Archive for Puncte de vedere
Organizatia francmasonica “Clubul de la Roma”: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012)
Omenirea poate ajunge în pragul extincţiei dacă nu îşi va schimba modul în care îşi concepe existenţa, se arată într-un studiu al Clublui de la Roma, întocmit de ecologistul norvegian Jorgen Randers. Solutia: “un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”.
Marea problemă a omenirii o constituie viziunile politice extrem de limitate ale liderilor actuali, spune studiul, care a fost lansat marti la Rotterdam. De aceea, “avem nevoie de un sistem de guvernanţă care să aiba o viziune pe termen mult mai lung”, se arată în studiu, care mai adaugă că procesul de adaptare al umanităţii la noile limitări impuse de planetă a început, însă răspunsul oamenilor poate fi prea lent.
Studiul nu precizează dacă şi în ce măsură actuala criză economică face parte din acest proces de adaptare, însă că viaţa noilor generaţii se va desfăşura în limite mult mai rigide decât a precedentelor poate fi garantat de numele care stau în spatele acestui raport şi al Clubului de la Roma, o organizaţie apropiată de Comisia Trilaterală şi Grupul Bilderberg.
Creat în 1968, Clubul de la Roma se descrie ca “un thinktank şi un centru pentru cercetare şi acţiune, de inovaţie şi iniţiativa. Este un grup oameni de ştiinţă, economişti, oameni de afaceri, înalţi funcţionari, şefi de state şi foşti şefi de state care a fost creat pentru a se adresa problemelor majore ale societăţii globale, deoarece actualele căi de acţiune sunt oprea înguste şi guvernele sunt prea compartimentate”.
Mugur Isărescu este membru al Clubului de la Roma, iar în 2012 Adunarea Generală va avea loc la Bucureşti, în octombrie. În 2010, membrii europeni ai Comisiei Trilaterale s-au întrunit la Bucureşti, sub patronajul lui Mugur Isărescu.
Studiul Clubului de la Roma lansat marţi mai arată:
-actualele economii dominante, în special SUA, vor stagna. Brazilia, Rusia, India, Africa de Sud şi alte zece state emergente vor creşte în următorii 40 de ani;
-în 2052 vor exista 3 miliarde de oameni care trăiesc în sărăcie;
-China va fi o poveste de succes, datorită abilităţii sale de acţiona;
-în 2042 populaţia planetei va atinge apogeul, pentru că fertilitatea în zonele urbane va fi în scădere;
-PIB-ul global va creşte mult mai încet decât ne aşteptăm, din cauza productivităţii tot mai mici din marile economii;
-emisiile de dioxid de carbon vor continua să crească şi vor duce la încălzirea atmosfereicu 2 grade Celsius în 2052
-este puţin probabil ca guvernele să ia măsurile necesare pentru a forţa pieţele să aloce mai mulţi bani pentru soluţiile economice nepoluante
“Trăim deja într-un mod care nu mai poate fi dus mai departe de alte generaţii fărăschimbări radicale. Umanitatea a epuizat resursele planetei şi, în anumite cazuri, vom vedea colapsuri locale până în 2052. Emitem anual de două ori mai multe gaze cu efect de seră decât pot fi absorbite de pădurile şi oceanele lumii”, se arată în studiu.
Raportul “2052: O prognoză globală pentru următorii 40 de ani” este parte a unei campanii mai lungi a Clubului de la Roma care urmăreşte să stimuleze găsirea de soluţii pentru un viitor sustenabil, pornind de la ideile precedentului raport “Limitele creşterii”. Acesta din urmă a fost publicat de către Clubul de la Roma în 1972 şi a fost redactat de acelaşi Randers, alături de americanii Dennis Meadows şi Donella Meadows. Raportul lua în calcul variabile precum creşterea populaţiei, epuzizarea resurselor, industrializarea, poluarea, producerea alimentelor şi ajungea la concluzia colapsului umanităţii (probabilitate de 66%) sau la cea a stabilizării lumii (33%).
John Holdren, consilierul principal al lui Barack Obama pentru ştiinţă şi tehnologie este un adept al teoriilor lansate de Clubul de la Roma în anii 70. Înainte de numire, el a trebuit să precizeze în faţa Congresului SUA că nu a susţinut niciodată că statul trebuie să aibă un rol în determinarea numărului optim de locuitori al unui stat sau al planetei şi ca nu a susţinut niciodată ideea sterilizării forţate.
sursa: razbointrucuvant.ro // cotidianul.ro
Related Posts: |
 |
Diagnosticul FMI: ”Pe termen scurt, strângeţi cureaua. Pe termen lung, cură de slăbire” 1. Bani pentru anul ăsta nu mai vin, nici de la FMI, nici de la Comisia Europeană. Singura şansă: să avem buget până pe zece decembrie. 2. Statul... |
|
Studiu: România pierde 15% din PIB din cauza sănătăţii proaste a populaţiei "Comparativ cu situaţia în care starea de sănătate a populaţiei s-ar situa la un nivel ideal, România pierde, în acest moment, în jur de 18,6 miliarde... |
 |
Ion Iliescu: Pe firul celei mai periculoase crize economice Fostul preşedinte al României Ion Iliescu realizează o paralelă a două procese majore, petrecute la distanţă de 20 de ani, procese cu implicaţii... |
Dupa cipuirea soldatilor, cat timp va mai dura pana ce vor fi cipuiti si civilii?
Ce-ati face daca intr-o buna zi guvernul ar face obligatorie implantarea microcipurilor de identificare? Le-ati lua? Pentru ca un asemenea scenariu nu este chiar asa de departe precum s-ar putea crede. In Statele Unite exista astazi milioane de caini si de pisici si mii de batrani bolnavi de Alzheimer microcipati iar armata lucreaza la realizarea unor „dispozitive medicale” pe baza de microcip pentru monitorizarea starii de sanatate a soldatilor. Insa odata ce vor termina cu soldatii, oare cat timp va trece pana ce se va dori, de dragul sigurantei nationale, implantarea de cipuri si in functionarii de stat? Si dupa ce ii vor cipui si pe acestia, cat timp va mai trece pana vor vrea sa ne cipuiasca si pe noi? Bineinteles, tehnologia nu va fi „impusa” curand cetateanului de rand. Deocamdata ele se strecoara in vietile noastre intr-un ritm din ce in ce mai alert. Dar dupa ce suficient de multi oameni vor fi acceptat in mod voluntar „beneficiile” acestor implanturi, va fi doar o chestiune de timp pana cand acceptarea lor va deveni obligatorie pentru toata lumea. Sunteti pregatiti pentru aceasta?
Planul de implantare cu microcipuri a soldatilor americani a fost detaliat recent intr-un articol semnat de Kate Knibbs….
Armata Statelor Unite intentioneaza sa implanteze soldatii cu dispozitive medicale care sa-i faca pe acestia mai putin vulnerabili la boli. Agentia militara DARPA (aprox.: Agentia de dezvoltare a proiectelor de cercetare avansata ale apararii) a facut publica existenta planurilor de creare a unor nanosenzori capabili sa monitorizeze sanatatea soldatilor pe campul de lupta si sa avertizeze medicii in legatura cu potentialele lor probleme de sanatate.
Aceste „avansuri tehnologice” sunt promovate de obicei intr-un asemenea mod incat cetateanului de rand sa-i fie greu sa se revolte impotriva lor. La urma urmei cine ar fi impotriva protectiei vietii si sanatatii soldatilor?
Insa exista o vorba care spune ca drumul catre iad e pavat cu intentii bune. Se pare ca cercetatorii de la Universitatea Stanford dezvolta o tehnologie similara destinata marelui public.
Nanotehnologia continua sa-si faca loc si in domeniul medical. Cercetatorii de la Universitatea Stanford au conceput niste monitoare robotice minuscule care pot diagnostica boli, monitoriza semnele vitale si chiar elibera medicamente in circulatia sanguina, similare cu cele pe care intentioneaza sa le realizeze armata. Deocamdata nu exista o conexiune intre cele doua proiecte, insa similaritatea scopurilor lor sugereaza faptul ca armata ar putea beneficia de pe urma colaborarii cu oamenii de stiinta de varf ai acestei universitati.
Se pune deci intrebarea, ati lasa sa vi se implanteze un microcip daca acesta ar avea rolul de a va mentine sanatosi?
Pe masura ce acest tip de tehnologie se raspandeste, oamenii vor fi indemnati sa nu „rateze” ocazia de a beneficia de avantajele pe care aceasta le aduce.
Implanturile se fac deocamdata pe baza de voluntariat. Un mare numar de americani le-au acceptat deja si se asteapta ca acest numar sa creasca substantial in urmatorii ani.
Intr-un articol recent publicat pe situl WND (WorldNetDaily), a fost reprodusa o parte a declaratiei expertei pe probleme de protectie a vietii private, Katherine Albrecht, in legatura cu modul in care acceptarea din ce in ce mai larga a cipurilor implantabile se va face mai intai pe baza de voluntariat.
„Guvernul n-o sa vina niciodata sa spuna cuiva sub amenintarea armei „O sa ti se implanteze un cip cu ajutorul caruia vei fi urmarit” a spus Katherine Albrecht, care impreuna cu Liz McIntyre a publicat o carte intitulata „Spychips”, in care se atrage atentia asupra amenintarii pe care identificarea prin radio-frecventa o reprezinta la adresa vietii private.
„Aceasta se va face intotdeauna treptat, in etape. Daca se va implanta cuiva un microcip si acela nu va fi urmariti… ceilalti vor vedea si vor zice: „fii serios… e in regula”, a spus ea, „ Va fi interesant de vazut incotro ne indreptam”.
Pe masura ce tehnologia se raspandeste va deveni din ce in ce mai usor pentru diverse institutii sa inceapa sa le impuna angajatilor.
Ce s-ar intampla daca, spre exemplu, intr-o zi patronul iti va cere sa-ti implantezi un cip pe motive de securitate?
Ce s-ar intampla daca intr-o zi banca iti va cere sa-ti implantezi un cip ca sa ai acces la cont?
Sa nu va imaginati ca acest lucru este imposibil.
In toata lumea s-a creat o adevarata obsesie a securizarii identitatii.
Iata spre exemplu ce se intampla in India, potrivit organizatiei Electronic Frontier Foundation care supravegheaza respectarea drepturilor omului in spatiul digital,….
In India se depun eforturi masive pentru colectarea datelor biometrice al fiecaruia din cei 1.2 miliarde de cetateni ai ei. Acest plan incredibil, supranumit de catre jurnalul Economic Times „mama tuturor proiectelor de guvernare electronica” a starnit controverse in India si in lume, producand ingrijorare in ce priveste respectarea confidentialitatii si a securitatii datelor personale.
Planul se desfasoara in continuare intr-un ritm alert sub auspiciile Registrului National al Populatiei (NPR) si al programului de implementare a Identitatii Unice (UID), care sunt initiative separate ale guvernului dar care au ca scop comun integrarea tuturor datelor colectate in cea mai mare baza de date biometrice din lume. Dupa inscriere, cetatenii primesc un card de identitate cu cip care contine un numar unic (Unic ID) de 12 cifre. Deasemeni cetatenii care nu au actele necesare obtinerii anumitor joburi sau care nu pot avea acces la anumite servicii guvernamentale, sunt indemnati sa solicite ID-ul unic. In timp ce acest program (UID) functioneaza pe baza voluntara, inscrierea in programul NPR este obligatoriu pentru toti cetatenii.
Oare cat timp va dura pana ce si alte tari vor incepe sa-si implementeze propriile programe de identitate unica?
Ni se va spune ca astfel de programe sunt necesare pentru prevenirea furtului de identitate, pentru urmarirea criminalilor si a teroristilor, pentru eliminarea fraudelor fiscale si pentru asigurarea „securitatii nationale”.
Problema cu cardurile este ca pot fi oricand pierdute, furate sau falsificate.
Se pare ca este inevitabil ca la un moment dat guvernele sa doreasca dispozitive mai securitare decat cardurile.
Se pune deci intrebarea daca veti permite guvernului sa va injecteze o „carte de identitate” in mana atunci cand va sosi momentul.
Insa nu toate microcipurile vor fi implantabile.
Asa cum am mai scris si cu alte ocazii, anumiti oameni de stiinta lucreaza la realizarea microcipului comestibil cu ajutorul carora doctorii vor putea sa va monitorizeze sanatatea. Iata descrierea unui astfel de cip aparuta recent intr-un articol al ziarului Daily Mail….
Senzorul, care nu contine nici baterie, nici antena sau radio-transmitatoare creaza o semnatura digitala unica care este receptata si inregistrata de catre un timbru atasat pe umarul pacientului.
Acest timbru, sau plasture, care monitorizeaza deasemeni si functii ale organismului precum rata cardiaca sau temperatura, poate transmite informatia criptata telefoanelor smartphone cu blue-tooth sau calculatorului pacientului, al doctorului sau al celor insarcinati cu sanatatea pacientului.
In felul acesta atat pacientii cat si medicii pot sti cu exactitate care pilule au fost luate. Deasemenea medicii vor putea urmari daca pacientul doarme bine sau face suficient exercitiu fizic folosind informatia transmisa de catre plasture.
Ati inghiti un microcip comestibil daca acest lucru i-ar ajuta pe doctori sa va ingrijeasca mai bine?
Alti oameni vor dori sa-si implanteze cipuri pentru a fi mai usor conectati la reteaua tehnologica.
De exemplu, daca ar fi posibil, v-ati conecta creierul direct la internet? Pentru ca acest lucru nu este chiar asa de departe cum v-ati putea imagina. In cadrul unui articol aparut pe situl Science Channel, se punea urmatoarea intrebare:
Ce s-ar intampla daca ar fi posiblia conectarea prin cablu sau wireless a creierului la internet, descarcarea informatiei la viteze mari si apoi transformarea ei automata intr-o substanta chimica capabila sa fie stocata in celulele de memorie ale creierului?
Acelasi articol explica ca beneficiile conectarii creierului direct la internet pot fi absolut uimitoare..
Daca s-ar putea „pompa” date direct in materia cenusie a creieruli la o viteza sa zicem de 50 mb/s – viteza maxima oferita de unul din providerii de internet – ati fi capabili sa cititi o carte de 500 de pagini in mai putin de doua zecimi de secunda.
Dar n-ar fi conectarea creierului la internet deasemeni extrem de periculoasa?
N-ar putea cineva sa va descarce virusi direct in creier?
N-ar putea cineva sa gaseasca o metoda de a va controla creierul de la distanta?
Noile tehnologii aduc intotdeauna pericole noi.
Se insista mereu asupra „beneficiilor” cipurilor implantabile dar numai rar este informat publicul asupra posibilelor pericole.
In momentul de fata exista milioane de caini si pisici care au fost injectati cu microcipuri. De fapt in anumite orase din America se urmareste impunerea obligativitatii microciparii animalelor de companie. Ni se spune ca in felul acesta sunt mult mai usor de gasit si inapoiati proprietarilor atunci cand se pierd.
Peste tot in America, mii de persoane in varsta care sufera de Alzheimer sunt injectate cu microcipuri. Ni se spune ca in in felul acesta este mult mai usor sa fie gasiti atunci cand se ratacesc.
Dar care sunt pericolele?
Ce s-ar intampla daca un guvern totalitar ar impune tuturor cetatenilor sa-si stocheze datele personale intr-un cip care sa le fie apoi implantat?
Cu siguranta ar fi mult mai usor pentru un guvern Big Brother sa supravegheze, sa monitorizeze si sa urmareasca pe fiecare.
Si va deveni aproape imposibil sa duci o viata normala fara a avea un implant.
Ce-ar fi daca nu ti-ai putea deschide un cont de banca fara sa ai un microcip?
Ce-ar fi daca n-ai putea merge la cumparaturi fara microcip?
Dar daca n-ai putea sa te angajezi fara microcip?
Ce-ar fi daca n-ai putea sa faci nici o tranzactie financiara fara microcip?
Cum ai trai?
Bineinteles, cei mai multi dintre oameni ar fi foarte tentati sa accepte microcipul pentru a putea asigura traiul familiilor lor si a duce o viata normala.
Cei care s-ar razvrati si ar refuza microcipul ar fi ostracizati si considerati inamici ai statului. Ar fi vanati si bagati la inchisoare.
Sa nu credeti ca acest scenariu este imposibil.
Ganditi-va numai cat de mult s-a schimbat societatea noastra in ultimii ani. Se transforma din ce in ce mai mult intr-o imensa inchisoare.
Va veni un moment in care tehnologia cipurilor implantabile va fi folosita in scopuri josnice.
Ce veti face atunci?
sursa: saccsiv.wordpress.com // endoftheamericandream.com
Related Posts: |
 |
Cat va mai dura pana ce economia Chinei se va confrunta cu o criza? Cand Barack Obama a vizitat de curand China pentru a se intalni cu omologul sau, Hu Jintao, imaginea a fost de un simbolism rafinat. Pe de-o parte avem... |
|
Legea unica de salarizare: Guvernul taie 25% din coeficientii de ierarhizare Proiectul legii unice de salarizare in sectorul bugetar aduce o reducere a coeficientilor de salarizare cu pana la 25%. Potrivit Antena3, sunt afectate... |
|
Uitati de supravegherea din China, americanilor le sunt urmarite telefoanele de 20 de ani Indignarea starnita de revelatia ca autoritatile chineze au instalat dispozitive de spionaj pe toate vehiculele cu placutele de inmatriculare duble China-Hong... |
Generatia “Masini-Unelte” sau de ce n-a explodat mamaliga in ultimii 23 de ani
Ii vedem peste tot. La cozi pentru tot felul de nimicuri, in autobuze, la supermarket-uri, prin piete (homo marketus). Sunt zombie batrani, cu mainile alungite de la caratul intens si indelungat al plaselor de rafie, cu priviri fixe, suspicioase, foarte stenici, paranoizi, cu creierul mustind de kominternism, uitati de Dumnezeu intr-o lume cu care nu mai rezoneaza si pe care nu o mai inteleg. Singura lor ratiune de a exista tine de satisfacerea nevoii primare de a ingurgita, de a ingloba, de a manca. Vorbim aici, cu exceptiile notabile, bineinteles, de generatia 35+, si, cu precadere, de cei de peste 40 de ani. Asta ca sa nu mai vorbim de relicvele de peste 60, unde stahanovismul este mult mai bine incrustat pe fetele lor (inca o data, nu vorbim de oamenii cu adevarat remarcabili, de o inalta calitate umana, care si-au pastrat, in mod remercabil, integritatea in acele perioade tulburi – din pacate, o minoritate!).Vorbim despre aceia care pe vremea Revolutiei erau bravi utecisti, in curs de modelare, de spalare pe creier, sau cei care erau deja spalati, incadrati in campul muncii socialiste glorioase. (Exceptiile notabile au fost cei cativa rataciti din Piata Universitatii din 1989 si 1990).
Pentru ca trebuie reamintit faptul ca abia pe la 14-15 ani, cand deveneai UTC-ist, incepea spalarea adevarata pe creier. Pana la acesta varsta te jucai doar de-a soimul patriei si de-a pionierul, lucruri care chiar aveau farmecul lor. Erai doar putin perpelit, pregatit pentru lovitura de gratie care avea sa urmeze. Din pacate, daca apucai sa treci prin cei patru ani de liceu si erai suficient de permeabil la invatatura comunista, erai iremediabil pierdut. Procesul de “reeducare” este ireversibil.
Acesta generatie complet ratata, pierduta, inutila a tinut pe loc Romania in ultimii 23 de ani, a perpetuat la putere o gasca penala de politruci kominternisti (de un nivel intelectual si moral de o precaritate fara precedent in istoria Romaniei), cu care culmea, cel putin aparent, nu s-a identificat, dar nici nu a gasit calea pentru a iesi din cloaca in care s-a zbatut in toti acesti ani.
Premise pentru aparitia generatiei (zombie) masini-unelte
Revolutia din decembrie 1989 a gasit mai toata populatia Romaniei intr-o maxima debusolare. Romanii au castigat libertatea, dar nu au stiut ce sa faca cu ea. O mare masa amorfa, monocolora atat din punct de vedere al aspectului exterior, cat si al modului de gandire, era pusa in fata unor dileme cu care nu se mai confruntase pana atunci. Cu un suflet infantilizat de emisiunile de genul “Cantarea Romaniei”, pe care le vedeau doua ore pe zi si cu o pregatire stahanovist-industriala in uzinele si santierele tarii, generatia masini-unelte a fost complet nepregatita in fata noilor provocari.
In aceste conditii, nu este de mirare ca o mana de straini (la propriu), care, din pacate, vorbeau coerent limba romana, in ciuda stagiilor de pregatire la Moscova, niste molii intrate in amortire in anii ’60 in asteptarea unor vremuri mai favorabile, au pus mana pe putere in 1990. Acesti stahanovisti de extractie sovietica, cu o gandire rudimentara si un discurs primitiv, dar cu scoala temeinica de manipulare a maselor, au reusit foarte usor sa intoxice o masa amorfa de oameni complet nepregatiti pentru a gandi si a lua decizii singuri.
Vulnerabilitatile generatiei masini-unelte
Marea vulnerabilitate a generatiei masini-unelte a fost slaba pregatire intelectuala, care s-a rezumat, de multe ori, la deprinderea unor abilitati tehnice primare dobandite la strung sau la forja (asa numita calificare la locul de munca).
O alta vulnerabilitate provine chiar din politica lui Nicolae Ceausescu de industralizare fortata; in aceste conditii invatamantul romanesc s-a axat, cu precedere, pe producerea pe banda rulanta a unui “homo tehnicus” spalat pe creier si lipsit complet de orice dimensiune spirituala. Practic, un robotel bine conditionat, cu o viata care nu depasea de multe ori nivelul impuslurilor primare. Pentru ca, oricum, nu era data vreo mare importanta celorlalte.
