Archive for Martie 10, 2010
Occidentul, pandit de o criza a datoriilor
Cu al sau deficit bugetar de aproape 13% echivalent PIB, Grecia nu este cumva chiar cu totul si cu totul o exceptie, in aceasta perioada, intre tarile Uniunii Europene si in general intre tarile numite ale lumii occidentale.
Grecia este o exceptie doar dintr-un alt punct de vedere: al minciunii asupra deficitului. A existat un fel de complot national al minciunii asupra marimii deficitului inca din preajma intrarii Greciei in zona euro.
Guverne, partide la putere sau in opozitie, cercuri de afaceri, biroul de statistica au convenit sa spuna ca deficitul era mai mic decat era in realitate, avand in vedere ca standardele necesare intrarii in zona euro reclamau deficite bugetare care sa fie sub 3% echivalent PIB.
Apoi, cand practic toate tarile din zona euro n-au mai respectat aceasta limita, si Grecia a declarat oficial depasirea, dar tot nu in parametrii realitatilor.
Doar cand buba a spart, a fost nevoie sa se admita ca deficitul bugetar de 5% era de fapt de 8% echivalent PIB! Minciuna de zeci de miliarde de euro. Masuri dramatice sunt acum prevazute pentru ca bugetul public sa se intoarca in limite rezonabile, cu nu se stie ce sanse de succes!
Grecia a inceput sa vanda mobila din casa pentru a nu ajunge la mana FMI, care ar face-o harcea-parcea! Iar partenerii din zona euro au lasat Grecia sa se descurce singura! Dar, sa fie clar, din cauza minciunii, si nu cumva din cauza faptului ca deficitul bugetar a sarit de pe fix.
Bruxelles-ul nici n-ar fi putut penaliza Grecia pentru acest fapt - desi la Bruxelles demagogia e mare! -, deoarece cam toti corifeii Uniunii Europene se afla cu musca pe caciula in privinta respectiva.
Deficitul bugetar pe ansamblul zonei euro a urcat la 6,4% din PIB in 2009, fata de nici 2% din PIB in 2008 si este estimat a creste in continuare la 7% in 2010.
Deficitul depaseste media in tari importante precum Franta, Spania sau Olanda, si nu doar in Grecia, Irlanda sau Portugalia. In Marea Britanie, deficitul bugetar e aproape ca in Grecia.
Iar in America, deficitul bugetar pur si simplu a explodat, la peste 12% din PIB, urcand in cifre absolute la aproape 1.500 miliarde dolari. In fond, intreaga incercare de combatere a recesiunii antrenate de criza s-a bazat pe cresterea, in unele cazuri fabuloasa, a deficitelor bugetare.
Direct, din imprumuturi de pe piata, sau indirect, din nimic (prin emisiuni ale bancilor centrale puse in contul statului), mii de miliarde de euro au fost aruncate pe piata sub forma asa-numitelor stimulente fiscale si monetare.
Toate acestea isi gasesc corespondent in deficite bugetare uriase, ceea ce a insemnat de fapt abandobarea completa si dintr-o data a stabilitatii bugetare care a dominat conceptiile si practicile economice din ultimele trei decenii.
Si toate acestea fara a putea spune cineva exact rezultatele! Dincolo de faptul ca semnalele de revenire economica sunt disproportionat de mici in comparatie cu amploarea stimulentelor, revenirea apare artificiala in masura in care nu are loc prin absorbtia somajului.
Dar, mai ales, nu stie nimeni impactul pe termen mediu si lung. Cineva va trebui sa plateasca aceste deficite sau durerile restrangerii lor. In Vestul Europei, guvernele trebuie in 2010 sa se imprumute la nivelul record de circa 2.200 miliarde euro pentru finantarea deficitelor publice - echivalentul aproape al unei cincimi din PIB!
Comisia de la Bruxelles avertizeaza ca in peste jumatate din tarile zonei euro, situatia finantelor publice va deveni in 2010 nesustenabila. Sub diferite formule - tehnice, diplomatice, directe -, economisti de marca anunta ca Occidentul este amenintat de ceea ce Wall Street Journal nu se sfieste a numi o “criza a datoriilor”.
