Archive for Martie 1, 2010
Harta Noii Ordini Europene
Un document incendiar care circula pe Internet:
La inceputul lunii decembrie 1989, presedintele Romaniei socialiste, Nicolae Ceausescu, a primit din partea lui Iulian Vlad un raport despre discutiile din Malta dintre celor doua mari super-puteri de la acea vreme, Statele Unite si URSS. Raportul vorbeste despre “un nou echilibru pe continentul european”, respectiv “redefinirea sferelor de influenta”. Documentul a fost facut public si nu insistam asupra lui. Ceea ce nu se stie, este faptul ca alaturi de informatiile mai sus amintite, spionii romani care s-au ocupat de operatiunea “Malta” au mai adus si o harta. Acest document a produs pe plan intern, in timp, demisia unui sef de Mare Stat Major al Armatei Romane si o catastrofa aeronautica: cea de la Balotesti, din 1995. Pe plan extern, tot ceea ce continea la acel moment harta s-a produs sau este pe cale sa se produca. Va prezentam o reproducere a documentului care se afla la biblioteca din Bucuresti a Miscarii Legionare.
Pe 31 octombrie 2000, generalul de corp de armata Mircea Chelaru, la vremea respectiva sef al Marelui Stat Major al Armatei, a anuntat o conferinta de presa ad-hoc, seara tarziu. El a declarat, spre uluirea asistentei, ca structuri de tip mafiot incearca sa destabilizeze Romania si sa enclavizeze sudul Olteniei. Adica sa constituie o veritabila “Republica a Olteniei”. Generalul nu a dat alte amanunte. La cateva ore, in replica, a venit raspunsul Ministerului de Interne, prin generalul Mircea Muresan, care a spus ca “se poate vorbi de elemente de crima organizata, generate de nivelul scazut de trai, de saracie. Este vorba despre recuperatori, traficanti de droguri si cei implicati in fenomenul prostitutiei. Daca nu tinem sub control fenomenul, in timp, e posibil sa devina un pericol”. A doua zi, pe 1 noiembrie 2000, Mircea Chelaru si-a dat demisia din functia de sef al Marelui Stat Major al Armatei. Despre ce era vorba? In 1992, William B. Wood, geograf sef al Departamentului de Stat american (fost ambasador SUA in Afganistan), dadea publicitatii o harta cu noile granite ale statelor Europei, granite care ar fi trebuit modificate in virtutea intereselor strategice de dupa caderea blocului comunist. Adica intelegerea de la Malta.
Pe scurt, se preconiza ca: Scotia devine independenta; o parte a Irlandei de Nord se uneste cu Republica Irlanda; Bretania se desprinde de Franta; Tara Bascilor si Catalunia se desprind de Spania; Italia se divide in zona de nord si zona de sud; Belgia se divide in Flandra si Wallonia; Cehoslovacia se rupe in doua; Kaliningrad va fi o zona autonoma in cadrul Rusiei; Kosovo se alipeste Albaniei; Transilvania devine parte a Ungariei; actualele judete Dolj, Caras-Severin si Timis se desprind de Romania si devin o tara a tiganilor; partea vestica a Basarabiei revine Romaniei; partea estica a Basarabiei, inclusiv Transnistria, devin zona autonoma “Dniester” in cadrul Ucrainei.
Publicatia franceza “L’evenement de Jeudi” arata harta mai sus mentionata, in octombrie 1992. Peste Romania de sud-vest scrie “Tigani”. Un asemenea document primise Ceausescu si despre el vorbea si generalul Chelaru.
Ce spune harta si ce s-a intamplat
Iata paralele dintre datele hartii mai sus amintite si evenimentele de pe batranul continent, din 1990 pana astazi:
- In 1993 Cehoslovacia a disparut de pe harta lumii si au aparut Cehia si Slovacia. Pasnic.
- Divizarea Iugoslaviei, asa cum vorbea documentul, a fost efectul unui sir de conflicte armate incepand cu 1990, cand Germania recunoaste prima independenta Sloveniei si Croatiei. In 1991 incepe razboiul dintre sarbi si croati, iar in 1992 cel dintre sarbi si bosniaci.