Practic, generatia masini-unelte, lipsita de viata spirituala si de o apropiere autentica de Dumnezeu, animata de un patriotism de parada, in spiritul “Cantarea Romaniei” s-a trezit dupa 1989 confuza, perplexa in fata dinamicii evenimentelor, fara repere autentice si solide care sa-i calauzeasca pasii. O prada usoara pentru raptorii kominternisti versati.
Lasitatea si nevoia intrinseca de existenta precara
Generatia masini-unelte a fost, fara doar si poate, una (dintre multe altele) de sacrificiu din istoria acestei tari. A prins atat excesele kominterniste ale anilor ’50-60, cat si pe cele ale lui Nicolae Ceausescu din anii ’80.
Tot acest jigodism comunist, suprapus pe jigodismul de tip fanariot potrivit caruia “capul plecat sabia nu-l taie” a omorat in stahanovistul din acesta generatie orice urma de demnitate, de spirit national, de sentiment crestin si, mai presus de toate, orice urma de revolta, oricat de firava.
In timp, aceste tare de comportament s-au tot cimentat iar “produsul” il avem astazi in fata ochilor. Peste tot vedem mosuleti stenici, in bunul spirit kominternist, cu privire pierduta, cu cautatura paranoida si rea si cu mainile alungite de la caratul plaselor ieftine de rafie sau de la trasul carucioarelor in piata. Un veritabil specimen pe cale de disparitie cu un areal cuprins exclusiv intre patul propriu si piata.
De fiecare data cand vrem sa ne urcam in autobuz vedem babute care dau din coate, care lupta de parca ar face-o pentru propria viata doar pentru a apuca un loc in autobuz. Dupa care afiseaza un zambet triumfator, deplasat, imbecil. Ciudata compensare pentru niste oameni umiliti, adusi la stadiul de animale, carora li s-a luat totul.
Simptomatice sunt, de asemenea, cozile din supermarket (ca sa nu mai vorbim de cele la apa sfintita sau la moaste, care se lasa si cu picoare-n gura), unde se imbrancesc mosuleti si babute, fara un motiv aparent si fara macar sa stie ce se da. De multe ori, rezultatul unei nopti de stat la coada si a unei gramezi ordonate ca la rugby, cu tipete si pumni, nu este decat o amarata de cratita cu reducere de 15%. Si intodeauna batranul amarat ia 2-3, de toti banii pe care ii are.
Coada, in acest caz nu este altceva, decat un mijloc redescoperit de socializare, un reflex de comportament exersat in tinerete care ii ajuta acum sa-si mentina propria identitate. Asadar, nu este vorba de nevoile secundare pentru un anumit obiect ci despre satisfacerea unor nevoi mai inalte, tertiare, de asociere si valorizare (la nivelul lor meschin de intelegere si simtire).
E-ul lor are nevoie de asociere si de conflict pentru a se putea valoriza. Una peste alta, comunismul (si neokominternismul) au facut prapad in sufletele oamenilor. Generatia activa, nationalist-crestina, din perioada interbelica a lasat loc generatiei de piata Obor sau Berceni, saracita, imbecilizata de telenovele si foarte atenta la oscilatia pretului cartofului si al fasolei. Si da, cu ochii cat cepele la eventuale promotii la tigai.
De ce nu explodeaza mamaliga? Doua reflexe – conformism si autosatisfacere
In ciuda frustarilor de intensitate paroxistica, care le distrug la fiecare pas respectul de sine ori de cate ori trec pe langa vitrina unui magazin sau, de ce nu, cand vad pe strada vile si masini de lux stahanovistii ignorati si ignoranti ai generatiei masini-unelte nu se pot revolta. Si asta din doua motive: Dej si Ceausescu i-au invatat ca nu este voie si nenea militianul le aminteste mereu asta prin simpla lui prezenta. Deci, nu este voie sa ne revoltam!
In plus, cu perspectivele lor limitate asupra vietii si cu pretentiile lor neinsemnate (care vizeaza oricum obiecte materiale), membrii generatiei masini-unelte realizeaza acut ca oricum traiesc (a se citi mananca) mai bine acum decat pe timpul lui Ceausescu.
Daca atunci se bateau pentru o bucata de parizer cu soia acum gasesc parizer cat le pofteste inima, chiar daca este sintetic si plin de E-uri. Eul lor este satisfacut. Detin controlul propriei bunastari sintetice, nu ca inainte cand Ceausescu avea controlul.
Deci, iata inca un motiv pentru care acesti zombie nu simt nevoia sa se revolte. De ce sa se revolte daca au parizer ieftin, mai ieftin cum nu au visat pana acum?! Si, din cand in cand mai prind si cate o promotie la cratite. Asadar, departe de a avea vreun simtamant revolutionar manifest, desi manifesta pulsiuni de revolta pasagere, cel putin la nivel declarativ, stahanovistul din generatia masini-unelte nu simte nevoia sa protesteze cu adevarat pentru ca, in sufletul sau, simte ca o duce mai bine ca inainte.
Chiar daca declara, cu aplomb, contrariul. Lasitatea, conformismul osificat si existenta sa tihnita (chiar daca precara) il impiedica sa actioneze. Angoasa lui de intensitate medie se trateaza exclusiv prin scurte proteste vocale.
Viata rareste “bazinul electoral” al neokominternistilor
Generatia masini-unelte, inerta, usor manipulabila (chiar si cu instrumente primitive), reactiva la stimuli simpli (punga de faina, sticla de ulei si galeata de plastic sunt antologice) este pe cale sa expire. Acest lucru se simte incepand cu anul 2000 si, ceva mai pregnant, din 2004. Lacustele rosii care, fie si-au pastrat culoarea, fie s-au spoit in portocaliu sau galben, au inceput sa-si piarda sustinatorii.
Si asta, nu pentru ca s-ar fi produs un miracol care a dus la schimbarea peste noapte a mentalitatii osificate, ci, pentru ca, pur si simplu, au disparut fizic. Dumnezeu i-a luat la El in coltul din purgatoriu rezervat stahanovistilor kominternisti.
In aceste conditii, lacustele neokominterniste s-au vazut nevoite sa mai scoata din scena dinozaurii batrani (si ei pe cale sa expire) si sa populeze mlastina cu exemplare mai tinere, dar cu acelesi mutre, aceleasi apucaturi si aceeasi gena puturoasa, kominternista ca si mentorii lor cu care se identifica total.
Din pacate, desi procesul de curatire a Romaniei a inceput acum vreo zece ani, acesta nu s-a incheiat inca. Asa incat, aparitia unor forte politice nationaliste si crestine s-ar putea sa se mai lase inca asteptate. Din pacate. Cel putin inca un ciclu electoral.
sursa: badpolitics.ro
Related Posts: |
|
Mirajul DESCENTRALIZAREA Se vorbeste des, poate prea des despre ceea c e ar trebui sa ajute cetateanul roman. Prea des fiindca de fiecare data doar se vorbeste. Si tot de fiecare... |
|
BAGATORII DE SEAMA, ATOTCUNOSCATORII SI PROFITORII CARE AU TAMPIT SI DISTRUS ROMANIA Ani la rand ne-am uitat la TV, am citit ziarele , ROMANUL LE STIE PE TOATE, HAI SA VORBIM VORBE... NEIMPLICAREA NU INSEAMNA NEAFECTAREA NOASTRA...A... |
|
De ce suntem fraieri Chiar asa. De ce suntem fraieri? Sau putem cumva sa zicem prostanaci? Si de ce trebuie sa ne spuna altii? "Nu vad nicio tara din Europa care-si face... |
Documente secrete americane schiteaza planuri pentru construirea de LAGARE DE RE-EDUCARE in SUA destinate cetatenilor americani
Iata ce putem citi in articolul Leaked U.S. Army Document Outlines Plan For Re-Education Camps In America:
RELATED: Yes, The Re-Education Camp Manual Does Apply Domestically to U.S. Citizens
Un document american ‘’scapat’’ pe internet destinat pentru Departamentul Apararii contine planuri socante pentru ‘’activisti politici’’ ce vor fi pacificati de catre ofiterii ‘’PSYOP’’ cu scopul de a-si dezvolta ‘’aprecieri pozitive fata de politicile din SUA’’ in timp ce sunt inchisi in inchisori-tabere din interiorul SUA.
Documentul numit FM 3-39.40 Internment and Resettlement Operations (Operatiuni de internare si relocare) (PDF) a fost emis initial in regim restrans doar catre Departamentul Apararii in februarie 2010, dar a ajuns in mediul online.
Manualul de procedura descrie politici de procesare a ‘’detinutilor’’ in tabere atat pe teritoriul SUA cat si la nivel global. Agentii internationale precum UN (United Nations) si Crucea Rosie sunt numite parteneri pe langa agentiile federale domestice ce includ si Department of Homeland Security si FEMA.
Documentul specifica clar ca acele politici se aplica ‘’pe teritoriul SUA’’ si presupun ‘’sprijin din partea Dep. Apararii pentru autoritatile civile destinate urgentelor domestice, dar si pentru autoritatile ce impun legile si alte activitati’’ inclusiv ‘’dezastre provocate de om, accidente, atacuri teroriste si incidente petrecute in SUA si pe teritoriile sale’’.
Manualul specifica faptul ca, ‘’aceste operatiuni pot fi desfasurate ca ajutorare civila domestica’’, si adauga ca ‘’autoritatile care aproba relocarea pe teritoriul SUA, au nevoie de o exceptie speciala la Actul Posse Comitatus, care poate fi obtinut prin ‘’invocarea de catre presedinte a autoritatii sale executive’’. Documentul face referiri si la posibilitatea de a identifica posibilii detinuti pe baza numarului social de securitate (CNP).
Pe langa prevederile legate de combatantii inamici, si alte clasificari de detinuti, manualul ii mentioneaza si pe ‘’detinutii civili’’, cu alte cuvinte, cetateni care sunt retinuti din ‘’motive de securitate, protectie, sau datorita faptelor comise de persoana respectiva impotriva factorilor de detin puterea’’.
Odata ce detinutii au fost procesati in cadrul taberei de incarcerare, manualul explica cum acestia vor fi ‘’indoctrinati’’ cu anumite accente punandu-se pe convingerea persoanelor retinute sa isi exprime simpatia fata de politicile SUA.
Procesul de reeducare este, potrivit documentului, responsabilitatea ‘’Ofiterului pentru Operatiuni Psihilogice’’, a carui sarcina este sa creeze ‘’produse PSYOP pentru aclimatizarea si pacificarea detinutilor si acceptarea de catre acestia a autoritatii si a regulamentelor americane’’.
Manualul listeaza urmatoarele roluri pe care le are “echipa PSYOP’’.
- Identificarea continuturilor rau-voitoare, a agitatorilor antrenati si a liderilor politici din interiorul facilitatii care intentioneaza sa organizeze miscari de rezistenta sau sa creeze turbulente.
- Dezvoltarea si executarea programelor de indoctrinare avand scopul de a reduce si elimina atitudinile antagonistice
- Identificarea activistilor politici
- Ajutarea comandantului politiei militare sa controleze detinutii in cazul urgentelor
- Planificarea si executarea unui program PSYOP care are drept scop intelegerea si aprecierea fata de actiunile si politicile SUA
Retineti ca aceste prevederi nu sunt destinate insurgentilor din Irak care sunt retinuti in inchisori, manualul specifica clar ca aceste politici se aplica si pe teritoriul Statelor Unite, sub auspiciile DHS si FEMA. Documentul adauga ca ‘’operatiunile de relocare pot consta in cazarea temporara (mai putin de 6 luni), sau semipermanenta (mai mult de 6 luni), a civililor.
Semnificatia istorica a statelor care folosesc tabere de incarcerare destinate reeducarii, se centreaza pe faptul ca aceste practici sunt originare exclusiv din regimuri dictatoriale precum cele ale Uniunii Sovietice si a altor regimuri staliniste precum cel din Coreea de Nord.
Am cautat informatii legate de eventuale pregatiri de incarcerare in masa a cetatenilor din interiorul SUA, dar acum este prima oara cand in cercetare apar aspecte legate de limba folosita in centrele de reeducare, in special in cazul activistilor politici.
In 2009, Garda Nationala a postat cateva oportunitati pentru locuri de munca, cautand specialisti in incarcerare/relocare, pentru a lucra in tabere pentru civili din interiorul Statelor Unite.
In Decembrie anul trecut, s-a demonstrat ca subsidiara din Halliburton a KBR cauta subcontractori pentru a lucra drept angajati si construi tabere “destinate urgentelor ‘’ localizate in cinci regiuni din SUA.
In 2006, KBR a fost contractata de catre Homeland Security pentru a construi centre de detentie destinate rezolvarii problemelor legate de un ‘’eventual flux de imigranti spre teritoriul SUA’’ sau rapida dezvoltare a unor ‘’noi programe’’ nespecificate care sa necesite ca un numar mare de oameni sa fie retinuti.
Rex 84, prescurtarea de la Readiness Exercise 1984 (exercitiu de pregatire 1984), a fost stabilit sub pretextul unui exod in masa a imigrantilor ilegali care trec granita dinspre Mexic, acelasi pretext fiind folosit si in limbajul pe care l-au utilizat cei de la KBR in cererea lor pentru asemenea servicii.
In cursul audierilor Iran-Contra din 1987, s-a demonstrat ca programul era un ‘’scenariu si exercitiu’’ secret, creat de catre guvernul federal pentru a suspenda Constitutia si ulterior, sa declare Lege Martiala, urmata de insarcinarea comandantilor militari cu comanda asupra guvernelor locale si detinerea unui numar mare de cetateni americani care vor fi catalogati drept ‘’amenintari la securitatea nationala’’.
Documentul semnat de catre Barack Obama, in ajunul anului nou, sub egida Actului de Autorizare a Apararii Nationale, stipuleaza clar ca cetatenii americani pot fi rapiti si incarcerati pe o perioada nedefinita de timp, fara sa fie supusi unui proces juridic.
Puteti citi mai jos o portiuni din Manulul de Incarcerare si Relocare.
Urmatoarele portiuni specifica clar ca aceste politici sunt aplicabile in interiorul Statelor Unite, (precum si in afara granitelor in tari ca Irak si Afganistan), si ca sunt implicate direct agentii federale domestice.
source: saccsiv.wordpress.com
Related Posts: |
|
Internment Camps Readied For Mass Illegal Alien Influx? The news that Texas officials are working on contingency plans to deal with a sudden influx of illegal aliens following a collapse of the Mexican government... |
|
Education: Today’s challenge for tomorrow The free and universal education which was either a reality or was being implemented worldwide by the 1970s was the first victim of the neocon Dark Forces,... |
|
Anonymous catre romani: V-ati alaturat luptei globale pentru o viata mai buna Gruparea de hackeri Anonymous pare sa fi transmis romanilor iesiti in strada, in ultimele zile, un mesaj, prin intermediul YouTube. Descrisi ca o grupare... |
9 mai, ZIUA INDEPENDENTEI VS ZIUA NOULUI IMPERIU. „Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”
9 MAI ZIUA INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI
În ultimii ani, mai ales de când furăm aruncaţi în aşa-zisa familie europeană, în fiecare an pe 9 mai, majoritatea celor pe care-i întreb dacă ştiu ce serbează în această zi, îmi zic că serbează ziua Europei… şi atât! Vă spun sincer că mă trec nişte…, și ca s-o spun mai plastic…, palpitații neuronice, de-mi vine a-i dărui părintește o șeptică ca să se trezească omu’ la realitate!
Fraţi români şi fraţi creştini, 9 mai este Ziua Independenţei României. PE 9 MAI 1877, Parlamentul ţării proclamă „Independenţa absolută a României”, prim ministrul Mihail Kogălniceanu declarând oficial că suntem:
„în stare de rezbel…, dezlegaţi de legăturile noastre cu Înalta Poartă şi prin urmare ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”!.
Astfel, Camera Deputaților și Senatul votează moțiunea prin care se lua la cunoștință că „rezbelul între România și Turcia, ca ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României, au primit consacrarea lor oficială”, adică s-a votat moțiunea de proclamare a independenței României. În aceași zi, după amiaza, s-a strâns în jurul clădirii Adunării, un mare număr de bucureșteni, care au primit cu entuziasm vestea proclamării independenței, manifestând până târziu. Acestei mulțimi i s-a alăturat și „vreo mie de studenți”, după aprecierea lui Nicolae Iorga, având drapele și torțe aprinse, cântând „Deșteaptă-te române!”. Tot în aceași seară, de 9 mai 1877, au avut loc manifestații de bucurie și la Craiova și Iași.
A doua zi, după ce principele Carol I a semnat actul de independență, guvernul român a încetat plata tributului de 914.000 lei către Poarta Otomană, suma fiind direcționată în bugetul ministerului apărării. Aceasta este o mică parte din jertfa materială și de sânge a înaintașilor noștri, astfel că pentru echiparea și întreținerea armatei române s-au adunat din donațiile poporului suma de 1.639.798 lei, din care cu 1.212.661 lei s-au plătit armele achiziționate. De asemenea poporul a oferit pentru nevoile armatei române: 91.436 pâini; 32.363 obiecte de îmbrăcăminte și încălţăminte; 10.967 feșe; 6.724 vite, oi cai; 93.789 kilograme de alimente; 8.649 hectolitri de cereale și fasole și multe altele. Întreaga valoare a donațiilor primite de autoritățile române însumează suma de 9.247.000 lei. Pe lângă toate acestea poporul român a prestat 1.045.747 de zile de muncă pentru transporturi și 53.676 zile lucrătoare în construcții.
Poporul român a participat în bătăliile războiului de Independență (1877 – 1878), purtate pentru neatârnarea țării cu peste 58.000 de oameni pe fronturi, din caremai mult de jumătate au fost omorâți sau răniți. Și toate acestea pentru ca urmașii lor să trăiască într-o țară liberă, nesupusă niciunei puteri străine. Iar noi, cei de astăzi, obidienți puterilor apusene, îi uităm, ca să plăcem celor care ne asupresc! Halal neam românesc!
În ultimii ani sărbătorim cu fast ziua de 9 mai ca „Ziua Europei”, facem tot felul de proiecte și concursuri școlare, în acest sens; însă pentru 9 mai „Ziua Independenței Naționale” abia schițăm două-trei cuvinte, așa în treacăt…, șoapte în vânt!
Marele defect al acestui popor este acela că-i place a se linguși pe lângă puternicii zilei, spre uitarea înaintașilor și spre amuțirea urmașilor, fără a lua la cunoștință faptul că facem exact cum se dorește: dintr-un popor cu rădăcini adânci înfipte în aceste locuri și-o istorie tumultoasă cu voievozi și domnitori neîmpăcați cu jugurile străine ce ne-au asuprit, și încă mai doresc s-o facă, devenim o populație, riscând a ne pierde identitatea națională și cea de credință! Am ajuns să ne dăm țara străinilor, bucată cu bucată, de bună voie! De tristă amintire fiind tratatul dintre România și Ucraina din 2 iunie 1997, prin care am renunțat de bună voie la „drepturile românești asupra nordului Bucovinei, nordului și sudului Basarabiei, ținutului Herței, insulelor de pe brațul Chilia și Insulei Șerpilor”2 sub pretextul unui „sacrificiu istoric
Acum care este pretextul prin care lăsăm urmașilor noștri Pusta Bărăganului, Cheliile Munților Noștri și burta goală a Pământului Strămoșesc? Unde este Grânarul Europei, dar pădurile noastre în care țări le-am dus…, au rul, argintul…, cui le vom mai da? Sufletul și credința noastră străbună Ortodoxă cui le vom vinde? Urmașilor noștri ce le vom lăsa…, sau… cui îi vom lăsa? „O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” (Mihai Viteazul)
Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, pe care-i serbăm tot în această lună, să ne deschidă ochii minţii şi ai trupului pentru a cunoaşte Adevărul şi-a împlini Dreptatea şi-a da cinstirea cuvenită eroilor acestui neam şi aşa oropsit de soartă!
Închei tot cu cuvintele Marelui Voievod Mihai Viteazul:
„Europa? Unde era Europa când am avut nevoie?”.
autor: (preot profesor Gabriel – Karol Iakab)
sursa: razbointrucuvant.ro
Related Posts: |
|
Pe fata despre unirea popoarelor, o viitoare putere mondiala, justitie globala si ‘identitate postnationala’ in Parlamentul European Discursul deputatei portugheze Maria da Assunção Esteves, membra a grupului politic Partidul Popularilor Europeni si al Democratilor Europeni (PPE_DE)... |
|
Statele UE vor infiinta o autoritate paneuropeana de supraveghere financiara Ministrii de finante din Uniunea Europeana au incheiat, miercuri, dupa o serie de negocieri dificile, un acord pentru infiintarea in premiera a unor autoritati... |
|
CNS pregăteşte documentele autonomiei la Marea Adunare a Consiliilor Locale din aşa-zisul ţinut secuiesc din septembrie Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Ijak Balasz, a declarat sambătă, la Targu Mureş, că la Marea Adunare a Consiliilor Locale din aşa-zisul... |
(Supra)Statul scamator
Rezultatele recentelor alegeri din Marea Britanie şi Germania (locale), Franţa (prezidenţiale) şi Grecia (parlamentare) au confirmat ilegitimitatea regimurilor care au încercat să rezolve criza financiară prin aşa-zisele politici de austeritate. Banii volatilizaţi de marile corporaţii în complicitate cu elitele politice corupte nu pot fi recuperaţi de la popor. Deficitul trebuie acoperit din contul hoţilor, nu al victimelor hoţilor.
