Archive for Religie
Cruce pe domeniul public: 12 ha din Bucureşti, donate bisericii
Atributele democrat-urbanistice ale României par să fie, în ultimii 20 de ani, vilele prospere, blocurile de tip zgârie-nori şi bisericile. Numai în Bucureşti, pe Calea Dudeşti, se chinuie de câţiva ani să răsară trei biserici, pe distanţa a numai două staţii de tramvai. Două dintre ele impart aceeaşi limbă de teren, şi reprezintă în fapt aceeaşi biserică, una din lemn în care se ţin slujbe de câţiva ani, şi cealaltă din beton, cu hramul Sfânta Treime Dudeşti.
Biserica din beton are o autorizaţie de construcţie din 2004, dar ea nu e gata nici azi, în timp ce legea prevede că orice autorizaţie de construcţie nu are o valabilitate mai mare de doi ani.
Alături de cele două biserici se lăfăie pe aceeaşi parcelă un mic târg de maşini, în capătul căruia tronează o cruce, pesemne ca să înlesnească vânzarea de maşini.
Practica arată că în toate cazurile în care mai întâi a fost ridicată o bisericuţă din lemn, pe principiul “terenul e mic, nu distrugem spaţiul verde, doar amplasăm o mică bisericuţa din lemn, ca să aibă enoriaşii unde să se roage”, în câţiva ani ea a fost dublată de o construcţie mai mare şi mai agresivă la adresa mediului. Iar după finalizarea bisericii din beton comunitatea s-a ales cu două biserici de fapt, pentru că nimeni nu mai demolează micuţa construcţie din lemn.
Preotul: “Cum ne daţi bani, cum o terminăm!”
Mai departe, pe aceeaşi Cale Dudeşti, un schelet metalic amplasat pe o fundaţie solidă din beton s-a aciuat într-o curte, la nici doi metri distanţă de clădirea vecină – o firmă de birouri.
Scheletul va fi o biserică, după cum arată şi arhitectura, dar şi afişul de autorizaţie. La întrebarea când va fi gata biserica, preotul răspunde: “Repede, dacă ne daţi bani. Cum ne daţi bani, cum o terminăm!” .
Nu-l deranjează nici distanţa mică faţă de vecini, nici faptul că până când se termină construcţia va ţine slujbele în subsolul de beton al fundaţiei, unde deja e amenajat un altar şi toate cele trebuincioase serviciului religios.
Acestea sunt doar câteva exemple de biserici apărute ca ciupercile după ploaie în mediul urban. Deşi se zbat în şantier de ani de zile, preoţii nu pregetă să înceapă altele. Şi niciun şantier nu stagnează, după cum dă asigurări preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor. “E criză, le facem cu cât putem. Nu mai sunt finanţe la nivel naţional. Dar în Bucureşti nu există construcţie de biserică unde să se fi încetat activitatea!”.
Biserica şi primăria combat sărăcia
În Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a alocat gratuit cel puţin 30 de terenuri pentru biserici, începând din 1990 până astăzi. 28 dintre ele au revenit Bisericii Ortodoxe Române, care are azi şi un protocol de colaborare cu Primăria Capitalei, prin care se stabileşte că municipalitatea va ajuta biserica cu fonduri, terenuri şi nu numai.
Astfel de protocoale au fost semnate în toată ţara– în urma unei hotărâri de guvern care prevedea această posibilitate în 2005 –, primăriile angajându-se să sprijine BOR să-si îndeplinească misiunea de utilitate publică de combatere a sărăciei.
De departe cele mai importante ajutoare acordate de primării bisericii au fost terenurile, a căror valoare, se ştie, în oraşele aglomerate, continuă să fie foarte mare.
În Bucureşti, parcelele publice oferite bisericii au fost generoase în anii ’90, când încă se mai găseau astfel de terenuri. Dimensiunile s-au micşorat de la 5.000 de mp, la 1.000 de metri şi mai puţin, din cauza penuriei de terenuri din Capitală.
În total, estimează studiul realizat de Fundaţia Solidaritate pentru Libertate de Conştiinţă (FSLC) CGMB a dat peste 70.000 metri pătraţi de teren bisericii. La asta se adaugă cei 52.000 de mp dedicaţi Catedralei Mântuirii Neamului.
Multe, dar fără valoare arhitectonică
Cazuri de cetăţeni nemulţumiţi că biserica le fură şi ultima parcelă de verdeaţă din faţa blocului au fost semnalate în mai multe oraşe în ultimii ani. În ciuda răbufnirilor sporadice ale enoriaşilor nemulţumiţi, biserica şi-a continuat, însă, dezvoltarea, sprijinindu-se atât pe banii publici, cât şi pe statutul său tabu în societate.
Niciun politician nu îndrăzneşte să se opună cererilor venite dinspre preoţime, chiar dacă nu le împărtăşeşte, iar atunci când a fost refuzată politicos biserica s-a reorientat, găsindu-şi sprijin la alte autorităţi.
Un fost arhitect şef al Capitalei admite că în anii ’90 a fost o adevărată avalanşă de terenuri donate bisericii de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Se încerca o recuperare a timpului pierdut în comunism.
“A fost un entuziasm imobiliar al preoţilor pe care la un moment dat l-am mai temperat cu un studiu de reţea. Nu prea mai era loc şi nici nevoie. Atunci s-au reorientat spre primăriile de sector, care nu i-au refuzat şi din motive electorale. Teodosie Tomitanul a primit de la primarul Onţanu parcul în care este cinema Floreasca, Biserica Catolică din Drumul Taberei s-a construit tot pe spaţiul verde, în sectorul 3 de asemenea au fost date multe terenuri şi s-au făcut biserici. Pesemne după câte păcate a avut fiecare”, insinuează zâmbind fostul arhitect.
Acesta admite că numărul mare de biserici construite în oraşe ne face să întrecem anumite oraşe istorice în densitatea locaşelor de cult.
“În timp ce alte societăţi se laicizează, noi plusăm la capitolul biserici. E adevărat că în Bucureşti s-au demolat biserici, dar şi în Paris s-au demolat, peste 2.000 de biserici într-o perioadă istorică, însă ulterior s-au construit monumente istorice. Or la noi valoarea estetică este modestă pentru că Biserica Ortodoxă Română face lucrări cu nespecialişti, din rândurile bisericii, şi astfel ies hidoşenii. Românii în general nu au o pregătire estetică,care ar trebui introdusă ca disciplină la şcoală”, crede acelaşi arhitect.
VECINI. Biserica din imagine nu respectă nicio normă urbanistică, fiind amplasată la nici doi metri distanţă de proprietăţile vecine
Foto: Mihnea Ciulei
1000 de euro/mp de biserică, la roşu…
De ce a ales biserica să construiască mult şi inestetic? Arhitecţii consacraţi spun că alegerea de a face totul “in house” e determinată şi de zgârcenia prelaţilor, şi de existenţa în rândurile teologilor a acelora cu dublă specializare: teolog şi architect (sic!). O altă posibilă explicaţie ar fi aceea că multe donaţii vin spre noile ctitorii în natură. Unii donează mână de lucru, alţii material de construcţie, şi până la urmă biserica se face cum dă Dumnezeu, dar mai ales donatorii.
Din acest motiv nici preţul de construcţie nu e uşor de aflat, presupunând că ar vrea cineva să-l şi divulge. Un architect care a lucrat la câteva locaşe de cult în ultimii ani, dar a fost vizibil deranjat de demersul EVZ de a afla dedesubturile financiare ale bisericii, ne-a declarat că nu ştie exact la cât poate ajunge un metru pătrat de construcţie sfântă în România.
În medie el a apreciat că un mp de biserică ar fi cam 1.000 de euro, dar cifra se poate duce mult în sus dacă investiţia trebuie dotată cu fresce, vitralii şi alte accesorii. La costul de înălţare se vor adăuga apoi preţurile odoarelor şi astfel se poate ajunge la sume de neimaginat.
… şi cel puţin cinci-zece ani de şantier
De altfel biserica are şi câteva firme agreate deopotrivă şi de politicieni, cu care construieşte. Una dintre acestea fiind Aedificia Carpaţi, care a construit, numai în Bucureşti, biserica din incinta Politehnicii Bucureşti, biserica din curtea Palatului Cotroceni, şi a avut parte de un contract de un milion de euro în 2004, prin încredinţare directă, pentru dezafectarea Mausoleului din Parcul Carol, când se preconiza că acolo se va înălţa Catedrala Mântuirii Neamului.
Catedrala şi-a schimbat între timp amplasarea, şi în ciuda declaraţiilor prelaţilor, cum că edificul are deja finanţarea asigurată, din surse private, statul a tot alocat de-a lungul anilor sume diverse pentru ea. Numai din bugetul pentru 2009 sunt prevăzute 5 milioane de lei, conform unui tabel cu biserici finanţare de la buget ce apare pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Că finanţarea e totuşi o problemă pentru construcţii atât de mari cum îşi doreşte biserica, stau mărturie numeroasele şantiere din ţară, cu edificii religioase de anvergură, după cum exemplifică raportul FSLC din 2005: “Orizontul de timp necesar edificării celei mai mari construcţii de acest tip din România, menită să adăpostească cel puţin 5.000 de credincioşi şi un complex cu facilităţi diverse, poate fi estimat prin comparaţie cu istoriile celorlalte catedrale ortodoxe gigantice din ţară: 10 ani la Buzău (nefinalizată), 11 ani la Vatra Dornei, 12 la Oradea (finalizată pe jumătate), 14 la Baia Mare (nefinalizată), 15 ani (planificaţi) la Suceava”.
BOR – acţiuni umanitare de aproape un milion de euro în 2008
Pe lângă terenuri, primăriile mai alocă şi bani din când în când, nominal, câte unei biserici care cere aşa ceva. Fiecare primărie alocă într-un an bani pentru cel puţin trei-patru locaşe de cult de pe rază sa de administrare, prin dispoziţii votate de consiliile locale în unanimitate.
Fondurile cheltuite astfel de la primării sunt imposibil de aflat, deoarece nicio primărie nu le raportează intr-un loc central ca să se ţină o evidenţa, după cum nici bisericile nu raportează ce fac cu banii.
De altfel, chiar legea administraţiei publice locale 69/1991 prevedea ca primăriile să aloce terenuri şi fonduri acelor societăţi de binefacere sau de utilitate publică recunoscute, în scopul unor activităţi ce satisfac cerinţele cetăţenilor. Studiul FSLC arată că alocarea de terenuri pentru biserici a fost de o legalitate îndoielnică până la apariţia noii legi a administraţiei (215/2001).
