Archive for Martie 4, 2010
Atenţie, se instalează creşterea economică!
Guvernatorul Băncii Naţionale a anunţat astăzi că efectele unor „abordări serioase, precum acordul cu FMI” s-au făcut simţite şi economia României revine pe creştere economică. Astfel, cursul de schimb s-a stabilizat iar dobânda s-a înjumătăţit.
Bun. Las deoparte faptul că nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată pe guvernator avertizând că mergem într-o direcţie greşită – motiv suficient pentru a intra în gardă ori de câte ori spune că mergem într-o direcţie bună. Este adevărat că rata dobânzii a scăzut. Este adevărat că leul are o tendinţă de apreciere. Este adevărat că declinul economic s-a diminuat şi odată cu primăvara este posibil să vedem revenirea sezonului de creştere economică. So what?
În absenţa unor reforme clare, nu facem decât să revenim la contextul economic din anii 2004-2007, când rata dobânzii scădea, cursul de schimb se aprecia şi PIB-ul urca. Nu despre asta este vorba, am uitat ceva? Ah, am uitat că inflaţia era în scădere… prognozată, la fel ca şi acum.
Creşterea economică din timpul boom-ului nu a fost sănătoasă. Chiar dacă privim statisticile oficiale, puţin credibile, scăderea economică de anul trecut a şters complet progresul înregistrat în cel mai exuberant an de boom. Asta fără ca în sectorul bugetar, adică în jumătate din economie, să se fi întâmplat ceva. Ceva pozitiv, vreau să spun. În realitate, o parte din creanţele neperformante ale sectorului privat au fost socializate ceea ce a dus la creşterea vertiginoasă de deficitului şi datoriei publice. Pur şi simplu împingem problema înainte precum un bulgăre de zăpadă şi sperăm că nu se va mări într-atât încât să ajungă să se rostogolească peste noi. Deci mergem în direcţia bună, vorba lui Mugur Isărescu.
Nu înţeleg cum un împrumut (FMI) acordat practic necondiţionat este o afacere serioasă. Poate doar pentru debitor – autorităţile publice care, aşa cum au lăsat să se înţeleagă prin diverşi reprezentanţi, se gândesc că la urma-urmei ar mai putea avea parte de astfel de afaceri serioase şi în viitor. În fine, nu înţeleg de ce „trebuie să luăm decizii importante în acest an” dacă suntem deja pe direcţia cea bună.
Bogdan Glăvan
sursa: logec.ro
Ce-am avut şi ce-am pierdut
Creşterea cu 7,1% a Produsului Intern Brut al României în urmă cu doi ani s-a transformat în 2009 în scădere, construcţiile şi comerţul fiind principalele sectoare responsabile. România, Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi ţările baltice sunt principalii perdanţi în faţa crizei economice. Economiile lor au înregistrat anul trecut cele mai mari scăderi.
Economia românească a produs în 2009 în valoare de nici mai mult nici mai puţin de 491,27 miliarde de lei (116,19 miliarde de euro). O sumă însemnată ar spune unii. Totuşi, dacă ne uităm cu un an în urmă, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Ba din contră, în termeni nominali, Produsul Intern Brut (PIB) este chiar mai mic (503,95 miliarde de lei în 2008).
Tot ce-a reuşit România să agonisescă în 2008, când PIB a sporit cu 7,1%, a fost măcinat de criza economică în 2009. România a înregistrat anul trecut o scădere economică de 7,1%, toate sectoarele având o contribuţie negativă la formarea PIB, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Dacă cei mai mulţi analişti se aşteptau ca ultimul trimestru din 2009 să ne aducă ieşirea din recesiune, ei bine, s-au înşelat.
În aceeaşi situaţie cu vecinele şi ţările baltice
Dacă ne uităm la celelalte economii din Europa, nici ele nu se pot lăuda foarte tare. În timp ce Polonia este singura ţară europeană ce se poate lăuda că a ocolit recesiunea, economiile vestice au avut scăderi temperate, iar România, Ungaria, Bulgaria, Slovenia şi ţările baltice sunt marile perdante în faţa crizei.
