica e doar un prilej de vesnica mistocareala.
In schimb, fara ei, primaria nu va mai functiona, consiliul local (sau judetean) nu va mai avea buget, fara ei partidul va pierde alegerile. Ei sunt obiectul de adulatie al babelor din cartier carora le trimit lunar pachete alimentar-electorale si al suburbiei noroioase pe care-o incanta de doua ori pe an cu vreun concert de manele cu sani dezgoliti, bere si mici. Din fonduri publice, evident.
Fara scrupule
Fara niciun scrupul in protejarea propriilor interese, politicienii penali invata inca de la inceput cum sa zambeasca in timp ce se injunghie unul pe altul intr-o veselie.
Proveniti din mediul talciocurilor si al bisnitarilor de blugi arabesti, politicienii penali ar fi ramas pe veci niste “valutisti” de cartier sau niste fufe uscate uscate inainte de vreme, pe la vreun coafor de duzina, daca n-ar fi mirosit, magistral, directia politicii post-decembriste.
Spirit gregar si, adeseori aventurier, ei cauta in mod frecvent o recunoastere publica pe care altfel nu ar putea-o obtine. Sunt, in acelasi timp, si detestati si simpatizati. Ei nu sunt oile negre ale politicii, ei sunt insasi chintesenta politicii dambovitene.
De obicei parveniti puri ai economiei de piata, politicienii penali isi fac loc cu coatele la toate manifestarile publice, etaland prostul gust alaturi de bogatie si zgomotul alaturi de ineptie. Au micile lor trupe de sustinatori platiti care, pe de o parte isi striga propriile refulari, dar, pe de alta parte, prin adoptarea aceluiasi stil, ii iau drept modele comportamentale.
Ajuns pe vreo functie politica cu o treapta mai sus de nasul lor vesnic cautator de oportunitati, politicianul penal ajunge sa isi deformeze pana si modul de gandire: mica spaga pe care o primeste (pentru vreo punere ilegala in posesie) nu e altceva decat rasplata noptilor sale de nesomn in slujba cetateanului; contractul favorabil (pe care-l primeste nepotu-sau pentru vreo livrare de energie electrica) nu e altceva decat o manifestare a pietei libere; excursiile in tarile exotice (pe care le are cadou de la vreun interlop) nu sunt altceva decat binemeritatele perioade de odihna dupa atata truda.
Nimic nu este de-ajuns pentru politicianul penal: de la pachetul de cafea pana la cardul cu suta de mii de euro, de la Rover-ul ultimul racnet pana la mielul de Paste, de la Bacalaureatul luat cu 10 de analfabetul de fi-su pana la vila din Elvetia: nimic nu i se pare prea putin pentru a se impauna cu “succesurile” publice. Astfel isi afiseaza potenta politica: prin avere si nu prin stiinta (sau, mai grav, prin constiinta!)
Partidul ca scut anticoruptie
Se ascund las in spatele vreunui lider de partid mai ingaduitor si flutura din spatele acestuia drapele si doctrine politice pe care nici nu le pricep si cu care se sterg pe picioare. Exista, totusi, o relatie simbiotica intre partid si politicienii penali. Caci acestia stiu ca partidul are nevoie de cat mai multi dintre ei.
Partidul ii pretuieste si ii alinta pentru multele conexiuni economice, pentru contributiile electorale pe care le au la dispozitie, pentru contracararea adversarilor politici dar, mai ales, pentru cantitatea de voturi pe care le pot pune la dispozitia partidului. Caci forta lor, valoarea lor consta in cantitate si nu in calitate: in cantitatea de bani si influenta pe care o pot aduce.
Ei ii cunosc si se bat pe burta cu toti liderii de clan si cu toti mafiotii de generatie noua. Ei sunt sponsorii de baza ai partidului, ei sunt cei care influenteaza numirile in functii, ei sunt cei care se iau in piept cu toti “doctrinarii” si “talibanii” partidului.
Ei sunt cei care ridica sau coboara un sef de partid. Si-atunci cand chemarile prea dese pe la Parchet le strica somnul dulce de la Monte-Carlo, imediat isi gasesc alta gasca politica, fie ea si independenta, la care sa se afilieze: din lipsa de identificare doctrinara, bineinteles.
