Archive for Ianuarie, 2009

Apel la constiinta romanilor : haideti sa gandim !

Va propunem acest exercitiu de constiinta :

Nevoile primare ale oamenilor se consideră a fi:
• Sănătatea
• Banii (prin intermediul cărora obţinem alimente, adapost, îmbrăcăminte şi distracţii)
• Dragostea
Unul din modurile de a atinge aceste obiective este să fii bogat şi prosper.
După cum există oameni bogaţi şi oameni săraci, tot aşa, există ţări bogate şi ţări sărace.
Diferenţa între ţările sărace şi ţările bogate nu constă în vechimea lor.
Aceast fapt poate fi dovedit dacă dăm ca exemplu ţări precum India sau Egiptul, care există de mii de ani, dar sunt sărace.
Spre deosebire de acestea, sunt ţări ca Australia sau Noua Zeelandă, care până în urmă cu mai puţin de 150 de ani erau necunoscute, iar astăzi sunt ţări dezvoltate şi bogate.
Diferenţa între ţările bogate şi cele sărace nu este legată de resursele naturale pe care acestea le posedă.
De exemplu, Japonia, care are un teritoriu mic şi muntos, care nu este deloc potrivit nici agriculturii şi nici creşterii vitelor, şi nici nu are petrol sau minereuri, dar este a doua putere economică mondială.
Teritoriul său este ca o mare fabrică plutitoare care importă materie primă din toată lumea, o prelucrează, iar produsul rezultat este exportat apoi în toată lumea, şi uite aşa, se acumulează bogăţia…
Mai avem şi exemplul Elveţiei, tară fără acces la mare, dar care deţine una din cele mai mari flote maritime din lume. Care nu are cacao, dar are ciocolata cea mai bună din lume. Care în puţinii ei kilometri pătraţi creşte vite şi permite cultura doar 4 luni pe an, deoarece în restul timpului este foarte frig. Care are cele mai bune produse lactate din Europa. Si care, ca şi Japonia, nu are materii prime, dar exportă produse de o calitate greu de întrecut.
O ţară pe care siguranţa, ordinea şi munca au transformat-o în “casa de bani” a lumii…
…şi nu este nici inteligenţa oamenilor cea care face diferenţa între bogăţie şi sărăcie…
Aceast fapt este demonstrat de studenţii din ţările sărace care studiază în ţările bogate şi obţin rezultate excelente în educaţia lor.
Un alt exemplu poate fi văzut la managerii din ţările occidentale care ne vizitează ţara. Vorbind cu ei ne putem da seama că nu există nici o diferenţă intelectuală notabilă.
În sfârşit, putem spune că nici rasa nu face diferenţa între bogaţi şi săraci…
În ţările Europei Occidentale putem vedea cum “leneşii” (hispanici sau africani) demonstrează că ei sunt forţa productivă în aceste ţări.
Şi atunci?
Ce face diferenţa?
ATITUDINEA oamenilor face diferenţa.
Studiind comportamentul persoanelor din ţările bogate, descoperim că marea parte a populaţiei respectă următoarele reguli (ordinea nu este importantă):
1. Etica
2. Ordinea şi curăţenia
3. Integritatea şi cinstea
4. Punctualitatea
5. Resposabilitatea
6. Dorinţa de perfecţionare
7. Respectul pentru legi şi regulamente
8. Respectul pentru drepturile celorlalţi
9. Dragostea pentru muncă
10. Efortul pentru a face economii şi cheltuiala cu chibzuinţă
Are România nevoie de alte legi?
Nu ar fi oare de ajuns să respectăm cu toţii aceste 10 reguli simple?
În ţările sărace, numai o mică parte (nesemnificativă) din populaţie se conduce după regulile acestea în viaţa de zi cu zi.
Nu suntem săraci din cauză că ţara noastră n-are resurse naturale sau fiindcă natura este crudă cu noi…

Suntem săraci pur şi simplu din cauza atitudinii noastre.
Ne lipseşte caracterul pentru a ne comporta după aceste principii de bază ale funcţionării societăţii.
Dacă vom aştepta ca Guvernul să ne rezolve problemele noastre, vom aştepta toată viaţa.
O atenţie deosebită acordată faptelor noastre, împreună cu schimbarea de atitudine pot semnifica intrarea ţării nostre pe drumul progresului şi bunăstării.
Valorile acestea vor anima fiecare proces de schimbare pe care îl impulsionăm, fiecare obiectiv care-l vom atinge, şi în principal stilul de viaţă care-l vom avea.
Împreună vom putea modela o ţară mai bună.
(…)
Dar dacă îţi doreşti un alt viitor, mai bun, pentru tine şi copiii tăi, lasă fişierul acesta să hoinărească prin Internet, astfel încât mai mulţi oameni să se poată gândi în mod serios la aceste idei.

Urban Iulian
sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/01/27/apel-la-constiinta-romanilor-haideti-sa-gandim/

Lista vinovatilor pentru Criza Financiara

Publicatia britanica “The Guardian” a publicat luni lista celor 25 de persoane despre care sustine ca se afla la originea crizei financiare mondiale. Lista “vinovatilor” cuprinde nu ai putin de 25 de nume celebre, printre care se numara Bill Clinton, George W. Bush, sau Gordon Brown. Judecand dupa spatiul acordat in paginile publicatiei celor responsabili de declansarea crizei, un loc de frunte il ocupa insa de departe Alan Greenspan, fostul presedinte al US Federal Reserve, unul dintre sustinatorii imprumuturilor subprime, si Kathleen Corbet, fost CEO la Standard & Poor’s, a carei agentie de rating, cea mai mare din lume, nu a reusit sa avertizeze in legatura cu riscurile creditelor subprime. “Cea mai mare criza economica de la Marea Depresiune nu este un fenomen natural ci un dezastru provocat de om in care am jucat cu totii un rol”, sustine “The Guardian” in deschiderea articolului, care imparte vinovatii pentru declansarea crizei in mai multe categorii distincte. In fruntea listei si neintegrat unei categorii aparte se afla insa Alan Greenspan, cel numit odinioara “Oracolul” sau “Maestrul”. El este acuzat ca a permis dezvoltarea problemelor de pe piata imobilara prin dobanzile mici si lipsa legislatiei in domeniul imprumuturilor. In plus, fostul presedinte al US Federal Reserve a fost unul dintre sustinatorii imprumuturilor subprime. Urmatorul “cap al rautatilor” aminitit de publicatia britanica este Mervyn King, guvernator al Bank of England. Ca si in cazul lui Greenspan, autorul articolului nu il include in nici-o categorie aparte. King este acuzat intre altele ca, la debutul crizei, a refuzat sa pompeze lichiditati in sistemul financiar, reactionand mai degraba pasiv la dezastru, caruia nu i-a recunoscut din timp gravitatea. In continuare, “The Guardian” prezinta lista politicenilor responsabili de criza. Cap de lista este fostul presedinte al Statelor Unite, Bill Clinton, care a a intarit prevederile asa-numitului Community Reinvestment Act din 1977, pentru a-i forta pe cei care fac imprumuturi sa permita ca si cei dezavantajati din punct de vedere social sa beneficieze mai usor de imprumuturi si a permis separarea totala intre bancile comerciale si bancile de investitii. Clinton este urmat pe lista de fostul premier britanic Gordon Brown, care a pus interesele celor din City-ul financiar londonez in fata altor sectoare ale economie. In ceea ce-l priveste pe fostul presedinte american George W. Bush, acesta este acuzat ca nu a tinut in frau Wall Street-ul cu o legislatie adecvata si ca nu a luat masuri pentru a reglementa imprumuturile subprime acordate celor care nu si le puteau, de fapt, permite. Ultimul de pe lista politicenilor responsabili de declansarea crizei este fostul senator american Phil Graham, care a vazut in imprumuturile subprime “visul american” si care numea Wall Street-ul “un loc sfant” pe care, de altfel, l-a coplesit cu donatii generoase. Urmatoarea categorie nominalizata de “The Guardian” este de altfel tocmai cea a bancherilor si a finantistilor de pe “sfantul” Wall Street. Alaturi de Kathleen Corbert, a fost inclusa aici Abi Cohen, fost analist sef la Goldman Sachs, care nu numai ca nu a anticipat criza, dar a oferit chiar prognoze optimiste. Printre vinovatii acestei categorii se numara potrivit publicatiei britanice si Maurice Greenberg, aflat in fruntea grupului AIG, Andy Hornby, fostul presedinte al bancii HBOS, Sir Fred Goodwin, fostul presedinte al bancii RBS, Steve Crawshaw, fostul presedinte al bancii B&B, sau Stan O’Neal, fostul sef al Merrill Lynch. La categoria “Altii” au fost incluse personalitati precum Geir Haarde, fost premier al Islandei, sau Dick Fuld, director executiv al Lehman Brothers, dar si “publicul american” in sine, criticat pentru ca nu a realizat ca imprumuta mai mult decat isi poate permite. Lista alcatuita de “The Guardian” se incheie cu cei care “au vazut criza venind”. In fruntea acestei categorii a fost nominalizat deja celebrul Andrew Lahde, presedintele unui fond de investitii de SUA, care s-a retras in plina glorie dupa ce a castigat zeci de milioane de dolari din criza creditelor, declamand, in loc de adio, “Va multumesc ca m-ati imbogatit, idiotilor!”. Un alt personaj amintit la aceasta ultima categorie este John Paulson, care a fost, la randul sau, descris ca “unii dintre cei mai mari beneficiari ai crizei creditelor” dupa ce a castigat, in 2007, nu mai putin de 3,7 miliarde de dolari. Este drept insa, noteaza “The Guardian”, ca, in urma criticilor potrivit carora a profitat de nenorocirea altora, Paulson a donat 15 milioane de dolari persoanelor care se confruntau cu probleme de natura ipotecara.

Urban Iulian
sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/01/26/lista-vinovatilor-pentru-criza-financiara/

Propuneri pentru mai buna şi corecta reglementare a profesiilor reglementate, aşa-numitele profesii liberale

Starea de fapt din România constă în confiscarea funcţiilor statului de către grupări private constituite neconstituţional. S-ar putea ca aceste cuvinte să vă surprindă prin gravitatea lor.

În textul integral al declaraţiei politice am descris pe larg fenomenul, am prezentat mecanismul diabolic al acestui fenomen şi paşii procedurali prin care se derulează, am prezentat efectele lanţurilor de ilegalităţi şi aceste trei capitole vi le prezint pe scurt, în câteva cuvinte.

În final, vă voi citi doar propuneri pentru soluţii, pentru îmbunătăţirea stării de fapt şi respectiv avantajele şi beneficiile acestor soluţii pe care eu le propun.

Începând din 1994, prin Ordonanţa nr.65 privind Corpul experţilor contabili şi contabililor autorizaţi, în România s-a instituit următoarea regulă: în timpul vacanţelor parlamentare, guvernele - oricare ar fi ele - solicită în prealabil abilitare pentru a emite ordonanţe pe domenii care nu sunt prevăzute în Constituţie.

În graba sfârşitului de sesiune, Parlamentul aprobă în mod superficial astfel de abilitări şi aşa se permite guvernelor să organizeze activităţi profesionale prin înfiinţarea, prin lege, a unor structuri asociative private unice pe domeniul profesiilor respective, iar profesioniştii domeniului, dacă nu devin automat membri ai acestor structuri asociative, declarate prin ordonanţă persoane juridice fără scop lucrativ şi de utilitate publică, atunci profesioniştii domeniului nu pot să practice profesia respectivă.

Acest fenomen reprezintă o încălcare a dreptului constituţional de liberă asociere, consfinţit în Constituţie la art.40 alin.(1), şi respectiv a dreptului de liberă practică a unei profesii, consfinţit în Constituţie la art.41 alin. (1).

Care este nocivitatea fenomenului? Structurile asociative de tip privat, numite generic “corpuri profesionale” sau “asociaţii profesionale”, nu sunt înfiinţate prin respectarea legii-cadru privind asociaţiile, ci sunt direct declarate de utilitate publică, de asemenea, nerespectându-se procedura legii-cadru, şi aceste structuri asociative private ajung să se comporte precum statul în stat. Ele îndeplinesc funcţii ale statului care, conform Constituţiei, ar trebui îndeplinite de autorităţi publice de specialitate (a se vedea art.116 şi 117).

Nocivitatea stării de fapt constă în aceea că informaţii specializate, domenii şi respectiv controlul asupra persoanelor care prestează profesii reglementate, sunt în mâna unor grupuri private, cele care conduc structurile asociative profesionale.

În dreptul european, aşa ceva este cu totul diferit reglementat şi, de aceea, eu propun următoarele soluţii:

Soluţii pentru îmbunătăţirea stării de fapt: constatarea neconstituţionalităţii şi ilegalităţii actelor normative prin care s-au înfiinţat asociaţiile profesionale unice pe ţară, eludând legea-cadru privind asociaţiile; abrogarea acestor acte normative care încalcă drepturi constituţionale de liberă asociere, liberă practică a unei profesii şi îngrădesc libertatea economică şi libera concurenţă; eliminarea condiţionărilor legislative pentru exercitarea dreptului de a profesa, de apartenenţa la o anume asociaţie profesională; înfiinţarea de autorităţi publice de specialitate, respectând prevederile Constituţiei, art.116 - 117 pentru toate profesiile reglementate; înfiinţarea de asociaţii profesionale exclusiv din iniţiativă privată şi prin hotărâri ale Justiţiei; adoptarea legii-cadru privind practicarea profesiilor reglementate, prin care să se separe atribuţiile de reglementare şi control ale autorităţilor publice de specialitate, de atribuţiile, rolul şi funcţiile asociaţiilor profesionale; în fine, adoptarea legilor speciale pentru fiecare profesie reglementată în parte, pentru a stabili condiţiile de exercitare a profesiei, criterii, standarde şi proceduri, şi stabilirea autorităţilor publice de specialitate care exercită controlul de legalitate.

Aceste propuneri pe care vi le prezint au avantaje foarte importante şi beneficii pentru cetăţenii României. Întâi de toate că se intră în legalitate, în domeniul profesiilor reglementate, respectându-se Constituţia, legea-cadru a asociaţiilor şi Legea concurenţei în privinţa autorităţilor publice de specialitate şi a asociaţiilor profesionale, se reglementează unitar domeniul profesiilor reglementate, se elimină ambiguitatea şi confuzia dintre stat şi asociaţii private prin separarea rolului şi exercitarea funcţiilor statului prin autorităţi publice de specialitate de rolul şi funcţiile asociaţiilor profesionale, se elimină suprareglementarea, care în prezent există privind asociaţiile, se elimină legiferarea prin concepte nedefinite juridic cum sunt cel de organizaţie sau corp profesional, se creează simplificare legislativă, se deschid pieţele serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate şi va acţiona concurenţa reală şi mecanismele pieţei în privinţa serviciilor oferite şi resurselor umane, se elimină discriminările şi strangulările pieţei serviciilor, se elimină preţurile minime impuse cetăţenilor prin tarife de către asociaţiile profesionale pentru serviciile oferite prin practicarea profesiilor reglementate, toţi cetăţenii vor beneficia de scăderea preţurilor serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate şi, în fine, tinerii specialişti vor avea acces liber pe piaţa serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate, se reduce evaziunea fiscală comisă de asociaţiile profesionale şi se asigură în mai mare măsură siguranţa statului în ceea ce priveşte caracterul de legalitate al funcţionării persoanelor juridice şi persoanelor fizice.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

(Text consemnat conform materialului depus la secretariatul de şedinţă.)

“Propuneri pentru mai buna şi corecta reglementare a profesiilor liberale”

Starea de fapt: Confiscarea funcţiilor statului de către grupări private constituite neconstituţional!?

Motto: “Pentru a determina viabilitatea unei societăţi sau companii, examinaţi-i capacitatea de a se corecta” (John Naisbitt)

  1. Descrierea fenomenului

    Constituţia României prevede prin art. 116-117 modalitatea de constituire a autorităţilor publice de specialitate. Aceste autorităţi pot fi create de către Parlament în subordinea Guvernului, a ministerelor sau ca autorităţi publice autonome, prin lege organică şi cu avizul Curţii de Conturi.

    Constituţia României consacră drepturile cetăţenilor de liberă asociere şi liberă practică a unei profesii (art. 40 alin(1) şi art. 41, alin(1)). CADFO (Carta apărării drepturilor fundamentale ale omului) prin art. 11 consfinţeşte dreptul de liberă asociere al oricărui cetăţean.

    Reglementările internaţionale ratificate de România au prioritate faţă de prevederile legale interne, aşa cum Constituţia României precizează la art. 142 alin (2).

    În dreptul european, domeniul profesiilor reglementate are ca şi izvoare de drept Tratatul UE, Directiva nr. 36 din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi Directiva nr.123 din 2006 privind serviciile.

    Domeniul asocierilor este reglementat în România prin Legea nr.246 din 2005 care aprobă O.U.G. nr. 26 din 2000 privind asociaţiile şi fundaţiile. În această lege, prin art. 2 se precizează explicit că ea “creează cadrul pentru exercitarea dreptului de liberă asociere”.

    Nici în dreptul european şi nici în cel românesc nu există definite conceptele de “Organizaţie profesională” sau de “Corp profesional”.

    Prin eludarea acestei realităţi şi prin încălcarea prevederilor Constituţiei şi a legii se creează prin Ordonanţe guvernamentale persoane juridice numite “organizaţii profesionale sau corpuri profesionale”. Această acţiune neconstituţională şi ilegală premeditată, ţintită şi controlată a devenit o practică în domeniul profesiilor reglementate.

    Caracterul ei infracţional ţine de siguranţa naţională privind starea de ilegalitate. În fapt, prin confiscarea atribuţiilor statului se face un transfer ilegal de atribuţii şi competenţe de la stat către asociaţii private denumite, după caz, organizaţii sau corpuri profesionale.

    Mecanismul diabolic al acestui fenomen este concretizat prin următorii paşi procedurali:

    Toate aceste reglementări neconstituţionale şi ilegale pornesc de la Ordonanţe de Guvern emise în vacanţele parlamentare;

    Guvernul, oricare ar fi el, solicită Parlamentului abilitarea de a emite ordonanţe pe timpul vacanţelor parlamentare pe domenii neprevăzute de Constituţie;

    Guvernul cere abilitarea pe domenii pe care Constituţia nu le permite, dar pe care apoi le detaliază prin legile de abilitare. Astfel se creează premise şi iluzia de legalitate a bazei pentru emiterea de ordonanţe !?;

    Consiliul legislativ nu îşi îndeplineşte atribuţiile şi funcţiile şi nu sesizează neconstituţionalitatea acestor solicitări;

    Prin legile de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe Parlamentul aprobă solicitările Guvernului;

    În timpul vacanţelor parlamentare, Guvernul emite ordonanţe prin care reglementează profesii pentru care înfiinţează neconstituţional şi eludând legi în vigoare aşa numite “Organizaţii profesionale, persoane juridice, fără scop lucrativ şi de utilitate publică”, unice asociaţii profesionale care cuprind obligatoriu toţi profesioniştii unui domeniu;

    Cine nu face parte din organizaţia profesională practic nu poate exercita dreptul sau constituţional de a profesa !?;

    După câţiva ani de la emiterea ordonanţelor, după ce au produs efecte juridice importante, de regulă după minim doi-trei ani, respectivele ordonanţe intra în dezbaterea Parlamentului;

    Trecând prin comisiile parlamentare şi respectând procedurile regulamentare mai durează încă cel puţin un an până când aceste ordonanţe de Guvern ajung să fie votate în plenul Parlamentului de cele mai multe ori fără cvorumul necesar prevăzut pentru legi organice;

    Legile de aprobare a acestor ordonanţe se fundamentează pe articole din Constituţie care nu au nicio legătură cu domeniul reglementat. Astfel se invocă principii generale care nu au legătură cu textul concret al ordonanţelor şi ignoră prevederile legii privind asocierile;

    Legile de aprobare a ordonanţelor, deşi încalcă prevederile Constituţiei, nu sunt atacate şi verificate la Curtea Constituţională şi rămân în vigoare !?!

  2. Efectele acestor lanţuri de ilegalităţi sunt:

    Se creează prin lege, în mod neconstituţional şi prin suprareglementare, persoane juridice (organizaţii sau corpuri profesionale, după caz) care înglobează forţat şi obligatoriu toţi profesioniştii unui domeniu şi această recunoaştere a personalităţii juridice nu se face prin decizia Justiţiei. Mai mult, se legiferează în mod aberant ca astfel de organizaţii profesionale să aibă sediul chiar în clădirile ministerelor.

    Se îngrădeşte exercitarea drepturilor constituţionale de liberă asociere şi de liberă practică a unor profesii prin condiţionarea exercitării profesiei de asociere în unica asociaţie profesională creată prin ordonanţa de Guvern.

    Funcţiile statului care ar trebui exercitate de către autorităţile publice de specialitate, conform art. 116-117 din Constituţie sunt transferate prin încălcarea Constituţiei acestor unice asociaţii private profesionale.

    Practic, se subminează autoritatea statului prin crearea de asociaţii profesionale private (adevărate struţo-cămile public private) care exercită funcţii ale statului şi care sunt conduse de Guvern fără a fi structuri guvernamentale constituţional înfiinţate.

    Astfel, grupări private exercită, în locul autorităţilor publice de specialitate, dreptul de control şi sancţiune pentru practicarea necorespunzătoare a profesiilor reglementate.

    Se creează discriminare şi dublă reglementare privind asociaţiile, unele asociaţii se înfiinţează în baza legii-cadru privind asociaţiile, iar alte asociaţii, cele profesionale se înfiinţează prin ordonanţă de Guvern şi se declară de utilitate publică înainte de a se înfiinţa.

    Guvernul creează prin ordonanţe persoane juridice numite abuziv “când organizaţii când corpuri profesionale, după caz” pe care şi le subordonează prin procedurile din lege.

    Aceste persoane juridice, asociaţii profesionale sunt conduse de Guvern ca şi autorităţile publice de specialitate, deşi sunt în fapt asociaţii private, fapt care generează ambiguitate şi confuzie.

    În mod forţat societăţile comerciale care practică activităţi profesionale sunt membri în aceste asociaţii şi plătesc cotizaţie.

    Bugetul şi hotărârile asociaţiilor profesionale sunt avizate de reprezentanţii Guvernului.

    Deşi realizează venituri uriaşe (de ordinul sutelor de milioane de euro) din prestări servicii, aceste asociaţii profesionale fac evaziune fiscală şi nu plătesc impozite pe venituri la bugetul statului.

    Dacă prin Constituţia României (art.1 alin.(4)) este consfinţită organizarea statului bazat pe principiul separaţiei puterilor, asociaţiile profesionale îndeplinesc toate aceste funcţii ale statului plus funcţii private deliberative şi executive specifice unei asociaţii, persoană juridică de drept privat.

    În fapt, asociaţiile profesionale create neconstituţional şi eludând legi cadru funcţionează ca o mixtură public-privată, adică un fel de adevărat stat în stat.

    Asociaţii private ajung să stranguleze piaţa serviciilor oferite cetăţenilor prin exercitarea profesiilor reglementate, încălcând legea şi principiile liberei concurenţe prin stabilirea şi impunerea de către asociaţiile profesionale de preţuri minime pentru servicii şi prezervă piaţa prin impunerea numărului de practicanţi ai profesiei.

    Preţurile impuse de către asociaţiile profesionale pentru servicii oferite prin practicarea profesiilor reglementate defavorizează toţi cetăţenii, consumatori de servicii şi distorsionează piaţa prin îngrădirea libertăţii economice prevăzute în Constituţia României la art.45 şi a liberei concurente.

    Se valorifică de către grupări private informaţiile cu caracter personal privind pe toţi profesioniştii domeniilor reglementate;

    Când astfel de unice asociaţii profesionale naţionale mai sunt conduse şi de către cetăţeni străini, efectele asupra siguranţei naţionale sunt uşor de înţeles.

    Fenomenele generate prin acest tip de legiferare a domeniilor profesionale prin ordonanţe de Guvern şi care prin implicaţiile lor afectează siguranţa statului sunt: neconstituţionalitatea, ilegalitatea, ambiguitatea, discriminarea, haosul legislativ, suprareglementarea şi evaziunea fiscală.

    În fapt, se subminează autoritatea puterii de stat din România şi se afectează siguranţa statului!

  3. Soluţiile propuse pentru îmbunătăţirea stării de fapt constau în următoarele:

    Constatarea neconstituţionalităţii şi ilegalităţii actelor normative prin care s-au înfiinţat asociaţiile profesionale unice pe ţară eludând legea privind asociaţiile;

    Abrogarea acestor acte normative care încalcă drepturi constituţionale de liberă asociere, liberă practică a unei profesii şi îngrădesc libertatea economică şi libera concurenţă (art. 5 din Legea nr. 21 din 1996);

    Eliminarea condiţionărilor legislative pentru exercitarea dreptului de a profesa de apartenenţa la o anume asociaţie profesională;

    Înfiinţarea de autorităţi publice de specialitate respectând prevederile Constituţiei (art. 116-117);

    Înfiinţarea de asociaţii profesionale exclusiv din iniţiativă privată şi prin hotărâri ale Justiţiei;

    Adoptarea legii cadru privind practicarea profesiilor reglementate, prin care să se separe atribuţiile de reglementare şi control ale autorităţilor publice de specialitate de atribuţiile, rolul şi funcţiile asociaţiilor profesionale;

    Adoptarea legilor speciale pentru fiecare profesie reglementată în parte pentru a stabili condiţiile de exercitare a profesiei (criterii, standarde şi proceduri) şi stabilirea autorităţile publice de specialitate care exercită controlul de legalitate.

