Lupta pentru Romania

Archive for Lupta pentru Romania

Razboiul secret pentru distrugerea României

	Secretul din spatele Societatilor Secrete-The secret behind Secret Societies
	Distrugerea raurilor din Fagaras - Natura si Aventura
	Intrunire BILDERBERG 9 – 12 iunie 2011. COMISIEI TRILATERALA se va intruni intre 8 – 10 aprilie 2011 la Washington. Pana atunci vor ca invadarea Libiei sa fie finalizata, pentru ca America sa poata declansa razboiul impotriva Iranului? Citez din articolul Intalnirea din 2011 a Grupului Bilderberg va avea loc in iunie, in St. Moritz. Ziaristul Jim Tucker: Se spera ca invadarea Libiei...

Filed under: Adevaruri ?!, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | Alexandria Librarii, fapte, Gandeste, realitate, SECRET|1 Comment

Solurile României ”se topesc” sub ochii noştri. Grânarul Europei devine un imens pustiu

Calitatea solurilor româneşti se degradează accentuat. Spre exemplu, humusul- cel mai valoros “ingredient” al solului- s-a înjumătăţit în doar trei decenii. În acelaşi timp, românii aplică de cinci ori mai puţine îngrăşăminte decât media UE. Ce efecte va avea sărăcirea solului românesc?

Tot aşa cum un pacient merge la laboratorul medical să i se preleveze sânge pentru analize, ca medicii să vadă dacă suferă de anemie, din cauza lipsei de fier, sau dacă are glicemia mărită, tot aşa pedologii şi agrochimiştii monitorizează caracteristicile şi starea de sănătate a învelişului de soluri al ţării. Ei prelevează probe de sol pe care le analizează, după care dau un diagnostic terenului analizat şi propun o reţetă prin care să se administreze diverse “medicamente” parcelei respective, ca să se vindece, în caz că e bolnavă.

La ce e bun un studiu pedologic

Studiul pedologic împarte solurile în tipuri şi descrie caracteristicile fizico-chimice ale fiecărui tip de sol, fără de cunoaşterea cărora, nu poţi şti care culturi agricole se potrivesc mănuşă terenului respective şi care sunt sortite eşecului. Explică directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie: “Să luăm spre exemplu celebra zonă de podgorii de la Drăgăşani. E o zonă viticolă excelentă în zona Drăgăşanilor, dar nu toate dealurile sunt la fel. Pot să am o plantaţie pe un deal cu condiţii excelente. Veniţi şi dumneavoastră şi vă cumpăraţi o parcelă pe un deal cu structură de sol diferită, însă pe care ochiometric nu-l diferenţiezi de celălalt. Dumneavoastră vă puneţi plantaţia alături de via vecinului, însă producţia pe care o obţineţi e foarte redusă, fără nici o eficienţă economică. Fără studii de sol nu se poate amplasa nimic, mai ales la culturile care cer investiţi: viţa de vie, pomii fructiferi, orezăriile, cer investiţii mari. Nu este ca la grâu, că-l pun anul ăsta şi dacă nu merge, anul viitor nu mai fac”.

Studiul agrochimic -”manual de utilizare a propriului teren”

Studiul agrochimic e în esenţă o “foaie de diagnostic”, care analizează conţinutul de nutrienţi, pesticide şi substanţe poluante din sol şi în funcţie de deficitul sau excedentul de minerale din sol, stablieşte o “reţetă” pentru fermier, recomandându-i ce substanţe să administreze şi în ce cantităţi, precum şi ce plante să cultive ca să obţină o productivitate maximă, fără să-şi “obosească” terenul pe termen lung. “Bonitatea terenului” e stabilită de specialişti în urma analizei a 11 parametri, printre care: tipul de sol, PH-ul din sol, conţinutul de azot, fosfor, potasiu, microelemente, metale grele, dar şi în funcţie de condiţiile climatice, temperatură, precipitaţii, evapotranspiraţie.

În occident s-au dat legi speciale prin care agricultorul nu poate să cumpere îngrăşăminte chimice de la magazin dacă n-are efectuat studiul agrochimic “la zi”. Astfel se evită administrarea chimicalelor în sol “după ureche”.

Şi România avea aceeaşi politică înainte de 1989, când analiza solului era făcută în mod sistematic la nivel de CAP şi IAS, inginerii agronomi fiind obligaţi să afle compoziţia în nutrienţi a solului, ca să-şi poată justifica investiţiile în îngrăşăminte.

Însă revoluţia a adus cu sine fărâmiţarea proprietăţii,iar studiile agrochimice fiind scumpe, cei mai mulţi dintre ţărani nu şi-au putut permite financiar să le comande pentru loturi de doar câteva hectare, deşi în aproape fiecare judeţ există câte un Oficiu de Studii Pedologice şi Agrochimie.

Astfel s-a ajuns la situaţia absurdă în care, din cauza fărâmiţării proprietăţii, acelaşi set de analize îl costă pe un mic fermier de 15 ori mai scump decât pe un mare latifundiar, conform lui Mihail Dumitru, şeful Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie: “Dacă efectuăm un set de analize la nivel de fermă de mari dimensiuni sau de teritoriu comunal cu o suprafaţă de câteva mii de hectare, studiul pedologic costă 20 lei/ha, iar cel agrochimic 15 lei/ha. Însă dacă suprafaţa este mică, preţurile cresc foarte mult. Spre exemplu pentru un mic fermier care are doar 10 hectare, costurile ajung undeva la 3000 de lei pentru întregul studiu pedologic şi agrochimic. Asta din cauză că trebuie să iau un număr de probe mult mai mare, care e reprezentativ pentru o suprafaţă mai mare, de 50-100 de hectare, dar eu sunt plătit doar pentru alea 10 hectare”.

Din cauza preţului prohibitiv, unităţile mici n-au făcut şi nici nu vor face în viitorul apropiat asemenea studii, nefiind capitalizate suficient. În prezent, doar 25% din suprafaţa agricolă a României are efectuate studii agrochimice. E vorba doar de marii fermieri cu mii de hectare şi de străinii care au achiziţionat până în prezent aproape un sfert din terenurile agricole din ţara noastră.

Neavând bani nici de studii de sol, nici pentru îngrăşăminte, majoritatea ţăranilor au preferat să obţină producţii modeste cu investiţii la fel de modeste, secătuind astfel rezervele de nutrienţi ale pământului: “Mult timp solul din Bărăgan a fost exploatat, dar nu s-au mai administrat îngrăşăminte ca să completeze ce s-a extras din sol. La noi a funcţionat principiul: «Iau cât pot anul ăsta, iar după mine potopul»”, subliniază agrochimistul Radu Lăcătuşu, şeful Laboratorului pentru Prevenirea şi Combaterea Poluării Solurilor şi Protecţia Mediului în Agricultură.

România e grav bolnavă- o spun cifrele

În acest ritm, ţara noastră riscă să-şi piardă şansa potenţială de a fi o putere regională în agricultură dacă autorităţile şi fermierii rămân surzi la glasul pământului. Directorul Institutului de Pedologie, avansează nişte cifre dezarmante, consecinţa exploatării până la epuizare a solului: “Din cele 14,7 milioane hectare terenuri agricole sau 9,3 milioane terenuri arabile, circa 7,5 milioane hectare au deficit de humus. România are un nivel redus şi foarte redus de fosfor pe 6,3 milioane hectare, un nivel redus de azot pe 5,1 milioane hectare şi un nivel foarte redus de potasiu pe 788.000 de hectare”.

Mai grav e că starea solurilor se înrăutăţeşte în regim accelerat, din cauza lipsei de responsabilitate cu care românii îşi lucrează pământul: “Când le spun fermierilor că trebuie să compenseze cu îngrăşăminte ceea ce plantele de cultură extrag din sol, câte unul îmi zice : «Domne, dar ai văzut dumneata vreun sol care să nu mai producă?». Nu, dar am văzut soluri care şi-au pierdut o clasă de fertilitate în 10 ani, aşa cum s-a întâmplat în România, unde suprafaţa cu conţinut mic şi foarte mic de fosfor a crescut de la 4 milioane şi ceva la 6 milioane. Acum solurile României riscă să mai piardă încă o clasă de calitate, însă de acum încolo agricultorii pot să doarmă ca mormolocii, că declasarea solului nu o să se mai producă cu o viteză la fel de mare, de 10-15 ani, ci îi trebuie 30 de ani, pentru că nivelul de nutrienţi din sol nu mai are din ce să scadă prea mult. Eu vorbesc de o pierdere de calitate pe toată suprafaţa României, pe toate clasele de fertilitate”.

Codaşii Europei la utilizarea fertilizanţilor

Mulţi specialişti consideră că România se poate mândri cu un sol curat, spre deosebire de ţările vestice, care practică agricultură super-intensivă şi au chimizat excesiv pământul. E un fals motiv de mândrie. Dacă e să facem o comparaţie plastică, în Europa dezvoltată terenul agricol e asemeni unui om îmbuibat cu E-uri, iar solul românesc e asemeni unui flămând leşinat de pe marginea drumului, care e drept, nu consumă E-uri, din simplul motiv că nu mănâncă nimic. În pielea căruia dintre ei e mai de dorit să fii?

Conform datelor furnizate de specialişti, pe 40% din suprafaţa agricolă a României se aplică şi îngrăşăminte, însă cele mai multe sunt aplicate “ochiometric”, doar un sfert din suprafaţa agricolă fiind fertilizată în mod ştiinţific: “Imaginaţi-vă că noi suntem atât de jos, încât aplicăm circa 45 kg NPK/ha (n.r. NPK sunt simbolurile chimice ale celor trei elemente Azot-Fosfor-Potasiu), ca medie pe naţiune, ori media mondială e de 91 kg, iar media Comunităţii Europene e de 220 kg NPK/ha. Noi pur şi simplu nu existăm. Suntem într-o situaţie dezastruoasă. Timp de 100 de ani ţările din vestul Europei au folosit cantităţi fabuloase de îngrăşăminte chimice. Occidentalii au un nivel de fertilitate extraordinar de mare. Olanda are peste 600 kg NPK/ha, iar până acum câţiva ani toate ţările din vestul Europei foloseau peste o tonă de NPK la hectar. Au saturat solul pur şi simplu pe o adâncime foarte mare. Când am văzut primul studiu care constata că în Olanda solul e saturat pe doi metri adâncime cu fosfor, ajungând până la apa freatică, am început să râd: «E o greşeală, nu se poate». Ştiind situaţia catastrofală de la noi, că avem conţinut foarte mic de fosfor în solurile României şi că fosforul se mişcă foarte greu în sol, nici în vise nu mă gândeam că poţi să saturezi solul cu fosfor, nu pe 2 metri, ca olandezii, că ăla-i SF, ci măcar pe 10 centimetri” atrage atenţia şeful ICPA.

În acest an România a mai pierdut o bătălie în lupta pentru recuperarea decalajului de competitivitate faţă de restul Europei, după ce UE a impus pe teritoriul ei o lege de încărcare cu cadmiu a îngrăşămintelor cu fosfor de maxim 40 de mg pe kilogramul de fosfor, faţă de 60 mg, cât a fost până acum. Introducerea unei noi trepte de purificare de către fabricanţii de fertilizanţi, înseamnă o creştere uriaşă a preţului la îngrăşămintele cu fosfor de minim 50%, conform lui Mihail Dumitru: “Acesta e un cost pe care nu ne vom permite niciodată să-l suportăm, dacă ne gândim că 40% din suprafaţa agricolă a ţării are deficit mare şi foarte mare de fosfor, în timp ce impactul asupra ţărilor occidentale va fi redus. Dacă ar fi să judecăm după excedentul pe care vesticii îl au acum în sol, îşi permit să nu mai aplice îngrăşăminte foarte multă vreme”.

Humusul, cea mai dureroasă pierdere

Pedologul Mihai Toti, responsabil de hărţile pedologice şi de bonitarea solurilor în cadrul ICPA, a studiat viteza de degradare a celei mai preţioase componente din sol, humusul: “La începutul secolului XX conţinutul de humus din solurile Bărăganului era de 5-6%. La sfârşitul aceluiaşi secol a ajuns în jur de 3%. Practic a scăzut cu 40%-50%”.