De vreme ce partidele de centru-dreapta/creştin-democrate/populare s-au prefăcut a nu pricepe acest adevăr simplu, voturile alegătorilor s-au îndreptat cu precădere către partidele de (centru-)stânga şi de extremă dreapta. Schimbarea de gardă din Franţa a coincis cu o schimbare asemănătoare de gardă în România, unde abuzurile şi nesimţirea regimului Băsescu - de centru-dreapta - au adus la putere o fragilă coaliţie socialist-liberală.
Ambele schimbări de gardă au fost întâmpinate de propagandiştii regimurilor neoliberale/neoconservatoare după tipic. Mai întâi se postulează că Sarkozy sau Băsescu sunt nişte lideri dedicaţi “modernizării”, “capitalismului”, “globalismului”, “individualismului”, “cruciadei democratice globale”, “valorilor atlantiste”, “anti-relativismului” şi “anti-comunismului” integral. Apoi ni se spune că ceilalţi, socialiştii sau liberalii, sunt lirici, paseişti, naţionalişti, tribali, rupţi de realitate şi cripto-proto-fascişti/peronişti/chavezişti/cheguevarişti: un fel de arhangheli cu sombrero.
Nepotismul (vezi băiatul lui Sarkoşi EBA), cultul personalităţii (vezi “Căpitanul Bligh-Băsescu”), corupţia, crearea de oligopoluri şi oligarhii, instrumentalizarea cinică a unor traume sociale (imigraţia şi probeleme puse de ea în societăţile de plecare şi în cele de sosire) sau suferinţe istorice (comunismul), isterizarea alegătorilor prin apelul la pericolul invaziei străine (la noi, ruşii, în Franţa, musulmanii), subţierea ţesăturii sociale în paralel cu lichidarea sistemului de asistenţă socială prin politici neoliberale care exportă locurile de muncă ale poporului şi profiturile oligarhilor, toate sunt trecute cu vederea de propagandiştii neoliberali/neoconservatori în numele “modernizării/atlantismului/individualismului”.
Cu alte cuvinte, la centru-dreapta neoliberală, problemele reale sunt scuzate în numele calităţilor ideale. La opoziţia de stânga însă, calităţile reale sunt acuzate în numele defectelor ireale. Dacă Hollande vorbeşte de “patriotism industrial”, imediat ni se dă de înţeles că fraza are conotaţii autarhice, naţionaliste, fasciste. Dacă stânga vorbeşte de solidaritate socială şi de justiţie, ni se spune că asta aduce a invidie, ură pogromistă, comunism şi baroc stalinisto-fascist. Dacă stânga vorbeşte de ecologism, atunci ni se atrage atenţia că, acum 40 de ani, unii ecologişti au fost subvenţionaţi de Moscova şi că ecologiştii musulmanii şi legionarii au în comun culoarea verde şi “ura” faţă de capitalism. Lumea întreagă e redusă, în lectura propagandiştilor dreptei neoliberale, la combinaţiile efectuate pe un abac ştirb de o maimuţă paranoică. Socotită astfel, viaţa noastre devine, după cum spunea Shakespeare, simplă “poveste spusă de un idiot, plină de zgomot şi furie şi neînsemnând nimic”.
De aceea trebuie spus că, oricât de multe asemănări ideologice ar putea identifica unii sofişti între discursul opoziţiei la regimurile neoliberal-spoliatoare şi cel al extremei drepte sau stângi, ameninţarea totalitară (fascisto-comunistă) e rodul modului de viaţă neoliberal a cărui mizerie e justificată, camuflată şi uneori amplificată de lozincile neoconservatoare ale modernizării, capitalismului, globalismului, individualismului, cruciadei democratice globale, valorilor atlantiste, anti-relativismului şi anti-comunismului integral. Fascimul şi comunismul nu înfloresc, astăzi, într-un Occident liric, păşunist şi conservator, ci într-un Vest individualist, modern şi agresiv modernizator şi globalist. Ca atare, ascensiunea acestor forţe nu poate fi oprită cu ajutorul lozincilor pro-atlantist-modernizator-individualiste pentru că aceste lozinci au stabilit de fapt parametrii modului de viaţă care a germinat aceste forţe.
Montesquieu distinge în Spiritul legilor între societăţile construite pe onoare (monarhii), cele construite pe virtute (republici) şi cele construite pe frică (despotisme). Ascensiunea forţelor de extremă stânga şi extremă dreapta - adică a statului construit pe frică - e rezultatul erodării statului construit pe onoare şi pe virtute de către susţănătorii statului scamator: ai statului care face ca banii noştri să apară în buzunarele oligarhilor şi ca vina lor să cadă asupra noastră. Şi această operaţiune de ieftină “magie” se face cu ajutorul repetării rituale a mantrei: modernizare-capitalism-individualism-atlantism.
Toate acestea sunt fraze camuflaj: realitatea, modul de viaţă pe care îl ascund şi deci agravează aceste fraze, e cea în care înfloreşte Breivik (altminteri judecat cu indulgenţă de elitele noastre neoliberale/neoconservatoare).Parafrazându-l pe Samuel Johnson, care spunea că patriotismul e refugiul ticăloşilor, aş spune că astăzi rasismul e refugiul psihopaţilor doar pentru că “liberalismul civic-individualismul-capitalismul” a ajuns parola oamenilor fărădelegii.
Suntem avertizaţi că stânga e “anacronică”. O fi, dar dreapta e amorală. Şi vrea să rezolve profunda criză economică, socială şi culturală în care a împins omenirea readucându-ne, prin ideologia “statului minimal” şi poliţia “austerităţii”, la condiţiile de mizerie de la începuturile revoluţiei industriale. Aşadar, “anacronismul” stângii nu poate însemna decât că, de vreme ce dreapta a devenit ideologia elitelor dezordinii, stânga recuperează filonul social-conservator al dreptei clasice. După cum spunea Tony Judt, în condiţiile de astăzi, de schimbări rapide şi de multe ori inumane ale condiţiilor noastre de viaţă, stânga, înţeleasă ca o formă de protest permanent, capătă valenţe conservatoare: “De vreme ce lucrul împotriva căruia se protestează cel mai mult sunt daunele aduse de schimbările rapide, a fi de stânga înseamnă a fi conservator.”În prezenta stare de lucruri, orice conştiinţă liberă trebuie să spere acest lucru.
“A key faux pas was to try to make his son Jean, a 23-year-old law student, head of the public body in charge of La Défense, Paris’ business district. The plan was scrapped amid claims of nepotism. His camp got bogged down in illegal party funding allegations involving L’Oréal billionaire Liliane Bettencourt and more recently Muammar Gaddafi. He has been accused of using state intelligence services to spy on journalists looking into the Bettencourt affair” (http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/france/9249521/France-election-2012-Nicolas-Sarkozy-booted-out-of-office-having-exhausted-France.html ).
Pentru elitele noastre, vezi aici: http://mirceaplaton.com/html/articole_oslo.htm . Pentru elitele europene şi americane, vezi aici: http://www.newstatesman.com/uk-politics/2012/04/who-are-breivik%E2%80%99s-fellow-travellers .
Related Posts: |
|
Alegeri in plina criza economica - incotro se uita electoratul? Criza economica globala are repercusiuni asupra tuturor aspectelor vietii. Cum urmatoarele luni se anunta in continuare grele, este si firesc ca partidele... |
|
Rezultatele alegerilor parlamentare in Grecia. Raspunsul elenilor la masurile de austeritate Grecii, furioşi după ani de austeritate, au ignorat riscul ieşirii ţării din zona euro şi au pedepsit în alegerile de duminică principalele două... |
|
Ce va fi după eşecul Schengen? Este eşecul modernizării noastre pe calea europeană. Cum vom gestiona eşecul aderării la Spaţiul Schengen în martie 2010, un eşec care deja... |
Contractul social si prioritatile noului guvern
Programul de guvernare depus la Parlament prezintă o prioritate care nu putea să nu-mi trezească amintiri din tinereţe.
Această prioritate este: “respectarea legilor, fără excepţii, fără derogări sau scuze”.
Mi-au amintit această prioritate orele de filozofie pe care le petreceam cu mulţi ani în urmă în amfiteatrele ASE-ului, când la tema “filozofi iluminişti” ni se vorbea despre “Contractul Social” al lui Jean Jacques Rousseau. Ni se spunea că în Cartea a II-a a Contractului Social, genialul iluminist susţinea, pentru prima dată în istoria omenirii, că “legile sunt mijloc de statuare a libertăţii civile şi a egalităţii de şanse, că ele reprezintă voinţa întregului popor asupra întregului popor, că ele sunt valabile şi pentru conducători. (”…la loi est la volonté de tout le peuple sur tout le peuple et concerne aussi le Prince”).
De ce o prioritate a unui guvern român din 2012 este atât de asemănătoare cu una a iluminismului anului 1762?
Răspunsul este simplu: pentru că în secolul XXI, anul 2012, România - ţară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene - are caracteristici specifice secolului XVIII, anul 1762.
România este ţara unde legea nu mai este o statuare a libertăţii şi egalităţii, nu mai reprezintă voinţa întregului popor şi nu mai are nicio valoare pentru cei care conduc ţara, fie ei parlamentari, guvernanţi sau preşedinte.
Problema respectării legii este importantă şi actuală în România, deşi ea aparţine unor epoci trecute, când statul totalitar şi puterea abuzivă a “Prinţului” reprezentau obstacolele principale ale evoluţiei sociale şi economice şi care, în cele mai multe cazuri, au fost eliminate revoluţionar.
Din `89 până în prezent, România s-a aflat într-o permanentă pierdere de democraţie, provocată şi gestionată într-o manieră cvasifeudală. După 1990 s-au înregistrat un număr prea mare de ordonanţe de urgenţă, de legi aplicate prin asumarea răspunderii guvernamentale, de legi neconstituţionale, de voturi trucate în Parlament, de neaplicare sau amânare sine die a unor legi, chiar în condiţiile unor decizii definitive ale Curţii Constituţionale.
Conceperea unor adevărate lovituri de stat împotriva democraţiei, cum au fost încercarea de comasare a alegerilor sau modificările aduse procedurii de suspendare a preşedintelui, au constituit şi ele momente de involuţie a societăţii româneşti în parcursul pe care şi-l doreşte spre deplina compatibilitate cu principiile şi valorile europene.
Ca economist, mi-am exprimat în repetate rânduri dezacordul cu politicile economice ale fostei coaliţii de guvernare, dar, recunosc, nu politica economică a adus cele mai grave prejudicii României din `89 până în prezent, ci principiul “dispreţuieşte şi umileşte”, care a fost pus la baza politicii prezidenţiale şi guvernamentale a acestor ani.
Aroganţa de filfizon, specifică “prinţului feudal” din Contractul Social al lui J.J. Rousseau, amplificată cu atitudinea de sfidare specifică parvenitismului dâmboviţean au reprezentat un adevărat factor de necreştere economică ce a dus pe de o parte la alienarea populaţiei şi pierderea motivaţiei pentru dezvoltarea micilor şi mijlociilor afaceri, iar pe de altă parte la impunere intempestivă a intereselor clientelare, fără nicio teamă de rigorile legale şi sancţiunile judiciare.
Noua guvernare îşi propune prin program să respecte legea, fără excepţii, derogări şi scuze. Este cel mai important lucru pe care îl aştept de la ea, deoarece progresele economice nu pot veni decât într-un climat de legalitate ce garantează că interesul general este prioritar în faţa oricăror alte interese politice sau strict electorale.
Îmi doresc să fie, aşadar, la vârsta şi experienţa mea am învăţat să nu tratez promisiunea ca certitudine şi nici voinţa ca putinţă. Am învăţat să măsor de două ori înainte de a tăia.
Aşa încât, salut cu bucurie intenţia noii guvernări de a aduce România din totalitarismul anului 1762 în legalitatea pe care ar trebui să o avem în 2012, dar aş fi şi mai mulţumit dacă această intenţie ar fi “legalizată” printr-un fel de angajament sau contract (de ce nu contract social!?) de guvernare cu cetăţenii prin includerea de obiective şi termene precise a căror nerezolvare să conducă imediat, nu la explicaţii, lamentări sau culpabilizări, ci la demisie.
Prof. univ. dr. Mircea Coşea
sursa: curierulnational.ro
Related Posts: |
|
Consecintele (a)normalitatii politice Lucrurile incep a intra in normalitate. Normalitatea aceea care bantuie, de peste 20 de ani, societatea romaneasca. A orgoliilor politice, a tensiunilor... |
|
Marea distrugere În regimul Ceauşescu bisericile şi mănăstirile blocau realizarea măreţelor planuri socialiste. Şi s-a intrat în ele cu buldozerul, fără milă,... |
 |
Reluarea consumului e necesară pentru creşterea economică, iar majorarea salariilor ajută consumul Reluarea consumului populaţiei este necesară pentru continuarea creşterii economice în acest an, iar majorarea salariilor în sectorul public va... |
Peschesul pentru Inalta Poarta de peste ocean. Jocul la doua sau mai multe capete al FMI pentru transformarea tarilor in colonii
Nu mai este un secret decat pentru cei cu un IQ foarte modest si cu nevoi satisfacute doar de OTV si Kanal D ca structura hidoasa, suprastatala numita FMI, patronata de o mana de persoane private “americane” (desi la fondurile ei contribuie state!?) este varful de lance al interselor inguste, private, in tentativa rapace, agresiva de control a resurselor tarilor din zonele pacificate, in acest caz, Uniunea Europeana. Asadar, singura menire a FMI nu este eradicarea foametei, a saraciei in lume, asa cum ar crede victimele propagandei corectitudinii politice ci, exclusiv, presarea natiunilor pentru cedarea (daca se poate gratis) a resurselor lor strategice catre cercurile de interse private care patroneaza institutia mai sus amintita. Asadar, un rapt rudimentar, un transfer brutal al proprietatii asupra resurselor din mainile popoarelor in mainile clicii finananciare internationale, in numele globalizarii si Guvernului Mondial.
Asadar, “licitatiile”, “contractele” si, in general, mascarada de Holywood pentru preluarea acestor resurse nu sunt altceva decat niste explozii si urmariri de masini ca in filmele de duzina cu Van Damme, menite sa ia ochii prostilor.
Cartile sunt facute de mult, slugoii locali sunt cumparati. Dificultatea procesului consta doar in adormirea constiintelor, multe deja somnambule, pentru ca procesul de transfer al valorilor sa fie unul cat mai lin.
FMI, ca si clica care patroneaza aceasta structura, joaca intodeauna la mai multe capete, trage si castiga din toate pozitiile, in vreme ce popoarele pierd pe toata linia.
Bunaoara, sa luam exemplul Romaniei. Primul pas. Romania a fost indatorata in regim de urgenta cu 30 de miliarde de euro!!! in mai putin de trei ani, ajungand acum la un total astronomic de peste 100 de miliarde de euro al datoriei externe. Un sfert din aceasta suma este reprezentate de datorii pe termen scurt, care trebuie inapoiate in urmatorii ani.
Dupa acest prim pas, urmeaza pasul al doilea. Ca sa fii sigur ca victima (tara aleasa) nu mai scapa si e legata fedeles, ii iei de la gura toate resursele care ar putea-o ajuta sa inapoieze aceasta datorie, in acest caz resursele minerale (aur, platina, cupru, etc) si sistemul eneregtic national, format din companii foarte profitabile, cu un potential imens (Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, etc).
Toate acestea le dai apoi aproape pe gratis acolitilor tai (preluare ostila FMI), evident, cu largul concurs al papusilor cretine si bine manjite de la Bucuresti, si te asiguri, astfel, ca ai anihilat si ultima forma de aparare a poporului in fata agresiunii clicii mafiote financiare.
In aceste conditii, nemaivand resurse din care sa plateasca datoriile, pentru ca profiturile frumoase ale acestor societati se scurg in buzunarele asasinilor economici, singura solutie ramane contractarea unor noi impumuturi pentru a le achita/ rostogoli pe cele vechi (asadar, nu in interesul poporului); iar acest lucru inseamna intrarea ireversibila a Romaniei intr-o spirala a datoriilor fara iesire.
Asadar, doi iepuri dintr-un foc. Pe de o parte, furtul resurselor tarii, “desertificarea tarii” iar pe de alta, indatorarea, dincolo de orice punct de intoarcere a acesteia. Evident, pentru plata datoriei catre noii stapani. Cel mai crunt sistem de exploatare din istoria acestei tari, care-l depaseste in imaginatie pe cel otoman sau pe cel fanariot. Peschesul modern sunt resursele enregetice si sistemul enrgetic. Adica, cam totul.
Nimic din toate astea nu se pot face fara resursa umana, asa ca patronii FMI o selecteaza cu mare grija. Aici se joaca chiar la mai multe capete. Se iau de mici scursuri din PDL, din PNL, din PSD, etc. se ung bine, se manjesc bine, apoi se cresc frumos, li se construiesc “cariere politice” si “se alterneaza” la putere (de dragul salvarii aparentelor democratice), astfel incat, sa nu exsite niciun moment riscul ca la conducerea tarii sa ajunga vreun neavenit care nu face parte din pepiniera de cadre a FMI.
Si uite asa se dau jos guverne, se fac mici revolutii de catifea, sunt chemati tot felul de pacalici la Inalta Poarta de peste ocean pentru noi ordine sau pentru reeducare, si treaba merge struna. Totul in lumea lor, intr-un autism desavarsit. Poporul nu conteaza in acest caz pentru ca, dupa mintea lor, nu este decat o masa amorfa, neglijabila, numai buna de manipulat.
Si, uite asa se deturneaza si se colonizeaza, se infunda pana la gat, dincolo de capacitatea de riposta, rand pe rand, toate tarile lumii. Ma rog, cele pacificate, din spatiul controlabil, precum Uniunea Europeana, de exemplu. Pentru secole de acum inainte, dupa mintea lor.
Nu de alta, dar tancul, nu mai este o arma la moda. Si, dupa cum a demonstrat istoria, nici una foarte eficienta in inrobirea popoarelor.
sursa: badpolitics.ro
Related Posts: |
 |
Romania in 2060: Statul corporatist va obtine suprematia! Populatia Romaniei va fi considerabil mai imbatranita in 2060, aproape 65% din persoanele de peste 15 ani urmand sa fie la varsta pensionarii, releva un... |
|
Unii cu caimacul, altii cu zatul Un cunoscut cotidian financiar a publicat de curand evaluari proprii asupra pozitiilor capitalului strain in Romania, evaluari absolut necesare din... |
|
Guvern economic in Uniunea Europeana? Criza a readus pe tapet, s-ar putea spune in mod acut, in Uniunea Europeana vechea problema a uniunii politice ca o conditie sine qua non a operationalitatii... |
Cand primavara înfrunta iarna
În momentele de mari prefaceri sociale, analogiile zboara în toate directiile ca schijele în urma unei explozii. Electrizantele proteste din 2011 – primavara araba aflata în plina desfasurare, „fierbintile“ veri iberice si elene, toamna „ocupata“ din Statele Unite – au fost în mod inevitabil comparate cu anni mirabiles 1848, 1905, 1968 si 1989. Evident ca unele aspecte fundamentale sunt aplicabile si astazi, iar unele modele clasice se repeta. Tiranii tremura, lanturile se rup si palatele sunt luate cu asalt. Strazile devin un soi de laboratoare magice în care sunt creati noi cetateni si tovarasi, iar unele idei radicale capata brusc o forta telurica. Iskra devine Facebook. Dar va persista pe cerul iernatic aceasta cometa a protestelor, sau se va dovedi a fi doar o scurta si naucitoare ploaie de meteoriti? Dupa cum ne avertizeaza soarta altor asemenea „zile revolutionare“ din trecut, primavara este cel mai scurt dintre anotimpuri, mai ales atunci când comunarzii lupta în numele unei „lumi diferite“ pentru care n-au nici vreun plan precis si nici vreo imagine idealizata.
Dar, poate ca toate astea vor veni mai târziu. Pentru moment, supravietuirea noilor miscari sociale – ocupantii, indignados, micile partide anti-capitaliste europene si noua stânga araba – necesita ca acestea sa-si împlânte radacini mai adânci în rezistenta de masa împotriva catastrofei economice globale, ceea ce presupune la rându-i – hai sa fim sinceri – ca actuala propensiune catre „orizontalitate“ sa lase loc pentru suficienta „verticalitate“ disciplinata pentru a putea dezbate si pune în aplicare niste strategii organizatorice concrete. E cale înspaimântator de lunga numai pentru a ajunge la punctul din care au pornit tentativele anterioare de construire a unei noi lumi. Dar aceasta noua generatie a facut macar acel curajos prim pas într-acolo.
Oare adâncirea acestei crize economice, ce a cuprins acum aproape întreaga planeta, va suscita, în mod automat, si accelerarea reînnoirii globale a stângii? Ideile ce urmeaza nu sunt altceva decât speculatiile mele. Menite a provoca la discutie, ele sunt, pur si simplu, o meditatie asupra unora dintre specificitatile istorice ale evenimentelor din 2011 si a consecintelor pe care acestea le-ar putea avea în urmatorii câtiva ani. Premisa implicita de la care pornesc este ca al doilea act al acestei drame va cuprinde mai ales scene de iarna, ce se vor desfasura pe fundalul prabusirii cresterii economice determinate de exporturi din tarile BRIC si al unei stagnari continue în Europa si Statele Unite.
