Lupta pentru Romania! Mesaj din trecut
Mesaj
Romania - incotro
Lupta pentru Romania
"Sclavia financiara"
Cu ce te alegi daca (NU) votezi
fight4romania
Mihai...
Asociaţia Română a Băncilor (ARB) nu este de acord cu Legea falimentului personal, a declarat, duminică, Radu Graţian Gheţea, preşedintele instituţiei.
„Nu suntem pregătiţi pentru o lege a falimentului persoanelor fizice în acest moment. Rămânem, însă, deschişi unui dialog pe această temă. Trebuie să vedem ce amendamente au fost făcute proiectului de lege depus la Senat”, a explicat Graţian Gheţea.
Prea puţini executori judecătoreşti
Oficialul ARB a adăugat că în România există circa 400 de executori judecătoreşti, număr prea mic pentru a suporta „avalanşa de falimente bancare pentru persoane fizice”.
„În opinia mea, cred că băncile ar trebui lăsate să decidă singure cum procedează atunci când un client intră în insolvenţă. Fiecare bancă are posibilitatea de a şterge anumite datorii ale clienţilor după ce epuizează toate variantele legale”, a precizat Radu Graţian Gheţea.
Falimente frauduloase, falimente scuzabile
Conform noului proiect de lege privind falimentul/insolvenţa persoanelor fizice, vor exista două tipuri de falimente, frauduloase şi scuzabile. Astfel, persoanele fizice care ar intra în faliment scuzabil ar beneficia de reeşalonarea plăţilor, de administrarea veniturilor familiei de către un administrator judiciar, iar după expirarea acestei perioade ar avea dreptul să solicite noi credite.
O astfel de lege funcţionează de ani buni în Statele Unite, iar în Uniunea Europeana singurele state care nu au inclus în legislaţie prevederi privind falimentul persoanei fizice sunt România şi Bulgaria.
sursa: Agerpres
Related Posts:
Falimentul personal spaima bancilor Legea care i-ar pune la adapost de executarea silita pe clientii muritori de foame e repudiata de catre bancheri.
O lege care functioneaza cu succes...
Read my lips: FA-LI-MENT La Conventia Nationala Republicana din 1988, George Bush Sr. a declarat, in timpul discursului de nominalizare pentru cursa la presedintie:“Read my lips:...
Mirajul DESCENTRALIZAREA Se vorbeste des, poate prea des despre ceea c e ar trebui sa ajute cetateanul roman. Prea des fiindca de fiecare data doar se vorbeste. Si tot de fiecare...
A fost o vreme cand tarile doreau sa-si protejeze productiile, caci acestea se aflau in stare de minorat si trebuiau sa creasca, precum copiii. Atunci, cele trainice si inventive, cu prisos de locuitori, s-au dezvoltat, si, bagand in afacere si o minte ingenioasa, au covarsit pe celelalte mai slabute, impanzindu-le pietele si luandu-le pe mai nimic materia prima, uneori si mana de lucru deprinsa la corvezi. Cel mare nu s-a sfiit sa se protejeze, iar cand a venit vremea, sa-l inunde pe cel mic. Dar cand a dorit si cel mic sa faca protectionism, i s-a dat peste labute, in numele sacrului liberalism. Acest fel de liberalism obligatoriu versus cei mici a devenit ca un altfel de tiranie: - Fii liber, adica deschide-te, ca altfel te tai! Da-mi pietele tale, sa le umplu eu! Pana la urma iti voi lua in primire si capacitatile productive, pe cele rentabile, bineinteles! Jos cu toate tiraniile din lume, mai putin cu tirania liberalismului, unde cel mare il invadeaza si-l beleste pe cel mic, intr-o deplina egalitate teoretica, dar o dura aservire practica. Iar daca al mic, chitaind, doreste cat de cat protectionism, o ia peste mutra!
Iata-ne ajunsi in aceasta “fericita” situatie! N-am protejat nimic, am deschis toate baierile si supapele in fata unor economii – matahale care ne-au cotropit, pasa-mi-te ca sa ne invete, ori ca sa ne protejeze, ori sa ne ajute sa iesim din gherla. Si de fiecare data cand ne-au smuls cate ceva, pe mai-nimic, am delirat de bucurie! Cum “privatizam”, cum se umflau in pene haitele de politicieni din tot spectrul aflate la putere, caci din bacsisuri (cu totul nemeritate!) se imbogateau liderii lor ocazionali, mereu avizi, ba se rostuia, poate, si casieria partidului, fie el de stanga sau de dreapta.
In timpul acesta, fratii nostri aveau grija sa bage bete in roate initiativei autohtone, sa inventeze piedici si obligatii financiare exagerate cu care s-o ruineze. In loc de protectie si credite ieftine, autoritatile tarii noastre, Banca Nationala inclusiv, au inasprit accesul la afaceri, la productie, la munca, la creatoare de bogatie, au descurajat prin nerentabilitate mari sectoare ale productiei romanesti, mai ales in agricultura si industrie, zburatacind resursele noastre fundamentale ramase dupa comunism.
Asa incat, revazand de curand un oras, dupa mai bine de 20 de ani, i-am gasit solul cam vraiste, ici si colo lucrat, oarecum in sila, iar cele cinci sau sase industrii, din care unele primordiale, zaceau ferecate, sterpe, asteptand lichidarea si fierastraul. De ce sa faci alumina, cand pot s-o faca altii mai bine si mai ieftin? De ce sa faci conserve de peste cand poti sa le aduci mai ieftin din Peru? De ce sa ai abator si zootehnie cand la fabrica de mezeluri prelucrezi carcasele venite, mai avantajos, din Australia? Daca regele e banul si scopul suprem e rentabilitatea, atunci inchidem si lichidam intreprinderea romaneasca, deoarece, in conditiile date, ea nu poate face fata produsului strain, intrat in tara cu toate drepturile si onorurile, cu toate comisioanele platite.
Mai mult: daca la cutare mare magazin central sunt in competitie unii romani cu unii straini, atribuirea se face invariabil strainilor, probabil mai generosi in spaga si in alte diverse promisiuni starnitoare de pofte pentru caracuda noastra politico – administrativa. Daca la portul acela, aducator de sume importante, concureaza o candidatura romaneasca pe deplin competenta si un aventurier de aiurea, strainul are deplin castig de cauza si se instaleaza stapan in portul romanesc. Nu numai ca protectionismul, altora permis, la noi si la jalnicele noastre lepadaturi nationale nu functioneaza, dar iata ca functioneaza un anti-protectionism feroce, care isi bate joc de egalitatea de sanse si intrece cu mult tirania liberalismului, fortandu-i mana!
Halal putregai politic! Si aceste bestii, dupa ce ne-au nimicit capacitatile, au obrazul sa mai vina din nou la distributia puterii!
Liberalismul vasal Cine ar crede ca aceste doua cuvinte - liberalismul si vasalitatea - pot face casa impreuna? In general, vasalitatea inseamna subordonare nesmintita, deci...
Exportul pe butuci Scaderea dramatica a exporturilor Romaniei nu este numai o consecinta a crizei economice mondiale, ci mai ales a lipsei de performanta a economiei, in...
Suntem un popor care merita o tara de mana a doua Romania nu este o tara de mana a doua pentru ca se imprumuta pentru a plati pensiile si salariile, asa cum spunea presedintele ei. Nu este o tara de mana...
Vârsta de pensionare ar trebui să crească la 70 de ani. Aceasta este soluţia propusă de experţii de la Cotroceni pentru a repune pe picioare sistemul de pensii.
Reducerea numărului de pensionari şiechilibrarea fondului de pensii sunt recomandările făcute de experţii care au lucrat la Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice din România.
Potrivit raportului Comisiei Prezidenţiale, pentru a menţine o pondere de 30% a pensionarilor din populaţia totală a ţării vârsta medie reală de pensionare ar trebui să fie de 65 de ani. Astfel, se arată în document, în 2050, la o posibilă populaţie de 16,7 milioane de persoane, vom fi 5 milioane de persoane pensionate numai dacă românii se vor pensiona la 70 de ani.