  4. Avantajele şi beneficiile soluţiilor propuse sunt:

    Se intră în legalitate în domeniul profesiilor reglementate respectându-se Constituţia, legea asociaţiilor şi legea concurenţei în privinţa autorităţilor publice de specialitate şi a asociaţiilor profesionale;

    Se reglementează unitar domeniul profesiilor reglementate (liberale);

    Se elimină ambiguitatea şi confuzia dintre stat şi asociaţiile private prin separarea rolului şi exercitarea funcţiilor statului prin autorităţile publice de specialitate de rolul şi funcţiile asociaţiilor profesionale;

    Se elimină suprareglementarea privind asociaţiile;

    Se elimină legiferarea prin concepte nedefinite juridic (organizaţie sau corp profesional);

    Se creează simplificare legislativă;

    Se deschid pieţele serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate şi va acţiona concurenţa reală şi mecanismele pieţei;

    Se elimină discriminările şi strangulările pieţei serviciilor;

    Se elimină preţurile minime impuse cetăţenilor de către asociaţiile profesionale pentru serviciile oferite prin practicarea profesiilor reglementate;

    Toţi cetăţenii vor beneficia de scăderea preţurilor serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate, ceea ce va conduce la creşterea generală a bunăstării cetăţenilor;

    Tinerii specialişti vor avea acces liber pe piaţa serviciilor oferite prin practicarea profesiilor reglementate;

    Se reduce evaziunea fiscală comisă de către asociaţiile profesionale;

    Se asigură în mai mare măsură siguranţa statului. Stenograma se afla aici http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6361&idm=1,06&idl=1

Urban Iulian
sursa: urbaniulian.ro

Controlul totalitar asupra profesiilor liberale

Declaratie politica

Comunismul ca sistem totalitar a avut ca şi caracteristică, printre altele, faptul că fiecare cetăţean era inclus într-o organizaţie perfect controlată de către PCR, Miliţie şi Securitate.

Profesioniştii independenţi, în mod special prestatorii de servicii prin practicarea unei profesii liberale, constituiau un grup specific, căruia i se consacra o atenţie specială.

La Moscova, în iunie 1946, s-au elaborat Directivele NKVD (devenit KGB, poliţia politică sovietică) pentru tarifele din orbita sovietică, inclusiv România. După 1989, aceste Directive, 45 la număr, s-au găsit în arhivele serviciilor secrete din Polonia, Cehia şi Bulgaria. Aceste Directive le găsim acţionând şi azi în România.

Directivele cu numerele 5 şi 6:

“5. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

6. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie făcută rapid.

De la conducători de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.”

În cazul de faţă, analizat, este vorba de unificarea, masificarea şi controlarea profesiilor liberale (în locul organizaţiilor de tineret sau de partid).

Constatăm că în România, în anul 2007, se continuă a se legifera şi obliga toţi profesioniştii domeniilor specifice profesiilor liberale să se înregimenteze forţat în unice asociaţii profesionale pe ţară (numite generic Corpuri profesionale). Cine nu este integrat (înscris şi recunoscut ca membru) în Corpul profesional instituit prin lege nu îşi poate practica profesia.

Această stare de fapt încalcă şi restrânge drepturile constituţionale ale persoanelor de liberă asociere (art. 40 (1) din Constituţia României) şi libera practică a unei profesii (art. 41 (1) din Constituţie).

Nu întâmplător, la sfârşit, toate Corpurile profesionale ale profesiilor liberale sunt unite în UNPLR (Uniunea Naţională a Profesiilor liberale din România), condusă de un cetăţean străin, cu dublă identitate şi dublă cetăţenie, printre care şi română.

În fapt, ceea ce se întâmplă în domeniul profesiilor liberale prin legile speciale ale Corpurilor profesionale reprezintă practici anticoncurenţiale evidente, cunoscute şi definite ca prezervarea domeniului şi bariere de intrare pentru obţinerea unor câştiguri maximale prin anihilarea concurenţei.

Efectele acestei stări de fapt sunt servicii de slabă calitate, cunoscutul efect de monopol la care se adaugă preţuri şi tarife impuse care se sustrag legilor pieţei, a cererii şi ofertei şi se creează nedreptate socială.

Toate acestea se petrec prin legi care, de fapt, ar trebui să aibă ca scop întărirea democraţiei, economiei de piaţă, satisfacerea binelui public şi asigurarea condiţiilor de manifestare a pieţei libere ca bază a progresului economic şi social.

Apar câteva întrebări cheie:

  1. De ce trebuie ca, în mod forţat şi prin încălcarea drepturilor constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unei profesii liberale, să fie forţaţi să facă parte din aceeaşi (şi unica!) asociere, toţi profesioniştii unui domeniu sau unei profesii liberale?
  2. De ce nu se permite ca, în baza legii cadru a asociaţiilor (Legea 246 din 2005, care modifică şi aprobă OG 26 din 2000) să se asocieze cetăţenii în mod liber în asociaţii profesionale, oricâte, persoane juridice, fără scop patrimonial, apolitice etc.?

Apare o dublă reglementare: una pentru recunoaşterea personalităţii juridice a asociaţiilor şi fundaţiilor (în general ONG-uri), cărora li se aplică baza legală menţionată mai sus şi, eventual, ulterior, după minim trei ani de activitate, li se recunoaşte caracterul de “utilitate publică”, iar altă reglementare se aplică pentru Corpurile profesionale (unice şi obligatorii!?), constituite prin lege, care sunt recunoscute ab initio persoane juridice de utilitate publică, înainte de a se înfiinţa, iar personalitatea lor juridică nu este consfinţită prin hotărâre judecătorească?

Ba mai mult, li se stabileşte, prin lege, şi sediul şi formele şi structura de organizare şi a organismelor de conducere, ele fiind asociaţii private!?

Cui foloseşte această discriminare şi ambiguitate legislativă?

  1. De ce registrul persoanelor care practică profesii liberale este constituit şi ţinut de către Corpul profesional, asociaţie privată!? Şi nu de către stat, care, conform art. 116-117 din Constituţie, trebuie să aibă autorităţi publice de specialitate?
  2. Cui foloseşte şi pentru ce acest monopol privat asupra datelor despre prestatorii de servicii prin practicarea profesiilor liberale?
  3. De ce o mulţime de fruntaşi politici ai partidelor fac parte din conducerile pe ţară ale acestor Corpuri profesionale încă de la înfiinţarea lor?
  4. De ce tocmai aceşti politicieni sunt iniţiatorii şi susţinătorii legiferării unor asociaţii private care încalcă şi restrâng drepturi constituţionale?
  5. Câţi bani, cum se gestionează (nu cumva chiar prin evaziuni fiscală sume anule de ordinul zecilor de milioane de euro pe asociaţie profesională) şi în folosul cui?
  6. De ce sunt obligaţi toţi profesioniştii domeniului să plătească cotizaţii şi taxe pentru cursuri obligatorii singurei asociaţii profesionale din care, dacă nu fac parte, nu pot profesa o profesie liberală pentru care s-au pregătit?
  7. De ce li s-a permis prin lege unor Corpuri profesionale (notarii de exemplu) să îşi fixeze ei tarife minime impuse pe piaţă?

Aceste întrebări retorice şi altele care pot continua evidenţiază:

  • modul neconstituţional de creare şi funcţionare a Corpurilor profesionale;
  • totalitarismul instaurat prin monopolul impus pe piaţa serviciilor;
  • controlul total al informaţiei şi datelor persoanelor de către asociaţii private;
  • transferul inadmisibil al unor funcţii constituţionale ale statului către asociaţii private (Corpuri profesionale);
  • practicarea de preţuri minime impuse pe piaţa serviciilor de către unele asociaţii profesionale şi încălcarea principiilor de liberă concurenţă pe piaţă;
  • îmbogăţirea “imorală” la adăpostul legii discriminatorii a unor privilegiaţi prin jecmănirea cetăţenilor supuşi regimului de monopol şi tarife minime impuse pe piaţa serviciilor obţinute prin practicarea profesiilor liberale;
  • atât de mulţi sunt atât de săraci pentru că atât de puţini sunt atât de bogaţi;
  • lipsa în legislaţia românească a definiţiei conceptului de “profesiei liberală”. În ciuda acestui impediment în multe legi se face referire la acest concept care, nefiind definit, lasă loc la foarte multe interpretări abuzive;
  • este imperios necesar să se înceteze iniţierea de către ministere a unor OG care să reglementeze modul de organizare şi funcţionare a unor structuri asociative private, gen Corpuri profesionale;
  • apare ca imediat necesar şi obligatoriu să fie abrogate toate prevederile legale care restrâng drepturile constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unor profesii liberale;
  • statul trebuie să reglementeze prin lege standardele şi criteriile după care se poate accede în profesie. Sigur că astfel de reglementări trebuie legiferate de către Parlament după ce Guvernul consultă specialiştii reprezentativi structurilor asociative ale domeniilor specifice;
  • revine, conform art. 116-117 din Constituţie, autorităţilor publice de specialitate rolul să controleze legalitatea modului de exercitare a unor profesii şi să sesizeze justiţia pentru cazurile de nelegalitate sau mal praxis;
  • este necesară şi obligatorie definirea juridică prin lege a conceptului de “profesie liberală” şi reglementarea principială prin respectarea drepturilor constituţionale de liberă asociere şi liberă practică a unei profesii va crea claritate juridică;
  • deschiderea pieţei serviciilor prin practicarea liberă a profesiilor liberale v duce la scăderea preţurilor şi creşterea calităţii serviciilor. Acesta este un obiectiv de interes naţional, consfinţit şi în programul de guvernare aprobat de Parlament.

Capitolul IV - Mediul de afaceri

“Un guvern puternic nu este acela care doreşte să controleze totul, ci acela care ştie să renunţe la o parte din puterea lui pentru a da forţă pieţei şi legii. Dezvoltarea pieţelor este calea prin care actul de guvernare va îndeplini o seamă de cerinţe ale unei economii funcţionale de piaţă: stabilitatea şi predictibilitatea mediului de afaceri, utilizarea eficientă a resurselor, libera circulaţie a forţei de muncă, a mărfurilor, serviciilor şi capitalurilor, limitarea exceselor birocratice şi diminuarea corupţiei.”

Fenomene nocive şi efectele lor asupra domeniilor profesiilor liberale şi pieţei serviciilor în România.

  1. Fenomenul: Lipsa în legislaţia românească a definirii juridice a conceptului de “profesie liberală”;
  2. Fenomenul: Utilizarea unor concepte nedefinite juridic: “organizaţie profesională şi corp profesional”.

    Efectul:

    1. se generează confuzie legislativă, interpretări abuzive, sistemul legislativ devine incoerent;
    2. dubla reglementare pentru recunoaşterea şi înregistrarea persoanelor juridice;
    3. discriminare şi privilegii juridice pentru Corpuri profesionale faţă de celelalte asociaţii, persoane juridice (recunoscute şi înregistrate pe baza Legii 246(2005, care modifică şi aprobă OG 26/2000 a asociaţiilor şi fundaţiilor);
  3. Fenomenul: Obligarea, prin efectul legii speciale de reglementare a profesiei, ca fiecare persoană pentru a-şi exercita profesia să devină membră în singura asociaţie profesională recunoscută prin lege.

    Efectul: restrângerea drepturilor constituţionale ale persoanelor de liberă asociere şi liberă practică a profesiei;

  4. Fenomenul: Controlul totalitar al domeniilor profesiilor liberale şi al specialiştilor care practică profesii liberale:

    Efectul: valorificarea în locul autorităţilor publice de către grupuri private din conducerea asociaţiilor profesionale a informaţiilor despre persoane şi piaţa serviciilor specifice;

  5. Fenomenul: Crearea monopolului pe piaţa serviciilor oferite prin practicarea profesiilor liberale prin mecanisme de numerus clausus de restrângere a accesului pe piaţă şi stabilirea tarifelor minime impuse pentru servicii.

    Efectul: Se blochează libera concurenţă a serviciilor şi liberul acces pe piaţă al noilor veniţi şi se realizează câştiguri maximale prin deformarea pieţei serviciilor.

  6. Fenomenul: Substituirea statului de către asociaţii private, profesionale, în exercitarea funcţiilor de reglementare şi control pe care trebuie să le realizeze autorităţile publice de specialitate, conform Constituţiei României.

    Efectul: confiscarea şi exercitarea în interes de grup a funcţiilor statului, prin îngrădirea libertăţilor constituţionale ale persoanelor în scopul creării monopolului pe piaţa serviciilor pentru a maximiza profitul în interesul grupului profesional.

Propuneri pentru corectarea acestor stări de fapt:

  • definirea prin lege a conceptului juridic de “profesie liberală”;
  • promovarea legii cadru privind profesiile liberale;
  • stabilirea, prin lege, a standardelor şi criteriilor pentru practicarea fiecărei profesii liberale recunoscute ca atare;
  • separarea, prin lege, a rolului şi funcţiilor autorităţilor publice de specialitate de rolul asociaţiilor private profesionale;
  • abrogarea actelor normative (legi, ordonanţe guvernamentale) care restrâng drepturile constituţionale ale persoanelor de liberă asociere, liberă practică a unei profesii şi liber acces pe piaţa serviciilor prestate prin practicarea profesiilor liberale.

Anexa: Extras din presă, 7 mai 2007 - Zairul “Săptămâna financiară”, pg. 10.

Articol “CCFR - Un caz al suprareglementării serviciilor profesionale”

“Recomandările OCDE în materie menţionează că pentru membrii unei profesii concurenţa trebuie susţinută şi nu eliminată.

Atunci când reglementările apar, piaţa este cel mai bine deservită când există mai multe asociaţii profesionale în locul uneia singure.

Nu ar trebui să existe înţelegeri de fixare a preţurilor (cum este la noi, cazul notarilor, nn.) sau de divizare a pieţelor, care ar putea încălca prevederile Legii concurenţei UE.

În timp ce tendinţa europeană se îndreaptă către reducerea restricţiilor, la noi se procedează împotriva acestui curent, prin intermediul reglementărilor stringente.

În domeniile profesiilor liberale, faţă de standardele promovate atât de OCDE, cât şi de UE, reglementările din România sunt mult mai restrictive.

Singurul domeniu în care ar putea să se manifeste monopoluri impuse de stat este cel al sănătăţii, deoarece aici consecinţele mal praxisului sunt cele mai grave, fiind mai dificil pentru public să evalueze competenţele profesionale ale unui anumit individ.” - Patrick Leonerd, Tax Partner KPMGB.

Domnule preşedinte, stimaţi colegi, eu vă mulţumesc pentru atenţie şi vă rog, insist, ca întreaga declaraţie, din care am citit un rezumat, să fie înregistrată ca atare.

Declaratia este inscrisa aici :http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6302&idm=1,01&idl=1
Urban Iulian
sursa: http://www.urbaniulian.ro/2009/01/27/controlul-totalitar-asupra-profesiilor-liberale/

Criza financiara din SUA , etapa principala in edificarea NOII ORDINI MONDIALE

David Rockefeller :

Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

Doamnelor si domnilor

Cuvantul “ secret “ este inadmisibil intr-o societate libera si deschisa iar noi ca popor , intrinsec cat si din punct de vedere istoric suntem impotriva societatilor secrete , a juramintelor secrete si a procedurilor secrete . Pentru ca exista impotriva noastra o conspiratie monolitica si crunta care se bazeaza in principal pe modalitati ascunse pentru a-si extinde sfera de influenta , se bazeaza pe infiltrare in loc de invadare , pe subversiune in loc de alegeri , pe intimidare in loc de libera alegere . Este un sistem care a comasat vaste resurse umane si materiale pentru cladirea unei masinarii strans unite si foarte eficienta ce uneste operatiuni militare , diplomatice , de informatii , economice , stiintifice si politice . Operatiunile sale sunt ascunse , nu publicate , greselile sale sunt ingropate , nu puse pe prima pagina , criticii sai sunt redusi la tacere , nu laudati . Nici o cheltuiala nu este pusa sub semnul intrebarii , nici un secret nu este dezvaluit . De aceea judecatorul atenian Solon , a decretat ca fiind ilegal pentru orice cetatean sa se sustraga unei controverse . Va cer ajutorul pentru sarcina foarte grea de a informa si alerta poporul american , increzator ca impreuna cu ajutorul vostru , omul va fi ce a fost destinat sa fie , liber si independent . “

John F. Kennedy speech : The president and the press, 1961 . In 1963 este asasinat …

Am facut aceasta introducere deoarece evenimentele recente din domeniul financiar – bancar impun reconsiderarea a ceea ce pana acum era simplist etichetat ca teoria conspiratiei si reprezinta a doua etapa majora ( dupa masurile luate in urma evenimentelor din 11.09.2001 ) din ultimul capitol al edificarii societatii de tip Big Brother planetar .

Foarte pe scurt , sa rememoram informatiile din ziarele financiare si agentiile de presa din ultimele zile referitoare la “ cutremurul “ din SUA :

Planul american de sustinere a sectorului bancar ar putea costa pana la 1000 de miliarde .

Ne aflam intr-un moment crucial pentru economia Americii a afirmat Bush in cea mai sumbra evaluare a economiei pe care a prezentat-o in ultimul timp , vorbind de asemenea de “ erodarea increderii “ si despre riscurile care apasa asupra consumului , cresterii economice si asupra locurilor de munca .

Bush a recunoscut ca pe termen scurt achizitioanarea de catre guvern a unor mari intreprinderi financiare si a unor datorii si active ale bancilor va avea un efect socant asupra americanilor care sunt cei care garanteaza aceste achizitii prin impozitele pe care le platesc .

De fapt planul este conceput de secretarul Trezoreriei , Henry Paulson , Bush neavand nici inteligenta , nici experienta de a debita asa ceva . El de fapt nu este decat o marioneta a PAPUSARILOR .

Paulson cere sa i se acorde puteri foarte mari . Potrivit acestuia, Trezoreria americana va avea autoritatea de a achizitiona ipoteci pentru locuinte, instrumente financiare bazate pe ipoteci si active legate de ipotecile comerciale. In urma consultarilor cu banca centrala (Fed) categoriile de active intrate in vizorul autoritatilor s-ar putea extinde, daca acest lucru va fi “necesar pentru stabilizarea sistemului“, se arata intr-un comunicat al Trezoreriei.

De programul elaborat de Trezorerie ar putea beneficia, de asemenea, si institutiile financiare non-americane, lista acestora urmand sa fie stabilita de comun acord cu oficialii Fed .

De asemenea, propunerea vizeaza si angajarea de catre Trezorerie a unor manageri de fonduri si de acordarea de contracte in acest scop unor companii private.

Proiectul Trezoreriei este sprijinit de presedintele George W. Bush, care a declarat ca pentru a lupta cu o problema atat de mare este nevoie de un plan la fel de mare, care sa includa “o suma semnificativa din banii contribuabililor“.

Intentia principala a initiatorilor acestui plan este aceea de a aduna intr-un singur loc toate instrumentele financiare greu tranzactionabile si de a le pastra, pe cheltuiala contribuabililor

In acelasi timp, presedintele Bush a indemnat la o colaborare intre principalele doua formatiuni politice americane, Partidul Democrat si Partidul Republican, punand accentul asupra necesitatii mentinerii economiei americane pe linia de plutire.

Senatorul Barack Obama, candidatul democrat la presedintia Statelor Unite, a declarat ca “sustine pe deplin” incercarile lui Paulson si ale presedintelui Fed, Ben Bernanke, de a stabiliza sistemul financiar.

Secretarul Trezoreriei SUA, Henry Paulson, va avea putere completă asupra implementării planului, iar deciziile lui nu vor fi revizuite de niciun tribunal, potrivit unei copii a proiectului de legislaţie, citată de Reuters.

Planul administraţiei americane este propus în urma unei săptămâni care a transformat Wall Street-ul prin prăbuşirea băncii de investiţii Lehman Brothers, preluarea Merrill Lynch de căte Bank of America şi salvarea asigurătorului AIG de către guvern.

Proiectul a fost elaborat din cauza temerilor că şi alte instituţii financiare importante s-ar putea prăbuşi şi că pieţele de creditare sunt aproape de punctul de oprire, ceea ce ar afecta funcţionarea economiei SUA.

Si iata ca joi , Federal Deposit Insurance Corp (FDIC), organismul ce protejeaza depozitele depunatorilor in caz de faliment bancar in SUA, declara ca JPMorgan Chase achizitoneaza operatiunile bancare ale Washington Mutual, incluzand active evaluate la 307 miliarde de dolari si depozite de 188 miliarde. Activele bancare ale grupului au fost vandute JPMorgan pentru 1,9 miliarde de dolari.

JPMorgan devine astfel a doua mare banca din SUA, cu 5.410 unitati in 23 de state americane , imediat in urma Citigroup Inc.

La inceputul acestui an, prAbusirea actiunilor Bear Stearns a determinat JPMorgan Chase sa-si anunte interesul de preluare a acestei companii. La 18 martie 2008, interesul a devenit realitate, prin achizitia Bear Stearns pentru 236 milioane de dolari.

JPMorgan a anuntat, intre timp, ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan .

Ciubais a fost numit, luni, de presedintele rus Dimitri Medvedev sa conduca Rosnanotech, firma de nanotehnologie ce se numara printre companiile infiintate anul trecut de Rusia pentru a propulsa investitiile in diverse sectoare, pentru a reduce dependenta economiei ruse de sectorul energetic. Ciubais este cunoscut drept artizan al procesului anarhic de privatizare a activelor sovietice, in anii ‘90, proces in urma caruia a fost creata patura de oameni de afaceri foarte bogati, cunoscuta drept “oligarhia rusa”.

Numirea lui Ciubais in board-ul de consilieri internationali aduce, astfel, o nota de controversa pentru JPMorgan Chase, grup implicat cel putin tangential, in istoria recenta, in scandaluri rasunatoare precum prabusirea WorldCom sau falimentul Enron.

Intre timp , cu 228 de voturi împotriva şi 205 pentru, reprezentanţii au refuzat să acorde secretarului trezoreriei, Henry Paulson, mijloacele pe care le cerea pentru a repune băncile pe linia de plutire, după ce acestea au fost puse în dificultate de criza imobiliară.

Ce urma insa era foarte clar, pentru că responsabilii democraţi şi republicani au reintrodus textul în Cameră si dupa redeschiderea congresului ( INCHIS MARTI PENTRU A RESPECTA SARBATOAREA EVREIASCA Rosh Hashana ) s-a votat .
Mai aflam de asemenea ca Wachovia, a fost preluata de Citigroup

In acelasi timp, Comisia Europeana a lansat un apel Statelor Unite ale Americii sa “isi asume responsabilitatile” ce le revin in contextul crizei financiare mondiale.

Oficiali din Franta, Germania, Italia si Marea Britanie - cele patru puteri europene reprezentate in G7 (care reuneste principalele tari industrializate ale lumii) – s-au intalnit saptamana urmatoare la Paris pentru a examina posibilitatea organizarii unui summit global privind criza financiara .

Retineti va rog entitatile si personajele cheie din aceste evenimente :

JPMorgan Chase

Citigroup Inc

Federal Reserve

Henry Paulson

Ben Bernanke

In cursul urmatorului scurt istoric ne vom reintalni cu ele si vom constata impreuna cum se leaga lucrurile .

Inca de anul trecut semnalam cu obstinatie ca urmeaza o MEGA CRIZA formata dintr-un cumul de crize ( pe care mass-media corporatista le prezinta ca fara a avea legatura intre ele ) : financiar bancara , petroliera , alimentara , miscari de strada , razboi mondial , implanturi cu microcipuri .

Iata ca anul acesta primele doua au „ explodat „ , urmeaza a treia si in 1-2 ani restul . De ce ? Pentru oferirea solutiei : GUVERN MONDIAL . Pe sistemul Zeitgeist , se va arata cu degetul spre banci iar salvatorii vor figura politicienii , ascunzandu-se opiniei publice ca in spatele ambelor „ tabere „ sunt aceeasi PAPUSARI . In fapt , se doreste instaurarea Big Brother totalitar , super formatiunea statala multinationala politieneasca formata din strict doua clase sociale : ELITELE si plebea de consumatori unelte , albine intr-un urias stup .

Multi dintre dv. observati , mergand pe strada sau urmarind reclamele tv. , puzderie de banci si bancute. Pare o mare diversitate . Pare ca duc o acerba lupta intre ele pentru suprematie .

De fapt este o unitate in diversitate si nici diversitatea asta nu este in mod REAL atat de diversa precum pare . Dar pentru a intelege aceasta , trebuie sa vedem cine le sunt STAPANII ( teoretic , destul de facil de aflat , studiindu-le site-urile oficiale dar necesita enorm de mult timp pentru punerea informatiilor cap la cap si de asemenea , multa experienta ) .

Insa mai intai este necesara o minima incursiune in istorie .

CAMATARIA

Practica este o uraciune in fata lui Dumnezeu si a specificat de multe ori prin profetii Sai evrei interzicerea practicarii ei . Dar cum dracul mamona nu sta degeaba , mirajul imbogatirii prin acest mod i-a ratacit din nefericire pe unii .

Unii din precursorii sistemului financiar bancar modern au fost templierii . S-a putut constata astfel cum cei ce sunt la butoanele acestuia nu doar strang averi colosale , dar influenteaza masiv politicul , pot declansa razboaie , pot determina insasi cursul istoriei . Dar ei au fost doar deschizatori de drum in acest domeniu si nu aveau suficienta experienta acumulata , astfel incat partea vizibila a ordinului a sfarsit tragic .

Dar cei interesati au avut ce invata si au dedus ca nu este suficienta posibilitatea influentarii puterii politice , trebuie ca insasi vechea putere politica sa fie inlocuita cu un sistem politic de tip marioneta . Mai mult , trebuie distrusa inclusiv forta bisericii .

Primul care a inceput punerea in practica a experientei acelor deschizatori de drum in domeniul financiar bancar politic a fost Mayer Amschel Rothschild ( 1744 1812 ) , fondatorul imperiului bancar al familiei Rothschild , cea mai de succes familie din istorie . Numit initial Mayer Amschel Bauer , si-a schimbat numele in Rothschild , in traducere SCUTUL ROSU si vom vedea in cele ce urmeaza si motivul .