Acestea sunt valori medii, însă specialistul a demonstrat că viteza de degradare a solului poate fi mult mai mare, când a lucrat la un studiu comandat de Banca Mondială pe o suprafaţă de 20.000 de hectare din apropierea Brăilei: “Cel mai bun cernoziom, exploatat în regim de minierit, dă producţii mari cam 5-6 ani, după care scad, din cauza sărăcirii solului în nutrienţi. Spre exemplu la Brăila eu personal am făcut nişte studii în ‘75-’76 şi acum patru ani m-am dus în fix aceleaşi locuri pe care le aveam notate pe hartă şi am reluat analizele. Conţinutul de materie organică în aceleaşi amplasamente scăzuse cu 1,7%, de la 3,5, adică la jumătate faţă de 1975, în numai 33 de ani”.

În timp ce prin aplicarea de îngrăşăminte chimice în doze bine calculate se pot estompa carenţele azot, fosfor sau potasiu, refacerea humusului degradat e mai delicată. Explică Mihail Dumitru: “Humusul e cel mai greu de refăcut. Nu se reface decât prin aplicare de îngrăşăminte organice. Dacă ar fi să aplicăm ultimul gram de gunoi de grajd care se produce în România, am putea fertiliza cu 13 tone/hectar gunoi, circa 700.000 hectare. Din diverse motive nu se fertilizează nici jumătate şi nu s-a mai fertilizat în ultimii 60-70 de ani decât pe suprafeţe foarte mici, în zona de munte şi de deal, unde nu era cooperativă”.

Geologul Mihai Toti vede următoarele soluţii pentru regenerarea stratului de humus: “Noi am putea să încetinim, sau chiar să îmbunătăţim procesul dacă s-ar dezvolta creşterea animalelor, care ar genera gunoi de grajd, din care s-ar obţine compost. Nu trebuie neglijată nici ideea folosirii nămolurilor de la staţiile de epurare, aplicate pentru ameliorarea terenului pentru cultură mare”.

Englezii, reţea de monitoring de 64 de ori mai deasă

Ceauşescu are meritul de a fi făcut “marea cartare” a solurilor României. Ponderea cea mai mare a analizelor de sol se făcuse însă în perioada comunistă, deşi punerea cap la cap a informaţiilor a fost încheiată acum vreo zece ani: “Avem o cartare totală la scara de 1:200.000, ceea ce puţine ţări din lume au. Pe cele mai bune din suprafeţele agricole ale ţării aveam cartare de 1:20.000. Normal ar fi ca tot teritoriul naţional să fie acoperit în 10 ani cu studii noi, însă din ‘90 a fost o cădere substanţială. Acum e dezastru. Suntem la cota de avarie. Au mai rămas vreo 600 de oameni în tot sistemul, din 2600 câţi erau în ‘89, încât cu greu mai completăm bazele de date. N-am avut bani nici măcar să trecem toată baza de date de pe hârtie în sistem electronic şi asta e o pierdere fantastică. Hărţile s-au făcut tot din sărăcie”.

Procesul de pauperizare pedologiei româneşti a fost dublat de neglijenţa celor care au lucrat după revoluţie în sistem: “Măsurătorile care s-au făcut pe vremea lui Ceauşescu nu s-au păstrat. Mai mult de jumate din date s-au pierdut şi foarte multe din ele nici nu le mai poţi reface”.

În ultimii ani, Institutul de Pedologie monitorizează cu ajutorul Băncii Mondiale o reţea de 940 de puncte amplasate din 16 în 16 kilometri, răspândite uniform pe tot teritoriul naţional: “Nu-i suficient. Englezii au un punct de monitorizare a solului la fiecare doi kilometri, deci rezoluţia noastră e de 64 de ori mai mică. Englezul are un alt sistem de lucru. El a ajuns la electronizare înaintea noastră, pe când noi nu avem oameni, au rămas extrem de puţini, e o muncă grea şi extrem de prost plătită. Sunt 15 oameni pe judeţ, care pot să facă 2-3 teritorii comunale complete pe an, iar un judeţ are în medie 80 de comune”.

Topul zonelor din România cu cele mai bune soluri

1 - zona Arad Timis
2 - zona Teleorman
3 - zona Baragan Braila IL CL
4 - zona Centrul Dobrogei
5 - zona Campiei Moldove IS
6 - zona Salaj Zalau SJ
7 - zona Subcarpatii Olteniei GJ MH
8 - zona Subcarpatii Munteniei
9 - zona Dobrogea de nord TL
10 - zona Podisul Barladului Vaslui

Sursa: ICPA

Topul zonelor României cu cele mai degradate soluri

1 - zona Sălaj-Cluj
2 - zona Bacău-Vaslui
3 - zona Gorj-Mehedinţi
4 - zona Prahova-Buzău

Sursa: ICPA

CITAT:

“Noi facem analiza solului şi cu modelul matematic îl întrebi pe om ce producţie vrea să obţină şi în funcţie de ce are în sol îi spui cantitatea exactă de fertilizanţi pe care trebuie să o adauge ca să obţină de pildă 8000 de kile de grâu la hectar”.

Mihail Dumitru, directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie

CITAT:

“Noi, cei de la ICPA am insistat ca studiile de sol să fie un sprijin pe care îl acordă statul tututror fermierilor. Fermierii mici nu au potenţial economic să comande astfel de lucrări”.

Mihail Dumitru, directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie

DANIEL BEFU

sursa: romanialibera.ro

	Spital de stat vs spital privat In timp ce gratuitatea de la stat atrage, experienta oferita de sistemul privat este net superioara, iar beneficiile pentru sanatate pot fi imense. Sistemul...
	10 lucruri pe care medicul nu ţi le spune niciodată 1. Dacă-ţi dau tot tratamentul de care ai nevoie gratuit, s-ar putea să nu-mi mai rămână nimic pentru alţi pacienţi. Am plafon. 2. Când n-am...
	Studiu: România pierde 15% din PIB din cauza sănătăţii proaste a populaţiei "Comparativ cu situaţia în care starea de sănătate a populaţiei s-ar situa la un nivel ideal, România pierde, în acest moment, în jur de 18,6 miliarde...

Filed under: Adevaruri ?!, Analize, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | agricultura, Alexandria Librarii, eficienta economica, Gandeste, inginer agronom, ingrasamant natural, mari fermieri, solurile Romaniei, studii de sol, studiu agronomic, studiu pedologic|No Comments

Revoluţia de care avem nevoie

În discuţii mai mult sau mai puţin private, în ultimele zile, m-am tot lovit de o idee: protestul. Necesitatea lui, oportunitatea lui, ştiinţa lui, cultura lui. Pentru că, da, e nevoie de o adevărată ştiinţă şi de o adevărată cultură a protestului. La care, zic eu, noi avem nişte restanţe. Cu aceeaşi idee m-am întâlnit şi când am privit în jur, fie că acest în jur a fost pe stradă, în metrou, în casă, la piaţă sau pe internet, prin ziare, pe la televiziuni. Cu variaţiuni, desigur: manifestaţie, revoluţie, hai să facem ceva, trebuie să ne mişcăm, nu se mai poate, ieşire în stradă, revoltă.

Totuşi, nevoia asta a protestului la noi are un soi de handicap. Niciodată nu e dusă până la capăt… restanţele de care spuneam. Ea apare, dar nu ştie să evolueze. E foarte repede înghiţită de o pornire mult mai puternică, cea a comodităţii, a indiferenţei, a impresiei că e suficient să spui, nu mai trebuie să şi faci ceva. E drept că acum ceva vreme, nu foarte îndepărtată, am mimat un interes ceva mai mare în direcţia asta, dar a fost doar atât, o mimă. Cum la fel a fost şi spectacolul oferit de cei care acum sunt cauza pomenitei nevoi de protest.

Îmi aduc aminte cum, în acel noiembrie 2009 de care spun, indiferenţa românească mascată sub deja celebrul “alegem răul cel mai mic” avea să se reflecte până departe prin cancelariile lumii, dar fără ecouri prea vizibile. La urma urmei, cui îi păsa că doi foşti (doar atât, foşti) se băteau pentru un regat ce nu mai valora nici cât nebunul de la şahul cu care ani la rând cei doi s-au jucat de-a politica? Pe lângă ei, figuri mai mult sau mai puţin anoste, mai mult sau mai puţin viclene, mai mult sau mai puţin boeme cântau aceeaşi arie a îmbătării cu apă rece a mulţimii care, aidoma celor din amfiteatrele de cândva, părea dornică să vadă sânge. Dar spectacolul întârzia. Arena era animată doar de afişe, ici-colo de câte o înjurătură, de veşnicele promisiuni ale unei vieţi pictate în acuarelă roz, de aghiotanţii celor doi foşti, care încercau să pară mai fioroşi decât erau, şi, în cele din urmă, finalul a venit doar cu o ceartă a bufonilor. Unde erau reflectoarele, unde era gloria, unde era sângele? Pe alte meleaguri, în alte vremuri…

Şi nici măcar atunci publicul român, bine lipit de propria-i expectativă, nu a reuşit decât nişte aplauze nedumerite, urmate de o mult aşteptată şi tradiţională culcare pe-o ureche. “Las’ că merge ş-aşa” era deja imn intonat cu măreaţă autosuficienţă. Prin tribune s-au auzit firav nişte voci care ieşeau din rând, care îşi doreau altceva, tânjeau după spectacolul adevărat, spectacolul promis. Minţiţi de prea mult timp, unii au strigat: să-i blamăm! Să-i blamăm, au fost de acord şi alţii.

Dar cum? a venit repede întrebarea firească a ne-ştiutorilor în ale protestelor. Aşa au început să apară diverse personaje care pretindeau că ele ştiau ce era de făcut şi, spre surprinderea privitorilor altfel greu de scos din indiferenţa lor, curând s-au născut câteva idei ici, alte câteva colo, o revoltă azi, o alta mâine… Totuşi, nu suficiente şi nici cu destulă forţă ca să şi însemne ceva, să aducă schimbarea care să scoată mulţimea din expectativă.

Şi aici o să abandonez tonul de poveste, să revin în prezent. Nu mai departe de ieri, cineva zicea că e momentul ca lumea să iasă în stradă, să se organizeze manifestaţii, ăsta fiind cel mai eficient mod de a te face auzit. Aceeaşi idee a protestului, de la care am pornit. Dar care să fie obiectul protestului? am întrebat. Se găsesc o grămadă, a venit repede răspunsul. Numai că aici se opreşte totul, de obicei. Acest „se găsesc o grămadă” rămâne într-un etern stadiu vag, nedefinit, pentru că noi nu ştim exact ce nu ne convine, ştim doar că e ceva, undeva… În plus, aşa cum îmi spunea un prieten, ca să ieşi în stradă, de exemplu, ar fi nevoie de o minimă conştiinţă publică, pe care nu o avem. Acelaşi prieten îmi arăta dimineaţă spre Belgia, „unde 30.000 de oameni ies în stradă ca să ceară politicienilor să facă naibii odată guvernul”.

Să nu se înţeleagă greşit, nu sunt adepta mişcărilor de stradă. Poate doar ca ultimă soluţie, pentru că mereu pun dialogul înainte de orice altceva. Numai că, pentru un dialog, e nevoie de cel puţin două părţi care, pe lângă disponibilitatea pentru o dezbatere fair, trebuie să fie şi bine pregătite. Iar noi nu părem deloc pregătiţi. Şi când spun noi vreau să spun societatea civilă. Nici măcar nu ne cunoaştem toate drepturile, nu ştim prea bine ce ne supără şi nici ce am vrea. Aşa că, până una-alta, singura revoluţie de care avem nevoie este o revoluţie în gândire.

Vera Eloy-Martinez
sursa: votdeblam.ro

	De ce doarme Aghiuţă mioritic? Va rămâne anul 2011 în istorie drept anul indignării? Totul a început cu primăvara arabă, atunci când doi dictatori importanţi din nordul Africii...
	Injuratura ca stiinta. Urmeaza cafteala live Ca e ginecologie, actorie, meteorologie sau vanzari de sutiene, pana la urma fiecare se pricepe la ceva. "Hai dom'le, nu vorbi tu despre rulmenti, ca sunt...
	Noul statut al României în UE Zona Schengen şi Zona Euro sunt doar alte două formalităţi. România riscă să rateze integrarea în Uniunea Europeană chiar din interior. La...