Telul lor suprem este agatarea contractelor cu statul. Aici pot ei sa se desfasoare in voie: firme-mama, subsidiare, contractoare si subcontractoare care mulg bugetele locale, judetene sau nationale. Borduri de inlocuit, sosele de intretinut, sali de sport facute la foc automat, energie electrica vanduta de doua ori mai scump, carbune mai scump decat cel din Australia, autostrazi construite in sute de ani, concesionari de gaze, apa, lemn si marmura. Toate sunt visul de o viata al politicienilor penali. Castigul posibil merita orice risc probabil.
Si-atunci cand cate vreun jurnalist mai necopt la minte sau mai masochist se ia de viata lor, au grija sa-l aduca pe calea cea buna cu cate-un “agent de paza” sau vreun “doi-si-un-sfertist”.
In schimb, daca-s formatori de opinie mai cunoscuti, cu priza pe la vreo televiziune nationala de stiri, au grija sa-i mai catifeleze cu cate vreun nou Audi A-8. In definitiv si formatorii de opinie sunt oameni, nu? Si-atunci cand vreunul dintre “tulusi” se mai impiedica de ei cu cate vreun dosar de coruptie ii auzi tipand ca din gura de sarpe: “facatura, razbunare politica, dosar instrumentat politic! Adversarii vor sa loveasca in partidul meu!” Si, aicea tind sa le dau dreptate: pai cum sa nu fie asa?
Caci si celalalt partid are penalii lui. Care, la randul lor, au si ei interesele lor de afaceri. Si propriul electorat care trebuie ingrosat. Ca, doar mai avem alegeri si peste doi ani, nu?
Ovidiu Mihalache,
sursa: ziare.com
Cel mai mare secret
China și India fac mereu prima pagină cu realizările lor economice, dar se trece prea ușor peste altă poveste de creștere globală: Africa. În 2007 și 2008, sudul Africii, regiunea Marilor Lacuri cu Kenya, Tanzania și Uganda, dar și Cornul Africii cel lovit de secetă au avut creșteri ale PIB‑ului similare celor două motoare economice asiatice.
Anul trecut, în plină recesiune globală, continentul a înregistrat un plus de aproape 2%, cam la nivelul creșterii din Orientul Mijlociu, dar depășind performanțele țărilor din alte părți ale globului, cu excepția Indiei și Chinei. Anul acesta și cel viitor, Africa va avea o creștere de 4,8% – cea mai înaltă rată din afara Asiei, mai înaltă chiar decât în mult lăudatele economii din Brazilia, Rusia, Mexic și Europa de Est, dacă ne luăm după ultimele estimări revizuite ale Fondului Monetar Internațional.
De fapt, la un calcul per capita, africanii sunt deja mai bogați decât indienii, iar o duzină de state africane au venituri naționale brute per capita mai mari decât China.
POVESTEA CU CONSUMUL. Mai surprinzător este faptul că mare parte din această creștere nu provine din vânzările de materii prime, ca petrolul și diamantele, ci dintr‑o piață internă în dezvoltare, cea mai mare din afara Indiei și Chinei.
În ultimii patru ani, creșterea consumului privat de bunuri și servicii este responsabilă pentru două treimi din creșterea PIB‑ului Africii. Clasa mijlocie africană se dezvoltă rapid și ajunge la aproximativ 300 de milioane de persoane, la o populație totală de un miliard, potrivit expertului în dezvoltare Vijay Majahan, autorul volumului „Africa Rising“ („Ascensiunea Africii“).
Chiar dacă puțini pot cheltui genul de venituri pe care îl întâlnești la omologii lor din Asia sau Occident, acești contabili, profesori, menajere, șoferi de taxi, chiar și vânzători stradali impulsionează cererea pentru bunuri și servicii ca telefonia mobilă, conturile bancare, alimentele mai pretențioase și locuințele. De fapt, în primele 10 economii africane ca mărime, sectorul serviciilor este responsabil pentru 40% din PIB, deloc departe de indicele de 53% al Indiei. „Cea mai nouă poveste africană este consumul“, spune Graham Thomas, șeful departamentului de principal investment de la Standard Bank Group, ce operează în 17 state africane.
Mare parte a boomului acestei noi clase de consumatori poate fi atribuit unor forțe exterioare: unor tipare de tranzacționare în evoluție, datorate în special cererii în creștere din China, și unor inovații tehnologice din străinătate care impulsionează productivitatea locală și creșterea. Un exemplu ar fi rețelele de fibră optică, de multe sute de miliarde de dolari, care se construiesc acum între Africa și lumea industrializată.