Cu toate acestea, potrivit Institutului Naţional de Statistică, speranţa de viaţă a românilor a fost, în 2008, de 69,5 ani la bărbaţi şi 76,7 ani la femei. Dacă vârsta de pensionare ar fi fost anul trecut de 70 de ani, mulţi bărbaţi ar fi murit cu jumătate de an înainte de a primi prima pensie.
Raportul recomandă şi “eliminarea inechităţilor din sistem” prin reducerea pensiilor aberante (exagerat de mari) şi unificarea sistemului public de pensii.
Se propune recalcularea pensiilor pentru toate categoriile care au obţinut privilegii şi eliminarea prevederilor privind păstrarea unui drept odată obţinut dacă acesta este plătit din fonduri care nu au existat la data acordării sau este obţinut printr-o procedură incorectă/inechitabilă faţă de generaţiile actuale sau viitoare.
Muncă lungă, pensie scurtă În România, un bărbat poate spera să ia, în medie, doar cinci ani pensie, iar femeile - 17 ani. Potrivit legii actuale a pensiilor, un bărbat român...
Bomba demografica - asa arata viitorul Romaniei Pe agenda viitorului presedinte si a urmatorului guvern ar trebui sa se afle, la loc de frunte, si problema demografica, pentru ca mandatele lor reprezinta...
Frustrările şi problemele personale au rupt zăgazurile spaţiului privat, manifestându-se violent în zona publică.
Un bun amic îmi spunea, zilele trecute, că mergând de acasă spre serviciu constata în sinea lui că nu mai are nimic în comun cu lumea din jur. Amicul despre care vă povestesc n-ar avea de ce să se plângă, în viziunea multora. Are un salariu decent, se deplasează cu maşina personală, îşi permite să plece în concediu cu familia chiar şi „în an de criză“ şi plăteşte o bonă care să-i ia copilul de la şcoală.
Aceeaşi senzaţie de neadaptare la societatea în care trăim a simţit-o însă şi un taximetrist vechi în meserie. Preţ de câteva străzi şi două semafoare, mi se plângea că oamenii s-au schimbat foarte mult în ultimii ani. „Nu mai găseşti, dom`le, clienţi de calitate! S-a înrăit lumea! Ţi-e şi frică să-i iei noaptea în maşină!“, spunea, necăjit, taximetristul. Totuşi, după propriile-i afirmaţii, câştiga bine în comparaţie cu un profesor. Asta deşi criza l-a lovit şi pe el.
Prin urmare, ambii subiecţi ai „cercetării“ mele - proveniţi din medii diferite - muncesc şi o duc binişor. Cu toate acestea, nu se simt deloc confortabil în propria ţară. Ei nu se plâng de bani, ci de atmosfera generală.
Lumea arată altfel, iar acest „altfel“ nu are nicio legătură cu transformările fireşti care se produc de la un deceniu la altul. Frustrările şi problemele personale au rupt zăgazurile spaţiului privat, manifestându-se violent în zona publică. Mass-media, şi în special televiziunile, cultivă atent comportamentele deplasate, inducând ideea că acestea sunt cheia reuşitei în orice domeniu. De pildă, la ce reacţie te poţi aştepta din partea unui tânăr dacă îi livrezi constant ştiri de genul: „Un portar şi-a desfigurat adversarul şi l-a lăsat într-o baltă de sânge“?! Dincolo de „senzaţionalul” relatării, jurnalistic vorbind, nu găseşti nimic relevant pentru publicul căruia i te adresezi. În schimb, le oferi o eventuală justificare pentru un asemenea gest celor care au acumulat frustrări şi care se gândesc că şeful, colegul sau vecinul lor ar merita un tratament similar.
În aceeaşi notă se înscriu şi reclamele de la radio în care este parodiat un cunoscut pugilist român aflat „în dialog“ cu un reporter. Primul îi oferă celui de-al doilea „alternativa“ de a-l lovi „la pateu“ (adică la ficat) în loc de a-i rearanja „pifometrul“ (adică nasul). Un alt spot publicitar, difuzat la televiziuni, promovează umorul de şantier – doi amici se fugăresc printr-un supermarket după ce unul îi aplică o palmă celuilalt, în glumă (?!). Acestor „produse de marketing“ li se adaugă prestaţia politicienilor. Moda băieţaşilor de cartier a pus rapid stăpânire pe aleşii poporului, creându-le falsa impresie că astfel vor părea siguri pe ei în ochii electoratului.
Propagarea acestui tip de comportament, de sus în jos, a distrus profilul omului cumsecade, adică al cetăţeanului care încearcă, în orice împrejurare, să nu-i deranjeze pe cei din preajma sa. Iată unul dintre motivele principale pentru care România de azi arată aşa cum arată.
sursa: George Rădulescu
Related Posts:
50% minciuna, 50% prostie Presedintele României a iesit zilele trecute la televizor pentru a ne convinge ca, desi si-a asumat raspunderea, “alaturi de clasa politica”, pentru...
Victoria împotriva poporului Ceauşescu spunea să mai răbdăm un pic, să mai punem o haină pe noi, pentru că nu mai e mult şi zorii societăţii comuniste se vor arăta, împlinindu-se...
Romania, tara fagaduintelor… desarte Românii se-mpart în trei mari categorii: cei resemnaţi, care spun că asta le e crucea şi trebuie s-o ducă până la capăt, cei care tot încearcă...
O casă poate fi construită oriunde. Chiar şi în aer, sub pământ, pe apă. Totuşi, casele sunt principala formă de a ocupa spaţiul terestru. Teritoriul.
Se vede cu ochiul liber. Casa e construită pentru a fi locuită, dar şi pentru a fi văzută. A face, a cumpăra, a avea case sunt principalele semne ale normalităţii. Dimpotrivă, pierderea casei, o catastrofă naturală, financiară sau doar familială sunt din cele mai grave nenorociri.
În România ultimilor 20 de ani au fost ridicate nenumărate case. Nu ştie nimeni câte. Locuinţe de familie, blocuri de apartamente sau birouri, vile la munte şi la mare. Chiar şi palate. Este semnul cel mai evident al reuşitei în viaţă. Totuşi, casa poate fi, în sine, o sursă de ameninţare. Declin sau uzurpare a spaţiului comunitar, poluare culturală, fraudă administrativă, bancară, dereglare ecologică, psihică.
Între iniţiativele ostile de anvergură strategică, construirea de locuinţe este şi va rămâne o sfidare de prim rang. Se fac războaie, atentate, diversiuni din cele mai rafinate având ca miză semnificaţia teritoriului. Prin plasarea locuinţelor, prin forma, calitatea, folosirea lor privilegiată. Sau, dimpotrivă, prin confiscarea, separarea, pângărirea lor în timp.
Ca est-europeni, am fost timp de decenii intoxicaţi cu legenda „Zidului Berlinului“. Am fost acolo, am locuit la 700 de metri de acest obiect obscen la scară istorică. Am avut privilegiul să „analizez“ viaţa, stând şi muncind cam zece zile într-un spaţiu rezervat în acest mediu. Mărturisesc, dincolo de stresul şi interesul de moment, abia mai târziu am pătruns sensul ororii. Apoi am fost în Bosnia. Am fost la Panmunjom (Coreea de Sud). Am fost în Soweto (Africa de Sud) şi desigur la Bethleem. Am văzut gropi de gunoi ale marilor oraşe. Cartiere de locuinţe în preajmă. Sau rulote. Sunt fascinat de rulote. Toate acestea pot fi considerate lucruri „interesante“.
În lista de ameninţări care erup în România sub ochii noştri, poluarea arhitectonică a teritoriului reprezintă una dintre principalele catastrofe artificiale în curs de desfăşurare.