Filed under: General, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | constiinta publica, drepturile civile, educatie, Gandeste, revolutie de gandire, vot de blam|No Comments

Modelul administrativ romanesc

Unde se afla si spre ce model de putere si economic evolueaza societatea romanesca privite prin prisma modelelor discutate?

De la primul subiect, “De la dictatura la oligarhie”, am aratat ca Romania se indreapta spre o societate de tip lationo-american. A fost mentinuta puterea centralizata si privatizarea se face spre oamenii puterii, ceea ce are ca efect creearea unei societati polarizate si a unei paturi de profitori fara scrupule.

Puterea si economia sunt puternic centralizate.
- Fiscalitatea colecteaza veniturile la bugetele centrale si redistribuie fondurile spre bugetele locale, discretionar, ceea ce face ca autoritatile locale sa depinda de bunavointa puterii centrale.
- Administratia locala este total dependenta de guvern. Schema de personal si salarile de la primarii, politie, sanatate, invatamant, si politie sunt stabilite de ministere.
- Initiativa locala are sanse minime de afirmare in lipsa unor surse de finantare certe si stabile.
- Pe plan local cetenii sunt ignorati total de autoritati, complet neinformati si niciodata consultati in ce priveste alocarea resurselor.
Societatea este atomizata si apatica, iar autoritatile locale au putine initiative.

Economia romaneasca sufera din cauza conditilor endogene, nu din cauza crizei mondiale cum fals se afirma in media. Criza mondiala are un efect, dar efectul devastator este cel al guvernarilor anterioare. Pierderea locurilor de munca si exodul populatiei spre occident, au inceput cu mult inainte de criza de la finele lui 2008. In 2009 s-a contractat PIB-ul, dar asta dupa o “bula” a creditelor de consum si imobiliare din anii 2006-2008.

In societatea romanesca se manifesta doua tendinte, ambele periculoase: concentrarea proprietatii, si intarirea puterii pentru a face fata tensiunii in crestere a societatii. Sistemul romanesc actual se indreapta spre inchidere, spre autoritarism si spre centralism.

Puterea si economia sunt concentrate pentru ca asa au fost mostenita de la defunctul regim. Judetele si comunele nu au primit niciodata atributii extinse si dreptul de a avea venituri proprii peste minimul necesar ssi sigureupravietuirii. Societatile comerciale mari au fost subordonate ministerelor din capitala si modul cum s-a facut privatizare a blocat intitativa privata. SIF-urile sunt colosi economici care nu vor fi niciodata capabili sa adminstreze firmele componente in mod performant. Padurile s-au taiat si terenurile s-au vandut de autoritatile locale prin firme centrale cu relatii in ministere. Aprobarile de licenta de exploatare au venit de la Bucuresti. Soselele se adminstreaza de CNADNR, foarte puntine sosele secundare sunt administrate de judete, si se adminstreaza de comune doar sosele din comunele pe unde nu traverseaza sosele nationale si europene. Resursele se vand de la Bucuresti fara consultarea cetatenilor in dispretul acestora.

Intarirea puterii este un fenomen care se poate observa prin preluarea guvernarii la presedentie. De la o societate semi-prezidentiala cu trasaturi preponderent parlamentare, s-a trecut in ultimii doi ani la o functionare pe principii prezidentiale, prin cedarea atributilor premierului catre presedinte. Aceasta a fost posibil pentru ca Parlamentul a acceptat tacit, prin faptul ca nu si-a aparat dreptul de a stabili premierul, trasformand puterea intr-o republica “bananiera”.

Intarirea puterii centrale se observa si in modul in care NU functioneaza democratia in partidele politice.
Democratia interna de partid a fost suprimata, activitatea membrilor redusa la lipirea de afise si mitinguri electorale. In partide nu exista dezbateri privind politicile partidelor, partidele nu au programe si nu au dialog cu cetatenii. Partidele politice romanesti functioneaza ca SRL-uri cu sediul in capiatala.

Reforma statului in viziunea presedintelui si a clasei politice in general este de tip cetralizat, cu desfintarea judetelor sau chiar daca se mentin, “deposedarea” lor de atributii. Se transfera pe plan local responsabilitati, fara a transfera surse de finantare.

Ce urmaresc polticienii si cum vor sa-si atinga obiectivul a exprimat destul de bine A Mungiu-Pippidi in articolul“Puterea prezidentiala si probeleme lui”

Asa ca, lasand deoparte armata de propagandisti voiculescieni, nimeni nu are de ce sa se streseze de aparitia unui partid prezidential. Presedintele are nevoie de o majoritate in Parlament si de un prim-ministru cum are Sarkozy, cu care sa poate lucra.
..
35% reunit al partidului prezidential nu va deveni usor 50% si in nici un caz acest lucru nu se va intampla automat, doar prin sustinerea presedintelui. In sisteme proportionale de vot nu intalnim asemenea majoritati – acest argument din politica comparata spune totul. Fara un sistem uninominal pur, care sa manufacturizeze o majoritate mai mare a primului partid, 35% nu e suficient, mai ales ca relatia cu UDMR nu e buna si UDMR continua sa fie condus de aripa cu probleme, nu de Peter Eckstein Kovacs. Nici 40% nu e grozav, dar, in sfarsit, un 42-45% ar fi suficient.
..
A doua mare problema va fi disciplina. Diversi comentatori incearca sa acrediteze ideea la noi ca un partid trebuie sa fie democratic. Asta e pur si simplu o prostie care le arata ignoranta. In democratii vechi precum Anglia statutele partidelor nu sunt democratice. Un partid eficient este ierarhic si disciplinat, nu ca PNL, unde Orban si ceata lui fac ce vor ei, nu ce vrea Tariceanu. Democratia functioneaza doar ca si control pe verticala, la alegeri o data la cativa ani. In rest, mesaj unitar, iar partidul hotaraste cine iese in public cu el: asta e reteta succesului.

Deci va dati seama de ce Basescu si Ponta vizeaza sistemul uninominal majoritar?
Nu-l sustin pentru ca ar fi mai democratic sau mai reprezentativ, il sustin pentru ca asigura permanentizarea/cronicizarea actualei clase politice la putere. Prin acest sistem vor sa se asigure ca partidele mici nu vor avea nici o sansa si partidul de pe primul loc va avea majoritate absoluta. Atunci sa vezi abuzuri de putere, si expresii de genul “ciocul mic”. Fiecare partid FSN-ist a sustinut sistemul uninominal majoritar, in momentele cand “a fost pe val”.

Politicienii au ca prioritate salvarea averilor dobandite ilegal sau la limita legalitatii si singura solutie pe care o vad ei este “strangerea surubului”. In consecinta investesc in dezvoltarea aparatului de represiune, in echipament pentru fortele de ordine, in dotarea servicilor secrete, in camere de supraveghere.

Modelul actual de putere si de guvernare nu ofera nici o speranta, pentru ca actuala clasa politica responsabila de diretia in care merge economia nu are nici o solutie democratica.
Politicienii au mentalitate de militari, modelul lor de adminstrare este tipic acestei mentalitati, si au interese opuse unei societati echilibrate si etice.
O schimbare de directie a evolutiei Romaniei se va produce cand societatea civila va constientiza ca “asa nu se mai poate”, si va decide sa se organizeze si sa actioneze pentru a schimba functionalitatea.

sursa: decantare.wordpress.com

	“Aici sunt banii dumneavoastra”! De ce nu am fost în stare în douăzeci şi ceva de ani să construim o reţea serioasă de autostrăzi şi drumuri? De ce nu putem să asigurăm funcţionarea...
	Jaf de miliarde de euro in bugetele publice Salariile, sporurile si primele ilegale ale functionarilor din administratiile locale au fost in 2008 cu 2,2 miliarde de euro mai mari decat in 2005 Un...
	De la dictatura la oligarhie Majoritatea suntem de acord ca Romania merge intr-o directie gresita. In anii ’90 I Iliescu ne spunea ca si-ar dori adoptarea modelul de socialism „suedez”...

Filed under: Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | criza mondiala, democratie, Gandeste, model administrativ, partide politice, sistem uninominal|1 Comment

Romania Profunda: Scrisoare catre Romania

A mai rămas foarte puţin până la cea mai mare sărbătoare creştină. Totul începe în noaptea Învierii, a Învierii Neamului, când fie ne vom găsi puterea să ne vindecăm împreună ca o naţiune, fie ne vom prăbuşi cu fiecare decizie pe care alţii o iau în locul nostru, pentru noi, în fiecare zi, cu fiecare alegere, unul câte unul, până când vom fi terminaţi.

Naţiune română, trăim în Iadul robiei în momentul de faţă şi avem de ales: putem rămâne aici să ne plecăm în continuare capul în faţa celor care ne înstrăinează ţara sau putem să spunem: „Ajunge! România e vie! Suntem, existăm ca naţiune şi nu ne puteţi pune botniţă!”

A venit momentul să ne luptăm şi să găsim drumul spre Lumină, să ieşim din acest Iad în care suntem forţaţi să trăim. Să acţionăm la timpul potrivit! La locul potrivit! Nimeni altcineva nu o va face în locul nostru! România trebuie să învie! Nu mai vrem DOAR o schimbare! E nevoie să ne trezim şi să facem ceva!

În noaptea de Înviere Romania renaşte! Ia cu tine la Înviere tricolorul în orice formă: drapel, banderolă, steguleţ, insignă, ca prim simbol grăitor al rezistenţei mute pe care o opunem celor care ne dezbină, celor care ne-au asmuţit unii împotriva altora, celor care ne-au îndemnat să ne căutăm peste hotare o viaţa mai bună.

Am făcut toate greşelile pe care o naţiune le putea face. Am vândut totul pe nimic. Am cheltuit mult peste cât ne puteam permite, ne vine să credem sau nu. Ne-am amăgit că ne putem cumpăra libertatea până cănd preţul a devenit libertatea însăşi. Libertatea NU poate fi cumpărată! Ne-am înstrăinat unii de alţii şi am închis ochii prea des atunci când nu trebuia. Iar în ultima vreme, nici nu mai avem curajul să ne uitam la ce am ajuns.

În orice luptă câştigă cel care este dispus să se sacrifice pentru ceea ce luptă! România Profundă va reînvia pentru că suntem dispuşi să luptăm şi să ne sacrificăm pentru copiii şi nepoţii noştri, pentru viitorul nostru, pentru viitorul acestei naţiuni! Pentru că, până la urmă, a alege înseamnă să afirmi ceea ce crezi! Nimeni nu o poate face în locul nostru!

Uitaţi-vă în jur, la cei de lângă voi, şi sigur veţi descoperi pe cineva care să se alăture cauzei trezirii conştiinţei româneşti fiindcă ştie că numai împreună vom reuşi! Acesta este spiritul unei naţiuni! În Noaptea de Înviere, fie ne vindecăm ca o naţiune, fie vom dispărea ca nişte indivizi oarecare! Este momentul, România! Vino la Înviere cu tricolorul! Asta înseamnă să faci o alegere! În Noaptea de Înviere România Profunda renaşte! Şi tu trebuie să fii acolo!

Romania Profundă

noi toţi cei care încă mai credem în valorile şi tradiţiile profund româneşti.

	România după 20 de ani În situaţia actuală aproape că e o şansă această criză economică pe care o traversăm. Avem ocazia să ne schimbăm sistemul de valori. Să învăţăm...
	Europa, ne auzi?! Ne-am ratacit pe cararile democratiei. Drumul s-a dovedit a fi mai intortocheat decat ne asteptam. Si asta pentru ca in zbenguiala infantila care ne-a...
	Imnul Protestatarilor 1. Dragi străini, Ţara-i frumoasă, d-aia vrem să vină străinii să o vadă, Să se plimbe-n lung şi-n lat pe... era să zic autostradă. Deci...

Filed under: Gandeste, Lupta pentru Romania | asociatia gandeste, libertate, paste, romania profunda, scrisoare, tricolor|11 Comments

ROMANIA cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

Traian Basescu Halucinantă intervenţia lui Traian Băsescu de aseară! Ca de obicei, în cazuri similare, cu vocea tremurată şi ochii înlăcrimaţi!

S-a referit la cele trei cazuri extrem de sensibile, nu atât pentru protecţia mediului, cât pentru impactul asupra generaţiilor viitoare: Roşia Montană, exploatarea cuprului şi a gazului de şist. Aparent, prin declaraţia lui, Traian Băsescu doreşte să atingă două ţinte importante: crearea de locuri de munca şi, implicit unele venituri la fondul de pensii şi diminuarea importului de „resurse energetice”.