Estonia, Letonia şi Lituania şi-au diminuat PIB-ul în ultimul trimestru din 2009 cu 9,4%, 17,9% şi, respectiv 13% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, din cauza gradului mare de îndatorare al atât al Guvernelor, cât şi a sectorului privat.
În ceea ce priveşte vecinele României, Bulgaria şi Ungaria, dar şi Slovenia, economiile lor au pierdul din cauza crizei peste 5% din valoarea PIB. „Cele mai mari probleme le-au avut în 2009 economiile dependente de finanţările externe - România, alături de Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice”, a explicat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Construcţiile,oaia neagră
Dacă ne uităm pe datele dataliate privind Produsul Intern Brut al României, observăm că sectoarele-locomotivă în anii de creştere economică au fost în 2009 cele care au tras cel mai mult în jos economia. Totuşi, de precizat este că toate sectoarele au avut o contribuţie negativă la formarea PIB.
În timp ce agricultura a reuşit să surprindă printr-o scădere uşoară, după un an 2008 bun, construcţiile şi comerţul s-au prăbuşit, cu 13,6%, respectiv 11,2%. „Sectoarele care au fost cele mai fierbinţi, cu cele mai mari contribuţii în anii de boom ecomonic, au suferit în 2009 cele mai mari corecţii”, spune Dumitru.
Scăderea comerţului şi a construcţiilor s-a reflectat fidel în diminuarea investiţiilor (formarea brută de capital, -25,3%) şi a consumului populaţiei (-9,2%). Industria a scăzut cu 4,3% anul trecut, după ce în ultimul trimestru aceasta a revenit pe plus.
PIB scade, deficitul creşte
Deficitul bugetar din 2009 a crescut până la 7,4% după ce economia s-a situat sub proiecţia autorităţilor, de 505,5 miliarde de lei. Astfel, valoarea nominală a deficitului stabilit cu FMI, de 36,5 miliarde de lei, a ajuns să crească de la nivelul ţintit de 7,3%.
Adina Vlad
sursa: adevarul.ro
Pretul imunitatii absolute
Imunitatea parlamentara a reprezentat de peste 20 de ani tinta suprema a fiecarui ales. De aici, toate celelalte decurg de la sine: privilegii, influenta, acces la resursele publice. Exista, de altfel, doua tipuri de imunitate. Una conferita de Putere, alta - mult mai firava - care decurge din statutul de reprezentant al unui partid de opozitie. Prima este infinit mai tentanta, iar valul de migratori politici din aceste zile sta marturie in acest sens. La noi, mai ales la nivel politic, totul se negociaza. Totul are un pret. Mai mare sau mai mic, in functie de cerere si oferta. Nimic nu pare imposibil in spatele usilor ferecate ale compromisurilor. Teoria imunitatii a fost, insa, extinsa dincolo de orice granita a decentei. A fost pervertita in modul cel mai abject. Nu mai poate fi vorba de imunitate doar in cazul unor declaratii facute la adresa adversarilor politici. Daca faci parte din arcul Puterii devii imun in fata legii, chiar daca uneori “petardele” aceleiasi Puteri incearca sa arate ca nici macar alesii PD-L nu sunt mai presus de lege. In realitate, Justitia nu te poate atinge, firmele apropiatilor sunt sustinute prin afaceri profitabile cu statul, iti poti numi clientela in functii-cheie din administratia locala.
Imunitatea conferita de Putere iti poate deschide orice usa. Angrenajul guvernarii are nevoie de un mecanism bine pus la punct, in care interesele politice si economice se intrepatrund. Iar pentru ca acest mecanism sa functioneze este nevoie ca piesele care il compun sa fie foarte bine unse. Adica, sa se bucure de protectie in fata potentialelor amenintari. Astfel, aliatul de conjunctura pana mai ieri nociv pentru societate, devine astazi util aceleiasi societati. Cazul Gabriel Oprea face parte din peisaj, alaturi de multe altele si arata in modul cel mai elocvent ca dispretul fata de cetatean se revarsa in fiecare zi dinspre scena politica. Aici nu exista decat interese. Principiile, doctrinele partidelor, respectul fata de cei care te-au trimis in Parlament prin votul lor au incetat demult sa mai conteze intr-o lume in care tradatorii sunt recompensati cu demnitati si platiti cu sume uriase pentru a sustine un guvern corupt si tot mai indepartat de realitatea in care traim.