Producţia de mizerie proaspătă, obţinută cu bani, cinstiţi sau furaţi, este impresionantă. Dispreţul, ignoranţa, neghiobia, egoismul, hărnicia, tenacitatea, iresponsabilitatea administrativă şi multe altele la un loc, în strânsă unitate, în cuget, efort şi simţiri reprezintă cea mai spectaculoasă formă de împlinire negativă a poporului român.
E o acuzaţie? Habar n-am. Tot ce pot să spun e că dacă ar fi o iniţiativă ostilă externă ar merita un război de independenţă. Ceea ce e clar e că nu avem nici pe departe pornirea, coeziunea, „mintea“ pentru a declanşa, a susţine o minimă rezistenţă.
De veacuri, nici o ocupaţie străină a teritoriului pe care pretindem că-l avem de milenii, ni se cuvine şi-l apărăm, nu a distrus, distorsionat, degradat mediul de viaţă în halul în care ghiolbanii şi săracii generaţiei noastre au reuşit să facă în ultimii ani.
În alte vremuri au fost distruse sate, bombardate oraşe, biserici, poduri, lăcaşuri culturale. Au fost construite cu emfază de către venetici poduri, biserici, palate nobiliare… A fost construită (parţial) Casa Poporului. Apoi terminată, finisată şi locuită.
Tranziţia ultimilor 20 de ani a atins culmi nebănuite. Faptul că în unul dintre cele mai remarcabile monumente kitsch ale contemporaneităţii se lăfăie câteva sute de aleşi ai neamului, asistaţi de asistenţi, secretare, şoferi şi păzitori disciplinaţi, nu este decât o modestă ironie a statalităţii contemporane. Cât costă zi de zi întreţinerea acestei cacealmale? Cam cât un mic orăşel de oameni cumsecade… Dar aceasta nu e decât nodul de la aţă! Zecile de mii de orori private, colective, îngrămădiri improvizate la marginea oraşelor sunt o colecţie remarcabilă.
Toate sunt urâte? Evident nu. Există şi excepţii! Tocmai asta este informaţia gravă. În România casele frumoase, în armonie cu mediul, cu viaţa, cu tradiţia, sunt o excepţie!
Acum avem un hop! Se stă. Se mârâie, se miorlăie. Se aşteaptă. Toată lumea e cu ochii pe toată lumea. Declinul afacerilor imobiliare pare cea mai vizibilă convulsie a crizei în România. Cel puţin în partea afişată. O succesiune halucinantă de cifre, preţuri în cădere, rărire chinuitoare a vânzărilor, declinul termopanelor, al consumului de clanţe, gresie şi faianţă. Nici la bideuri nu se înregistrează cereri semnificative.
Criza trece, pietrele rămân.
O casă durează! Durează, e sensul major al casei. Cât? 50-100 de ani. Ne uităm cu respect la monumente arhitectonice cu vechime de secole.
Nu sunt capabil să-mi reprezint ce vor scrie arheologii care vor descoperi peste 1.000 de ani, 5.000?!, 10.000 ruinele cartierului Băneasa….. Sau alte zeci de zone ghiolbanizate din municipiile actualei Românii. Sau mai rău, din parcuri naţionale violate prin drumuri de pripas şi cuiburi de lăfăit mitocanii. De unde această urâţenie? De unde această ură, dispreţ faţă de spaţiul de locuit, faţă de vecinătate, faţă de sine?!
De-a lungul istoriei, unul dintre puţinele lucruri bune despre poporul din care fac parte este că n-a prea făcut rău altora! Şi asta nu e puţin..
Dar chestia asta cu casele clădite, locuite, vândute şi încasate în ultimii 15 ani greu va fi digerată de istorie.
Şi de viaţa de zi cu zi.
Nu pare să fie o epocă de vârf a arhitecturii româneşti. Asta da, pedeapsă pentru Brâncoveanu! Halal!
Mata-n sac Acum l-au prins pe alt domn fost ministru cu mata-n sac! Nu ca ar fi furat, Doamne fereste, departe de mine gandul! La noi nu se prea fura, nu permit mediul,...
Una dintre cele mai sumbre previziuni asupra economiei globale a fost făcută de Marc Faber, în ediţia de luna aceasta a „The Gloom, Boom & Doom Report”, potrivit căreia „viitorul va fi un dezastru total, cu colapsul sistemului capitalistic aşa cum îl ştim noi astăzi, cu războaie, cu mari datorii guvernamentale şi cu sărăcirea unor largi segmente din populaţia occidentală”.
Analistul elveţian de investiţii Marc Faber este editorul „The Gloom, Boom & Doom Report”. Deşi aproape macabre, analizele sale sunt aprobate de foarte mulţi. Faber şi-a susţinut această ipoteză şi într-un interviu Yahoo’s Tech Ticker, adăugând că pachetele stimulative acordate de guverne în contextul crizei economice „nu au rezolvat problemele, ci doar le-au amânat”.
Salt în gol din vârful piramidei
Economia globală a avut un boom din 2002 până în 2007, cu un apogeu atins probabil la sfârşitul anului 2006. După această perioadă prolifică, creşterea economiei lumii a mai încetinit, iar între septembrie 2008 şi martie 2009 am căzut în gol din vârful piramidei. Acum, aflaţi la baza piramidei, ne putem aştepta la o oarecare recuperare, dar în niciun caz nu ne vom întoarce la prosperitatea din anul 2006, la acel tip de creştere a economiei, afirmă Faber.
Soluţia guvernelor: războiul
Deficitele tot mai adânci vor duce la rate mari ale inflaţie şi la deprecierea dolarului şi la o scădere dramatică a nivelului de trai pentru majoritatea americanulor şi pentru mulţi dintre europeni, mai ales că în mod sigur problema lipsei locurilor de muncă nu se va îmbunătăţi, iar teoria lui Faber este că guvernele vor merge la război pentru a devia atenţia oamenilor de la situaţia în care se află economia.
sursa: huffingtonpost.com
Related Posts:
Marc Faber: The Next Crisis, Sovereign Debt After every financial crisis there's a sovereign debt crisis, Marc Faber says. Countries that borrowed too much during the boom times start struggling...
Marc Faber sees big financial bust leading to war Marc Faber, the Swiss fund manager and Gloom Boom & Doom editor, said eventually there will be a big bust and then the whole credit expansion will...
The G-20 ministers declared their meeting in Pittsburgh a success, but as Rob Kall reports in OpEdNews.com, the meeting’s main success was to turn Pittsburgh into “a ghost-town, emptied of workers and the usual pedestrians, but filled to overflowing with over 12,000 swat cops from all over the US.”
This is “freedom and democracy” at work. The leaders of the G-20 countries, which account for 85% of the world’s income, cannot meet in an American city without 12,000 cops outfitted like the emperor’s storm troopers in Star Wars. And the US government complains about Iran.
The US government’s complaints about Iran have reached a new level of shrillness. On September 25 Obama declared: “Iran is breaking rules that all nations must follow.” The heads of America’s British, French, and German puppet states added their two cents worth, giving the government of Iran three months to meet the “international community’s demands” to give up its rights as a signatory to the non-proliferation treaty to nuclear energy. In case you don’t know, the term “international community” is shorthand for the US, Israel, and Europe, a handful of arrogant and rich countries that oppress the rest of the world.
Who is breaking the rules? Iran or the United States?
Iran is insisting that the US government abide by the non-proliferation treaty that the US originated and pushed and that Iran signed. But the US government, which is currently engaged in three wars of aggression and has occupying troops in a number of other countries, insists that Iran, which is invading and occupying no country, cannot be trusted with nuclear energy capability, because the capability might in the future lead to nuclear weapon capability, like Israel’s, India’s, and Pakistan’s–all non-signatories to the nuclear proliferation treaty, countries that, unlike Iran, have never submitted to IAEA inspections. Indeed, at this very moment the Israeli government is screaming and yelling “anti-Semite” to the suggestion that Israel submit to IAEA inspections. Iran has submitted to the IAEA inspections for years.