Spunem doar aparent pentru că, dacă acestea erau obiectivele pe care le dorea îndeplinite, Traian Băsescu ar fi trebuit să ofere şi argumente: câte locuri de muncă vor fi create prin deschiderea celor 3 exploatări? Pe ce perioadă vor fi create aceste locuri de muncă? Prin exploatarea gazului de şist, România va reduce importurile de gaze pentru 5 ani, 10 ani, pentru totdeauna?

În literatura de specialitate, există o definiţie a unui concept extrem de important pentru orice ţară civilizată, acela de valorificare durabilă a resurselor naturale. În termeni simpli, acest lucru presupune ca valorificarea resurselor naturale ale unei ţări trebuie să ţină seama de necesitatea ca şi generaţiile viitoare să poată beneficia de aceste resurse naturale. Suntem convinşi că acest concept este total necunoscut lui Traian Băsescu.

Crede oare cineva că pe Traian Băsescu îl interesează ce se va întampla cu cei care vor trăi pe aceste meleaguri peste 100 de ani? Sau, preocupă pe cineva dintre autorităţile vremelnice ale acestei ţări cu ce se vor îndeletnici nepoţii nepoţilor noştri peste 100 de ani?

Am auzit aseară că, în România secolului 21, singura pârghie de creştere economică este mineritul. Credem că acesta era un mesaj potrivit pentru secolul 19 când apăreau germenii dezvoltarii industriale a omenirii. Există multe ţări europene care nu au resursele naturale ale României. Sunt ele subdezvoltate? Lipsa unei viziuni coerente a conducătorilor acestei ţări privind dezvoltarea ei pe termen lung este, de departe, cel mai teribil lucru cu care se confruntă România.

Diferenţa dintre o naţiune dezvoltată a lumii şi o naţiune folosită doar ca generatoare de resurse naturale este aceea că naţiunile dezvoltate deţin o strategie privind dezvoltarea economică şi socială a ţării pentru cel puţin următoarea sută de ani. În România ne gândim cu groază că nu ştim ce se va întâmpla peste o lună. Şi, pentru ca bezna să fie completă şi predictibilitatea actelor decizionale să tindă spre zero, guvernul actual ia din ce în ce mai multe hotărâri de secretizare a acţiunilor economice pe care le întreprinde.

Acordul petrolier privind explorarea, dezvoltarea şi explotarea gazului de şist este secretizat, în pofida declaraţiei reprezentanţilor companiei Chevron că nu au nimic împotriva ca acest document să fie făcut public. Oare ce doresc să ascundă guvernanţii? Perimetrele unde se vor face explorările? Sumele pe care Chevron le va plăti statului român pentru aceste lucrări? Perioada pentru care Chevron va avea dreptul să utilizeze aceste perimetre pentru exploatările respective? Şi-a pus cineva problema cum vor fi afectate celelalte activităţi economice în perimetrele oferite cu generozitate de Guvernul României şi care vor fi pierderile în locuri de muncă?

La sfârşitul anilor ’90, ascultam cum guvernanţi iresponsabili ne descriau cum minerii din Valea Jiului vor fi transformaţi în ospatari, recepţioneri şi ghizi montani într-o înfloritoare industrie turistică a zonei. Realitatea de acum: săracie, mizerie şi subdezvoltare! A răspuns cineva dintre decidenţii anilor respectivi de dezastrul produs de aceste măsuri? Acum, Traian Băsescu, ne prezintă perspectivele roz în care ospatarii şi hotelierii de pe litoral vor fi transformaţi cu entuziasm în sondori sau mineri.Va răspunde Traian Băsescu, peste ani, de efectele acestor măsuri luate doar ca să le mai dea o palmă ruşilor?

Au început să apară informaţii privind contractul încheiat de Guvernul României pentru exploatarea resurselor de cupru. Evident încep să apară şi nume ale unor oameni de afaceri români… Oare pe cine vom descoperi interesat în explotarea gazului de şist?

Şi, pentru ca toate aceste întrebări au nevoie de răspunsuri, SOMĂM Guvernul României şi pe Mihai Răzvan Ungureanu să desecretizeze urgent documentele privind exploatera gazului de şist. Insistenţa cu care Traian Băsescu solicita aseară să li se spună aşa-zişilor investitori dacă vor primi sau nu acordurile de mediu pentru aceste exploatări ne determină a cere, cu mult mai mult interes desecretizarea deciziilor guvernamentale.

Şi, pentru că discursul lui Traian Băsescu a fost ţinut cu ocazia numirii lui Atilla Korodi în funcţia de ministru al mediului ne aşteptăm ca astăzi, domnul ministru Korodi să organizeze o conferinţă de presă în care să îl informeze şi pe Traian Băsescu că există un cadru legal în care se emit documentele de mediu; că acest cadru legal este în acord cu directivele europene; că în acest cadru legal există anumite termene care trebuie respectate, altfel cei care semnează documentele urmează să fie acuzaţi de abuz în serviciu; că există obligativitatea organizarii unor dezbateri publice anterioare emiterii avizelor de mediu; că orice act emis de o autoritate poate fi contestat în instanţă; că exista deja hotărâri ale unor instanţe privind cazul Roşia Montană. Şi mai ales că, nici măcar Traian Băsescu nu poate compromite viitorul generaţiilor ce vor veni prin nişte decizii luate în pripă, cu voce tremurândă şi ochii înlăcrimaţi…

PS. Poate cineva răspunde la întrebarea de ce în toate cele trei cazuri atât de sensibile nu este implicată nici o companie europeană ci doar companii americane şi canadiene? Revine licuriciul?…

sursa: Jurnalul Naţional cere desecretizarea DE URGENŢĂ a documentelor privind exploatarea gazelor de şist

	Proclamaţia de la Bârlad. Mii de oameni au cerut blocarea exploatării gazelor de şist Proclamaţia de la Bârlad Noi, locuitorii municipiului Bârlad, reuniţi în Piaţa Civică alături de reprezentanţi ai cetăţenilor din celelalte...
	Misiunea premierului UNGUREANU: VANZAREA COMPLETA A ROMANIEI? LIVIU VOINEA: “NUMAI TARILE BANANIERE ISI VAND RESURSELE NATURALE SI RAMAN SARACE” VANZAREA CUPRULUI PE NIMIC si EXPLOATAREA GAZELOR DE SIST –...
	Liberalizarea pietei energiei: Deposedarea detinatorilor de resurse de avantajul lor natural Aprovizionarea Uniunii Europene (UE) cu energie se va tensiona pe vreme ce trece. Liberalizarea pietei energiei in UE nu este un raspuns adecvat. O reglementare mai...

Filed under: Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | Alexandria Librarii, Chevron, educatie, exploatare miniera, Gandeste, GUVERNUL Romaniei, Traian Basescu|1 Comment

Şpaga pentru obţinerea unui contract a cu STATUL a ajuns să fie de 40% din valoare!

Ministerul Afacerilor Europene a transmis la Bruxelles argumentele Primăriei Sector 3 privind acordarea unui contract de reabilitare a infrastructurii în valoare de 110 milioane de euro în 2009 unui grup de firme “de casă” ale lui Negoiţă, format din Axela Construcţii, AB Construct, Tehnologica Radion şi Pro Cons XXI.

Partea română tratează cu foarte mare rezervă motivaţiile primăriei, considerate insuficiente, asumându-şi chiar riscul unei condamnări a ţării noastre la Curtea de Justiţie a UE. Procedura de licitaţie a fost contestată la CNSC şi la CE de societăţile de construcţii Mari Vila şi Straco Grup, dedesubturile fiind prezentate de preşedintele Mari Vila, Marin Mândrilă.

● Jurnalul Naţional: De unde a pornit toată această sarabandă de contestaţii, decizii, Curtea Europenă, pericol de infringement?
● Marin Mândrilă: Eu sunt cel care am fost păgubit în acest dosar, eu am făcut reclamaţie la UE şi am să povestesc pe scurt câteva dintre dedesubturile acestui contract. De fapt, el era pregătit pentru acel grup de firme. Sunt câteva care fac toate lucrările din Sectorul 3 cu locuri de joacă, cu parcuri, cu panseluţe etc.
Prietenii de casă ai lui Negoiţă. De fapt, absolut tot ce se întâmplă în Sectorul 3 este numai şmangleală. Negoiţă n-a făcut o licitaţie corectă. Dacă el are curajul să spună cu mâna pe inimă că a făcut o licitaţie corectă, eu îi dau firma mea gratis. Revenind la acest contract care a ajuns la UE, la a cărei licitaţie am avut ghinionul să particip şi eu, aceasta, ca de fapt toate, erau pregătite pentru anumite firme. Când am văzut asta, în primă fază am contestat caietul de sarcini. CNSC ne-a dat dreptate, anulează decizia de câştigător a asocierii de firme şi trimite înapoi la primărie pentru reevaluare, Negoiţă a modificat ceva, nu foarte mult, şi apoi în trei zile l-a scos din nou. Fără să mai anunţe, fără nimic… Se întâmpla asta în vinerea Paştelui 2009. Atunci a făcut el (n.n. – Negoiţă) licitaţie.

● Şi ce vi s-a părut cel mai ciudat?
● Faptul că, atunci când se făceau toate astea, plimbările astea pe la CNSC, Curtea de Apel etc., lucrările erau deja făcute. O parte mare din lucrările trecute în caietul de sarcini era executată cu câteva luni înainte de a începe licitaţia! Am depus dovezi cu fotografii, cu ore, cu zile la dosar. Ei lucrau în draci când noi ne jucam de-a licitaţiile, un lucru foarte grav, care ar trebui verificat.

● De ce s-a stabilit licitaţia în ajunul Paştelui?
● Pentru că interesul era ca nimeni în afara celor cărora le era dedicat contractul să nu vină la licitaţie. Cine era să participe când erau la dispoziţie numai trei zile pentru întocmirea documentelor? Firma trebuie să scoată certificate fiscale, o gramadă de documente de la Camera de Comerţ, de la Fisc etc., recomandare, care poate dura şi două săptămâni. Deci cum îţi poţi face în trei zile dosarul de licitaţie? Ghinionul lor a fost faptul că eu aveam toate documentele făcute pentru că participasem la alte licitaţii, aveam şi oferta făcută pentru aici şi, surpriză! Le-am pus pe toate grămadă şi am participat la licitaţie în vinerea Paştelui, lucru ce le-a dat toate aranjamentele peste cap.

● Cum era întocmit Caietul de Sarcini? Ce neregului aţi constatat şi le-aţi sesizat?
● Păi foarte simplu. Lucrările, operaţiile (circa 150 la număr) care urmau să nu se facă niciodată erau evaluate (notate) foarte bine, punctaj mare, pentru ca băieţii deştepţi să dea preţuri foarte mici, suspect de mici. Iar pentru lucrările care urmau să se facă – asfalt, beton – se dădeau puţine puncte, băieţii băgau preţuri de zece ori mai mari şi acolo pierdeau puncte, dar foarte puţin. Asta era şmecheria, astfel că băieţii au câştigat la puncte. Mai mult, proiectarea, avizarea, autorizarea, studiul de fezabilitate le-au obţinut în 24 de ore. Cum să se poata aşa ceva? Mânărie pe faţă.

● Puteţi da un exemplu de operaţii care nu s-au efectuat niciodată, dar care erau bine punctuate?
● Pentru înlocuitul unei guri de canal ei o dădeau până într-o sută de lei, în condiţiile în care numai gura de fontă costa vreo 8 milioane. Cu inelul de beton, cu manopera se duce la 1.200 de lei cel puţin, iar băieţii deştepţi o punctau pe aia cu 120 de lei. Bineînţeles. Exemplele sunt multe. Şi vreau să fac o paranteză. Am documentat foarte bine acest caz, altfel nu era acceptat la Comisia Europeană. Acelaşi documente le-am prezentat DNA, preşedintelui Băsescu, Curţii de Conturi, Parchetului General. Dacă aceste instituţii ale statului român îşi făceau treaba nu se mai ajungea la Comisia Europeană.