Alte schimbări sunt interne și deliberate. În ciuda reputației bine întemeiate de corupție și slabă guvernare pe care o au țările de pe acest continent, o parte consistentă dintre ele se află acum în plină renaștere economică datorită unei stabilități politice fără precedent. Sub imboldul unor investitori pasionați, guvernele au relaxat constant reglementările din industrie și au dezvoltat infrastructura.
Ca urmare, țări precum Kenya și Botswana se laudă acum cu spitale private de clasă mondială, școli publice alternative și șosele cu taxă pe care poți circula în siguranță. Un studiu finanțat de Banca Mondială, Africa Infrastructure Country Diagnostic, arată că progresele din dezvoltarea infrastructurii telecom au contribuit la creșterea PIB‑ului per capita a continentului cu 1%, mai mult decât schimbările monetare sau politicile fiscale. Acțiunile de la companiile locale de transporturi aeriene, cargo și telecom, recent privatizate, au explodat.
URBANIZARE FRENETICĂ. În același timp, antreprenoriatul a crescut și el, impulsionat în parte de revenirea pe continent a unui val de lucrători pregătiți. La fel cum în anii ’90 expatriații se întorceau în China și India pentru a pune pe picioare afaceri care au atras din exterior și mai mult capital și talente, în prezent sunt semne că diaspora africană cu înclinații antreprenoriale va ajuta la transformarea continentului.
Chiar dacă fuga creierelor este în continuare o problemă cronică în țări ca Burundi și Malawi – unele dintre cele mai sărace din lume, din punctul de vedere al veniturilor pe locuitor –, economiile cele mai viguroase, cum sunt Ghana, Botswana, Africa de Sud, încep să simtă un aflux fără precedent de inteligență. Există rapoarte ce afirmă că aproximativ 10.000 de lucrători calificați s‑au întors în Nigeria în ultimul an, iar numărul angolezilor educați ce‑și caută o slujbă acasă a crescut de 10 ori, până la 1.000 de persoane, în ultimii cinci ani.
Bart Nnaji a renunțat la catedra lui de la Universitatea din Pittsburgh pentru a se întoarce în Nigeria în 2005, unde conduce Geometric Power, prima companie energetică privată din Africa subsahariană. Uzina lor de 400 de milioane de dolari, cu o putere de 188 megawați, va începe să producă în toamnă și este singurul furnizor de electricitate pentru Aba, un oraș cu două milioane de locuitori din sud‑estul Nigeriei. Afam Onyema, 30 de ani, absolvent de drept la Harvard și Stanford, a refuzat oferte de șase cifre de la corporații din domeniu pentru a construi și conduce un spital privat de cel mai înalt nivel, o investiție de 50 de milioane de dolari, cu o componentă caritabilă pentru săraci, în sud‑estul Nigeriei.
Mulți experți consideră că Africa, cu baza sa de consumatori proaspăt formați în plină expansiune, ar putea fi gata să devină următoarea Indie, mulțumită urbanizării frenetice și aceluiași gen de accent pe dezvoltarea serviciilor și infrastructurii care a transformat subcontinentul asiatic acum 15 ani. Așa cum India a știut să profite de imensul său bazin de forță de muncă ieftină, Africa poate să câștige prin creșterea rapidă a marilor sale orașe.
Deja se poate lăuda cu cea mai înaltă rată de urbanizare din lume, care impulsionează creșterea prin industrializare și economie de scară. Astăzi, doar o treime din populația continentului trăiește în orașe, dar acest segment este responsabil pentru 80% din PIB, conform Centrului pentru Așezări Umane al ONU. În următorii 30 de ani, jumătate din populația africană va locui în orașe.
CÂȘTIGURI ȘI CORUPȚIE. Nicăieri nu se vede mai bine această relație dintre clasa de consumatori și urbanizare ca în Lagos, Nigeria, un megalopolis cu 18 milioane de locuitori ce are același ritm de merge‑oricum ca Chongqing sau Mumbai. În Victoria Island, centrul comercial al orașului, proprietățile sunt la fel de scumpe ca în Manhattan. Peste tot se construiește ceva: apartamente de lux, clădiri de birouri, drumuri, chiar și un oraș nou‑nouț pentru jumătate de milion de locuitori se ridică alături, direct din apele oceanului.