In keeping with its obligations under the treaty, on September 21 Iran disclosed to the International Atomic Energy Agency that it is constructing another nuclear facility. The British prime minister Gordon Brown confused Iran’s disclosure with “serial deception,” and declared, “We will not let this matter rest.”
What matter? Why does Gordon Brown think that Iran’s disclosure to the IAEA is a deception. Does the moronic UK prime minister mean that Iran is claiming to be constructing a plant but is not, and thus by claiming one is deceiving the world?
The incongruity blows the mind. Here is Obama, with troops engaged in wars in Iraq, Afghanistan, and Pakistan demanding that a peaceful nation at war with no one demonstrate “its peaceful intentions or be held accountable to international standards and international law.”
It is the US government and its NATO puppet states, and militarist Israel, of course, that need to be held accountable to international law. Under international law the US, its NATO puppets, and Israel are war criminal governments. There is no doubt about it. The record is totally clear. The US, Israel, and the NATO puppet states have committed military aggression exactly as did Germany’s Third Reich, and they have murdered large numbers of civilians. Following the Fuhrer’s script, “the great democratic republics” have justified these acts of lawlessness with lies and deceptions.
Rudy Giuliani, the former US Attorney who framed high profile victims in order to gain name recognition for a political career, keynoted a rally against Iran in New York on September 25. According to Richard Silverstein at AlterNet, the rally was sponsored by an Israeli lobby group and an organization with connections to an Iranian terror organization (probably financed by the US government) that calls for the violent overthrow of the Iranian government.
The efforts to build pressure for acts of war against Iran continue despite the repeated declaration from the IAEA that there is no sign of an Iranian nuclear weapons program, and despite the reaffirmation by US intelligence agencies that Iran abandoned its nuclear weapons program years ago.
Meanwhile, the US and Israeli governments, who are so solicitous of international law and holding accountable countries that violate it, have moved to prevent the report of Judge Richard Goldstone from reaching the UN Security Council.
Why?
Judge Goldstone’s report found Israel guilty of war crimes in its massive military assault against civilians and civilian infrastructure in Gaza.
The continuous efforts of the world’s two militarist-aggressor states–the United States and Israel–to demonize Iran was addressed by Ahmadinejad in his speech to the UN General Assembly (September 23). Ahmadinejad spoke of the assault on human dignity and spiritual values by the selfish material interests of the US and its puppet states. Seeking hegemony “under the mantle of freedom,” the US and its puppets use “the ugliest methods of intimidation and deceit” to disguise that they are “the first who violate” the fundamental principles that they espouse and apply to others.
Why, Ahmadinejad asked the UN General Assembly, do the countries of the world sit there while Israel murders and dispossesses the Palestinian people?
Why, asked Ahmadinejad, do the countries of the world sit there while the US, from thousands of miles away, sends troops to the Middle East, “spreading war, bloodshed, aggression, terror and intimidation in the whole region,” while blaming the countries that are suffering the West’s naked aggression?
Ahmadinejad told the General Assembly what most of the UN representatives already know, that “selfishness and insatiable greed have taken the place of such humanitarian concepts as love, sacrifice, dignity, and justice. . . . Lies have taken the place of honesty; hypocrisy has replaced integrity, and selfishness has taken the place of sacrifice. Deception in foreign affairs is called foresight and statesmanship, looting the wealth of other nations is called development efforts; occupation is said to be a gift that promotes freedom and democracy; and defenseless nations are subjected to repression in the name of defending human rights.”
It could not be put any clearer. However, if Ahmadinejad’s speech is reported by the US print and TV media, statements will be taken out of context and used to enrage the conservatives and Christian Zionists in order to unify them behind the Obama/Israeli assault on Iran.
America will not be satisfied until, like Rome, she has more enemies and more wars than she can survive.
More of the Global Elite’s Agenda Exposed
Sarkozy, the new Napoleon, wants to attack Iran
It seems that French President Nicolas Sarkozy has warmed to the role of Napoleon. The events in Libya...
What kind of punishment does Britain deserve? British Prime Minister Cameron has lost legitimacy as a result of the brutal suppression of peaceful demonstrators and should resign. These statements...
In urma cu vreo doi ani, cand datoria externa a Romania abia prinsese ceva sunculite pe la solduri, dar era amenintata grav cu obezitatea de imensul deficit extern, am incercat – macar ca unul ce traisem experienta nefasta a platii unei supraindatorari externe – sa atrag atentia asupra pericolelor, care nu erau doar pe termen lung, ci se profilau chiar la un orizont apropiat.
Am subliniat, inca din primavara lui 2007, ce ne va aduce continuarea „duduinda“ a deficitului de cont curent extern, care, pe langa faptul ca era disproportionat fata de dimensiunile economiei, era complet dezechilibrant, caci se producea nu pentru impulsionarea investitiilor, ci pentru ingrasarea consumului.
Cine insa sa rezoneze la asemenea avertismente?! O guvernare liberala care, in liberalismul natang pe care il propovaduia si propovaduieste, considera ceea ce se intampla chiar ca un lucru pozitiv, cutezand a spune ca duce la dezvoltare?!
Sau o opozitie care, fie ca se dadea de centru-dreapta sau dimpotriva de centru-stanga, nu prea intelegea mai nimic din problema, dupa cum s-a dovedit cand a ajuns al guvernare, si in plus mai suferea si de boala aservirii fata de stapanii straini?!
Boala veche la romani! In zorii comunismului, lumina venea de la Rasarit, pentru ca stapanii erau la Rasarit! In zorii capitalismului, lumina vine de la Apus, pentru ca stapanii sunt la Apus!
Si pentru a nu fi manifestat vreo naivitate, am subliniat in mai multe randuri la vremea respectiva ca nu era de asteptat vreo reactie din partea unei clase politice ai carei reprezentanti, indiferent daca de dreapta sau de stanga, se imbogatisera din afaceri cu importuri, si nu cumva din afaceri cu productie si export.
Intr-o tara gestionata si condusa de importatori, nu poti sa te astepti la nimic bun! Este o tara unde nu se respecta munca si valoarea!
E drept, ca ma asteptam la o reactie din partea Bancii Nationale.
D-l Isarescu este un profesionist si nu se putea sa nu inteleaga pericolele si in plus, dupa cate stiam, nu era nici importator! Replica Bancii Nationale a fost insa slaba si tardiva. Raul mare a apucat sa fie facut si este probabil iremediabil. Dar este sigur ca, daca Banca Nationala nu ar fi incercat totusi cate ceva, situatia acum ar fi fost si mai grava decat este.
N-a trecut vreun an si ceva de la primele avertismente si consecintele expansiunii datoriei externe si-au si aratat coltii. Deja in toamna anului 2008, incepuse si pentru politicienii romani – care constituie etalon al inconstientei programate – sa se contureze dimensiunile dezastrului.
Pentru ca despre un dezastru este vorba! Datoria externa ce trecea in contul Romaniei urcase deja pe la 70 miliarde euro. Ceea ce o distingea indeosebi era nu dimensiunea in sine, ci structura ei elucubranta.
Grosul – vreo 55 miliarde euro – nici nu era al unor entitati romanesti (stat, firme cu capital autohton, populatie), ci apartinea unor companii bancare sau nebancare straine ce facusera din Romania angajamente financiare externe (in majoritate la societatile-mama) cu care isi finantasera expansiunea in Romania.
Este vorba de ceea ce ar putea fi denumit componenta straina a datoriei externe! Fiind angajata din Romania, indatorarea respectiva trecea in contul Romaniei. Si, sa fie clar, de ea avea sa raspunda in ultima instanta Romania. Pana la urma urmei, tot contribuabilul roman o va fi platit!
Desi cred ca, de data aceasta, politicienii romani intelesesera despre ce era vorba, au mai incercat totusi sa mai ameteasca oamenii cu diferite baliverne ca, de pilda, ca sistemul bancar din Romania ar fi stabil si consecintele crizei internationale asupra Romaniei vor fi mai slabe sau ca, gratie existentei unei datorii mici a statului in totalul datoriei, se vor resimti repercusiuni mai putin acute la nivelul contribuabilului si chiar ca datoria, fiind in majoritate privata, responsabilitatea va cadea in sarcina indatoratilor, si nu a tarii!