● Ce şpăgi se dau pentru obţinerea unor astfel de contracte?
● Domne, au înnebunit de tot. S-a ajuns la 40%. Dacă înainte erau 3-5 procente, acum s-a ajuns la 40%. Vă daţi seama ce însemnă un 5% din 100 de milioane? Cinci milioane de euro… Iar azi se ajunge la 40-50 de milioane. Doar 20% este suma care se alocă pentru lucrări. E strigător la cer!

Autor: GABI GOLEA
sursa: jurnalul.ro

	Reguli ce trebuie incalcate Unui om nascut in Romania ii este foarte dificil sa creada ca politicienii romani se pot impiedica de niste reguli sau legi atunci cand trebuie sa-si atinga...
	Berceanu: Contractul cu Bechtel a fost semnat pentru ca România să intre mai uşor în NATO Mircea Geoană este responsabil pentru contractul cu Bechtel, a declarat Radu Berceanu în cadrul emisiunii "Garantat 100%". "În perioada în care s-a...
	În 2009, statul a cheltuit 10 miliarde de euro în mod „nelegal”- raport Curtea de Conturi Inspectorii Curţii au evidenţiat aproape 6.000 de cazuri de nerespectare a legilor privind cheltuirea banului public În 2009 instituţiile statului,...

Filed under: Adevaruri ?!, Avocati, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | camera de comert, certificat fiscal, fonduri europene, Gandeste, spaga|No Comments

De ce ne tot stropiti ? (chemtrails) Voi media ce faceti ?

De ce ne tot stropiti ? Ma refer evident la acele chemtrails care se stropesc deasupra oraselor noastre, ne impanzesc cerul si care nu se mai termina. In fiecare zi frumoasa sau mai senina ele apar si manjesc cerul dand apoi o atmosfera incarcata. Apropo, azi daca va simtit buimaci nu m-as mira sa fie si din cauza asta.

Astazi am facut peste 300 de km in tara, si pe tot parcursul drumului, adica 300 am asistat la acest spactacol. PESTE TOT. Erau locuri in care am numarat 9 astfel de avioane cu darele scarboase dupa ele. Si nu, nu erau de la avioane de reactie. Indiferent ca era ruta de avioane sau nu acestea faceau un dute vino (pe tot traseul), un adevarat spectacol, in linii drepte la distante mici si cu toate formele de dare dupa ele, deaorece astazi a contribuit si vantul sa nu se formeze perfect paralel ca de obicei. Cand am trecut in dreptul unor rute de avioane aveam imaginea distincta intre avioanele normale intr-o parte a orizontului, si in alta aceste stropitoare la distante diferite de primele si evident cu darele persistente dupa ele.

Si asta - precizez - pe tot traseul meu. Daca pun la socoteala ca asta se intampla uneori si zilnic, in functie de vreme, si pe tot cuprinsul tarii, si pe tot cuprinsul tarilor NATO si cred ca nu numai, ma gandesc ce cheltuieli imense se afla in spate pentru o astfel de desfasurare de forte. O desfasurare tot mai agresiva cum mi-a fost dat azi sa vad. Aici sunt averi colosale la mijloc, averi care se aduna in lume, din banii nostrii probabil, si de undeva de “sus” ele au accept sa faca asta, fara ca pilotii normali sau oamenii din domeniu sa aiba cunostinte sau sa spuna ceva de ele.

De 2 ani vorbesc de ele, eu si altii, insa media tace, oamenii tac. Cum se poate … cand e atat de evident deja ca suntem stropiti cu ceva … ca exista alt gen de avioane care ne manjesc cerul zi de zi, nimeni nu urla inca ? Nici o emisiune de televiziune pe tema asta, nici un ziar de tiraj nu scrie, nimeni nu ne da raportul.

De ce ne stropiti ? Cu ce ne stropiti si in ce scop ? E cazul sa avem raspuns. Nu ma suport sa le vad mereu si sa inhalez orice lasa in urma si sa vad cum nimeni nu se sesizeaza. Hai sa facem odata valva pe tema asta, luati articolul, share-uti, scrieti voi, sa cerem raspunsuri ! E clar ca doar daca multi vor sesiza si vor scrie de asta se va intampla ceva. Cat mai trebuie sa treaca si ce nebunii trebuie sa se intample ca sa aflam ce se intampla cu adevarat ? Voi nu v-ati saturat ? Voi nu vedeti ca se schimba clima, atmosfera, aerul e tot mai irespirabil, starea de sanatate lasa de dorit si exista pe langa toate acele motivatii standard o activitate constanta de cativa ani de zile pe cer, o activitate care devine tot mai agresiva, dar pe care nimeni n-o baga in seama si n-o dezbate ?

Televiziuni? De ce nu va sesizati cu asta ? In loc de promovarea chimioterapiei si a situatiei despre cancer despre care nu dati alternative existente ce nu includ otrava, de ce nu abordati si subiectul chemtrails. Daca aveti atatea subiecte controversante si unele de reala valoare, cum de asta va scapa ? De ce unele lucruri se dezbat si altele deloc ? Asta este un subiect nu doar vital, insa e ceva deja atat de vizibil incat e mult prea batator la ochi ca nimeni nu are curaj sau tupeu sa-l abordeze din marea familie media.

Haideti sa devenim si noi agresivi cu sesizarea acestor chemtrails, pana cand va ajunge un subiect de dezbatere mediatica. E timpul, e mult prea mult de cand se tace. Va chem la actiune !

sursa: theworld-we-live-in.blogspot.com

	România şi alte 12 state NATO vor investi trei miliarde de euro în avioane fără pilot pentru supraveghere Treisprezece state NATO, între care Germania, Italia, România şi Statele Unite, vor investi un miliard de euro în achiziţionarea unor avioane de recunoaştere...
	Miza contractului NATO. Castiga politicienii sau economia? Pana la sfarsitul anului, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) va trebui sa decida asupra contractului prin care Romania va achizitiona, in urmatorii...
	Despre multele Romanii Discursul public este invadat de mesaje care cheama la armonie, pace sociala, intelegere, depasirea diferentelor; a diferentelor de opinii, bineinteles;...

Filed under: Adevaruri ?!, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | chemtrails, dezbatere publica, Gandeste, poluare, substante nocive|1 Comment

Frenezia spolierii

Regimul şi guvernul Băsescu–PDL sunt cuprinse de febra vânzărilor. Vând tot ce a mai rămas din avuţia statului român. Operaţiunile se fac în secret, cetăţenii află de ele după ce au fost încheiate şi parafate, cu clauze secrete.

O firmă canadiană de buzunar – Roman Copper Corporation, înregistrată la Toronto în noiembrie 2011 – a câştigat licitaţia pentru a cumpăra, cu 200,77 milioane euro, zăcămintele de cupru – mineral strategic – aflate la Roşia Poieni şi estimate la un minimum de 6,27 miliarde euro şi la un maximum de 20 miliarde de euro. Aceste zăcăminte reprezintă 60% din rezervele de cupru ale României. Clauzele contractului sunt secrete.

Cu câteva zile în urmă, guvernul a semnat şi un contract cu megacompania Chevron pentru exploatarea gazului de şist prin metoda fracturării hidraulice. Metoda necesită pomparea unei mari cantităţi de apă cu 5% nisip şi aditivi, la presiuni foarte ridicate, aproximativ 1.050 kg/m². Fluidele sub presiune fracturează roca din adâncime şi eliberează gazul existent. O fracturare necesită 20.000 metri³ de apă, plus 1.800 tone de nisip şi 100 tone aditivi. După alte estimări, un puţ de forare poate consuma între 700.000 şi 7,5 milioane de litri de apă!

Consecinţe posibile: declanşarea unor cutremure; poluarea apei freatice potabile folosite zilnic de locuitori; degajarea în atmosferă a unor gaze cu efect de seră sau chiar a unor substanţe toxice cancerigene.

Chevron deţine în aria Bârlad un perimetru de 600.000 ha (achiziţionate de la Regal Petroleum) şi alte 270.000 ha în judeţul Constanţa, la Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche – localităţi turistice bine cunoscute şi protejate.

O altă companie, Avere Energy, a obţinut patru perimetre în vestul ţării – la Tria, Băile Felix, Periam şi Biled –, iar compania MOL a dobândit alte trei zone, tot în vest, la Voievozi, Adea şi Curtici.

Încet, încet, fracturarea se întinde în toată ţara.

Guvernul, în prezenţa ambasadorului SUA, Mark Gitenstein, a semnat cu Chevron contracte petroliere de concesiune, explorare şi producţie.

Tehnologia fracturării hidraulice este contestată. Franţa şi Bulgaria au interzis-o; Marea Britanie a oprit aplicarea ei în urma unor cutremure declanşate în zona Blackpool, parlamentul local din landul german Westfalia-Rhenania de Nord se pregăteşte să adopte un moratoriu; proteste au avut loc recent în Polonia.

Agresarea mediului şi poluarea, greu de estimat cantitativ, se pot produce oricând, dată fiind prezenţa substanţelor chimic în lichidele folosite în fracturarea hidraulică şi care ajung în pânza freatică. Agenţia pentru mediu a SUA a demonstrat că metoda a dus la poluarea apei din statul Wyoming.

La Bârlad, oraş cu resurse foarte modeste, mii de oameni, sprijiniţi de slujitorii bisericii, au protestat împotriva planurilor Chevron. În toate slujbele din săptămâna Paştilor, preoţimea va vorbi credincioşilor despre ameninţarea ce stă asupra lor.

Pentru Bârlad (vezi estimarea inginerului geolog Ovidiu Tiron) dispunem de date precise:
De notat că Bârladul este o zonă săracă în apă.
Consumul zilnic de apă al oraşului - 12.000 m³.
O singură sondă consumă pentru fracturarea hidraulică între 9.000 şi 29.000 mc apă.
Densitatea sondelor pe kilometru pătrat va fi de patru până la şase.
Patru sonde vor avea nevoie de la 36.000 până la 156.000 mc de apă!
De unde se vor trage asemenea cantităţi? Din baraje? Apa va deveni un lux!

Preşedintele României, într-o alocuţiune în Camera Deputaţilor, s-a pronunţat limpede în favoarea utilizării resurselor din pământul ţării (toamna 2011), iar guvernul a trecut la punerea în aplicare!

Cele două contracte înseamnă numai începutul. Sunt anunţate privatizări parţiale ca preludiu la cele totale. Astfel:
Transelectrica – 15%
Transgaz – 15%
Romgaz – 15%
Hidroelectica – 10%
Nuclearelectrica – 10%
3 filiale ale companiei Electrica cu câte 15% fiecare
Tarom – 20%
Salrom – minimum 5%
Aeroportul Bucureşti – minimum 5% (Otopeni şi Băneasa)

Într-o discuţie televizată, prim-ministrul a explicat recent că amintitele contracte pentru cupru şi gazul de şist reprezintă „febra unei frenezii economice care se naşte din nou“.

„Frenezia“ se manifestă dintru început cu vânzarea unor resurse strategice.

Când şi cum se va desfăşura frenezia economică? Guvernul pare să răspundă: cât de curând şi cât mai multe, până la alegerile parlamentare din noiembrie 2012 (sperăm că se vor ţine la timp).

O atare politică dusă până la capăt va lăsa România şi pe locuitorii ei fără vreo posibilitate de a reclădi şi de a realiza un nou început.

A mai fost ţara într-o situaţie limită ca acum în ultimii 200 de ani, adică în etapa istoriei sale moderne şi contemporane?
Nu, n-a mai fost.

Au fost şi ani foarte grei, dar în tot acest răstimp au existat şi temeiurile şi resursele cu care s-a reconstituit şi mers mai departe.
Aceste temeiuri sunt pe cale de dispariţie prin acţiunile repetate ale unor oameni politici cetăţeni români, mai ales în ultimii ani.

În 1945, Moscova a iniţiat organizarea unor societăţi mixte pe acţiuni sovieto-române (SOVROM). Au fost 17 în total, cu scopul de a obţine beneficii suplimentare şi de a controla principalele sectoare ale economiei româneşti. Dar în nici un moment Sovrom-urile (răscumpărate de partea română începând cu 1954) nu au devenit proprietare ale industriilor, şantierelor şi cu atât mai puţin ale subsolului României, chiar dacă au fost extrase cantităţi apreciabile de petrol şi alte minerale în răstimpul 1945-1954.