- In 1996 mafia albaneza preia controlul traficului de droguri din Balcani.
- In 1999 au loc bombardamentele NATO din Serbia.
- In februarie 2008 Kosovo isi declara independenta fata de Serbia, cu recunoasterea UE si SUA. Este foarte posibil sa se uneasca cu Albania in urmatoarea perioada.
- In noiembrie 2007, premierul regional scotian Alex Salmond, seful Partidului National Scotian (SNP), a vorbit pentru prima oara despre un calendar de separare de Marea Britanie si a prezis ca Scotia va fi independenta peste 10 ani, respectiv in 2017. Salmond a promis organizarea unui referendum asupra independentei Scotiei inainte de alegerile regionale din 2011.
- In noiembrie 2007 flamanzii din Belgia au aprins scanteia scindarii - deputatii flamanzi au votat o lege care vizeaza reducerea drepturilor de vot ale francofonilor. Acest lucru s-a intamplat pentru prima oara de la independenta Belgiei, in 1830.
- In vara anului 2009, guvernul Berlusconi a fost zguduit de un scandal care a readus in actualitate ideea secesiunii dintre sudul si nordul Italiei.
- “Eliberarea” bretonilor, considerati urmasi ai celtilor veniti din insulele britanice, de sub “opresiunea franceza” este sustinuta de Armata Revolutionara Bretona, care si-a inceput activitatea inca de la inceputul anilor 1970. Nascuta ca o copie fidela a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), organizatia bretona apartine aripii extremiste a miscarii nationaliste Emgann, miscare al carei obiectiv este independenta Bretaniei fata de Franta.
- In anul 2009 locuitorii din mai multe zone ale Cataloniei au participat la un referendum “simbolic” privind independenta acestei regiuni fata de guvernul de la Madrid.
- “Situatia din Craiova a scapat de sub control si cred ca nu mai poate fi stapanita. Nu mai ai curaj sa iesi seara pe strada”. Afirmatia apartinea presedintelui Consiliului Judetean Dolj, Ion Preoteasa, si era legata de escaladarea luptelor de strada intre clanurile mafiote din Banie in ultimele luni ale anului 2007. Au urmat anii 2008 si 2009, cand razboaiele dintre clanurile de tigani din Craiova s-au derulat chiar in centrul orasului, langa Tribunalul Judetean, in plina zi.
Chelaru: ” Oltenia urma sa se desprinda de Romania in decembrie 2000″
Generalul Mircea Chelaru (foto): “La vremea respectiva (octombrie 2000) aveam informatii precise despre enclavizarea sudului Olteniei, si nu numai, de comunitati compacte de rromi, cu implicarea unor structuri de tip mafiot. Pe vreme de pace, rolul armatei e acela de a produce starea de descurajare a unor potentiali agresori. Tocmai in acest sens am convocat acea conferinta de presa, pentru a descuraja, pentru a atrage atentia acelor structuri ca se stie despre ele si ca exista modalitati de anihilare a lor. Demisia mea a fost legata de acea declaratie. Regret ca am avut dreptate. Fenomenul enclavizarii e real. Oltenia urma sa se desprinda oficial de Romania in decembrie 2000, iar Strehaia urma sa devina capitala enclavei. Din cate stiu, nu s-a renuntat inca la acest plan. In Romania s-au facut si se fac greseli politice ce intra in categoria erorilor istorice care, tare ma tem, nu se vor putea spala decat cu sange”.
Generalul Mircea Chelaru, nascut in 1949, este doctor in stiinte militare si a absolvit - pe langa Scoala Superioara de Ofiteri si Academia Militara din Romania - Colegiul de Studii Strategice si Economice de Aparare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania, precum si cursuri internationale de drept militar. In anul 1990 a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Roman de Informatii. A fost seful Marelui Stat Major al Amatei in anul 2000. Din anul 2008 este general cu patru stele, in rezerva.
De ce a disparut dosarul Balotesti?
