Archive for Martie 2, 2010
Cocktail Molotov si muzica de bouzouki
Cazul Greciei ultimelor doua decenii este atit de semnificativ din punct de vedere economic incit ar merita predat in scolile de profil. Este o lectie asupra faptului cum o serie de erori de abordare pot constitui, la un moment dat, un compus de-a dreptul toxic.
Zorba pare a fi renuntat momentan sa danseze nepasator in lumina lunii, contemplind fara teama esecul prezumtivei sale afaceri. A inlocuit bouzouki cu un cocktail Molotov si a luat cu asalt strazile din Atena si Salonic, acuzind guvernul si politicienii de ce-i mai rau.
Cum s-a ajuns aici? Datoria Republicii Elene tinde spre 380 de miliarde de euro iar tentativele de reforma se lovesc de impotrivirea dirza a sindicatelor si unei parti semnificative a populatiei. Merita sa ne intoarcem in urma cu macar cincispreze ani pentru a intelege cum s-a ajuns intr-o asemenea situatie.
Copilul rasfatat, intr-un fel, al NATO si UE, Grecia s-a obisnuit sa cheltuiasca subsidii si fonduri europene cu o larghete dezarmanta. Devastata de un razboi civil dupa WW ll si cu un partid comunist puternic, Grecia era vazuta ca un punct potential vulnerabil in complicata geometrie politico-militara a Razboiului Rece.
A ramas vulnerabila la derapaje comuniste si dupa ce “baietii buni” au cistigat razboiul civil iar influenta Moscovei s-a redus spre zero.
Cind lucrurile tindeau iar sa o ia razna, s-a admis faimosul “regim al coloneilor”, timp in care democratia a fost discret aruncata la cosul de gunoi iar unele excese impotriva opozantilor aminteau mai degraba de o tara latino-americana decit de una membra a elegantei comunitati europene.
Autoritatile de la Bruxelles s-au obisnuit sa mai inchida cite un ochi in privinta fondurilor care, ocolind drumul normal, umflau buzunarele unor functionari isteti. In aceste conditii, s-a dezvoltat un stat sever etatist si clientelar, stat in care, economic vorbind, sectorul public contribuie cu circa 40 la suta la Produsul Intern Brut.
Un urias aparat functionaresc era intretinut din taxele unor contribuabili care practicau ai ei evaziunea fiscala ca sport de masa. Ca sa va faceti o idee, un procent de 20 la suta din greci raporteaza autoritatilor fiscale un venit anual de pina la 3.000 de euro; o parte dintre acestia sunt proprietari de pensiuni si restaurante (turismul produce in Grecia peste 15 la suta din PIB).
Toata lumea stie ca asemenea venituri sunt neverosimil de mic; dar nimeni nu face nimic. Pe de alta parte, peste 20 la suta din forta de munca Republicii Elene este formata din imigranti - au fost acceptati mai lesne cei dispusi sa faca muncile “umile”, in special albanezi, sirbi sau romani.
O caracteristica a acestei forte de munca este aceea ca scoate banii rezultati din salarii din tara, cheltuind minim in orasele de resedinta temporara. Deci contribuie prea putin la lansarea economica a acestor zone.
Acestia sunt cei care lucreaza cu acte-n regula. Mai adaugati-i pe cei care lucreaza “la negru”, un procent destul de consistent. Virful de sarcina a acestei constructii subrede a fost atins incepind cu anul 2003, cind Grecia se pregatea pentru Jocurile Olimpice de vara din anul urmator.
S-a lucrat mult pe infrastructura, s-au facut imprumuturi externe, totul parea sa “duduie” iar consumul a crescut mult peste gradul de suportabilitate, chiar daca ritmurile anuale de crestere ajungeau la o medie de circa 4 la suta.