Legea minelor din 4 iulie 1924 elaborată de guvernul naţional-liberal a avut prevederi explicite pentru apărarea resurselor subsolului prin colaborarea dintre stat şi capitalul privat autohton, privind:
„Zăcămintele substanţelor minerale din care se pot extrage metale, metaloride sau combinaţiuni ale acestora, zăcămintele combustibililor minerali, bituminele, apele mineralizate în genere şi gazele naturale de orice fel, precum şi bogăţiile de orice natură ale subsolului“.

Asemenea prevederi au provocat reacţia puternică a cercurilor de afaceri din Vest, îndeosebi americane. Aflat sub presiune, guvernul naţional-liberal a modificat legea în sensul ca 50,1% din capital şi din Consiliul de Administraţie să fie autohtone (româneşti). Nici această concesie nu a fost pe placul cercurilor financiare străine. A venit criza cea mare din 1929-1932; dar şi atunci când statul a luat împrumuturi în condiţii severe, guvernele României nu au vândut unor companii străine resursele minerale ale ţării!

Constituţia din 1991 (revizuită în 2003) apără şi ea avuţia României.

Articolul 135/b: „Statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară“.
Articolul 136/3: „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice“.

Regimul şi guvernul PDL socotesc că interesul naţional este promovat prin vânzarea resurselor strategice ale ţării şi prin privatizarea – adică trecerea în proprietatea străină – a unităţilor economice rămase încă în proprietatea statului român.

Cum va arăta România când acest program de destrămare economică accelerată va fi fost dus până la capăt?

Va fi o ţară fără industrie, cele câteva unităţi care produc acum sunt proprietatea unor companii străine.

Va fi o ţară îndatorată pe următoarele trei generaţii şi sub controlul FMI, care dă guvernului principalele directive.

O ţară fără sistem financiar bancar propriu. Guvernul refuză CEC-ului recapitalizarea (un preludiu la vânzarea către terţi?).

Va fi o ţară fără resursele minerale strategice absolut necesare unei relansări efective a economiei sale.

Ce rămâne locuitorilor ei? Ce şanse mai are generaţia care are acum 30 de ani sau absolvă acum liceul, nemaivorbind de cei care sunt acum la grădiniţă?

Ce posibilităţi mai au întreprinzătorii autohtoni de a dezvolta o economie de piaţă ascendentă?

Chiar asta doriţi, domnilor care conduceţi azi România şi votaţi sau adoptaţi automat orice lege şi orice hotărâre?

Dinu C. Giurescu

sursa: cotidianul.ro

	“Tunul” Cupru Min a eșuat. “Marile” privatizări ale lui Ungureanu aruncă Guvernul în penibil Vânzarea companiei Cupru Min către obscura firmă Roman Copper a eşuat. Potrivit oficialilor, firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar...
	Statul va încheia hoţeşte contractul pentru mineritul de la Roşia Poieni Pâş pâş, sssst! Să nu ne simtă pisica! Cam aşa s-au mişcat autorităţile statului în privatizarea exploatării cuprifere de la Roşia Poieni....
	Istoria se repeta: O firmă canadiană necunoscută a câştigat cu 200 mil. euro licitaţia pentru Cupru Min Cumpărătorul este deţinut de o firmă de investiţii din Canada, Bayfront Capital Partners. Nu este clar cui îi aparţine capitalul investit. Firma...

Filed under: Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | Chevron, clasa politica, cutremur, Gandeste, Roman Copper Corporation, teren de vanzare, vanzare|No Comments

De la dictatura la oligarhie

Majoritatea suntem de acord ca Romania merge intr-o directie gresita. In anii ’90 I Iliescu ne spunea ca si-ar dori adoptarea modelul de socialism „suedez” (nu insa si monarhia).

Care-i directia gresita in care ne indreptam?
Daca analizam ce se intampla in Romania constatam ca ne indreptam spre un model social latino-american sau rusesc, o forma de oligarhie. Fosta conducere comunista impreuna cu aparatul de represiune, dupa ’90, au inceput sa acapareze economia si sa dea nastere la oligarhie.

Oligarhia reprezintă guvernarea statului de către un grup, pervertită prin abuzul de putere. Oligarhia reprezintă o formă de guvernământ în care cea mai mare, sau întreaga putere politică este deținută de un mic segment al societății, în general cel mai reprezentativ din punctul de vedere al puterii, segment care se caracterizează fie prin avuție, înrudire, putere militară sau influență politică. Cuvântul își are rădăcinile în limba greacă și provine din ‘oligo’ – puțini și ‘arkhos’ – a conduce.

În mod tradițional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii importante, ale căror copii sunt formați pentru a deveni moștenitorii acestei puteri. În contrast cu aristocrația, forma de guvernământ în care “cei mai buni” dețin puterea, oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în care personalitățile-cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai multe ori prin intermediul mijloacelor economice.

O societate poate deveni o oligarhie într-un anumit moment al evoluției ei printr-un mecanism de acumulare graduală și netransparentă de mijloace economice de către un grup restrâns de indivizi.

Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa în absența unui control strict al justiției.Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu: infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele energetice și îmblânzirea justiției

Definitia oligarhiei se regaseste in fenomenul din perioada postdecembrista a Romaniei. Intr-un studiu despre trecerea de la dictatura la democratie Gene Sharp avertiza:

Aristotel avertiza cu mult timp în urmă că „ … o tiranie se poate transforma în altă tiranie …”

Există numeroase dovezi istorice în diverse ţări, ca Franţa (iacobinii şi Napoleon), Rusia(bolşevicii), Iran (ayatollahul), Birmania (SLORC – Consiliul de Stat pentru Restaurarea Legii şi a Ordinii), potrivit cărora prăbuşirea unui regim opresiv va fi văzută de unele persoane şi grupuri drept o simplă oportunitate de a deveni noii stăpâni. Motivele lor pot varia, însă rezultatele sunt de obicei cam aceleaşi. Noua dictatură poate fi şi mai crâncenă decât cea anterioară. Chiar înainte de prăbuşirea regimului, membrii vechiului sistem pot încerca să pună capăt luptei pentru democraţie, înscenând o lovitură de stat pentru a anticipa victoria rezistenţei populare. Ei ar putea proclama lichidarea dictaturii, urmărind de fapt doar să impună un nou model mai mult sau mai puţin „renovat” al celui anterior.

Cam asta s-a intamplat in Romania. Evenimentele din ’89 au fost deturnate spre o democratie aparenta, cu institutii democratice dar partial functionale.

Proiectul a fost sa transforme fostii stapani in viitorii proprietari ai tarii, si daca nu se poate sa preia activele in proprietate, cel putin sa se aleaga cu un comision din vanzarea acestora. A fost blocat si limitat accesul partidelor istorice la putere, si in final eliminarea lor din viata politica.

S-au adoptat conditii dificil de indeplinit pentru inscrierea de noi partide si s-a introdus pragul electoral, pentru a elimina partidele mici, si a nu permite accesul la putere a eventualelor formatiuni nou infiintate.

Privatizarea a fost pervertita, in sensul ca in loc sa se privatizeze catre populatie in proportie de 100%, societatile concurentiale comerciale din: alimentatie publica si turism, comert, industria usoara si cooperatie, s-au privatizat 30% din tot ce era industrie.

De ce s-a adoptata aceasta solutie? Pentru ca actionariatul privat sa nu aiba dreptul de a decide cine sa participe la conducerea firmelor si sa controleze activitatea managerilor. A doua solutie in aceeasi directie a anihilarii actionariatului privat, a fost subscrierea de cupoane la Fondul Proprietati Private la valoarea nominala, in loc sa se faca o subscriere la societati comerciale, prin bursa de valori, ca in Cehia, la valoarea de piata.

Economia a ramas una concentrata si condusa centralizat de fostii profitori ai regimului comunist.

Societati ca ONT Litoral sau ONT Carpati, care puteau fi divizate sa se creeze concurenta, au fost mentinute ca societati cu statut de monopol local. Acelasi lucru cu societati comerciale profilate pe alimente, confectii sau incaltaminte, care la nivel de oras aveau monopol. Au fost pastrate si s-au inchiriat spatile detinute, pana cand ele au disparut de pe piata. Cine a inchiriat si vandut activele acestor societati comerciale? Functionarii statului, sau cei numiti de putere in conducerea Fondurilor FPP si FPS, impreuna cu membrii consililor de administratie numiti de aceeasi functionari de la putere.

- Padurile au fost si sunt defrisate, desi se afla in adminstrarea Regiei Nationala a Padurilor. Sunt defrisate de firme cu sediul in Bucuresti si cu acordul primarilor din teritoriu, care primesc dispozitii pe linie de partid ca in “epoca de trista amintire”.

- Carierele si balastierele s-au oferti clientelar de catre Regia Nationala a Apelor si in perioada boomului imobiliar a fost o afacere rentabila.

- Drumurile au atras de la buget sume uriase prin CNADR, care adminstreaza sosele prin toata tara.

- S-au mentinut regii sau companii in domenile: transporturilor nationale sau locale, CFR, admnistrarii Deltei Dunarii, a locuintelor, canalizarii si a aprovizionarii cu apa, a terenurilor (prin Adminstrarea Domenilor Statului), a petrolului si gazelor, energiei si exploatarilor miniere etc..

In toate domenile enumerate mai sus si in multe altele, cetatenii nu au avut nici o posibilitate sa intervina in decizia manageriala, sau in privatizare. Totul s-a hotarat la Bucuresti de un grup restrans de indivizi necunoscuti, intr-un proces lipsit de transparenta. Piata nu a reusit sa se impuna pentru ca economia a ramas centralizata si dirijata de la Bucuresti, si firmele “nerentabile” privatizate si demolate.

Partidele politice au devenit SRL-uri

Fenomenul de anihilare si compromitere a partidelor politice a fost continuu si odata cu el s-a incercat si compromiterea parlamentului, pentru ca un parlament fara intitative legislative in interesul cetetenilor este un parlament compromis. In partide a fost creeata o atmosfera de debandada si nu s-au pus in discutie niciodata teme importante, de proiecte locale sau de programe nationale. Candidatii au fost decisi de conducere, si rolul membrilor a fost strict de lipirea de afise si de participare la mitinguri de campanie. Lipsa dezbaterilor a creeat sentimentul inutilitatii, care a facut ca partidele sa se depopuleze, in special de persoane cu protential intelectuala si fara pretentii la functii, si partidele au ramas cu un numar mic de oportunisti. Procesul a fost unul constient intretinut, in toate partidele politice.

ONG-urile s-au “cumintit” – reducandu-si actiunile la trambulina pentru lideri, cateva sondaje de opinie, observarea alegerilor si intalniri cu elevii pentru culturalizare. In ONG-uri nu se organizeaza dezbateri dupa un program discutat si aprobat. De fapt ONG-urile nici nu incearca sa atraga membrii. Daca cineva vrea sa se inscrie intr-un ONG este privit cu suspiciune. Se considera ca este ori “infiltrat” de cineva, ori “deraiat” de la normalitate. ONG-uri au activitate strict cat sa atraga ceva fonduri din occident. Practic ONG-urile cu caracter politic au “inghetat”.

Toate cele de mai sus arata un proces de degradare si de compromitere a democratiei, democratie care de fapt nu a functionat niciodata, dar acum conducerea politica a castigat o incredere care o face sa devina aroganta, pentru ca si-a adjudecat puterea economica si a “curatat” spectrul politic de concurenta.

In lucrarea amintita Gene Sharp spune ca:

Pericolul unei noi dictaturi

Din păcate, trecutul se mai află cu noi. Problema dictaturilor are rădăcini adânci.Oamenii multor ţări au cunoscut decenii sau chiar secole de opresiune, de provenienţă fie internă, fie externă. Frecvent, supunerea necondiţionată faţă de persoanele şi guvernanţii,deţinători ai autorităţii, a fost inoculată vreme îndelungată. În cazuri extreme, instituţiile sociale, politice, economice şi chiar religioase ale societăţii – aflate în afara controlului statului – au fost intenţionat slăbite, subordonate sau chiar înlocuite de instituţii noi, aservite regimului, folosite de stat sau de partidul aflat la putere în scopul de a controla societatea.Populaţia era adeseori atomizată (transformată într-o masă de indivizi izolaţi), fiind incapabilăde a-şi uni eforturile pentru câştigarea libertăţii, de a se încrede unul în altul sau chiar de aacţiona din proprie iniţiativă.Rezultatul este previzibil: poporul devine slab, lipsit de încredere în sine şi inapt de a opune rezistenţă. Oamenii sunt adesea prea speriaţi pentru a-şi declara ura faţă de dictatură şisetea de libertate, chiar şi în familie sau printre prieteni. Oamenii sunt adesea prea înspăimântaţi pentru a se gândi în mod serios la vreo împotrivire publică. Oricum, care ar fi rostul? Dimpotrivă, ei înfruntă suferinţele neavând niciun scop şi acceptă un viitor fără speranţă.