Trecea saptamana si realitatile mai aruncau la cos una din aceste baliverne! In cateva saptamani, disparusera toate!
Capacul l-a pus imprumutul extern mamut impus Romaniei. Statul roman a fost pus sa imprumute 20 miliarde euro (peste 15% din PIB) pentru a se oferi finantare companiilor straine ramase, in conditiile crizei, fara finantare din partea mamelor lor din Occident. Era un mecanism grotesc, dar adecvat structurii grotesti a datoriei externe a Romaniei.
FMI urma sa aduca bani in piata, in contul acestora Banca Nationala urma sa elibereze la dispozitia bancilor straine rezervele minime obligatorii, iar bancile comerciale urmau fie sa transfere banii la mamele lor din Occident, fie sa finanteze companiile nebancare straine in cazul in care acestea alegeau expansiunea in continuare in Romania.
Intre timp, bancile au gasit plasamentul perfect la statul roman, care abia acum intelege avatarurile indatorarii, caci oricum a ajuns sa se indatoreze doar pentru a plati salarii, pensii si datorii anterioare. Pentru investitii nu mai exista bani.
Imprumutul de la FMI vine sa faca ceva mai „clasica“ datoria externa a Romaniei. El transforma datoriile pe termen scurt ale companiilor bancare si nebancare straine in datorii pe termen mediu si lung ale statului roman.
20 miliarde euro din componenta straina a datoriei externe a Romaniei este mutata in componenta romaneasca a datoriei externe.
Datoria entitatilor private romanesti (firme cu capital autohton, populatie) catre bancile straine din Romania – care reprezinta datorii interne – ramane pe mai departe.
Sporeste insa datoria publica interna, prin cresterea imprumuturilor facute de stat la banci straine din Romania. Din ce in ce mai mult, statul roman este varat in morisca indatorarii doar pentru plata datoriilor anterioare.
Datoria externa a ajuns deja la 75 miliarde euro si intreaga crestere este in contul statului roman. Un stat iresponsabil!
In favoarea unor false avantaje – primirea pentru o perioada scurta si strict pasajera a unor salarii si pensii nescazute fata de perioada anterioara – contribuabilul roman, prin intermediul statului bagat in morisca indatorarii, este pus sa finanteze expansiunea companiilor bancare si nebancare straine in Romania.
Este unul din multiplele canale prin care Vestul iese din criza pe seama Estului. Exista insa o consolare: este soarta oricarei tari bananiere!
Plata contribuabilului roman In urma cu numai doi ani, cand se spunea sus si tare ca economia duduie, desi duduia doar consumul si deficitul extern pe care acesta se baza, ma numaram,...
Semnalele care indică o îndepărtare a crizei economice mondiale se înmulţesc. Optimismul generat de normalizarea situaţiei este însă umbrit de filosofia din spatele pachetelor de stimulare economică. Preşedintele Barack Obama a anunţat că, în anul fiscal care începe în octombrie, deficitul bugetar al Statelor Unite va fi din nou de peste 10% din PIB. Cei care în SUA, în Marea Britanie sau Franţa au ales cheltuielile publice drept principală armă împotriva crizei se aseamănă cu locuitorii unui oraş în care a izbucnit un puternic incendiu, iar singura lor preocupare este să spargă hidrocentrala din împrejurimi pentru a inunda casele şi a stinge astfel incendiul. Nu-i interesează cum vor scoate apa din curţi şi pivniţe. Principala lor ţintă este să stingă incendiul. Altfel spus, bagi bani cu nemiluita în economie, creezi deficite publice foarte mari şi vezi tu după aceea dacă pompele pe care mizezi pot face faţă şuvoaielor de apă, care, ca şi focul, distrug locuinţele. Este prima dată în istorie când în ţările industrializate, îndeosebi în Statele Unite şi Marea Britanie, este contrazisă etica protestantă, după care fiecare trebuie să plătească pentru greşelile pe care le-a făcut. Nu trebuie deci să ne mai mire faptul că în ţările respective bancherii sfidează opinia publică şi îşi permit să-şi dea bonusuri exorbitante, chiar dacă instituţiile pe care le conduc sunt în pragul falimentului. Ceea ce se întâmplă acum în SUA şi în alte ţări dezvoltate este inflaţia de peste 5-6 ani, care s-ar putea dovedi mai greu de combătut decât actuala criză. Deoarece deficitele bugetare foarte mari cresc rapid datoria publică, astfel încât băncile centrale nu vor putea multă vreme să crească dobânzile, ceea ce le va priva de puterea de a lupta împotriva inflaţiei.
Negarea totală a modului după care a funcţionat economia anglo-saxonă sute de ani face un mare rău nu numai celor care calcă în picioare etica protestantă, ci întregii lumi. Dacă americanii sau britanicii nu plătesc pentru greşelile pe care le fac, de ce să plătim noi, spun politicienii români. “Să crească deficitul bugetar oricât de mult, numai economia să se relanseze”, declară cei care şi-au bătut joc de finanţele publice şi au adus instituţiile statului în stare de faliment. Ce este rău că am mărit salariile şi pensiile, se întreabă retoric aceleaşi personaje. Sigur că nu e rău, dar atunci când creşterile le faci cu cap. Când le faci cu altceva, ajungi în situaţia să te împrumuţi ca bezmeticul în ţară şi în străinătate numai pentru plata salariilor şi pensiilor. Fără să mai punem la socoteală că, după ce ai făcut astfel de erori, trebuie să iei înapoi ceea ce ai dat oamenilor, spunându-le că le-ai făcut un bine, dar în realitate i-ai tras pe sfoară. Când greşelile politicienilor nu sunt plătite, autorii lor au chiar tupeul să le transforme în mari realizări personale, iar aceasta este una dintre principalele cauze ale neputinţei României de a ieşi din sărăcie.
Cine e vinovat de deficitele bugetare imense? Deficitele bugetare imense din Europa nu sunt rezultatul stupiditatii guvernelor, ci o consecinta a comportamentului sectorului privat, sunt de parere...
Din America bate vant rece! Toata lumea financiara si nu numai sta cu sufletul la gura asteptand ce se intampla cu marii indatorati ai zonei euro, de la Grecia, Irlanda si Portugalia,...
Statele Unite, in pragul falimentului? Inca de acum 20 de ani, economistii avertizau ca modelul economic al Statelor Unite va da gres, cresterea inregistrata inaintea crizei bazandu-se pe o...
Şeful statului aplică reţeta folosită şi în 2007, când a convocat referendum pentru uninominal odată cu europarlamentarele.
Preşedintele Traian Băsescu cere declanşarea unui referendum, fix în ziua alegerilor prezidenţiale, pe tema reducerii de la 471 la 300 a numărului de senatori şi deputaţi şi transformarea Parlamentului în unul unicameral. Băsescu a făcut acest anunţ, ieri, într-o declaraţie de presă în care a lăudat guvernul pentru eforturile făcute, până acum, în reformarea statului - prin asumarea răspunderii pe cele trei legi - şi a afirmat că acest proces trebuie să continue.
Soluţia sa - Parlamentul unicameral care ar răspunde mai bine nevoilor României, mai ales după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, când Parlamentul de la Bruxelles va deveni practic o altă Cameră a Legislativului românesc.
Dacă senatorii şi deputaţii vor fi mai puţini, decizia se va lua mai uşor, a adăugat preşedintele, cheltuielile s-ar diminua şi ar fi redusă “clasa privilegiaţilor cu pensii speciale şi sume forfetare la dispoziţie”. Băsescu a sugerat că parlamentarii sunt corupţi şi că, dacă numărul lor va fi mai mic, şi corupţia va fi diminuată: “S-ar reducere corupţia, pentru că vor fi mai puţini politicieni de rang înalt care fac trafic de influenţă. Spun acest lucru fără să acuz pe cineva, dar riscul de trafic de influenţă e mai mic”. Preşedintele a susţinut că recurge la măsura consultării “poporului suveran” pentru că nu a găsit înţelegere la clasa politică pentru reviziuirea Constituţiei şi pentru că vrea să-şi ţină promisiunea, făcută la începutul mandatului, de a moderniza statul.