Pentru că legea prevedea ca beneficiarul să facă dovada că pe terenul respectiv va întreprinde activităţi de utilitate publică, în hotărârile CGMB de după 2001, prin care biserica primeşte terenuri gratis, se specifică intenţia de a construi acolo, pe lângă biserică, şi un aşezământ de binefacere.
În realitate, puţine din miile de noi biserici construite în ultimii 20 de ani au ataşate astfel de centre sociale. Iar asta rezultă chiar din raportul pe 2008 al Preafericitului Patriarh Daniel, în care se spune că: “În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 345 aşezăminte social-filantropice, dintre care: 109 aşezăminte pentru copii, 51 aşezăminte pentru vârstnici, 106 cantine şi brutării sociale, 23 cabinete medicale şi 2 farmacii sociale, 11 centre de diagnostic şi tratament pentru persoane cu nevoi speciale, 33 centre de consiliere, 1 centru pentru victimele traficului de fiinte umane şi 19 centre pentru asistenţa familiilor în dificultate. De serviciile şi proiectele sociale desfăşurate în eparhii, în anul 2008, au beneficiat 406.164 persoane şi familii”.
Suma cheltuită de BOR, în 2008, pe acţiuni caritabile a fost, conform aceluiaşi raport, de 3,7 de milioane de lei, adică aproape un milion de euro, în anul în care biserica a primit de la stat subvenţii de peste 100 de milioane de euro.
Arenda bisericii: cota de lumânări şi abonament ul la TV Trinitas
Nimeni nu contestă rolul social pe care ar trebui să-l aibă biserica, motiv ce a stat şi la baza protocoalelor încheiate între primării şi arhiepiscopiile teritoriale din toată ţara. Timpul a dovedit în unele cazuri că fiecare parte semnatară a protocolului a avut altceva în minte, după cum povesteşte unul din consilierii din Capitală, care spune, sub protecţia anonimatului, că a fost şocat să constate că Arhiepiscopia Bucureştilor nu ştie decât să ceară bani şi terenuri de la primărie pentru construcţia de noi biserici sau susţinerea financiară a celor mai scăpătate dintre parohii.
Consilierul spune că municipalitatea s-ar fi aşteptat la o colaborare între primărie şi biserică pentru activităţi sociale şi cel mult pentru restaurarea unor monumente istorice degradate.
În loc de asta, primăria a fost solicitată să ajute anumite parohii în care, din cauza scăderi numărului de enoriaşi, implicit a încasărilor de pe urma nunţilor, botezurilor, înmormântărilor, biserica nu mai putea să-şi îndeplinească îndatoririle financiare către Arhiepiscopie: respectiv nu mai vindea suficiente lumânări şi obiecte de cult (fiecare biserică are o normă care a crescut exagerat în ultimii doi ani, se plâng unii preoţi) şi nu-şi mai permitea să plătească abonamentele obligatorii către trustul de presă al Patriarhiei – Trinitas şi Basilica.
Părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, admite că bisericile au îndatoriri financiare către episcopii, pentru că din aceste fonduri se săvârşesc misiunile sociale ale bisercii, însă susţine că numai bisericile bucureştene au şi obligaţia de a plăti un abonament către trustul de presă al Patriarhiei.
Aproape toate bisericile din ţară, însă, sunt obligate să difuzeze cotidianul “Lumina” al Patriarhiei şi săptămânalul “Lumina de Duminică” , şi-i obligă astfel, la rândul lor, pe enoriaşi să le cumpere. Se pare că preoţii au fost suficient de convingători încât în decursul anului 2008 tirajul ziarului “Lumina” s-a dublat, de la 5000 la 10.000 de exemplare.
Biserici în parcuri sau în rezervaţii naturale
Construcţiile în parcuri din marile oraşe sunt dublate de edificarea bisericilor sau mănăstirilor în rezervaţii naturale, cum ar fi Vârful Toaca din Ceahlău, unde s-a ridicat un schit în urmă cu zece ani, pe un teren de 20.000 de mp. Construcţia schitului a beneficiat atunci şi de ajutorul armatei, care a transportat timp de câteva zile la rând, cu elicoptere miltare, materialele de construcţie în rezervaţia natural montană. Costul unui astfel de zbor, se spune în raportul FSLC, ar fi de 1.350 de euro/oră şi e plătit de la buget.
Tot într-o rezervaţie naturală, în Piatra Craiului, se construieşte un alt schit, Colţul Chiliilor, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sibiului.
update: România produce de zece ori mai mulţi teologi decât în ’89
Dollores Benezic
sursa: evz.ro
Related Posts: |
 |
Romania in plata Domnului: dispar trei scoli pe zi, apare o biserica la doua zile Statul si comunitatile locale prefera sa isi bage banii in ridicarea de biserici, nu in construirea unor scoli sau spitale. Dupa 1989, in medie, Romania... |
|
Moare lumea de foame? Impozitați bisericile! Dati Cezarului ce e al Cezarului! Adică taxele. Românilor le place să poleiască realitatea. Ne place să zicem că biserica e “de încredere”.... |
 |
PARTENERIATUL POLITICA-BISERICA, O AFACERE PROSPERA DE 20 DE ANI Statul laic roman aloca anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mica, fara utilitati. Zecile de milioane de euro date... |
România după 1989: o biserică nouă la două zile
Ctitoria de biserici a ajuns o industrie imobiliară în ultimii 20 de ani din două cauze oficiale: migraţia oamenilor la oraşe şi demolarea multor biserici în comunism.
Sub pretextul reconstruirii, dar şi a venirii în sprijinul nevoilor oamenilor din marile aglomerări urbane, biserica s-a extins cu o rată de creştere uimitoare: în medie cu 150 de locaşe pe an. Chiar dacă abolirea interdicţiilor a însemnat şi pătrunderea pe piaţa românească a mai multor culte religioase (unele dintre ele fiinţau şi pe vremea lui Ceauşescu, dar în ilegalitate), tot Biserica Ortodoxă deţine ponderea de peste 80% atât în privinţa adeziunilor religioase, cât şi a alocărilor de fonduri bugetare.
De aceea 3.000 de biserici, din cele 4.000 câte se spune că ar fi apărut în România din 1989 încoace, sunt biserici ortodoxe.
Secretariatul de Stat pentru Culte le-a pierdut şirul
Preotul Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, susţine că după 1990 s-au ctitorit peste 2.000 de biserici în România, dar spune că nu există nişte criterii exacte pentru amplasarea bisericilor la un anumit număr de locuitori.
Pe principiul “S-a simţit nevoia de către credincioşi” Bucureştiul s-a îmbogăţit cu peste 150 de biserici numai în ultimii 20 de ani, ajungând azi să aibă peste 300. Părintele Stoica, însă, consideră că tot nu sunt suficiente.
Secretariatului de Stat pentru Culte, instituţia prin care se derulează toate fondurile bugetare alocate bisericilor, susţine că nu ştie câte biserici există în România, pe motiv că „unele culte nu ne comunică numărul bisericilor lor”.
Din acest motiv, site-ul oficial al instituţiei conţine date inexact despre numărul total de biserici:
Se pare că informaţiile de pe site-ul SSC nu sunt actualizate de cel puţin doi ani, unul dintre cultele care “nu comunică” cu SSC fiind chiar cel majoritar, ortodox, care încearcă astfel să treacă sub tăcere extinderea fără precedent a bisericilor.
În bilanţul anului 2008, făcut public de Preafericitul Patriarh Daniel chiar pe site-ul Patriahiei, se spune că BOR are “15.717 locaşuri de cult, grupate în 175 protopopiate, precum şi în cele 13 eparhii din afara graniţelor ţării (unde slujesc 513 preoţi şi diaconi)”, deci cu mai bine de 1.000 de biserici în plus faţă de statistica etalată pe site-ul SSC.
În acelaşi document, Patriarhul Daniel mai spune şi că anul 2008 a însemnat: “punerea pietrei de temelie şi începerea lucrărilor la 153 biserici noi; continuarea lucrărilor la 923 biserici noi începute în anii anteriori; finalizarea lucrărilor la 300 de biserici nou construite, dintre care 265 au fost sfinţite; repararea, restaurarea şi consolidarea la 563 biserici care nu sunt monumente; repictarea a 417 biserici, din rândul cărora, 296 lăcaşuri au fost resfinţite. Cheltuielile s-au realizat din contribuţiile credincioşilor, din fonduri proprii, de la Fondul Central Misionar, din fonduri eparhiale, de la sponsori şi de la bugetul de stat”.
ONG-urile au numărat 4.000 de biserici noi
Dacă instituţiile statului se încurcă în cifrele oficiale, mai multe organizaţii neguvernamentale s-au apucat să cerceteze chestiunea şi au aflat lucruri surprinzătoare.
Două rapoarte finanţate de ambasadele Elveţiei şi Olandei la Bucureşti, realizate de APADOR –CH în 2008 şi de Fundaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (FSLC) în 2005, dezvăluie o parte din fenomenul expansiunii bisericii şi influenţa acesteia asupra statului laic, furnizând informaţii pe care statul nu are niciun interes să le recunoască.
Conform raportului celor de la FSLC, “Biserica Ortodoxă a ridicat între 1990 şi finele lui 2004 aproximativ 2.000 de lăcaşuri de cult, alte circa 1.000 fiind în curs de construire. Aceasta plasează media anuală în jur de 200 de biserici.
Doar în cazul Bisericii Penticostale se mai poate vorbi despre o activitate atât de intensă de înfiinţare de noi lăcaşuri de cult – într-un interval de nici zece ani (1995-2003) au apărut aproximativ 1.000 de noi biserici, procentul de creştere fiind de circa 75% şi corespunzând unei creşteri a membrilor acestui cult cu aproximativ 50%”.
Autorii - Liviu Andreescu, în colaborare cu Emil Moise şi Judit-Andrea Kacsó - spun că: “Ascendenţa Bisericii Ortodoxe nu se reduce însă la simpla superioritate numerică a lăcaşurilor de cult, ci la vizibilitatea şi prezenţa socială a acestora. În timp ce din multele lăcaşuri neoprotestante apărute după 1989 doar o parte au fost ridicate, restul fiind amenajate în construcţii sau case preexistente cumpărate ori închiriate, cele 3.000 de biserici ortodoxe au fost practic toate construite din temelii”.
Bani, fără număr, fără control
La fel ca numărul bisericilor, şi fondurile alocate pentru ele de la buget par a fi secret de stat. Deşi e vorba de bani publici, subvenţiile bugetare primite de culte în România sunt imposibil de aflat cu exactitate, pe de-o parte din cauza faptului că ele provin din multe şi necunoscute surse, iar pe de altă parte pentru că orice întrebare privitoare la finaţele bisericeşti este primită cu suspiciune de cler şi cu opacitate de oficialii statului, care se prevalează mai mult de „frica de Doamne Doamne” decât de legea liberului acces la informaţii.