Acesta si mai apoi fii sai au creat acest imperiu cu intindere europeana determinand explozia revolutiei industriale pe continent , au influentat dezvoltarea economica a sa pe directia deja cunoscuta a folosirii combustibililor solizi , inclusiv dezvoltarea transporturilor , au modernizat si stapanit sistemul bursier , bancar , financiar , au influentat direct politicul , au finantat mereu ambele tabere ale unui razboi , au pus la punct un sistem continental de informatii rapide , etc. Desigur , ei au fost varful unui ice-berg , partea vizibila a unui sistem piramidal in care au fost ajutati de prieteni mai putin vizibili opiniei publice .

Sa vedem cine au fost fii sai :

Salomon Mayer ( 1774 - 1855) – fondatorul Rothschild banking family of Austria , care a determinat dezvoltarea economica a Austriei .

Nathan Mayer ( 1777 - 1836 ) - fondatorul Rothschild banking family of England . In afara de domeniul financiar-bancar pe care au ajuns sa-l stapaneasca in insula , a colaborat direct cu guvernul in politica externa si de securitate a statului . De asemenea au dezvoltat un serviciu de informatii privat . Au finantat tabara anti Napoleon .

Folosindu-se de sistemul propiu de informatii , de influenta si de credibilitate , dupa batalia de la Waterloo , pierduta de francezi , au adus in Anglia stirea falsa ca ar fi fost de fapt invers , panicand populatia . Bursa a cazut si ei au cumparat pe nimic tot ceea ce i-a interesat . La scurt timp stirea adevarata a venit . Astfel averea lor a crescut fabulos . La scurt timp , influenta lor in Bank of England era deja determinanta . A mai lucrat cu guvernul prusac si cel spaniol .

Fiul lui Nathan Mayer , Lionel de Rothschild ( 1808-1879 ) , a finantat si influentat guvernul britanic in chestiunea Canalului Suez . A investit masiv in Franta . Fiul sau , Alfred de Rothschild (1842-1918), a devenit director of the Bank of England si a reprezentat guvernul britanic la International Monetary Conference din Bruxelles in 1892 .

Au mai dezvoltat afaceri in Africa de Sud .

Calmann (Carl) Mayer ( 1788 - 1855 ) - fondatorul Rothschild banking family of Naples ( Napoli ) .

James Mayer de Rothschild (1792-186 8) - fondatorul Rothschild banking family of France . A determinat transformarea Frantei intr-o putere industriala . La vremea sa a fost cel mai bogat om al planetei .

In 1879 The Rothschild Banking Family of France construieste Transcaucasian Railroad pentru transportul petrolului . Cititi va rog si articolul :

“ CADEREA COMUNISMULUI “ , RUSIA , OLIGARHIE , EVREI , NOUA ORDINE MONDIALA

A fost sustinatorul lui Gioacchino Rossini, Frédéric Chopin, Honoré de Balzac, Eugène Delacroix si Heinrich Heine.

SPECIFICATIE :

Cand cititi mai sus ca au facut afaceri , ganditi-le ca pe ceva mega , la nivel national sau continental .

In tarile unde erau prezenti direct , reprezentau o forta bancara mult superioara intregii „ concurente „ luate la un loc .

Familia avea obicieiul sa se casatoreasca intre membrii sai . In cazul in care pe o line a arborelui genealogic aceasta practica o faceau consecutiv 2-3 generatii , rezultau sinucigasi sau nebuni .

Cei mai sus numiti au fost prieteni cu conducatorii politici din tarile respective .

Dupa dramaticul al doilea razboi mondial si aflarea de catre intreg mapamondul a ororilor HOLOCAUSTULUI , familia a intrat intr-un OBLIGATORIU si NECESAR con de umbra , lasand unui grup prieten o buna parte a domeniului de activitate . Asta nu inseamna ca au devenit minusculi .

Actualmente , banca Rothschild este una din cele mai mari banci de investitii din lume .

http://www.rothschild.com/

Putem aminti si cateva din interesele mega familiei in Romania ultimilor ani , atat prin patrunderea pe piata a ABN AMRO Rothschild dar si prin achizitii sau implicare in privatizari strategice sau importante : BCR- Erste Bank , Banca Ion Tiriac - HVB Bank , Romportmet - Mittal Steel , Petrom , Alro , Azomures , Arctic Arcelik , Luxten , Terapia Advent , Enel – pentru Distrigaz Sud si Nord , ultimele filiale Electrica , Trigranit , Esplanada City Center , dezvoltatorul Planorama , Asiban , etc. Proiecte finalizate sau in curs de finalizare .

Ca o paranteza , interesanta a fost numirea in compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licentiat in drept, specialistul in investment banking al bancilor J.P. Morgan (Rockefeller ) si ABN AMRO Rothschild. Cititi va rog si articolul :

PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei , marionete ale PAPUSARILOR planetari

Sa urmarim acum un scurt istoric al evolutiei prietenilor familiei Rothschild .

SUA

Dupa declararea independentei , timp de peste un secol , preocuparea gigantului a fost extinderea teritoriala la nivel nord american si dezvoltarea economica . Influenta sa internationala in acest timp a fost minimala . Fapte realizate relativ usor , cumparand un imens teritoriu ocupat de prietenii francezi iar in rest masacrand populatia bastinasa .

Au aparut astfel cativa giganti in petrol , otel , carbune , cai ferate , banci , etc. Dar super imbogatirea nu era pentru oricine . Cu cat dezvoltarea economica era mai mare , cu atat numarul greilor era mai mic dar mai influenti si mai bogati . Sa amintim cativa :

Andrew Carnegie ( 1835 – 1919 ), magnatul Carnegie Steel Company , cumparata in 1901 de J. P. Morgan si transformata in colosul US Steel cu ramificatii pana in Europa centrala . Dupa tranzactie se retrage din afaceri . Fondatorul in 1910 al institutiilor care ii poarta numele .

J. P. Morgan

John Pierpont Morgan ( 1837 – 1913 ) , un adevarat gigant in banci – finante , industrie . La inceputul secolului al XX-lea, jurnalistii de inalta clasa, precum Lincoln Steffens si Ida Tarbell, observau pentru prima data faptul ca America nu mai era condusa de politicieni, ci de marii oameni de afaceri.

S-a nascut intr-o familie bogata - o familie de bancheri importanti - si si-a inceput cariera in business-ul tatalui sau, la varsta de 19 ani. Dupa Razboiul Civil, Morgan a inceput sa investeasca in caile ferate si curand conducea industria transporturilor. El nu construia noi drumuri, ci le consolida pe cele cu probleme financiare, proces denumit “morganizare”.
Programul sau era compatibil cu cele ale marilor corporatii, care doreau sa inlature competitia prin formarea trusturilor si monopolurilor.
John D. Rockefeller a creat cel mai mare monopol - Standard Oil Company - care a adus ordine in industria petroliera, in care la momentul respectiv, predomina haosul. Cu exceptia lui Andrew Carnegie, nici un alt capitalist din tara, nu detinea atunci banii necesari pentru a forma astfel de trusturi uriase. Asa ca marii capitalisti ajungeau, in cele din urma, la J.P. Morgan si alti bancheri extraordinari de pe Wall Street.

Acesta a fost inceputul marii crize corporative din New York. Capitalisti puternici, precum Philip Armour – “regele” industriei alimentare pe-atunci - si Collis Huntington – “regele” industriei transporturilor s-au mutat in New York in 1890 pentru a fi aproape de marile case de investitii, precum Morgan & Co., Lehman Brothers, si Kuhn & Loeb.
Pana in 1895, New York ajunsese sediul principal al corporatiilor din SUA. Aproape jumatate din milionarii americani locuiau in metropola New York. Morgan controla cartelul Wall Street, considerat in perioada respectiva (asa cum este si astazi) “cea mai mare putere financiara din istorie”.
La inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, Morgan domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.

UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde …

Printre ele se afla si prima corporatie care avea active de mai multe miliarde – U.S. Steel. Morgan a format acest imens trust al otelului in 1901, din fabricile pe care le achizitionase de la Carnegie .

A avut relatii stranse de afaceri cu Nelson W. Aldrich si familia Warburg .

Iata inca un exemplu de implicare a sa , pentru a intelege mai bine nivelul afacerilor la care se lucra :

General Electric Company , pe vremea cand avea sloganul “ noi aduce lucruri bune pentru viata “ , au fost principalii furnizori ai suportului tehnic pentru fabricarea bombelor atomice lansate asupra Japoniei .

Este cotata a sasea companie pe plan mondial si s-a format in 1892 prin unirea Edison General Electric Company si Thomson-Houston Electric Company printr-un aranjament al gigantului J. P. Morgan . Companie este membra a COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR )

Acum au sloganul “ imaginatia la lucru “ . La ce sa ne asteptam ?

Familia Warburg , evrei

Paul Warburg ( 1868 – 1932 ) impreuna cu fratii sai Max Warburg ( 1867 – 1946 ) si Felix Warburg ( 1871 – 1937 ) , toti bancheri , au fost propietarii M.M.Warburg & CO din Germania . Max a ramas pe batranul continent iar Paul si Felix au infiintat in SUA Kuhn, Loeb & Co. impreuna cu Jacob Schiff , la care se alatura si Otto Hermann Kahn ( 1867 – 1934 )

Paul Warburg a fost si presedinte al Bank of Manhattan . De asemenea primul director COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) .

Max Warburg a fost si unul dintre industriasii IG Farben . Mega compania germana IG Farben a avut stranse si scandaloase legaturi de afaceri cu Bank of Manhattan condusa de Paul Warburg . Mai mult , fratele lui Paul Warburg , Max Warburg , unul dintre industriasii colosului german care a fost unul din pilonii de sustinere al efortului de razboi dar si fabricantul Zyklon B , a fost acuzat ca a finantat puterea national-socialista .

Felix Moritz Warburg s-a insurat cu Frieda Schiff , fiica lui Jacob Schiff .

In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

James Warburg ( 1896-1969 , fiul lui Paul si consultant financiar al presedintelui Franklin D. Roosevelt ) declara în fata Senatului SUA pe 7 Feb. 1950:

“ Vom avea un Guvern Mondial, fie ca ne place, fie ca nu ne place. Singura întrebare este daca acest Guvern Mondial va fi adoptat prin cucerire sau prin accept. “

James Stillman , impreuna cu W. H. Harriman, Jacob Henry Schiff si William Rockefeller controla cele mai importante cai ferate ( Texas and Pacific Railroad, Southern Pacific Railroad, International-Great Northern Railroad, Union Pacific Southern Railway, St. Louis, Brownsville and Mexico Railway, Mexican National Railroad ) precum si National City Bank of New York.

Fetele lui , Sarah Elizabeth Stillman si Isabel Goodrich Stillman s-au maritat cu William Goodsell Rockefeller si Percy Avery Rockefeller , fii asociatului , prietenului si presedintele Standard Oil , William Rockefeller .

Unul din descendentii astfel rezultati , James Stillman Rockefeller , a fost presedintele National City Bank of New York , acum Citibank dar a lucrat si pentru Brown Brothers Harriman . Tot el a incorporat si First National Bank .

Dar legaturile nu se opresc aici . Unul din directorii National City Bank of New York a fost Jacob Schiff . Acesta a devenit si capul Kuhn, Loeb & Co. Iar numele acestei banci este strans legat de Paul Warburg cel ce impreuna cu J. P. Morgan si John D. Rockefeller, Jr. au pus bazele Federal Reserve . Deosebit de influent la vremea lui , acesta a finantat Japonia in eforturile ei militare din timpul Russo-Japanese War . Dar ce este mai grav , a finantat Russian Revolution of 1917 .

Nelson Aldrich

Nelson W. Aldrich ( 1841 – 1915 ) , politician si bancher . Relatii stranse de afaceri cu J. P. Morgan si Paul Warburg .

Vizionarul Federal Reserve Act . Dupa criza artificiala din 1907 , “ rezolvata “ de J. P. Morgan , in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

Foarte activ mason . Fiica sa , Abby Aldrich , este mama lui David Rockefeller .

John D. Rockefeller ( 1839 – 1937 ) , este considerat a fi cel mai bogat om al tuturor timpurilor . A fost intemeietorul Standard Oil ( stramosul actualelor ExxonMobil , Chevron , BP , partial Shell )

Dupa aceasta enorma acumulare de capital , s-a trecut la crearea unui organism care sa controleze intregul sistem financiar bancar al SUA , anume :

Crearea FEDERAL RESERVE

In 1907 Jacob Schiff declara intr-un discurs la New York ca fara o banca centrala care sa aiba un control adecvat , tara va aluneca inspre cele mai severe crize din istorie .

Dupa criza artificiala din 1907 , “ rezolvata “ de J. P. Morgan , in 1908 congresul il insarcineaza pe Nelson W. Aldrich cu descoperirea cauzelor si cu cautarea solutiilor pentru prevenirea crizelor …

Acesta , dupa o vizita la greii din finante banci europeni ( Rothschilds si prietenii ) , in noiembrie 1910 la Jekyll Island Club , se intalneste cu Paul Warburg ( Kuhn, Loeb & Co. ) , Frank A. Vanderlip ( din partea National City Bank of New York ) , Henry P. Davison ( din partea companiilor J. P. Morgan ), Charles D. Norton ( din partea First National Bank of New York), Benjamin Strong ( reprezentant J. P. Morgan) , in cel mai mare secret posibil , si pun bazele Federal Reserve , in conformitate cu intelegerea prealabila Aldrich , Warburg , JP Morgan , Rockefeller . Secretul era necesar deoarece opinia publica nu ar fi acceptat o “ banca nationala “ creata de banci private . De abia in 1913 este recunoscuta oficial de catre Woodrow Wilson , influentat fiind de Bernard Mannes Baruch .

In 1895 componenta franceza a familiei Rothschilds devine interesata in cumpararea minelor Anaconda , achizitionand un sfert din ea . Si nu era singura pe lista . La sfarsitul anilor 1890 familia controla deja peste 40 % din intreaga productie mondiala de cupru . Rolul lor in Anaconda a fost insa scurt , in 1899 predand stafeta familiei prietene Rockefeller care au creat din ea gigantul Amalgamated Copper Mining Company , una din cele mai mari trusturi de la inceputul secolului 20 . Intreaga compania a fost insa cumparata printr-un artificiu financiar de catre Henry H. Rogers ( prietenul si partenerul de afaceri al lui John D. Rockefeller ) impreuna cu William Rockefeller cu implicarea National City Bank of New York . Pana in 1915 reuseste sa incorporeze toate rivalele din zona , dupa care isi reschimba denumirea in Anaconda .

Industria cuprului era extrem de profitabila prin pretul ridicat artificial in conditiile in care incepuse electrificarea . In anii 1920 profitul companiei atinsese maximul , extinzandu-se si in industria de mangan , zinc , aluminiu .

In 1922 achizitioneaza operatiunile miniere din Chile ( Chuquicamata , cea mai mare din lume ) si Mexic , aducand doua treimi din toate profiturile companiei .

In 1928 insa , Rockefeller incepe crearea dezastrului care a atins in 1929 apogeul . Au vandut actiunile companiei , pe care mai apoi tot ei le-au cumparat . Fluctuatia a fost uriasa , de la 40 la 128 dolari per actiune in trei luni . A fost considerata cea mai mare frauda din istoria bancara de pana atunci si cauza declansarii MARII CRIZE .

Presedintii SUA n-au fost nici atunci lasati de capul lor si au avut sfatuitori si supraveghetori . Sa vedem cine a fost acest Bernard Baruch :

Bernard Mannes Baruch ( 1870 – 1965 ) , evreu . In 1913 il influenteaza pe presedintele Woodrow Wilson sa recunoasca oficial crearea CREAREA FEDERAL RESERVE

Dupa ce si-a parasit afacerile a devenit eminenta cenusie sfatuitoare a presedintilor Woodrow Wilson si Franklin D. Roosevelt pe probleme economice ( aparea in momentele importante generate de implicarile SUA in cele doua razboaie mondiale ) . In timpul primului razboi mondial a fost presedinte War Industries Board ( cunoscut ca tarul industriei americane ) , jucand un rol principal in efortul industrial de razboi avantajand enorm US Steel. L-a secondat pe Woodrow Wilson Versailles Peace Conference. Membru Brain Trust . In timpul celui de al doilea razboi mondial , a fost consultant economic al presedintelui Franklin D. Roosevelt . Reprezentantul SUA 1946 la United Nations Atomic Energy Commission .

In timpul primului razboi mondial ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.

Nu permite spatiul sa dezvolt acum extraordinarele istorii ale mega bancilor enumerate mai sus . Ma voi referi doar la un crampei :

In 1946, David Rockefeller devine singurul bancher al familiei ( Chase National Bank ) . Pe atunci presedinte era unchiul sau , Winthrop Aldrich, fiul gigantului Nelson W. Aldrich , si fratele mamei sale , Abby Aldrich. Banca devine Chase Manhattan Bank in 1955, acum denumita JPMorgan Chase .

Banca joaca astfel rolul de rivala a National City Bank of New York , devenita First National City Bank , acum Citibank, parte a Citigroup . In fapt , National City a avut o lunga asociere cu familia Rockefeller . James Stillman Rockefeller si David au fost inscaunati la conducerea celor doi giganti in 1959 , respectiv 1960 . CURAT “ RIVALI “ .

Acesta este unul din exemplele UNITATII IN DIVERSITATE din lumea bancilor . Opinia publica are insa impresia ca sunt multe si rivale …

De exemplu , pentru intelegerea fenomenului , interesant este de studiat urmatorul “ arbore “ Citigroup , modul cum a luat forma acest gigant :

http://www.citigroup.com/citigroup/corporate/history/data/tree85×11.pdf

Printre apropiatii lui David : Rothschild , generalul George C. Marshall , membrii Ford family , Bill Clinton , Henry Kissinger , Riley P. Bechtel ( Bechtel Group) , Gianni Agnelli ( Fiat ) , John Loudon ( Royal Dutch-Shell ) , C. Douglas Dillon , David Packard (Hewlett-Packard ) , familia Dulles , Katharine Graham ( Washington Post ) , Brooke Astor ( Astor family - Waldorf-Astoria Hotel ) , Peter G. Peterson ( presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations ) , Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( presedintele New York Times ) .

Paul Volcker , un apropiat al familiei , a lucrat pentru banca sa , inainte de a deveni presedinte Federal Reserve .

Banca sa are stranse legaturi cu World Bank . Trei dintre presedintii acesteia , John J. McCloy , Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el . James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei , fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller . De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale World Bank si International Monetary Fund .

Un alt apropiat al familiei , Joseph Verner Reed, Jr , a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. ( al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve ) .

Spuneam la inceputul articolului de necesitatea ca cei ce domina sectorul finante – banci ( deci si economicul ) sa stapaneasca si politicul , daca doresc sa aiba succes si sa nu-i deranjeze nimeni .

Lucru care s-a si intamplat , dupa cum vom vedea in continuare .

Crearea COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS (CFR) :

Aceasta s-a petrecut in 1921 , primul ei director fiind Paul Warburg . Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family , la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm . Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund . In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane , TOTI obligatoriu membri ai consiliului . Printre ultimii : Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney . In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan .

Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root , cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica .

Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program .

Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite , condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “ scenei “ .

Chester Ward, Amiral si fost judecator în Marina Militara SUA, membru în CFR timp de 15 ani spunea :

Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.

Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul :

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS – istoric si detalii despre membri

Acum putem da cateva detalii despre :

Ben Bernanke

Ben Shalom Bernanke ( 1953 - ) , evreu , presedinte al consiliului guvernatorilor Federal Reserve succedandu-l pe Alan Greenspan in aceasta functie din 2006 . Intre 2002 si 2005 a fost membru Board of Governors of the Federal Reserve System

A scris lucrari despre Great Depression . In 2002 spunea :

Referitor la Great Depression , aveti dreptate , noi am facut-o . Ne pare rau . Dar multumita voua , nu vrem s-o mai facem . “

Henry Paulson

Henry Merritt “Hank” Paulson Jr. ( 1946 - ) actualmente United States Treasury Secretary . Membru Board of Governors al International Monetary Fund . Membru Phi Beta Kappa . Participant Bilderberg Group. Membru Council on Foreign Relations .

A fost Chairman si Chief Executive Officer la Goldman Sachs. Interesant , trei alti predecesori in CEO al Goldman Sachs ( Jon Corzine, Stephen Friedman si Robert Rubin ) au avut inalte functii in stat .

In istoria moderna , familia asta Bush a fost acolo unde trebuia sa fie si a facut ceea ce trebuia sa faca . In viziunea PAPUSARILOR , desigur .

Prescott Bush

Prescott Sheldon Bush ( 1895 – 1972 ) , United States Senator , tatal fostului presedinte George H. W. Bush , bunicul actualului presedinte George W. Bush ( Bohemian Grove ) .

Membru Zeta Psi si Skull and Bones secret society.

Impreuna cu Brown Brothers Harriman fondeaza Union Banking Corp.-New York. care a finantat regimul nazist . Cititi va rog si :

NATIONAL-SOCIALISMUL , cea mai mare cacealma a istoriei

In 1924 este facut vicepresedinte al A. Harriman & Co. de catre socrul sau George Herbert Walker .

Sapte ani mai tarziu devine partener fondator al Brown Brothers Harriman & Co. .

Legaturi apropiate cu American Birth Control League din 1942 si mai apoi cu Planned Parenthood in 1947 . Cititi va rog si :

EUGENIA

George Herbert Walker Bush ( 1924 - ) , fost presedinte SUA , tatal actualului presedinte .

Membru Skull & Bones , Bohemian Grove , Council on Foreign Relations , Trilateral Commission . Relatii apropiate cu familia saudita a lui Bin Laden . Fost ambasador in China , fiind un suporter deschis al comunismului din acea tara . A sugerat guvernului chinez politica unui singur copil .

George W. Bush , presedintele dezastru , 11.09.2001 , War on Terrorism , USA PATRIOT Act , invazia Irak , criza financiar bancara .

Neil Mallon Bush ( 1955 - ) , fratele sau mai tanar , a facut afaceri cu oligarhul evreu rus Boris Berezovsky .

Marvin Pierce Bush ( 1956 - )

Stim ca Securacom , redenumita apoi Stratesec , s-a ocupat de electronic security pentru United Airlines, Dulles International Airport si World Trade Center. Adica de locul de unde conform teoriei oficiale au plecat avioanele de pasageri si de locul in care au intrat la 11.09.2001 . Coincidenta ? Mai stim ca sefi ai companiei au fost Marvin Pierce Bush ( 1956 - ) , fratele presedintelui SUA si Wirt D Walker III , un var al lor . Interesant ?

Ni se spune oficial ca Marvin Pierce Bush n-ar mai lucreaza acolo din 2000 . Sigur ? Comisia de ancheta n-a prea bagat-o in seama in timpul investigatilor iar sefii lor n-au fost deranjati cu intrebari . Oricum , compania asta fantoma a disparut in 2002 , dupa ce si-a incheiat misiunea MIZERABILA . Misiunea de securizare a acelor importante obiective a inceput in momentul in care in Securacom a fost pompat capital de catre Kuwait-American Corporation . Si ne aducem astfel aminte de traditionalele relatii de afaceri ale familiei Bush cu emirii arabi , inclusiv clanul din care face parte bin Laden …

Iata cateva informatii despre un alt personaj cheie , pentru a intelege ce cauta Anatoli Ciubais la JP Morgan Chase :

Henry Kissinger

Henry Kissinger ( 1923 - ) , evreu , participant Bilderberg Group , Secretary of State, 1973 - 1977 . Director Nuclear Weapons and Foreign Policy la Council on Foreign Relations. A lucrat pentru Rockefeller Brothers Fund ca director al Special Studies Project ( unde l-a racolat Nelson A. Rockefeller ) . Participant activ Trilateral Commission. In 2002 presedintele George W. Bush l-a numit presedintele unui comitet de investigatie al atacurilor de la 11.09. , fost presedinte al International Advisory Committee of JP Morgan Chase ( banca Rockefeller ) . Membru Bohemian Grove

In ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale , formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala .

A facut o vizita secreta in China in 1971 , avandu-l subaltern pe Winston Lord .

Tot el mai spunea in 1974 , in spiritul eugeniei PAPUSARESTI :

Depopularea trebuie sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia

A recomandat de asemenea ca mâncarea să fie folosită ca o armă şi că instigarea războaielor era de asemenea un instrument ajutător în reducerea populaţiei.

Si foarte important :

NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

In seara de 13 iulie 2007, presedintele rus Vladimir Putin a primit la resedinta sa de vacanta de la Novo-Ogariovo, o delegatie americana, condusa de Henry Kissinger . Din delegatie mai faceau parte: George Schultz , Robert Rubin , Thomas Graham , fostul senator Sam Nunn, presedintele “Chevron Oil Company”, David O’Reilly, precum si Martin Feldstein, care a condus “Council of Economic Advisers” sub Administratia Reagan.

Delegatia americana face parte din grupul de dialog “Russia-USA: Looking at the Future” (Rusia-SUA: privind spre viitor), care s-a constituit la 26 aprilie

Delegatia rusa din grupul de dialog a fost condusa de Evgheni Primakov

Dar , dupa cum vom vedea in continuare , greii camatariei planetare au gandit si pus in aplicare cu mult inainte un plan mult mai eficient de stapanirea a politicului . De fapt AU SCHIMBAT INSASI VECHILE ORANDUIRI . Iar pentru aceasta au avut nevoie de organizatii puternice , de revolutii si de teoreticieni ai noilor ideologii de STANGA .

La 1 mai 1776, sub conducerea lui Rothschild, cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati - Wessely, Moses, Mendelsson - si a unor bancheri (Itzig, Friedlander) -, Weishaupt fondeaza in secret societatea “Vechii cautatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea “Ordinul Iluminatilor”.