„Totul aici e insuficient, așa că toate domeniile sunt pe creștere“, explică Adedotun Sulaiman, capitalist de risc și președinte al Accenture pentru Nigeria. „În ce privește oportunitățile, este absolut șocant“. Aliko Dangote, cel mai bogat antreprenor african de culoare, a mizat bine pe această cultură consumistă și a strâns o avere de 2,5 miliarde de dolari, potrivit „Forbes“. Imperiul său a început de la o afacere de import cu mâncare pentru copii, ciment și pește congelat, printre altele.
Acum activitățile se concentrează pe creșterea internă înfloritoare: produce ciment pentru complexuri de birouri sau de shopping, închiriază apartamente de lux, fabrică paste, făină și zahăr, iar acum se extinde către servicii – rețele mobile 3G și transport. „Nu există loc în lume unde să poți face bani ca în Nigeria“, spune Dangote, 53 de ani. „Este cel mai bine păstrat secret de pe lume“.
Totuși, Africa rămâne o graniță a piețelor emergente. În ciuda câștigurilor, dificultățile și costurile necesare pentru desfășurarea unei afaceri sunt cele mai mari din lume, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional. Adăugați aici corupția generalizată – Transparency International califică problema drept „nestăpânită“ în 36 din cele 53 de state africane – și nu aveți de ce vă mira că Africa este deseori privită drept un loc toxic pentru afaceri.
Dar președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, afirmă că, după această criză economică, investitorii pe termen lung au recunoscut că „piețele dezvoltate au și ele mari riscuri“. La fel ca India și China, Africa profită de situație și poate că este, mai mult decât orice altă regiune din lume, un exemplu pentru noua ordine mondială în care cele mai sărace națiuni își găsesc un drum spre o dezvoltare viguroasă.
Jerry Guo
sursa: moneyexpress.ro
Se apropie scadenţa
O mare “realizare” a primului Guvern Boc a fost atingerea parametrilor impuşi de FMI. Dar rămâne întrebarea, au fost atinşi aceşti parametri? Iar răspunsul este negativ.
Nereturnări de TVA şi neplata serviciilor prestate de mediul privat. Estimate la 8 miliarde lei. Statul are de recuperat 4,2 miliarde de lei. Adică, încă un procent la deficit. Ne apropiem de blocajul financiar. Nu se mai fac privatizări. Suntem ca în epoca Guvernului Văcăroiu.
Şomajul a atins 8,3 procente. Grevele au început.
PIB-ul estimat pe 2010 prevede o creştere de 1,3 procente iar deficitul prognozat este de 5,9 din PIB. Să ne aducem aminte că în 2009 au estimat o creştere de 2,5 şi un deficit de 2 procente din PIB. A ieşit o scădere de 7,1 şi un deficit bugetar de 7,2. Un fleac. Ne-au ciuruit. Şi au crescut şi cheltuielile faţă de 2008.
Am încredere în estimările lor aşa cum am avut şi anul trecut. Deloc. Ne mai spun cei de la BERD că Guvernul nu a făcut nimic anul trecut. Şi că în scenariul pesimist o să avem o creştere a PIB-ului de 0,2 procente. Eu cred că sunt optimişti. Andrei Gheorghe ne descrie atmosfera de la Finanţe.
O să fie mult mai rău ca anul trecut. Avem de plătit şi datoriile. Cu banii de la FMI am câştigat timp, pentru alegerile prezidenţiale din decembrie 2009. Cu banii de la FMI cei doi candidaţi au cumpărat 1 an de linişte. Ţara a pierdut un an. Pe care o să-l plătim toţi.
Se apropie scadenţa. La Geoană ea se apropie de sfârşit. La Băsescu acum începe. De ce a dispărut? Nu pentru că-i bolnav, prostii. Pentru că ştie că scadenţa se apropie şi de el. Şi dacă mai luăm un împrumut ne apropiem încă un pas de Grecia şi mai amână Preşedintele scadenţa. Dar nu-l salvează.
Circul arestărilor spectaculoase, modificările constituţionale, eliminarea lui Geoană, dosarele Revoluţiei, reuşitele externe sunt doar circ (toate măsurile sunt corecte dar inutile în contextul economic). Băsescu e acum leul care se învârte în cuşcă. Nu mai există pâine.