Cosmaruri capitaliste
Mai întâi, trebuie sa ne „scoatem palaria“ în fata valului de spaima si panica ce a ravasit „mesele împaratesti“ ale capitalismului. Ceea ce, cu numai un an de zile în urma, era de neconceput, chiar si pentru cei mai multi dintre marxisti, este acum un spectru ce bântuie paginile de opinie ale ziarelor de afaceri: iminenta distrugere a unei mari parti din cadrul institutional al globalizarii si subminarea ordinii internationale rezultate în urma revolutiilor din ’89. Exista o temere crescânda ca actuala criza a zonei euro, urmata de o eventuala recesiune sincronizata la scara planetara, ne-ar putea întoarce la o lume a anilor ’30, alcatuita din blocuri comerciale si monetare semi-autarhice, framântate de resentimente nationaliste. Într-un astfel de scenariu, reglementarea hegemonica a banilor si a cererii nu ar mai exista: Statele Unite ar fi prea slabe, Europa, prea dezorganizata, iar China, cu picioarele ei de lut, prea dependenta de exporturi. Toate puterile de rangul doi si-ar dori propriile polite de asigurare bazate pe uraniu îmbogatit; razboaiele nucleare regionale ar deveni o posibilitate. O exagerare? Probabil, dar asa este si credinta în posibilitatea unei întoarceri în timp, înspre tumultuosii ani ’90. Creierele noastre analoage pur si simplu nu pot rezolva toate ecuatiile diferentiale generate de fragmentarea incipienta a zonei euro, sau de ruperea unei garnituri în motorul de crestere al Chinei. În vreme ce explozia de pe Wall Street, din 2008, a fost prezisa, cu mai multa sau mai putina precizie, de diversi specialisti, ceea ce se napusteste acum asupra noastra depaseste cu mult puterea de predictie a oricarei Cassandre, sau, la drept vorbind, chiar a trei Karl Marcsi.
De la Saigon la Kabul
Daca apocalipsa neoliberala bate cu-adevarat la usa, Washingtonul si Wall Street-ul, responsabile pentru dinamitarea nu doar a sistemului financiar nord-atlantic, ci si a Orientului Mijlociu (dar si pentru spulberarea oricarei sanse de atenuare a dezastrului climateric), vor fi percepute ca principalii sai îngeri exterminatori. Retrospectiv vorbind, invadarea de catre Bush a Irakului si Afghanistanului poate fi considerata un act de supraextindere determinata de un imens orgoliu: victorii fulger si iluzii de omnipotenta, urmate de îndelungi razboaie de uzura si atrocitati ce risca sa se sfârseasca si pentru Washington la fel de rau cum s-a sfârsit, cu un sfert de secol în urma, aventura Moscovei peste Oxus. Pe unul dintre fronturi, Statele Unite s-au ciocnit de talibanii sustinuti de Pakistan, pe celalalt, de siitii sprijiniti de Iran. Desi e în continuare legat ombilical de Israel, pastrându-si capacitatea de a împânzi cerul cu drone ucigase sau de a coordona un atac NATO letal, Washingtonul s-a dovedit incapabil sa obtina garantarea imunitatii fortelor americane din Irak, prin care ar fi putut sa limiteze numarul de soldati pe care trebuia sa-i mentina pe teren într-un stat-cheie al Orientului Mijlociu. Revoltele democratice din Tunisiasi Egipt i-au silit pe Obama si pe Clinton sa aplaude politicos decapitarea a doua dintre regimurile lor preferate.
Avantajul evident al unei retrageri – o echilibrare mai rationala a fortei si obiectivelor militare americane în situatia reducerii resurselor financiare si a puterii sale economice mondiale – continua sa fie prizonierul planurilor nebunesti nascocite la Tel Aviv, constituind, în acelasi timp, o amenintare mortala la adresa absolutismului saudit. Chiar daca vastele rezerve de titei greu canadiene si gazele de sist din Allegheny reduc dependenta directa a Statelor Unite de câmpurile din Orientul Mijlociu, ele nu descatuseaza economia americana, cum sustin unii, de pretul mondial al energiei, profund influentat de politicile din Golf.
Un 1848 arab
Înca nedesavârsita revolutie politica araba este covârsitoare prin amploarea si energia ei sociala, o surpriza istorica comparabila cu 1848 si 1989. Ea restructureaza geopolitica Africii de Nord si a Orientului Mijlociu, lasând Israelul în urma, ca pe un avanpost depasit al Razboiului Rece (si, ca atare, mai periculos si imprevizibil ca niciodata) dar permitând Turciei, respinsa de Uniunea Europeana (ceea ce, dupa cum s-a dovedit, nu-i neaparat un lucru rau), sa recâstige o influenta majora în teritorii ce apartinusera odinioara otomanilor. În Egipt si Tunisia, revoltele au contribuit la reabilitarea întelesului autentic al democratiei în fata variantelor edulcorate vehiculate de NATO, suscitând multiple si provocatoare paralele cu diversele „revolutii florale“ din trecut si din prezent. La fel ca în 1848 si 1989, mega-intifada araba este o reactie în lant împotriva unor sisteme autocratice regionale, într-o prima instanta, Egiptul putând fi comparat cu Franta, iar într-o a doua, poate cu Germania de Est. Rolul Rusiei contrarevolutionare este jucat astazi de Arabia Saudita si de emiratele din Golf. Turcia întruchipeaza Anglia liberala, ca model regional de parlamentarism moderat si succes economic, în vreme ce palestinienii (fortând analogia pâna la limita) sunt o cauza pierduta si romantica, asemenea polonezilor, iar siitii, niste outsideri furiosi, ca sârbii si slovacii. (În ceea ce-l priveste, „Financial Times“ l-a încurajat recent pe Obama sa gândeasca ca un „nou Metternich“.)
Merita sa frunzarim voluminoasele scrieri ale lui Marx si Engels despre 1848 (cât si comentariile ulterioare ale lui Troki) în cautarea unor intuitii asupra mecanismelor fundamentale ale unor astfel de revolutii. Un exemplu este convingerea lui Marx, devenita în timp aproape o dogma, potrivit careia, în Europa, nicio revolutie – fie ea democrata sau socialista – nu va avea sanse de reusita pâna când Rusia nu va fi, fie înfrânta într-un mare razboi, fie revolutionata din interior. Daca o înlocuim cu Arabia Saudita, teza se sustine si acum.
Partidul poporului
Islamul politic câstiga un mandat popular la fel de covârsitor (desi, poate nu cu mult mai durabil) ca acela acordat de evenimentele din 1989 liberalilor est-europeni. Nici n-ar fi putut fi altfel. În ultima jumatate de secol, Israelul, Statele Unite si Arabia Saudita – primele doua prin invazii, cea din urma, prin prozelitism – aproape ca au distrus politica laica în lumea araba. Într-adevar, odata cu inevitabila prabusire a ultimului lider Baas, în buncarul sau din Damasc, din marile miscari politice pan-arabe ale anilor ’50 (nasserismul, comunismul, baasismul, fratia musulmana) n-au mai ramas decât Fratia si rivalii sai wahhabiti.
Fratia, care a asteptat peste 75 de ani sa ajunga la putere, în pofida sustinerii populare masive, estimate la câteva milioane de oameni, de care s-a bucurat de-a lungul Vaii Nilului în anii ’40, poate fi considerata suprema „fata mare“ a miscarilor politice, îndeosebi în leaganul sau de nastere egiptean. Persistenta acestei venerabile miscari politice multinationale în cel putin cinci tari arabe constituie, de asemenea, una dintre principalele diferente ce o deosebesc de predecesoarele sale europene. Atât în 1848, cât si în 1989, miscarile democratice populare nu aveau decât niste organizatii politice embrionare. De fapt, în 1848, în afara Statelor Unite, aproape ca nici nu existau partide politice de masa în sensul modern al cuvântului. Pe de alta parte, în 1989-91, vidul lasat de lipsa organizatiilor politice si a expertilor în campanii electorale a fost repede umplut de o sleahta agresiva de conservatori germani si comisari de pe Wall Street, care i-au înlaturat imediat pe conducatorii revolutionari autentici.
Fratia, în schimb, a dominat în tacere, asemenea Sfinxului, scena politica egipteana. Masivele sale organizatii-paravan, ce operau la limita legalitatii, au construit impresionante elemente ale unui stat alternativ, printre care si niste retele de binefacere esentiale pentru supravietuirea celor aflati la limita subzistentei. Lista martirilor sai (între care se afla si „Leninul islamic“, Sayyid Qutb, ucis de Nasser în 1966) le este la fel de familiara celor mai multi dintre egiptenii piosi pe cât le sunt regii englezilor, sau presedintii americanilor. În pofida temutei imagini pe care o are în Occident, în timp, ea a îmbratisat si aspecte ale islamismului pietei-libere, reprezentate de Partidul Dreptate si Dezvoltare, aflat la conducere în Turcia.
Un optsprezece brumar al Egiptului?
Totusi, dupa cum o demonstreaza limpede prima etapa a alegerilor parlamentare egiptene, Fratia nu mai poate pretinde ca este unica reprezentanta a pietatii populare. Faptul ca proaspat înjghebatul partid salafit Al-Nour ar putea câstiga pâna la 24 la suta din voturi (fata de cele 38 de procente ale Fratiei) evidentiaza framântarile din structura de baza a societatii egiptene. Într-adevar, în pofida neparticiparii lor initiale la revolutia de pe 25 ianuarie, salafitii ar putea constitui acum cea mai mare organizatie de cadre din lumea sunita. Calcând pe urmele Fratiei si beneficiind de finantarea regeasca a Riyadului, acestia cultiva un conflict justitiar si rau-prevestitor cu sufitii si coptii. Balanta de putere dintre cele doua tabere islamiste va fi decisa, probabil, de-a lungul anului urmator, de pretul pâinii si de politica armatei. Daca Fratia ar fi ajuns la putere cu câtiva ani în urma, cresterea economica mondiala ar fi sporit atractivitatea unei eventuale urmari a „caii turcesti“. Dar acum, când spectrul colapsului se întrevede la orizont, paradigma Ankarei (asemenea modelului Brazilian pentru America de Sud) si-ar putea pierde avântul economic si, odata cu el, si atractivitatea în regiune.
Pe de alta parte, daca saracia se accentueaza si amenintarile la adresa islamului sunt percepute ca fiind din ce în ce mai presante, imaginea publica a salafitilor – incoruptibili, a-politici si izolationisti – va deveni, în mod automat, irezistibila. Fara îndoiala ca unele elemente ale armatei egiptene au analizat deja „optiunea pakistaneza“ a unei aliante formale, sau tacite cu salafitii. O varietate de împrejurari ar putea favoriza un astfel de scenariu: continuarea împotrivirii generalilor la un transfer semnificativ de putere; incapacitatea Fratiei de a îndeplini asteptarile minime privitoare la nivelul de trai al populatiei; sau transformarea coalitiei dintre stânga si liberali în arbitrul majoritatilor parlamentare. (În ceea ce-l priveste, Israelul ar putea destabiliza democratia egipteana cu un singur atac aerian. Si cum ar raspunde partidele sunite la un atac asupra Iranului?)
În orice caz, de la Nasser încoace, stânga egipteana a studiat temeinic „Optsprezece Brumar“ al lui Marx. Stie totul despre plebiscite, lumpenproletariat, conducatori napoleonici si saci de cartofi. Alaturi de muncitori si de tineri de toate coloraturile politice, grupusculele si retelele sale au fost prezente nu doar la revolutia de pe 25 ianuarie, ci si la reocuparea Pietei Tahrir, din noiembrie. Un guvern preponderent islamic va garanta, oare, dreptul noii stângi si al sindicatelor independente de a face campanie si de a se organiza liber? Aceasta va fi testul de capatâi al democratiei egiptene.
Defectiunea mediteraneana
În acelasi timp, sudul Europei se confrunta cu aceeasi devastare prin ajustare structurala si austeritate fortata prin care a trecut si America Latina în anii ’80. Ironia e de-a dreptul ucigatoare. Cu toate ca nordul si centrul Europei par sa sufere brusc de o profunda amnezie, în urma cu câtiva ani, presa financiara lauda Spania, Portugalia si chiar si Grecia (alaturi de Turcia non-europeana) pentru competenta lor în reducerea cheltuielilor publice si maximizarea ratelor de crestere. Imediat dupa dezastrul de pe Wall Street, Uniunea Europeana îsi concentrase îngrijorata atentia asupra Irlandei, tarilor Baltice si statelor est-europene. Zona Marii Mediterane era perceputa ca fiind relativ bine protejata de tsunamiul ce traversa Atlanticul cu viteza sunetului.
Coasta araba a Mediteranei era foarte putin implicata în trombozatele circuite de investitii de capital si tranzactii cu produse financiare derivate, având o expunere directa minimala la criza financiara. Pe celalalt mal, sudul Europei avea, în general, niste guverne ascultatoare si, în cazul Spaniei, banci puternice. Italia era, pur si simplu, mult prea mare si bogata ca sa esueze, iar Grecia, chiar daca era oarecum sâcâitoare, avea o economie liliputana (nici macar 2 procente din PIB-ul UE) ale carei „nazbâtii“ nu constituiau o amenintare la adresa „uriasilor“. Optsprezece luni mai târziu, niste Rush Limbaugh germani si austrieci urlau ca din gura de sarpe despre „cucoanele întretinute“ din sudul Europei care îi santajeaza pe burghezii prevazatori, silindu-i sa-si cedeze economiile si sa-si vânda copiii pentru ca grecii sa faca revolutie din zori si pâna-n seara, iar spaniolii sa-si poata prelungi siesta. Totusi, cu la fel de multa îndreptatire s-ar putea sustine si ca succesul Germaniei este cel care distruge, de fapt, zona euro. Cu Mexicurile sale „low-cost“ dinspre est, incomparabilele sale avantaje de productivitate si fanatismul cu care tinteste excedentul în exporturi, Germania face o concurenta neloiala confratilor sai din sudul Europei. Între timp, unele dintre cele mai profitabile relatii de export întretinute de Uniunea Europeana sunt cele cu Turcia si statele nord-africane non-petrolifere (34 de miliarde de dolari în 2010), prin care acestea sunt mentinute într-o stare de dependenta de turismul, investitiile si platile sale. Prin urmare, întregul bazin mediteranean este extrem de sensibil la miscarile ciclice ale cererii si ofertei, si la fluctuatia ratelor dobânzii din Uniunea Europeana; în vreme ce Germania, Franta, Marea Britanie si alte tari nordice bogate au si alte piete secundare, pe care le pot folosi pentru a amortiza socurile primite.
Moneda euro este volantul acestei economii cu mai multe viteze a Europei Mari. Pentru Germania, moneda euro functioneaza ca o marca mai performanta care, pentru ca e mai putin vulnerabila la fluctuatii subite, garanteaza un pret competitiv pentru exporturile germane, fara sa diminueze puterea efectiva de veto a Berlinului în cadrul economiei Uniunii. Pe de alta parte, pentru cei din sudul Europei, acesta este un târg faustic, care, în vremuri bune, atrage capital, dar în vremuri de restriste face imposibila utilizarea instrumentelor monetare pentru combaterea deficitului comercial si a somajului. Acum, când varsatul de vânt eleno-iberic a infectat Italia si ameninta Franta, Berlinul si Parisul propun o viziune austera asupra Europei monedei unice: integrarea fiscala prin revizuirea tratatului. Dupa ce ca au pierdut deja controlul asupra politicilor lor monetare, fiind fortate sa-si spolieze sectoarele publice sub atenta supraveghere a tehnicienilor Uniunii si Fondului Monetar International, tarilor datornice li se cere acum sa accepte posibilitatea unui veto franco-german permanent asupra bugetelor si a cheltuielilor lor publice. În secolul nouasprezece, Marea Britanie îsi trimitea adesea cuirasatele pentru a impune astfel de conditii tarilor rau platnice din America Latina, sau Asia. La fel au procedat si aliatii la Versailles, când au îngenuncheat Germania, plantând semintele din care a crescut cel de-al Treilea Reich.
Fie prin supunerea fata de dictatul Sarkozy-Merkel, sau prin intrarea în incapacitate de plata si iesirea din zona euro (si poate chiar din Uniune), economiile mediteraneene sunt condamnate la ani buni de instabilitate si hiper-somaj. Locuitorii lor, însa, nu vor capitula cu una cu doua. Cum, în anii ’70, au fost extrem de aproape de niste autentice revolutii sociale, Portugalia si Grecia pastreaza cele mai dure culturi de stânga din Europa. În Spania, noul guvern conservator ofera o tinta mare si extrem de apetisanta proaspat revigoratei Stângi Unite si mult mai cuprinzatoarei, dar înca amorfei, miscari de protest a tinerilor. De fapt, taciunii anti-capitalismului sunt pe cale sa reaprinda scânteia revolutiei în întreaga Europa. Cu toate acestea, dreapta anti-Bruxelles si anti-emigratie ar putea avea mult mai mult de câstigat decât stânga de pe urma destramarii zonei euro si a strângerii rândurilor în jurul nucleului Uniunii. La fel ca în cazul salafitilor din Egipt, sau al Tea Party-ului din Statele Unite, partidele din noua dreapta europeana sunt pregatite sa livreze tapi ispasitori si politici identitare pe banda rulanta. Pentru stânga anti-capitalista din vestul Europei, cea mai mare ambitie ar fi sa reocupe spatiul pe care l-au detinut comunistii în cele trei decenii de dupa 1945. Pe de alta parte, miscarile conduse de Marine Le Pen si Geert Wilder au destule sanse sa constituie o provocare serioasa pentru mult mai semnificativele numeric si bine dotatele partide conservatoare din tarile lor. Preluarea conducerii Partidului Republican din Statele Unite de catre extrema dreapta le poate sluji drept sursa de inspiratie.
Motorul revoltei
Revoltele universitare din Europa si America anului 1968 erau alimentate, atât spiritual, cât si politic, de catre Ofensiva Tet din Vietnam, de gherilele latino-americane, de revolutia culturala din China si de lupta negrilor din ghetourile americane. În mod asemanator, indignatii de anul trecut s-au inspirat din exemplul Cairo-ului si-al Tunisului. (Cele câteva milioane de copii si nepoti ai emigrantilor arabi care traiesc în sudul Europei fac ca aceasta legatura sa fie extrem de vie si de militanta.) Drept rezultat, tineri entuziasti ocupa acum piete de pe ambele maluri ale fundamentalei Mediterane braudeliene. Cu toate acestea, în 1968, putini dintre tinerii albi care protestau în Europa (cu semnificativa exceptie a Irlandei de Nord) si Statele Unite împartaseau aceeasi realitate existentiala cu omologii lor din Sud. Chiar daca erau profund alienati, majoritatea erau cât se poate de îndreptatiti sa astepte transformarea diplomelor lor universitare în banoase cariere burgheze. Astazi, în schimb, perspectivele care îi asteapta pe multi dintre protestatarii de la New York, Barcelona si Atena sunt mult mai sumbre decât cele ale parintilor lor, fiind mai apropiate de cele ale colegilor lor din Alexandria si Casablanca. (Daca ar fi absolvit acum zece ani, unii dintre „ocupantii“ parcului Zuccotti s-ar fi putut instala confortabil în posturi le de peste 100.000 de dolari pe an, oferite de diversele banci, sau fonduri de investitii. Astazi, lucreaza la Starbucks.)
Potrivit OIM, la nivel mondial, somajul în rândul tinerilor a atins niveluri record – între 25 si 50%, în majoritatea tarilor în care au loc proteste de tineret. În plus, în creuzetul nord-african al revolutiei arabe, detinerea unei diplome universitare se afla într-o relatie invers proportionala cu probabilitatea gasirii unei slujbe. Daca tinem cont de datoriile acumulate în acest scop, si în alte tari, investitia familiala în educatie aduce profituri negative. În acelasi timp, accesul la învatamântul superior a devenit din ce în ce mai restrictiv, mai ales în America, Marea Britanie si Chile.
Coada la pâine
Criza economica combina o scadere a valorii activelor populatiei (valoarea caselor si, astfel, a capitalului familiilor din Statele Unite, Irlanda, Spania) cu o inflatie accentuata a bunurilor de consum esentiale, îndeosebi a alimentelor si combustibililor. În teoria economica clasica, în care se asteapta ca miscarea generala a preturilor sa evolueze la unison cu ciclul de afaceri, despartirea celor doua este neobisnuita; în realitate, ea ar putea fi chiar mai rau prevestitoare decât credem. Criza ipotecara din Statele Unite si din alte colturi ale lumii este intim legata de criza financiara generala si nu va fi solutionata decât prin interventie guvernamentala sau prin simpla devalorizare. Pe masura ce industria asiatica îsi încetineste ritmul, iar nivelul productiei irakiene creste, pretul de baza al titeiului ar putea creste la rândul lui. (Dezbaterea în jurul atingerii maximului potential al rezervelor de petrol pare sa fie nu doar nedeterminabila, ci si interminabila.) Cresterea pretului la alimente pare sa fie, însa, o tendinta seculara, determinata de forte predominant externe crizei financiare si încetinirii ritmului industrial. De fapt, înca de la începutul anilor 2000, din ce în ce mai multi experti avertizeaza ca sistemul mondial de siguranta alimentara e în pragul colapsului. Cauzele acestei stari de fapt sunt multiple, alimentându-se si amplificându-se reciproc: deturnarea terenurilor cerealiere înspre productia de biocombustibili si cresterea animalelor; reducerile neoliberale ale subventiilor pentru alimente si preturi; specula fara nicio limita cu terenuri agricole si contracte futures; lipsa de investitii în cercetarea agricola; preturile fluctuante ale energiei; epuizarea solurilor si a straturilor acvifere; seceta si schimbarile climatice, s.a.m.d. În masura în care încetinirea procesului de crestere va diminua unele dintre aceste presiuni (chinezii vor mânca mai putina carne, spre exemplu), impulsul brut pe care îl va da cresterea populatiei – înca trei miliarde pe parcursul vietii actualilor protestatari – va mentine presiunea cererii la cote ridicate. (Dupa cum era de asteptat, OMG-urile au fost promovate ca solutie miraculoasa, cel mai probabil, însa, nu pentru productivitatea lor la hectar, ci pentru profitul pe care li-l aduc marilor concerne agricole.)