Primul profet al “Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente - “Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, “Liga Dreptilor” lui Karl Marx sau “Decembristii” lui Cernisevski - a fost acest Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX. Doctrina lui, Novus Ordo Seclorum, a supravietuit veacului si a schimbat lumea in secolul XX :

1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

2) Abolirea proprietatii private;

3) Abolirea mostenitorilor;

4) Abolirea patriotismului;

5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

6) Abolirea tuturor religiilor.

Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc al doilea Congres Masonic . La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze. Congresul mai este important si pentru ca a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu . Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden , i-a dezvaluit ulterior unui prieten: “Nu pot sa-ti spun ce s-a hotarat acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decat iti inchipui tu. Conspiratia care s-a pus in miscare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica”.

Deci organizatia si-au creat-o . De atunci incolo , fantasticul sistem piramidal al masoneriei a fost condus de catre iluminati . Sa facem o scurta trecere in revista a ceea ce a urmat .

Winston Churchill , Illustrated Sunday Herald , 8 februarie 1920 :

Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx , Trotki , Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman , conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspiratie a jucat un rol recunoscut în Revolutia Franceza. A fost izvorul fiecarei miscari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta banda de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orase din Europa si America i-a tras de par pe rusi si au devenit conducatorii acelui enorm imperiu. “

Karl Marx a fost mason , s-a tras dintr-o familie de rabini , dar nici el si nici Engels n-au inventat comunismul . Ei au fost influentati direct de Moses (Moshe) Hess ( 1812 - 1875 ) care a fost si unul din fondatorii socialismului . Vorbind de acest Hess , automat vorbesti de Albert Pike si ritul scotian si iar ajungem la iluminati .

De Jacob Schiff am amintit mai sus , fiind unul din initiatorii si fondatorii Federal Reserve . Deosebit de influent la vremea lui , acesta a finantat Japonia in eforturile ei militare din timpul Russo-Japanese War . Dar ce este mai grav , a finantat revolutia bolsevica .

In programul ordinului iluminatior era specificata necesitatea producerii a trei razboaie mondiale pentru punerea societatii umane pe fagasul dorit de ei .

Primul pentru destramarea imperiilor neloiale ELITELOR si creionarea primului precursor al Guvernului Mondial . Si intr-adevar inca nu se terminase si se puneau bazele Ligii Natiunilor .

Al doilea trebuia sa se invarta in jurul chestiunii evreiesti si sa consolideze pregatirea Guvernului Mondial . Intr-adevar , Dr. Nahum Goldman , (1894-1982) , presedinte al World Zionist Organization , avertiza in 1958 la World Jewish Conference in Geneva :

Un declin al puternicului curent anti-semitism sincer , ar putea constitui un nou pericol pentru supravietuirea evreiasca . Disparitia anti-semitismului va avea efecte foarte negative asupra activitatii noastre

S-a creat astfel un zid concentric protector in jurul elitelor : lupta impotriva anisemitismului . Aceste „ elite „ , camatari si industriasi planetari , iluminati si varfuri ale masoneriei , teoreticieni ai tuturor doctrinelor de STANGA si ai ateismului , motorul revolutiei franceze si bolsevice , TOTI practicanti ai cultului paladin ( inchinarea la lucifer ) au pregatit , finantat si au avut de castigat de pe urma tuturor mega conflictelor planetare ( razboaie , crize sau revolutii ) inclusiv de pe urma celor doua cele mai mari plagi din istoria umanitatii : NAZISMUL si BOLSEVISMUL .

Revenind , mai aproape de zilele noastre , sub impulsul lui David Rockefeller , Grupul Bilderberg se intruneste pentru prima data la Hotel de Bilderberg , de unde si denumirea , langa Arnhem , intre 29 si 31 mai 1954 . Cititi va rog detalii in articolul :

Grupul BILDERBERG , istoric si detalii lista participanti

Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller . Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker , ambii fosti capi ai Federal Reserve . De asemenea si Zbigniew Brzezinski , care a fost si director .

CONCLUZIE :

Am arat mai sus forta colosala a PAPUSARILOR . Crede cineva ca mega criza mondiala in care am intrat nu a fost generata de ei si ca ei ( ca de fiecare data in istoria moderna a omenirii ) nu spera ca prin aceasta sa traga foloase ? Eventual , instaurarea unui GUVERN MONDIAL ?

George Soros , la Forumul Economic de la Davos , Elvetia, 27 Ian. 1995:

Lumea are nevoie de o noua ordine mondiala si va avertizez ca urmeaza o perioada de puternica dezordine în întreaga lume. “

Un guvern mondial in care ei sa controleze inclusiv individul prin implantarea cipurilor . Cititi va rog si :

CIPURI , IMPLANTURI , 666 , SEMNUL FIAREI

Aceasta va fi facilitata de masurile luate dupa 11.09.2001 :

War on Terrorism si

USA PATRIOT Act

Henry Kissinger , la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991 , spunea :

“ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine - ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Si iata ca intr-un raport al Project for the New American Century din septembrie 2000 , intitulat Rebuilding America’s Defenses: Strategy, Forces and Resources For a New Century

la pagina 51 se putea gasi :

„ … procesul de transformari , chiar daca aduce schimbari revolutionare , va fi unul lung , in absenta unor evenimente catastrofice si catalizatoare , precum un nou Pearl Harbor .

Iar membrii fondatori sunt numai unu si unu : Elliot Abrams , Dick Cheney , Richard Perle , Donald Rumsfeld , Robert Zoellick , Vin Weber , Paul Wolfowitz .

Cititi va rog si articolul :

11.09.2001. … si lumea s-a schimbat

Dar lucrurile sunt si mai grave . De ce oare iluminatii isi spun astfel ? Despre ce lumina este vorba ? Despre falsa intelepciune a diavolului . Ei , varfurile masoneriei , marii camatari planetari , teoreticienii STANGII , sunt practicanti ai cultului paladin , inchinarea la lucifer . Dar despre acestea , cititi va rog articolele :

Religie , masonerie

NEW AGE , religia viitorului GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE

Astfel , aceste „ elite „ , prostite fiind de catre satana , considera ca vor edifica Noul Babilon , pe care sa-l stapaneasca . Nu stiu ratacitii ca de fapt este spre pierzarea lor . Cititi va rog si articolul .

APOCALIPSA

Cele de mai le prezentam deci la data de 27.09.08 . Ce a urmat de atunci ? Se confirma usor – usor cele expuse ? Insasi politicienii si personalitatile au inceput sa promoveze pe fata „ solutia „ GUVERNULUI MONDIAL si a NOII ORDINI MONDIALE . Il voi mentiona aici doar pe Mugur Isarescu :

Mugur Isărescu : ” Există ceva ce va schimba definitiv lumea în această criză

Va invit sa urmariti o foarte importanta declaratie a guvernatorului Bancii Nationale , pe care v-as ruga s-o urmariti cu foarte mare atentie :

http://www.tmctv.ro/articol_50121/mugur_isarescu___exista_ceva_ce_va_schimba_definitiv_lumea_in_aceasta_criza.html

Reiau cele mai importante fraze :

“ (…) Se vorbea si atunci in 1947 despre necesitatea unei noi ordini economice, financiare internationale. Organismele financiare postbelice erau considerate demodate si imperios necesar a fi remodelate, cel putin, daca nu reformulate. (…)

Am acest dezavantaj al faptului ca… am capatat ceva experienta si, din aceasta cauza, am senzatia de deja-vu. Nu pot sa scap de ideea de ciclicitate. Si instinctiv, cand aud formulari despre o noua ordine mondialasau unele chiar mai putin radicale, de tipul:lumea nu va mai fi cum a fost sau declaratii relativ belicoase, de tipul celei formulate de Ministrul de Finante german - care vorbea despre “criza sistemului anglo-saxon” si ca… “America va plati pentru aceasta criza” - ei, va spuneam, datorita experientei si senzatiei de deja-vu, tind sa dau fluiditate intregului proces. Lumea nu va mai fi cum a fost, pentru ca se schimba, asa cum s-a schimbat si atunci; nu prea stim ce se va intampla. S-ar putea, intr-adevar, sa fim la sfarsitul unei epoci mai indelungate si [la] inceputul alteia. (…) Exista intr-adevar ceva ce va schimba definitiv lumea. Si acest ceva s-a întâmplat în America. (…) ”.

Mai vorbeste dansul despre ciclurile lungi de aproximativ 100 de ani , amintind de cel inceput cu batalia de la Waterloo ( 1815 ) ce a durat pana la primul razboi mondial ( 1914 ) , cand a inceput altul , ce se va incheia curand . Recunostea ca anumite cercuri chiar se pregatesc de celebrarea inceputului acestei prime conflagratii .

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei stie ce spune dar consider ca nu spune tot ceea ce stie . Este singurul roman membru al Comisiei Trilaterale si cea mai „ longeviva „ personalitate intr-o functie importanta din Romania .

Ce a insemnat Waterloo din punct de vedere financiar bancar ? Cititi va rog mai sus la : Nathan Mayer ( 1777 - 1836 ) - fondatorul Rothschild banking family of England .

Cel mai important eveniment petrecut intre timp este : “ alegerea “ lui Barack Obama .

Multumita bunului Dumnezeu , am avertizat aceasta inca de pe vremea cand Hillary Clinton era pe cai mari si mega presa o prezenta favorita . Ma bazam atunci pe sustinerea ce o avea Obama din partea lui … George Soros . Iar cu timpul au venit necontenit semnale de confirmare , urmarind lista consilierilor si a sustinatorilor sai .

Nu ca ar conta cine ocupa fotoliul presidential SUA , ei fiind simple marionete de rang inalt , STAPANII reali ai SUA nepermitandu-si ca oricine sa ocupe cea mai importanta functie ( teoretic ) in stat . Dar ei reprezinta niste simboluri , niste semnale care indica directia spre care se indreapta politica americana . Si era limpede viitoarea directie a acestui mega stat , iar Obama reprezenta perfect imaginea ei . Prin discursul sau si prin consilierii sai , curelele de transmisie intre marioneta si adevaratii PAPUSARI .

Sa ne amintim din discursul noului presedinte :

In 2004 vorbea despre necesitatea schimbarii prioritatilor economice si sociale ale viitoarei conduceri americane si lauda New Deal .

In cursul campaniei s-a distantat de crestinism , a promovat uciderea de prunci nenascuti si homosexualitatea .

Per total se dovedeste a fi un soi de portavoce a maleficului new age .

Este prezentat ca cel ce va lupta cu bancile cele rele .

Sa vedem cine i-au fost consilierii si sustinatorii ( in ordine alfabetica ) :

Am avut dreptate : Barack Obama presedinte

De remarcat ca majoritatea lor l-au sustinut si pe Arnold Schwarzenegger in cursa lui californiana , chiar daca este republican ( dar este membru Bilderberg Group , fiu de nazist ) . Si aceasta deoarece si acela este o celebra imagine new age al viitoarei NOI ORDINI MONDIALE , dar un promotor al aripii dure , de tip nazist … O confirmare deci ca politica americana nu este decat o unitate in diversitate … Sa mai mentionam ca industria de film a pregatit de ceva timp opinia publica in acceptarea unui presedinte de tip Obama . Aceasta pentru ca la ELITE totul este programat .

sursa: http://saccsiv.wordpress.com/2008/12/16/%E2%80%A2criza-financiara-din-sua-etapa-principala-in-edificarea-noii-ordini-mondiale/

Institutul Cultural Român

ICR - o instituţie care ne reprezintă pe noi ca popor. A fost creată să vegheze şi să protejeze cultura noastră, iar oamenii care slujesc în aceasta instituţie sunt gadienii identităţii noastre culturale dar în acelaşi timp vocea României către celelalte popoare. Unul dintre cei mai importanţi dintre aceşti oameni este firesc cel care se afla în vârful piramidei si anume: Horia-Roman Patapievici - din 2005, preşedintele Institutului Cultural Român.
În filmele ce urmează vom putea vedea câteva frânturi din afirmaţiile emise de-a lungul timpului de acest domn (nu neapărat într-o ordine cronologică):


JE

Henry Kissinger: The world must forge a new order or retreat to chaos

Not since JFK has there been such a reservoir of expectations

As the new US administration prepares to take office amid grave financial and international crises, it may seem counterintuitive to argue that the very unsettled nature of the international system generates a unique opportunity for creative diplomacy.
That opportunity involves a seeming contradiction. On one level, the financial collapse represents a major blow to the standing of the United States. While American political judgments have often proved controversial, the American prescription for a world financial order has generally been unchallenged. Now disillusionment with the United States’ management of it is widespread.
At the same time, the magnitude of the debacle makes it impossible for the rest of the world to shelter any longer behind American predominance or American failings. Every country will have to reassess its own contribution to the prevailing crisis. Each will seek to make itself independent, to the greatest possible degree, of the conditions that produced the collapse; at the same time, each will be obliged to face the reality that its dilemmas can be mastered only by common action.
Even the most affluent countries will confront shrinking resources. Each will have to redefine its national priorities. An international order will emerge if a system of compatible priorities comes into being. It will fragment disastrously if the various priorities cannot be reconciled.
The nadir of the international financial system coincides with simultaneous political crises around the globe. Never have so many transformations occurred at the same time in so many different parts of the world and been made accessible via instantaneous communication. The alternative to a new international order is chaos.
The financial and political crises are, in fact, closely related partly because, during the period of economic exuberance, a gap had opened up between the economic and the political organisation of the world. The economic world has been globalised. Its institutions have a global reach and have operated by maxims that assumed a self-regulating global market. The financial collapse exposed the mirage. It made evident the absence of global institutions to cushion the shock and to reverse the trend. Inevitably, when the affected publics turned to their political institutions, these were driven principally by domestic politics, not considerations of world order. Every major country has attempted to solve its immediate problems essentially on its own and to defer common action to a later, less crisis-driven point.
So-called rescue packages have emerged on a piecemeal national basis, generally by substituting seemingly unlimited governmental credit for the domestic credit that produced the debacle in the first place, so far without achieving more than stemming incipient panic. International order will not come about either in the political or economic field until there emerge general rules toward which countries can orient themselves.
In the end, the political and economic systems can be harmonised in only one of two ways: by creating an international political regulatory system with the same reach as that of the economic world; or by shrinking the economic units to a size manageable by existing political structures, which is likely to lead to a new mercantilism, perhaps of regional units. A new Bretton Woods kind of global agreement is by far the preferable outcome.
America’s role in this enterprise will be decisive. Paradoxically, American influence will be great in proportion to the modesty in our conduct; we need to modify the righteousness that has characterised too many American attitudes, especially since the collapse of the Soviet Union. That event and the subsequent period of nearly uninterrupted global growth induced too many to equate world order with the acceptance of American designs, including our domestic preferences. The result was a certain inherent unilateralism – the standard complaint of European critics – or else an insistent kind of consultation by which nations were invited to prove their fitness to enter the international system by conforming to American prescriptions.
Not since the inauguration of president John F Kennedy half a century ago has a new administration come into office with such a reservoir of expectations. It is unprecedented that all the principal actors on the world stage are avowing their desire to undertake the transformations imposed on them by the world crisis in collaboration with the United States.
The extraordinary impact of the President-elect on the imagination of humanity is an important element in shaping a new world order. But it defines an opportunity, not a policy. The ultimate challenge is to shape the common concern of most countries and all major ones regarding the economic crisis, together with a common fear of jihadist terrorism, into a strategy reinforced by the realisation that the new issues like proliferation, energy and climate change permit no national or regional solution.
The new administration could make no worse mistake than to rest on its initial popularity. The role of China in a new world order is crucial. A relationship that started on both sides as essentially a strategic design to constrain a common adversary has evolved over the decades into a pillar of the international system. China made possible the American consumption splurge by buying American debt; America helped the modernisation of the Chinese economy by opening its markets to Chinese goods.
Each side of the Pacific needs the cooperation of the other in addressing the consequences of the financial crisis. Now that the global financial collapse has devastated Chinese export markets, China is emphasising infrastructure development and domestic consumption. It will not be easy to shift gears rapidly, and the Chinese growth rate may fall temporarily below the 7.5 per cent that Chinese experts define as the line that challenges political stability.
What kind of global economic order arises will depend importantly on how China and America deal with each other over the next few years. A frustrated China may take another look at an exclusive regional Asian structure, for which the nucleus already exists in the ASEAN-plus-three concept. At the same time, if protectionism grows in America or if China comes to be seen as a long-term adversary, a self-fulfilling prophecy may blight the prospects of global order. Such a return to mercantilism and 19th-century diplomacy would divide the world into competing regional units with dangerous long-term consequences.
The Sino-American relationship needs to be taken to a new level. This generation of leaders has the opportunity to shape relations into a design for a common destiny, much as was done with trans-Atlantic relations in the postwar period – except that the challenges now are more political and economic than military.
The complexity of the emerging world requires from America a more historical approach than the insistence that every problem has a final solution expressible in programmes with specific time limits not infrequently geared to our political process. We must learn to operate within the attainable and be prepared to pursue ultimate ends by the accumulation of nuance. An international order can be permanent only if its participants have a share not only in building but also in securing it. In this manner, America and its potential partners have a unique opportunity to transform a moment of crisis into a vision of hope.

The author was National Security Adviser, 1969-75 and US Secretary of State, 1973-77.
© 2009 Distributed by Tribune Media Services, Inc.

sursa: http://www.independent.co.uk/opinion/commentators/henry-kissinger-the-world-must-forge-a-new-order-or-retreat-to-chaos-1451416.html

Discursul inaugural al lui Barack Obama

My fellow citizens:

I stand here today humbled by the task before us, grateful for the trust you have bestowed, mindful of the sacrifices borne by our ancestors. I thank President Bush for his service to our nation, as well as the generosity and cooperation he has shown throughout this transition.

Forty-four Americans have now taken the presidential oath. The words have been spoken during rising tides of prosperity and the still waters of peace. Yet, every so often, the oath is taken amidst gathering clouds and raging storms. At these moments, America has carried on not simply because of the skill or vision of those in high office, but because We the People have remained faithful to the ideals of our forebearers, and true to our founding documents.

So it has been. So it must be with this generation of Americans.

That we are in the midst of crisis is now well understood. Our nation is at war, against a far-reaching network of violence and hatred. Our economy is badly weakened, a consequence of greed and irresponsibility on the part of some, but also our collective failure to make hard choices and prepare the nation for a new age. Homes have been lost; jobs shed; businesses shuttered. Our health care is too costly; our schools fail too many; and each day brings further evidence that the ways we use energy strengthen our adversaries and threaten our planet.

These are the indicators of crisis, subject to data and statistics. Less measurable but no less profound is a sapping of confidence across our land — a nagging fear that America’s decline is inevitable, and that the next generation must lower its sights.

Today I say to you that the challenges we face are real. They are serious and they are many. They will not be met easily or in a short span of time. But know this, America: They will be met.

On this day, we gather because we have chosen hope over fear, unity of purpose over conflict and discord.

On this day, we come to proclaim an end to the petty grievances and false promises, the recriminations and worn-out dogmas, that for far too long have strangled our politics.

We remain a young nation, but in the words of Scripture, the time has come to set aside childish things. The time has come to reaffirm our enduring spirit; to choose our better history; to carry forward that precious gift, that noble idea, passed on from generation to generation: the God-given promise that all are equal, all are free, and all deserve a chance to pursue their full measure of happiness.

In reaffirming the greatness of our nation, we understand that greatness is never a given. It must be earned. Our journey has never been one of shortcuts or settling for less. It has not been the path for the fainthearted — for those who prefer leisure over work, or seek only the pleasures of riches and fame. Rather, it has been the risk-takers, the doers, the makers of things — some celebrated, but more often men and women obscure in their labor — who have carried us up the long, rugged path toward prosperity and freedom.

For us, they packed up their few worldly possessions and traveled across oceans in search of a new life.

For us, they toiled in sweatshops and settled the West; endured the lash of the whip and plowed the hard earth.

For us, they fought and died, in places like Concord and Gettysburg; Normandy and Khe Sahn.

Time and again, these men and women struggled and sacrificed and worked till their hands were raw so that we might live a better life. They saw America as bigger than the sum of our individual ambitions; greater than all the differences of birth or wealth or faction.

This is the journey we continue today. We remain the most prosperous, powerful nation on Earth. Our workers are no less productive than when this crisis began. Our minds are no less inventive, our goods and services no less needed than they were last week or last month or last year. Our capacity remains undiminished. But our time of standing pat, of protecting narrow interests and putting off unpleasant decisions — that time has surely passed. Starting today, we must pick ourselves up, dust ourselves off, and begin again the work of remaking America.

For everywhere we look, there is work to be done. The state of the economy calls for action, bold and swift, and we will act — not only to create new jobs, but to lay a new foundation for growth. We will build the roads and bridges, the electric grids and digital lines that feed our commerce and bind us together. We will restore science to its rightful place, and wield technology’s wonders to raise health care’s quality and lower its cost. We will harness the sun and the winds and the soil to fuel our cars and run our factories. And we will transform our schools and colleges and universities to meet the demands of a new age. All this we can do. And all this we will do.

Now, there are some who question the scale of our ambitions — who suggest that our system cannot tolerate too many big plans. Their memories are short. For they have forgotten what this country has already done; what free men and women can achieve when imagination is joined to common purpose, and necessity to courage.

What the cynics fail to understand is that the ground has shifted beneath them — that the stale political arguments that have consumed us for so long no longer apply. The question we ask today is not whether our government is too big or too small, but whether it works — whether it helps families find jobs at a decent wage, care they can afford, a retirement that is dignified. Where the answer is yes, we intend to move forward. Where the answer is no, programs will end. And those of us who manage the public’s dollars will be held to account — to spend wisely, reform bad habits, and do our business in the light of day — because only then can we restore the vital trust between a people and their government.

Nor is the question before us whether the market is a force for good or ill. Its power to generate wealth and expand freedom is unmatched, but this crisis has reminded us that without a watchful eye, the market can spin out of control — and that a nation cannot prosper long when it favors only the prosperous. The success of our economy has always depended not just on the size of our gross domestic product, but on the reach of our prosperity; on our ability to extend opportunity to every willing heart — not out of charity, but because it is the surest route to our common good.

As for our common defense, we reject as false the choice between our safety and our ideals. Our Founding Fathers, faced with perils we can scarcely imagine, drafted a charter to assure the rule of law and the rights of man, a charter expanded by the blood of generations. Those ideals still light the world, and we will not give them up for expedience’s sake. And so to all other peoples and governments who are watching today, from the grandest capitals to the small village where my father was born: Know that America is a friend of each nation and every man, woman and child who seeks a future of peace and dignity, and that we are ready to lead once more.

Recall that earlier generations faced down fascism and communism not just with missiles and tanks, but with sturdy alliances and enduring convictions. They understood that our power alone cannot protect us, nor does it entitle us to do as we please. Instead, they knew that our power grows through its prudent use; our security emanates from the justness of our cause, the force of our example, the tempering qualities of humility and restraint.

We are the keepers of this legacy. Guided by these principles once more, we can meet those new threats that demand even greater effort — even greater cooperation and understanding between nations. We will begin to responsibly leave Iraq to its people, and forge a hard-earned peace in Afghanistan. With old friends and former foes, we will work tirelessly to lessen the nuclear threat, and roll back the specter of a warming planet. We will not apologize for our way of life, nor will we waver in its defense, and for those who seek to advance their aims by inducing terror and slaughtering innocents, we say to you now that our spirit is stronger and cannot be broken; you cannot outlast us, and we will defeat you.

For we know that our patchwork heritage is a strength, not a weakness. We are a nation of Christians and Muslims, Jews and Hindus — and nonbelievers. We are shaped by every language and culture, drawn from every end of this Earth; and because we have tasted the bitter swill of civil war and segregation, and emerged from that dark chapter stronger and more united, we cannot help but believe that the old hatreds shall someday pass; that the lines of tribe shall soon dissolve; that as the world grows smaller, our common humanity shall reveal itself; and that America must play its role in ushering in a new era of peace.

To the Muslim world, we seek a new way forward, based on mutual interest and mutual respect. To those leaders around the globe who seek to sow conflict, or blame their society’s ills on the West: Know that your people will judge you on what you can build, not what you destroy. To those who cling to power through corruption and deceit and the silencing of dissent, know that you are on the wrong side of history; but that we will extend a hand if you are willing to unclench your fist.

To the people of poor nations, we pledge to work alongside you to make your farms flourish and let clean waters flow; to nourish starved bodies and feed hungry minds. And to those nations like ours that enjoy relative plenty, we say we can no longer afford indifference to suffering outside our borders; nor can we consume the world’s resources without regard to effect. For the world has changed, and we must change with it.

As we consider the road that unfolds before us, we remember with humble gratitude those brave Americans who, at this very hour, patrol far-off deserts and distant mountains. They have something to tell us today, just as the fallen heroes who lie in Arlington whisper through the ages. We honor them not only because they are guardians of our liberty, but because they embody the spirit of service; a willingness to find meaning in something greater than themselves. And yet, at this moment — a moment that will define a generation — it is precisely this spirit that must inhabit us all.

For as much as government can do and must do, it is ultimately the faith and determination of the American people upon which this nation relies. It is the kindness to take in a stranger when the levees break, the selflessness of workers who would rather cut their hours than see a friend lose their job which sees us through our darkest hours. It is the firefighter’s courage to storm a stairway filled with smoke, but also a parent’s willingness to nurture a child, that finally decides our fate.

Our challenges may be new. The instruments with which we meet them may be new. But those values upon which our success depends — hard work and honesty, courage and fair play, tolerance and curiosity, loyalty and patriotism — these things are old. These things are true. They have been the quiet force of progress throughout our history. What is demanded then is a return to these truths. What is required of us now is a new era of responsibility — a recognition, on the part of every American, that we have duties to ourselves, our nation and the world; duties that we do not grudgingly accept but rather seize gladly, firm in the knowledge that there is nothing so satisfying to the spirit, so defining of our character, than giving our all to a difficult task.