Iluziile sunt aruncate pe geamurile Palatului Victoria, intr-o tentativa disperata de mimare a actului guvernarii. Puterea imparte politicienii in buni si rai. In slujitori ai interesului national si demagogi care nu au alt scop decat propriile interese. In oameni de afaceri corecti si corupti. Primii fac parte, obligatoriu, din tabara guvernarii. Restul, din cea a Opozitiei. Logic, nu? Tocmai din acest motiv Romania se afla acolo unde se afla. Somajul creste de la o zi la alta, institutiile se afunda in incompetenta, iar economia continua sa piarda teren in confruntarea cu criza. Privind la grupul asa-zisilor independenti, observam disperarea alesilor de a obtine imunitatea absoluta. Nu exista politician care sa nu aiba pe spatele sau, chiar si mascata de costume de firme si zambete mincinoase, macar o pata care sa il faca vulnerabil in fata Justitiei. De aici si toata aceasta disperata lupta pentru Putere. Acest talcioc politic, in care singurul scop este formarea unei majoritati parlamentare cat mai stabile. In realitate, nu este vorba decat de un pact realizat intre Putere si tradatori, prin care celor din urma li se ofera imunitate absoluta. Cu tot ce decurge din aceasta.
Alesii nu mai au timp si nici chef, de altfel, sa mai priveasca spre Romania reala. Romania aceea, in care suferinta populatiei se simte la tot pasul. Ma tem ca geamurile fumurii ale limuzinelor in care va lafaiti, platite tot din bugetul asta de austeritate pe care il clamati in fiecare zi, nu pot masca realitatea, domnilor politicieni. O pot, cel mult, ascunde in spatele lasitatii si arogantei care va caracterizeaza de peste 20 de ani. Si la care nu vreti sa renuntati in ruptul capului. Chiar daca Romania a ramas un taram al nimanui, in care austeritatea indoaie tot mai mult trupurile inconvoiate de neajunsuri ale atator “generatii de sacrificiu”.
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro
Salarii, pensii si castigatorii tranzitiei
Pensiile mari vin din salarii mari. Iar salariile mari au venit din prioritatile pe care Romania le-a avut, in mod haotic, in ultimii 20 de ani.
Legea salarizarii unitare si legea pensiilor au creat in spatiul public romanesc asteptari nerealiste. Ele au fost induse atat de oamenii politici aflati la putere (sa ni-l aducem aminte pe dl. Boc clamand celebrele versuri “Pusca si cureaua lata/ Ce sporuri, salarii si pensii ati avut odata), dar si de mass-media care au “tocat” luni intregi temele salariilor mari din sectorul de stat, a sporurilor exagerate si a pensiilor “nesimtite”.
Am crezut pana la un punct ca legea salarizarii si legea pensiilor ar putea face dreptate retroactiv. In acest moment, legea salarizarii se aplica de doua luni de zile, iar legea pensiilor se afla in dezbatere publica fara ca o serie intreaga de efecte asteptate sa se faca simtite in economie.
De fapt, obiectivele ambitioase ar trebui inlocuite cu unele mult mai apropiate de realitatea economica.
Legea salarizarii ar trebui sa aiba urmatoarele virtuti importante:
1. sa creeze un cadru predictibil pentru viitorul salarizarii bugetare in Romania;
2. sa stabileasca prioritatile salariale pentru sectorul bugetar si eventual sa le ajusteze;
3. sa inlature aberatiile din domeniu, daca nu pe cele care s-au practicat in trecut, macar pe cele viitoare.
Legea pensiilor ar trebui sa aduca urmatoarele efecte semnificative:
1. sa reformeze sistemul de pensii;
2. sa rectifice abuzurile din trecut si sa inlature perpetuarea acestora pe viitor.
Scopul final al celor doua legi era acela de a scadea cheltuielile salariale ale administratiei publice si locale, Romania fiind statul din Uniunea Europeana cu cele mai mari cheltuieli salariale, raportate, procentual, din produsul intern brut (PIB).
Un alt obiectiv este acela de a da echilibru sistemului de pensii, problema cu care se confrunta majoritatea covarsitoare a statelor europene.