În realitate, autorităţile preferă să păstreze anonimatul acestor sume pentru că asta oferă o libertate mare în cheltuirea lor.
Gabriel Andreescu, conferentiar universitar, directorul Noii Reviste de Drepturile Omului, consideră că banii vărsaţi de stat la cutia milei servesc deopotrivă ambelor structuri implicate, politicieni şi preoţi: “Datorită structurii autoritare a BOR, ca şi caracterului ei privat, Biserica este o instituţie extrem de avantajoasă pentru actele de corupţie. Ea poate vehicula sume imense de bani fără să dea socoteală. S-a creat pur şi simplu un obicei, de a da bani bisericii fără teama că cei ce semnează vor da socoteală. Ei se pot justifica oricând că o fac pentru că susţin viaţa spiritual, ce mai contează realitatea!”.
200.000 de euro lunar pentru bisericile din diaspora
Conform datelor furnizate cu greu de Secretariatul de Stat pentru Culte, banii alocaţi de la buget pentru finanţarea cultelor au cunoscut următoarea dinamică: în 2006 - 182.603.935 lei, în 2007- 318.953.735 lei, în 2008-463.242.527 lei şi în 2009 - 385.642.000 lei.
În total pe ultimii patru ani cultele au beneficiat numai din bugetul Ministerului Culturii de peste 337 de milioane de euro, sume care au reprezentat anual cam 40% din totalul bugetului culturii.
Secretariatul pentru culte explică şi pe ce s-au dus banii: „bugetul pentru domeniul culte este alcătuit din: sprijin financiar pentru salarizarea personalului clerical, sprijin financiar pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult, contribuţii pentru personalul din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul public, sprijin financiar pentru schitul românesc «Prodromu» de la Muntele Athos (începând cu anul 2007 se alocă suma de 250.000 euro anual), sprijin financiar pentru comunităţile religioase din diaspora ( de la 1 iulie 2008 suma a fost majorată de la 60.000 euro/lunar la 200.000 euro lunar)”.
Acestea sunt doar sumele alocate prin bugetul Ministerului Culturii. Fonduri pentru construcţia de biserici şi salarizarea preoţilor sau a lumânăreselor vin şi de la primării sau de la alte instituţii publice, cum ar fi Inspectoratul de Sta în Construcţii, o instituţie care ar trebui să controleze legalitatea construcţiilor, deci implicit a bisericilor.
Raportul FSLC arată că sumele primite de culte de la stat au avut o dinamică crescătoare de la finele anilor 90. În 1996, 1997 şi 1998 statul a subvenţionat biserica în medie cu 3,6 milioane de dolari anual. O creştere bruscă s-a înregistrat în 1999 când cifra totală a alocaţiilor bugetare pentru biserică s-a triplat, ajungând la 90,679 miliarde de lei (10,22 milioane de dolari).
“Fonduri pentru construirea de biserici sau dependinţe au fost puse la dispoziţia BOR şi de alte organisme ale autorităţilor centrale, cum ar fi ministerele (inclusiv prin scutirea de taxe) sau Banca Naţională a României. Şi Armata a ajutat Biserica Ortodoxă în repetate rânduri. Contribuţiile venite dinspre organismele subordonate autorităţilor centrale sunt greu de estimat cu precizie, mai ales că în trecut unele dintre acestea au refuzat comunicarea de cifre”, remarcă şi autorii raportului FSLC.
Guvernul dă şi el alţi bani din Fondul pentru urgenţe
Studiul realizat în 2008 de APADOR-CH susţine că sumele virate către biserici an de an sunt mai mari decât fondurile recunoscute de Secretariatul de Stat pentru Culte, deoarece în fiecare an guvernul emite şi câteva hotărâri de suplimentare a acestor fonduri.
Conform studiului citat, numai în 2007 Guvernul a alocat suplimentar bisericilor, prin diverse hotărâri de guvern, aproximativ 18,6 milioane de euro. Din ei 1,4 milioane de lei au fost alocate organizării celei de-a treia Adunări Ecumenice, 1 milion de lei organizării funeraliilor Preafericitului Părinte Teoctist, şi instalării noului patriarch al BOR. Restul sumei a ajuns tot în renovarea şi construcţia de biserici.
În ultimii 20 de ani, guvernele au emis peste 200 de hotărâri prin care alocă bani bisericilor, în plus faţă de prevederile bugetare votate de parlament.
Voinţa parlamentarilor: 900 de biserici, 242 de şcoli, 36 de spitale
O generozitate aparte au manifestat anul acesta parlamentarii români care au simţit nevoia, la votarea bugetului, să mărească bugetul pentru culte, în detrimentul celorlalte activităţi culturale pe care le plănuia Ministerul Culturii.
Amendamentele parlamentarilor au dublat sumele prevăzute pentru biserici, suplimentând bugetul cu peste 60 de milioane de lei pentru construcţia şi reparaţia a aproape 900 de biserici. Prin comparaţie, aceiaşi parlamentari au alocat numai 40 de milioane de lei pentru 242 de şcoli, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale.
Despre demersul generos al parlamentarilor, părintele Stoica spune că “e rezultatul votului uninominal. Parlamentarii aleşi astfel au mers în comunităţile care i-au ales şi asta le-au cerut comunităţile respective”.
Câte din comunităţile respective or fi vrut cu adevărat biserici e greu de spus, pentru că numai biserica ştie când s-a atins pragul de saturatie cu biserici şi când s-a trecut peste el. Chiar dacă ştie, însă, nu spune.
Despre oamenii care se revoltă împotriva noilor construcţii, biserica are o altă definiţie: „Dacă oamenii se opun e semn că tocmai acolo e nevoie de biserică, semn că oamenii trebuie să mai intre şi într-o biserica, pentru că s-au îndepărtat de credinţă”, crede preotul Visarion Alexa, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Patriarhia spune că numai 10% vine de la stat
Numărul mare de biserici începute şi nefinalizate cu anii e o dovadă, pentru unii, că puterea financiară sau dorinţa de a ctitori biserici a enoriaşilor a ajuns la fundul sacului. În plus, criza de terenuri din oraşe face ca bisericile să fure de la gura enoriaşilor şi puţinele spaţii verzi pe care aceştia le mai au.
De cealaltă parte, preoţii susţin că totuşi 90% din finanţarea bisericilor vine direct de la credincioşi, şi numai 10% reprezintă contribuţia statului. „Enoriaşii vor să vadă ceva început. Totul e să nu le arăţi un câmp gol, că nu-ţi dau nimic”, explică preotul Stoica mecanismul finanţării bisericii. Aşa se face că biserica a simţit nevoia să ocupe multe „câmpuri” cu fundaţii şi şantiere interminabile, ca să-şi poată sensibiliza enoriaşii.
Acesta este, însă un cerc vicios, deoarece indiferent cine începe o biserică, faptele arată că acolo unde comunitatea n-a reuşit să finalizeze, a completat statul sub diverse forme. Acest lucru e foarte bine ilustrat de motivaţiile date de parlamentari în şedinţa în care au decis suplimentarea bugetului cultelor cu 60 de milioane de lei, pentru încă 800 de biserici.
Parlamentarul PNL Cristina Ancuţa Pocora a avut peste 70 de amendamente prin care a solicitat bani pentru bisericile din colegiul său electoral cu următoarele motivaţii: „În anii precedenţi s-au mai alocat fonduri pentru construcţia bisericii Sfântul Gheorghe din Slobozia, la acest moment construcţia se află la cota 0. Astfel sunt necesare fonduri pentru finalizare”, „Nu există sistem de termoficare la biserica menţionată” sau „Dotarea Parohiei Făcăeni, Feteşti, pe motiv că obiectele aflate în patrimoniu sunt vechi şi uzate”. Nişte pretexte care ar fi la fel de valabile pentru cele mai multe şcoli din România.
Citiţi aici ce motive au invocat parlamentarii ca să dea bani la biserici
INFLAŢIE. Această construcţie a apărut în ultimele două luni pe Calea
Dudeşti, sector 3, unde se mai află nefinalizate de câţiva ani alte trei biserici
Foto: Mihnea Ciulei
Reacţia firească a ministrului culturii la acea dată, Toader Paleologu, a fost să se revolte pentru că mare parte din banii dirijaţi politic către biserici erau luaţi din fondurile destinate festivalurilor de teatru sau altor forme de exprimare culturală. Restul banilor au fost daţi din rezerva guvernamentală, deşi nicio biserică nu era în pericol, ca să justifice urgenţa cheltuirii banilor din fondul destinat… urgenţelor de tot felul.
Paleologu a declarat atunci că ar fi de dorit să facem o dezbatere publică să vedem „de câte biserici mai avem nevoie”, însă după aceea s-a aşternut tăcerea şi peste dezbaterea dorită de ministru, şi peste banii alocati pentru biserici.
Deşi am încercat în repetate rânduri să obţinem un punct de vedere al ministrului pe această temă, ne-am lovit de o tăcere pastorală atât a ministrului, cât şi a numeroşilor săi consilieri.
Tăcerea ministrului are şi conotaţii electorale. Neoficial, mai mulţi reprezentanţi ai statului, fie din Guvern, fie din primării, ne-au declarat că în general nimeni nu îndrăzneşte să se pună rău cu biserica, iar intr-un an electoral cu atât mai puţin. Aceleaşi oficialităţi au admis, totuşi, că în ultimii ani pretenţiile clerului au crescut, iar fondurile obţinute de culte de la buget reflectă influenţa crescândă a bisericii în instituţiile statului.
Profesorul Gabriel Andreescu e de părere că credinţa politicienilor în influenţa preoţilor e iluzorie ca şi sondajele: “Pe baza sondajelor neinterpretate corect (şi nici foarte nuanţate de altfel) BOR a reuşit să creeze între politicieni impresia că poate influenţa decisiv alegerile (deşi, între cei 84% care îşi exprimă încrederea în Biserică, circa jumătate consideră că aceasta nu are ce căuta în politică)”.
Andreescu studiază de ani de zile relaţia politicieni-biserică şi spune că “Liderii BOR au căpătat o autoritate reală în raport cu mulţi dintre politcieni şi pentru că i-au obişnuit să facă acte de obedienţă - vezi actul sărutării mâinii patriarhului de către preşedintele Traian Băsescu. Apoi, serviciile de informaţii au imense interese în colaborarea cu BOR, legăturile fiind asigurate din perioada
Ceauşescu. Acestea sunt un principal susţinător al poziţiei privilegiate ale BOR”.