Cand cresterea datoriilor depaseste sensibil cresterea veniturilor poate fi prapad. Or, acest lucru s-a intamplat in ultimii ani in Occident, iar, in ultimii doi ani, si datoriile publice au intrat in aceasta morisca.
Or, stie si Grivei ca, dintr-o criza a datoriilor, nu se poate iesi decat prin strangeri severe de curea: fie directe, fie, daca exista rezistenta sociala, prin inflatie! La nivelul lumii occidentale, o revenire a inflatiei devastatoare de acum patru decenii pare cea mai probabila perspectiva.
Ilie Serbanescu
sursa: b
Basescu se pregateste sa vanda tara
Mediafax citeaza sursele oficiale din guvern: “Va fi prezentat un nou pachet de masuri pentru relansarea economica si crearea de locuri de munca, in care sa fie promovat in principal sistemul de parteneriat public-privat. O masura aflata in analiza si care trebuie discutata in Guvern este constituirea unui fond national de investitii, care sa includa toate actiunile minoritare detinute de stat la diferite companii si care sa fie valorificate pentru proiecte de investitii, intr-un mod care ramane sa fie stabilit”.
Trebuie sa facem o precizare importanta. Guvernul Boc nu exista. Emil Boc nu exista. Emil Boc este un simulacru mediatic, controlat de Traian Basescu. Guvernul portocaliu nu este capabil si nici autorizat sa intreprinda masuri economice care nu au primit acordul presedintelui. Prin deductie logica, concluzionam ca orice actiune intreprinsa de guvernul Boc este, de fapt, o actiune a lui Traian Basescu.
Inca de la inceputul crizei, cotidianul nostru a emis in repetate randuri ipoteza ca oligarhia portocalie va fi fortata sa vanda activele strategice ale statului, pentru a achita datoriile fata de creditorii straini. Trebuie sa recunoastem ca i-am supraestimat pe papusarii clasei politice. Ipoteza de lucru de pana acum a fost ca guvernul va astepta momentul in care datoriile fata de FMI si Comisia Europeana vor deveni scadente, pedaland pe ideea ca, prin vanzarea participatiunilor statului la companiile energetice cu caracter strategic, se va evita falimentul national. Aceasta abordare s-a dovedit a fi prea fina pentru baietii destepti care ne conduc. In loc sa astepte inca un an pana la momentul potrivit, manati de foamea de bani, acestia au decis ca motivatia de a obtine bani pentru plata pensiilor si realizarea investitiilor pentru crearea de locuri de munca va fi un pretext indeajuns de bun pentru a incepe seria de vanzari.
In stilul caracteristic pentru clasa politica damboviteana, vor incepe timid, vanzand numai participatiile minoritare. Este importanta setarea unui precedent. Odata ce mecanismul de vanzare si impartire a banilor obtinuti va fi pus la punct, vor incepe si programele de “valorificare a activelor statului”, care vor viza participatiile majoritare.
In acelasi timp, a inceput si o campanie informationala tacita, menita sa obisnuiasca populatia cu ideea ca vanzarea companiilor strategice este o idee buna si o masura necesara pentru a plati pensiile si salariile. Unul dintre ziarele financiare a si publicat lista companiilor vizate, care s-ar potrivi de minune cu interesele strategice ale oricarui investitor strain.
Reproducem aceasta lista si suntem dispusi sa credem ca, in mai putin de sase luni, majoritatea companiilor mentionate vor fi scoase la vanzare:
1. Fondul Proprietatea
2. Hidroelectrica
3. Romgaz
4. Nuclearelectrica
5. Compl. Energetic Turceni
6. Transgaz
7. Electrocentrale Bucuresti
8. Aeroportul Henri Coanda
9. Electrica Muntenia Nord
10. Electrocentrale Craiova
11. Compl. Energetic Rovinari
12. Transelectrica
13. Electrica Transilvania Sud
14. Electrica Transilvania Nord
15. Lignit Oltenia
Traian Basescu nu a mintit atunci cand a spus ca Sarea si Posta vor ramane in proprietatea statului roman.
sursa: cronicaromana.ro
Deconspirarea marilor hoti ai Romaniei
Se presupune ca din acest moment am avea mai mari sanse sa aflam adevarul despre Revolutia din decembrie 1989. Despre cei care ne-au furat atunci, despre cei care de atunci incoace ne fura zi de zi, despre cei care ne-au furat o buna parte de libertate.