Au reusit cele doua legi sa raspunda acestor obiective? Partial. Iata de ce. Legea salarizarii pune cap la cap problemele din domeniu.
A facut un inventar al sporurilor practicate in diverse institutii publice si a creat o grila completa a functiilor si posturilor bugetare. Acestea sunt virtutile legii. De aici incolo, incep insa problemele ei.
In primul rand, am descoperit ca grila functiilor bugetare este mult prea stufoasa, fiind de ordinul miilor de posturi bugetare. Statele dezvoltate au de cateva ori mai putine functii publice si catre acest lucru ar trebui sa se indrepte si Romania.
Adica, in pasul doi, legea ar trebui sa coaguleze functiile si posturile, obligand in felul acesta in mod direct companiile de stat si administratia publica sa-si curete organigramele. Pentru a intelege acest lucru, faceti doar un exercitiu de imaginatie. Enumerati in gand posturile si functiile pe care le cunoasteti.
Veti ajunge probabil la cateva zeci, hai sa zicem la, aproximativ, o suta de functii administrative. De aici, pana la cele cateva mii, inscrise in lege si existente in institutiile statului, este o distanta imensa care se masoara in birocratie si umflarea artificiala a schemelor de personal.
In al doilea rand, vechile prioritati salariale nu se schimba. Adica, in varful piramidei de salarizare se pastreaza magistratii, serviciile secrete, armata, politia si diplomatii. In coada, raman, ca si pana acum, angajatii din domeniul educatiei si cel al sanatatii.
Ba mai mult, legea consacra aceste diferente incluzand in salariu, in cazul magistratilor, cele mai multe dintre sporuri, in vreme ce pentru profesori si medici, sporurile sunt acordate cu mai putina darnicie (spre exemplu, sporurile de garda la medici si cel de tinuta pentru cadrele didactice).
Bugetarilor din coada grilei li se promite o crestere a salariilor in vreme ce salariile mari vor stagna. Dar pentru acest lucru va fi nevoie de timp.
In al treilea rand, dat fiind ca in salariile bugetarilor au fost incluse o parte din sporuri, la unii mai multe, la altii mai putine, singura economie bugetara care se poate face este realizata pe seama renuntarii la plata unor sporuri la salarii.
Este insa dificil de estimat in ce masura aceasta economie bugetara, putin spectaculoasa, va fi suficienta pentru micsorarea cheltuielilor bugetare la nivelul inclus in acordul cu Fondul Monetar International.
De asemenea, este greu de spus daca nu cumva aceste drepturi salariale vor fi recastigate, in final, in instanta, iar bugetele anilor viitori vor fi grevate de plata retroactiva a acestor drepturi salariale. Si atunci, este posibil ca solutia reducerii cheltuielilor bugetare sa fie intoarcerea la diponibilizari.
In al patrulea rand, este putin probabil ca legea sa produca efecte retroactive. Pana acum, instantele au dat castig de cauza celor care au solicitat primirea vechilor drepturi salariale. Desigur, cei mai avantajati au fost chiar magistratii.
Ei au centrat si tot ei au dat cu capul, adica ei au chemat in fata instantei statul si tot ei au judecat. O bresa exista, totusi: cel mai recent raport al Curtii de Conturi arata ca in perioada 2006-2009 s-au acordat beneficii salariale, in administratia locala si centrala, in afara legii, in valoare de aproximativ 300 milioane euro.
Si atunci, cine are dreptate? Magistratii care dau pe banda rulanta decizii in favoarea salariatilor sau controlorii Curtii de Conturi care scriu negru pe alb ca s-au acordat sporuri salariale in afara legii? Cine poate stii.
Asadar, raspunde legea salarizarii nevoii economiei romanesti de reducere a cheltuielilor salariale in total PIB? Nu, pentru ca in urmatorii ani, salariile mici vor creste, ceea ce va insemna cheltuieli mai mari.
Solutia pare a fi, deocamdata, disponibilizarea personalului. O masura concreta de reducere a costurilor este si cea a introducerii standardelor de cost aplicate administratiilor locale. In felul acesta, bugetul isi va plafona transferurile catre bugetele locale.