Cum procedează alte state
Împotriva finanţării bisericilor de către stat s-au ridicat de-a lungul timpului cam aceleaşi voci, puţine, care au îndrăznit să-şi asume public poziţia ateistă într-o societate preponderent bigotă. Remus Cernea este unul dintre contestatari. Cea mai mare victorie a lui, împreună cu Asociaţia Umanistă Română, în 2005, a fost determinarea schimbării locului în care se va construi Catedrala Mântuirii Neamului, din Parcul Carol în spatele Palatului Parlamentului.
Cernea candidează acum la preşedinţia României, şi continuă să creadă că statul ar trebui să se delimiteze net de culte, prin renunţarea la finanţările de la buget: “Respingerea de către actuala clasă politică a principiilor statului secular dă măsura ataşamentului politicienilor români nu la principiile democratice, ci la un tip de abordare premodernă a politicii. Democraţia modernă este indisolubil legată de respectarea separării dintre stat şi biserică. În democraţiile consolidate biserica nu beneficiază de un sprijin financiar direct din partea statului. Statele Unite ale Americii şi multe dintre statele membre ale Uniunii Europene nu finanţează deloc activităţi religioase. Altele, precum Germania, doar colectează o taxă plătită benevol de către credincioşi”.
Cernea consideră că e firesc ca biserica să primească bani numai de la enoriaşii practicanţi, finanţarea cultelor de la buget fiind o încălcare a drepturilor acelor cetăţeni care nu împărtăşesc o religie anume: „Asociaţia Umanistă Română consideră că singurul mod legitim de a finanţa cultele este instituirea unei taxe plătite benevol de către credincioşi cultului de care aparţin. Orice utilizare de fonduri publice pentru biserici este imorală şi ilegitimă întrucât utilizeaza în mod arbitrar, abuziv şi discriminatoriu impozitele percepute de la persoane care fie provin din alte culte sau asociaţii religioase, fie sunt nereligioase, fie au convingeri seculariste, considerând că statul nu trebuie să finanţeze cultele”.
Raportul „Stat şi religii, o relaţie transparentă?”, publicat în 2008 de APADOR –CH, face o trecere în revistă a modului în care alte state ale lumii au ales să-şi ajute cultele. Conform studiului amintit, există state ce finanţază cultele de la buget şi altele care intermediază relaţia financiară dintre enoriaşi şi biserică prin colectarea unor taxe pe care credincioşii consimt să le plătească pentru biserică.
Citiţi aici cum finanţează alte state religia
Conform aceluiaşi studiu APADOR CH, în România două culte neoprotestante refuză ajutorul de stat: Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea şi Cultul Creştin Baptist din România-Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste. De asemenea nici Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită sub nici o formă sprijin financiar din partea statului. Acest lucru este o consecinţă atât a principiului cultului, conform căruia biserica ar trebui să fie separată de stat, cât şi a percepţiei că a obţine bani de la stat implică proceduri extrem de complicate.
Dollores Benezic
sursa: evz.ro
Related Posts: |
|
Romania in plata Domnului: dispar trei scoli pe zi, apare o biserica la doua zile Statul si comunitatile locale prefera sa isi bage banii in ridicarea de biserici, nu in construirea unor scoli sau spitale. Dupa 1989, in medie, Romania... |
|
Biserica - cifră de afaceri de sute de milioane de euro Din lumânări și calendare, din pelerinaje și cherestea, dar și din donații și sponsorizări publice și private, în vistieria cultelor din România... |
|
PARTENERIATUL POLITICA-BISERICA, O AFACERE PROSPERA DE 20 DE ANI Statul laic roman aloca anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mica, fara utilitati. Zecile de milioane de euro date... |
PARTENERIATUL POLITICA-BISERICA, O AFACERE PROSPERA DE 20 DE ANI
Statul laic roman aloca anual, pentru culte, sume ce ar face invidios orice primar de localitate mica, fara utilitati. Zecile de milioane de euro date pentru constructiile de biserici si alte zeci de milioane care se duc pe salariile clericilor au atins anul acesta un varf istoric, depasind o suta de milioane de euro.
Suma poate nu pare exagerata, comparativ cu restul bugetului, dar sare in ochii unora care considera ca Romania s-ar moderniza mai bine cu bani cheltuiti in scoli, spitale sau cercetare, decat investind in acatiste si constructii religioase cu valoare arhitectonica indoielnica.
Politicienii, care decid pana la urma destinatia banilor din buget, au intuit inca din anii ‘90 beneficiul intoarcerii cu fata spre biserica, si au ramas asa pana azi, cuprinsi cu precadere in campaniile electorale de pusee religioase.
Pretextul l-a constituit, asa cum povesteste intaiul liber cugetator al tarii, Ion Iliescu: “reactia generala aparuta dupa Revolutie, in sprijinul bisericilor. Am privit-o ca pe un factor pozitiv, de echilibru, biserica trebuie sa fie un factor de echilibru social!”.
Oarecum explicabil, insa, nu regimul Iliescu a fost cel mai darnic cu biserica, ci celelalte conduceri taraniste, liberale si democrate ale tarii au plusat in conturile cultelor bani, terenuri si inlesniri financiare.
Norma anuala de credinta: 200 de biserici si 10.000 de teologi
Factorul de echilibru a depasit in timp asteptarile societatii si a cunoscut o expansiune fara precedent in istorie. In ultimii 20 de ani au fost inaltate peste 4.000 de locase de cult, 3.000 dintre ele fiind ortodoxe.
Numarul teologilor a explodat, de asemenea, de la 1.000 de absolventi cat scoteau cele patru facultati de teologie din tara in 1989, la peste 10.000 cati scolarizeaza azi cele 30 de facultati de teologie. O extindere blamata chiar de anumite voci din sanul bisericii, care isi exprima public, dar destul de timid parerile, pe propriile bloguri.
Sumele alocate cultelor, de la bugetul national, au crescut si ele corespunzator, de la 3 milioane de dolari anual pana in 1998, la 10 milioane de dolari in 1999, 40 de milioane de euro in 2007, 100 de milioane de euro in 2008.
In toata tara, cu precadere in orase, fiecare petic de pamant, fie spatiu verde, fie curte de bloc, a fost exploatat cuvios pe principiul “biserica vine aproape de oameni”.
Tara s-a umplut de santierele noilor biserici, in timp ce vechile parohii de la tara saracesc odata cu enoriasii, iar pentru monumentele istorice statul face chete pe motiv ca e prea sarac ca sa le restaureze. Numai in Bucuresti biserica a primit 12 hectare de teren pentru constructia de locase de cult si pentru deja celebra Catedrala a Mantuirii Neamului.
In plus, fiecare primarie din tara contribuie anual cu sume cuprinse intre 1 milion si 9 milioane de lei pentru plata lumanareselor si tarcovnicilor din biserici.
Poate ca lucrurile ar fi fost mai ponderate daca ar fi venit intr-adevar niste echilibru dinspre biserica. Aceasta a confundat, insa, rolul misionar cu nevoia funciara de extindere si castig, astfel ca dorintele bisericii s-au impletit fericit cu cele ale politicienilor. Un parteneriat, dupa cum spunea recent presedintele Basescu, de pe pragul bisericii din curtea Palatului Cotroceni, care a costat bugetul un milion de euro. “A win-win situation”, cum ar spune capitalistii americani, o situatie din care politicienii castiga voturi in campanile, iar preotii parohii noi si influenta.
Nae Ionescu: “Biserica noastra autocefala, ca o ciuperca la umbra statului politic”
Alaturarea bisericii de politica si invers nu e, insa, un apanaj al democratiei noastre moderne. Biserica a fost de-a lungul istoriei o prezenta constanta alaturi de putere, exceptie facand doar comunismul, cand a fost interzisa construirea de locasuri de cult, multi preoti au facut puscarie ca sa-si apere credinta, iar altii au semnat pacte cu securitatea, pe care mai incearca si azi sa le ascunda.
Imediat dupa ‘90 preotii au revenit la putere, s-au implicat fatis in politica, au capatat mandate in parlament, in consiliile locale, au devenit primari, la fel cum se intampla inainte de perioada comunista. Acest lucru n-a durat mult, preotii fiind siliti sa aleaga intre politica si biserica.
Neoficial, insa, au ramas in continuare o casta foarte influenta in societatea romaneasca, poate mai influenta decat clasa politica insasi.
Intr-un editorial scris in perioada interbelica, Nae Ionescu descrie – pornind de la cazul unui preot primar care si-a ucis contracandidatul politic cu toporul - o situatie care pare la fel de actuala si azi: “Deci, vinovat este episcopul; dar nu personal. Ci prin sistem. Caci, in Biserica noastra autocefala, dar traind ca o ciuperca la umbra statului politic si politicianizant, chiar desemnarile de episcopi se fac tot dupa indicatiuni politice. Se poate, omeneste vorbind, opune chiriarhul pretentiilor oamenilor politici cari ii vor pe preoti instrumente de stapanire lumeasca a statului? E o gluma! Mi se pare ca nu exista Biserica in care sa se poata numara atati chiriarhi depusi din scaun cati avem noi; si toti din motive si prin masinatii politice”.
Acolo unde oamenii s-au indepartat de Dumnezeu
Bomboana de pe coliva acestui parteneriat istoric intre biserica si politica se aseaza intotdeauna in campania electorala. Politicienii se reped la pupat icoane si facut cruci mari exact in bisericile pe care le-au ctitorit din bani publici.
In timp ce mii de oameni se calcau piosi in picioare la sfintirea bisericii de la Cotroceni, acum doua saptamani, un alt candidat la presedintie, Mircea Geoana, se punea bine cu Dumnezeu in alta biserica restaurata tot pe banii statului – Biserica Evanghelica din Bistrita. Cele doua evenimente au marcat emblematic inceputul unei campanii electorale in care politicienii asteapta de la preoti rasplata atator fonduri pompate in biserica cu gandul nu la mantuirea pacatelor, ci la un loc vesnic in inimile votantilor.
De aceea am ales aceasta perioada ca sa va prezentam un serial despre modul in care biserica s-a extins in ultimii 20 de ani. Nu e vorba de un demers impotriva bisericii ortodoxe, asa cum am fost acuzati chiar in timpul documentarii.
E foarte adevarat, insa, ca peste 80% din fondurile alocate de stat au ajuns la biserica ortodoxa si cele mai multe constructii sunt ale ei, la fel si numarul cel mai mare de teologi.
Mai avem nevoie de alte biserici?
E vorba despre o intrebare pe care ministrul culturii, Toader Paleologu, a exprimat-o public in Parlament, cand a constatat ca jumatate din bugetul Ministerului Culturii se duce pe constructia de biserici. “Mai avem nevoie sa construim multe biserici?”. Multe voci din societate raspund ca nu, ba chiar ca statul ar trebui sa procedeze ca alte tari, si sa lase finantarea cultelor strict pe mainile credinciosilor.