Din informatiile pe care le detinem, spionul roman care i-a adus lui Iulian Vlad si prin acesta, lui Ceusescu, acele date de la Malta, in 1989, a decedat in catastrofa aeronautica de la Balotesti. Citam declaratia unei persoane care cunoaste detalii din interiorul sistemului: “Omul care a adus informatiile de la Malta in 1989 se afla in Airbusul care s-a prabusit la Balotesti in 1995. Nu a fost un accident aviatic, a fost un act terorist, o executie, era vizata chiar persoana care era implicata in actiunea romaneasca de spionaj de la Malta”. O aeronava cu destinatia Bruxelles s-a prabusit, la 31 martie 1995, in jurul orei 9.00, in apropierea Aeroportului International Bucuresti Otopeni, dupa aproximativ doua minute de la decolare. In accident si-au pierdut viata toti membrii echipajului, cei 49 de pasageri, majoritatea belgieni, inclusiv consulul Ambasadei Belgiei la Bucuresti, dar si functionari ai Comisiei Europene. Aeronava, fabricata in 1987, apartinea Companiei TAROM si efectua zboruri regulate Bucuresti - Bruxelles.
Desigur, este greu de crezut ca in Romania am putea asista la o asemenea desfasurare complexa de forte, ca in filmele de spionaj, dar… Ce scrie presa in 20 mai 2008: “Dosarul celei mai mari catastrofe aviatice din Romania, accidentul de la Balotesti, este de negasit. Consiliul Superior al Magistraturii incearca sa afle cum au disparut documentele, inainte ca procurorii sa se pronunte asupra cauzelor care au dus la catastrofa aviatica”. Timp de mai multe luni au fost luate la puricat arhivele Parchetelor Tribunalului si Curtii de Apel Bucuresti, dar si cele ale Parchetului Curtii Supreme. Verificarile au dus la concluzia ca dosarul accidentului aviatic nu a fost solutionat de niciunul din aceste parchete. Cat despre dosarul in sine, acesta s-a evaporat din arhivele celor trei unitati de Parchet care au preluat pe rand fraiele investigatiei. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca procurorii sa reconstituie documentele care lipsesc. Nu s-a specificat cum sa le reconstituie…
România a scăpat, deocamdată, de liniile noii ordini europene trasate pe această hartă blestemată. Reamintim, însă, o idee aristotelică, conform căreia o comunitate în care dispare Justiţia este pe cale de disoluţie, în contextul în care România este în acest moment cel mai corupt stat din Uniunea Europeană, iar nivelul de trai este în prăbuşire.
AIM
De ce ne urăsc fiii celor
care au bolşevizat România?
Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie. N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.
Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.
În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ‘50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.
Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein. Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.
Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.
Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.
Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.
Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare? De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor anticomuniste? Sînt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume. Sînt, desigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.
Pentru cine bat clopotele la Fondul Proprietatea?
Dupa cinci ani de la lansare si contrar tuturor angajamentelor sau previziunilor specialistilor, Fondul Proprietatea va avea, in sfarsit, un administrator privat. Ramane de vazut daca achizitiile de titluri din toata aceasta perioada isi vor arata efectul scontat.
Franklin Templeton Investment Management a semnat contractul de administrare a Fondului Proprietatea, la sapte luni dupa ce a fost declarat castigator la licitatia la care a participat si Morgan Stanley, aceasta din urma fiind una dintre cele mai banci de investitii din lume.
Efortul unor persoane din actuala conducere a Fondului de a mai prelungi instalarea noului administrator s-au incheiat aici, nu inainte ca acestea sa mai poata profita de stupul cu miere care a fost Fondul pentru ei atata vreme.
Spuneam ca au trecut cinci ani de la infiintarea celui mai mare fond inchis de investitii din Europa Centrala si de Est, si nu intamplator, caci inainte de a deveni un instrument eficient de compensare pentru persoanele deposedate de bunuri in timpul regimului comunist, Fondul Proprietatea trebuia sa fie un instrument de compensare a celor ce i-au mosit nasterea.
Si a fost, har Domnului, caci guvernul Tariceanu a avut grija sa adune sub cupola Fondului tot ce avea mai bun economia romaneasca.