Perdeaua de fum e groasă dar o să ne usture întâi buzunarele. Nici măcar de răbdare n-avem nevoie.
sursa: romaniadeieri.blogspot.com
Statul si cetăţeanul contrabandist
Am auzit şi eu că fumez fiecare 13 ţigări dintr-un pachet pentru… stat. E ca şi cum le-aş cumpăra de la ghişeul de lux al vreunei agenţii guvernamentale. Dacă ar fi să fac un calcul, dar nu o fac fiindcă nu-mi plac cifrele, şi aş aduna cu accizele astea celelalte impozite şi taxe – aş rămîne sigur perplex aflînd cîţi bani am băgat numai eu pînă azi în fundu’ statului şi al vajnicilor săi slujbaşi. Iar el, Statul, în mărinimia-i… structurală îmi mai înghesuie cîţiva ani de contribuţii forţate pe gît şi mă obligă, la o adică, să-mi plătesc pînă şi aerul şi petecul de cer de deasupra capului, singurele încă gratuite… Aşa că înţeleg – şi mi-a dat de gîndit – gestul scriitorului şi jurnalistului Alexandru Petria de a lansa, inedita pentru unii, petiţie “Fumez ţigări de contrabandă fiindcă refuz să fiu luat de prost! Statul este ca un traficant de droguri fără scrupule”. Eu nu voi sta la coadă la ţigări de contrabandă moldoveneşti, lîngă tarabele ascunse de ochii gardienilor publici, fiindcă tocmai mă las, dar sunt convins că dincolo de forma petiţiei, Alexandru Petria protestează nu numai împotriva accizării insuportabile a tutunului ci a întregii maşinării a unui stat suficient sieşi, nesătul, incompetent, dedicat clientelei Puterii şi incapabil să reprezinte interesele celor care îl finanţează. Al tălpii ţării, adică! Un stat evident în prag de faliment, cum inspirate rînduri am găsit pe tema asta aici. Un stat aproape eşuat.
Şi spun asta gîndindu-mă şi la o definiţie a statului, aşa cum o ţin minte de pe vremea şcolii, pe care am considerat-o cea mai apropiată gîndurilor mele, cea mai firească, aceea a lui Rousseau din “Contractul social” care zicea ceva de genul că statul a apărut dintr-o nevoie naturală, pe baza unei înţelegeri între Putere şi cetăţeni, cînd aceştia din urmă şi-au delegat atribuţiile lor puterii pentru a le folosi în numele comunităţii, a binelui comun. Ce mi-a plăcut la acestă definiţie a fost însă “partea practică”, desigur ideal-revoluţionară, şi anume aceea potrivit căreia în cazul în care una din părţi nu-şi respectă obligaţiile asumate prin contract, acesta poate fi anulat, ceea ce în practica politică însemna înlocuirea puterii. În termenii ăştia protestul lui Sandu Petria, aplicat la tutun, mi se pare firesc. Adică eu am un contract, îl respect, îmi plătesc ratele şi ce primesc în schimb? Mă duc să plătesc şcoala copilului, reţeta bunicii şi spitalizarea bunicului, plătesc gropile din asfalt şi mai cotizez şi pentru o pensie apriori mizeră şi incertă. Ba dacă nu-mi respect obligaţiile risc să fiu şi executat iar dacă rămîn pe drumuri voi fi atît “ajutat” cât să crăp în chinuri lente. Dar el, Statul, dacă nu-şi respectă obligaţiile? Şi nu el, ca fiinţă eterică cît bocii, vlădeştii, videnii, bercenii dimpreună cu prim-preşedintele de partid şi de stat?! Cam asta e povestea.
Mda, veţi spune, îndemnuri la nesupunere fiscală, manifeste de tot felul s-au mai văzut, ba chiar sunt “en vogue” iar un cetăţean responsabil, “cu toate ţiglele pe casă” nu are cum să gîndească astfel, să îndemne la anarhie şi la… “modelul grecesc” şi la greva generală, fiindcă Statul e sfînt, icoană de neatins. Ok! Dar mai întreb o dată: ce fumăm noi aici, cine-i… Statul? Care Stat? Nu cumva ăla pe care-l vedem la ştiri coborînd graţios din limuzine? Avem un alt Stat? Eu, unul, nu-l văd! Părerea mea!
Aşa că îl înţeleg pe Alexandru Petria şi bănuiesc ce amar i-o fi rămas în piept constatînd obştescul sfîrşit al “Carpaţilor” – ţigarea poeţilor şi muzelor – şi presimt revanşa-i de a trage acum fum de contrabandă (…)
sursa: flaviusobeada.wordpress.com
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
