Archive for Martie 6, 2010
Manifest pentru tineri
Zilele acestea FBI a raportat arestarea a o sută de hackeri români care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul SUA în ultimile 18 luni. Am putut astfel afla unde sunt o parte din şefii de promoţii de la liceele şi facultăţile care pregătesc informaticieni în România. Probabil câţiva dintre ei sunt şi foşti câştigatori ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale.
După ce au primit premii nesimţite de la guvernele României şi s-au fotografiat cu miniştri şi politicieni, aceşti tineri extraordinari au fost complet ignoraţi. Cu banii primiţi ca premiu abia au reuşit să ia un bilet dus către Tărâmul Făgăduinţei.
Soarta celor o sută de tineri este una tragică. Fiind superdotaţi nu au avut loc în România pentru că aici locurile sunt ocupate de mediocri, învârtiţi şi descurcăreţi. Inteligenţa lor a devenit un handicap într-o ţară în care, guvernele vinovate de dezastrul economic, scuipă pe cercetare şi învăţământ, tăind şi tăind fonduri.
Mediul de afaceri preocupat doar de propria-i prosperitate vrea să plătească oameni valoroşi doar cu salarii de mizerie, că de, este criză.
Dragi tineri, am scris aceste rânduri nu pentru a justifica încălcările de lege ci pentru a striga cu disperare către clasa politică să se trezească, să lase congrese şi mânării pentru că a ajuns cuţitul la os.
Într-o ţară în care un primar condamnat la patru ani de închisoare este declarat cetăţean de onoare al oraşului, iar în Craiova isteria a cuprins preoţi, artişti, funcţionari şi babe decrepite care au ieşit în stradă pentru a cere eliberarea lui Solomon, nu se mai gândeşte nimeni la voi. Doar părinţii!
Astăzi, 6 martie, se împlinesc opt ani de când Vlad, fiul meu, a părăsit ţara lăsând în urmă o facultate, un loc pe pământul acestei ţări… pe care sunt condamnat să o iubesc.
România, trezeşte-te!
Constantin DURA
sursa: orasulsuceava.ro
Economia într-o singură lecţie
Asistăm la o ascensiune spectaculoasă a doctrinei populiste care, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada interbelică, a devenit nota dominantă a politicii româneşti. Populiştii nu au încredere în experţi, însă îşi leagă adesea speranţele de demagogi care plâng pe umerii copiilor, ai pensionarilor şi ai altor oameni nevoiaşi. Ca şi când am putea scăpa de sărăcie prin decrete. Votăm nişte legi prin care dăm ceva bani în plus unor categorii sociale pentru a-i mai scăpa astfel de griji. Dar, nu este chiar aşa: măsurile nepopulare care se iau astăzi sunt tocmai efectul unor politici aberante, ce au făcut mult rău românilor. De ce?
La Universitatea Harvard se predă în anul I cartea lui Henry Hazlitt intitulată “Economics in one lesson” (”Economia într-o singură lecţie”). Cartea are 30 de capitole, dar este rezumată, practic, în primul. Hazlitt spune că deosebirea dintre un economist bun şi unul prost este că primul se uită la efectele unor măsuri pe termen lung şi asupra întregii societăţi. Iar cel de-al doilea se uită la efectele unor măsuri numai pe termen scurt şi asupra unui grup anume.
În 2008, s-au votat două legi care prevedeau creşterea substanţială a pensiilor şi salariilor profesorilor. În anul respectiv, economia a mers bine şi la buget au venit mulţi bani, dar un economist bun nu putea să ignore faptul că atunci când creşti cheltuieli permanente, cum sunt salariile şi pensiile, trebuie să ai şi surse de finanţare permanente, care sunt taxele şi impozitele. Dacă creşterea salariilor profesorilor a rămas doar pe hârtie, pensionarii au primit în plus aproape cât prevede legea. Dar, în 2009, economia a intrat în criză, la buget au venit foarte puţini bani şi statul a fost nevoit să se împrumute masiv pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Datoria publică a crescut anul trecut într-un ritm fără precedent după ‘89. Ea nu va fi plătită de cei care au greşit, ci de generaţiile viitoare, asupra cărora se aruncă o grea povară. Iată cum nişte politicieni incompetenţi iau măsuri fără să se uite la efectele lor pe termen lung şi asupra întregii societăţi.