Si nu numai. Poate si despre cei care ne-au umilit inainte de 1989, care ne-au infometat, ne-au torturat si ne-au tinut sub teroare atatia si atatia ani, dincolo de ordinele unei minti pierdute. Si daca nu ar fi sa aflam chiar tot adevarul, se presupune ca, odata cu declasificarea documentelor privind Revolutia din 1989, am putea macar spera sa aflam o parte din ceea ce nu stim.
Guvernul Romaniei a hotarat sa declasifice mai multe documente in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, astfel incat adevarul sa poata fi validat pe baza documentelor care nu mai sunt secrete de stat. Stirea ne anunta ca respectivele documente vor fi facute publice in Monitorul Oficial. Altfel spus, orice roman care si-ar dori sa afle mai multe despre adevaratele evenimente petrecute in zilele care au constituit Revolutia din 1989 poate afla linistit cine a tras in noi pe 22.
Ar putea … Am putea crede ca aceasta declasificare are cu adevarat sensul unei restituiri a adevarului catre romani si pentru istoria noastra. Am putea spera ca aceste documnte vor lamuri macar o parte din intrebarile fara numar care ne-au chinuit 20 de ani fara ca cineva sa ne ofere altceva decat praf in ochi si mistificarea trecutului.
In realitate, marea deconspirare a marelui adevar din decembrie 1989 nu va aduce nimic nou fata de ceea ce stiam si pana acum. Nu va exista nicio dovada socanta despre vreun nume cunoscut sau nu. Documentele care urmeaza a fi prezentate opiniei publice nu vor revela niciun adevar si nu vor raspunde niciunei intrebari majore. Cel mult, asa cum suntem invatati de 20 de ani, filele din documentele declasificate vor starni rasul si vor naste cateva legende amuzante in legatura cu reactiile si actiunile unor “eroi” ai Revolutiei.
Vom vorbi in zilele care vor urma despre dialogurile “picante” dintre revolutionari, despre panica si frica din acele zile care ii insoteau pe toti. Nu vom afla insa niciun cuvant despre jocurile din spatele imaginilor care incepand cu ziua de 21 decembrie 1989 ne-au inundat non-stop casele prin intermediul televiziunii.
Declasificarea nu va face sa aflam nimic in legatura cu sensul destinului politic si social si economic al Romaniei pe care l-au imprimat cei care atunci au preluat puterea. Studiul unei revolutii nu se reduce niciodata doar la aflarea adevarului petrecut doar in zilele ei sangeroase. O revolutie este un proces mult mai complicat care incepe si se termina odata cu incheierea si asezarea in normal a schimbarilor pe care le-a provocat. In acest sens, aflarea adevarului despre Revolutia din 1989 ar presupune declasificarea dosarelor si documentelor ce au insotit si zilele care au urmat celebrelor 21-22 decembrie 1989.
Revenind la stirea care ne aduce adevarul despre Revolutia din 1989, putem sta linistiti. Marea declasificare nu ne va schimba viata cu nimic, nici in bine, nici in rau, asa cum nu ne va elibera de un trecut care inca mai apasa asupra noastra ca o placa mortuara, facandu-ne sa ne suspectam intre noi, fiecare pe fiecare, si toti pe toti.
In aceasta paranoia generala, in conspiratia universala in care traiesc majoritatea romanilor (care inca sunt siguri ca marii imbogatiti ai tranzitiei sunt de fapt cei care si furat Revolutia si apoi zi de zi dupa…), in acest context labil si intensificat, declasificarea unor discutii cel mult amuzante nu poate avea decat rolul unei supape descarcate. Deturnarea atentiei de la adevaratele probleme cu care ne confruntam si la care cei care ne conduc nu au si nici nu pot gasi raspunsuri si solutii.