This is the price and the promise of citizenship.

This is the source of our confidence — the knowledge that God calls on us to shape an uncertain destiny.

This is the meaning of our liberty and our creed — why men and women and children of every race and every faith can join in celebration across this magnificent Mall, and why a man whose father less than 60 years ago might not have been served at a local restaurant can now stand before you to take a most sacred oath.

So let us mark this day with remembrance, of who we are and how far we have traveled. In the year of America’s birth, in the coldest of months, a small band of patriots huddled by dying campfires on the shores of an icy river. The capital was abandoned. The enemy was advancing. The snow was stained with blood. At a moment when the outcome of our revolution was most in doubt, the father of our nation ordered these words be read to the people:
“Let it be told to the future world … that in the depth of winter, when nothing but hope and virtue could survive… that the city and the country, alarmed at one common danger, came forth to meet [it].”

America. In the face of our common dangers, in this winter of our hardship, let us remember these timeless words. With hope and virtue, let us brave once more the icy currents, and endure what storms may come. Let it be said by our children’s children that when we were tested, we refused to let this journey end, that we did not turn back, nor did we falter; and with eyes fixed on the horizon and God’s grace upon us, we carried forth that great gift of freedom and delivered it safely to future generations.

The Big Takeover

The global economic crisis isn’t about money - it’s about power. How Wall Street insiders are using the bailout to stage a revolution

It’s over — we’re officially, royally fucked. no empire can survive being rendered a permanent laughingstock, which is what happened as of a few weeks ago, when the buffoons who have been running things in this country finally went one step too far. It happened when Treasury Secretary Timothy Geithner was forced to admit that he was once again going to have to stuff billions of taxpayer dollars into a dying insurance giant called AIG, itself a profound symbol of our national decline — a corporation that got rich insuring the concrete and steel of American industry in the country’s heyday, only to destroy itself chasing phantom fortunes at the Wall Street card tables, like a dissolute nobleman gambling away the family estate in the waning days of the British Empire.

The latest bailout came as AIG admitted to having just posted the largest quarterly loss in American corporate history — some $61.7 billion. In the final three months of last year, the company lost more than $27 million every hour. That’s $465,000 a minute, a yearly income for a median American household every six seconds, roughly $7,750 a second. And all this happened at the end of eight straight years that America devoted to frantically chasing the shadow of a terrorist threat to no avail, eight years spent stopping every citizen at every airport to search every purse, bag, crotch and briefcase for juice boxes and explosive tubes of toothpaste. Yet in the end, our government had no mechanism for searching the balance sheets of companies that held life-or-death power over our society and was unable to spot holes in the national economy the size of Libya (whose entire GDP last year was smaller than AIG’s 2008 losses).

So it’s time to admit it: We’re fools, protagonists in a kind of gruesome comedy about the marriage of greed and stupidity. And the worst part about it is that we’re still in denial — we still think this is some kind of unfortunate accident, not something that was created by the group of psychopaths on Wall Street whom we allowed to gang-rape the American Dream. When Geithner announced the new $30 billion bailout, the party line was that poor AIG was just a victim of a lot of shitty luck — bad year for business, you know, what with the financial crisis and all. Edward Liddy, the company’s CEO, actually compared it to catching a cold: “The marketplace is a pretty crummy place to be right now,” he said. “When the world catches pneumonia, we get it too.” In a pathetic attempt at name-dropping, he even whined that AIG was being “consumed by the same issues that are driving house prices down and 401K statements down and Warren Buffet’s investment portfolio down.”
Liddy made AIG sound like an orphan begging in a soup line, hungry and sick from being left out in someone else’s financial weather. He conveniently forgot to mention that AIG had spent more than a decade systematically scheming to evade U.S. and international regulators, or that one of the causes of its “pneumonia” was making colossal, world-sinking $500 billion bets with money it didn’t have, in a toxic and completely unregulated derivatives market.

Nor did anyone mention that when AIG finally got up from its seat at the Wall Street casino, broke and busted in the afterdawn light, it owed money all over town — and that a huge chunk of your taxpayer dollars in this particular bailout scam will be going to pay off the other high rollers at its table. Or that this was a casino unique among all casinos, one where middle-class taxpayers cover the bets of billionaires.

People are pissed off about this financial crisis, and about this bailout, but they’re not pissed off enough. The reality is that the worldwide economic meltdown and the bailout that followed were together a kind of revolution, a coup d’état. They cemented and formalized a political trend that has been snowballing for decades: the gradual takeover of the government by a small class of connected insiders, who used money to control elections, buy influence and systematically weaken financial regulations.

The crisis was the coup de grâce: Given virtually free rein over the economy, these same insiders first wrecked the financial world, then cunningly granted themselves nearly unlimited emergency powers to clean up their own mess. And so the gambling-addict leaders of companies like AIG end up not penniless and in jail, but with an Alien-style death grip on the Treasury and the Federal Reserve — “our partners in the government,” as Liddy put it with a shockingly casual matter-of-factness after the most recent bailout.

The mistake most people make in looking at the financial crisis is thinking of it in terms of money, a habit that might lead you to look at the unfolding mess as a huge bonus-killing downer for the Wall Street class. But if you look at it in purely Machiavellian terms, what you see is a colossal power grab that threatens to turn the federal government into a kind of giant Enron — a huge, impenetrable black box filled with self-dealing insiders whose scheme is the securing of individual profits at the expense of an ocean of unwitting involuntary shareholders, previously known as taxpayers.

I. PATIENT ZERO

The best way to understand the financial crisis is to understand the meltdown at AIG. AIG is what happens when short, bald managers of otherwise boring financial bureaucracies start seeing Brad Pitt in the mirror. This is a company that built a giant fortune across more than a century by betting on safety-conscious policyholders — people who wear seat belts and build houses on high ground — and then blew it all in a year or two by turning their entire balance sheet over to a guy who acted like making huge bets with other people’s money would make his dick bigger.

That guy — the Patient Zero of the global economic meltdown — was one Joseph Cassano, the head of a tiny, 400-person unit within the company called AIG Financial Products, or AIGFP. Cassano, a pudgy, balding Brooklyn College grad with beady eyes and way too much forehead, cut his teeth in the Eighties working for Mike Milken, the granddaddy of modern Wall Street debt alchemists. Milken, who pioneered the creative use of junk bonds, relied on messianic genius and a whole array of insider schemes to evade detection while wreaking financial disaster. Cassano, by contrast, was just a greedy little turd with a knack for selective accounting who ran his scam right out in the open, thanks to Washington’s deregulation of the Wall Street casino. “It’s all about the regulatory environment,” says a government source involved with the AIG bailout. “These guys look for holes in the system, for ways they can do trades without government interference. Whatever is unregulated, all the action is going to pile into that.”

The mess Cassano created had its roots in an investment boom fueled in part by a relatively new type of financial instrument called a collateralized-debt obligation. A CDO is like a box full of diced-up assets. They can be anything: mortgages, corporate loans, aircraft loans, credit-card loans, even other CDOs. So as X mortgage holder pays his bill, and Y corporate debtor pays his bill, and Z credit-card debtor pays his bill, money flows into the box.

The key idea behind a CDO is that there will always be at least some money in the box, regardless of how dicey the individual assets inside it are. No matter how you look at a single unemployed ex-con trying to pay the note on a six-bedroom house, he looks like a bad investment. But dump his loan in a box with a smorgasbord of auto loans, credit-card debt, corporate bonds and other crap, and you can be reasonably sure that somebody is going to pay up. Say $100 is supposed to come into the box every month. Even in an apocalypse, when $90 in payments might default, you’ll still get $10. What the inventors of the CDO did is divide up the box into groups of investors and put that $10 into its own level, or “tranche.” They then convinced ratings agencies like Moody’s and S&P to give that top tranche the highest AAA rating — meaning it has close to zero credit risk.

Suddenly, thanks to this financial seal of approval, banks had a way to turn their shittiest mortgages and other financial waste into investment-grade paper and sell them to institutional investors like pensions and insurance companies, which were forced by regulators to keep their portfolios as safe as possible. Because CDOs offered higher rates of return than truly safe products like Treasury bills, it was a win-win: Banks made a fortune selling CDOs, and big investors made much more holding them.

The problem was, none of this was based on reality. “The banks knew they were selling crap,” says a London-based trader from one of the bailed-out companies. To get AAA ratings, the CDOs relied not on their actual underlying assets but on crazy mathematical formulas that the banks cooked up to make the investments look safer than they really were. “They had some back room somewhere where a bunch of Indian guys who’d been doing nothing but math for God knows how many years would come up with some kind of model saying that this or that combination of debtors would only default once every 10,000 years,” says one young trader who sold CDOs for a major investment bank. “It was nuts.”

Now that even the crappiest mortgages could be sold to conservative investors, the CDOs spurred a massive explosion of irresponsible and predatory lending. In fact, there was such a crush to underwrite CDOs that it became hard to find enough subprime mortgages — read: enough unemployed meth dealers willing to buy million-dollar homes for no money down — to fill them all. As banks and investors of all kinds took on more and more in CDOs and similar instruments, they needed some way to hedge their massive bets — some kind of insurance policy, in case the housing bubble burst and all that debt went south at the same time. This was particularly true for investment banks, many of which got stuck holding or “warehousing” CDOs when they wrote more than they could sell. And that’s were Joe Cassano came in.

Known for his boldness and arrogance, Cassano took over as chief of AIGFP in 2001. He was the favorite of Maurice “Hank” Greenberg, the head of AIG, who admired the younger man’s hard-driving ways, even if neither he nor his successors fully understood exactly what it was that Cassano did. According to a source familiar with AIG’s internal operations, Cassano basically told senior management, “You know insurance, I know investments, so you do what you do, and I’ll do what I do — leave me alone.” Given a free hand within the company, Cassano set out from his offices in London to sell a lucrative form of “insurance” to all those investors holding lots of CDOs. His tool of choice was another new financial instrument known as a credit-default swap, or CDS.

The CDS was popularized by J.P. Morgan, in particular by a group of young, creative bankers who would later become known as the “Morgan Mafia,” as many of them would go on to assume influential positions in the finance world. In 1994, in between booze and games of tennis at a resort in Boca Raton, Florida, the Morgan gang plotted a way to help boost the bank’s returns. One of their goals was to find a way to lend more money, while working around regulations that required them to keep a set amount of cash in reserve to back those loans. What they came up with was an early version of the credit-default swap.

In its simplest form, a CDS is just a bet on an outcome. Say Bank A writes a million-dollar mortgage to the Pope for a town house in the West Village. Bank A wants to hedge its mortgage risk in case the Pope can’t make his monthly payments, so it buys CDS protection from Bank B, wherein it agrees to pay Bank B a premium of $1,000 a month for five years. In return, Bank B agrees to pay Bank A the full million-dollar value of the Pope’s mortgage if he defaults. In theory, Bank A is covered if the Pope goes on a meth binge and loses his job.

When Morgan presented their plans for credit swaps to regulators in the late Nineties, they argued that if they bought CDS protection for enough of the investments in their portfolio, they had effectively moved the risk off their books. Therefore, they argued, they should be allowed to lend more, without keeping more cash in reserve. A whole host of regulators — from the Federal Reserve to the Office of the Comptroller of the Currency — accepted the argument, and Morgan was allowed to put more money on the street.

What Cassano did was to transform the credit swaps that Morgan popularized into the world’s largest bet on the housing boom. In theory, at least, there’s nothing wrong with buying a CDS to insure your investments. Investors paid a premium to AIGFP, and in return the company promised to pick up the tab if the mortgage-backed CDOs went bust. But as Cassano went on a selling spree, the deals he made differed from traditional insurance in several significant ways. First, the party selling CDS protection didn’t have to post any money upfront. When a $100 corporate bond is sold, for example, someone has to show 100 actual dollars. But when you sell a $100 CDS guarantee, you don’t have to show a dime. So Cassano could sell investment banks billions in guarantees without having any single asset to back it up.

Secondly, Cassano was selling so-called “naked” CDS deals. In a “naked” CDS, neither party actually holds the underlying loan. In other words, Bank B not only sells CDS protection to Bank A for its mortgage on the Pope — it turns around and sells protection to Bank C for the very same mortgage. This could go on ad nauseam: You could have Banks D through Z also betting on Bank A’s mortgage. Unlike traditional insurance, Cassano was offering investors an opportunity to bet that someone else’s house would burn down, or take out a term life policy on the guy with AIDS down the street. It was no different from gambling, the Wall Street version of a bunch of frat brothers betting on Jay Feely to make a field goal. Cassano was taking book for every bank that bet short on the housing market, but he didn’t have the cash to pay off if the kick went wide.

In a span of only seven years, Cassano sold some $500 billion worth of CDS protection, with at least $64 billion of that tied to the subprime mortgage market. AIG didn’t have even a fraction of that amount of cash on hand to cover its bets, but neither did it expect it would ever need any reserves. So long as defaults on the underlying securities remained a highly unlikely proposition, AIG was essentially collecting huge and steadily climbing premiums by selling insurance for the disaster it thought would never come.

Initially, at least, the revenues were enormous: AIGFP’s returns went from $737 million in 1999 to $3.2 billion in 2005. Over the past seven years, the subsidiary’s 400 employees were paid a total of $3.5 billion; Cassano himself pocketed at least $280 million in compensation. Everyone made their money — and then it all went to shit.

II. THE REGULATORS

Cassano’s outrageous gamble wouldn’t have been possible had he not had the good fortune to take over AIGFP just as Sen. Phil Gramm — a grinning, laissez-faire ideologue from Texas — had finished engineering the most dramatic deregulation of the financial industry since Emperor Hien Tsung invented paper money in 806 A.D. For years, Washington had kept a watchful eye on the nation’s banks. Ever since the Great Depression, commercial banks — those that kept money on deposit for individuals and businesses — had not been allowed to double as investment banks, which raise money by issuing and selling securities. The Glass-Steagall Act, passed during the Depression, also prevented banks of any kind from getting into the insurance business.

But in the late Nineties, a few years before Cassano took over AIGFP, all that changed. The Democrats, tired of getting slaughtered in the fundraising arena by Republicans, decided to throw off their old reliance on unions and interest groups and become more “business-friendly.” Wall Street responded by flooding Washington with money, buying allies in both parties. In the 10-year period beginning in 1998, financial companies spent $1.7 billion on federal campaign contributions and another $3.4 billion on lobbyists. They quickly got what they paid for. In 1999, Gramm co-sponsored a bill that repealed key aspects of the Glass-Steagall Act, smoothing the way for the creation of financial megafirms like Citigroup. The move did away with the built-in protections afforded by smaller banks. In the old days, a local banker knew the people whose loans were on his balance sheet: He wasn’t going to give a million-dollar mortgage to a homeless meth addict, since he would have to keep that loan on his books. But a giant merged bank might write that loan and then sell it off to some fool in China, and who cared?

The very next year, Gramm compounded the problem by writing a sweeping new law called the Commodity Futures Modernization Act that made it impossible to regulate credit swaps as either gambling or securities. Commercial banks — which, thanks to Gramm, were now competing directly with investment banks for customers — were driven to buy credit swaps to loosen capital in search of higher yields. “By ruling that credit-default swaps were not gaming and not a security, the way was cleared for the growth of the market,” said Eric Dinallo, head of the New York State Insurance Department.

The blanket exemption meant that Joe Cassano could now sell as many CDS contracts as he wanted, building up as huge a position as he wanted, without anyone in government saying a word. “You have to remember, investment banks aren’t in the business of making huge directional bets,” says the government source involved in the AIG bailout. When investment banks write CDS deals, they hedge them. But insurance companies don’t have to hedge. And that’s what AIG did. “They just bet massively long on the housing market,” says the source. “Billions and billions.”

In the biggest joke of all, Cassano’s wheeling and dealing was regulated by the Office of Thrift Supervision, an agency that would prove to be defiantly uninterested in keeping watch over his operations. How a behemoth like AIG came to be regulated by the little-known and relatively small OTS is yet another triumph of the deregulatory instinct. Under another law passed in 1999, certain kinds of holding companies could choose the OTS as their regulator, provided they owned one or more thrifts (better known as savings-and-loans). Because the OTS was viewed as more compliant than the Fed or the Securities and Exchange Commission, companies rushed to reclassify themselves as thrifts. In 1999, AIG purchased a thrift in Delaware and managed to get approval for OTS regulation of its entire operation.

Making matters even more hilarious, AIGFP — a London-based subsidiary of an American insurance company — ought to have been regulated by one of Europe’s more stringent regulators, like Britain’s Financial Services Authority. But the OTS managed to convince the Europeans that it had the muscle to regulate these giant companies. By 2007, the EU had conferred legitimacy to OTS supervision of three mammoth firms — GE, AIG and Ameriprise.

That same year, as the subprime crisis was exploding, the Government Accountability Office criticized the OTS, noting a “disparity between the size of the agency and the diverse firms it oversees.” Among other things, the GAO report noted that the entire OTS had only one insurance specialist on staff — and this despite the fact that it was the primary regulator for the world’s largest insurer!

“There’s this notion that the regulators couldn’t do anything to stop AIG,” says a government official who was present during the bailout. “That’s bullshit. What you have to understand is that these regulators have ultimate power. They can send you a letter and say, ‘You don’t exist anymore,’ and that’s basically that. They don’t even really need due process. The OTS could have said, ‘We’re going to pull your charter; we’re going to pull your license; we’re going to sue you.’ And getting sued by your primary regulator is the kiss of death.”

When AIG finally blew up, the OTS regulator ostensibly in charge of overseeing the insurance giant — a guy named C.K. Lee — basically admitted that he had blown it. His mistake, Lee said, was that he believed all those credit swaps in Cassano’s portfolio were “fairly benign products.” Why? Because the company told him so. “The judgment the company was making was that there was no big credit risk,” he explained. (Lee now works as Midwest region director of the OTS; the agency declined to make him available for an interview.)

In early March, after the latest bailout of AIG, Treasury Secretary Timothy Geithner took what seemed to be a thinly veiled shot at the OTS, calling AIG a “huge, complex global insurance company attached to a very complicated investment bank/hedge fund that was allowed to build up without any adult supervision.” But even without that “adult supervision,” AIG might have been OK had it not been for a complete lack of internal controls. For six months before its meltdown, according to insiders, the company had been searching for a full-time chief financial officer and a chief risk-assessment officer, but never got around to hiring either. That meant that the 18th-largest company in the world had no one checking to make sure its balance sheet was safe and no one keeping track of how much cash and assets the firm had on hand. The situation was so bad that when outside consultants were called in a few weeks before the bailout, senior executives were unable to answer even the most basic questions about their company — like, for instance, how much exposure the firm had to the residential-mortgage market.

III. THE CRASH

Ironically, when reality finally caught up to Cassano, it wasn’t because the housing market crapped but because of AIG itself. Before 2005, the company’s debt was rated triple-A, meaning he didn’t need to post much cash to sell CDS protection: The solid creditworthiness of AIG’s name was guarantee enough. But the company’s crummy accounting practices eventually caused its credit rating to be downgraded, triggering clauses in the CDS contracts that forced Cassano to post substantially more collateral to back his deals.

By the fall of 2007, it was evident that AIGFP’s portfolio had turned poisonous, but like every good Wall Street huckster, Cassano schemed to keep his insane, Earth-swallowing gamble hidden from public view. That August, balls bulging, he announced to investors on a conference call that “it is hard for us, without being flippant, to even see a scenario within any kind of realm of reason that would see us losing $1 in any of those transactions.” As he spoke, his CDS portfolio was racking up $352 million in losses. When the growing credit crunch prompted senior AIG executives to re-examine its liabilities, a company accountant named Joseph St. Denis became “gravely concerned” about the CDS deals and their potential for mass destruction. Cassano responded by personally forcing the poor sap out of the firm, telling him he was “deliberately excluded” from the financial review for fear that he might “pollute the process.”

The following February, when AIG posted $11.5 billion in annual losses, it announced the resignation of Cassano as head of AIGFP, saying an auditor had found a “material weakness” in the CDS portfolio. But amazingly, the company not only allowed Cassano to keep $34 million in bonuses, it kept him on as a consultant for $1 million a month. In fact, Cassano remained on the payroll and kept collecting his monthly million through the end of September 2008, even after taxpayers had been forced to hand AIG $85 billion to patch up his fuck-ups. When asked in October why the company still retained Cassano at his $1 million-a-month rate despite his role in the probable downfall of Western civilization, CEO Martin Sullivan told Congress with a straight face that AIG wanted to “retain the 20-year knowledge that Mr. Cassano had.” (Cassano, who is apparently hiding out in his lavish town house near Harrods in London, could not be reached for comment.)

What sank AIG in the end was another credit downgrade. Cassano had written so many CDS deals that when the company was facing another downgrade to its credit rating last September, from AA to A, it needed to post billions in collateral — not only more cash than it had on its balance sheet but more cash than it could raise even if it sold off every single one of its liquid assets. Even so, management dithered for days, not believing the company was in serious trouble. AIG was a dried-up prune, sapped of any real value, and its top executives didn’t even know it.

On the weekend of September 13th, AIG’s senior leaders were summoned to the offices of the New York Federal Reserve. Regulators from Dinallo’s insurance office were there, as was Geithner, then chief of the New York Fed. Treasury Secretary Hank Paulson, who spent most of the weekend preoccupied with the collapse of Lehman Brothers, came in and out. Also present, for reasons that would emerge later, was Lloyd Blankfein, CEO of Goldman Sachs. The only relevant government office that wasn’t represented was the regulator that should have been there all along: the OTS.

“We sat down with Paulson, Geithner and Dinallo,” says a person present at the negotiations. “I didn’t see the OTS even once.”

On September 14th, according to another person present, Treasury officials presented Blankfein and other bankers in attendance with an absurd proposal: “They basically asked them to spend a day and check to see if they could raise the money privately.” The laughably short time span to complete the mammoth task made the answer a foregone conclusion. At the end of the day, the bankers came back and told the government officials, gee, we checked, but we can’t raise that much. And the bailout was on.

A short time later, it came out that AIG was planning to pay some $90 million in deferred compensation to former executives, and to accelerate the payout of $277 million in bonuses to others — a move the company insisted was necessary to “retain key employees.” When Congress balked, AIG canceled the $90 million in payments.

Then, in January 2009, the company did it again. After all those years letting Cassano run wild, and after already getting caught paying out insane bonuses while on the public till, AIG decided to pay out another $450 million in bonuses. And to whom? To the 400 or so employees in Cassano’s old unit, AIGFP, which is due to go out of business shortly! Yes, that’s right, an average of $1.1 million in taxpayer-backed money apiece, to the very people who spent the past decade or so punching a hole in the fabric of the universe!

“We, uh, needed to keep these highly expert people in their seats,” AIG spokeswoman Christina Pretto says to me in early February.

“But didn’t these ‘highly expert people’ basically destroy your company?” I ask.

Pretto protests, says this isn’t fair. The employees at AIGFP have already taken pay cuts, she says. Not retaining them would dilute the value of the company even further, make it harder to wrap up the unit’s operations in an orderly fashion.

The bonuses are a nice comic touch highlighting one of the more outrageous tangents of the bailout age, namely the fact that, even with the planet in flames, some members of the Wall Street class can’t even get used to the tragedy of having to fly coach. “These people need their trips to Baja, their spa treatments, their hand jobs,” says an official involved in the AIG bailout, a serious look on his face, apparently not even half-kidding. “They don’t function well without them.”

IV. THE POWER GRAB
So that’s the first step in wall street’s power grab: making up things like credit-default swaps and collateralized-debt obligations, financial products so complex and inscrutable that ordinary American dumb people — to say nothing of federal regulators and even the CEOs of major corporations like AIG — are too intimidated to even try to understand them. That, combined with wise political investments, enabled the nation’s top bankers to effectively scrap any meaningful oversight of the financial industry. In 1997 and 1998, the years leading up to the passage of Phil Gramm’s fateful act that gutted Glass-Steagall, the banking, brokerage and insurance industries spent $350 million on political contributions and lobbying. Gramm alone — then the chairman of the Senate Banking Committee — collected $2.6 million in only five years. The law passed 90-8 in the Senate, with the support of 38 Democrats, including some names that might surprise you: Joe Biden, John Kerry, Tom Daschle, Dick Durbin, even John Edwards.

The act helped create the too-big-to-fail financial behemoths like Citigroup, AIG and Bank of America — and in turn helped those companies slowly crush their smaller competitors, leaving the major Wall Street firms with even more money and power to lobby for further deregulatory measures. “We’re moving to an oligopolistic situation,” Kenneth Guenther, a top executive with the Independent Community Bankers of America, lamented after the Gramm measure was passed.

The situation worsened in 2004, in an extraordinary move toward deregulation that never even got to a vote. At the time, the European Union was threatening to more strictly regulate the foreign operations of America’s big investment banks if the U.S. didn’t strengthen its own oversight. So the top five investment banks got together on April 28th of that year and — with the helpful assistance of then-Goldman Sachs chief and future Treasury Secretary Hank Paulson — made a pitch to George Bush’s SEC chief at the time, William Donaldson, himself a former investment banker. The banks generously volunteered to submit to new rules restricting them from engaging in excessively risky activity. In exchange, they asked to be released from any lending restrictions. The discussion about the new rules lasted just 55 minutes, and there was not a single representative of a major media outlet there to record the fateful decision.

Donaldson OK’d the proposal, and the new rules were enough to get the EU to drop its threat to regulate the five firms. The only catch was, neither Donaldson nor his successor, Christopher Cox, actually did any regulating of the banks. They named a commission of seven people to oversee the five companies, whose combined assets came to total more than $4 trillion. But in the last year and a half of Cox’s tenure, the group had no director and did not complete a single inspection. Great deal for the banks, which originally complained about being regulated by both Europe and the SEC, and ended up being regulated by no one.