Sigur, noua ne-a fost dat sa vedem doar varful aisbergului, respectiv veniturile halucinante ale celor ce s-au aflat la conducerea Fondului, caci substanta afacerii este mult mai bine ascunsa.
S-a mai spus cate ceva despre concentrarea actionariatului si despre faptul ca un numar tot mai restrans de persoane au reusit in timp sa detina un numar tot mai mare de titluri, semn ca piata neagra sau gri (cum vreti sa-i spuneti) a functionat ca unsa.
De altfel, nici nu era prea mare filosofie in privinta comertului cu titluri de la Fondul Proprietatea, caci aveam deja o experienta anterioara, din tranzactiile cu cupoanele de privatizare emise in vremea guvernului Vacaroiu.
Sigur, chiar daca la Fondul Proprietatea situatia a fost oarecum diferita, principiile de functionare ale pietei paralele au ramas aceleasi. In toti acesti cinci ani, paginile ziarelor, site-uri de internet (inclusiv cel al Fondului Proprietatea) au fost pline de anunturi de vanzare-cumparare de titluri Proprietatea, cumparatorii speculand situatia celor ce erau nevoiti sa vanda.
Persoane in varsta, oameni aflati intr-o nevoie acuta de bani au realizat ca listarea la bursa a Fondului, astfel incat sa poata vinde actiunile intr-un cadru reglementat si la o valoare apropiata de piata, va dura ceva vreme, iar timpul pentru ei nu mai avea rabdare.
Amanarea listarii a fost gandita tocmai in acest sens, pentru ca cei ce urmau sa se imfrunte din marele cascaval inventat de guvern sa aiba timpul s-o faca.
Nici o autoritate a statului nu s-a sesizat la tranzactiile de pe piata gri, caci statul a avut grija ca respectivele tranzactii sa nu poata fi declarate ilegale, chiar daca majoritatea se desfasurau la o valoare sub valoarea nominala a titlurilor. Aici, asemanarea cu “Marea Cuponiada” este la ea acasa.
Capitalismul salbatic din Romania s-a manifestat in toata splendoarea lui, cu forme legale. In sfarsit, totul a devenit acuma istorie, iar numarul persoanelor private ce detin actiuni la Fondul Proprietatea este putin mai mare de 3.000, iar valoarea actiunilor lor reprezinta nu mai putin de 40,17% din capitalul social, de la un procent de sub 20%, in anul 2006.
Pentru noul administrator, toate aceste lucruri conteaza mai putin. Datoria lui este aceea de a face profit, de a investi eficient sumele imense de care dispune Fondul si de a da satisfactie actionarilor. Toate aceste obiective, daca vor fi atinse, vor avea si o rasplata pe masura, caci nu e de ici de colo sa administrezi o avere de asemenea proportii.
S-a vorbit adesea despre comisionul foarte mare ce-i va reveni lui Franklin Templeton din administrarea Fondului, si nu de putine ori ideea de a institui un management privat a fost vajnic contestata. Vom vedea daca experienta celor de la Templeton, intr-un domeniu in care Romania nu a avut nici o experienta, va fi una de bun augur.
Cert este ca forta financiara a unui asemenea fond de investitii poate depasi cu mult granitele tarii, in cautarea de plasamente rentabile pentru investitori.
Dincolo de politica de investitii a noului administrator, important ni se pare si rolul pe care reprezentantii acestuia il vor juca in Consiliile de Administratie ale companiilor la care Fondul Proprietatea detine pachete semnificative de actiuni.
Si vorbim aici, in primul rand, de companiile din domeniul energetic sau petrolier, care formeaza in jur de 90% din valoarea portofoliului Fondului Proprietatea. In fapt, deciziile administratorului nu vor mai tine de comenzile venite de la Palatul Victoria, sau din alta parte, ci excusiv de considerente de performanta.
Cel putin acesta ar trebui sa fie rolul unui administrator privat.
Listarea la bursa trebuie sa fie prioritatea celor de la Franklin Templeton, moment in care actionarii Fondului isi vor putea evalua corect detinerile. Evident, vom asista (deja sunt semnale) la o crestere a valorii titlurilor si, probabil, la vanzari masive din partea unor actionari.