„Pâine“ a fost cea dintâi dintre cererile din Piata Tahrir, iar cuvântul rasuna la fel de puternic în timpul Primaverii Arabe pe cât a facut-o în acel faimos octombrie rusesc. Motivele sunt simple: egiptenii de rând, bunaoara, cheltuie aproape 60 la suta din bugetul familial pe combustibil (pentru încalzit, gatit, transport), faina, uleiuri vegetale si zahar. În 2008, preturile la aceste bunuri de larg consum au crescut cu 25 de procente, urmate imediat de o crestere abrupta, cu 12%, a procentului oficial al saracilor. Daca aplicam acelasi raport si în alte „tari cu venituri medii“, inflatia produselor de baza (în genere, inflexibile) va sterge o buna parte din acea „clasa de mijloc emergenta“ prezenta în statisticile Bancii Mondiale.
Asteptând aterizarea Chinei
Marx considera California responsabila – „goana dupa aur“ si stimulul financiar pe care aceasta l-a constituit pentru comertul mondial – de sfârsitul prematur al ciclului revolutionar din anii 1840. Imediat dupa 2008, asa-numitele BRIC au devenit noua Californie. Aeronava Wall Street s-a prabusit din înalturi, dar Chinaa continuat sa zboare în formatie strânsa, alaturi de Brazilia si Asia de Sud-Est. India si Rusia au reusit, la rândul lor, sa-si mentina aparatele în aer. Aceasta levitatie prelungita a grupului BRIC a uimit consilierii de investitii, editorialistii pe probleme economice si astrologii profesionisti – toti sustinând ca, de-acum încolo, India sau China ar putea sustine întreaga lume cu o singura mâna, sau ca Brazilia va ajunge, în curând, mai bogata decât Spania. Credulitatea lor euforica venea, bineînteles, din necunoasterea fabuloaselor scamatorii facute de marii prestidigitatori de la Banca Populara a Chinei. Într-o totala opozitie cu acestia, Beijingul si-a exprimat de multa vreme îngrijorarea cu privire la acuta dependenta de exporturi a tarii, neîndestulatoarea putere de cumparare a populatiei si existenta simultana a unei „bule“ imobiliare si a unui deficit de locuinte accesibile.
Spre sfârsitul toamnei trecute, în presa internationala, profesiunile de credinta ale optimistilor au început sa se rareasca, fiind înlocuite în topul preferintelor de scenariul unei „aterizari fortate“ a Chinei. Nimeni, nici macar conducerea chineza, nu stie pentru câta vreme va mai putea economia chineza sa zboare împotriva unor curenti mondiali atât de puternici. Dar lista inevitabilelor victime din rândul pasagerilor straini a fost deja alcatuita: America de Sud,Australia, mare parte a Africii si Asiei de Sud-Est. Si – extrem de interesant – Germania, care face, în prezent, mai multe schimburi comerciale cu China decât cu Statele Unite. În mod evident, o recesiune mondiala care sa cuprinda toate cele trei mari zone de dezvoltare economica ar fi exact acel cosmar neasteptat la care am facut aluzie la început. E aproape o tautologie sa constati ca în tarile BRIC, în care asteptarile populare referitoare la progresul economic au crescut atât de mult în ultima vreme, experienta unei noi pauperizari ar fi aproape intolerabila. Mii de piete publice ar trebui ocupate. Printre care si una numita Tienanmen.
Post-marxistii occidentali – care traiesc în niste tari în care dimensiunea absoluta sau relativa a mâinii de lucru implicate în productie a scazut dramatic în ultima generatie – mediteaza apatic asupra valabilitatii actuale a „actiunii proletare“, obligându-ne sa gândim în termeni de „multitudini“, spontaneitati orizontale, s.a.m.d. Însa, în marea societate în curs de industrializare pe care „Capitalul“ o descrie chiar mai precis decât descrie Anglia victoriana, sau America New Deal-ului, acesta nu este un subiect de dezbatere valabil. Cei doua sute de milioane de muncitori industriali, mineri si constructori chinezi sunt cea mai periculoasa clasa de pe fata pamântului. (Iar pentru a va lamuri, e suficient sa întrebati consiliul de stat de la Beijing.) Trezirea lor din acest vis ar putea decide o data pentru totdeauna daca o planeta socialista este sau nu cu putinta.
sursa: revistacultura.ro
Related Posts: |
|
Primavara araba si toamna europeana Revoltele arabe din 2010-2011 au fost comparate cu trei momente emblematice ale istoriei Europei moderne: 1848, 1968 si 1989. Problema cu analizele... |
|
Sfarsit de toamna “Istoria nu se repeta, dar deseori rimeaza”, spunea Mark Twain si avea perfecta dreptate. Economistii au descoperit demult existenta unor cicluri ale... |
|
De ce ne tot stropiti ? (chemtrails) Voi media ce faceti ? De ce ne tot stropiti ? Ma refer evident la acele chemtrails care se stropesc deasupra oraselor noastre, ne impanzesc cerul si care nu se mai termina.... |
Chirurgul Florin Chirculescu demonteaza LEGEA SANATATII: O POLITICA EUGENICA, JUSTIFICATA PRIN RATIUNI FINANCIARE
PACIENTULUI ROMÂN – UN CONSIMŢĂMÂNT INFORMAT
(sau ceea ce nici un politician n-o să vă spună despre noua Lege a Sănătăţii)
Regula cinstită îmi impune ca atunci când operez un pacient să-i explic beneficiile şi riscurile intervenţiei chirurgicale. Este pasul obligatoriu prin care tu, pacientul meu, capeţi încredere în mine, medicul tău.
Iată că acum, noi toţi, pacienţi şi medici deopotrivă, ne pregătim de o operaţie dificilă. Politicienii o numesc reformă sanitară dar, câtă vreme nu ştim despre ce e vorba, ce garanţii avem că intervenţia pe care o operează statul va reuşi? Ce beneficii ne aduce? Ce riscuri are? Şi, mai ales, dispunem de alte variante în afara celor preconizate de stat?
Să ne reamintim – în ianuarie, legea sănătăţii a fost retrasă teatral de pe piaţă, ocazie cu care ne-am ales cu o promisiune: dezbaterea ei publică. Tu, pacientul meu, cât de multe ai aflat despre această lege? Ai idee cât o să te coste? Iar tu, colegul meu medic, ai idee ce vei deveni după ce legea va fi publicată în Monitorul Oficial? Vei fi funcţionar de stat, sau te vei bucura, în sfârşit, de statutul unei profesii liberale, statutul tău dintotdeauna?
Din păcate, după cum ne-au obişnuit, decidenţii mimează comunicarea. Ei aruncă în presă doar frânturi de lege, pretinzând că adoptă regula cinstită a consimţământului informat. În realitate, acest lucru nu are loc. Pentru moment, să reţinem că oriceconsimţământ informat se încheie cu o semnătură, o semnătură prin care pacientul îi conferă medicului dreptul de a-l opera.
Noi, românii, pacienţi şi medici deopotrivă, pe ce document ne punem semnătura?
GENERALITĂŢI – SAU CE SOARTĂ AU BANII NOŞTRI?
Suntem cu toţii la curent cu scandalul Cupru Min. Din variile calcule, să reţinem cea mai optimistă cifră de afaceri avansată în presă: un miliard de euro anual. O altă industrie locală – mă refer la fastfood – este şi ea în prefaceri, iar McDonald’s, Burger King, KFC etc. se luptă pentru o piaţă de cinci sute de milioane de euro anual.
Şi acum, fiţi atenţi: piaţa sănătăţii din România înseamnă de trei ori mai mult decât Cupru Min şi industria fastfood luate la un loc. Vorbim despre aproape cinci (!) miliarde de euro anual. Iată o piaţă atrăgătoare pentru asiguratori! În plus, spre deosebire de banii din cupru şi din fastfood, banii din sănătate sunt siguri. Nu trebuie să foreze nimeni după ei şi nu trebuie să se lanseze nici o campanie promoţională ca să fie obţinuţi, pentru că vorbim despre banii pe care îi scoţi din „buzunar” la fiecare salariu, conform prevederilor legale, fie că eşti de acord, sau nu. Cu toate acestea, pentru fiecare român în parte, suma se ridică la numai… 250 de euro anual.
Să reţinem, aşadar: banii din sănătate sunt suficienţi pentru un business serios, dar ţie, personal, nu prea îţi ajung, chit că tu plăteşti.
Un alt lucru care merită amintit este că, oriunde şi oricând, reformele sanitare au avut loc în ţări în care accesul la serviciile medicale era restrâns şi scump. Reforma lui Bismarck în Germania a fost un cadou oferit populaţiei care, astfel, putea să ajungă mai uşor şi mai ieftin în faţa unui medic. Motive similare au stat şi îndărătul reformei Thatcher: un număr mai mare de englezi căpăta dreptul la sănătate, în condiţii de egalitate a şanselor.
În România, lucrurile stau pe dos. La noi, reforma sănătăţii înseamnă cheltuieli suplimentare pe care le vei suporta chiar tu, pacientul sau medicul român. Îţi aminteşti cum în luna ianuarie era cât pe ce să plăteşti nişte servicii de urgenţă care deja funcţionau? Ştiu că-ţi aminteşti, pentru că ideea te-a înfuriat. Legea a fost retrasă, iar tu ai crezut că ai câştigat, din moment ce SMURD-ul a rămas cel pe care îl ştiai, adică gratuit, aşa cum este şi în cele mai ultraliberale ţări.
Ceea ce nu ştii, însă, este că decidenţii au motive serioase să sprijine urgenţele: SMURD-ul trebuie să funcţioneze bine şi pentru ei. Oricât ai fi de bogat, odată accidentat, nu mai ai cum să iei primul avion către un spital occidental. Când ai căzut în stradă, ai nevoie de un serviciu care să te ridice şi să te ducă degrabă la un spital românesc, prin urmare, SMURD-ul le e necesar şi decidenţilor.
Cu totul alta e problema dacă te pregăteşti de o internare obişnuită. El, decidentul care ţine în mână pâinea şi cuţitul, ia de regulă avionul, în timp ce tu, pacientul-elector, iei loc pe un scaun într-o sală de aşteptare. S-ar putea ca el, decidentul, să fie consultat înaintea ta, poate chiar de unul dintre medicii români care au ţinut cont de sfatul preşedintelui:
- Plecaţi din ţară, eu n-am ce să fac pentru voi!
DE CE PIERZI BANII DE SĂNĂTATE CHIAR ACUM, CÂND CITEŞTI ACEST TEXT?
Ştii bine că sistemul românesc de sănătate funcţionează pe baza a numeroase erori şi incorectitudini. Iată doar două dintre ele – cele fundamentale.
În primul rând, CNAS este singurul jucător financiar de pe piaţa de sănătate. Această situaţie ar mai fi cât de cât corectabilă, cu condiţia ca sănătatea să fie reglementată, dar cea de-a doua eroare tamponează orice fel de strategie cu beneficiu public: mă refer la faptul că preşedintele CNAS este numit politic.
Monopolul şi obedienţa politică a CNAS sunt cei doi factori care îţi scot, de ani de zile, bani buni din buzunar. Monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permitdeturnarea girată de stat a contribuţiilor (adică a banilor tăi privaţi!) pe care le plăteşti pentru sănătate şi care ajung în ceea ce se numeşte bugetul consolidat, de unde cine ştie câţi mai ajung înapoi în sistem. Tot monopolul şi obedienţa politică sunt factorii care permit CNAS să plafoneze accesul pacientului la medic. Ca să fiu mai clar, dacă un spital îngrijeşte 50.000 de pacienţi anual, CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu semneze contract cu spitalul decât pentru 45.000, să zicem (şi asta e o situaţie bună!), generând datorii perpetue ale aceluiaşi CNAS la spitale. Aceeaşi plafonare, v-o amintesc, o întâlnim şi la medicul de familie.
Motivele plafonării? Insuficienţa banilor. De ce sunt banii insuficienţi? Păi, nu au luat calea bugetului consolidat? Nu s-au comportat politicienii români, de 22 de ani încoace, ca şi cum sănătatea era gratuită? Iată cum beneficiul electoral al tuturor politicienilor români a ajuns să se traducă prin colapsul sistemului.
Să revenim. Tot pe monopol şi pe obedienţă politică se bazează şi subevaluarea pe care CNAS o practică pentru fiecare caz rezolvat, tarifele casei fiind inferioare costurilor reale. Şi, ca să pună capac la toate, dereglementarea din sistemul nostru sanitar permite CNAS să stabilească tarife distincte pentru un acelaşi tip de caz, în funcţie de factori… subiectivi. În context, cum ţi se pare faptul că CNAS plăteşte mai mult spitalelor private per caz rezolvat, şi asta în condiţiile în care spitalul privat îţi solicită şi ţie, pacient, onorarii? Vă reamintesc că, în prezent, reţeaua privată de medicină din România nu poate încă să absoarbă cazurile dificile, adică acele cazuri care sunt cele mai mari consumatoare de fonduri.
Dacă legea sănătăţii ar fi trecut în luna ianuarie, lucrurile ar fi derapat şi mai mult.Practic, se menţinea atât monopolul CNAS, cât şi obedienţa politică a preşedintelui său. În plus, banii tăi, cei pe care îi colecta statul, ajungeau în mâna unor societăţi private de asigurări, care se trezeau în braţe cu un cadou la care nici o casă de asigurări din lume n-a visat: obţinerea unor pacienţi (clienţi) fără concurenţă şi fără efortul de a le colecta contribuţiile. Practic, CNAS s-ar fi transformat într-un ordonator de credite centralizat, care ar fi înmânat fondurile strânse din banii tăi unor operatori privaţi, care nu se oboseau nici măcar să lupte unii cu alţii pentru clientelă. Cât despre casele de asigurări, ele privatizau profitul, în timp ce riscurile şi pierderile conexe cu activitatea medicală deveneau datorie publică. În concluzie, sistemul nostru public-privat de sănătate căpăta dreptul de a obţine beneficii financiare, în timp ce pierderile erau suportate, în primul rând, de asiguraţi şi, în al doilea rând, de personalul sanitar subplătit.
Să fie acesta adevăratul capitalism? Să fie aceasta libera iniţiativă, cea pe care în naivitatea noastră o credeam obligată să-şi asume riscuri pentru a obţine beneficii?
În fine. Spuneam că legea retrasă cu tam-tam permitea atât caselor de asigurări, cât şi noului CNAS să facă profit, şi asta în condiţiile în care cele mai multe case europene de asigurări din sistemul public au obligaţia de a prezenta un bilanţ zero la finele anului financiar. Să presupunem că românii sunt şi aici originali şi că vor o lege deosebită de uzul european, dar atunci se pune întrebarea: profit? De unde? Din cei 250 de euro cu care tu pleci la drum în fiecare an şi care şi-aşa nu-ţi ajung? Profit? Pe seama unor pacienţi din ce în ce mai bolnavi şi, prin urmare, din ce în ce mai costisitori? Profit? Pe seama medicilor care sunt plătiţi cu un ordin de mărime sub cele mai slabe salarizări europene?
O altă întrebare este: oare casele de asigurări ştiau în ce se bagă? Oare îşi făcuseră calcule la modul serios, sau mirajul celor 5 miliarde de dolari anual le punea în braţe un cadou otrăvit?
Cum-necum, profitul despre care discutăm îţi mai scotea din circuit nişte bani, din cei şi aşa foarte puţini (doar 3,5% din PIB, nu uita, pe când calculele europene ne arată un necesar de minimum 7%) cu care îţi plăteşti sănătatea. Oare ce prevede legea care se elaborează acum, la adăpost de ochii noştri, referitor la profitul caselor de asigurări?
EXISTĂ SISTEME PERFECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ?
Răspunsul este NU. Practic, orice sistem de sănătate se confruntă cu o cerere mult mai mare decât oferta, iar disparitatea dintre necesarul şi resursele de sănătate se accentuează perpetuu, indiferent de ţară. Cu alte cuvinte, sistemele publice de sănătate au ca scop fundamental gestionarea deficitelor. Dacă Declaraţia Drepturilor Omului ar fi abolită, problemele sistemelor de sănătate s-ar rezolva imediat, pentru că am putea, nu-i aşa, să includem o sumedenie de pacienţi în categoria pierderilor colaterale.
Asta să fie soluţia sistemelor publice de sănătate? O politică eugenică, justificată prin raţiuni financiare?
În context, să amintim cum este caracterizat sistemul medical britanic (NHS), adică sistemul unei ţări capitaliste prin excelenţă: „o insulă de socialism într-o mare a pieţei libere”. Momentan, aşa sună esenţa unui sistem naţional de sănătate publică. Dar, despre NHS vom mai vorbi.
SISTEME DE SĂNĂTATE – CONTROVERSA PROFESIONIŞTILOR
Cu aproape doi ani în urmă, am avut prilejul să discutăm cu doi dintre autorii legii de sănătate retrase de pe piaţă. Cu acea ocazie, am găsit multe puncte comune de discuţie.
Să le luăm pe rând.
În primul rând, domniile lor au fost de acord că atât monopolul CNAS, cât şi dependenţa politică a acestei structuri trebuie desfiinţate. Cu alte cuvinte, căzuserăm de acord asupra principiului ca în România să existe mai multe case de asigurări concurente, care să se „bată” între ele atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Ne imaginam că o concurenţă reală între asiguratori ar fi determinat scăderea costurilor, pe principiul că un asigurator n-o să-şi fure căciula făcând achiziţii bazate fundamental pe comision. Totodată, speram ca un astfel de asigurator va oferi pachete de sănătate concurenţiale, astfel încât să-şi atragă o „pacientură” cât mai numeroasă. Speram ca asiguratorul să fie interesat să ofere pachete de salarizare la fel de concurenţiale pentru medici, astfel încât să-i atragă în spitalele şi cabinetele lor. Naivi fiind, speram ca în acest fel, asiguratorii de sănătate din România să devină ceea ce sunt oriunde: avocaţii din oficiu ai pacienţilor şi plătitorii corecţi ai medicilor.
Între timp, această paradigmă pare să se fi schimbat, iar profitul cu orice preţ este cuvântul de ordine al noilor asiguratori de sănătate. Aşa că, ne punem următoarea problemă: este obligatoriu să fim de acord cu paradigma profitului în sistemul public de sănătate, în condiţiile unei ţări care alocă prea puţini bani acestui sector?
Revenind la discuţia cu autorii legii retrase de pe piaţă, propusesem atunci organizarea unui grup de profesionişti (specialişti în sănătate publică) care să discutecare este varianta de sistem care se adaptează cel mai bine la realitatea noastră socio-economică. Toată lumea a fost de acord, numai că până la urmă, grupul de lucru a fost alcătuit doar din cei doi specialişti ai administraţiei prezidenţiale. În plus, principiile cu care fuseseră de acord în ce priveşte casele de asigurări s-au dovedit a fi apă de ploaie. Ei nu discutaseră despre capitalism, ci despre bişniţa românească standard. Ei ne vindeau cafea şi ţigări la suprapreţ şi ne explicau cât de bine o să ne fie.
La scurt timp după aceste discuţii, am avut prilejul să discut cu o profesoară de sănătate publică neimplicată în dezbatere. Cu acea ocazie, ea m-a întrebat aşa:
- De ce crezi tu că doar societăţile de asigurări reprezintă soluţia pentru România?
I-am furnizat argumentele de mai sus, dar profesoara a clătinat din cap:
- Oare un sistem naţional de sănătate n-ar fi mai potrivit pentru noi? Suntem o ţară săracă, oamenii au venituri scăzute, eu cred că asta este soluţia pentru România.
Sigur m-am schimbat la faţă – un sistem naţional de sănătate nu-mi aducea aminte decât de situaţia pre ’89, nu-mi sugera decât eşecurile socialismului, un alt tip de monopol etc. Simţindu-mă, profesoara m-a întrebat:
- Tu crezi că la noi, acum, cu existenţa CNAS, avem de-a face cu vreo diferenţă faţă de sistemul de dinainte de ’89? Ceea ce avem acum este tot un fel de sistem naţional de sănătate, numai că el beneficiază de cosmetizarea şi costurile suplimentare denumite CNAS. Şi, ca să nu mă mai acuzi de socialism, a adăugat, te rog să reflectezi la sistemul de sănătate britanic. Englezii au sistem naţional. Ţi se pare că merge prost?
Pe vremea aceea nu ştiam decât că Marea Britanie oferă salarii dintre cele mai bune pentru medici. Această realitate a fost suficientă ca să mă gândesc mai atent la ce înseamnă un sistem naţional de sănătate. Cu acea ocazie, am aflat că şi canadienii, de pildă, se bucură de un sistem similar.
CE SISTEM DE SĂNĂTATE NE DORIM?
De fapt, cu această întrebare ar trebui să înceapă argumentaţia pro şi contra, pentru că, după cum am spus, nu există un sistem perfect de sănătate. Şi, pentru că ne aflăm, totodată, în faţa unui consimţământ informat, care consimţământ informat este sancţionat politic prin vot, ar trebui să ştim măcar care sunt costurile şi beneficiile diferitelor sisteme de sănătate.
Vom discuta despre doi „poli sanitari”. Pentru că legea retrasă în ianuarie se inspirase, iniţial, pe un model american, o să începem cu un rezumat al felului în care pacientul plăteşte în USA.