Sfirsitul sarbatorii a inceput in 2007-2008, odata cu declansarea crizei economice globale, cind toata sandramaua a inceput sa ia apa pe la toate incheieturile. Grecia fiind in zona euro, nici nu a mai avut la indemina pirghia inflationista (devalorizarea programata a monedei pentru relansarea exporturilor si echilibrarea monetarista a deficitelor, chiar cu acceptarea costurilor colaterale).
Mai mult, Grecia nu a fost una din marii profitori ai caderii comunismului si a “goanei dupa aur” spre Estul eliberat de regimurile totalitare. Germania, Franta, Olanda, Italia sau Austria au “inghitit” multe afaceri profitabile din tari precum Cehia, Slovacia, Polonia, Romania sau Croatia, inclusiv din Rusia sau Ucraina.
Grecia s-a multumit sa ciuguleasca cite ceva din Bulgaria sau Romania, mai ales, nici de acolo spectaculos. Deci nu a avut “perfuzia” de resurse proaspete care a ajutat atit de mult vestul Europei in ultimele doua decenii.
Republica Elena a fost, de asemenea, mereu o tara care a exportat relativ putin. Marii ei bogatasi au fost armatorii si s-au distins, la vremea respectiva, mai degraba printr-o risipa demna de mogulii din alte vremuri.
Bogatasii vestici sau americani, crescuti in etica protestanta, nu si-au etalat bogatia cu ostentatia tipatoare a unui Onassis sau Niarchos. Acesti “moguli” moderni au dat tonul unui model consumatorist extrem, care s-a extins pina la paturile de jos ale societatii.
Exista serioase semne de intrebare, cel putin deocamdata, vizavi de capacitatea administratiei de la Atena de impunere a unei inevitabile curbe de sacrificiu si de eliminare a unor tabieturi care sunt atit de adinc inradacinate in mentalul colectiv precum cafeaua la ibric.
Iar fara o abordare serioasa in aceasta directie, marasmul economic (si, automat, social) al Greciei se va amplifica in lunile urmatoare.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
EU Federal Economic Government Proposal Mirrors Nazi Plan For Fourth Reich
A new proposal by France and Germany to create a federal European economic government in the name of mandating fiscal responsibility and avoiding a repeat of the turmoil in Greece chillingly mirrors similar plans put forward by top Nazis in the 1940’s as a means of preserving fascist power at the end of world war two – men who were responsible for founding the EU in the first place.
“With Greek finances dragging down the euro, calls for coordinated fiscal policy within the common currency zone have become more frequent. Now, Germany and France have presented a paper outlining what such a regime might look like,” reports Spiegel Online, outlining the move towards a centrally planned economy with Brussels exercising complete control over of the financial affairs of member states in a shocking lurch towards economic fascism.
Chair of the European Commission Jean-Claude Juncker, who received the new proposal from German Finance Minister Wolfgang Schäuble and French Finance Minister Christine Lagarde, highlighted the need for a “European economic government” to solve the Greece debt crisis.
“An early idea for a common European economic policy, voiced by European Commission President Jose Manuel Barroso in early February, called for forcing countries to institute structural reforms under pain of financial sanctions,” states the report.
The plan for a new “European economic government” is also endorsed by former German Foreign Minister Joschka Fischer, according to the report.
Fischer urged that “the French and German governments establish a financial oversight body with the teeth to assert control over the finances of member states.”
As we have exhaustively documented, the European Common Market, the precursor to the European Union, was a brainchild of top Nazis in the 1940’s who wanted to preserve fascist power in the event of defeat in world war two.
US Military Intelligence report EW-Pa 128, also known as The Red House Report, details how top Nazis secretly met at the Maison Rouge Hotel in Strasbourg on August 10, 1944 and, knowing Germany was on the brink of military defeat, conspired to create a Fourth Reich – a pan-European economic empire based around a European common market, precisely what the new German-French proposal calls for.