Traian Băsescu a avut o justificare şi pentru fixarea referendumului în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale: “să diminuăm costurile de consultare a poporului”. Şeful statului a trimis ieri scrisoarea în care îi anunţă, conform procedurilor, pe preşedinţii celor două Camere că doreşte să facă un referendum.
Cum se pune în practică ideea preşedintelui
Băsescu a făcut uz de prerogativa care îi dă dreptul ca, după consultarea Parlamentului, să poată cere poporului să-şi exprime voinţa cu privire la probleme de interes naţional. Pentru validarea rezultatelor scrutinului este necesară prezenţa la vot a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Şeful statului mai are experienţa unui referendum eşuat din acest punct de vedere în urmă cu doi ani - cel pentru introducerea votului uninominal în două tururi, când la urne s-au prezentat 26,51% dintre români, cifra care nu l-a împiedicat pe Băsescu să facă presiuni pentru ca Parlamentul să pună în practică voinţa celor aproape 4 milioane de români care i-au dat dreptate. Chiar şi în ipoteza unei prezenţe de peste 50% la urne, până la modificarea propriu-zisă a legii fundamentale este cale lungă, cheia fiind existenţa unei majorităţi de două treimi în fiecare dintre cele două Camere care să se pună de acord asupra revizuirii.
Astfel, potrivit legii fundamentale, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei printr-un nou referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.
Toată lumea (minus PD-L) critică
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a criticat propunerea lui Traian Băsescu, menţionând că propunerea de modificare a Constituţiei se înscrie în seria celor legate de prostituţie şi droguri, fiind unul cu încărcătură electorală. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, susţine că ideea referendumului reprezintă “o obsesie personală” a lui Traian Băsescu, care “pare suspectă şi periculoasă pentru democraţia românească”: “Un referendum trebuie să aibă întâi o bază, la ce se referă. Aşa…o chestiune scoasă din pălărie… fac eu un referendum că vreau să schimb Constituţia…”.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că Traian Băsescu nu are curaj să se prezinte la alegeri decât ascuns în spatele unui demers populist, dorindu-şi o Mare Adunare Naţională: “Traian Băsescu vrea o Mare Adunare Naţională, dar România a intrat demult într-o epocă a democraţiei. Orice discuţie despre modificarea Constituţiei în această privinţă sau altele nu poate fi suprapusă alegerilor prezidenţiale”. De partea cealaltă, preşedintele Camerei Deputaţilor, pedelista Roberta Anastase, a susţinut că Băsescu nu face decât “să pună în practică o solicitare pe care românii o au de ani de zile”.
11 state din UE au Legislative unicamerale
O mare parte din statele Uniunii Europene - 11, mai exact (Bulgaria, Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Ungaria, cele trei ţări baltice, Portugalia şi Suedia) - au deja Legislative unicamerale. Vecinii de la sud de Dunăre au stabilit prin Constituţie din 1879 că Adunarea Naţională (Narodno sabranie) va avea o singură cameră şi 240 de membri. În Danemarca, Folketing a devenit parlament unicameral prin referendumul din 1953. Vouli ton Ellinon, Legislativul Greciei, are 300 de membri aleşi pentru patru ani. Pentru două perioade - între 1844-1863 şi 1927-1935 - parlamentul a fost bicameral, având Senatul şi Camera Reprezentanţilor, revenindu-se ulterior la sistemul unicameral. Parlamentul unicameral al Ungariei - Országgyűlés - are 386 de membri aleşi pentru patru ani. Alte state - precum Marea Britanie - dezbat încă pe tema unei eventuale reduceri a Parlamentului într-unul unicameral (criticii susţinând că aleşii din Camera Lorzilor şi felul în care sunt aleşi nu reprezintă cetăţenii britanici şi că, odată cu desfiinţarea Camerei superioare, s-ar reduce cheltuielile publice).
Sondajele spun că românii vor Parlament unicameral
Majoritatea românilor preferă Parlamentul unicameral celui bicameral, potrivit celor mai recente sondaje care au cercetat opţiunile populaţiei cu privire la actualul sistem politic. Deşi datează de la sfârşitul lui 2007, aceste cercetări arată că aproximativ 80% dintre români consideră că numărul parlamentarilor este prea mare. Conform Barometrului Opiniei Publice 1998-2007, realizat de Fundaţia Soros, Parlamentul unicameral este preferat de 42% dintre cetăţeni, faţă de 30% care îşi doresc două camere parlamentare. Un sondaj CURS din 2005 arată că 53% dintre români preferă Parlamentul unicameral. Directorul CURS, Cătălin Stoica, ne-a declarat că, în general, ciferele nu s-au schimbat. “Deşi nu s-au mai făcut recent cercetări publice pe această temă, aceste lucruri nu se schimbă. Dacă se schimbă, se măreşte numărul celor care sprijină Parlamentul unicameral”, a arătat Stoica. (R.D.)
Băsescu „taie” parlamentari doar pe hârtie Preşedintele promite reducerea
numărului de aleşi şi legislativ unicameral, deşi decizia o ia parlamentul, indiferent de rezultatul referendumului....
Bicameral contra unicameral Referendumul din 2009 a cuplat două probleme lăsând senzaţia că sunt dependente şi convergente: reducerea numărului de parlamentari şi modificarea...
Dezamagirea provocata pana acum de Barack Obama este evidenta: de la schimbarile climatice la redresarea economica sau la procesul de pace din Orientul Mijlociu, presedintele Statelor Unite nu a reusit sa-i convinga pe liderii lumii ca cei opt ani de ghinion din timpul Administratiei Bush - nepopulara si nefericita pentru multi - au luat sfarsit.
Toata lumea ii spune “nu” lui Obama, zilele astea. Si nu e vorba numai ca-l refuza, important este si modul in care se face acest lucru. Jerusalem Post comenteaza cum sauditii i-au spus “nu” la cererea de normalizare a relatiilor cu Israelul. De doua ori chiar. Prima data in timpul intalnirii dintre Barack Obama si regele Abdullah al Arabiei Saudite, si apoi, la Washington, in timpul intalnirilor cu Hillary Clinton.
Nord coreenii i-au raspuns “nu” la repetatele apeluri la dialog privind dezarmarea, lansand, in aprilie, rachete cu raza lunga de actiune. Coreea de Nord continua sa ignore sanctiunile decise de ONU in luna iunie, iar Phenianul a anuntat recent ca intentioneaza sa construiasca noi arme nucleare.
Rusia si China continua sa-l refuze atunci cand SUA cer sanctiuni mai dure impuse Iranului.
Iranienii continua sa spuna “nu” la apelurile de negociere asupra programului nuclear.
Presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a refuzat sa negocieze cu premierul israelian Binyamin Netanyahu pana cand Israelul nu ingheata orice constructii ale caselor pentru colonisti, in Cisiordania, iar Bibi Netanyahu a spus ca nu opreste constructiile pana cand nu primeste un semn de “buna credinta” din partea palestinienilor.
Singurul lucru pe care Obama l-a reusit, marti, a fost sa-i convinga pe cei doi lideri din Orientul Mijlociu sa dea mana in fata camerelor de luat vederi, in hotelul Waldorf Astoria din New York. In rest, nimic.
Netanyahu si Abbas si-au reafirmat pozitiile anterioare si au ramas surzi la mesajul lui Barack Obama. “Presedintele Statelor Unite si-a pierdut rabdarea”, a declarat, sub acoperirea anononimatului, un diplomat prezent la intalnire.