În USA, serviciile medicale sunt în totalitate private. Dacă nu eşti asigurat, vei beneficia doar de tratamentul urgenţelor majore, şi asta, pe o perioadă limitată de timp. Dacă nu eşti asigurat şi ai nevoie de medic pentru o problemă serioasă, ai varianta de a face un împrumut ca să ieşi din impas. Dacă vrei să te asiguri, fii sigur că vei avea de plătit, lunar, o grămadă de bani. Iar dacă doreşti să fii tratat de o somitate în domeniu, te costă suplimentar de te usucă.
Ei, bine, în ciuda faptului că USA vehiculează în sănătate aproximativ 16 % din PIB şi în ciuda faptului că la ora asta clinicile americane sunt primele din lume în ce priveşteknow-how-ul şi organizarea (dar şi salarizarea medicului!), sistemul de sănătate american în ansamblu are carenţele sale. Iată un singur exemplu: a treia cauză de mortalitate pe teritoriul american este infecţia, iar infecţia este un marker de mortalitate al ţărilor în curs de dezvoltare.
Aşadar, un sistem de sănătate care să se asemene cu cel american ar presupune: contribuţii ridicate pe care nu le pot plăti toţi cetăţenii, la care se adaugă plăţi suplimentare pentru serviciile speciale. Atenţie: intrarea în sistemul unei case de asigurări presupune o evaluare a pacientului de la bun început! Spun asta pentru că nu există casă de asigurări care să acţioneze din altruism şi care să te aştepte cu braţele deschise, indiferent de starea sănătăţii tale. În context, casele de asigurări private sunt obligate, prin natura jocului financiar, să te consulte la includere şi periodic, astfel încât contribuţiile pe care le vei plăti vor fi deosebite, în funcţie de riscurile pe care le prezinţi. Un pacient de 30 de ani, nefumător, fără probleme de sănătate aparentă, care practică sport de trei ori pe săptămână, va plăti mult mai puţin decât un pacient de 75 de ani, diabetic, cu hipertensiune şi cardiopatie ischemică.
Să reţinem acest aspect şi să-l transferăm în România. Pensionarul, mult mai expus problemelor de sănătate, dar cu mult mai sărac decât pensionarul american, va fi obligat să plătească (logic!) o contribuţie mai ridicată decât un pacient activ. Totodată, la includerea într-o casă de asigurări, va avea de plătit consultaţiile prin care se stabileşte cât de bolnav este şi, implicit, nivelul contribuţiei. Să mai adăugăm ceva: pacientul român din 2012 nu mai seamănă cu pacientul român din 2002 – pacientul actual este mai bolnav, cu mai multă patologie asociată, deci mai costisitor. Oare este suficientă media de 250 de euro pe an pentru a susţine într-un sistem orientat pe profit, ceea ce nici acum sănătatea publică românească nu poate susţine? Cum vor face casele de asigurări beneficiile la care le dă dreptul legea, cu pacienţi mult mai costisitori, dar mult mai săraci decât în sistemul-mamă? Oare americanii îi asigură pe… homeleşi?
Cu alte cuvinte: mai putem să vorbim de un sistem public de sănătate?
La polul opus se află sistemul britanic, sau cel canadian. Marea Britanie beneficiază de un sistem naţional de sănătate, prin urmare, orice cetăţean se poate considera acoperit când are nevoie de medic. Dar, reprezintă sistemul britanic, sau cel canadian, garanţia că pacientul român va căpăta satisfacţie? Care este costul acestei asigurări cvasitotale?
Costul este… timpul. Timpul, adică lista de aşteptare. Lista de aşteptare de luni de zile, ba chiar mai mult, pentru operaţii, pentru examene CT, pentru RMN, pentru programarea la specialist etc. Urgenţele nu au listă de aşteptare dar, să nu vă imaginaţi că urgenţa va fi examinată deîndată la camera de gardă. Iată un singur exemplu. Pacientă, gravidă, la termen. Încep „durerile facerii” şi se adresează unui spital londonez. Spitalul îi spune: „Nu te internăm decât începând de la dilataţie 6.” (Dilataţia completă este 10, iar travaliul începe în condiţii de dilataţie 0, ca să simplific.) Pacienta locuia departe de spital, aşa că decide să aştepte până la dilataţie 6 în parcul din apropiere. După vreo oră, se rupe apa. Pacienta se duce din nou la camera de gardă. Răspunsul (foarte politicos) a fost: „Aveţi dilataţie 3. Nu vă internăm decât de la dilataţie 6.”
Aşadar, iată că pentru a asigura egalitarismul în faţa unui sistem care nu poate plăti la nesfârşit, apar altfel de costuri, care nu se concretizează în bani, ci în timp de aşteptare. Oricum, britanicii nu par foarte deranjaţi de acest sistem: practic, doar 11% dintre ei recurg la serviciile private paralele, acestea fiind asigurate separat. Cu alte cuvinte, ei au un sistem în două viteze, iar dacă dintr-un motiv sau altul consideri că nu vrei să intri pe lista de aşteptare, plăteşti suplimentar acelor societăţi care, dintru bun început şi-au asumat riscurile de a intra pe piaţă, fără sprijin de la stat şi fără ca statul să le preia funcţiile şi datoriile generale ale întreprinzătorilor.
Între cei doi poli există varii metode de asigurare, pe care le puteţi studia aici: http://medlive.hotnews.ro/harta-asigurarilor-de-sanatate-europa-versus-romania.html. Dintre toate exemplele de pe hartă, m-aş opri asupra Cehiei. Cu un sistem sanitar care primeşte 7,2% din PIB, Cehia a reuşit să ofere un pachet de asigurare de bază într-atât de copios, încât doar 0,1% din populaţie se asigură suplimentar. Ei cum au reuşit performanţa asta? Să fie imposibilă pentru noi?
PROBLEMELE ROMÂNEŞTI
Problema pachetului de asigurare de bază este cheia sistemului nostru de sănătate. Care este oferta statului sau/şi a caselor de asigurări pentru acest pachet? Este oare o ofertă 0, ca în USA, ceea ce implică să plăteşti foarte mult? Este o ofertă completă, ca în Marea Britanie, dar care te obligă să aştepţi? Este oare o ofertă „mutuală”, de tip francez, la care 82% din pacienţi plătesc asigurări suplimentare, în condiţii de 11% din PIB direcţionaţi către sănătate?
Răspunsul corect pe care o să ţi-l dea decidentul român (fără să mintă!) este: habar n-am! Sunt ani de zile de când decidenţii se feresc ca de dracu să stabilească plafonul ofertei de bază. Vei primi tu, pacient român, bani doar cât să stai de vorbă cu medicul timp de 20 de minute, sau vei putea, în aceiaşi bani, să beneficiezi şi de operaţii pe cord deschis? Vei primi un pachet de bază pentru un salon curat, de cel mult două persoane, sau vei sta în pat cu alt pacient, din lipsă de locuri?
De ce nu ştim care este valoarea pachetului de bază? Foarte simplu: pachetul de asigurări de bază este elementul de negociere critic, care permite statului român să vândă o afacere de 5 miliarde de dolari anual unor societăţi de asigurări care, spre deosebire de alte ţări europene, au permisiunea prin lege de a face profit pe investiţii publice. Dacă, tu, pacient român, ai avea de făcut o afacere, ai proceda la fel ca societăţile de asigurări. Ai stabili abia după cumpărare pachetul minim de servicii, iar acesta va fi extrem de scăzut, astfel încât să poţi să-ţi taxezi clienţii în vederea obţinerii unui profit maxim, pe o investiţie publică distrusă în mod sistematic, în acelaşi fel în care au fost abandonate alte industrii şi întreprinderi româneşti. Totodată, ai lansa tot soiul de fumigene pe piaţă, legate de calificarea medicilor şi de plata lor, astfel încât să-i salarizezi cât mai jos pentru că, nu-i aşa, legea română îţi permite profit fără ca tu să-ţi asumi riscurile unor cheltuieli. Statul român nu te obligă să concurezi pentru pacienţi, statul român nu te obligă să-ţi ridici contribuţiile prin propriul tău efort, statul român doreşte doar să facă un cadou asiguratorilor pentru că el, statul român, se doreşte incompetent.
Numai că voi, pacientul şi medicul român, vă aflaţi la celălalt capăt al afacerii. Şi vă mai paşte, pe amândoi, încă un set de cheltuieli de care habar n-aveţi. Pe lângă pachetul de bază pe care Ministerul Sănătăţii şi CNAS nu au catadicsit să-l facă public, statul mai are un as în mânecă la vânzare: costurile per serviciu medical. Vă reamintesc ce am spus mai sus: CNAS găseşte toate motivele din lume ca să nu plătească toţi pacienţii şi ca să subevalueze fiecare caz rezolvat… Ce anume le permite acest lucru?
Absenţa standardelor de cost. Nici o structură responsabilă cu sănătatea nu a fost interesată în ultimii 22 de ani de o operaţiune economică elementară: stabilirea costurilor serviciilor medicale. Astfel, dacă o apendicită banală costă efectiv, să zicem, 1000 de lei, nimeni n-o să împiedice un decident să stabilească, în absenţa unor standarde de cost, că ea nu costă decât 900 de lei şi să nu-ţi dea ţie, pacient, doar această contravaloare, pretinzând că restul până la 1000 îţi sunt imputabili sub forma de servicii suplimentare sau că ar trebui să ţi-i recuperezi chiar de la medic.
Pentru cine nu mă crede, să întrebe Ministerul sau CNAS: cât costă o arteriografie, să zicem, la Iaşi? Dar la Bucureşti? Există diferenţe de preţ? Dacă da, de ce? Realitatea este că absenţa standardelor de cost este cea care permite, oricând, „umflarea” cheltuielilor care, ulterior, vor putea fi transferate asupra asiguratului.
Absenţa standardelor de cost mai este „bună” la ceva: în absenţa lor, orice decident, fie el Minister, CNAS, sau casă de asigurări, poate să pretindă că protocoalele de diagnostic şi tratament sunt valide în ţara noastră şi că este doar vina medicilor că nu au fost introduse încă. Dar, ce te faci dacă afli că respectarea protocoalelor are costuri prea mari faţă de câţi bani catadicseşti să dai (investeşti) în sistem şi că tu, stat, sau casă de asigurări, nu ai puterea financiară de a le susţine?
Vei introduce… lista de aşteptare, asta vei face. Vei introduce lista de aşteptare specifică sistemelor naţionale de sănătate, chit că tu ai pretenţia să te numeşti societate privată de asigurări. Şi atunci, ne întrebăm, oare ce fel de sistem ne vor vârî pe gât decidenţii?
CONSIMŢĂMÂNTUL PROPRIU-ZIS
Aşadar, ce vă doriţi? Un sistem bazat pe asigurări, care va presupune mai mulţi bani scoşi din buzunar, sau un sistem naţional de sănătate, care presupune liste de aşteptare? Veţi dori un sistem de asigurări care, în peisajul românesc se pretează extrem de uşor la cartelizare şi la umflarea preţurilor, sau un sistem naţional care, prin monopolul său şi prin obiceiurile pământului, se asociază cu politica de achiziţii la nivel înalt prin comision?
Indiferent ce ai dori, însă, şi indiferent ce opinii ai, nu uita că sănătatea nu are culoare politică. Şi nu face rabat de la următoarele întrebări simple, la care orice politician va trebui să-ţi răspundă:
1) Ce pachet de bază îmi oferi, ca să ştiu ce cheltuieli suplimentare îmi vor cere asigurările?
2) Vrei să-mi oferi un sistem public de sănătate căruia îi este permis, prin lege, să facă profit?
3) De ce nu elaborezi standarde de cost, astfel încât să ştiu cu cât m-ar încărca în plus asigurările?
4) De ce nu-mi explici ce înseamnă un sistem naţional de sănătate şi de ce-l acuzi (aluziv) de stângism, din moment ce ţări precum Marea Britanie şi Canada se bazează pe un asemenea sistem?
5) De ce nu-mi plăteşti doctorii aşa cum sunt plătiţi oriunde la vest de Szeged, astfel încât să nu mai plece din ţară şi să mă trateze la mine acasă şi peste câţiva ani, fără ca eu să recurg la alte expediente?
6) De ce refuzi să aloci serviciilor de sănătate măcar 7% din PIB?
7) Dacă vei aloca 7% din PIB sănătăţii, ai curaj să-mi spui, înainte de alegeri, cât o să mă coste povestea asta?
Ei, bine, dacă tu, politician, o să-mi răspunzi vreodată la aceste întrebări fără să te refugiezi în termeni tehnici şi în justificări stupide, poate că am să semnez acest consimţământ informat – dar dacă nu….
Ei, bine, dacă nu, eu o să te întreb mereu:
- Tu chiar îţi propui să ai grijă de sănătatea mea, sau te interesează doar votul meu?
Iar când o să te întreb asta, o să-ţi aduc aminte că peste nu mai mult de 15 – 20 de ani, cineva, un editor sau un ziarist, îţi va tipări portretul în cărţile de istorie şi în articole… Şi după ce-o să-ţi aduc aminte asta, o să-ţi mai spun aşa:
- Azi, s-ar putea să mă fraiereşti ca să te votez – dar mâine, ce-o să vrei să scrie sub portretul tău?
Florin Chirculescu
sursa: jurnalul.ro
Related Posts: |
|
SANATATE NUMAI PENTRU BOGATI, DIN 2012. In Slovacia, medicii si-au dat demisia in masa. Ce vor face medicii romani? Dr. Vasile Astarastoae: Noua reformă sanitară – un nou eşec In proiectul viitoarei legi a sanatatii sunt introduse citeva principii corecte insa,... |
|
Spital de stat vs spital privat In timp ce gratuitatea de la stat atrage, experienta oferita de sistemul privat este net superioara, iar beneficiile pentru sanatate pot fi imense. Sistemul... |
 |
Umorul negru al dlui Franks descrie realitatea! Nu credeam că parabola folosită de mine chiar în acest cotidian spre a sugera rezultatele programului FMI pentru România („Operaţia reuşită: pacientul... |
S-au dezlegat caii inflaţiei
Săptămâna trecută, leul a atins un nou minim în raport cu moneda europeană, fixingul BNR de miercuri indicând un nivel de 4,4168 lei pentru un euro. Mişcarea a fost precipitată de necunoscutele din mediul politic şi nu este exclus ca perechea valutară să se stabilizeze pe termen scurt sau chiar să asistăm la o apreciere uşoară a leului.
Trendul multianual este însă de depreciere, avertizează analistul financiar Florin Cîţu, care consideră că moneda naţională se află în drum către reperul de cinci lei pentru un euro. Motivul? Economia românească este slabă şi nu va fi limită superioară pentru cursul euro/leu atât timp cât aceasta nu reuşeşte să îşi reducă deficitele sau să câştige în competitivitate.
Analistul financiar Călin Rechea le-a spus celor care l-au întrebat încă de acum câteva luni că trebuie să îşi facă testele de stres la cinci lei pentru un euro pentru a vedea dacă se vor descurca până la final cu rambursarea creditelor. “Leul nu are elemente fundamentale care să îl susţină”, ne-a declarat acesta.
La sesiunea de întrebări şi răspunsuri care a urmat discursului de motivare a politicii monetare de săptămâna trecută, chiar guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a spus că nu este exclus ca datele fundamentale din economie să conducă la o mişcare a cursului în afara zonei în care leul s-a tranzacţionat în raport cu euro în ultimii trei ani, coridor delimitat empiric între 4,1 lei pentru un euro şi 4,34 lei pentru un euro.
Un risc suplimentar este adus de anul electoral şi de promisiunile care vin dinspre mediul politic. “Suntem într-o competiţie nedeclarată pentru cine oferă mai mult”, ne-a declarat Doru Lionăchescu, partener principal la Capital Partners. Analiştii care ne-au răspuns spun că elementul cu adevărat îngrijorător este posibilitatea ca BNR să acomodeze deficitele bugetare în creştere, prin politica monetară, dând drumul inflaţiei.
Leul a bătut la uşa pragului psihologic de 4,4 lei pentru un euro. Cum vânzătorii de valută de la acest nivel au răspuns mai degrabă discret, a dat buzna dincolo de acest reper. În a doua parte a săptămânii trecute, tranzacţiile au fost efectuate peste nivelul amintit, iar fixing-ul BNR a luat notă de această realitate a pieţei, cotând, de asemenea, la 4,4168 lei pentru un euro pe 2 mai, 4,4078 lei pentru un euro şi 4,4044 lei pentru un euro.
“La 4,4 lei pentru un euro a venit conjunctural, însă este în drum spre cinci. Trendul este de câţiva ani clar de depreciere. Arată, de fapt, cum merge economia”, a declarat analistul financiar Florin Cîţu. El spune că economia nu reuşeşte să câştige în competitivitate şi de aceea singura şansă de a deveni mai competitivă este prin depreciere.
Mişcările de curs din această săptămână nu sunt ieşite din comun şi sunt legate strict de tulburările din viaţa politică, spune Doru Lionăchescu, partener principal la Capital Partners. Volatilitatea antrenată de emoţiile generate de mediul politic sunt speculate de dealeri, care încearcă să mai facă nişte bani, însă aceste oscilaţii se vor potoli. Raţionamentul ţine de faptul că acest curs este administrat de banca centrală cu rezerve foarte mari, iar corelarea cu economia este foarte slabă.
“Încă nu sunt motive de temere, pentru că altfel vedeam fluctuaţii mai mari. Nu se observă însă mişcări de presiuni, ci doar vârfuri izolate ţinute de dealeri. Suntem în aşteptări; percepţia investitorului străin racordat la risc românesc este neutră”, a declarat Lionăchescu, care chiar se aşteaptă la o uşoară apreciere în lunile de vară şi în a doua parte a anului.
Analistul financiar Călin Rechea vede, de asemenea, o cauză pe termen scurt care ţine de jocul dintre palate: “BNR vrea să arate Guvernului cine este şeful. Lasă cursul liber pentru a-i arăta noului premier ce se poate întâmpla”. După acest episod este mai probabil ca perechea valutară euro/leu să se stabilizeze puţin peste pragul de 4,4 lei pentru un euro. Pe de altă parte, posibilităţile de apreciere a leului sunt restrânse: “4,37 nu o să îl mai vedem. Ar fi un efort prea mare din partea BNR să îl ducă acolo”, a spus Rechea. El a amintit că în urmă cu câteva luni le-a spus unor colegi care îşi făceau calcule privind impactul cursului de schimb asupra ratelor la bancă să îşi facă testul de stres la nivelul de cinci lei pentru un euro. În opinia sa, perechea valutară euro/leu va ajunge acolo în acest trend şi debitorii trebuie să ia în considerare acest scenariu pentru a vedea dacă vor putea să se ţină pe linia de plutire pentru rambursarea creditelor.
Am protejat băncile pe seama economiei
Deprecierea cursului ar fi trebuit să vină mai repede pentru a ajuta economia românească să câştige în competitivitate, spune Florin Cîţu. Totuşi, BNR a ţinut cursul, iar România nu a folosit avantajul de a avea propria-i monedă. Nu suntem nici în uniune monetară şi nu avem nici consiliu monetar, însă cursul a fost ancorat foarte mult timp faţă de euro. Analistul financiar spune că şi din discursul de motivare a politicii monetare de săptămâna trecută al guvernatorului Mugur Isărescu transpare ideea că Banca Naţională ţinteşte mai degrabă cursul decât inflaţia.
Ar fi o explicaţie că deprecierea leului pe fondul turbulenţelor politice s-ar regăsi în inflaţie, însă această influenţă, fiind tranzitorie, BNR nu ar avea de ce să îşi modifice politica monetară, după cum a considerat şoc tranzitoriu majorarea TVA şi nu a majorat dobânda-cheie. “Mai grav ar fi dacă BNR consideră că acest şoc pe curs este permanent”, a spus Cîţu.
Doru Lionăchescu apreciază, de asemenea, că cei de la BNR ar fi făcut mai bine dacă ar fi ajutat la relansarea economiei şi ar fi fost mai puţin stresaţi de nivelul cursului de schimb. S-a optat însă pentru protejarea portofoliilor băncilor şi, implicit, pentru cei 170.000 de împrumutaţi în valută cu credite ipotecare. “Traversăm o criză de competitivitate atât de profundă încât nu ne permitem luxul să nu folosim orice ne poate ajuta să câştigăm în competitivitate. Din păcate, nici măcar una dintre cele mai uşoare arme, cea a cursului de schimb, nu a fost utilizată, fapt pentru care vom plăti preţul ani de zile printr-o revenire lentă, cu un deceniu de creştere economică marginală”, a declarat Doru Lionăchescu.
Vom afla că banii sunt, de fapt, mai scumpi
După patru decizii consecutive de tăiere a dobânzii-cheie, BNR a hotărât săptămâna trecută să menţină dobânda de politică monetară la 5,25%. Întrebat, la conferinţa de presă, dacă este doar o întrerupere temporară sau o oprire a trendului, guvernatorul băncii centrale a lăsat deschise ambele variante. Călin Rechea spune însă că s-a oprit. Presiunea vine din piaţă, unde scopul acestor reduceri de dobândă - finanţarea cât mai ieftină a deficitului bugetar - este atins din ce în ce mai puţin. Acest lucru se vede la fixingul operaţiunilor cu titluri de stat publicat pe website-ul BNR şi unde se observă o plafonare a randamentelor şi chiar o tendinţă de creştere a acestora la obligaţiunile cu scadenţe scurte.
Reacţia pieţei este explicabilă pentru că stocul datoriilor statului contractate prin obligaţiuni în lei a depăşit 90 miliarde lei, iar cea mai mare parte a maturităţilor se aglomerează în următorii doi ani. “Majoritatea băncilor sunt încărcate până la urechi şi peste de titluri de stat, iar acum văd că vor să le bage pe gât şi fondurilor de pensii. Dacă astea scad cu 50%, fondurile intră în faliment instantaneu”, a spus Rechea.