Once the capital requirements were gone, those top five banks went hog-wild, jumping ass-first into the then-raging housing bubble. One of those was Bear Stearns, which used its freedom to drown itself in bad mortgage loans. In the short period between the 2004 change and Bear’s collapse, the firm’s debt-to-equity ratio soared from 12-1 to an insane 33-1. Another culprit was Goldman Sachs, which also had the good fortune, around then, to see its CEO, a bald-headed Frankensteinian goon named Hank Paulson (who received an estimated $200 million tax deferral by joining the government), ascend to Treasury secretary.

Freed from all capital restraints, sitting pretty with its man running the Treasury, Goldman jumped into the housing craze just like everyone else on Wall Street. Although it famously scored an $11 billion coup in 2007 when one of its trading units smartly shorted the housing market, the move didn’t tell the whole story. In truth, Goldman still had a huge exposure come that fateful summer of 2008 — to none other than Joe Cassano.

Goldman Sachs, it turns out, was Cassano’s biggest customer, with $20 billion of exposure in Cassano’s CDS book. Which might explain why Goldman chief Lloyd Blankfein was in the room with ex-Goldmanite Hank Paulson that weekend of September 13th, when the federal government was supposedly bailing out AIG.

When asked why Blankfein was there, one of the government officials who was in the meeting shrugs. “One might say that it’s because Goldman had so much exposure to AIGFP’s portfolio,” he says. “You’ll never prove that, but one might suppose.”

Market analyst Eric Salzman is more blunt. “If AIG went down,” he says, “there was a good chance Goldman would not be able to collect.” The AIG bailout, in effect, was Goldman bailing out Goldman.

Eventually, Paulson went a step further, elevating another ex-Goldmanite named Edward Liddy to run AIG — a company whose bailout money would be coming, in part, from the newly created TARP program, administered by another Goldman banker named Neel Kashkari.

V. REPO MEN

There are plenty of people who have noticed, in recent years, that when they lost their homes to foreclosure or were forced into bankruptcy because of crippling credit-card debt, no one in the government was there to rescue them. But when Goldman Sachs — a company whose average employee still made more than $350,000 last year, even in the midst of a depression — was suddenly faced with the possibility of losing money on the unregulated insurance deals it bought for its insane housing bets, the government was there in an instant to patch the hole. That’s the essence of the bailout: rich bankers bailing out rich bankers, using the taxpayers’ credit card.

The people who have spent their lives cloistered in this Wall Street community aren’t much for sharing information with the great unwashed. Because all of this shit is complicated, because most of us mortals don’t know what the hell LIBOR is or how a REIT works or how to use the word “zero coupon bond” in a sentence without sounding stupid — well, then, the people who do speak this idiotic language cannot under any circumstances be bothered to explain it to us and instead spend a lot of time rolling their eyes and asking us to trust them.

That roll of the eyes is a key part of the psychology of Paulsonism. The state is now being asked not just to call off its regulators or give tax breaks or funnel a few contracts to connected companies; it is intervening directly in the economy, for the sole purpose of preserving the influence of the megafirms. In essence, Paulson used the bailout to transform the government into a giant bureaucracy of entitled assholedom, one that would socialize “toxic” risks but keep both the profits and the management of the bailed-out firms in private hands. Moreover, this whole process would be done in secret, away from the prying eyes of NASCAR dads, broke-ass liberals who read translations of French novels, subprime mortgage holders and other such financial losers.

Some aspects of the bailout were secretive to the point of absurdity. In fact, if you look closely at just a few lines in the Federal Reserve’s weekly public disclosures, you can literally see the moment where a big chunk of your money disappeared for good. The H4 report (called “Factors Affecting Reserve Balances”) summarizes the activities of the Fed each week. You can find it online, and it’s pretty much the only thing the Fed ever tells the world about what it does. For the week ending February 18th, the number under the heading “Repurchase Agreements” on the table is zero. It’s a significant number.

Why? In the pre-crisis days, the Fed used to manage the money supply by periodically buying and selling securities on the open market through so-called Repurchase Agreements, or Repos. The Fed would typically dump $25 billion or so in cash onto the market every week, buying up Treasury bills, U.S. securities and even mortgage-backed securities from institutions like Goldman Sachs and J.P. Morgan, who would then “repurchase” them in a short period of time, usually one to seven days. This was the Fed’s primary mechanism for controlling interest rates: Buying up securities gives banks more money to lend, which makes interest rates go down. Selling the securities back to the banks reduces the money available for lending, which makes interest rates go up.

If you look at the weekly H4 reports going back to the summer of 2007, you start to notice something alarming. At the start of the credit crunch, around August of that year, you see the Fed buying a few more Repos than usual — $33 billion or so. By November, as private-bank reserves were dwindling to alarmingly low levels, the Fed started injecting even more cash than usual into the economy: $48 billion. By late December, the number was up to $58 billion; by the following March, around the time of the Bear Stearns rescue, the Repo number had jumped to $77 billion. In the week of May 1st, 2008, the number was $115 billion — “out of control now,” according to one congressional aide. For the rest of 2008, the numbers remained similarly in the stratosphere, the Fed pumping as much as $125 billion of these short-term loans into the economy — until suddenly, at the start of this year, the number drops to nothing. Zero.

The reason the number has dropped to nothing is that the Fed had simply stopped using relatively transparent devices like repurchase agreements to pump its money into the hands of private companies. By early 2009, a whole series of new government operations had been invented to inject cash into the economy, most all of them completely secretive and with names you’ve never heard of. There is the Term Auction Facility, the Term Securities Lending Facility, the Primary Dealer Credit Facility, the Commercial Paper Funding Facility and a monster called the Asset-Backed Commercial Paper Money Market Mutual Fund Liquidity Facility (boasting the chat-room horror-show acronym ABCPMMMFLF). For good measure, there’s also something called a Money Market Investor Funding Facility, plus three facilities called Maiden Lane I, II and III to aid bailout recipients like Bear Stearns and AIG.

While the rest of America, and most of Congress, have been bugging out about the $700 billion bailout program called TARP, all of these newly created organisms in the Federal Reserve zoo have quietly been pumping not billions but trillions of dollars into the hands of private companies (at least $3 trillion so far in loans, with as much as $5.7 trillion more in guarantees of private investments). Although this technically isn’t taxpayer money, it still affects taxpayers directly, because the activities of the Fed impact the economy as a whole. And this new, secretive activity by the Fed completely eclipses the TARP program in terms of its influence on the economy.

No one knows who’s getting that money or exactly how much of it is disappearing through these new holes in the hull of America’s credit rating. Moreover, no one can really be sure if these new institutions are even temporary at all — or whether they are being set up as permanent, state-aided crutches to Wall Street, designed to systematically suck bad investments off the ledgers of irresponsible lenders.

“They’re supposed to be temporary,” says Paul-Martin Foss, an aide to Rep. Ron Paul. “But we keep getting notices every six months or so that they’re being renewed. They just sort of quietly announce it.”

None other than disgraced senator Ted Stevens was the poor sap who made the unpleasant discovery that if Congress didn’t like the Fed handing trillions of dollars to banks without any oversight, Congress could apparently go fuck itself — or so said the law. When Stevens asked the GAO about what authority Congress has to monitor the Fed, he got back a letter citing an obscure statute that nobody had ever heard of before: the Accounting and Auditing Act of 1950. The relevant section, 31 USC 714(b), dictated that congressional audits of the Federal Reserve may not include “deliberations, decisions and actions on monetary policy matters.” The exemption, as Foss notes, “basically includes everything.” According to the law, in other words, the Fed simply cannot be audited by Congress. Or by anyone else, for that matter.

VI. WINNERS AND LOSERS

Stevens isn’t the only person in Congress to be given the finger by the Fed. In January, when Rep. Alan Grayson of Florida asked Federal Reserve vice chairman Donald Kohn where all the money went — only $1.2 trillion had vanished by then — Kohn gave Grayson a classic eye roll, saying he would be “very hesitant” to name names because it might discourage banks from taking the money.

“Has that ever happened?” Grayson asked. “Have people ever said, ‘We will not take your $100 billion because people will find out about it?’”

“Well, we said we would not publish the names of the borrowers, so we have no test of that,” Kohn answered, visibly annoyed with Grayson’s meddling.

Grayson pressed on, demanding to know on what terms the Fed was lending the money. Presumably it was buying assets and making loans, but no one knew how it was pricing those assets — in other words, no one knew what kind of deal it was striking on behalf of taxpayers. So when Grayson asked if the purchased assets were “marked to market” — a methodology that assigns a concrete value to assets, based on the market rate on the day they are traded — Kohn answered, mysteriously, “The ones that have market values are marked to market.” The implication was that the Fed was purchasing derivatives like credit swaps or other instruments that were basically impossible to value objectively — paying real money for God knows what.

“Well, how much of them don’t have market values?” asked Grayson. “How much of them are worthless?”

“None are worthless,” Kohn snapped.

“Then why don’t you mark them to market?” Grayson demanded.

“Well,” Kohn sighed, “we are marking the ones to market that have market values.”

In essence, the Fed was telling Congress to lay off and let the experts handle things. “It’s like buying a car in a used-car lot without opening the hood, and saying, ‘I think it’s fine,’” says Dan Fuss, an analyst with the investment firm Loomis Sayles. “The salesman says, ‘Don’t worry about it. Trust me.’ It’ll probably get us out of the lot, but how much farther? None of us knows.”

When one considers the comparatively extensive system of congressional checks and balances that goes into the spending of every dollar in the budget via the normal appropriations process, what’s happening in the Fed amounts to something truly revolutionary — a kind of shadow government with a budget many times the size of the normal federal outlay, administered dictatorially by one man, Fed chairman Ben Bernanke. “We spend hours and hours and hours arguing over $10 million amendments on the floor of the Senate, but there has been no discussion about who has been receiving this $3 trillion,” says Sen. Bernie Sanders. “It is beyond comprehension.”

Count Sanders among those who don’t buy the argument that Wall Street firms shouldn’t have to face being outed as recipients of public funds, that making this information public might cause investors to panic and dump their holdings in these firms. “I guess if we made that public, they’d go on strike or something,” he muses.

And the Fed isn’t the only arm of the bailout that has closed ranks. The Treasury, too, has maintained incredible secrecy surrounding its implementation even of the TARP program, which was mandated by Congress. To this date, no one knows exactly what criteria the Treasury Department used to determine which banks received bailout funds and which didn’t — particularly the first $350 billion given out under Bush appointee Hank Paulson.

The situation with the first TARP payments grew so absurd that when the Congressional Oversight Panel, charged with monitoring the bailout money, sent a query to Paulson asking how he decided whom to give money to, Treasury responded — and this isn’t a joke — by directing the panel to a copy of the TARP application form on its website. Elizabeth Warren, the chair of the Congressional Oversight Panel, was struck nearly speechless by the response.

“Do you believe that?” she says incredulously. “That’s not what we had in mind.”

Another member of Congress, who asked not to be named, offers his own theory about the TARP process. “I think basically if you knew Hank Paulson, you got the money,” he says.

This cozy arrangement created yet another opportunity for big banks to devour market share at the expense of smaller regional lenders. While all the bigwigs at Citi and Goldman and Bank of America who had Paulson on speed-dial got bailed out right away — remember that TARP was originally passed because money had to be lent right now, that day, that minute, to stave off emergency — many small banks are still waiting for help. Five months into the TARP program, some not only haven’t received any funds, they haven’t even gotten a call back about their applications.

“There’s definitely a feeling among community bankers that no one up there cares much if they make it or not,” says Tanya Wheeless, president of the Arizona Bankers Association.

Which, of course, is exactly the opposite of what should be happening, since small, regional banks are far less guilty of the kinds of predatory lending that sank the economy. “They’re not giving out subprime loans or easy credit,” says Wheeless. “At the community level, it’s much more bread-and-butter banking.”

Nonetheless, the lion’s share of the bailout money has gone to the larger, so-called “systemically important” banks. “It’s like Treasury is picking winners and losers,” says one state banking official who asked not to be identified.

This itself is a hugely important political development. In essence, the bailout accelerated the decline of regional community lenders by boosting the political power of their giant national competitors.

Which, when you think about it, is insane: What had brought us to the brink of collapse in the first place was this relentless instinct for building ever-larger megacompanies, passing deregulatory measures to gradually feed all the little fish in the sea to an ever-shrinking pool of Bigger Fish. To fix this problem, the government should have slowly liquidated these monster, too-big-to-fail firms and broken them down to smaller, more manageable companies. Instead, federal regulators closed ranks and used an almost completely secret bailout process to double down on the same faulty, merger-happy thinking that got us here in the first place, creating a constellation of megafirms under government control that are even bigger, more unwieldy and more crammed to the gills with systemic risk.

In essence, Paulson and his cronies turned the federal government into one gigantic, half-opaque holding company, one whose balance sheet includes the world’s most appallingly large and risky hedge fund, a controlling stake in a dying insurance giant, huge investments in a group of teetering megabanks, and shares here and there in various auto-finance companies, student loans, and other failing businesses. Like AIG, this new federal holding company is a firm that has no mechanism for auditing itself and is run by leaders who have very little grasp of the daily operations of its disparate subsidiary operations.

In other words, it’s AIG’s rip-roaringly shitty business model writ almost inconceivably massive — to echo Geithner, a huge, complex global company attached to a very complicated investment bank/hedge fund that’s been allowed to build up without adult supervision. How much of what kinds of crap is actually on our balance sheet, and what did we pay for it? When exactly will the rent come due, when will the money run out? Does anyone know what the hell is going on? And on the linear spectrum of capitalism to socialism, where exactly are we now? Is there a dictionary word that even describes what we are now? It would be funny, if it weren’t such a nightmare.

VII. YOU DON’T GET IT

The real question from here is whether the Obama administration is going to move to bring the financial system back to a place where sanity is restored and the general public can have a say in things or whether the new financial bureaucracy will remain obscure, secretive and hopelessly complex. It might not bode well that Geithner, Obama’s Treasury secretary, is one of the architects of the Paulson bailouts; as chief of the New York Fed, he helped orchestrate the Goldman-friendly AIG bailout and the secretive Maiden Lane facilities used to funnel funds to the dying company. Neither did it look good when Geithner — himself a protégé of notorious Goldman alum John Thain, the Merrill Lynch chief who paid out billions in bonuses after the state spent billions bailing out his firm — picked a former Goldman lobbyist named Mark Patterson to be his top aide.

In fact, most of Geithner’s early moves reek strongly of Paulsonism. He has continually talked about partnering with private investors to create a so-called “bad bank” that would systemically relieve private lenders of bad assets — the kind of massive, opaque, quasi-private bureaucratic nightmare that Paulson specialized in. Geithner even refloated a Paulson proposal to use TALF, one of the Fed’s new facilities, to essentially lend cheap money to hedge funds to invest in troubled banks while practically guaranteeing them enormous profits.

God knows exactly what this does for the taxpayer, but hedge-fund managers sure love the idea. “This is exactly what the financial system needs,” said Andrew Feldstein, CEO of Blue Mountain Capital and one of the Morgan Mafia. Strangely, there aren’t many people who don’t run hedge funds who have expressed anything like that kind of enthusiasm for Geithner’s ideas.

As complex as all the finances are, the politics aren’t hard to follow. By creating an urgent crisis that can only be solved by those fluent in a language too complex for ordinary people to understand, the Wall Street crowd has turned the vast majority of Americans into non-participants in their own political future. There is a reason it used to be a crime in the Confederate states to teach a slave to read: Literacy is power. In the age of the CDS and CDO, most of us are financial illiterates. By making an already too-complex economy even more complex, Wall Street has used the crisis to effect a historic, revolutionary change in our political system — transforming a democracy into a two-tiered state, one with plugged-in financial bureaucrats above and clueless customers below.

The most galling thing about this financial crisis is that so many Wall Street types think they actually deserve not only their huge bonuses and lavish lifestyles but the awesome political power their own mistakes have left them in possession of. When challenged, they talk about how hard they work, the 90-hour weeks, the stress, the failed marriages, the hemorrhoids and gallstones they all get before they hit 40.

“But wait a minute,” you say to them. “No one ever asked you to stay up all night eight days a week trying to get filthy rich shorting what’s left of the American auto industry or selling $600 billion in toxic, irredeemable mortgages to ex-strippers on work release and Taco Bell clerks. Actually, come to think of it, why are we even giving taxpayer money to you people? Why are we not throwing your ass in jail instead?”

But before you even finish saying that, they’re rolling their eyes, because You Don’t Get It. These people were never about anything except turning money into money, in order to get more money; valueswise they’re on par with crack addicts, or obsessive sexual deviants who burgle homes to steal panties. Yet these are the people in whose hands our entire political future now rests.

Good luck with that, America. And enjoy tax season.


MATT TAIBBI

sursa: http://www.rollingstone.com

Karl Marx, 1867

“Owners of capital will stimulate working class to buy more and more of
expensive goods, houses and technology, pushing them to take more and more
expensive credits, until their debt becomes unbearable. The unpaid debt
will lead to bankruptcy of banks which will have to be nationalized and
State will have to take the road which will eventually lead to communism.”

sursa: http://urbanviorel.ro/2009/01/19/karl-marx-1867/

Zece pacate care au ucis capitalismul

Trebuie sa reinventam felul in care traim, muncim, invatam si facem afaceri

De ieri, capitalismul asa cum il stiati a disparut. Odata cu aceasta criza economica trebuie sa reinventam felul in care traim, muncim, invatam si facem afaceri. Avem nevoie de o viziune globala, avem nevoie de libertate, de initiativa, de creativitate, avem nevoie de institutii si de companii responsabile care sa realizeze in sfarsit ca lumea nu se reduce doar la o piata de bunuri si servicii. Capitalismul in forma in care-l stiam a disparut in aceste zile prin interventia rapida si brutala a guvernelor in incercarea disperata de a salva lumea de la faliment. In spatele prabusirii stilului occidental de viata s-au aflat erori de comportament si interpretare. Sa le spunem pacate. Va prezint zece dintre ele.

1.Lacomia. A disparut o lume in care cei favorizati doreau tot mai mult. Presiunea actionarilor obsedati de profit pusa pe umerii managementului a dus la comportamente aberante, facandu-i pe sefii companiilor sa-si asume riscuri din ce in ce mai mari pentru a-i multumi pe investitori.

2.Puterea. Dorinta de a invinge competitia cu orice pret a dus la distrugerea diversitatii mediului de afaceri, aservind intreaga planeta unui numar mic de companii.

3.Cantitatea. Progresul a insemnat prea multa vreme cat mai multe automobile pe cap de locuitor.

4.Lenea. Timpul petrecut la televizor e o falsa relaxare. Iar saptamana de lucru nu poate avea 30 de ore.

5.Egoismul. Nu doar cei apropiati sunt importanti, ci si vecinul de palier, colegul de serviciu si tipul din metrou cu privirea pierduta.

6.Frica. Creditul nu ne-a ajutat numai sa ne cumparam case si masini, ci ne-a luat si curajul de a incerca lucruri noi, cariere noi, legandu-ne de slujbe prost platite.

7.Prostia. De cata inteligenta e nevoie pentru a trai cu senzatia ca pretul unei case creste la infinit?

8.Infumurarea. Multi dintre manageri se credeau stapanii universului din cauza bonusurilor de milioane de euro. O vreme au trait cu senzatia ca merita acei bani. Era doar o senzatie.

9.Plictiseala. Nu te poti satura de o casa sau o masina. Sunt bunuri de folosinta indelungata. Asta inseamna ca trebuie pastrate mai mult de cinci ani.

10.Birocratia. Companiile care functioneaza prin proceduri din ce in ce mai complicate nu pot reactiona rapid la provocarile realitatii… si pier. Ati auzit de Lehman Brothers?

Autor: Emilian Isaila

sursa: http://www.adevarul.ro/articole/zece-pacate-care-au-ucis-capitalismul.html

Virgiliu Stoenescu

Interesele cui le servim?

sursa: De la Wikipedia, enciclopedia libera
Virgiliu Stoenescu (sau George Virgil Stoenescu) (n. 1 ianuarie 1947, Braila) este un economist si poet roman, profesor la ASE Bucuresti si membru al Consiliului de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei.

pentru ca mai apoi:

„Rolul Masoneriei este de a corecta excesele democratiei. Spun asta pentru cei intrigati de misterul masonic. Multora li se va parea paradoxal, dar sa ne gandim ca Hitler a venit la putere prin mijloace democratice. Acolo si atunci, Masoneria nu si-a facut datoria, iar efectele s-au vazut. In ceea ce ne priveste, un exces periculos ar fi acela de a lasa in desuetudine rolul statului national.”
—George Virgil Stoenescu

Note

1. Revista Forum Masonic nr. 32 - De vorba cu George Virgil Stoenescu, Mare Secretar General, Supremul Consiliu al Ritului Scotian Antic si Acceptat din Romania: “Rolul Masoneriei este sa controleze excesele democratiei”

sursa:http://ro.wikipedia.org/wiki/Virgiliu_Stoenescu

Dacă…

de Rudyard Kipling

De poti sa nu-ti pierzi capul cand toti din jurul tau
Si l-au pierdut pe-al lor, găsindu-ţi ţie vină;
De poţi, atunci când toţi te cred nedemn şi rău,
Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în tine;
De poţi s-aştepţi oricât, fără să-ţi pierzi răbdarea;
De rabzi să fii minţit fără ca tu să minţi;
Sau când hulit de oameni, tu nu cu răzbunarea
Să vrei a le răspunde, dar nici cu rugăminţi;
De poţi visa, dar fără să te robeşti visării;
De poţi gândi, dar fără să-ţi faci din asta ţel;
De poţi să nu cazi pradă nicicând disperării
Succesul şi dezastrul primindu-le lafel;
De rabzi s-auzi cuvântul rostit cândva de tine,
Răstălmăcit de oameni, ciuntit şi prefăcut;
De poţi risca pe-o carte întreaga ta avere
Şi tot ce-ai strâns o viaţă să pierzi într-un minut
Şi-atunci, fără a scoate o vorbă de durere
Să-ncepi agoniseala cu calm, de la-nceput;
Şi dacă corpul tău, uzat şi obosit,
Îl vei putea forţa să-ţi mai slujească încă;
Numai cu străjnicia voinţei tale, astfel
Să steie peste vremuri aşa cum stă o stâncă;
De poţi vorbi mulţimii fără să minţi, şi dacă
Te poţi plimba cu regii făr-a te îngîmfa;
De nici amicii, nici duşmanii nu pot vreun rău să-ţi facă,
Pentru că doar dreptatea e călăuza ta;
Şi dacă poţi să umpli minuta călătoare,
Să nu pierzi nici o filă din al vieţii tom,
Al tău va fi pământul cu tot ce e sub soare
Şi ceea ce-i mai mult: vei fi om, copilul meu!