De la tiranie ne indreptam spre oligarhie si in final aceasta nu rezista deoarece “saracimea este inlaturata de la putere si guvernamantul se prabuseste sub presiunea nemultuitilor” dupa cum afirma Platon.

sursa: decantare.wordpress.com

	Derapaj sau disolutie? In ultimii ani, Romania si-a pierdut in buna masura trasatura de stat de drept. Pentru ca elementul definitoriu al unui sistem democratic este separarea...
	Modelul administrativ romanesc Unde se afla si spre ce model de putere si economic evolueaza societatea romanesca privite prin prisma modelelor discutate? De la primul subiect, “De...
	Reuters: Spiritul lui Ceausescu bantuie inca Romania post-comunista Influenta nefasta a fostului dictator Nicolae Ceausescu continua sa afecteze eforturile Romaniei de a scapa de coruptie si de saracie la 20 de ani dupa...

Filed under: General, Lupta pentru Romania, Puncte de vedere | Gandeste, justitie, oligarhie|1 Comment

Noul proprietar al Moldomin voia să vândă activele companiei la bucată

Proaspătul proprietar al Moldomin Moldova Nouă, compania elveţiană Mineco AG care deţine mine şi în Serbia şi Bosnia, intenţiona să vândă activele societăţii la bucată, mituindu-l în acest scop pe vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara.

Potrivit unor surse judiciare, reprezentantul Mineco AG din România, Dan Adrian Rus, ar fi intermediat luarea de mită dintre judecătorul Nicolae Cătălin Şerban şi alţi reprezentanţi ai companiei din Serbia, tocmai pentru se continua procedurile de valorificare a bunurilor societăţii din Moldova Nouă.

În schimbul celor 50.000 euro, dintre cei 60.000 pretinşi, judecătorul Nicolae Cătălin Şerban s-ar fi angajat să respingă cererile formulate de ANAF, de schimbare a lichidatorului judiciar, de sistare a oricăror modalităţi de vânzare a bunurilor companiei şi de suspendare a procedurilor de valorificare a acestora.

Concret, în cursul lunii februarie - martie 2012, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara a pretins de la doi cetăţeni sârbi, reprezentanţi ai Mineco AG din Serbia, suma de 60.000 euro, prin intermediul consilierului judeţean Iacob Chişărău, totodată director general al Moldomin, şi al lui Adrian Dan Rus, reprezentant al Mineco AG din România.

La data de 14 martie, judecătorul a primit, cu ajutorul soţiei sale, notarul public Mihaela Ramona Şerban, a prof. univ. din cadrul Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa Mihăilă Ioan Marian, a notarului public Şerban Mihaela Ramona (soţia judecătorului) şi a directorului general al Moldomin, Iacob Chişăru, suma de 50.000 euro.

“Banii au fost pretinşi şi primiţi de judecătorul Şerban Nicolae Cătălin care a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor ce aveau spre soluţionare două dosare aflate în faza recursului pe rolul Curţii de Apel Timişoara, pentru a-i determina să respingă căile de atac formulate. Unul dintre dosare avea ca obiect o cerere de înlocuire a unui lichidator judiciar cu un altul, în cadrul procedurii de insolvenţă declanşate faţă de S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă, iar al doilea avea ca obiect o cerere de sistare a oricăror modalităţi de vânzare a bunurilor S.C. Moldomin S.A. Moldova Nouă şi suspendarea procedurilor de valorificare a acestora”, se arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Suma de 50.000 de euro, a fost găsită de procurorii anticorupţie, la data de 15 martie 2012, în urma efectuării percheziţiei domiciliare la cabinetul notarial al soţiei judecătorului Şerban.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia, cu judecătorul Nicolae Şerban în stare de arest preventiv.

Se continuă cercetările şi faţă de alte persoane

În acest caz, procurorii anticorupţie continuă cecetările şi faţă de alte persoane, suspectate că, împreună cu judecătorul Şerban, directorul general al Moldomin şi reprezentantul Mineco AG din România au iniţiat constituirea unei asociaţii în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă. În structura organizatorică a grupării au fost ulterior, cooptaţi Mihăilă Ioan Marian şi Şerban Mihaela Ramona (care, potrivit regulilor de acţiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a asociaţiei), reţinând şi că, pentru atingerea scopului propus, a existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au repartizat anumite sarcini bine stabilite.

Aceste persoane vor face însă obiectului unui alt dosar, a anunţat ieri DNA.

Privatizată în luna septembrie 2011

Moldomin, care deţine licenţa de exploatare a minelor de cupru din Moldova Nouă, a fost privatizată în luna septembrie a anului trecut, cumpărător fiind Mineco, aceasta angajându-se la investiţii de peste 150 milioane de euro. Compania va prelua şi licenţa de exploatare a Moldomin Moldova Nouă, judeţul Caraş Severin, precum şi dreptul de a valorifica bunurile imobile ale firmei indispensabile exploatării.

Moldomin a intrat în procedură de dizolvare şi lichidare voluntară anul trecut, după ce i-a fost cerută insolvenţa de către creditori în iulie 2010. În noiembrie a fost declarat falimentul, iar lichidatorul judiciar a fost numit RTZ & Partners SPRL din Cluj-Napoca.

Afrodita Cicovschi
sursa: curierulnational.ro

	Istoria se repeta: O firmă canadiană necunoscută a câştigat cu 200 mil. euro licitaţia pentru Cupru Min Cumpărătorul este deţinut de o firmă de investiţii din Canada, Bayfront Capital Partners. Nu este clar cui îi aparţine capitalul investit. Firma...
	Se vinde si cuprul Romaniei Cuprumin Abrud, compania de stat care deţine unele dintre cele mai mari rezerve de cupru din Europa, va fi scoasă la licitaţie în 23 martie după ce...
	Compania Cupru Min a fost vanduta, dar fara bani. Ministerul Economiei confirma ca Bayfront nu are banii: „Va cauta investitori“ Ministerul Economiei spune că Bayfront Capital Partners, care şi-a adjudecat licitaţia Cupru Min Abrud, cu suma de 200,8 mil. euro, nu are banii necesari...

Filed under: Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | Afrodita Cicovschi, Alexandria Librarii, ANAF, DNA, Gandeste, licenta de exploatare, mina de cupru, Moldomin Moldova Noua|No Comments

Valoarea zacamantului de la Cupru Min, de 75 de ori mai mare decat pretul de vanzare. In pamant mai sunt 400.000 tone de argint si 20.000 tone de aur

Apar detalii cel putin ciudate in legatura cu vanzarea Cupru Min, adica societatea care exploateaza 60% din rezervele de cupru ale Romaniei. In primul rand, la stabilirea pretului de incepere a licitatiei nu a fost luata in calcul si valoarea uriasa a zacamantului din subteran, de 75 de ori mai mare decat pretul de vanzare, spune Ministerul Economiei. Asta in conditiile in care minereul mai contine pe langa cupru si aur, dar si argint. Curios, raportul de evaluare a fost intocmit de o firma cu patru angajati, cu sediul intr-un apartament din Alba Iulia.

Sediul firmei care a stabilit pretul Cupru Min, SC Evaluar, cu un capital social 5.000 de lei, infiintata acum 10 ani, are 4 angajati si un profit anual de 12 mii de euro.

Pentru ca nu reusim sa gasim pe cineva “acasa”, incercam sa aflam de la Agentia pentru Rezervele Minerale, detalii despre raportul de evaluare.

Mergem la Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, institutia din Ministerul Economiei care a organizat licitatia. Asa aflam ca in stabilirea pretului minei, SC Evaluar nu a luat in considerare zacamantul de cupru care, printre altele, mai contine aur si argint. De altfel, si sterilul din lacul de decantare, din care mai pot fi extrase metale, a fost trecut cu vederea in evaluare.

Surprinzator este si faptul ca nu a fost organizata o licitatie pentru angajarea firmei care a stabilit pretul minei. Totul este legal, spune firma din Alba Iulia. In 2008, la prima tentativa de privatizare a Cupru Min, s-a organizat o licitatie pentru intocmirea raportului de evaluare, iar raportul de astazi este doar o “actualizare”.

Potrivit estimarilor Ministerului Economiei, valoarea totala cuprului din mina, aproape 2,5 milioane tone, este de 15 miliarde de euro. De 75 de ori mai mare decat pretul de vanzare. La pachet, compania care a castigat licitatia a primit aproape 400 de mii de tone de argint si aproape 20 de mii de aur.

sursa: incont.ro

	Compania Cupru Min a fost vanduta, dar fara bani. Ministerul Economiei confirma ca Bayfront nu are banii: „Va cauta investitori“ Ministerul Economiei spune că Bayfront Capital Partners, care şi-a adjudecat licitaţia Cupru Min Abrud, cu suma de 200,8 mil. euro, nu are banii necesari...
	“Tunul” Cupru Min a eșuat. “Marile” privatizări ale lui Ungureanu aruncă Guvernul în penibil Vânzarea companiei Cupru Min către obscura firmă Roman Copper a eşuat. Potrivit oficialilor, firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar...
	Istoria se repeta: O firmă canadiană necunoscută a câştigat cu 200 mil. euro licitaţia pentru Cupru Min Cumpărătorul este deţinut de o firmă de investiţii din Canada, Bayfront Capital Partners. Nu este clar cui îi aparţine capitalul investit. Firma...

Filed under: Adevaruri ?!, Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | cupru, Cupru Min, evaluare, licenta de exploatare, licitatie, Ministerul Economiei, SC Evaluar|4 Comments

Cu 200 de milioane de euro nu cumperi tacerea serviciilor secrete. Ce NU a spus MRU despre Rosia Poieni

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) a explicat ţâfnos, într-un interviu acordat lui Emil Hurezeanu, că el e un soi de garant al interesului naţional, că aceia care-l bănuiesc că ar servi interese străine sunt iresponsabili, că privatizarea Cuprumin (societatea care deţine exploatarea carierei de cupru de la Roşia Poieni) e bună şi gata. În rândurile de mai jos, vă prezentăm ce n-a spus MRU.

- În fiecare instituţie de stat care se ocupa cu privatizarea, exista, pe structura fostului Birou de Documnte Secrete (BDS), un aşa-numit “Serviciu verificare bonitate clienţi”. Alcătuită, de regulă, din foşti ofiţeri de informaţii, respectiva structură ţinea legătura, instituţional, cu ofiţerii activi ai serviciilor secrete româneşti, fiind abilitată să primească şi să informeze mai departe decidenţii în legătură cu acţionariatele, interesele, palmaresul, conexiunile şi bonitatea firmelor care cumpără caiete de sarcini în vederea privatizării. Dacă Ministerul Economiei şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), care au gestionat vânzarea acţiunilor Cuprumin, nu mai au o astfel de structură, atunci e caz de atentat la siguranţa naţională.

- Toate ministerele (şi, implicit, structurile subordonate care gestionează privatizări) ar trebui să primească, zilnic, informări de la serviciile secrete privind grupurile de interese care ar avea de profitat de pe urma încheierii unui astfel de contract şi despre modul lor de acţiune. Dat fiind că prezumtivul cumpărător era canadian, dincolo de informările SRI, care se ocupă de acţiunile reprezentanţilor investitorului pe teritoriul României, era şi-n responsabilitatea SIE să informeze autorităţile decidente privind indentitatea proprietarilor reali, modul în care se finanţează vehiculul economic prin care aceştia vor să facă achiziţia, legăturile pe care le au aici etc. Dacă serviciile n-au făcut-o, iar şeful OPSPI are dreptate când afirmă că habar n-are cine e-n spatele firmei, atunci e caz de trădare a intereselor naţionale.

___________________________________________________________________
“Cine e, totuşi, în spate?

Realizator: Doi investitori de la Cupru Min.