Dosare sensibile
Primii pasi in diplomatie ai presedintelui Barack Obama au fost marcati de dorinta deschisa a liderului de la Casa Alba de a incepe un dialog cu adversarii Americii, ceea ce contrasta cu rigiditatea atribuita Administratiei Bush.
Cu toate acestea, unii analisti se arata nelinistiti, apreciind ca metoda nu va da rezultatele dorite. In schimb, altii, printre care Zbigniew Brzezinski, fost consilier al presedintelui Jimmy Carter, ii reproseaza presedintelui ca intarzie in luarea deciziilor.
“Intotdeauna am crezut ca, pentru rezolvarea problemelor dificile, este bine sa te grabesti”, a declarat el pentru Financial Times, referindu-se la Afganistan. Si in privinta situatiei din Orientul Mijlociu, adauga Brzezinski, “s-a intarziat prea mult”.
Mai mult, fostul consilier pentru securitate nationala a spus, in cadrul unui interviu acordat Daily Beast Web, ca “nu suntem niste copiii impotenti ca sa nu spunem clar Israelului ca, daca ataca Iranul via Irak, le vom dobori avioanele”.
Brzezinsky l-a sfatuit pe Obama la inceputul campaniei sale electorale, dar nu a ocupat oficial postul de consilier.
Testul ONU
In fata unei scaderi de popularitate fireasca daca este sa luam in calcul criza economica si incapacitatea Americii de a se redresa rapid, Obama urmeaza sa faca fata unui nou test: primul sau discurs in fata Adunarii Generale a ONU, programat pentru miercuri noapte.
Dupa esecurile din ultimul timp, analistii asteapta de la presedintele SUA un discurs puternic. Potrivit Reuters, discursul va arata o schimbare de ton a politicii externe americane. Mizand pe cooperare si pe consultari, Barack Obama o sa renunte la unilateralismul strident promovat de George W. Bush.
O miscare care s-ar putea dovedi gresita, mai ales intr-un moment in care Statele Unite au nevoie, mai mult poate decat oricand, de pozitia de lider mondial.
Nici la summit-ul G20 de la sfarsitul acestei saptamani, Obama nu are de gand sa se prezinte de pe pozitii de forta. Discursul care va fi sustinut la Pittsburgh va fi axat pe neproliferare, pace, securitate, schimbarile climatice si dezvoltarea mondiala. Potrivit unei surse diplomatice, Obama va sublinia apararea valorilor fundamentale si va invita statele membre G20 sa faca acelasi lucru.
SUA ameninta China cu razboiul din Coreea In timpul unei vizite oficiale la Beijing, secretarul american al Apararii, Robert Gates a subliniat ca, in opinia Casei Albe, Phenianul are capacitati...
The Obama Fraud: Welcome Back to Reality Barack Obama is being hailed by his supporters as one of the greatest leaders to ever guide America. He is the voice of hope and change that this county...
Hugo Chavez: Iluzia Obama s-a sfarsit Hugo Chavez a declarat intr-un mesaj de Anul Nou catre poporul sau ca iluzia construita in jurul lui Barack Obama s-a terminat, iar tarile bogate le-au...
“Ce smecherie!”, s-au scuturat contracandidatii, prinsi cu chilotii in vine in timp ce se pregateau sa abordeze teme serioase, cum ar fi masuri de criza, si nu tampenii politicianiste.
Ce smecherie!”, s-au scuturat analistii angajati clandestin in campania electorala, vazand ca stradaniile lor de-a trimite in derizoriu actiunile lui Traian Basescu se dovedesc a fi dezarmate in fata ghiulelelor emotionale ale presedintelui, si-si iau banii degeaba.
O diversiune, o manevra, o manipulare, un truc, o cacealma, o susa, un muc, o porcarie! O, da, nu-i drept sa te-ndoiesti. Si? Avea cineva nebunia sa creada ca de aceasta data va fi o inclestare pe programe, nu pe impresii? Si atunci despre ce discutam?
Totul se reduce la un comportament tipic pentru circulatia din Bucuresti: sa te infingi primul! Castiga cel care striga mai tare, mai iute si mai urat. Si daca e si inteligent, restul participantilor la trafic nu pot decat sa-i faca partie, ca vor, ca nu vor.
Chiar in varianta in care politicienii n-ar avea contact cu realitatea decat de la televizor (si acolo, realitatea se reduce la ei), au avut la indemana instrumente ca sondajele. Daca le citeau, observau care sunt frustrarile cele mai mari ale romanilor, si spre ce se indreapta suma nemultumirii din stomacul lor verde.
Si puteau sa o ia la goana pe pista cu soimi la glezne, nu cu fluturi, pentru ca menvra sefului statului era usor de prevazut. Ce-i drept, Mircea Geoana si Crin Antonscu nu pot cere poporului sa-si exprime vointa prin referendum, legal vorbind.
Dar daca aveau nas, introduceau in ecuatia discursului public de campanie tema unui referendum consultativ pentru trecerea la parlamentul unicameral si-i puteau cere presedintelui sa faca demersurile necesare, deoarece il lasa Constitutia.
Populismul e o arma letala daca stii sa lucrezi cu el, dar trebuie sa-ti treaca prin cap. Asa-i, suna bizar a le reprosa candidatilor ca nu stiu sa foloseasca aceasta arma. Ei insisi pot spune ca nu stapanesc materia, deoarece e sub demnitatea lor sa utilizeze vehicule electorale de natura sa ameteasca, nu sa convinga oamenii de sanatatea si buna credinta a discursului.
Exista insa demonstratia unor episoade care spun contrariul, si l-as aminti doar pe cel in care romanii care se intorceau acasa primeau 25.000 de euro prima de instalare. Prin urmare populism exista si in cealalta tabara, dar nu si destula intelepciune.
Traian Basescu a observat ca romanii ii detesta plenar pe parlamentari si a ingrosat sentimentul. Pai cum sa nu profite de ce-a lucrat? Dorinta sa de-a lua maturoiul s-a intalnit cu mentalul colectiv.
Fireste ca traim intr-o gluma. Parlamentul este inutil, e o adunatura de lenesi incompetenti si nesimtiti. Numai ca leneveste si din cauza guvernului, care-si asuma raspunderea. Guvernul cu cea mai larga sustinere parlamentara.
Pentru mase, acestea sunt subtilitati. Nu tin. Acolo trebuie mesaje cat mai simple: papa, caca, buba! Cand se vor prinde si Geoana si Antonescu, vor avea o sansa. Deocamdata, poporul nu sta in biblioteci.
Cristian Mihai Chis
sursa: ziare.com
Related Posts:
Scoateti proiectele! Poate ca nici nu puteam avea o dovada mai solida a necesitatii reformarii clasei politice, inclusiv prin reducerea numarului de parlamentari, decat reactiile...
Impuscati-i, ca nu-s oameni! Urmeaza "Cantarea Romaniei" - faza pe democratie. Ne pregatim sa masuram unde ne-a impins istoria in 20 de ani, in ce masura am pus umarul ca despaduchem...
Incredibil dar adevarat! Am auzit cu totii in aceasta campanie electorala pt presedintie despre impartialitatea trustului Realitatea-Catavencu . Sau nu, fiindca de fapt ni s-a...
În momentul în care purtătorul de cuvânt al Casei Albe anunţa în luna mai că următorul summit G20 se va ţine în oraşul Pittsburgh din Pennsylvania, jurnalişti au crezut că este o glumă.
Toată lumea ştia că un summit precum reuniunea G20 trebuie să aibă loc într-o metropolă, aşa cum primul summit G20 a avut loc la Washington, iar al doilea în capitala Marii Britanii.
Ce l-a determinat pe Barack Obama să aleagă un oraş mic pentru un summit atât de mare?
Motivul este unul cât se poate de simplu: orăşelul pare complet rupt de realitatea economică din Statele Unite. Aici se contruieşte intens, iar dovada, şi nu singura, este un casino de câteva sute de milioane de dolari ce a fost deschis cu doar o lună în urmă.