Preotii considera insa ca extinderea nu e suficienta si ca prezenta unei biserici e necesara chiar acolo unde comunitatea nu o doreste, pentru ca asta inseamna ca acei oameni s-au indepartat de Dumnezeu. Iar o astfel de disputa se desfasoara chiar acum undeva in sectorul 3, unde o comunitate de 500 de oameni se judeca cu primaria pentru ca a permis construirea unei biserici in coasta blocurilor, pe unicul spatiu verde care le ramasese oamenilor in cartier.
In afara de preotii care isi sustin cauza, si cativa curajoasi din societatea civila care-si asuma punctele de vedere, insa, putini politicieni sau demnitari ai statului au acceptat sa vorbeasca oficial despre acest fenomen, asa cum l-a denumit Ion Iliescu.
Chiar obtinerea cifrelor oficiale privind finantarea cultelor a fost dificila, la fel si motivarea acestora, pentru ca, aparent, functionarilor publici le e mai frica de “Doamne Doamne”, decat de legea liberului acces la informatii.
A vorbi despre biserica altfel decat in termeni piosi, e tratat in mod ipocrit ca un pacat in societatea romaneasca, desi in intimitate exista preoti care isi barfesc superiorii, in presa au aparut numeroase cazuri de coruptie in sanul bisericii si la varful acesteia, sau chiar scandaluri sexuale.
Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei
Pana si ateul Ion Iliescu a tinut sa-si nuanteze un pic pozitia, dupa 20 de ani de libera cugetare: “Dar am avut intotdeauna relatii bune cu biserica, totusi… Intr-adevar s-au construit multe edificii dupa 1990, uneori de dimensiuni asa, cam de catedrala in anumite locuri. A fost o actiune conjugata si o sustinere si pe plan local si pe plan national, foarte activa. A fost o stare de spirit de care nu puteam sa nu tinem seama, mai ales dupa o perioada ca aceea… in care s-a interzis constructia de biserici, … bine, la noi nu au fost fenomele ca in Uniunea Sovietica, dar au mai fost si demolari din cauza sistematizarii… E adevarat, sunt si foarte multi preoti, dar sper sa se echilibreze la un moment dat fenomenul… “.
Dollores Benezic
sursa: evz.ro
Related Posts: |
|
Romania in plata Domnului: dispar trei scoli pe zi, apare o biserica la doua zile Statul si comunitatile locale prefera sa isi bage banii in ridicarea de biserici, nu in construirea unor scoli sau spitale. Dupa 1989, in medie, Romania... |
 |
Mai e ceva sfant? Faptul ca, mai ales in anii electorali, politicienii incearca sa traga toate foloasele cu putinta de pe urma Bisericii nu mai mira pe nimeni. Dupa cum... |
 |
Reactionati! Acesta ar fi primul semn ca mai suntem inca vii Nedreptatile se adancesc si devin mai evidente ca oricand; cei responsabili nu se mai straduie sa le mascheze. Pasivitatea cetatenilor creste odata cu... |
Structurile religioase
Raportul de putere dintre Biserica si puterea seculara a fost subiect de controversa mereu in istorie. Nici lumea contemporana nu face exceptie. Daca bisericile ortodoxe sunt autocefale - ceea ce le reduce posibilitatea inchegarii unor retele globale - iar spectrul protestant ramane faramitat si lipsit de un centru unificator, Vaticanul a fost si este un jucator global de putere.
Marea Epidemie de Ciuma, Renasterea, Reforma si Secolul Luminilor au insemnat, asa cum scriam in capitolele anterioare, tot atatea lovituri dure la adresa monopolului puterii simbolice pe care Biserica Catolica l-a avut un mileniu in spatiul Europei Centrale si de Vest, adica asupra zonei care, din punct de vedere geografic, delimita cele mai importante forte pe scena globala a puterii.
Nordul a devenit protestant si antipapal, sudul a ramas in linii mari, catolic iar Razboiul de Treizeci de Ani a schitat oarecum definitiv frontiera victoriei Reformei. Vaticanul s-a relegitimat in forta pe scena mondiala incepand cu pontificatul lui Ioan Paul al ll-lea, un papa carismatic si energic, care a avut un rol major si incontestabil in destructurarea regimului comunist.
Nu are rost sa mentionam ca in spatele acestei victorii se intrevede mana lunga a CIA, care a sprijinit din plin nu doar ascensiunea lui Karol Woytila spre tronul pontifical ci si actiunile sale ulterioare. Poate ca seful sindicatului polonez Solidaritatea credea sincer ca aparatele de copiat, banii si materialele de propaganda care ajungeau la el via Biserica Catolica erau rodul manei ceresti.
Americanii nu au ezitat dupa aceea sa-i aduca aminte ca lucrurile nu stateau tocmai asa. Opus Dei, bratul innarmat al Vaticanului - un soi de iezuiti moderni - a devenit in trei decenii o forta de temut, o adevarata masina de facut si multiplicat fonduri importante, cu scopuri neclare si actiuni suficient de obscure pentru ca unii observatori mai malitiosi sa il denumeasca “Occtopus Dei”.
Sub conducerea unui dur autentic, descins din curentul anti Vatican II - fostul cardinal german Ratzinger - Vaticanul a redevenit un jucator de putere activ si persuasiv care cere, printre altele, mentionarea originilor crestine in documentul care se vrea a fi prima Constitutie europeana.
Cum Europa - geografic, istoric, politic si cultural - este mult mai veche de 2000 de ani (a se vedea civilizatia celtica sau cea romana), pretentia Suveranului Pontif a iscat controverse printre analisti si proteste vehemente din partea milioanelor de musulmani potentiali traitori in Europa Unita.
Dar papa Benedict al XVIII-lea este un perseverent hotarat sa recastige teritorii pierdute in secolul al XIX-lea. Dintre institutiile religioase, Vaticanul este si cel mai important detinator de putere economica, putere pe care a stiut sa si-o mentina in pofida pierderilor din ultimele patru secole.
Cu ce entitate/entitati geografica/statala asimilam astazi Islamul ca fenomen religios? Civilizatia araba, timp de cinci secole dupa Profet a fost principalul vehicul militar de expansiune a acestei confesiuni aflata parca mereu pe picior de razboi cu cineva.
I-a urmat apoi aceea a turcilor selgiucizi cu expresia politica a Imperiului Otoman - pana la finele secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cand Mustafa Kemal a pus bazele nationalismului turc si a trasformat Imperiul intr-o natiune moderna.
Ce intelegem astazi in mod dominant,cand spunem Islam? Statul laic cu capitala la Ankara, care incearca sa intre in Uniunea Europeana cu cei peste 70 de milioane de musulmani sunniti si o administratie mereu atenta la inflamarea fundamentalismului in interiorul propriilor sale frontiere?
Siitii din Iran, sever antiamericani si antiisraelieni, ai caror lideri pun la punct un important program nuclear cu care nu ezita sa santajeze Occidentul? Regimurile “prietenoase” din Arabia Saudita, Kuweit sau Emirate, dogmatice pana in maduva oaselor, dar bogate in resurse energetice si cu o politica mladioasa la adresa Occidentului?
Radicalii din Indonezia, pe care criza economica din 1997 i-a expediat direct in bratele fundamentalistilor cu mesaje jihadiste? Celulele Al-Qaida din intreaga lume, pentru ca Ben Laden are pretentia sa vorbeasca in numele TUTUROR dreptcredinciosilor lui Allah, indiferent in ce colt al lumii traiesc si ce nationalitate au inscrisa in actele de identitate?
La inceputul secolului al XX-lea, Islamul nu reprezenta un jucator de putere, indiferent unde-l cautam pe harta.
Imperiul Otoman isi incheia lunga sa agonie, colonialismul era prezent inca pretutindeni in Orient, marile rezerve de petrol din Orientul Mijlociu nu erau exploatate si atat de necesare unei economii mondiale ce inca nu-si ambalase motoarele la turatia la care avea sa o faca dupa Al Doilea Razboi Mondial.
Lumea musulmana a fost, prin urmare, una dintre marile castigatoare ale secolului trecut, in pofida eterogenitatii sale, mentinuta pana in prezent. Odata cu nasterea OPEC - preponderent musulmana - ea isi afirma identitatea economica distincta.
Odata cu Al-Qaida, fractiunea cea mai toxica a terorismului international confisca stindardul luptei “militare” impotriva unui inamic indentificat a fi crestinul occidental. Ingredientul musulman nu mai lipseste din niciun conflict - a se vedea fosta Yugoslavie.
Recursul la apartenenta musulmana a devenit un argument la fel de des invocat, aclamat si fluturat in vant ca si orice alt argument geopolitic sau de drept international. In toate variile sale forme, Islamul reprezinta un jucator singuratic - nu depinde de vreo natiune sau de un grup de natiuni in mod necesar, are o forta economica de temut si una militara asisderea.
De asemenea, in expresiile sale radicale - regimul de la Teheran sau Ben Laden - este violent anticrestin si antioccidental, chiar daca imbraca aceste conceptii atunci cand le serveste public in glazura unei autoaparari a identitatii.
La Mosul, in Irak, in toamna anului 2008, sute de familii au fost macelarite si alte mii obligate sa migreze datorita SIMPLEI LOR APARTENENTE LA RELIGIA CRESTINA, fara sa fie luata in calcul atitudinea lor fata de forta multinationala militara prezenta in tara.
Radicalizarea rapida a atitudinii unor grupari din zona - de la antiamericanism la antioccidentalism si in final la anticrestinism este elocventa si demonstreazi raspandirea propagandei de tipul Al-Qaida in randurile populatiei musulmane sarace de pretutindeni.
Eugen Ovidiu Chirovici
sursa: bloombiz.ro
Related Posts: |
 |
Vaticanul vrea o nouă ordine mondială Vaticanul a cerut o reformă radicală a sistemului financiar mondial, inclusiv crearea unei autorităţi politice globale care să administreze economia... |
|
Pentru cine bat clopotele? Atentantul de la Moscova demonstreaza odata in plus ca terorismul international nu este o "chestiune americana" - asa cum multi au fost tentati sa creada... |
|
Concluziile puterii Putem incerca sa schitam concluziile dupa cum urmeaza:1. Cele trei forme de putere pe care le intalnim constant in istoria umanitatii sunt: puterea simbolica... |
Papa denunţă “manipularea ideologică a religiei”
Papa Benedict al XVI-lea a denunţat sâmbătă, în incinta celei mai mari moschei din Iordania, la Amman, “manipularea ideologică a religiei” în scopuri politice, care poate degenera în violenţe.