Asistăm la o ascensiune spectaculoasă a doctrinei populiste care, aşa cum s-a întâmplat şi în perioada interbelică, a devenit nota dominantă a politicii româneşti. Populiştii nu au încredere în experţi, însă îşi leagă adesea speranţele de demagogi care plâng pe umerii copiilor, ai pensionarilor şi ai altor oameni nevoiaşi. Ca şi când am putea scăpa de sărăcie prin decrete. Votăm nişte legi prin care dăm ceva bani în plus unor categorii sociale pentru a-i mai scăpa astfel de griji. Dar, nu este chiar aşa: măsurile nepopulare care se iau astăzi sunt tocmai efectul unor politici aberante, ce au făcut mult rău românilor. De ce?
La Universitatea Harvard se predă în anul I cartea lui Henry Hazlitt intitulată “Economics in one lesson” (”Economia într-o singură lecţie”). Cartea are 30 de capitole, dar este rezumată, practic, în primul. Hazlitt spune că deosebirea dintre un economist bun şi unul prost este că primul se uită la efectele unor măsuri pe termen lung şi asupra întregii societăţi. Iar cel de-al doilea se uită la efectele unor măsuri numai pe termen scurt şi asupra unui grup anume. În 2008, s-au votat două legi care prevedeau creşterea substanţială a pensiilor şi salariilor profesorilor. În anul respectiv, economia a mers bine şi la buget au venit mulţi bani, dar un economist bun nu putea să ignore faptul că atunci când creşti cheltuieli permanente, cum sunt salariile şi pensiile, trebuie să ai şi surse de finanţare permanente, care sunt taxele şi impozitele. Dacă creşterea salariilor profesorilor a rămas doar pe hârtie, pensionarii au primit în plus aproape cât prevede legea. Dar, în 2009, economia a intrat în criză, la buget au venit foarte puţini bani şi statul a fost nevoit să se împrumute masiv pentru a putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor. Datoria publică a crescut anul trecut într-un ritm fără precedent după ‘89. Ea nu va fi plătită de cei care au greşit, ci de generaţiile viitoare, asupra cărora se aruncă o grea povară. Iată cum nişte politicieni incompetenţi iau măsuri fără să se uite la efectele lor pe termen lung şi asupra întregii societăţi.
publicitate
Nici actualul guvern nu prea este prieten cu ştiinţa economică. Instinctul politic răzbate uneori mai puternic la premierul Boc care, zilele trecute, arăta cu un deget ameninţător spre miniştrii Vlădescu şi Şeitan. Să nu-i fi spus nimeni premierului că ajutoarele sociale trebuie să fie punctuale, să meargă la grupurile care au, într-adevăr, nevoie de ele, că într-o economie de piaţă toată lumea trebuie să plătească impozite şi taxe, indiferent de mărimea veniturilor? Guvernul Boc are totuşi meritul de a încerca să înveţe lecţia din mers şi să fie ca un bun economist, adică să privească pe termen lung şi să vadă tabloul general. Iar prin măsurile adoptate se străduieşte să readucă societatea românească pe o linie de plutire care să nu mai fie susţinută prin transferuri masive din străinătate spre ţară sau de la o generaţie la alta. Rămâne însă de rezolvat cea mai grea problemă a României: sărăcia, care se datorează productivităţii scăzute, iar productivitatea scăzută - educaţiei precare. Când vom avea şi noi un învăţământ modern, aşezat pe baze economice solide, vom putea spera şi în reducerea sărăciei.
Gheorghe CERCELESCU
sursa: gandul.info
Nobel Prize-Winning Economist: Federal Reserve System is Corrupt and Undermines Democracy
Joseph Stiglitz – former head economist at the International Monetary Fund (IMF) and a nobel-prize winner – said yesterday that the very structure of the Federal Reserve system is so fraught with conflicts that it is “corrupt” and undermines democracy.
Stiglitz said:
If we [i.e. the IMF] had seen a governance structure that corresponds to our Federal Reserve system, we would have been yelling and screaming and saying that country does not deserve any assistance, this is a corrupt governing structure.
Stiglitz pointed out that – if another country had presented a plan to reform its financial system, and included a regulatory regime that copied the makeup of the Federal Reserve system – “it would have been a big signal that something is wrong.”
Stiglitz stressed that the Fed banks have clear conflicts of interest, since the banks are largely governed by a board of directors that includes officers of the very banks they’re supposed to be overseeing:
So, these are the guys who appointed the guy who bailed them out … Is that a conflict of interest?