Iulian Leca
sursa: ziare.com
Corupţi până-n măduvă!
În România, tocmai a fost descoperit locul geometric în care mica corupţie, corupţia mijlocie şi marea corupţie şi-au dat mâna, generând o adevărată corupţie de sistem.
Într-un oraş mai din sudul hărţii, primarul este reţinut de DNA pentru grave fapte de corupţie. Ceea ce a urmat este uluitor. Consiliul Local, întrunit de urgenţă, îl declară pe edil cetăţean de onoare al urbei.
Primarul unui alt oraş sudic este reţinut de aceeaşi DNA, în „deplasare”, sub aceleaşi acuzaţii. Ceea ce urmează este chiar mai senzaţional, pentru că implică nu doar colegii de conducere şi de partid, ci straturi populare mult mai largi - un miting de sprijin la care participă salariaţii primăriei, colegii de partid, „popor, prostime”, vorba clasicului! Am văzut scene de la miting la televizor şi mă frecam la ochi, spunând că am halucinaţii. Se sparie gândul! Dacă atât de iubiţii edili ar fi aparţinut opoziţiei, încă aş mai fi înţeles cumva aceste absurde manifestări de solidarizare, că doar auzim toată ziua despre politizarea Justiţiei.
Dar despre ce politizare ar putea fi vorba în aceste două cazuri, devreme ce ambii primari aparţin principalului partid de la guvernare, acuzat de adversari că ar controla, laolaltă cu preşedintele, DNA? Ar fi riscat instituţia cu pricina, fie independentă cu adevărat, fie dependentă politic, asemenea gesturi, dacă n-ar fi avut probe sau măcar suspiciuni întemeiate că edilii cu pricina şi-au băgat mâinile până la cot în banul public şi au întins mâna la consistente sume poreclite mită? Să fim serioşi!
Bineînţeles, până când se va pronunţa Justiţia asupra vinovăţiei celor doi arestaţi sau până îşi vor dovedi aceştia nevinovăţia în faţa aceleaşi Justiţii, suntem în faza acuzaţiilor şi a suspiciunilor, indiferent de numărul de probe adunate deja de DNA. Problema care se pune este aceea că singură Justiţia poate decide acest lucru, iar manifestările evocate la începutul textului reprezintă grave intruziuni în activitatea acesteia, presiuni incalificabile şi de neregăsit nicăieri în lumea civilizată.
Până când se va pronunţa Justiţia, rămânem însă cu faptele, incredibile, dar care mărturisesc dramatic despre nivelul până la care a putut coborî spiritul public băştinaş. Orice mi-aş fi putut imagina, dar să apelezi la protestul civic şi la conceptul de „onoare” pentru a proteja corupţia şi pe corupţi n-aş fi crezut că suntem în stare. Cât de tulburate, cât de răsturnate cu cracii în sus pot fi nişte valori ce păreau sigure, indiscutabile, pentru a se petrece aşa ceva?
E uluitor, jenant şi jegos şi aproape rămâi fără cuvinte. În România tocmai s-a petrecut o transmutaţie alchimică, a fost descoperit locul geometric în care mica corupţie, corupţia mijlocie şi marea corupţie şi-au dat mâna producând o veritabilă corupţie de sistem, în care corupţii şi corupătorii par să se fi îmbrăţişat pentru eternitate, în care spiritul civic a fost spectaculos deturnat împotriva civismului însuşi. În opinia mea, am intrat deja în metastază şi chiar nu văd ce operaţie miraculoasă ne-ar mai putea salva. Şi, apoi, ne mai mirăm că Europa nu doar că „stă cu ochii pe noi”, dar deja ne priveşte ca pe un fel de corp străin şi periculos pentru propria sa integritate.
Liviu Antonesei
sursa: adevarul.ro