Cert este ca, persoanele deposedate de bunuri in vremea regimului comunist si carora nu le-au putut fi restituite proprietatile in natura, dar pentru care a fost infiintat Fondul Proprietatea, nu se vor regasi in marii jucatori de pe bursa.
Au avut grija autoritatile ca un drept castigat dupa atatea si atatea jocuri de interese in procesul restituirii sa devina un mare castig pentru speculantii pietelor financiare din Romania. Asa cum spuneam insa, s-a incheiat un capitol si incepe un altul pentru actionarii Fondului Proprietatea.
De data asta insa, vioara intai este un administrator privat, cu experienta. Sa-l vedem ce e in stare sa faca.
Alexandru Moldovan
sursa: Bloombiz.ro
Guvernul, vânzătorul de iluzii de la colţul blocului
România trăieşte acum marea iluzie că va scăpa în curând de criză. E adevărat, şomajul nu şi-a atins încă maximul, băncile încă nu au redus dobânzile suficient de mult pentru a se reporni creditarea iar investiţiile încă întârzie să apară. Cu toate acestea, faptul că economia va trece în 2010 pe plus şi sentimentul general că ce a fost mai rău a trecut este din ce în ce mai puternic. Din păcate, perioada cea mai grea abia urmează. Adevărata criză românească încă nu a venit. Adevărata criză, a datoriei publice care trebuie răscumpărată, care nu se măsoară în falimente şi în şomeri ci în imposibilitatea financiară de a dezvolta ţara, încă nu a început.
Faptul că, în ciuda acordului de 20 de miliarde de euro cu instituţiile financiare, România nu a reuşit decât să tempereze tensiunile sociale, în special din partea bugetarilor, ar trebui să sperie Guvernul. Faptul că din toţi banii luaţi pe datorie, vreo 9,5 miliarde de euro anul trecut, nu se vede nimic, că au fost direcţionaţi integral în menţinerea unor cheltuieli sociale pe care statul nu şi le permite, că aceşti bani au dispărut în consum şi nu se vor multiplica niciodată prin investiţii, ar trebui să pună pe gânduri toţi românii.
Dacă acum situaţia este foarte dificilă, când statul se împrumută, cum va arăta economia când statul va începe să-şi plătească datoriile? Problema nu este datoria către bănci, care poate fi rostogolită, plătită prin noi împrumuturi, la dobânzi din ce în ce mai mici, ci tocmai acordul cu FMI şi CE, care nu se rostogoleşte, ci se plăteşte. De unde va face rost statul de până la 9 miliarde de euro (7 miliarde către CE şi BM şi încă măcar 2 miliarde către FMI) pentru a plăti instituţiilor financiare banii folosiţi pentru a menţine iluzia că a trecut criza mai uşor peste români? Acordul expiră în 2011. Economia îşi va reveni, spune FMI, în 2012. Simplu spus, indiferent cât de bine va merge economia românească atunci, plata datoriei va fi o frână serioasă în calea dezvoltării. La dobânzile de circa două miliarde de euro către bănci se vor adăuga alte 2-3 miliarde către CE şi FMI. Este vorba de bani care nu vor putea ajunge nici la Bechtel şi care nu vor putea fi folosiţi nici pentru a acoperi deficitul de la bugetul de pensii.
În cel mai fericit scenariu, aproape toţi banii pe care îi va câştiga economia românească prin creşterea PIB după 2011 vor fi folosiţi pentru a plăti datoria făcută de stat în criză. Creşterea economică nu va aduce drumuri noi sau mai bune şi nici nu va însemna facturi mai mici la încălzire prin reducerea pierderilor din sistemul energetic naţional.
Într-un scenariu pesimist, creşterea economică nu va aduce suficienţi bani la buget pentru a acoperi plata datoriei, fie acoperirea ei, fie dobânzile. În acel moment, Guvernul, oricare ar fi el, va ieşi în faţa poporului şi va anunţa că trebuie tăiate pensii, salarii, că trebuie daţi afară oameni, că nu sunt bani pentru investiţii şi că este nevoie ca românii, fiecare în felul său, să strângă din nou cureaua.