Vorbind în faţa unor demnitari religioşi musulmani în incinta moscheii Al-Hussein ben Talal, Papa s-a ridicat împotriva celor care care “susţin” că “religia este în mod necesar o cauză de diviziune în lumea noastră” şi “pretind că este cu atât mai bine cu cât i se acordă mai puţină atenţie religiei”.
Admiţând că “există tensiuni şi diviziuni între membrii diferitelor tradiţii religioase”, Benedict al XVI-lea a afirmat că “adeseori manipularea ideologică a religiei, uneori în scopuri politice, este adevăratul catalizator al tensiunilor şi diviziunilor, şi adeseori chiar al violenţelor în societate”.
Această situaţie obligă credincioşii să “fie coerenţi cu principiile şi credinţele lor”, a apreciat el.
“Musulmani şi creştini , mai precis din cauza ponderii istoriei lor comune adeseori marcate de neînţelegeri, trebuie în prezent să se străduiască să fie cunoscuţi şi recunoscuţi drept adoratori ai lui Dumnezeu (…) conştienţi de originea comună şi demnitatea oricărei persoane umane”, a afirmat Papa în cea de-a doua zi a vizitei sale în Ţara Sfântă.
Precedenta şi prima sa vizită la un loc de rugăciune musulman a fost la Moscheea Albastră din Istanbul, în noiembrie 2006, în plină polemică declanşată de declaraţiile sale de la Ratisbonne, în Germania, care păreau să asimileze islamul cu violenţa.
Benedict al XVI-lea a făcut o rugăciune personală, cu faţa către Mecca. La Amman, el nu s-a rugat în moschee.
Instalat într-un fotoliu, el l-a ascultat pe prinţul Ghazi ben Mohamad, vărul şi consilierul pentru afaceri religioase al regelui Abdallah al II-lea, care a calificat vizita sa drept un “gest de bunăvoinţă şi semn de respect mutual între musulmani şi creştini”.
“Aş vrea să vă mulţumesc pentru că v-aţi exprimat regretul privind discursul din 2006, care a ofensat musulmanii”, a adăugat prinţul.
Papa Benedict al XVI-lea şi-a început ziua printr-o vizită la Muntele Nebo, de unde Dumnezeu i-ar fi arătat lui Moise pământul promis.
Din vârful acestui versant, care domină valea Iordanului de la înălţimea de 840 de metri, Papa a contemplat pentru câteva momente Ierusalimul care se vedea la orizont, aşa cum a făcut şi Moise, potrivit Bibliei. El i-a salutat în arabă pe cei circa 50 de demnitari religioşi creştini cu un “Al salam Alaykum” (Pacea fie cu voi).
Papa, pentru care dialogul între cele trei religii creştină, evreiască şi musulmană este “foarte important pentru pace”, a făcut apel la “reconcilierea” creştinilor şi evreilor.
El a mers apoi la Madaba, unde locuieşte o importantă comunitate creştină, pentru a binecuvânta prima piatră a unei universităţi catolice.
El a fost întâmpinat de mulţime în timp ce traversa cartierul creştin în papamobil, sute de persoane agitând drapele ale Iordaniei şi Vaticanului.
Şi acolo, Papa a avertizat împotriva unei religii “denaturate când este pusă în slujba ignoranţei şi a prejudecăţii, a dispreţului, a violenţei şi abuzurilor”.
Cuvintele Papei au căpătat o rezonanţă deosebită, în timp ce islamiştii radicali iordanieni, reluând polemica declanşată după declaraţiile Papei la Ratisbonne, în Germania, în 2006, care păreau să asimileze islamul cu violenţa, au declarat că acesta nu este binevenit în ţară, dacă nu îşi prezintă scuze.
La sosirea sa, vineri, la Amman, Papa şi-a exprimat “respectul profund” pentru comunitatea musulmană.
sursa: mediafax.ro
Related Posts: |
 |
Papa le pregasteste o pilula amara bancherilor Papa Benedict al XVI-lea se pregateste sa se adreseze sustinatorilor ferventi ai pietei libere si capitalismului global. Ce are de spus Benedict nu le... |
|
Structurile religioase Raportul de putere dintre Biserica si puterea seculara a fost subiect de controversa mereu in istorie. Nici lumea contemporana nu face exceptie. Daca bisericile... |
 |
Papa vrea Guvern Mondial Enciclica "Caritas in Veritate" a Suveranului Pontif, data ca raspuns la criza economica, invoca o autoritate politica pentru asanarea economiilor prabusit. In... |
Zeitgeist - comedia erorilor
Indiscutabil, este cel mai vizionat documentar independent distribuit pe internet, notorietatea sa in randul tinerilor depasind productii consacrate cu bugete de milioane de dolari. De cand a fost lansat si pana in prezent si-a castigat un numar consistent de fani, iar faima sa – in randul populatiei avide de conspiratii si dezvaluiri senzationale – este in continua crestere. Cu toate acestea, structura pe care e construit Zeitgeist se poate prabusi in orice moment. Ce ai spune daca ai afla ca tocmai documentarul care te indeamna sa iesi de sub valul de minciuni cu care esti sufocat si intoxicat de mass-media, iti ascunde Adevarul, inselandu-te cu buna stiinta?
Cea mai mare dintre conspiratii
Zeitgeist - documentarul din 2007 care isi propune sa curete lumea de miturile si mistificarile religioase, politice si economice este emblematic pentru scheletul motivational si non-logica persuasiva pe baza carora sunt construite, in genere, majoritatea teoriilor conspiratiei. De altfel, la granita sofismului, o ipoteza secundara, lansata – culmea! – tot de adeptii teoriei conspiratiei, afirma ca intreaga mascarada a senzationalelor dezvaluiri despre tot ceea ce se petrece in ascuns – de la conjuratiile in sine ale celor care ne conduc din umbra, la monstruoasele masinatiuni pe care acestia le alimenteaza pentru a ne subjuga –, totul nu este, de fapt, decat o grosolana manipulare informationala. Iar cea mai mare conspiratie ar fi insasi teoria conspiratiei, un subgen al yellow journalism-ului aparut in sec. XIX, curent precursor al presei tabloide de azi, in care majoritatea stirilor si articolelor erau fie inventate, fie generos “ajustate” cu un potop de info-podoabe impresionante – falsuri mesterite de ziaristi talentati (intr-o vreme in care nu existau mijloace de informare alternative precum internetul si televiziunea, iar radioul era in epoca pionieratului), menite sa tina cititorii cu sufletul la gura si sa securizeze vanzarea gazetei zi de zi.
Candoarea acestei ipoteze vine tocmai din chestionarea scopurilor unei asemenea manevre. Atunci, ca si acum, – zice-se –, de la povestile emotionante despre tot felul de monstri, creaturi fantastice, vrajitori, necromanti si ocultisti (subiectele predilecte ale presei de scandal in anii 1800) la dezvaluirile socante despre extraterestri, guverne din umbra, dezastre “naturale” provocate artificial si boli inventare in laborator, intregul arsenal conspirationist ar fi fost lansat asupra noastra tocmai pentru a ne distrage atentia de la gravele probleme – de ordin politic, social, economic, juridic sau etic – pe care, altfel, am fi fost inclinati sa le dezbatem si sa le rezolvam. O asemenea ipoteza isi are adeptii ei intemeiati – ganditi-va numai la una dintre multele conspiratii istorice care au fost dovedite - operatiunea Mockingbird, instrumentata de CIA intre 1948 si 1976, in cadrul careia cateva sute de agenti sau oameni de influenta ai celebrei agentii de spionaj s-au infiltrat in redactiile celor mai importante ziare si reviste americane (multi dintre ei ajungand chiar in functii de conducere), de unde au devenit urechile si, mai ales, vocea intereselor agentiei, manipuland vreme de aproape 3 decenii politica editoriala a presei de peste Ocean.
In mod ironic insa, daca imbratisam dintr-o perspectiva conspirationista ipoteza manipularii generale a mediilor informatice prin lansarea a false teorii ale conspiratiei, ajungem fix de unde am plecat sau, si mai rau, cum ar zice o veche vorba romaneasca “cadem din lac in put” – cu alte cuvinte, da!, exista grupuri obscure de interese, da!, se pregateste o noua ordine mondiala, da!, suntem in mod constant si planificat intoxicati cu fel de fel de minciuni pentru nu afla Adevarul. Acesta este si controversa care bantuie celebrului documentar, Zeitgeist, talmacit prin “spiritul timpului”, sau climatul cultural si politic care defineste o epoca, pentru a ne apropia mai mult de sensul originar al conceptului, introdus in limba germana de traducerea latinescului genius seculi (“spiritul gardian al secolului”), realizata de filosoful si poetul german Johann Gottfried Herder spre sfarsitul secolului XVIII.
Paradoxul Zeitgeist: un succes ignorat
Zeitgeist a avut si inca are un urias succes online. Este unul dintre cele mai bune video-virale realizate vreodata – inca de la aparitia sa, de pe 18 iunie 2007, s-a raspandit pe internet folosindu-se cu brio de toate mijloacele posibile – bloguri, twitter, forumuri, warez, torente, spam, mass pe messenger. Filmul a urmat cu mare atentie distributia underground, fiind in acest sens bine marketat – peste tot unde l-am intalnit, a fost prezentat sub forma unei dezvaluiri extraordinare, a unei demistificari cumplite, care zdruncina din temelii institutiile fundamentale ale omenirii: Biserica si Statul. Pana in prezent, conform estimarilor regizorului si producatorului Zeitgeist, Peter Joseph, peste 60 de milioane de oameni de pe tot cuprinsul Globului au urmarit documentarul. Pentru un film independent, pelicula a avut un succes colosal – cu toate acestea, cu rare exceptii, cazuri in care a fost ironizat sau criticat sumar in diverse publicatii, Zeitgeist nu a primit niciun fel de atentie din partea mijloacelor de informare, fiind ignorat cu desavarsire.
Desigur, o explicatie ar fi aceea ca intr-una dintre paradigmele conspirationiste, mass-media este total aservita unor interese obscure, motiv pentru care constitutional n-ar fi lasata sa propage asemenea dezvaluiri . Acest argument se subtiaza insa atunci cand aducem in discutie cazul altor filme documentare care s-au luat serios la tranta cu establisment-ul politic, economic sau social, precum Fahrenheit 9/11 (care radiografiaza America dupa atentatele teroriste din 2001, dezvaluind legaturi surprinzatoare intre administratia americana si bin Laden), Sicko (care infiereaza sistemul de sanatate si industria farmaceutica din Statele Unite), SuperSize Me (care chestioneaza etica marilor lanturi de fast-food), Where the hell in the world is Osama Bin Laden? (care sugereaza ca, de fapt, americanii nu au intreprins nicio actiune concreta pentru a-l cauta pe celebrul terorist) sau Who killed the electric car? (in care se dezvaluie cum pe tot parcursul secolului XX, o conjuratie formata din mai marii producatori de autoturisme dimpreuna cu marile companii de exploatare a petrolului au conspirat pentru ca masina electrica sa ramana la stadiul de prototip). Michael Moore, Morgan Spurlock sau Chris Paine, realizatorii acestor documentare s-au bucurat de o larga prezenta in mass-media, fiind de multe ori ovationati si au castigat premii la festivaluri de film prestigioase, in ciuda subiectelor foarte sensibile pe care le-au atins.