Ceea ce nu insemana ca, daca administratiile locale vor avea surse de venituri, nu vor putea angaja mai multi oameni sau nu vor putea sa-i plateasca mai bine pe actualii angajati.
Raspunde legea salarizarii nevoii de predictibiliate? Da. Insa diferentele salariale deja create vor influenta pentru multa vreme domenii precum educatia, sanatatea si, implicit, piata muncii.
Cine va mai urma profesii precum cele de medic sau de invatator vazand diferenta de salarizare dintre acestea si cele de politist sau cadru al armatei?
In ceea ce priveste legea pensiilor, ea raspunde nevoii de restructuare. Sunt incluse aici masuri dureroase precum cresterea graduala a varstei de pensionare, descurajarea pensionarii anticipate si ruperea punctului de pensie de salariul mediu pe economie si legarea cresterii punctului de pensie de rata inflatiei si cresterea salariala anuala.
Sunt dispozitii evident dezavantajoase pentru pensionari, dar necesare pentru incercarea de echilibrare a bugetului de pensii.
Legea pensiilor incearca sa rezolve neregulile vechi ale sistemului prin procesul de recalculare a unor pensii. Este limpede ca exista nereguli, iar beneficiarii ar trebui penalizati. Este vorba despre prevederea legala prin care unele categorii de angajati ieseau la pensie pe baza venitului din ultimele trei luni de activitate.
Ceea ce, din punct de vedere economic, este o aberatie. Trebuie adaugata situatia in care, in ultimele trei luni de activitate, angajatul respectiv primea sporuri si prime substantiale tocmai pentru a-si mari veniturile si astfel pensia viitoare.
Ceea ce, din toate punctele de vedere, este o hotie. Cel putin in aceste situatii, recalcularea pensiilor ar trebui sa faca ordine.
Macar in aceste situatii, legea nu ar trebui sa dea dreptate unei decizii a Curtii Constitutionale care spune ca recalcularea pensiilor se poate face doar in sus, si nu in jos, adica doar marind pensiile si nu micsorandu-le.
Restructurarea sistemului de pensii, asa cum este inclusa in actualul proiect de lege, va plafona cresterea pensiilor in viitor si nu va apropia diferentele, in unele cazuri exagerate, existente intre diferite categorii de bugetari.
Aceasta este o privire spre viitor. Dar pentru a intelege viitorul trebuie sa ne uitam si spre trecut. Ce vedem? In materie de salarii, prioritatile bugetare s-au numit magistrati, militari, politisti, diplomati, angajati ai serviciilor secrete, totul intr-o ordine aleatorie.
Acestea au fost prioritatile pe care le-am avut in ultimii 20 de ani. Ele nu au venit dintr-o strategie a pietei fortei de munca sau dintr-o strategie de dezvoltare a Romaniei, ci din interese subterane, din presiuni pe care unele categorii profesionale le-au facut asupra clasei politice. Magistratii, cei din servicii, diplomatii, politistii, militarii, ei sunt castigatorii tranzitiei.
Cu astfel de prioritati bugetare, vedem unde a ajuns Romania. Au meritat ei efortul tarii de a-i pune in capul listei de prioritati? Nu. Actul de justitie il exaspereaza pe omul simplu prin incoerenta cu care se judeca, politia nu-si poate impune autoritatea, diplomatii dorm pe ei la posturile din strainatate, iar magistratii lupta cu coruptia fara mari izbanzi.
In ultimii 20 de ani, toti castigatorii tranzitiei si-au facut, prin lege, salarii mari (prea mari in raport cu media salariilor din Romania) si, ca atare, primesc pensii mari (mult peste salariul mediu).
Indiferent de criza, a venit momentul sa ne punem intrebari. Poate clasa politica sa schimbe prioritatile, adica sa dea salarii mai mari profesorilor, invatatorilor sau medicilor?
Va arata Romania altfel peste 20 de ani, daca educatia si sanatatea vor lua locul armatei, politiei, puterii judecatoresti, diplomatiei, pe lista prioritatilor? Este clasa in stare sa faca o schimbare a prioritatilor? Grele intrebari, imposibile raspunsuri.
Constantin Rudnitchi
sursa: bloombiz.ro