Florin Cîţu atrage atenţia că băncile care au cumpărat titluri de stat la randamente de 5% ar putea intra în poziţii pierzătoare imediat, iar plafonarea dobânzii-cheie le creează probleme băncilor în finanţarea acestora. Rechea spune, de asemenea, că o serie de bănci comerciale depind în operaţiunile cu titluri de stat de accesarea lichidităţii de la banca centrală. “BNR intervine cu repo săptămânal. Luni se dă ora exactă pentru aceste operaţiuni”, a declarat analistul financiar, amintind că stocul rulat prin aceste operaţiuni repo este de 6 miliarde lei, iar frecvenţa arată că acesta nu este niciodată acoperit. În numai patru luni, volumul operaţiunilor repo a urcat la 90 miliarde lei, apropiindu-se de anul de criză 2009 când abia la finalul acestuia s-au consemnat 140 miliarde lei.
Doru Lionăchescu vede, de asemenea, o inconsistenţă în politica monetară subliniind că ecartul dintre inflaţia prognozată de 2% şi dobânzile la credite în piaţă de 12% este oneros pentru o economie care nu poate ţine în spate bănci care să îşi asigure spread-uri de zece puncte procentuale peste inflaţie. “Creditul este practic inaccesibil”, a spus reprezentantul Capital Partners.
Dobânzile mari şi volatilitatea ridicată a acestora sunt un rezultat al unui cost mare al creditului perceput în piaţa de profil, spune Cîţu. Acesta rezultă dintr-o politică monetară impredictibilă care face ca orice înseamnă creditare pe termen lung să fie oprită în România. “Riscul e mare, mesajul ambiguu. Nu poţi finanţa nimic pe termen lung”, ne-a spus analistul financiar.
Atenţie la leii mincinoşi promişi de politicieni!
I-am întrebat pe respondenţi în ce măsură deprecierile pe leu sunt influenţate de anticipări ale pieţei legate de majorarea deficitului bugetar în baza unor promisiuni electorale finanţate doar din bani împrumutaţi. “Pericolul este foarte mare”, ne-a răspuns Doru Lionăchescu, adăugând că este îngrijorător că taberele politice se angajează într-o cursă “cine se declară cel mai iubitor de popor”. Resursele pentru majorări salariale nu există. Chiar dacă s-ar opri din furtul banului public, cele doar câteva luni nu ar fi suficiente pentru a crea noi disponibilităţi. Contractele sunt în derulare, iar clientela este greu de scos de la “ventuza” banului public. În plus, guvernanţii par a fi uitat de restructurare, de reducerea cheltuielilor. “Nu ţin cont nici de logica fundamentală. Au mână largă oamenii ăştia”, a zis Lionăchescu. El spune că ar fi total eronat ca după austeritatea aplicată de-a valma şi neprofesionist să uităm că trebuie să fim frugali şi atenţi cu banii publici.
Dacă vor fi pompaţi bani către populaţie, sursa acestora va fi tot prin asumarea de datorie publică. “Resursele nu au crescut, economia e tot în recesiune, aparatul de stat tot nerestructurat, iar veniturile bugetare sunt tot la 31% din PIB”, a mai amintit reprezentantul Capital Partners.
“Este an electoral; vor fi rupturi”, spune şi Florin Cîţu, care adaugă că singurul lucru cert este acela că se vor da bani oamenilor. Aceasta se va face dintr-un deficit mai mare. “Dacă Banca Naţională nu ar acomoda şocul fiscal, ar fi perfect, însă istoria arată că nu se întâmplă aşa şi politica monetară acomodează”, a declarat analistul financiar care spune că vom plăti preţul prin creşterea datoriei publice, a arieratelor şi, finalmente, prin inflaţie.
Călin Rechea ne-a răspuns, de asemenea, afirmativ la întrebarea dacă s-au dezlegat caii inflaţiei: “S-au dezlegat demult. E o dezlegare la nivel european. Clar am luat-o pe calea inflaţiei. Se vede din agregatele monetare şi după cum se pedalează pe creditare. S-a dat dezlegare la inflaţie de ceva timp, iar acum începe să se vadă”.
sursa: curierulnational.ro
Related Posts: |
|
5 lucruri pe care BNR nu ţi le-a zis niciodată Sau nu a făcut-o într-o manieră directă şi într-un limbaj inteligibil. Află de ce politica monetară este mult mai importantă pentru viaţa ta... |
|
Efectele pozitive ale imprumutului de la FMI sunt putin vizibile, in schimb am platit in mai 44 milioane de euro dobanda Romania a platit in luna mai o dobanda de 44 de milioane de euro in contul imprumutului FMI din care BNR a incasat la inceputul lunii respective o prima... |
|
La ce foloseşte „exotica” monedă naţională? “Nu există monedă mai exotică decât leul. Cui îi foloseşte leul? Este absolut suplimentar, nu foloseşte absolut nimănui”, spune Dan Şucu.... |
Mic îndrumar de distrugere a lumii
Pentru o viata sanatoasa, consumati minim doua carti pe luna.
Dragă cetăţeanule minor, acest articol îţi va fi lecţie de viaţă, bază a succesului tău viitor pentru care, anticipat îţi spun deja: cu plăcere. Pentru că te voi scuti de o grămadă de timp pierdut aiurea, depresii sau mai ştiu eu ce nenorociri nu neapărat psihice. Dacă eşti major, s-ar putea doar ca delay-ul să fie cam mare, dar poţi recupera. Aşa că ia aminte!
Lasă shooter-ele, strategiile în timp real sau nu musai, cu mii de armate şi arme super sofisticate şi secrete; bine, dacă eşti mai de pe uliţă, lăsaţi tănculeţele sau elicopterele de jucărie cu rachete nedetaşabile şi vopsite prost, care miros a cauciuc chinezesc ieftin. Războiul, fie şi în joacă, e pentru idioţi. Americanii ăştia în lupta pentru petrol, pardon, democraţie, talibanii cu tăierile lor de gâţi sau deturnarea de avioane în civili, sunt un căcat. Crede-mă, oricine poate face asta, dacă îşi pune în cap. Să te bubui singur într-o piaţă centrală? Ce o fi atât de greu?
Dacă vrei cu adevărat să distrugi lumea, există o cale mult mai deşteaptă (nu te speria de cuvântul ăsta), mai distractivă şi, culmea, super profitabilă. Iar treaba e foarte simplă şi nu implică niciun măcel: trebuie doar să-i convingi pe oameni să nu mai gândească. Şi, dacă te uiţi puţin mai atent în jur, vei observa că nu e prea complicat, jocul a început demult, va continua la nesfârşit şi, bonus, nici nu vei avea prea multe de făcut, pentru că bazele sunt deja excepţional funcţionabile.
Dar începe cu un grup mic, ca experiment, până îţi formezi „mâna”. Convinge-ţi mai întâi prietenii să nu citească. De aici începe totul. Nimic, nici măcar Coelho, autorul coafezlor de cartier, nici măcar cărţi de colorat cu glumiţe în rime pe lângă. Există atâtea distracţii pe lângă. Distracţie, asta trebuie să cauţi!
Stai cu ei la televizor. Mergi cu ei la filme americane de duzină, de recomandat cele de dragoste, musai musai cu happy end. Toceşte-le circumvoluţiunile treptat (până la faza finală, când îi vei convinge că „sunt cicatrici şi trebuiesc operate” – citat din Mircea Badea, despre jurnalişti). Fă asta des, creează „tradiţii”.
Nu uita să le dai toate consumabile. Floricele, seminţe, mâncare proastă, cico-uri, desigur, alcool cât cuprinde, droguri (mai ales legale!), senzaţii tari. Să fie frumos, să ne simtem bine.
Mergi cu ei în cluburi. Dacă se poate, în fiecare noapte. Nu merge în cluburi unde se pune Rock sau Hip-Hop, s-ar putea să-l surprindă pe prost vreo revelaţie precoce. Dacă se întâmplă totuşi, din greşeală, râzi. Adună-ţi cât mai mulţi tovarăşi imediat şi râdeţi continuu.
Râsul, în toată afacerea cu distrugerea lumii, e arma perfectă (de aici şi imaginea de sus, da?). Nu gloanţe, nu servicii secrete, căcaturi. Râsul!
Râs, distracţie şi, nu uite, să se facă praf. Cu cât sunt mai tineri, cu atât mai bine, distruge-le de mici legăturile neuronale, ca să nu ai mult de muncă după.
Vezi că ai deja şi manuale făcute de alţii, foloseşte-le. Religia, de exemplu. Vine full-option, trebuie doar adaptată. Oricum o dai, nu-i lăsa să-şi pună întrebări, mai ales existenţiale. Foloseşte zeii cu pricepere şi infiltrează în ei frica şi nesiguranţa fără ajutor divin. Merge de mii de ani, nu fi tembel, nu reinventa roata.
Din când în când, ok, dă-te oleacă inteligent. Aici poţi să mai aduci cărţi în discuţie, cele cu împuşcături şi cele motivaţionale. D-alea, ştii tu, cum să ce vrei tu în nu ştiu câţi paşi. Cu cât sunt mai puţini paşi, iar realizarea mai importantă (să fii fericit, să trăieşti veşnic, să ţi-o sugi singur etc.), rezultatul va fi mai rapid.
Hainele, foarte importante! Urmăreşte tot ce ţine de fashion, baby, şi fii cu un pas înainte. Provoacă¬-i să se îmbrace cât mai penibil, chiar dacă iniţial arăţi ca un clovn. Râzi! Şi inventează un nume pompos pentru un curent nou. Dă-ţi părul pe faţă, fă-ţi dreduri la părul pubian, codiţe din cel de pe cur, bagă-ţi barba în ureche, nu contează cât de absurd şi, repet, penibil, pare la început. Vei genera o modă.
Învaţă-i să nu spună niciodată ceea ce simt şi să se ascundă între ei. Şi da, râzi.
Râzi de greşeli gramaticale, la stilul de viaţa pe care l-ai impus deja, inevitabil vor apărea. Când vrei să te dai macho, fă-le corecturi, de parcă ei mai au vreo şansă să înţeleagă limba…
Învaţa toate aceste elemente, baza adică, apoi apucă-te de o profesie meseriaşă.
Spune-le că poţi comunica cu dumnezeu (tu, cu D mare, da?) şi că stă în puterea ta să le ierţi păcatele sau să le pui pile la viaţa de apoi; tu stabileşti ce păcate, dacă vrei propria religie, dar aici e puţin mai greu, că deja sunt alţii pe felie cu religiile lor şi-o să cam cârâie; legalizează-te, fii oficial, nu te chinui, ţi-am spus, lucrurile sunt simple!
Sau.
Apucă-te de filme proaste. Două camere şi câţiva puşti netalentaţi, va fi un hit, uite-te doar în box office. Nu uita să bagi ceva futai între.
Sau.
Muzică. Ce rău e c-ai plecat, ce bine c-ai venit înapoi. Ce dor mi-a fost de tine. Asta-i tot. Nu exagera cu alte cuvinte complicate, rezumă-te la rău / tău; bine / tine; etc. Nu uita să îţi pui nişte dansatoare cărora să li se vadă un sfârc sau o bucă, despre asta e iubirea.
Sau.
Fă-te designer. De ce vrei tu. De la haine, cum am zis mai sus, până la… grădini subterane, plm.
Sau.
Intră în politică, dar aici ai grijă că toţi sunt la nivel avansat. Convinge-i că eşti de-al lor, apoi te joci ani de-a rândul de-a puterea, schimbi partide, ideologii, căcaturi, faci banul să meargă, şi ăştia deja mor de foame, de nervi, de orice ar muri oricum nu mai au unde să se trateze.
Dă-le la temelie. La educaţie (identitate), la sănătate. Şi apoi fii cu moţ: umileşte-i! Vei avea marea surpriză că tot dintre ei, vor sări cei mai mulţi să-ţi ia, culmea, tot ţie apărarea.
Pentru că deja nu mai au cu ce să gândească. Fă-ţi cu prietenii tăi cinci partide, care par diferite, şi proştii or să aleagă între ele pe rând, până faceţi altele. Tot aia.
Lasă-i să se chinuie. Să protesteze. Lasă-i să creadă din când în când că pot schimba ceva, adică mai lasă de la tine, nu fii calic, oricum eşti deja în clubul care trebuie (care şi clubul ăsta, e mic pentru clubul ăl mare).
Ca să fie caterinca completă, interzice-le plăcerile. Găseşti tu motive.
Şi, da, râzi. Râzi!
Dă-le, prin toate căile posibile, imagini despre cum e bine şi corect. Să facă plozi, de exemplu. Mulţi, cât mai mulţi, ca să aibă material proaspăt de băgat în sistemul tău deja infect şi putred.
Atenţie! Retează artiştii care încep să aibă notorietate şi au mesaje pacifiste. Vezi: John Lenon. Poc! Sau nu-i executa, convinge-i că-s pedofili, drogaţi ordinari sau mai ştiu eu ce rahaţi în ploaie. Vezi: Michael Jackson etc.
Investeşte şi inventează critici care să le spună oamenilor ce au spus de fapt artiştii. Regula de bază, da? Să nu gândească. Creează experţi şi specialişti.
Dacă deviază de la Marele Plan, bagă o psihologie, o psihiatrie, tratează-i, calmează-i, internează-i. Şi râzi!
Sau.
Ia-ţi o echipă de fotbal, plăteşte nişte băieţi să bată mingea şi, alături ce ceilalţi cu echipe de fotbal cu băieţi care bat mingea, faceţi banii la pariuri tot de la proşti. Hai c-ai prins deja şmecheria, nu mai continui că mi se usucă tastatura.
Eşti un învingător deja! Te poţi apuca, ca o mare vedetă, să scrii o carte biografică sau una d-aia în paşi despre ce şi cum ai făcut chiar tu – adică nimic. Dar râzi!
Fă-i să se certe între ei, când nu e absolut niciun motiv de ceartă. Pe culorile pielii, na! Până acolo se poate merge. Pe cilindrii motorului. Inventează un om cu şase degete şi îl vor urî, vei crea vrajbă.
Dar! Nu uita de unde am început, prietene: convinge-i să nu citească!
Restul e can can.
sursa: hyperliteratura.ro
Related Posts: |
|
Coruptia poarta arma cu glont Ministrul de Interne, Gabriel Berca, a recunoscut ca in verificarile de pana acum au fost depistati 52 de politisti detinatori de arme letale care au antecedente... |
|
O nouă ordine mondială? Puterea economica a Chinei s-a vazut si la Davos. Din cei 2.500 de participanti, aproape 10% au fost chinezi. Rethink, Redesign, Rebuild. Aceasta a fost... |
 |
Putin: Rusia va dezvolta arme ofensive pentru a face fata SUA Rusia trebuie sa isi dezvolte sistemele ofensive pentru a face fata planurilor pentru scutul american antiracheta, a declarat marti premierul rus Vladimir... |
FMI si marea pacaleala a “reintregirii salariilor”. Romania continua sa se scufunde.
Hotnews: “Negocierile cu FMI s-au incheiat cu succes”, a anuntat ministrul desemnat al Finantelor, Florin Georgescu, la capatul a doua zile de discutii la BNR, partea romana si delegatia institutiei internationale stabilind termenii noii scrisori de intentie la acordul de tip preventiv. FMI si Comisia Europeana au acceptat cresterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmand sa fie operata de la 1 iunie, iar pensionarii vor primi banii retinuti incepand din aceeasi luna, informeaza Mediafax.
“Discutiile cu organismele financiare internationale s-au incheiat cu succes si asta reprezinta o angajare ferma a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizand asigurarea stabilitatii economice si financiare a tarii“, a declarat sambata Florin Georgescu, ministru desemnat al Finantelor.
“Practic, acordul este negociat si incheiat cu succes. Ca efect al caracterului ferm al politicilor si reformelor structurale, sectoriale cuprinse in acord s-au identificat sume suplimentare care au permis majorarea deficitului bugetar, respectand tinta limita de 3% in relatia cu Uniunea Europeana pentru acest an si de asemenea respectand angajamentele fata de Fondul Monetar International”, a adaugat Georgescu. (…)
Daniel Chitoiu, ministrul desemnat al Economiei: Pretul gazelor se va majora din 2013
Pretul gazelor nu se va majora in acest an, ci din 2013, insa deocamdata nu s-a stabilit un procent in acest sens, a declarat, sambata, ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chitoiu, dupa negocierile avute cu Fondul Monetar International, Banca Mondiala si Comisia Europeana, de la sediul Bancii Nationale a Romaniei.
“Anul acesta nu vor fi scumpiri la gaze, dar din 2013 pretul va creste, dar inca nu s-a stabilit procentul. Urmeaza ca expertii tehnici si expertii institutiilor financiare sa stabileasca acest lucru pana maine (duminica, n.r.)“, a afirmat Chitoiu, potrivit Agerpres.
Intrebat in ce stadiu se afla procesul de privatizare al CupruMin, Daniel Chitoiu a precizat ca intreaga procedura de reevaluare va fi reluata dupa ce Ministerul Mediului va da avizul specific, in timp ce in cazul Oltchim se poate vorbi despre incheierea procesului de privatizare la finele lunii septembrie 2012.
“Licitatia CupruMin va fi reluata dupa ce Ministerul Mediului va da avizul de mediu.In termen de patru luni trebuie sa reluam si sa finalizam. Reevaluarea de la CupruMin se va face sigur, dupa ce va primi avizul de la Mediu. Toata procedura de licitatie se reia de la capat. Termenul pentru Oltchim este ca, pana luna iunie, sa aiba management privat si la sfarsitul lui septembrie privatizare“, a explicat ministrul desemnat al Economiei.
Mediafax: Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în octombrie
Managementul privat al companiilor de stat prevăzute în acordul cu FMI va fi numit până în luna octombrie, iar primele societăţi vizate sunt Hidroelectrica şi Transgaz,a declarat sâmbătă ministrul desemnat al Economiei, Daniel Chiţoiu, în urma discuţiilor de la BNR cu reprezentanţii FMI.
Chiţoiu a precizat că primele companii care vor beneficia de management privat vor fi Hidroelectrica şi Transgaz.
Alături de Transgaz şi Hidroelectrica, Oltchim, Romarm şi Electrica Furnizare se numără printre societăţile de stat la conducerea cărora vor fi numiţi manageri privaţi.
Printre companiile de stat pentru care vor fi selectaţi, ulterior, manageri privaţi, conform angajamentelor asumate faţă de FMI, se numără Tarom, SNLO, CFR SA, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transelectrica şi Romgaz. (…)
Georgescu, despre privatizări: Se respectă prevederile negociate de noul guvern
Guvernul va respecta toate prevederile privind privatizarea care vor fi convenite la noegocierile cu delegaţia FMI, a afirmat ministrul desemnat pentru Finanţe, Florin Georgescu, întrebat dacă Cabinetul Ponta va stopa procesul de privatizare. ”Se respectă toate prevederile negociate, în condiţiile în care se actualizează, pentru că unele s-au realizat, altele nu, este nevoie de alte termene”, a spus Georgescu, întrebat dacă este adevărat că Executivul condus de Victor Ponta intenţionează să stopeze procesul de privatizare convenit anterior cu Fondul Monetar Internaţional. (…)
Privatizarile companiilor de stat nu vor produce efecte benefice in economia Romaniei, care va continua sa scada, din cauza faptului ca profiturile ajung in buzunarul unor straini, a declarat la un post privat de televiziune analistul economic Ilie Serbanescu.
“Aceste privatizari sunt complet nejustificate. De ce nejustificate? Pentru ca, daca vedeti, e foarte clar se indreapta numai catre structurile care sunt rentabile si la stat. Deci, nu-mi rezolva nimic in economie, ci iau profiturile mari si le baga unor straini in buzunar. Cu asta nu rezolvam nimic in economie”, a declarat Serbanescu.
Potrivit analistului, problema privatizarilor va ingreuna parghiile si instrumentele pe care statul roman le mai are la dispozitie. Analistul s-a referit la capacitatea statului de a derula strategii in sectoarele in care privatizeaza companiile si implicit strategii de dezvoltare a tarii in ansamblu.
“Daca acceptam privatizarile, economia se va duce in continuare in jos si mereu mai prost. Sunt probleme de monopol care vin de la Dumnezeu si care nu se dau altora, nici macar in minoritate”, a spus Serbanescu.
“Privatizarea nu poate fi in nici un caz un scop in sine(…) Nu se tine cont nici macar de forma de esecul, in atatea privinte dramatic, al privatizarilor din Romania, persistandu-se in ideea fixista a privatizarii, fara a se lua in considerare invatamintele obligatorii ce ar trebui trase din esecul cu pricina si consecintele pe care le-a antrenat acesta”, scria Serbanescu in martie pentru Business24, in articolul intitulat “Strategiile inutile – o prosteala la moda”.
Ce s-a convenit si discutat pana acum cu FMI
Potrivit ultimei scrisori de intentie agreate de Guvern si FMI, primul val de privatizari include Oltchim (vanzarea participatiei statului cu investitor strategic), Cupru Min (vanzare integrala), Transelectrica si Transgaz (cate 15% prin oferta secundara). Acestea trebuiau privatizate pana la finele lunii aprilie 2012. Al doilea grup este format din Posta Romana (privatizarea unui pachet minoritar), Romgaz (oferta initiala pentru 15%), Electrica Serv (pachet majoritar) si TAROM (oferta initiala pentru 20%).
De asemenea, vor fi listate la bursa pachete de 15% din companiile de distributie a energiei Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Sud si Electrica Transilvania Nord. Urmeaza apoi Hidroelectrica si Nuclearelectrica (IPO pentru 10% din fiecare), Electrica Furnizare si CFR Marfa (privatizarea pachetului majoritar la ambele). Pana la finele anului 2012/inceputul anului 2013, mai trebuie vandute noile complexuri Hunedoara si Oltenia, precum si Electrocentrale Bucuresti, toate trei urmand sa fie privatizare cu un investitor strategic, adica statul va ceda pachetul majoritar.