In toata presa mainstream, Zeitgeist a fost fie ignorat, fie expediat sumar prin sintagme precum: “o perversiune suprarealista”, “o fictiune”, “un pastis de paranoia”, “o prostioara vesela”, “un film de internet lipsit de spirit critic”, “un documentar realizat fara nici cea mai vaga urma de profesionalism jurnalistic, stiintific sau academic” etc. In fata acestui val critic devastator, Peter Joseph si-a promovat filmul drept marele castigator al festivalului Artivist in 2007 (acelasi premiu ducandu-se si la Zeitgeist: Addendum, continuarea documentarului din 2008). Singura problema este aceea ca Artivist Film Festival este chiar mai obscur si mai underground decat Zeitgeist in sine, festivalul fiind infiintat in 2004 de o minuscula organizatie non-profit americana care premiaza artistii activisti…
Cea mai grozava poveste spusa vreodata
In secolul XX, antisemitismul a fost propulsat de “un controversat document, Protocoalele Inteleptilor Sionului, din care rezulta ca evreii dimpreuna cu masonii conspira pentru a acapara puterea mondiala si a controla lumea. Textul are forma unor instructiuni de manual prin care noii membri acceptati in randul Inteleptilor sunt initiati in politica de cucerire a lumii prin controlul mass-media si a finantelor si prin inlocuirea ordinii sociale traditionale cu una bazata pe manipularea in masa. Intr-o proportie covarsitoare, majoritatea istoricilor si cercetatorilor care au studiat lucrarea, au dovedit ca aceasta este un plagiat […] si un fals fabricat. In ciuda acestor evidente, Protocoalele… au fost des folosite in mod propagandistic pentru a alimenta miscarile antisemite”. Studiind o traducere romaneasca a Protocoalelor… am fost surprins sa constat ca pe coperta-spate a cartii este un lung citat dintr-un articol aparut in 1921 in prestigiosul cotidian britanic Times. Citind extrasul cu pricina, singura concluzie logica la care ajungi este ca editorii de la Times ar acorda o larga incuvintare lucrarii, fiind de acord cu toate teoriile expuse in ea. Oarecum contrariat de aceasta constatare, am cautat sa citesc articolul cu pricina integral, iar cand l-am gasit am fost surprins sa observ ca, de fapt, aceasta este una dintre primele anchete de presa care demonstraza ca Protocoalele Inteleptilor Sionului sunt un fals, iar bucata de text care a aparut si in traducerea romaneasca era, pur si simplu, un rezumat al lucrarii, pentru a pune cititorii ziarului in tema, urmand apoi ca acesta sa fie desfiintat paragraf cu paragraf.
Acest exemplu de manipulare este paradigmatic pentru “fenomenul” Zeitgeist. Filmul a fost distribuit si si-a castigat incontestabila autoritate pe internet, un mediu folosit cu preponderenta de persoane tinere, de copii si adolescenti. Adica, un mediu care iti da iluzia autosuficientei si in care investigatia amanuntita a unei informatii este pentru un utilizator obisnuit o pierdere de vreme, in conditiile in care lumea virtuala te supune unui ritm ametitor, oferindu-ti in cantitati generoase aparent tot ceea ce vrei. Ce rost ar mai avea sa cauti sa descoperi istoria completa a lui Mithra sau sa investighezi veridicitatea legaturii dintre Vitelul de Aur si Era Taurului, din moment ce Zeitgeist ti-a asigurat deja doza zilnica de entertainment, ba mai mult, te-a facut sa te simti partas la un incredibil adevar secret? Si ce te faci daca aceste informatii nu sunt disponibile pe Wikipedia sau altundeva, aiurea, in imensitatea Retelei, si ar trebui sa citesti vreo 5-6 carti pentru a avea un punct de vedere informat si cat de cat pertinent asupra problemei? Nu mai bine, in timpul acesta, scoti un film, un joc, cateva melodii, te uiti la niste clipuri funny pe YouTube si vezi ce site-uri porno noi au mai aparut, comentand toate acestea cu amicii, pe messenger?
Pentru un public tanar si neinstruit, Zeitgeist are toate atributele unei revelatii devastatoare – aflat la varsta marilor intrebari, orice adolescent este sedus inca din primele momente de mesajul percutant si persuasiv al documentarului. Pentru oricine a cochetat macar sumar cu istoria religiilor sau cu antropologia, revelatiile cu iz de wow! din documentar sunt fie falsuri grosolane, fie locuri deja comune(…)in Zeitgeist, prin expunerea si compararea unor scheme mitologice care simplifica la extrem diverse religii antice, se pune la indoiala autenticitatea mesajului lui Iisus (si a personajului istoric in sine).
Cati Iisusi au fost de fapt?
Punctul forte al teoriei este dat de catre o sumedenie de figuri mitice, zei si profeti care ar avea cu totii acelasi arhetip existential: nasterea pe 25 decembrie dintr-o mama-fecioara, bunavestirea celor trei regi, 12 apostoli, miracole, moartea prin crucificare in jurul varstei de 30 de ani si invierea dupa 3 zile. Iisus, Attis, Krishna, Dyonisus si multi altii ar fi avut o biografie inventata, care imprumuta (cloneaza) foarte multe elemente din existenta zeului egiptean Horus, cel mai vechi dintre toti, care a aparut pe scena mitica cu aproximativ 3.000 de ani inainte de Hristos. In istoria comparata a religiilor, diversele paralelisme si similitudini nu sunt ceva extraordinar – de exemplu, in capitolul consacrat crestinismului din Istoria ideilor si credintelor religioase, Mircea Eliade atragea atentia asupra asemanarilor dintre Iisus si Ahura Mazda, zeul cel bun, creator al Pamantului, din zoroastrism.
Cu toate acestea, la vremea lor, dezvaluirile cu pricina nu au dus la o lepadare in masa a credintei, la fel cum nu au facut-o nici diverse cercetari care au demonstrat ca din punct de vedere istoricist crestinismul are o problema: niciun istoric antic contemporan sau apropiat perioadei in care a trait Iisus nu-l mentioneaza in vreo lucrare. De altfel, in acest singular aspect, documentarul lui Peter Joseph are perfecta dreptate – singura semnalare istorica, obiectiva si explicita a lui Iisus, cea facuta de istoricul roman de origine evreiasca Flavius Josephus (37 - 100 d.Hr.) s-a dovedit a fi un fals, un insert realizat cateva sute de ani mai tarziu de catre niste calugari crestini contrariati de faptul ca marele cronicar al Imperiului Roman nu a mentionat absolut nimic despre viata Mantuitorului, desi povesteste amanuntit istoria iudeilor chiar in vremea in care a trait Hristos.
De asemenea, este indubitabil ca Iisus a avut cateva trasaturi comune cu diverse figuri religioase de dinaintea sa. Crestinismul nu a aparut din nimic! Pana la un anumit punct, respectiv venirea lui Messiah, drumul acestei religii este identic cu cel al iudaismului, care l-a randul sau isi extrage seva dintr-un bazin cultural si religios cu mult mai larg, care cuprinde Egiptul, Babilonul, Persia si alte civilizatii stravechi. “Critica de genul asta este una adevarata doar intr-un sens local si instrumental. Extinsa, isi pierde validitatea. Crestinismul n-a plagiat vechile religii (imprumutul unor teme din alte complexe religioase intotdeauna s-a soldat cu o resemnificare proprie si creativa) si n-a fost doar (sau mai mult) manipulator social si abuzator politic.” noteaza filosoful Adrian Ciubotaru pe blogul sau.
De dragul de a sublinia apasat asemanarile dintre Iisus si predecesorii sai, Zeitgeist simplifica la modul absurd mare parte a religiilor antice, iar acolo unde nici macar exagerarea si scoaterea din context nu-si pot juca rolul, filmul se foloseste de argumente invechite, demontate de multa vreme sau – in mod perfid – precum vechii adepti ai yellow journalism-ului, inventeaza baliverne.
In documentar se afirma ca Attis (o divinitate romana) a fost crucificat, iar apoi a inviat dupa trei zile. Insa, in absolut nicio poveste mitologica nu veti gasi aceste date biografice. In fapt, Attis i-a fost necredincios iubitei sale, zeita fertilitatii, Sibela, iar intr-un acces de furie, aceasta i-a luat mintile. Nebun fiind, Attis s-a castrat si a fugit in padure, unde a sangerat pana la moarte. J. Gresham Machen, profesor la Princeton si fondatorul Seminarului Westminster, subliniaza ca „mitul nu face trimitere la nicio inviere; Sibela reuseste doar sa recupereze trupul lui Attis si sa-l conserve ca atare”.
Conform istoricului religiilor, filosofului si conferentiarului Norman Geisler, singura divinitate predecesoare Mantuitorului care a supravietuit mortii nici macar nu a fost Horus – zeul cu care Iisus este permanent comparat in Zeitgeist –, ci tatal acestuia Osiris. In mitologia egipteana se povesteste ca „Osiris a fost taiat in 14 bucati care au fost aruncate pe curpinsul Egiptului, insa datorita dragostei soatei sale, Isis, a reusit sa-si reuneasca trupul si sa invie. El insa nu revine la viata in sens fizic, asemenea lui Iisus, ci ramane in lumea umbrelor, al carei zeu suprem ajunge sa fie. Din aceasta postura, il concepe cu Isis, zeita vietii si a naturii, pe Horus”, care avea sa ajunga zeul cerului, nu al Soarelui cum fals se afirma in Zeitgeist. De altfel, intreaga paralela dintre Iisus si Horus este pura fictiune, intre cei doi neexistand nicio asemanare evidenta: nici unul nu s-a nascut pe 25 decembrie (desi egiptenii au fost cei care au impartit anul in 365 de zile si 12 luni, modul in care erau dispuse acestea in Egiptul Antic era cu totul altul – de exemplu, scriitorul roman Censorinus nota in secolul III d.Hr. ca Anul Nou Egiptean a cazut pe 20 iulie!; totodata, ziua nasterii lui Iisus este o conventie bisericeasca de organizare a vietii religioase, nu o certitudine istorica); Horus nu s-a nascut dintr-o virgina (aceasta ipoteza a aparut la cateva sute de ani de la aparitia zeului, cand acesta dimpreuna cu Osiris au inceput sa fie venerati de Faraonii din Egiptul de Jos, care au tras concluzia ca Isis i-a dat nastere lui Horus in forma ei originala, de Regina zeificata); Horus nu a predicat, nu a avut apostoli, nu a murit, nu a inviat etc. Singurul punct comun intre cei doi ar fi cei trei regi – cu toate acestea, traditia crestina ii mentioneaza explicit pe cei trei magi de la Rasarit (invatati persani, o casta cu existenta istorica dintr-o cultura separata, cu alta identitate spirituala si simbolica).