Wealthy Nazi industrialists like Alfried Krupp of Krupp Industries and Friedrich Flick, as well as front companies like BMW, Siemens and Volkswagen, set about the task of building a new pan-European business empire. According to historian Dr Michael Pinto-Duschinsky, an adviser to Jewish former slave laborers, “For many leading industrial figures close to the Nazi regime, Europe became a cover for pursuing German national interests after the defeat of Hitler….The continuity of the economy of Germany and the economies of post-war Europe is striking. Some of the leading figures in the Nazi economy became leading builders of the European Union.”
One such figure was banking titan Hermann Abs, who joined board of Deutsche Bank during the rise of Nazis, also sat on the supervisory board of I.G. Farben, the company that made the Zyklon B gas used to kill concentration camp victims. “Abs was put in charge of allocating Marshall Aid – reconstruction funds – to German industry. By 1948 he was effectively managing Germany’s economic recovery,” writes author Adam Lebor.
“Crucially, Abs was also a member of the European League for Economic Co-operation, an elite intellectual pressure group set up in 1946. The league was dedicated to the establishment of a common market, the precursor of the European Union.”
The European League for Economic Co-operation developed policies for European integration that almost mirrored those proposed by Nazis just years previously.
In his book “Europe’s Full Circle,” Rodney Atkinson provides a list of policies proposed by Nazis and their similarity to today’s European Union.
- Europaische Wirtshaftsgemeinschaft
European Economic Community
- European Currency System
European Exchange Rate Mechanism
- Europabank (Berlin)
European Central Bank (Frankfurt)
- European Regional Principle
Committee of the Regions
- Common Labour Policy
Social Chapter
- Economic and Trading Agreements
Single Market
“Is it possible that the Fourth Reich those Nazi industrialists foresaw has, in some part at least, come to pass?” asks Lebor.
“These three typewritten pages are a reminder that today’s drive towards a European federal state is inexorably tangled up with the plans of the SS and German industrialists for a Fourth Reich – an economic rather than military imperium.”
As we have highlighted in the past, Nazism and the EU have some very disturbing parallels. Indeed, the two are fundamentally intertwined and the origins of the EU can be traced directly back to the Nazis. No wonder therefore that nearly 70 years later, the march towards a federal European superstate with a centrally planned economy run by unelected bureaucrats is coming to fruition.
The foundations for the EU and ultimately the Euro single currency were laid by the secretive Bilderberg Group in the mid-1950’s. Bilderberg’s own leaked documents prove that the agenda to create a European common market and a single currency were formulated by Bilderberg in 1955. One of the group’s principle founders was H. Prince Bernhard of the Netherlands, a former Nazi SS officer.
But the ideological framework for the European Union goes back even further, to the 1940’s when top Nazi economists and academics outlined the plan for a single European economic community, an agenda that was duly followed after the end of the second world war.
In his 1940 book The European Community, Nazi Economics Minister and war criminal Walther Funk wrote about the need to create a “Central European Union” and “European Economic Area” and for fixed exchange rates, stating “No nation in Europe can achieve on its own the highest level of economic freedom which is compatible with all social requirements…The formation of very large economic areas follows a natural law of development….interstate agreements in Europe will control [economic forces generally]…There must be a readiness to subordinate one’s own interests in certain cases to those of [the EC].”
How different is Funk’s call for governments to subordinate their economic interests to those of Europe compared with Barroso’s insistence that EU member states should be forced to “institute structural reforms under pain of financial sanctions”? The similarity is frightening.
Funk’s co-authors echoed his sentiments. Nazi academic Heinrich Hunke wrote, “Classic national economy..is dead…community of fate which is the European economy…fate and extent of European co-operation depends on a new unity economic plan”.
A “new unity economic plan,” this is precisely what France and Germany are proposing – centralized financial control over the economies of Europe ruled by Brussels.
Fellow Nazi Gustav Koenig observed, “We have a real European Community task before us…I am convinced that this Community effort will last beyond the end of the war.”
In 1940, Minister of Propaganda Joseph Goebbels ordered the creation of the “large-scale economic unification of Europe,” believing that “in fifty years’ time [people would] no longer think in terms of countries.” Just 53 years later, the European Union in its current form was established.