Contextul privatizarilor, nefavorabil Romaniei
Privatizarile companiilor de stat au loc intr-un moment prost dupa parerea specialistilor, intreaga piata de capital europeana fiind inghetata din cauza lipsei de interes si lichiditati a investitorilor.
“Nicio companie de stat scoasa la vanzare nu este interesanta pentru ca nici statele si nici corporatiile nu au bani. Doar SUA, Japonia si China dispun de lichiditati, insa ar fi bine ca Romania sa nu repete greseala facuta acum cativa ani cu Romtelecom, companie vanduta statului grec”, a declarat Valentin Ionescu, fostul ministru al Privatizarilor, pentru Business24.
Razbointrucuvant.ro:
Propaganda USL-ista titreaza entuziast ca guvernul a reusit sa obtina de la FMI reintregirea salariilor, ca si cum a impus in negocierile ce au durat o zi intreaga. Fals. Asa cum s-a aratat de catre Ilie Serbanescu in unele interventii tv, tot ce s-a obtinut a fost un nou imprumut de la FMI pentru a se creste cu o suma infima salariile (8% in prima transa) si pentru a se inapoia banii luati pensionarilor (asa se traduce infima relaxare a tintei de deficit “ingaduit” de FMI). Adica pentru a se aburi electoral poporul si pentru a trece in plan marginal (nici macar secundar) problema reala: programul privatizarii companiilor strategice de stat. Or acesta continua neabatut si, spre deosebire de “negocierile” pentru salarii si pensii, a durat putin, de parca ar fi fost o simpla formalitate, desi este de n ori mai important acest capitol decat cel al unor reparatii financiare pasagere, costisitoare si fara sanse de a se pastra pe termen lung.
Guvernul Ponta nu a avut puterea sau nu a incercat sa miste macar cu un deget vastul program al FMI de devalizare a economiei nationale – ce mai ramasese din ea. E drept ca fusese pus de Traian Basescu intr-o postura slaba in negocierile cu FMI, deoarece atat presedintele cat si fostul (deja) premier MRU aruncasera deja petarda “reintregirii” salariilor, insistand anume, exact in aceste zile, ca se poate face. Mai spune acum romanilor, dupa ce il dai jos pe MRU prin motiune de cenzura, ca de fapt nu vrei sa cresti salariile si sa repari ilegalitatea comisa de regimul Basescu cu pensiile, pentru ca asta inseamna un nou imprumut la FMI si ca nu mai poti negocia nimic din ce s-a semnat deja ca lista de privatizari!
BNR-istul Florin Georgescu a definit foarte clar situatia rezultata din negocierea “reintregirilor”:
“Discutiile cu organismele financiare internationale s-au incheiat cu succes si astareprezinta o angajare ferma a Guvernului Ponta pentru continuarea reformelor, pentru continuarea politicilor marcroeconomice vizand asigurarea stabilitatii economice si financiare a tarii“
Continuitate… sa nu care cumva sa suparam FMI-ul si agentiile de rating!Continuitate in vanzarea Cuprumin si in listarea pe bursa a Hidroelectrica si toate celelalte… Cum se explica atunci moratoriul pe gazele de sist si reanalizarea RMGC? Deocamdata, sa vedem daca declaratiile se traduc in fapte. Apoi, totusi Chevron si RMGC vin mai degraba pe filiera directa a “aliantei strategice” cu SUA, nu sunt neaparat in aceeasi ecuatie cu FMI.
sursa: razbointrucuvant.ro
Related Posts: |
|
O ineptie si consecintele ei Acceptul coalitiei la guvernare privind majorarea salariilor bugetarilor incepand cu 1 iunie nu reprezinta altceva, dincolo de un raspuns instant sefului... |
|
Datoria publica, peste 140 miliarde lei dupa prima transa de la FMI Fara a lua in calcul intrarea primei transe de la FMI, in valoare de 4,775 miliarde euro (20 miliarde lei), datoria publica a Romaniei a crescut in luna... |
 |
A ajuns Statul la fundul sacului? Comparatia dintre valorile atrase de Ministerul Finantelor la licitatiile cu titluri de stat in mai si prima jumatate a lui iunie si cele obtinute in perioada... |
România nu mai există
Faptul se întâmpla la anul 1545, când, înaintea judecătorului episcopal din Saint Jean de Maurienne se înfăţişau locuitorii satului Saint Julien, spre a da în judecată o foarte numeroasă populaţie de cârtiţe care le stricaseră culturile. Ca buni creştini ce se aflau nu îndrăzniseră să ridice sapele împotriva patrupedelor invadatoare, adresându-se unei înalte instanţe locale.
Vieţuitoarele au primit un avocat din oficiu şi judecătorul episcopal - ştiind că animalele, asemenea oamenilor, au fost create de Dumnezeu -, le-a socotit egale acestora şi în faţa legii, dându-le câştig de cauză.
Reeditarea conflictului şi procesului după cincizeci de ani – pesemne între urmaşii cârtiţelor şi urmaşii primilor păgubiţi – avea să ducă iar la victoria necuvântătoarelor, obştea omenească fiind obligată de data asta la a da în folosinţa cârtiţelor, cu acte în regulă, un întins teren pe care acestea urmau să sălăşluiască în voie. Mai mult decât atât, un expert a fost însărcinat de către judecători spre a constata dacă terenul noilor „proprietari” purtători de blană, satisfăcea sub aspectul bogăţiei vegetale, animale şi cel al surselor de apă, necesităţile unei vieţi îndestulate.
La vremea „civilizaţiei” acestui secol, mai cu seamă aici, pe plaiul mioritic, istoria asta pare anecdotică. Întâmplându-se exact aşa, modelul constituind chiar o practică obişnuită într-un vest european catolic, ea nu reprezintă decât o superioară mostră de avangardă medievală a gândirii ecologice moderne.
Câteva secole mai târziu, ceva dupa anul 2000, guvernul României publica „lista neagră” a animalelor producătoare de pagube obştei omeneşti; un pomelnic criminal, cuprinzând, pe specii, numărul sălbăticiunilor care urmează a fi ucise în sezonul de vânătoare următor. Printre acestea figurau 604 urşi, 862 lupi, 1231 pisici sălbatice - fix 1231! - şi 1500 ulii porumbari, toate fiind specii protejate complet prin legea 103/1996 şi prin convenţiile internaţionale de resort, semnate de România. Fireşte că de atunci cutuma s-a păstrat până în ziua de azi.
Interpelat la acea vreme în Parlament asupra acestei stranii decizii, ministrul pădurilor a răspuns că la baza „înţeleptei” sale hotărâri se află nici mai mult nici mai puţin decât intenţia guvernului de a „reduce aversiunea populaţiei faţă de urşi şi lupi”. Cu alte cuvinte, pentru a proteja, vezi bine, amintitele specii de mânia proletară şi de drepturile democratice ale omului, acestea urmau a fi ucise. Mi-am spus atunci că m-ar mira ca un guvern cu astfel de miniştri şi judecăţi, dornic de succese populiste, în cazul unei ipotetice aversiuni a majorităţii , de pilda, faţă de ţigani sau evrei , să procedeze la exterminarea şi deportarea acestora, spre a rămânea în graţiile periculosului si ignorantului electorat care l-a născut.
Deportările „faunei protejate” au luat azi chipul exportului de trofee cinegetice contra cost. Privatizarea fondurilor de vânătoare, în ciuda credinţei în clişeul economiei de piaţă a însemnat, exact pentru aceste specii, condamnarea la moarte. Dacă până de curând plutocratul ucigaş, care îşi dorea un trofeu de urs brun, trebuia să plătească statului român preţuri mari, în funcţie de dimensiunile şi valoarea comercială a exemplarului ucis, la această oră, pe fondurile private de vânătoare, ursul brun, indiferent de dimensiune, se vinde oricărui nichipercea îmbogăţit cu numai 3000 de euro „bucata”.
De bine, de rău, iată cum Moş Martin este ceva mai ferit de gloanţele proştilor tot pe terenurile rămase în proprietatea etatistă. Asta va mai fi o vreme, fiindcă desfiinţarea statului român este pe cale de a fi desăvârşită. Şi, odată cu aceasta, teritoriile sălbăticiunilor, precum şi cele ale locuitorilor bibezi, cu drept de la Cel de Sus aşezaţi în Carpaţi şi în jurul acestora, vor fi şi ele confiscate.
Astfel, în sfârşit, o criminală decizie istorică, luată în comunism, se va realiza sub auspiciile capitalismului şi ale integrarii europene a României: când Partidul Comunist Român a fost declarat drept o „secţie a Internaţionalei Comuniste”, obligaţia fiecărui membru al său fusese aceea de a „lupta împotriva Statului Român artificial, imperialist, pentru dreptul minorităţilor la autonomie, până la despărţire”.
Mă întreb însă ce vină au, pentru toate aceste deşertăciuni omeneşti, necuvântătoarele din păduri, cele rămase, pe zi ce trece, cu adevărat „pe drumuri”.
Care drumuri le străbat habitatele, aducând cu ele asfalt, maşini, noi proprietari, case, garduri, aşezăminte turistice, defrişări, conducte care le fură râurile şi, în cele din urmă, gloanţe.
Autor: NICOLAE R DĂRĂMUŞ
sursa: jurnalul.ro
Related Posts: |
|
Forbes: Culturile transgenice acoperă 10% din supraţele cultivate din lume Suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic la nivel mondial au depăşit anul trecut 160 milioane de hectare, în creştere cu 8% faţă de anul... |
|
Despre cetateanul Nimeni Idealul meu e sa nu exist. Daca s-ar putea sa nu am buletin, sa nu am adresa. Sa nu platesc taxe si sa nu primesc plicuri. Sa nu exist la evidenta populatiei,... |
|
Cine profită de pe urma falimentelor Nimeni nu ar putea să-şi dorească falimentul unei companii, dat fiind faptul că acesta presupune lăsarea pe drumuri a sute sau chiar mii de angajaţi.... |
Top 10 alimente modificate genetic. Acum şi cu gene umane!
Se vede treaba, raţiunile economice care au condus la părăsirea liniei tradiţionale de hibridizare şi încrucişare a soiurilor şi la abordarea optimizării lor prin alterare genetică au cântărit enorm. Într-o lume tot mai puţin preocupată de aspectele morale ale manifestărilor ei, economicul a bătut la scor siguranţa alimentaţiei.
Astfel că temerile în privinţa efectelor pe termen lung a alimentaţiei populaţiei umane sau a diferitelor categorii de animale de fermă cu plante generic denumite astăzi GMO (Genetic Modified Organisms) sau OMG (organisme modificate genetic) sunt tratate de firmele dezvoltatoare ale noilor biotehnologii, dar şi de unele guverne, ca simple speculaţii.
Asigurările producătorilor de OMG par a fi de ajuns, chiar dacă multe din studiile clinice privind consumul alimentelor produse din astfel de plante au fost doar “aranjamente” menite să îngraşe anumite conturi.
Lucrurile au scăpat insa demult de sub control, dacă este să ne gândim ce păţesc fermierii din statele Americii de Nord cu aceste companii producătoare de OMG, când li se întâmplă să li se încrucişeze culturile tradiţionale cu cele vecine, inginerite genetic.
NaturalNews.com notează că Statele Unite par a se confrunta cu o conspiraţie a trădării.Politica şi interesul personal par a face ca politicile guvernamentale să încalce cu mare uşurinţă raţiunile de siguranţă şi sănătate.
Când preşedintele Obama l-a numit pe Michael Taylor ca expert principal al FDA (Food and Drug Administration, organismul care se ocupă de medicamente şi siguranţa alimentaţiei), mari proteste s-au făcut auzite din partea consumatorilor şi a grupurilor de activism de mediu.Taylor fusese vicepreşedinte al Monsanto.
În timpul mandatului acestuia organismele modificate genetic au fost aprobate în Statele Unite fără a fi efectuate teste pentru a se vedea dacă acestea prezintă siguranţă pentru alimentaţia oamenilor.
Din cauza lipsei etichetărilor, americanii nu pot spune dacă au sau nu pe masă organisme modificate genetic. Această lipsă de informare face ca evitarea şi urmărirea alimentelor din OMG să devină aproape imposibilă.
Iată mai jos o listă a principalelor alimente despre care se ştie că sunt modificate genetic:
1. Porumbul – a fost modificat de natură să-şi dezvolte propriul insecticid. Monsanto a recunoscut că în SUA jumătate din culturile de porumb sunt modificate genetic. Şoarecii hrăniţi cu porumb modificat genetic au probleme de reproducere şi fertilitate.
2. Soia – modificată să reziste la ierbicide. Produse: făină de soia, tofu, băuturi de soia, ulei de soia etc. Hamsterii hrăniţi cu soia OMG au probleme de înmulţire şi o rată ridicată a mortalităţii.
3. Bumbacul – de asemenea proiectat să reziste ierbicidărilor. Mii de fermieri indieni au suferitafecţiuni ale pielii după expunerea la vata de bumbac OMG.
4. Papaya – o varietate rezistentă la un virus a fost introdusă în Hawaii în 1999. Culturile de papaya transgenică ocupă acum trei pătrimi din totalul arhipelagului Hawaii.
5. Orezul – cultura emblemă a Asiei de Sud Est a fost modificată genetic să conţină o mare cantitate de vitamina A. Se pare că există şi o varietate ce conţine gene umane (!) care e cultivată pe teritoriul Statelor Unite. China Daily, un ziar online, arată că s-au semnalat probleme serioase de sănătate publică şi mediu date de culturile de orez OMG, care dau reacţii alergice. Există şi unele temeri legate de transferul de gene.
6. Tomatele – au fost modificate pentru păstrare mai îndelungată pe rafturi, prevenindu-se alterarea lor care, în mod natural, are loc rapid. Într-un test vizând siguranţa roşiilor OMG, unele animale au murit la câteva săptămâni de la ingerarea unor astfel de tomate.
7. Rapiţa – uleiul de rapiţă se foloseşte la producerea de ulei comestibil şi de margarină. Şi mierea mai poate fi produsă din flori de rapiţă. În Germania, autorităţile au raportat că o treime din polenul prezent în mierea canadiană provine de la culturi modificate genetic.
8. Produsele din lapte. S-a descoperit că 22% din vacile de pe teritoriul Statelor Unite au fost injectate cu hormon de creştere bovin recombinant (modificat genetic) – rbGH. Acest hormon produs de Monsanto determină vacile să-şi sporească producţia de lapte cu 15%.Laptele provenit de la astfel de vaci conţine un nivel ridicat de IGF–1 (Insulin Growth Factors – factori de creştere insulinici). Oamenii au de asemenea IGF-1 în organismul lor. Cercetătorii şi-au exprimat îngrijorarea, arătând că nivelurile sporite de IGF-1 în corpul uman au fost asociatecu cancere de colon şi de sân.
9. Cartofi – şoarecii hrăniţi cu cartofi modificaţi cu Bacillus thuringiensis var. Kurstaki Cry 1 au fost descoperiţi cu toxine în organism. În pofida anunţurilor contrare, aceasta arată că toxina Cry 1 era stabilă în organismul şoarecilor de laborator. Când riscurile de sănătate au fost date publicităţii, s-a pornit o dezbatere.
10. Mazărea – cea modificată genetic a fost identificată ca fiind cauza unor răspunsuri imunologice la şoareci şi posibil la om. O genă de fasole a fost inclusă în mazărea OMG, cu scopul de a crea o proteină care funcţionează ca un pesticid.
OMG – legate de o boală stranie
Încă din 2008, NaturalNews.com anunţa posibila legătură dintre organismele modificate genetic şi aşa numita afecţiune Morgellon, cu simptome cum ar fi: mâncărimi, înţepături, senzaţii de mişcare pe piele, granulaţie a pielii, leziuni.
Unii pacienţi arată oboseală, lipsă de memorie pe termen scurt, confuzie mentală, durere şi schimbări în modul de a vedea. Au fost de asemenea înregistrate date privindmorbiditatea crescută şi disfuncţii sociale precum productivitate scăzută, pierderi de slujbe, handicapuri severe, divorţuri, pierderea custodiei copiilor şi abandon familial.
Înainte de raportarea ei, boala a fost negată ca fiind un fals, dar cercetările mai amănunţite au relevat că e reală şi că poate fi legată de consumul de OMG. În pofida acestor legături, CDC (Center for Disease Control – centrul de control al bolilor) din SUA a declarat afecţiunea Morgellon de origine necunoscută. Mai mult, comunitatea medicală nu poate oferi publicului nici o informaţie privind o cauză a simptomelor.
Studiile suplimentare efectuate au relevat că fibrele invazive ale ţesuturilor normale extrase de la pacienţii cu Morgellon sunt similare de la unii la alţii şi că nu se potrivesc cu nici o fibră din mediul natural obişnuit.
ADN-ul extras din fibre a fost identificat ca aparţinând unui fungus (o ciupercă) şi că acestea mai conţin şi Agrobacterium, un germen gram-negativ ce are capacitatea de a modifica celulele plantelor, animalelor şi chiar şi pe cele umane.
Boala Morgellon nu este singura asociată cu hrana modificată genetic.
Există dovezi din ce în ce mai clare cu privire la faptul că alimentaţia pe bază de OMG poate cauza alergii, reacţii imunologice, probleme cu ficatul, sterilitate şi chiar moarte.
Mai mult, pe baza singurului experiment de hrănire umană cu alimente pe bază de organisme modificate genetic s-a stabilit că materialul genetic conţinut în produsele alimentare pe bază de OMG se poate transfera în ADN-ul bacteriilor intestinale la om şi poate continua să se înmulţească.
Conştientizarea pericolului
Încă o dată, American Academy of Envirnomental Medicine (academia americană de medicină a mediului) a arătat că OMG constituie o ameninţare serioasă a sănătăţii, şi nu că doar în mod accidental pot exista legături între acestea şi efectele asupra sănătăţii.
AAEM a sfătuit medicii să avertizeze pacienţii să evite OMG, întrucât introducerea OMG în hrana curentă e corelată cu o creştere alarmantă a bolilor cronice şi alergiilor alimentare.
Nu ar trebui să constituie nici o surpriză. Acum 30 de ani, un supliment alimentar numit L-trytophan a ucis 100 de oameni şi a afectat între 5.000 şi 10.000 de alte persoane. Cauza a fost identificată în final ca fiind procesul de inginerie genetică utilizat în producerea sa. Dacă simptomele nu ar fi avut trei caracteristici principale evidente, anume unice, acute şi rapid instalate, boala nu ar fi putut fi identificată.
Gândirea progresistă în termeni de profit nu e rea, cu siguranţă. Dar să înlături orice precauţie pe argumentul convenabil că nu există suficiente dovezi că hrana OMG este într-adevăr distructivă e o dovadă de curată iresponsabilitate. Şi va fi cu siguranţă o scuză lamentabilă în cazul în care se va dovedi fără putinţă de tăgadă că hrana OMG e într-adevăr nocivă.
Orez cu gene umane?
Chiar între organismele modificate prin inginerie genetică, există un caz cu totul special.
Este un orez ce conţine gene umane, produs de compania Ventria Bioscience şi care este cultivat acum pe circa 1600 de hectare în Junction City, Kansas, SUA – poate şi prin alte părţi, şi cea mai mare parte a oamenilor habar n-au că există aşa ceva.
Firma cultivă de câţiva ani buni în secret soiul de orez modificat cu gene din ficatul uman, în scopul de a preleva proteinele dezvoltate de acest “Frankenorez” şi de a le folosi la producerea de medicamente. Cu aprobare de la USDA – departamentul agriculturii din SUA – Ventria a luat una din cele mai larg răspândite cereale din lume şi o foloseşte drept catalizator pentru obţinerea de noi medicamente.
Iniţial, cultivarea acestui tip de OMG, în trei varietăţi, a fost limitată la interiorul laboratoarelor.În 2007, Ventria a scos orezul afară, în aer liber.
Compania a încercat să-l cultive mai întâi în Missouri, dar a întâmpinat rezistenţă din partea Anheuser-Busch şi a altor firme, care au ameninţat să boicoteze tot orezul produs în acel stat dacă Ventria ar fi plantat orezul în graniţele statului din inima SUA. Aşa încât Ventria s-a mutat cu plantările în Kansas.
Problema cea mare constă în faptul că, deşi acest tip de orez nu a fost aprobat pentru consumul uman, este cultivat în câmp deschis, unde potenţialul de înmulţire necontrolată este uriaş, iar pericolul pentru sănătatea publică este, de asemenea, pe măsură.
Cu toate protestele care au urmat conştientizării acestor riscuri, USDA a aprobat cultivarea în câmp deschis a acestui orez. Şi aceasta după ce FDA a refuzat autorizarea OMG-ului produs de Ventria în 2003!
sursa: 2blackjack1.wordpress.com / capital.ro
Related Posts: |
|
Tabără introduce soia modificată genetic în alimentaţia românilor Americanii ne pun soia modificată genetic în farfurii şi ne urează poftă bună. N-o fac direct, au un bun aliat, pe ministrul Agriculturii, Valeriu... |
 |
Gata, s-a votat: Deputatii au dat liber in Romania alimentelor modificate genetic! Deputatii au aprobat, marti, cu 182 voturi "pentru", doua "impotriva" si 12 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 43/2007 privind introducerea... |
|
Forbes: Culturile transgenice acoperă 10% din supraţele cultivate din lume Suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic la nivel mondial au depăşit anul trecut 160 milioane de hectare, în creştere cu 8% faţă de anul... |