In sfarsit, nici intre Iisus si Mithra, zeul-protector al creatiei, al adevarului si al dreptatii in zoroastrism nu se pot trasa asemanari izbitoare – cert este ca nici aceasta divinitate nu se incadreaza in tabloul elementelor arhetipale ce compun schema mitologica simplista pe baza careia sunt comparate religiile in film. De altfel, se pare ca tema mortii si a invierii la viata este specifica crestinismului, ea nu a mai aparut in nicio religie antica, iar paralele dintre diverse mituri pagane si crestinism nu se pot face decat pe baza unor texte scrise spre sfarsitul secolului II dupa Hristos – atat religiile Misterelor elenistice de care vorbea Eliade, cat si gnosticismul cu care unii cercetatori au incercat acum cateva decenii sa-l identifice pe Iisus (tema preluata de Zeitgeist) inspirandu-se, practic, din crestinism si nu viceversa.
In loc de Addendum
Erori, falsificari grosolane, exagerari, povesti inventate – nici nu e de mirare ca intr-un spumos articol din eSkeptik (paradoxal, jurnalul online al unei organizatii care lupta impotriva proliferarii pseudostiintei, superstitiilor si credintelor irationale) Zeitgeist a fost numit “Codul lui da Vinci cu steroizi”. Insa nici nu se putea altcumva! Pe site-ul oficial al filmului, aveti ocazia sa urmariti transcriptul documentarului,transcript in care sunt mentionate si sursele din care provin halucinantele informatii. In mod cert, din lista foarte generoasa de autori, nu ati auzit nici de 5% dintre ei. Pe langa cativa autori ocultisti cu oarece notorietate printre pasionati, in marea lor majoritate “cercetatorii” mentionati nu exista nici pe Google – sunt genul de scriitori care compun conspiratii la kilogram, publicate in carti ieftine, aparute la edituri obscure.
In acelasi timp, lucrari consacrate de istorie a religiilor sau texte religioase in sine sunt date uitarii; de altfel, realizatorul filmului nici nu avea cum sa se revedince de la ele, nu i-ar fi servit in niciun fel teoriilor pe care avea de gand sa le expuna. Niste teorii inchistate in cel mai american, conspirationist si hollywoodian mod cu putinta: “Institutiile religioase ale acestei lumi au fost puse acolo de aceiasi oameni care v-au dat guvernul, educatia voastra pervertita, care v-au dat cartelurile bancare internationale.” Pentru ca documentarul sugereaza ca aceasta cumplita pervertire se petrece dintotdeauna, exceptandu-l de dragul exercitiului pe Iisus, ne intrebam ce treaba or fi avand Buddha, Odin, Quetzalcoalt sau chiar Mahomed cu toate astea?!
Pentru a parafraza filmul, in finalul acestui articol ii invitam pe cei care inca mai cred in relevanta Zeitgeist sau a altor teorii ale conspiratiei senzationaliste, sa ia seama chiar de vorbele expuse la inceputul documentarului: “Cu cat investigam mai mult, despre ceea ce credem ca intelegem, care ne este originea, ceea ce credem ca facem, cu atat mai mult ne dam seama ca suntem mintiti.”
sursa: descopera.ro
Related Posts: |
|
Zeitgeist - Moving Forward (Romana) Zeitgeist - Moving Forward (Romana) on Vimeo. |
|
The End Of The Eurozone? — Stiglitz At European Zeitgeist 2011 “We are out of money, but we can pay you in fish.” “The only people I saw in Iceland who were concerned about the banking crisis were foreign bankers... |
|
Inchisoarea mintii sursa: fymaaa.blogspot.com Documentarul "Sfidatorul"(El Sfidante) de care va vorbesc astazi face parte din acea categorie de creatii (filme, carti,... |
U.N. urged to reject bar on defamation of religion
GENEVA (Reuters) - Some 200 secular, religious and media groups from around the world on Wednesday urged the United Nations Human Rights Council to reject a call from Islamic countries for a global fight against “defamation of religion.”
The groups, including some Muslim bodies, issued their appeal in a statement on the eve of a vote in the Council in Geneva on a resolution proposed by the 56-nation Organization of the Islamic Conference (OIC).
Such a resolution, the statement said, “may be used in certain countries to silence and intimidate human rights activists, religious dissenters and other independent voices,” and to restrict freedom of religion and of speech.
The resolution, its critics say, would also restrict free speech and even academic study in open societies in the West and elsewhere.
Islamic countries argue that criticizing or lampooning religions is a violation of the rights of believers and leads to discrimination and violence against them. Cartoons of the Prophet Mohammad, first published in a Danish newspaper, sparked riots in the Muslim world in 2006.
The OIC resolution says “Islam is frequently and wrongly associated with human rights violations and terrorism” and calls on U.N. member states “to combat defamation of religions and incitement to religious hatred in general …. “
BUILT-IN MAJORITY
Similar unbinding resolutions have been passed since 1999 in the U.N. General Assembly and by the 47-nation Human Rights Council, where Islamic countries and others who support them on the issue have a built-in majority.
But activist groups say the latest one — tabled by Pakistan on behalf of the OIC — is part of a growing offensive by the Islamic countries to impose their concepts of rights and religion on the rest of the world.
They argue that the concept of “defamation of religions” is so vague that it can be used against any challenge to a religious tenet and bolster laws against blasphemy in authoritarian regimes where one religion holds sway.
Condemnation of “defamation” was originally included in a draft of a declaration to be issued by a U.N. anti-racism conference, dubbed Durban II, in Geneva next month, but was withdrawn after Western countries said it was unacceptable.
However, critics say they fear OIC states and their allies are working to insert it in an existing U.N. convention against racial discrimination. They say “defamation of religion” has no validity in international law because only individuals, and not concepts or beliefs, can be defamed.
Among the groups signing Wednesday’s statement were the International Humanist and Ethical Union, the Geneva-based U.N. Watch, the Muslim Council of Canada, the American Islamic Congress, the World Jewish Congress, the U.S. Freedom House, and the Paris-based International Press Institute. It was also backed by organizations representing believers, agnostics and atheists in India, Australia, Europe, Africa and Latin America.
Robert Evans
sursa: www.reuters.com
Related Posts: |
|
Convergence of Cultures or Clash of Creeds? With the beginning of Ramadan, the Ninth Month of the Islamic Calendar, come hot debates, as to whether Moslems should be allowed to slit the throats... |
|
Time for ‘new world order’: Brazilian President The global financial crisis has reduced the differences between nations and created the opportunity to form a new world order, Brazilian President Luiz... |
|
“We urge you, on March 12th, to champion the vision of the Internet as a free space for everyone” Reporters Without Borders and Amnesty International write to Google, Yahoo! and Microsoft To : Eric Schmidt, Chief Executive Officer, Google Carol... |
Un text extrem de bine scris
Am gasit la adresa URL http://culianu.wordpress.com/2009/01/17/razvan-vintilescu-biocipul-si-biserica-ortodoxa-romana/ , urmatorul text Românesc : „Intregul premerge partea. Totalitarismul ne bate la usa. Usa deja intredeschisa. Cipurile, incarcerarea birocratica, “hipnoza” culturii de masa, eliberarea femeilor ( distrugerea familiei ca taina a Domnului), reducerea puterii in piata a intreprinzatorului liber si cate altele ne duc usor-usor spre pierderea demnitatii umane. Pe vremea comunismului oamenii sperau sa vina America sa ne salveze. Aveau unde fugi, aveau spre ce spera. Acum nu mai ai unde sa fugi (totul e in miinile lor sau va fi in timp) nu mai ai ce sa speri. Nu mai ai cum sa impui in spatiul tau imediat o alternativa demna, umana, caracterizata de puterile tale. Pentru ca ti s-a soptit de sute de ani ca esti un nimic, o intamplare a evolutiei si cum tu esti “superior” anticului esti de fapt inferior omului ce se va naste dupa tine. Demnitatea omului este ultimul camp de batalie. Daca aceasta se va stinge se va stinge Frumosul. Incarcerarea tehnologica, precum si promisiunea idealului acesteia, este noua eshatologie a istoriei. De fapt este cea din toate timpurile. Hristos Iisus spune ca Imparatia este in inima noastra si ca ea va veni in plinatate. Cam asta este diferenta. Ca Domnul ne-a spus ca noi suntem deja in Imparatie, dar doar in Biserica (unica realitate comunitara, de dragoste si de creatie). Omul inteligent nu accepta Adevarul, este de nesuportat sa ti se spuna de fapt cum esti cand tu crezi despre tine ca esti Don Juan, si il arunca mereu inainte pentru a-si face mendrele ACUM. Nimeni nu crede intr-un Adevar ce va veni/ fi dar este placut sa-ti poti darui ceva timp pentru joaca. Asa ca problema cipurilor nu este o problema monahala/ crestina/ feudala ci este o problema UMANA. Si cum Dumnezeu Treimea a creat omul si l-a chemat spre asemanare cu el NEFORTANDU-L la nimic, lasandu-l chiar sa pacatuiasca liber alegand calea dupa vointa lui, nu pot accepta eu sa vina un ochios inhamat sa ma introduca intr-un plan dement creat de cineva pentru ceva.”
Semneaza pentru conformitate,
Titus Filipas
sursa: http://blogideologic.wordpress.com
Related Posts: |
|
Ce mai cautam in Romania? Cand patria iti intoarce spatele, indiferent ca ai contribuit din plin la asta, cu mintea ta lenesa, sau pur si simplu ai asteptat o jumatate de ora la... |
 |
Anti-Romania… Nu cred ca exista om in aceasta tara care sa nu fi auzit macar odata ceva negativ spus despre romani sau Romania.Nu cred ca exista om in aceasta tara care... |
|
Sprayul, presul, fofarlica s.a. Printre agentii electorali care se vor prezenta si in toamna asta, influentand ceea ce popular se numeste “bucuria nebunilor”, se afla si cei trei... |