GDS continua politica securitatii

GDS este acronimul de la Grupul pentru Dialog Social. GDS se dovedeste a fi un implacabil controlor al discutiilor privind informatia “politiceste corecta” in surogatul de “societate civila romaneasca” pe care il patroneaza. Sa reamintesc aici ca politica informationala a securitatii era incoporata in cultura organizationala a securitatii. Aceasta era de fapt o pseudo- cultura, o sub-cultura, un kitsch managerial securist promovat voios de „personaje istorice” precum Ion Mihai Pacepa si Liviu Turcu. Prin tot ce au scris ori au publicat, respectivii domni, –foarte onorabili acum–, nu dovedesc in vreun moment ca au depasit aceasta sub- cultura. De pe la virsta de 12 ani m -am ciocnit si am fost lezat de personaje asemenea lor. Dar nu aceasta conteaza acum, nici macar pentru mine. Scriam pe blog despre imitarea modelului vest-german de organizare microeconomica a intreprinderilor romanesti pe vremea regimului Nicolae Ceausescu. Modelul acela de organizare era palatabil pentru Nicolae Ceausescu si grupul restrans de comunisti duri si inteligenti ce erau la inceput in jurul sau (Emil Bodnaras ar fi fost exemplul cel mai reprezentativ).
Modelul microeconomic vest-german era atragator pentru comunistii romani din doua motive: (i) Economia R.F.G era extraordinar de eficienta, era chiar una dintre cele mai productive de buna-stare din lume. (ii) Republica Federala a Germaniei de atunci avea o „economie sociala de piata” care imbina trasaturile economiei de piata libera si caracteristicile unei economii planificate, tipice unui stat socialist. Iar in organizarea microeconomica a intreprinderilor si chiar in macroeconomie practica informatia asimetrica.
In Romania, aplicarea acestui model al „informatiei asimetrice” a fost interpretata ca justificare pentru cenzura la diverse nivele de informare. Nicolae Ceausescu a incercat sa implementeze cultura „informatiei asimetrice” in Romania cu ajutorul „culturii organizationale a securitatii romane”. Esecul stupefiant al economiei romanesti, in care se facusera investitii colosale de tehnologie occidentala ultraperformanta, s -a datorat in primul rand acestei „culturi organizationale”. Securitatea era prezenta peste tot in economia romaneasca de stat, precum si in economia cooperatista. Securitatea comanda si controla aceste doua economii prin unicul tip de cultura pe care il poseda.
Nu se poate nega faptul ca Nicolae Ceausescu a initiat si a sprijinit un program urias de transformare industriala a tarii. Ce anume a deviat din exterior acel program generos, realmente entuziasmant? Faptul ca World Bank si FMI au inceput sa pompeze in tara sume imense in sprijinirea industrializarii fortate, rapide, numai prin achizitionarea de fierarie. Programul acesta nu se sprijinea pe dezvoltarea concomitenta a unei rationalitati instrumentale, cum cerea un sistem filosofic romanesc inca din Belle Époque, ori cum cerea si dialectica unitatii contrariilor software & hardware. Tot cea ce se pretindea liderului roman pentru banii primiti de la World Bank si FMI era numai aplicarea unei politici de „strangere a surubului” in Romania. De unde si aspectul ubuesque al regimului dictaturii personale din Romania! Consultand eu un studiu din 1994 al lui J.W. Kendrick (foarte apreciat de economistii de la OECD), conchid ca Nicolae Ceausescu a fost chiar impins la exacerbarea atitudinii dictatoriale prin politica adoptata fata de Romania de World Bank si FMI. Ai caror experti ne sfatuiau expres sa investim prioritar in capitalul tangibil pentru a obtine buna-starea. In vreme ce exact la acel timp America executa un U-turn de politica economica pentru a investi prioritar in capital intangibil!
Principiul „informatiei asimetrice” fusese introdus in Romania de articolele publicate in Scanteia, ziarul bolsevicului Silviu Brucan. Dupa 1989, tovarasul Silviu Brucan a efectuat a miscare tactica extraordinar de inteligenta (sigur, eu fac parte din “stupid people” si ma mir ca prostul) pentru mentinerea comunismului informational in functiunea lui clar anti-romaneasca. Silviu Brucan a trecut sarcina implementarii politicii „informatiei asimetrice” de la securitatea proaspat desfiintata, la Grupul pentru Dialog Social! Astfel a fost mentinuta in Romania post-decembrista ignoranta intelectuala profunda a populatiei romanesti prin practicarea „informatiei asimetrice”. Discutia pe anumite teme foarte sensibile si acute pentru societatea civila romaneasca este dupa 1989 fie total prohibita, fie total deformata. Un prim exemplu ar fi rolul total obliterat al Constitutiei de la Anul Domnului 212 pentru crearea germenilor societatii civile. Reamintesc apoi refuzul culturnicilor Grupului pentru Dialog Social de a discuta pertinent intelectualismul extrem de generos al lui Mihai Eminescu, pe care culturnicii de la GDS l-au redus la statutul ,,cadavrului din debara.” Se mai presupune ca Andrei Plesu, nume de personaj proeminent pentru GDS, ar fi fost influentat de generozitatea spirituala a lui Constantin Noica. Totusi Andrei Plesu a furat gloria intemeierii Muzeului Taranului roman de la marele carturar si organizator de institutii culturale, Alexandru Tzigara-Samurcas! Nu cred ca aceasta atitudine reprezinta exact spiritul lui Constantin Noica! Daca publicul nu il acuza direct pe Andrei Plesu de furtul proprietatii intelectuale a lui Alexandru Tzigara-Samurcas, este doar pentru ca Andrei Plesu se afla sub acoperirea politicii de informatie asimetrica practicata de GDS.
In fine, domnul Gabriel Liiceanu, care conduce actuala editura Humanitas, a uitat procedura foarte neortodoxa prin care a intrat pe piata cartii din Romania : el a luat pur si simplu cu japca patrimoniul fostei Edituri Politice, care inainte de 1989 facea o adevarata echilibristica printre politici si politruci pentru a putea scoate anual si cateva carti bune. “Revolutia pentru Gabriel, Gelu si Sorin” poate justifica orice, nu se mai pune acum problema nelegitimatii sau a furtului de patrimoniu, dar, cred eu, Humanitas avea obligatia morala sa intrerupa pe bune politica de cenzura impotriva titlurilor interzise pe vremuri in tara. Un titlu ramas prohibit la Humanitas, –cum era pe vremuri la Editura Politica–, este un bestseller al anilor saptezeci, “Zen and the Art of Motorcycle Maintenance“, scrisa de Robert Pirsig, probabil cel mai celebru technical writer american, dar semnata cu pseudonimul Robert Pursig. Este o carte de filosofie aplicata, si astfel ar fi putut sa invete si filozoful roman Gabriel Liiceanu ce inseamna aceasta notiune, cat de importanta este pentru viata de zi cu zi intr- o societate, chiar si in “cea de a doua modernitate” din secolul XXI. Pe vremuri, comentand succesul ei in SUA, saptamanalul de cultura Contemporanul i- a consacrat un articol elogios. Insa aceasta se intampla in timpurile bune ale Contemporanului, cu mult inaintea venirii lui Andrei Plesu in fruntea ministerului culturii, care l- a si adus ca director la Contemporanul pe Nicolae Breban, despre care este greu macar sa spui ca este un intelectual, necum un carturar! Profesiunea de technical writer este una dintre cele mai importante pe piata serviciilor din SUA. Titlul bestseller mi- a fost recomandat insistent spre lectura de catre un bursier Fulbright american venit pe la inceputul anilor optzeci la Craiova. “Voi aveti nevoie de aceasta carte”, mi- a spus el. “Este o carte despre metafizica profesiunii de technical writer.” Pentru intelegerea vietii in lumea moderna trebuie realizata o congruenta intre adevar si calitate, este mesajul acestei neobisnuit de complexe opere, prima pe care ar fi trebuit sa o traduca editura Humanitas. Prin aplicarea constanta a principiului „informatiei asimetrice”, Gabriel Liiceanu poate fi creditat cu “meritul” de a fi fost unul dintre factorii care au actionat dupa 1989 pentru mentinerea Romaniei in fundatura culturala, ma rog, hai sa ii zicem si noi cul-de-sac pentru a raspunde snobismului mult prea impertinent afisat!
Titus Filipas
sursa: http://blogideologic.wordpress.com/2008/12/13/gds-continua-politica-securitatii/

PARLAMENTUL si GUVERNUL Romaniei , marionete ale PAPUSARILOR planetari

Publicat in AUTOSTRADA BECHTEL, BAE Systems, BANCA MONDIALA, Bechtel, FMI, FONDUL MONETAR INTERNATIONAL, GUVERN MONDIAL, GUVERNUL Romaniei, George Soros, HOMOSEXUALITATE, MASONERIE, NOUA ORDINE MONDIALA, PARLAMENTUL Romaniei, PRIVATIZARI STRATEGICE, PRO TV, ROTHSCHILD, Romania, Silviu Brucan by saccsiv pe decembrie 4th, 2008

Desigur cu totii ati observat prezenta din ce in ce mai slaba la vot a romanilor . Motivul ? Greata de politic , faptul ca aceeasi se tot perinda la putere dupa un algoritm al “ schimbarii “ , in fapt o nesimtita rotatie a lor la guvernare . Iar omul simplu o duce din ce in ce mai rau , in timp ce ei , o duc din ce in ce mai bine .

Cum s-a format aceasta plaga a natiunii , care ne tot conduce si care nu se mai satura ?

Silviu Brucan ( nascut Saul Bruckner , 1916 – 2006 , papusarel local dar cu relatii in lumea GREILOR ) ( NOTA 1 ) , spunea in 1990 :

Am stiut cand vine trenul , am stat pe peron si l-am luat

Potrivit prestigiosului istoric César Vidal , pentru a intelege ce se intampla in Europa trebuie luat in consideratie fenomenul francmasoneriei . Vidal documenteaza rolul discret dar imens jucat de acestia in formarea Uniunii Europene.

Spre exemplu, afirma ca “proiectul Constitutiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D’Estaing ( NOTA 2 ) ” , fost presedinte al Frantei in perioada 1974-1981, presedintele Conventiei Europene care a redactat textul tratatului constitutional , ca “masonii controleaza Internationala Socialista si s-au infiltrat puternic in partidele de dreapta” si ca acestia exercita o influenta masiva in lumea comunicatiilor ( NOTA 3 ) si in special in educatie, justitie si fortele armate.”

Referirile rolului jucat de Valery Giscard d’Estaing in geneza tratatului UE si-au gasit o confirmare si in marturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Intr-o alocutiune rostita la Bruxelles, Bukovsky a dezvaluit ca, in ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale ( NOTA 4 ) , formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller ( NOTA 5 ) si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger ( NOTA 6 ) , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze in marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI si Banca Mondiala . Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “ Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va intampla - probabil intr-un interval de 15 ani - dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea fata de capacitatile profetice ale lui d’Estaing:”Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat. Dar planurile sunt mai vechi . Cititi va rog si articolul :

PAPUSARII revolutiei din Romania 1989

Ce mai inseamna UE , cititi va rog in articolul :

PAPUSARII - Uniunea Europeana

Este evident ca la acea vreme putini stiau . Brucan a fost unul dintre ei . Masele considera ca cei ce conduc statele sunt presedintii si partidele de la guvernare . Nimic mai fals . Acestea sunt in fapt doar marionete ascultatoare ale PAPUSARILOR din umbra . De aceea esicherul politic nu este de fapt decat o unitate in diversitate .

Dupa caderea blocului comunist ( masonul Dan Amedeo Lazarescu a recunoscut ca acesta a fost creat dupa al doilea razboi mondial pentru o perioada prestabilita de 50 de ani , ca laborator sinistru , etapa necesara pentru edificarea viitoarei Noi Ordini Mondiale si distrugerea conceptului de dreapta reala , cititi si STANGA istoric ) s-a pus problema crearii clasei politice si a mega capitalistilor in tarile foste socialiste . Schema a fost aceeasi pentru fiecare dintre ele . Ciolanul nu era pentru oricine ci conform listelor ce cuprindeau oameni loiali si de incredere adevaratilor stapani planetari . Cei ce s-au perindat prin acele cercuri isi aduc desigur aminte ca in anii 90 cuvantele parola necesare si suficiente pentru a realiza ceva mare erau : “ e de al nostru “ spuse obligatoriu de cel ce te introducea in noul sistem . Desigur unii au incercat sa sara in trenul de care zicea Brucan din mers . Daca reauseau sa dovedeasca ca sunt “ valabili “ , erau integrati , daca nu … Multe morti suspecte s-au intamplat in primii ani de dupa revolutie … Aceeasi soarta au avut-o si cei din sistem care tradau … Este evident ca cei din tagma din care facea parte Brucan ( el a insistat pentru uciderea Ceausestilor in zi Sfanta de Craciun ) nu glumeau .

In crearea mega capitalistilor a fost implicata si World Bank .

Odata ajunsa la putere , casta conducatoare din Romania ( in fapt marionete ale PAPUSARILOR mondiali ) ce se tot roteste la guvernare de aproape 20 de ani , a instrainat pe nimic sectorul energetic si de materii prime ( strategic pentru orice stat ) , a distrus industria si agricultura ( pentru a devenit o tara consumatoare bazata aproape strict pe importuri ) , a distrus unul din cele mai bine puse la punct sisteme de irigatii , vinde lemn si importa mobilier , etc.

Tot ce s-a privatizat pana acum in Romania a costat aproximativ 12 miliarde dolari . Se gandea cineva cat de ieftina este o tara ? Ba ne-am si grabit sa dam drepturi peste drepturi homosexualilor pe chestia asta , pentru ca aceasta era una din “ conditiile de baza ale aderarii “ la NATO si UE … ( nota 7 ) Azi multi recunosc ca nici acum nu s-a reformat ce trebuia si totusi am intrat in cele doua organizatii . Si asta pentru ca pe stapanii vestului ii interesa cu totul altceva . Privatizarea sectoarelor strategice bancar , energetic plus eventual maruntisuri . Iar asta autoritatile romane au realizat . Si asta era tot ce conta , tot ce interesa . Interesul “ investitorilor “ din vest in Romania este minim in alte domenii . Sperantele romanilor indoctrinati cu himerice iminente masive investitii in tara noastra , s-au spulberat . Doar cate un mastodont isi mai deschide din cand in cand cate o sucursala aici , deoarece isi permite sa plateasca mana de lucru locala in bataie de joc .

Aminteam in articolele mele cateva nume de PAPUSARI . Dintre ei , fam. Rothschild ( NOTA 15 ) este deosebit de activa in Romania , atat prin patrunderea pe piata a ABN AMRO Rothschild dar si prin achizitii sau implicare in privatizari strategice sau importante : BCR- Erste Bank , Banca Ion Tiriac - HVB Bank , Romportmet - Mittal Steel , Petrom , Alro , Azomures , Arctic Arcelik , Luxten , Terapia Advent , Enel – pentru Distrigaz Sud si Nord , ultimele filiale Electrica , Trigranit , Esplanada City Center , dezvoltatorul Planorama , Asiban , etc.

Interesanta este numirea la un moment dat in compania d-nului Patriciu ca director general executiv a americanului John H. Works, licentiat in drept, specialistul in investment banking al bancilor J.P. Morgan ( NOTA 5 ) si ABN AMRO Rothschild.

Si daca tot il mentionam pe Patriciu , sa specificam ca acesta este unul din cei ce au inteles ce si cum cu trenul de care zicea Brucan . Atat de bine , incat a infiintat prima firma privata din Romania , denumita sugestiv Alfa .

Intr-o emisiune la Antena 3 la inceputul acestui an , d-nii Patriciu si Voiculescu , umar langa umar , ne explicau cum e cu UE si globalizarea .

Spuneau dansii ca Romania se dezvolta intr-un cadru prestabilit . De la cata miere sa produca si pana la cat turism sa faca . Radeau de cei ce-si fac planuri pentru dezvoltarea Romaniei pe urmatorii 30 de ani in conditiile in care planurile au fost deja facute .

Este evident ca in 90 , cand masele erau aburite ca se cauta varianta optima pentru Romania , de la „ democratia originala „ si pana la „ modelul suedez „ , unii stiau sau cel putin banuiau care va fi cursul evenimentelor . Iar acestia faceau parte din anumite structuri economice sau ale securitatii sau ale CASTEI reale ( cum ar fi Brucan ) .

Mai zicea Patriciu : „ Simpatia se bazeaza pe ceea ce pot face pentru a servi interesul national, iar interesul national este suma intereselor individuale, este suma intereselor cetatenilor si corporatiilor. Daca sunt in stare sa inteleaga asta, probabil, imi pot fi simpatici. Altfel nu .

Deci interesele lui nu se rezuma strict la PNL ci la cei ce inteleg cum este „ mersul „ si dincotro bate vantul . Iar vantul bate dinspre banci , finante , petrol . Iar legea in domeniul acesta o fac cei ca Rothschild ( NOTA 15 ) sau Rockefeller ( care au relatii cu primii de peste 100 de ani ) .

Sa ne intrebam de ce vroia d-nul Patriciu privatizarea Romgaz ? In februarie Patriciu zicea :

Daca cele peste doua sute de licente de productie pe care le are Romgazul ar fi scoase la licitatie si vindute catre zeci de competitori privati, NU ROMANI NEAPARAT , CI DIN INDUSTRIA ASTA GLOBALA care este cea a gazului, atunci am avea sansa sa devenim un depozit de gaze pentru toata Europa Centrala . Acesta a mai precizat ca-l considera pe producatorul din Medias o companie mica in raport cu industria petrolului si prin urmare nu este capabila sa creasca si nici sa realizeze investitii semnificative. Si mai zicea ca are si pierderi .

Consortii si firme ce erau la acea data interesate sa preia Romgaz

Lazard Freres

Morgan Stanley

JP Morgan/ING Bank N.V.

ABN Amro

Citigroup

Goldman Sachs

Tot ce a insemnat sector energetic in Romania a avut o singura destinatie , si pe ea nu scria Moscova . Singura exceptie pare a fi Rompetrol . Dar despre ce inseamna de fapt Kazahstanul , ce relatii au ei cu SUA si megacompaniile americano-britanice si ce joc a facut familia conducatoare din acea tara in relatiile cu SUA si Rusia , voi vorbi alta data . Deci chestia ca Patriciu se uita la Moscova eu n-o cred .

Sa vedem acum cateva din „ binefacerile „ mega privatizarilor marca Rothschild ( NOTA 15 ) in Romania .

Cu totii observam pretul urias al gazului in Romania si aceasta pe de o parte datorita faptului ca eram printre putinele tari unde consumatorul platea la metru cub si nu la puterea calorica . AICI ESTE PRIMA PROBLEMA .

Pe de alta parte , datorita pretului urias platit pentru gazul rusesc . Totusi , el nu reprezinta decat 30-35% din consumul anual al Romaniei. Prin decizii ale autoritatilor, se face un “amestec” intre gazul din import si cel intern, rezultand pentru consumator un pret de baza (fara alte adausuri) . Pe drumul catre consumatori se intercaleaza insa si alti operatori, marind pretul final cu tarife de inmagazinare, transport prin sistemul national de transport si distributie . AICI ESTE A DOUA PROBLEMA .

A TREIA PROBLEMA si cea mai mare este increngatura care a dus la intrarea gazului rusesc prin Wintershall si Conef , in care Gazprom are o anumita parte , companiile care intermediaza importul de gaze din Rusia , contracte ce expira in 2011 . Faptul ca in 2002 s-a negociat astfel mareste pretul gazului . Conef si Imex Oil, case de comert cu sediul in Bucuresti si in Cipru, aflate in proprietatea omului de afaceri rus Vitali Matsitski, controleaza jumatate din gazele naturale pe care Romania le ia la gigantul rus Gazprom . Proprietar al unor exploatari lemnoase din Siberia, dar si al unui studio rusesc de film, Vitali Matsitski este patronul casei de comert Conef si al producatorului de aluminiu Alro Slatina . Distrigaz Nord si Sud, Romgaz si alte mari firme au contracte cu Conef. Vizita in acea perioada a vicepresedintelui Gazprom, Alexander Medvedev, la Bucuresti a avut drept scop impunerea unui partener local drept principal importator de gaze naturale, adica a actionarului majoritar de la Alro Slatina, grupul Marco Industries , actual Vimetco , condus din umbra de catre oligarhul rus Vitali Matsitski. Acesta controleaza, prin mai multe vehicule financiare dintre care cel mai important este Marco Group, industria de aluminiu din Romania, mai precis Alro si Alprom Slatina si Alum Tulcea. Tot el este omul din umbra Conef si Imex Oil, principalii intermediari de gaze naturale.

La un moment dat , ministrului roman al Economiei, Codrut Seres, a facut un anunt privind controlul comisioanelor incasate de intermediarii de gaze naturale, dar s-a pierdut in spatiul declaratiilor politice. Curioasa este prezenta sa la semnarea acordului cu Conef .

Un semnal de alarma l-a tras si presedintele Traian Basescu atunci cand vorbea despre comisioanele mari incasate de intermediari.

Desigur unii considera Gazprom un soi de adversar tenace al mega companiilor similare din occident . De fapt nu este chiar asa . Interesele lor la un moment dat converg . Astfel se explica cum de gigantul rus Gazprom l-a angajat pe fostul cancelar german Gerhard Schröder pentru 1,5 milioane de euro pe an.

Dar acelasi Gerhard Schröder consilia banca de investitii Rothschild Group, in special in ceea ce priveste dezvoltarea activitatilor bancii in Europa de Est .

Potrivit unui comunicat al bancii Rothschild, una din cele mai mari banci de investitii din lume, fostul sef al guvernului de la Berlin in perioada 1998-2005 s-a alaturat comitetului pentru Europa al bancii, pentru a-si oferi expertiza la dezvoltarea activitatilor in Europa de Est, Rusia, Turcia si Orientul Mijlociu, dar nu va fi implicat si in activitatile referitoare la Germania. “Ma bucur sa-mi aduc contributia la consilierea activitatilor Rothschild“, a declarat Schröder, citat in acelasi comunicat.

De la retragerea sa din viata politica, in luna noiembrie 2005, Gerhard Schröder, in varsta de 61 de ani, a dobandit mai multe posturi de consilier pentru o serie de companii, cum ar fi Ringier AG sau North European Gas Pipeline, consortiului insarcinat cu constructia gazoductului germano-rus din Marea Baltica.

Insa Schröder si-a atras si numeroase critici pentru postul de consilier la North European Gas Pipeline, avand in vedere ca a sustinut asiduu proiectul gazoductului germano-rus, derulat de grupurile OAO Gazprom, E.ON Ruhrgas AG si BASF AG, in perioada cand era cancelar.

Interesanta este si implicarea familiei Rothschild in sectorul imobiliar Din Romania . Fac referire la acest domeniu deoarece s-a tot facut valva in presa de scandaluri imobiliare de mare anvergura , evitandu-se insa numirea PAPUSARILOR , din motive politic corecte .

Dupa rezultatele pe care le-am obtinut in urma investitiilor din Budapesta si Bratislava, am decis sa investim si in potentialul pietei romanesti. Familia Rothschild va investi si direct in proiectul Esplanada City Center, pe langa investitia pe care a facut-o in Trigranit „ a declarat Nathaniel Rothschild, unul dintre actionarii principali ai Trigranit.

Compania multinationala Trigranit a anuntat realizarea unor investitii imobiliare de pana la 1,5 miliarde de euro pe piata romaneasca, devenind astfel cel mai important investitor si developer care activeaza in Romania.

Alta . La Compagnie Financiere Edmond de Rothschild Banque va prelua, prin intermediul unui fond de investitii, 60% dintr-o firma de dezvoltare imobiliara din Romania, detinuta, in parte, de doi oameni de afaceri israelieni, care sunt implicati in constructia proiectului Planorama din Bucuresti.

Contractul pentru realizarea proiectului imobiliar Esplanada din zona centrala a Bucurestiului ar putea fi aprobat pana la sfarsitul anului, iar lucrarile de constructie vor incepe in 2009

Din pacate, sunt revendicari de terenuri care intarzie inceperea lucrarilor. Constructia efectiva ar putea incepe peste doi ani, dar termenul depinde foarte mult de rezolvarea acestor probleme „ a afirmat ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor, Laszlo Borbely in octombrie 2007 .

Si de parca n-ar fi suficient , CASTA CONDUCATOARE din Romania nu scapa nici o ocazie pentru a face afaceri paguboase . Un exemplu edificator este afacerea fregatelor - BAE Systems Ltd. Acest gigantul cu ramificatii in UK , USA , Africa de Sud , Australia , Arabia Saudita , Suedia a fost implicat in multe scandaluri de coruptie ( sau la limita ) in afacerilor lor din Arabia Saudita , Israel , Indonezia , Zimbabwe , Chile , Cehia ,Qatar , Africa de Sud , Tanzania .

Merita sa detaliem putin . Daca ne uitam pe site-ul lor oficial

http://www.baesystems.com/BAEProd/groups/public/ documents/bae_publication/bae_pdf_cr_crreport2007vii.pdf

observam cine le sunt sefii , oameni ce se invart in lumea GREILOR planetei , si intelegem motivul pentru care n-au scrupule si nici deranjati de nimeni nu sunt .

ASTFEL

Philip J. Carroll, Jr. a fost si director Shell Oil ( corporatie membra The Council on Foreign Relations ( NOTA 8 ) ) , actual si director la American Express ( si ea corporatie membra The Council on Foreign Relations ) . Despre Council on Foreign Relations stim ca este stapanita de Rockefeller .

Peter Weinberg , fost director Goldman Sachs International ( corporatie membra The Council on Foreign Relations ) . Bunicul si unchiul sau au fost printre greii acestui mega colos financiar bancar ce este unul din PAPUSARII mondiali .

Mai mult , exista un soi de comitet format special pentru a-si da girul in legatura cu etica politicilor firmei BAE Systems Ltd. Acolo sforareste Sir David Walker , senior adviser si fost presedinte la Morgan Stanley International ltd. ( colos format de Henry S. Morgan si Harold Stanley , fosti la J.P. Morgan & Co , acum JPMorgan Chase stapanita de David Rockefeller ) . Tot el a mai fost director executiv pe finante si industrie la Bank of England .

Alt exemplu este autostrada ce tinde sa devina cea mai scumpa din lume . Explicabil deoarece CASTA CONDUCATOARE din Romania este compusa din marionete ale PAPUSARIOR planetari si drept urmare platesc din greu din banii tarii pentru a se sustine la putere . Sa vedem cine sunt acesti Bechtel :

Stephen Bechtel, Jr

Stephen D. Bechtel, Jr. ( 1925 - ) , tatal lui Riley P. Bechtel . Membru Council on Foreign Relations ( NOTA 8 ) si Bohemian Grove ( NOTA 9 ) .

Stephen David Bechtel, Sr.

Stephen Davison Bechtel ( 1900 – 1989 ) . Membru Council on Foreign Relations si Bohemian Grove . In 1954 devenea partener la J.P. Morgan Co. ( NOTA 5 )

Riley P. Bechtel , printre apropiatii David Rockefeller ( NOTA 5 ) . Este seful actual al Bechtel Corporation . De asemenea director al The International Council al J.P. Morgan Chase & Co. din 1995 . Membru Trilateral Commission ( NOTA 4 ) si Bohemian Grove . A condus Export Council in timpul lui George W. Bush’s .

Bechtel Group

Dupa invazia Irakului , cum era normal , au navalit la exploatarea petrolului companiile marca Rockefeller dar au primit masive contracte pentru “ reconstructia “ Irakului si prietenii , cum ar fi Bechtel sau Halliburton ( Dick Cheney ) .

Compania a mai avut relatii financiare si cu bin Laden family .

De asemenea , relatii stranse cu administratia George W. Bush , la limita coruptiei . De fapt , de-a lungul timpului a avut mereu relatii apropiate cu guvernul american . In 1955 C. Douglas Dillon ( NOTA 10 ) le aranjeaza importante contracte cu guvernul Arabiei Saudite . Intre1974 - 1982 , George Schultz ( NOTA 11 ) a fost director la Bechtel . Fostul U.S. Secretary of Defense , Caspar Weinberger ( NOTA 12 ) a fost si el unul din greii Bechtel in anii ’70 . Fostul Secretary of Energy , W. Kenneth Davis a fost vice-presidinte Bechtel . Donald Rumsfeld ( NOTA 13 ) a avut si el interese de afaceri cu Bechtel Group .

Tot ei au fondat Heritage Foundation , cu contributii majore pentru neocon . Tot ei sunt printre jucatorii principali in sistemul de privatizare a apei .