Rămâne de văzut cum vor explica atunci oficialii români că deşi România nu este în criză, ba chiar e din nou pe valul creşterii economice, românii trebuie să trăiască la fel, sau poate chiar mai rău decât în recesiune.
Victor ROTARIU
sursa: gandul.info
Neam-prostul
Prietenosul neam romanesc avea cateva prototipuri cat de cat pure. Nu erau toti retinuti si sobri, academici sau aulici ca Titu Maiorescu. Dar un taran autentic, deplin stapan pe rosturile lui se cunostea de la o suta de pasi. Si un invatator sau profesor cu autoritate, si un licentiat cu tabieturi distinse, si un burghez cordial ridicat prin merit, sau o gospodina cu bun simt. Ofiterii erau domni toti, trecuti prin ciurul civilizatiei. Popii aveau fereala ecleziastica, inginerii rigoare. Prostimea era tinuta mai la distanta, iar marlanimea la o posta.
Astazi marlanimea, neam-prostul, tata intra pe toate usile si misuna in toate incaperile, unde se intalneste cu gagiul si gagica, cu puiul-de-lele si pezevenghiul, cu toapa, jigodia si baiatul-de-baiat. Neam-prostul umple toate canalele show-biz-ului. Huiduma nesarata, mitocanul diliu sunt la poarta. Bagabontii ajunsi sed la birouri, muhaielele pidosnice fac prima. Strada e ocupata de Tafandache si Farlifus, unsi cu toate unsorile. Jegul e la vedere, badarania topaie peste tot.
Din acestia se trag si clasele posedante si cele sugatoare, precum scurmatorii in rahat, de asemeni o parte din escrocii politici si manglitorii de profesie, dar si destui magistrati si dascali camuflati. Neam-prostul e massa, el da, prin votul sau, Presedintele, Dregatorii, Deputatii, care merg sa-i cerseasca prietenia jegoasa si-l ciup amical de fund, ii fac praznice si paranghelii, se desfata in zoaiele lui porcine. Candva refulat, tinut la margine, neam-prostul e acum tot mai central, intra in saloane, ocupa antene, da tonul. Toti maharii injghebarii noastre statale se-ndeasa sa-i fie pe plac, toti se vor “populari”. Poporul e insa in mare parte tampit, iar cand nu e tampit e smecher, cu sau fara filifant.
Neam-prostul smarcaie, tistuie, ragaie si partaie, bate berbuncul si geamparalele in dusmanie. El iese invoit din basca pentru ca sa intre la parnaie, dar intre timp, mai face una mititica, sau una mai lata, sau una chiar de oaie. Insa politicianul roman, si el cam de la teapa, mirosind a catrinta nu prea spalata, se duce si-l ia colegial de umeri si isi rotesc impreuna sudorile acre si slinul, caci se cuvine sa dam luare-aminte poporului care ne investeste, fratilor! Habauc sa fie, talhar borat sa fie, ocna imputita sa fie, e de-al nostru, traim si murim impreuna, ca asa a dat Dumnezeu milostivul, sa fim buni si iertatori, sa fim cu dragoste si fratie in Gradina Maicii Domnului plina de otrepe. Infratirea jagardelelor romane e induiosatoare, e un exemplu de dat Europei insa!
Cum au altii Chinatown-uri avem si noi Neamprostown-uri, dar sunt mai cuprinzatoare si intesate ca la altii. Demult neam-prostului nostru nu-i mai ajunge strada, cartierul. Acum e la lux, la categoria business si excelence, caci vantura cu lopata banii furati, bunurile indelung jecmanite. Umbla neam-prostul in masini care sticlesc si put de scumpe ce sunt! Sta in hotelurile cele mai belitoare din lume intre doua chitiboaice patriotice. Cand se da cu parerea trozneste locul, si apar cutitele! Cand e multumit, respira si guvernul, o parte din el. Altfel, impodobit, are briliant si la pistol! Barem cu Politia e in cumetrie vesnica, caci e si acolo o pepiniera de mafioti. Oriunde ajunge capata respect, prevalenta. Ne dam si noi cu respect la o parte, caci: Neam-prostia domina Romania.