They would say, ‘no conflict of interest, we were just doing our job. But you have to look at the conflicts of interest”…
The reason you talk about governance is because in a democracy you want people to have confidence … This is a structure that will undermine confidence in a democracy.
Indeed, by all objective measures, the Fed has performed horribly (and see this).
As 6 congressmen wrote last November, there are at least 4 reasons to demand full transparency of the Federal Reserve, and a change in the Fed’s structure:
First … how effective a regulator can the Federal Reserve be if it is unwilling to strive for good public policy through its regulatory powers?
Second, there is an inherent conflict in the manner in which regional reserve branch presidents are selected – in that representatives of the member banks select the regional president. It seems counterproductive, yet the banking system has provided case after case of regulated entities selecting their own regulator.
Third, the Federal Reserve has continually resisted efforts to engage in discussion on structural and governance reform at the System. Most recently, Bloomberg reported yesterday that the Federal Reserve has rejected a White House request that [the Federal Reserve] conduct a public review of its structure and operations.
Despite a request from the administration that provided ample opportunity for the Federal Reserve to have input into its own reforms, the central bank has simply refused. It is because of this attitude that I argue that real financial regulatory reform cannot occur without an examination into the structure of this entity.
Fourth, and most importantly, the Federal Reserve has shown a repeated unwillingness to accept efforts to improve transparency for the System.
sursa: Washington’s Blog
Planul B pentru salvarea economiei
Autoritatile au raspuns crizelor economice in acelasi mod din anii 1950 pana in prezent, anume prin permiterea unor deficite bugetare imense si scaderea ratelor dobanzii de politica monetara. Insa n-a venit timpul, oare, sa fie gasite noi metode, cu adevarat eficiente?
Metodele mentionate mai sus au functionat, iar recesiunea curenta a fost “atacata” cu aceleasi masuri, autoritatile fiind increzatoare ca, in cele din urma, cresterea se va relua de la sine. Acest lucru nu pare sa se intample si am avea nevoie de un plan B, spune William White, oficial in Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
De altfel, tocmai nivelul nesustenabil al datoriilor din sectorul public este unul din factorii principali ai recesiunilor in general, la care se adauga, in cazul de fata, si datoriile din sectorul privat, in majoritatea economiilor de piata avansate.
Nivelurile nesustenabile ale datoriilor din prezent sunt cauzate de folosirea masurilor fiscale pentru a stimula o anumite ciclicitate a cererii consumatorilor, cauzandu-se pierderi ce nu au putut fi recuperate in momentele de crestere economica.
Astazi, politicile fiscale si monetare au atins limita eficientei. In cazul celor monetare, ratele dobanzii au ajuns aproape de zero, iar, in cele fiscale, grijile cauzate de datorii au cauzat majorari ale riscurilor de tara.
Avand in vedere ca acestea nu mai functioneaza, ce alte politici ar putea reduce eficient deficitele si datoriile?
O posibilitate ar fi aducerea datoriilor la un nivel la care ar putea fi gestionate, prin incurajarea economiilor, spune oficialul OCDE, intr-un comentariu pentru Financial Times.
De asemenea, s-ar putea stimula cresterea prin accelerarea reformelor structurale. Avand in vedere ca o criza este, de obicei, un catalizator al acestui tip de reforme, ar trebui sa fie implementate urgent. Totusi, ambele metode ar rezulta in cresteri lente, in urmatorii ani, crede White.
O metoda mai rapida, dar, initial, mai dureroasa, este reducerea datoriilor prin falimente sau prin restructurari negociate. De asemenea, ar putea fi nevoie de restructurarea si recapitalizarea institutiilor de creditare.
Insa asemenea metode ar avea multe impedimente, mai ales in tarile in care gospodariile au datorii foarte mari, cum ar fi in Statele Unite. In plus, ar exista riscul unei rate de somaj si mai mari.
Nu in ultimul rand, multe tari pur si simplu nu au un cadru legal pentru aplicarea unor astfel de masuri, in special pentru institutiile financiare.
Pe de alta parte, in economie trebuie facute alegeri dificile. Daca nu se gaseste vointa politica aceste schimbari, datoriile vor continua sa creasca, ajungandu-se si la hiperinflatie, incheie oficialul OCDE.
Teodora Bodeanu
sursa: ziare.com