So you have one of Hitler’s most loyal Nazi allies calling for “Economic unification of Europe,” and now former German Foreign Minister Joschka Fischer is demanding the establishment of “a financial oversight body with the teeth to assert control over the finances of member states.”
Even on the face of it, the fact that the EU, which began as a free trade area, is now seeking to have its unelected members directly control national economies, is completely dictatorial, authoritarian, and represents the anti-thesis of any notion of democracy or representation of the people of Europe. Add the fact that the exact same agenda was pursued by one of the most notoriously criminal and barbaric regimes in history and surely alarm bells should be ringing?
Other top Nazis who called for the creation of a pan-European federal economic superstate include Ribbentrop, Quisling and Seyss-Inquart, who spoke of “The new Europe of solidarity and co-operation among all its people… will find…rapidly increasing prosperity once national economic boundaries are removed.”
Most of the individuals who hold the reigns of power in the European Union are not Nazis, indeed, they probably believe themselves to be fair-minded liberals working for the “greater good”. However, the European Union by its very nature is totalitarian, because it seeks to remove power from national governments accountable to their electorate and centralize it into the hands of supra-national entities that are accountable to nobody but themselves. It also seeks to remove the right of free speech for anyone in a position of influence who criticizes this agenda.
The fact that the EU was a brainchild of top Nazi economists and industrialists, formulated as a means of preserving dictatorial power and then implemented by a former Nazi working under the auspices of the Bilderberg Group in 1955, proves that the entire European Union system is poisoned with a legacy and a raison d’être of totalitarianism.
The additional knowledge that the European Union is now pursuing identical economic policies to those voiced by top Nazis, several of whom went on to found the EU in its embryonic stages, is a chilling reminder of how fundamentally anti-democratic and fascist the EU is becoming as it swallows up more power from member states and appoints itself as the supreme dictator of an entire continent.
PANEM ET CIRCENSES
Se poate discuta mult si inutil despre cauzele crizei economice. Globalizarea economiei mondiale, puterea excesiva a corporatiilor, un atac deliberat impotriva clasei mijlocii, speculatii financiare necontrolate sau investitii bazate pe premise irationale, toate acestea pot servi drept cauze oficiale ale declansarii crizei economice. Ca orice dezastru provocat de activitatea umana, vom avea nevoie de timp ca sa constientizam magnitudinea acestuia si implicatiile pentru economie si societate. In fond, situatia economica curenta sugereaza epoca consumerismului fie se va sfarsi acum, fie se va incheia din motive obiective, odata cu declansarea unei recesiuni deflationiste la nivel global.
In Romania, criza nu a reusit sa afecteze simtitor obisnuitele epicuriste ale populatiei care nu doreste sa inteleaga ca timpul nu poate fi dat inapoi si ca epoca de aur a consumerismului mioritic s-a incheiat in mod definitiv si irevocabil in anul 2009. In mod normal, mentalitatea clasei politice si a guvernului unei tari nu este altceva decat expresia chintesentiala a mentalitatii poporului din tara in cauza. Prin urmare nu trebuie sa ne mire catusi de putin dorinta nestavilita a guvernarii portocalii de a stimula consumul in vederea relansarii economiei. Nu ne putem astepta ca guvernul unei tari, in care 315.000 de oameni viziteaza in cateva zile un Mall deschis de curand, sa aiba alte idei sau aspiratii decat electoratul care l-a si pus la putere. Daca vreodata la putere in Romania va ajunge cineva dispus sa lupte pentru o relansare a economiei pe baza de productie industriala, atunci va avea de infruntat o uriasa bariera de mentalitate. Romanul a invatat sa consume in credit, iar austeritatea unei economii mobilizationale nu este compatibila cu o astfel de abordare a vietii.