Ma opresc aici cu politicul si economicul pentru a aborda o tema deosebit de importanta : „ ELITELE „ anti crestine , anti nationale care promoveaza evident tot felul de „ valori „ de stanga precum homosexualitatea si uciderea de prunci nenascuti ( NOTA 14 ) . Ele se comporta ( cum bine zicea Dan Puric ) aidoma unor celule canceroase intr-un organism sanatos si au rolul de a-l strica si a-l pregati doctrinei NOII ORDINI MONDIALE al iminentului GUVERN MONDIAL ( NOTA 16 ) . De departe cea mai nociva activitate in acest domeniu o au organizatiile Soros , despre care am scris mai pe larg in articolul :

GEORGE SOROS , GUVERNUL MONDIAL , NOUA ORDINE MONDIALA , lista lui Soros

Emil Moise s-a scandalizat in legatura cu icoanele din scoli . Nu stiu cati isi mai aduc aminte de o emisiune mai veche in care Dan Puric a incercat, prin teorii mai mult decat pertinente, fara patima, sa-i arate semnificatia profunda a icoanelor, a legaturii milenare dintre romani si aceste simboluri, necesitatea raportarii la simbolurile religioase, in contextul actualei crize morale. Inutil. Nu stiu de unde l-au racolat “civilii” pe profesorasul Moise. Nu stiu ce servicii le-o fi facut. L-am auzit insa, la emisiunea lui Liviu Mihaiu, aberand paroxistic: “Icoanele fac RAU!!!” ( a adus si niste asa-zise argumente ). Moise s-a aratat extrem de deranjat de o afirmatie privind actiunile de prozelitism ale “martorilor lui Iehova” (de unde s-ar putea trage concluzia ca are afinitati cu acea comunitate si astfel se explica multe ). Moise a fost bine instruit. A reactionat ca o marioneta, dirijata din neantul ratiunii. A folosit tendentios, asa cum anticipam , la vremea respectiva , rezultatele unui chestionar, impus elevilor de liga “ProEuropa”, din care rezulta obscurantismul copiilor romani, ortodocsi, participanti la orele de religie. In schimb, Moise, foarte ingrijorat de starea invatamantului, nu s-a aratat interesat de scolile ce stau sa cada pe copii, de proliferarea pedofiliei si a drogurilor in scoli, de programa de invatamant defectuoasa… Totul e perfect, doar icoanele “fac rau”!

El nu este singur , ci sustinut de un grupuscul foarte activ de „ elite „ . Iata de exemplu cativa cosemnatari ai „ Scrisoare deschisa catre Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii de sustinere a necesitatii retragerii simbolurilor religioase din institutiile publice de invatamant „ :

Alexandru Crisan si Monica Dvorski - Centrul Educatia 2000+

Catalin Tenita - Societatea Culturala Noesis

Cristian Pirvulescu – Asociatia Pro Democratia

Doina Jela – Asociatia Jurnalistilor Independenti din Romania

Dorina Nastase - Centrul Roman de Studii Globale

Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internationale

Gabriel Penciu - Asociatia Culturala si Amicala Romana de la Strasbourg

Ghenadie Brega - Asociatia Hyde Park

Joanne Richardson - Asociatia D Media, Cluj

Ioana Avadani – Centrul pentru Jurnalism Independent

Ion Bogdan Lefter

Iustina Ionescu – Centrul de Resurse Juridice

Liviu Andreescu

Mihaela Miroiu

Mihai Burcea – Militia Spirituala

Mircea Toma

Razvan Martin – Agentia de Monitorizare a Presei

Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de constiinta

Renate Weber

Romanita Iordache – ACCEPT

Ruxandra Costescu - membra Indymedia Romania

Roxana Tesiu - Centrul Parteneriat pentru Egalitate

Smaranda Enache – Liga Pro Europa

Acestea sunt numele sonore dintr-o lista un pic mai mare care isi semneaza unii altora tot felul de petitii in care folosesc conceptul de „ toleranta „ pentru a scuipa pe cele trei mari valori traditionale : crestinismul ortodox , patriotismul si familia . Este suficienta alocarea catorva zeci de minute pentru a gasi pe internet activitatea grupului ce rezulta din propriile lor documente . Veti gasi inclusiv tot felul de „ studii „ si „ analize „ platite pe fata de Soros care urla impotriva „ pericolului „ ortodoxiei si a nationalismului ( asa numesc ei patriotismul ) intr-o Romanie apartinatoare UE , care UE este continuatoare autodeclarata a „ Libertatii , Egalitatii , Fraternitatii „ primei revolutii de stanga , care a tinut sa renege orice legatura a sa cu crestinismul , care s-a oripilat cand politicianul crestin-democrat Rocco Buttiglione afirma ca homosexualitatea este un pacat si care si-a construit Cladirea Parlamentului European dupa modelul picturii “ Turnul Babel “a lui Peter Brueghel cel Batran. Cititi va rog si articolul :

PAPUSARII - Uniunea Europeana

Este evident ca atunci cand copii vor fi invatati la scoala ( asa cum se preconizeaza ) ca familia nu inseamna tata-mama-copil ci si variante tata-tata-copil sau mama-mama-copil , aceste asociatii vor fi pe deplin multumite si nu-si vor mai pune problema ca oripileaza segmentul majoritatii populatiei normale ( NOTA 17 ) .

Religia se doreste a fi exclusa din scoli deoarece este principal factor anti politiCA Corecta ce lupta impotriva stricatorilor de credinta , neam si traditii milenare ( inclusiv conceptul de familie ) . Iar acesti stricatori au pozitii cheie in societate . Sa trecem in revista cateva nume spre exemplificare si domeniile unde activeaza :

Institutului Cultural Roman promoveaza homosexualitatea si desfraul , fiind de aceea si laureatul premiului Bifrost 2007, decernat de Organizatia Nordica a Agentilor Culturali Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender (LGBT), pentru “contributii exceptionale” la consolidarea relatiei dintre comunitatea heterosexuala si cea homosexuala…

Despre Horia-Roman Patapievici ( 1957 - ) , membru GDS , fiul cominternistul Dionisie Patapievici din Bucovina , s-a scris destul , ma limitez la a cita cateva pasaje din lucrarile sale :

Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii. “

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63)

23 de milioane de omuleti patibulari.”

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 53)

Un popor cu substanta tirita. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohoriti, maxilare incrincenate, fete urite, guri vulgare, trasaturi rudimentare.”

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 34)

Romanii nu pot alcatui un popor pentru ca valoreaza cit o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu.”

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag. 64)

Romana este o limba in care trebuie sa incetam sa mai vorbim sau… sa o folosim numai pentru injuraturi…”

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.64)

Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cind i-au lasat romanii pe daci in forma hibrida stramoseasca, ne-au luat in urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din aceasta clisa, daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa temeinic au facut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura zvintata iar ei reincepeau: ne zvintam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si asa mai departe, la nesfirsit. Apoi ne-au luat la urina rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avind o basica a udului mai mare (de, betiile…) i-au dovedit.“

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.63)

Puturosenia abisala a statutului suflet romanesc… spirocheta romaneasca isi urmeaza cursul pina la eruptia tertiara, subreptice, tropaind vesel intr-un trup inconsient, pina ce mintea va fi in sfirsit scobita: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.“

(din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag 49)

Cu o educatie pur romaneasca nu poti face NIMIC.“

(Din „Politice“ de H.R. Patapievici, editia 1996, pag.56)

Numai violenta, numai singele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimtire. Ma simt personal jignit de prostia bascalioasa, de acreala invidioasa, de stridenta de toapa a acestei populatii ignare. […] Privit la raze X, trupul poporului roman abia daca este o umbra: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un cur, fara sira spinarii.”

(Politice, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1996)

Influenta colosala a masoneriei se face evident simtita direct sau indirect si in Romania . Ca si la nivel european , politicienii si grupul oamenilor de afaceri care conteaza fac parte in cea mai mare parte a lor din formidabila structura piramidala a acesteia . In general par linistiti si lucreaza discret dar temeinic . Uneori insa ies in luminile rampei . Asa se face ca l-am vazut pe Sorin Frunzaverde extrem de activ la alegerea patriarhului , pe care l-a si dat ca sigur „ castigator „ … Sau pe Silviu Prigoana promovand documentarul anti crestin Zeitgeist ( NOTA 18 ) la televiziuni „ curajoase „ de tip B1tv .

Si daca tot am ajuns la televiziuni , la acel post isi face veacul si Oreste , un important propovaduitor al masoneriei si al new age . Cititi va rog si articolul :

Oreste , Pavel Corut , B1tv : Elogiu masoneriei , new age si Noii Ordini Mondiale

Limbajul de mahala , propriu pana nu de mult ghetoului si penitenciarelor a invadat limbajul comun o data cu explozia de manele . Muzica de petrecere mai mult sau mai putin tiganeasca se canta pe aceste meleaguri de mult timp , insa de cativa ani se petrece o actiune voita ( dar neconstientizata de multi ) de dezromanizare si imbecilizare a maselor ( de care am mai vorbit cu alta ocazie , facand parte dintr-un proiect mai amplu , la nivel global de cimentare in material si indepartare de Dumnezeu a individului ) .

Manelizarea societatii romanesti este una din cele mai distructive si eficiente actiuni de stricare a acestui neam . Acele cuvinte nu sunt tocmai goale de continut , ele reprezinta o rasturnare a valorilor reale si indeamna la razbunare , mandrie , goana dupa bani , desfranare .

Manelizarea a inceput cand CNN , trambita politicii corecte mondiale , a criticat autoritatile romane ca tiganii nu-si pot exprima “ creatiile artistice “ in mass-media de la noi . Imediat PRO TV s-a aliniat si a inceput o intensa promovare a “ artistilor “ si a subculturii lor .

CNN ( NOTA 3 ) a fost fondat de catre Robert Edward “Ted” Turner III ( 1938 - ) , cel ce numea crestinismul ca fiind religia invinsilor iar pe opozantii avortului prin absortie ii poreclea “ bozos “( prosti , incompetenti , mascarici ) .

Cat despre PRO TV , sa vedem cine ii este stapanul :

RONALD Steven LAUDER

Ronald Steven Lauder ( 1944 - ) , evreu , controleaza Central European Media Enterprises ( ce include si Pro TV ) si Israeli TV. In 1987, Lauder a intemeiat Ronald S. Lauder Foundation , ce se dedica reconstructiei comunitatilor evreiesti din centrul si estul Europei . De asemenea , numele sau este legat de numeroase organizatii civice :

Conference of Presidents of Major American Jewish Organizations

Jewish National Fund

World Jewish Congress

American Jewish Joint Distribution Committee,

Anti-Defamation League ( chestiuni de defaimare si discriminare ale evreilor )

Jewish Theological Seminary ( unul dintre centrele academice si spirtituale ale iudaismului conservator )

Brandeis University

Abraham Fund

Membru COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS ( CFR ) ( NOTA 8 ) .

FAMILIA LAUDER

Lauder este fiul cuplului Estée Lauder si Joseph Lauder . De asemenea , este fratele mai mic al altui domn deosebit , Leonard Lauder . Putem face referire si la fiica sa , d-na Jane , maritata cu d-nul Kevin Warsh .

Geniala d-na Estée Lauder , a fost fondatoarea , impreuna cu sotul sau , al gigantului in cosmetice Estee LAUDER Companier ( le tot vedeti reclama la tv ) . D-nul Leonard Lauder , este seful megacompaniei mamei sale .

Valorosul tanar domn Kevin Warsh este membru al consiliului de conducere al guvernatorilor FEDERAL RESERVE SYSTEM ( NOTA 19 ) , nominalizat fiind de catre George W. Bush .

Cele de mai sus sunt exemplificari clare ale spuselor lui Dan Puric : Romania este precum o cetate asediata din vechime , asupra careia asediatorii arunca cu ciumati peste ziduri …

Pro TV a fost un deschizator de drumuri , dupa care a aparut „ diversitatea „ mass-mediei , ce dupa model occidental , are menirea de a duce razboiul anti crestin . El este un varf de lance la care s-a adaugat si Realitatea – Cotidianul , trust devenit aprig dupa vizita lui Henry Kissinger ( NOTA 6 ) .

NOTE :

( NOTA 1 )

Silviu Brucan

Saul Bruckner ( 1916 – 2006 ) , evreu , in septembrie 1944 este numit secretar general la “ Scanteia “ declansand cu timpul o acerba campanie pentru incarcerarea politicienilor Iuliu Maniu, Gheorghe I. Bratianu si Corneliu Coposu . De asemenea a cerut pedeapsa cu moartea a anti comunistilor Radu Gyr si Pamfil Seicaru .

Sotia sa , stalinista Alexandra Sidorovici a devenit procuroare la Tribunalul Poporului , calitatea in care a cerut multe condamnari la moarte .

Brucan a mai fost si profesor de jurnalism la Universitatea din Bucuresti . De asemenea ambasador in SUA in 1955 si la Natiunile Unite , intre 1959 – 1962 . In martie 1989 a scris “ scrisoarea celor sase “ semnata mai apoi de Gheorghe Apostol, Alexandru Barladeanu, Grigore Raceanu, Corneliu Manescu si Constantin Pirvulescu , citita la Radio Europa Libera si Vocea Americii .

A insistat ca sotii Ceausescu sa fie omorati in zi Sfanta de Craciun . Spre sfarsitul anilor 1990 avea emisiunea Profetii despre trecut la ProTV ( patroni familia Lauder ) . De asemenea mai avea o rubrica la Ziarul Financiar.

( NOTA 2 )

Valéry Giscard d’Estaing

Valéry Giscard d’Estaing ( 1926 - ) , membru Bilderberg Group , presedintele Frantei intre 1974 – 1981 , figureaza a fi politician de centru dreapta , dar este mason .

A colaborat strans cu Henry Kissinger in Trilateral Commission .

Este pro avort si pro contraceptie .

In 1982 , impreuna cu prietenul sau Gerald Ford formeaza AEI World Forum , intalniri anuale ale oamenilor de afaceri si finante importanti , sefi si oficialitati guvernamentale , “ elite “ intelectuale . Sponsorizarea vine din partea American Enterprise Institute , al carei principal consilier este Samuel P. Huntington cel cu lucrarea Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale

Proiectul Constitutiei Europene a fost elaborat de Valéry Giscard D’Estaing , presedintele Conventiei Europene care a redactat textul tratatului constitutional .

Acelasi care in ianuarie 1989, impreuna cu o delegatie a Comisiei Trilaterale , formata din bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger , s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze in marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI si Banca Mondiala . In cursul intrevederii , la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov:

Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va intampla - probabil intr-un interval de 15 ani - dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.”

Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat pentru opinia publica .

UE se transforma intr-un ritm galopant intr-un Big Brother de STANGA . La PAPUSARI totul este bine planificat si se respecta in tocmai schemele prestabilite . Sa vedem ce se spunea in textul declaratiei adoptate la intalnirea Consiliului European de la Laeken din 15 decembrie 2001 , cand s-a pregati urmatoare Conferinta interguvernamentala . Conventia s-a intrunit ( cum altfel ? ) sub presedintia domnului Valery Giscard d’Estaing :

Dupa caderea Zidului Berlinului, ne asteptam cu totii la o lunga perioada de stabilitate, fara conflicte, bazata pe respectarea drepturilor omului. Dupa doar cativa ani, aceasta nu mai poate fi o certitudine. Ne-am trezit brusc, o data cu evenimentele din 11 Septembrie. Fortele opozante inca nu au disparut: FANATISMUL RELIGIOS , NATIONALISMUL , rasismul si TERORISMUL sunt in crestere . „ ( … )

Europa este continentul valorilor umane, al Cartei Magna, al Declaratiei Drepturilor Omului, al REVOLUTIEI FRANCEZE . „

( NOTA 3 )

Multumita bunului Dumnezeu , dupa oarece stradanie , am scris o incursiune in istoricul mass-media si industriei de filme cu detalii despre fondatorii mega ziarelor , televiziunilor , studiourilor dar si despre stapanii lor actuali . Este un foarte amplu material informativ util si necesar pentru a descoperi legaturile dintre acestia si ELITELE din spatele bancilor , economiei si politicului . Vom intelege astfel cum media si cinematografia reprezinta trambitele folosite pentru manipularea , indobitocirea si pregatirea maselor pentru acceptarea GUVERNULUI MONDIAL cu a sa doctrina a NOII ORDINI MONDIALE .

Mass-media , industria de filme , EVREI , elite , NOUA ORDINE MONDIALA , GUVERNUL MONDIAL

( NOTA 4 )

Comisia Trilaterala a fost creata in 1973 la initiativa lui David Rockefeller . Alti membri fondatori au fost Alan Greenspan si Paul Volcker , ambii fosti capi ai Federal Reserve . De asemenea si Zbigniew Brzezinski , care a fost si director .

( NOTA 5 )

Actualul patriarh al familiei este David Rockefeller ( 1915 - ) FONDATOR al Bilderberg Group , MEMBRU CONSILIU DE CONDUCERE PE VIATA ( din 1954 ) . Membru Bohemian Grove . Seful Rockefeller Foundation si Rockefeller Center .

Cum laude Harvard University, teza “ Fabian socialism “ .

Director Carnegie Endowment for International Peace alaturi de Alger Hiss , John Foster Dulles ( Central Intelligence Agency ) , Dwight D. Eisenhower si fondatorul IBM Thomas J. Watson

In 1949 devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . A initiat Marshall Plan .

In 1946, Rockefeller devine singurul bancher al familiei ( Chase National Bank ) , acum denumita JPMorgan Chase .

Printre apropiatii lui David : Rothschild , generalul George C. Marshall , membrii Ford family , Bill Clinton , Henry Kissinger , Riley P. Bechtel ( Bechtel Group) , Gianni Agnelli ( Fiat ) , John Loudon ( Royal Dutch-Shell ) , C. Douglas Dillon , David Packard (Hewlett-Packard ) , familia Dulles , Katharine Graham ( Washington Post ) , Brooke Astor ( Astor family - Waldorf-Astoria Hotel ) , Peter G. Peterson ( presedintele Blackstone Group, fost presedinte Council on Foreign Relations ) , Arthur Ochs Sulzberger, Jr. ( presedintele New York Times ) .

Paul Volcker , un apropiat al familiei , a lucrat pentru banca sa , inainte de a deveni presedinte Federal Reserve .

Banca sa are stranse legaturi cu World Bank . Trei dintre presedintii acesteia , John J. McCloy , Eugene R. Black, Sr. si George Woods au lucrat pentru el . James D. Wolfensohn este chiar asociat apropiat al familiei , fiind director al Rockefeller Foundation si al altor organisme Rockefeller . De asemenea familia a gazduit pe propietatile sale numeroase intalniri regulate cu guvernatori de banci nationale sau ale World Bank si International Monetary Fund .

Un alt apropiat al familiei , Joseph Verner Reed, Jr , a fost asistentul lui Eugene R. Black, Sr. ( al carui tata a fost Chairman of the Federal Reserve ) .

A dezvoltat legaturi apropiate cu Central Intelligence Agency (CIA) inca din anii ‘ 50 . Apropiati ai familiei Allen Dulles si fratele sau John Foster Dulles , directorul Richard Helms , Archibald Roosevelt, Jr. , Kermit Roosevelt, Jr. , William Bundy

In 1965, Rockefeller si cativa oameni de afaceri au fondat Council of the Americas . Principalul lor proiect este North American Free Trade Agreement ( NAFTA ) despre care Henry Kissinger spunea :

“ NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

L-a convins pe presedintele Jimmy Carter sa aprobe intrarea sahului Iranului Mohammad Reza Pahlavi in SUA pentru spitalizare . Aceasta actiune a precipitat criza ostaticilor din Iran .

In 1992, a fost desemnat sa conduca Russian-American Bankers Forum, grup consultativ ce a sfatuit Rusia in privinta modernizarii bancilor .

In 2006 a format o echipa cu sefii Goldman Sachs pentru crearea Republicans Who Care .

JPMorgan a anuntat saptamanile trecute ca l-a numit in board-ul sau de consilieri internationali pe Anatoli Ciubais, fost vicepremier cunoscut drept unul dintre principalii artizani ai reformelor economice din Rusia. Ciubais este primul rus care se alatura consultantilor JPMorgan .

Edificator pentru ce are in cap sunt insasi declaratiile sale :

   In august 1973 intr-un articol pentru New Yorker Times ,scria : 

Experimentul social din China lui Mao este unul din cele mai importante si de success din istorie “

Aceasta deoarece si China le-a servit si le serveste drept laborator special de studiu pentru societatea de maine dorita de ei .

La Consiliul de Afaceri al Natiunilor Unite, 14 Sept. 1994:

“ Dar aceasta fereastra de ocazii, in care putem construi o ordine mondiala interdependenta, nu va fi deschisa pentru mult timp. Deja sunt forte puternice care lucreaza si ameninta sa distruga toate sperantele si eforturile noastre de a ridica o structura rezistenta de interdependenta globala. “

Si cea mai celebra :

Tot ce avem nevoie este o criza majora, iar natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala

Cititi va rog si articolul :

Familia ROCKEFELLER si NOUA ORDINE MONDIALA

( NOTA 6 )

Henry Kissinger

Henry Kissinger ( 1923 - ) , evreu , participant Bilderberg Group , Secretary of State, 1973 - 1977 . Director Nuclear Weapons and Foreign Policy la Council on Foreign Relations. A lucrat pentru Rockefeller Brothers Fund ca director al Special Studies Project ( unde l-a racolat Nelson A. Rockefeller ) . Participant activ Trilateral Commission. In 2002 presedintele George W. Bush l-a numit presedintele unui comitet de investigatie al atacurilor de la 11.09. , fost presedinte al International Advisory Committee of JP Morgan Chase ( banca Rockefeller ) . Membru Bohemian Grove

A facut o vizita secreta in China in 1971 , avandu-l subaltern pe Winston Lord .

Tot el mai spunea in 1974 , in spiritul eugeniei PAPUSARESTI :

Depopularea trebuie sa fie cea mai mare prioritate a politicii externe pentru lumea a treia

Iar la conferinta Bilderberg Group din Evian, Franta, 1991:

“ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Maine - ea ne va multumi! Asta este cu atat mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. In acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa ii scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Cand le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie in favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial. “

Si foarte important :

NAFTA este o piatra de temelie la construirea Noii Ordini Mondiale. “

( NOTA 7 )

Ce a insemnat aderarea , cititi va rog in articolul

Aderarea Romaniei la NATO si UE

Si sa ne amintim si de spusele marelui duhovnic Ioanichie Balan :

IOANICHIE BALAN : Comunismul si evreii , “ TRAIM VREMURI APOCALIPTICE “ – video

( NOTA 8 )

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS a fost creat in 1921 , primul ei director fiind Paul Warburg . Cei care au stapanit consiliul inca de la inceput sunt Rockefeller family , la infiintarea lui prin John D. Rockefeller, Jr. care l-a si finantat enorm . Finantarile au continuat prin Rockefeller Brothers Fund . In 1949 David Rockefeller devine cel mai tanar director al Council on Foreign Relations , pe care de atunci il stapaneste . A initiat si pregatit figuri importante ale politicii internationale americane , TOTI obligatoriu membri ai consiliului . Printre ultimii : Condoleezza Rice si vice presidintele Dick Cheney . In crearea sa au avut interes si cei de la Morgan .

Consiliul publica bilunarul Foreign Affairs . Elihu Root , cel ce fusese primul presedinte al Council on Foreign Relations spunea despre publicatie ca este un ghid pentru opinia publica .

Consiliul este strans legat de David Rockefeller Studies Program .

Joseph Kraft fost membru CFR si Trilateral Commission spune despre consiliu ca este Power Elite , condus de oameni cu interese si viziuni similare ce creaza evenimente de pe pozitii invulnerabile aflate in spatele “ scenei “ .

Chester Ward, Amiral si fost judecator in Marina Militara SUA, membru in CFR timp de 15 ani spunea :

Scopul principal al CFR este slabirea suveranitatii SUA si a independentei nationale si supunerea ei unui guvern unic mondial.

Detalii despre membrii marcanti gasiti in articolul :

COUNCIL ON FOREIGN RELATIONS – istoric si detalii despre membri

( NOTA 9 )

Bohemian Grove

Fondata in la sfarsitul secolului 19 , Bohemian Grove este o adunatura de “ elite “ ce practica ritualuri pagane . Au ca simbol bufnita , si practica cermonialul “Cremation of Care” in care simulaza aducerea de jertfe umane ( copii ) diavolului , prin incinerare .

Intregul ritual seamana izbitor cu ceea ce stim despre inchinarea la Moloch , tipul de cult atat de urat de Dumnezeu in care din pacate cazusera inca din vechime multi israelieni ce aduceau jerfe proprii copii .

Interesant este de studiat si site-ul :

http://www.infowars.com/bg1.html

( NOTA 10 )

Clarence Dillon

Clarence Dillon , evreu polonez , nascut Clarence Lapowski ( 1882 – 1979 ) .

Tatal lui C. Douglas Dillon .

In 1916 cumpara William A. Read & Company al carui nume il schimba in 1920 in Dillon, Read & Co.. Mana sa dreapta in companie , James Forrestal , devine Secretary of the Navy, iar mai apoi Secretary of Defense dar moare in circumstante misterioase intr-un spital federal .

In timpul primului razboi mondial , Bernard Baruch , chairman al War Industries Board ( cunoscut ca tarul industriei americane ) ii cere lui Clarence Dillon sa fie assistant chairman al aceluiasi War Industries Board.

Director al American Foreign Securities Corporation , pe care a creat-o in 1915 pentru finantarea guvernului francez in cumpararea de munitie din SUA .

In 1935 cumpara Chateau Haut-Brion ( vinuri ) .

Membru Council on Foreign Relations .

Dillon, Read & Co.

In 1916 Clarence Dillon cumpara William A. Read & Company al carui nume il schimba in 1920 in Dillon, Read & Co.. , devenind o proeminenta banca de investitii din anii 1920 si pana in anii 1960 . Patronul ei a manageriat salvarea Goodyear Tire & Rubber Company in anii 1920 , vanzarea Dodge Motors (in 1922 catre Chrysler .

In 1997 Dillon, Read & Co. se uneste cu S. G. Warburg & Co. , formandu-se Warburg Dillon Read , redenumita apoi UBS Warburg , acum parte a UBS AG .

C. Douglas Dillon

Clarence Douglas Dillon ( 1909 – 2003 ) , evreu ,