Locuinţă de 200 mp la 147.000 de dolari
Piaţa imobiliară a rămas, de asemenea, în picioare. Paradoxal, dar preţurile locuinţelor au scăzut anul trecut cu doar 0,8%, în timp ce media în Statele Unite a fost de 15,6%.
Mai mult, rata şomajului din acest oraş este de 7,8%, în timp ce media este aproape 10%.
Conform analiştilor, Pittsburgh este un oraş american în care oricine şi-ar dori să locuiască. Are un cost al traiului destul de scăzut, iar oportunităţile de afaceri sunt foarte bune. O casă cu o suprafaţă de 2.200 picioare pătrate (aproximativ 200 metri pătraţi) costă 147.000 de dolari, în timp ce o locuinţă cu o suprafaţă similară costă 2 milioane de dolari.
Alegerea are şi o încărcătură simbolică. Unul dintre cele mai importante centre ale siderurgiei, Pittsburgh a căzut în dizgraţie în anii ‘90, fiind victimă a concurenţei internaţionale întrucât nu a rezistat importurilor din China şi India, care aveau un preţ mult mai redus.
Între 1981 până în 1984, oraşul a pierdut 12.000 de angajaţi, iar rata şomajului ajunsese de la 6% în 1979 la 15% în 1983. Din cauza crizei sociale acute, oraşul a devenit o epavă şi o povară pentru statul în care se află.
Astăzi, este un centru de înaltă tehnologie şi are aproape 500.000 de locuitori. Deşi nu este un centru turistic notoriu, are o infrastructură hotelieră foarte bine pusă la punct, capabilă să primească mai mult de 1.000 de jurnalişti şi 33 de delegaţii oficiale. (ABC News)
G-20 coace noua ordine economica mondiala Summitul G-20, care aduce la aceeasi masa reprezentantii a 90% din bogatia mondiala, va incepe, joi, la Londra, urmand sa transeze viitorul economiei lumii....
Este foarte interesant felul in care am ajuns noi, romanii, sa ne raportam la niste repere existentiale. Cred ca identitatea unui individ poate fi foarte bine conturata de sperantele pe care le are persoana respectiva. Adica cineva care spera ca va termina un roman care va deveni important pentru literatura universala este profund diferit, ca mod de a exista si de a se exprima in viata, de altul, care spera ca la sfarsitul anului isi va putea cumpara o limuzina de lux sau un iaht. La randul sau, acesta nu are niciun fel de legatura prin felul in care traieste si gandeste cu cel care spera ca la sfarsitul vietii sale sa reuseasca sa-si plateasca ratele la un apartament de doua camere dintr-un bloc vechi, in cartierul Militari.
Cand ii dai bani unei batrane care cerseste nu ai nicio speranta in legatura cu faptul ca i-ai imbunatatit nivelul de trai. Aici este chestiunea. Sperantele noastre, ale celor mai multi dintre romani, indiferent de conditia sociala, nu mai au rezonanta, nu mai au perspectiva. Sunt sperante seci, searbade, pe termen scurt cel mai adesea. Limitate de gardul de la curtea casei/vilei sau de peretii apartamentului.
Ma gandesc la ce frumos ar fi sa pot spera ca intr-o zi sa pot face ceva pentru toti neputinciosii din zona in care locuiesc macar. Un fel de hotel decent, de doua stele sa zicem, in care sa aiba o camera gratuit, sa li se dea de mancare, sa socializeze, cei capabili sa beneficieze de cursuri de pregatire si specializare. Sau sa pot spera ca odata voi putea sa contribui in mod concret la emanciparea spirituala a unor oameni. Dar, pur si simplu, nu pot spera la asa ceva. Dintr-un anumit punct de vedere, este de-a dreptul incredibil, pentru ca speranta nu este ceva concret, este proiectia personala a prezentului intr-un viitor incert. Deci n-ar trebui sa poata sa fie oprita de nimic. Si totusi, nu pot. Nu pot sa sper in idealuri inalte. (Pentru ca sunt un tip realist? In orice caz mult mai putin realist decat mi se pretinde in particular si decat societatea, in general, pretinde celor de varsta si statutul meu social.) Eu pot spera, de exemplu, cand merg sa iau masa in oras, ca nu voi da peste niste mitocani in restaurant. Pot spera ca voi reusi sa fac un cadou frumos cuiva drag. Pot spera intr-o impacare.
Sperante marunte, fara niciun fel de relevanta pentru cei dinafara cercului extrem de restrans al apropiatilor mei. S-ar fi intamplat oare altfel daca as fi avut mult, mult mai multi bani? Cred ca nu. Atunci poate ca sperantele mele s-ar lati putin, dar tot nu ar reusi sa depaseasca perimetrul unor calcule si interese meschine. S-ar intampla oare altfel daca as fi un important om in stat? Atunci poate ca da, insa foarte curand sperantele mele ar fi ingropate de o realitate imediata, care loveste fulgerator. Sperantele mele, cel mai probabil, s-ar transforma atunci in ambitia de a realiza ceva in ziua de azi, in ziua de maine. Din nou, nimic grandios, nimic pe masura asteptarilor mele de la mine insumi.
Sperantele noastre, ale majoritatii romanilor, sunt inchise in celula egoismului care iti reteaza orice perspectiva. Mai ramane una singura, care nu are legatura cu lumea asta decat in parte.
Ce am putea face pentru Romania? Ce ne desparte pe toti de lumea la care visam sa traim si pentru care ne agitam atat, muncim si speram sa ajungem la un moment dat al vietii noastre acolo?...
A fi roman, o durere tot mai mare De doi ani a fi roman echivaleaza tot mai mult cu o durere muta, imposibil de exprimat. O umilinta fara ratiuni precise, o stare de rau bazata pe o disperare...
Deconspirarea marilor hoti ai Romaniei Se presupune ca din acest moment am avea mai mari sanse sa aflam adevarul despre Revolutia din decembrie 1989. Despre cei care ne-au furat atunci, despre...
"Mai intai te ignora, apoi rad de tine, dupa aceea lupta cu tine, dar la sfarsit invingi"!
Emma Goldman
“Anarhia inseamna eliberarea mintii umane de sub dominatia religiei, eliberarea corpului umande sub dominatia proprietatii, eliberarea de catusele si constrangerile guvernului. Inseamna ordine sociala bazata pe adunarea libera a indivizilor…”
George Soros
"...întotdeauna este mai usor sã mobilizezi oamenii împotriva a ceva decît pentru ceva."
Dan David
"understanding THE PAST,
building THE PRESENT, dreaming THE FUTURE!"
Steve Forbes
"Intelegeti, cu toata puterea voastra de intelegere!"
Vârsta de pensionare ar trebui să crească la 70 de ani. Aceasta este soluţia propusă de experţii de la Cotroceni pentru a repune pe picioare sistemul de pensii.
Una dintre cele mai sumbre previziuni asupra economiei globale a fost făcută de Marc Faber, în ediţia de luna aceasta a „The Gloom, Boom & Doom Report”, potrivit căreia „viitorul va fi un dezastru total, cu colapsul sistemului capitalistic aşa cum îl ştim noi astăzi, cu războaie, cu mari datorii guvernamentale şi cu sărăcirea unor largi segmente din populaţia occidentală”.
In urma cu vreo doi ani, cand datoria externa a Romania abia prinsese ceva sunculite pe la solduri, dar era amenintata grav cu obezitatea de imensul deficit extern, am incercat – macar ca unul ce traisem experienta nefasta a platii unei supraindatorari externe – sa atrag atentia asupra pericolelor, care nu erau doar pe termen lung, ci se profilau chiar la un orizont apropiat.
Şeful statului aplică reţeta folosită şi în 2007, când a convocat referendum pentru uninominal odată cu europarlamentarele.
În momentul în care purtătorul de cuvânt al Casei Albe anunţa în luna mai că următorul summit G20 se va ţine în oraşul Pittsburgh din Pennsylvania, jurnalişti au crezut că este o glumă.