Antichitatea a descoperit principiul fundamental al unei guvernari: “panem et circenses” (paine si circ) care permite mentinerea unei inalte cote de popularitate chiar daca lucrurile in tara merg prost. Se creeaza impresia ca pentru populatia Bucurestiului nu exista o fericire mai mare decat posibilitatea de a participa la o imbulzeala colectiva la deschiderea unui mall. Putem sa ne consolam cu faptul ca macar in aceasta privinta suntem foarte aproape de Europa Veche sau Statele Unite. Din pacate, mai avem mult pana la egalarea in privinta productivitatii sau obtinerea unei mentalitati civice la fel puternice ca in Europa.
In Evul Mediu, care in ciuda propagandei renascentiste, poate fi considerat o perioada in care omenirea a avansat substantial, a descoperit un nou principiu fundamental al dezvoltarii societatii: “ora et labora” (principiul lui Sf. Benedict: roaga-te si munceste). Efortul personal al fiecarui membru al societatii este deosebit de important pentru propasirea materiala si spirituala a acesteia. Capitalismul salbatic si consumerismul liberal au esuat lamentabil, pentru ca sustineau cu tarie faptul ca deservirea la nivel individual al celor mai egoiste aspecte ale psihicului uman poate printr-o minune a pietei libere si prin dezvoltarea economiei post-industriale bazate pe consum vor conduce la o bunastare colectiva si universala. Ultima criza economica a demonstrat fara echivoc ca egoismul antreprenorilor nu conduce la concurenta, ci la formare de carteluri, dorinta de profit a bancherilor, lasata necontrolata, conduce la frauda, iar dorinta de a consuma fara a produce distruge din temelii economia mondiala.
Nu este indeajuns ca masurile anti-criza sa modifice parametrii bugetari. Nu este indeajuns sa se redeschida fabricile si uzinele. Este nevoie de un program de combatere a consumerismului.
Datoria și statul
Statul ca și noțiune poate fi descris în teorie în multe feluri, însă în realitate avem o putere simbolică al cărei prestigiu este încă respectat. Respectul se traduce prin supunere, iar supunerea prin plata taxelor. Această formă de organizare s-a menținut și se menține încă datorită încrederii maselor și acțiunii statului prin educație și prin propagarea în media a unui mod de gândire care să fie favorabil continuității funcționării și existenței ’statului’.
Dpdv sociologic s-a demonstrat că firea oamenilor este programată să facă ceea ce numim bine. Însă reperul ales pentru a cataloga poate fi influențat și manipulat, această flexibilitate fiind uimitoare dar în anumite limite. Cu cât se desfășoară într-un timp mai scurt, cu atât schimbările riscă să fie acceptate mai greu sau să nu fie acceptate de mase. Criza economică vădește faptul că ’statul’ a întins prea repede coarda fraudei - ca principal obiect de activitate și izvor de existență - riscul fiind ca mulțimile să aibă mai multe premise care să le poată trezi.
Ce este statul?
Privită ca o persoană juridică statul are conducători, interese, patrimoniu și surse de venit. Mai mult decât o persoană juridică, statul are posibilitatea să-și fraudeze ‘legal‘ angajații/ partenerii.
Noțiunea de stat conține două componente: pe de o parte supușii plătitori de taxe (posesori ai încrederii), iar pe de altă parte cei care administrează banii, sau statul. Ceea ce încă unește cele două baricade este încrederea în puterea simbolică a statului, care este și principalul furnizor de monedă.
Evaluând activele de care dispune un stat - bunuri imobiliare, părți sociale în diferite afaceri, lichidități, surse de energie și materii prime, venituri viitoare din taxe - putem să avem o idee privitoare la bonitatea financiară. Aici mă refer la încrederea terților de a împrumuta statul și de a-l considera un partener cu risc minim. Însă ce se va întâmpla când mai multe state își vor declara incapacitatea de plată? Se va destrăma iluzia care fundamentează valoarea banilor? Sau această schimbare se va produce controlat, tot de către stat?
Personal, cred că datoriile se vor acumula în continuare, la fel și emiterea de monedă și direcționarea ei către anumite interese. Până acum am văzut rezultatele acumulării unor datorii imense, concretizate în dezvoltarea statelor respective și creșterea nivelului de trai. Pe termen scurt, cât o mai ține iluzia valorii banilor, statele vor continua să se îndatoreze sub diferite forme.
Startul în devoalarea iluziei îl vor da cu siguranță acele state cu nivelele cele mai ridicate ale datoriei, interesul fiind de partea lor. Rezultatul ar putea fi scăderea încrederii în monedă, iar aceasta să se devalorizeze aruncând astfel în derizoriu datoriile exprimate în acea monedă.
Probabil că soluția nu va întârzia să apară în momentul în care deruta a cuprins eșantionul critic din masa utilizatorilor de monedă. Sau poate bulgărele o dată pornit, nimeni nu va putea să previzioneze evoluția piețelor, totul făcându-se din mers prin adaptarea la situație. În orice sens va evolua situația, moneda ca mijloc de schimb nu va dispărea, ci doar va suferi schimbări substanțiale.
Continuând scenariul pe acestă direcție, ceea ce numim stat astăzi se poate modifica - elementele aleatoare fiind foarte multe.
Daniel Cazangiu
sursa: scenariieconomice.blogspot.com
Fereşte-te de români când le fac daruri grecilor. Romtelecom s-a dovedit prea scump
Scandalos, revoltător, măsluire, mită, trădare! Vă amintiţi privatizarea Romtelecom? Şi grecii şi-o amintesc, iar acum ar putea striga la fel.
1. Istoria:
În 1998, OTE cumpăra 35% din acţiunile Romtelecom şi uzufructul pentru încă 16%. Preţul, 675 de milioane de dolari. În ECU, strămoşul euro, asta însemna peste 700 de milioane. Jumătate din bani au mers la stat, restul în capitalul companiei.
Se spunea că doar investiţiile recente depăşiseră două miliarde de dolari. Însă, rând pe rând, numele mari care se prezentaseră la licitaţie s-au retras.
În 2003, tranzacţia s-a finalizat. Pentru încă 273 de milioane de dolari (peste 300 de milioane de euro la vremea aceea), grecii au devenit proprietari până la 54%. Restul a rămas statului.
Guvernul de atunci a argumentat că nu avea nicio altă posibilitate din cauza contractului iniţial.
Am răsfoit atunci contractul “secret” – peste 1000 de pagini – pe un colţ de birou din Ministerul Comunicaţiilor. Un delirant recital juridic. Dar părea că statul avea ce face, adică să vândă pachetul majoritar altcuiva, dacă ar fi vrut cu adevărat.
Dar oare mai avea rost? Încasase deja un miliard de euro pentru doar jumătate din companie. Iar marjele minuscule de profit – alternat cu pierderi împovărătoare – şi creşterea telefoniei mobile erau deja semne despre ce avea să urmeze.
2. Contabilitatea:
Cum arată investiţia OTE în Romtelecom după 11 ani de bilanţ tradus din greacă: 5 ani cu pierderi, şase ani cu profit. În toată perioada, Romtelecom a fost pe plus cu 425 de milioane de euro (net income, contabilitate US GAAP/IFRS). Pe datele de la Ministerul Finanţelor, suma totală netă e chiar mai mică: 353 de milioane de euro (profit net, contabilitate RAS).
Din aceşti bani, doar jumătate sunt valoarea câştigată de investitor, adică proporţional cu participaţia. Per total, 200 de milioane de euro – plus-minus – deci mai puţin de un sfert din miliardul investit.
3. Planul de afaceri:
Când îşi va recupera OTE banii investiţi în Romtelecom? În cel mai BUN caz, niciodată.
…pentru România ar putea ajunge unul dintre puţinele cazuri de privatizare de succes 
4. Intriga:
Vă mai amintiţi cine era consultantul României pentru privatizarea Romtelecom în 1998? Un nume care abia acum capătă rezonanţe greceşti: Goldman Sachs.
sursa: riscograma.ro