Mihai Răzvan Ungureanu: Unu îl ştiţi. E cel care a cumpărat
întreprinderea. Acum, dacă vă referiţi la cine se află în spate, ce
alimentează, cine, vă pot răspunde, la un moment dat…
Realizator: Dar jocul ăsta de burse…
Mihai Răzvan Ungureanu: Dacă se poate se va putea prezenta singur, până la urmă.
Realizator: Jocul de bursă a funcţionat şi în cazul Roşiei Montane,
unde, din fericire, din nefericire, depinde de perspectivă, nu s-a
întâmplat încă nimic şi, totuşi, firma a câştigat pe jocul de bursă”. (fragment din interviul acordat RealitateaTV de MRU)
___________________________________________________________________

- O privatizare cum este cea a Cuprumin, de talia şi importanţa ei, fără un plan ferm de investiţii pe cinci ani, nu există în practica internaţională. Licitaţia cu strigare se preta la spaţiile comerciale aparţinând, pe vremea când FPS avea patrimoniul statului în asministrare, fostelor ILF-uri şi, total nefericit, hotelurilor vândute iresponsabil de Ministerul Turismului. Realizarea etapelor planului de investiţii pentru modernizare (pe care le convin, cuantum şi etapizare, prin negociere, cumpărătorul şi vânzătorul) este condiţie rezolutorie în contractele de privatizare. Mai mult, investiţiile pentru modernizare nu au nici o legătură cu acelea pentru ecologizare, care au fost asumate de România, cu titlu de obligaţie de mediu, în negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană.

- Privatizarea societăţilor deţinătoare de licenţe de exploatare în domeniul resurselor naturale şi concesionarea de zăcăminte are caracter strategic şi se face, de regulă, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT). Preşedintele României a cerut asta public în momentul în care Guvernul Tăriceanu adusese în dezbatere publică posibilitatea listării Romgaz. Regula e valabilă şi pentru Transelectrica, Hidroelectrica, Transgaz ş.a.m.d.

- În zona înstrăinării resurselor, indiferent de mărimea pachetului de acţiuni, vânzătorul (în cazul nostru, statul român) păstrează, prin contract, vreme de cinci ani, aşa-zisul “vot de aur”. Adică dreptul de veto pe deciziile manageriale şi patrimoniale strategice, definite ca atare în contractul de vânzare-cumnpărare.

Guvernului României că este obligat să răspundă transparent contribuabililor cum gestionează banii publici şi resursele naturale de pe teritoriul pe care-l administrează, nu-l stăpâneşte. Pe cale de consecinţă, aşteptăm lămuriri punctuale la fiecare dintre “liniuţele” de mai sus.

Autor: VICTOR CIUTACU
sursa: jurnalul.ro

	“Tunul” Cupru Min a eșuat. “Marile” privatizări ale lui Ungureanu aruncă Guvernul în penibil Vânzarea companiei Cupru Min către obscura firmă Roman Copper a eşuat. Potrivit oficialilor, firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar...
	Fără premier SIE, SRI şi Securitate! Sfârşitul piticului politic Emil Boc poate fi trecut pe agenda politică la data de 6 februarie 2012. Vocalul politician de Răchiţele mai are de urmat...
	Se vinde cuprul României pentru 85 de milioane de dolari. Avem cele mai mari rezerve din Europa Societatea de stat Cuprumin Abrud va fi scoasă la vânzare, prin licitaţie, pentru un preţ ce porneşte de la 85 de milioane de dolari, potrivit declaraţiilor...

Filed under: Adevaruri ?!, Analize, Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | 200 de milioane, Alexandria Librarii, educatie, GUVERNUL Romaniei, hidroelectrica, presedintele romaniei, Rosia Poieni, serviciile secrete, Transelectrica, Transgaz|1 Comment

Mizerabilii

Suna prea dur? Sa facem un targ, de dragul acestui text. Cat timp unii se joaca cu taberele si promisiunile, ne permitem si noi o joaca a cuvintelor.

Mizerabilii! Acesta este, in rezumat fireste, romanul politicianului-maidanez, care se tine dupa traista care miroase a mancare. Roman cu multe personaje, cu nume sonore ori ba, cu comunitari blajini sau care musca, in functie de cine le ameninta ciolanu’ la care au tanjit atata amar de vreme. Li se mai spune si traseisti. Eu am tinut sa-i marchez cu eticheta de mai sus, pentru a sublinia faptul ca sunt politicieni care n-au nici o jena in a se murdari de diverse culori politice. Curcubeul e oricum invidios pe cv-ul lor!

Aceste personaje nu se inscriu niciodata in partide ci in capsule temporale de putere sau cu potential de a-i propulsa la putere. Doctrina si tinta lor politica e precum nisipul dintr-o clepsidra. Mizererabilii mei misuna in capsula de sus, la putere deci, dar se scurg incet si sigur catre compartimentul de jos, anticipand momentul cand alegatorul va inversa clepsidra pentru inca 4 ani. Pervers joc!

Trist este ca pe-acesti oameni uitam sa-i sanctionam, desi ne este foarte clar viciul prin care tot ei aterizeaza in locul din care am fi vrut sa ii vedem plecati. Stiu ca cei din opozitie se bucura de balastul ce se scurge acum la ei in compartiment, dar acest nisip va ramane mereu miscator. Pe mine, toleranta fata de, insist sa scuzati metafora, mizerabilii post-decembristi, ma dezgusta si ma revolta. Migratia lor e dovada vie ca astfel de personaje nu alearga cu disperare dupa satisfacerea doleantelor alegatorilor ci dupa propria lor protectie, functie si prosperitate. Dovezi? Cand s-au micsorat salariile bugetarilor au fost parca si cateva vociferari, dar nimeni nu a parasit incinta. Cand barca se scufunda, traseistii incep sa nu se mai regaseasca in deciziile partidului x sau y. Poftiti de serviti galusca!

Acum, clepsidra indica scurgeri din PDL. Au patit-o si altii in trecut. Transferul de mizerabili e constant. Si e interesant ca partidele care in urma cu ceva ani au fost colectoare, acum acuza socul pierderilor, suferind practic de o amnezie a racolarilor anterioare.

Analistii spun ca PDL-ul culege in aceste zile furtuna semanata. Si au dreptate. De ce se darama piesele de domino? De ce fug pionii, soldatii, sergentii? Pentru ca partidul asta a fost magnet cand plesnea de forta. Si pentru ca e un caz aparte, o constructie, imi permit sa spun, artificiala formata din nepermis de multe acumulari, transformari si racolari. Practic, PDL-ul e o inventie recenta si pe-acel ceva artificial l-am tot explicat. Imi asum redundanta: democratii sunt rupti din FSN, o schimbare de macaz din internationala spre populari (Frunzaverde stie!), hop si-o lipire cu liberalii lui Stolojan si Valeriu Stoica, plus cativa meteoriti de ocazie din varii directii. Carcalete ar spune mamaia de la tara. Ba o coabitare cu PSD-ul, ba un pic de dreptate si adevar cu PNL-ul, hai si-o infratire cu UDMR-ul, cu UNPR-ul, cu PNG-ul etc.

Si toata mixtura asta ar fi avut pretentia sa ne vanda noua ideea de corectitudine, consecventa si stabilitate. Greu, nu? Greu. Si la fel presimt ca va fi si cu viitorul amestec.

Bogdan Ciuclaru
sursa: voxpublica.realitatea.net

	Primiti cu Spatiul Schengen? Se pare ca si de aceasta data planul de acasa nu se prea potriveste cu cel din targ. Daca, pana acum, oficialii romani erau siguri ca, in martie 2011,...
	Romania confiscata Milioane de cetateni sunt chemati la urne. Sa gireze, inca o data, incompetenta, iresponsabilitatea, dispretul celor care ne conduc. De 20 de ani, alesii...
	Adevaratii mafioti ai Romaniei Cine sunt mafiotii pe care nu ii putem niciodata deovedi, dar a caror prezenta o simtim mereu in preajma, a caror putere o simtim zi de zi, a caror bogatie...

Filed under: Lupta pentru Romania, Politica, Puncte de vedere | Alexandria Librarii, Bogdan Ciuclaru, clasa politica, corectitudine, Gandeste, Mizererabilii, PDL, PNL, PSD, sanctionare, traseism politic|3 Comments

Cum să-ți vinzi țara ieftin și să o cumperi scump

Sloganul “nu ne vindem țara”, un refuz niciodată dus până la capăt, a fost mereu mai comod decât întrebările “de ce?”, “cum?”, “la ce preț?
În SUA, dacă găsești petrol pe teren federal, trebuie să plătești 17% din valoare, una dintre cele mai ridicate redevențe directe din lume. Dacă dai de aur, poți să pleci cu el acasă fără să datorezi un cent.
Acestea sunt două extreme care conturează o politică foarte precisă asupra a ce înseamnă exploatarea resurselor și care, într-o formă sau alta, se regăsește în majoritatea țărilor “cu apă caldă”.
Atunci când o resursă este greu de exploatat, e mai importantă activitatea în sine decât venitul direct pe care îl poate încasa statul. Dimpotrivă, când resursa este abundentă sau când prețul este mare sau când e preferabilă conservarea, atunci redevența crește, de multe ori progresiv. Rusia, de exemplu, taxează petrolul cu 22%, dar numai ce depășește primii 15 dolari despre care se presupune că sunt costuri de producție. Alte țări taxează suplimentar “extraprofiturile”.

Modelul redevențelor directe poate părea dezavantajos atunci când prețurile sunt sus, însă pe termen lung diferențele nu mai sunt atât de importante. Contează mai mult aranjamentele din spatele redevențelor. În cazul Petrom, de exemplu, redevența este calculată corect: 3,5% pentru zăcămintele mici, care abia mai produc ceva, până la 13,5% pentru cele noi, unde o sondă săpată acum va produce timp de câteva zeci de ani. Problema aici este valoarea la care se aplică acest procent: puțin peste 20 de dolari pe baril, deși între timp prețul a crescut de cinci ori.

În cazul hidrocarburilor, unde România are ceva rezerve, paguba este reală și directă: fie redevență prea mică la petrol, fie preț prea mic la gaze. În cazul mineritului, discuția e mult mai complicată. Cât să fie redevența pentru cineva care se apucă să scoată huila din Valea Jiului? Că până acum a fost, în mod real, fără nici o exagerare, 100% cu minus în față. Adică statul cheltuie doi lei ca să încaseze unul.

Se vorbește în România despre “vânzarea resurselor”, cu sonoritatea deja-faimosului “nu ne vindem țara”. Discuția este parțial legitimă, pentru că fiind vorba de resurse publice fiecare cetățean ar trebui să se pronunțe dacă vrea sau nu să vândă și în ce condiții. Însă de cele mai multe ori dezbaterea se pierde în zgomotul de fond. Sloganul, un refuz niciodată dus până la capăt, a fost mereu mai comod decât întrebările “de ce?”, “cum?”, “la ce preț?”

Au fost vândute resursele de cupru pe 200 de milioane de euro? Nici vorbă! Se vinde doar cuprul extras, contra unei redevențe de 4% din valoare care ar fi trebuit să devină 6% dacă Monitorul Oficial nu ar fi oprit în mod misterios publicarea. În realitate, se vinde o companie semi-falimentară, deținătoare a unei licențe. E redevența asta prea mică? Da, prețul obținut spune că, la cotația de acum a cuprului cel puțin, redevența este sub potențial. Și mai exact, prețul și redevența merg în sensuri opuse. Teoretic, Cupru Min putea fi la fel de bine dată pe un euro oricui oferea o redevență mai mare.

Sigur, dar nu mai bine exploata statul? Păi chiar a făcut-o, dar cu pierdere netă la zece ani și o întrerupere totală de activitate prin 2008, înainte ca prețul cuprului să o ia iar în sus. De fapt, întreg mineritul a adus pierderi în România, de la huilă până la aur.

Nu înseamnă că privatizările sunt automat în regulă. Dimpotrivă, jocul steril dintre redevențe și preț lasă în plan secund lucrurile care contează cu adevărat. De exemplu, ce s-a vândut exact. Resursele subsolului sunt guvernate în mod complet stupid de secretomanie birocratică, care lasă loc unor jafuri greu de imaginat. Nu puține au fost cazurile în care exploratori români au anunțat descoperiri fără să fi fost deloc pe teren, taman când prețul pentru o resursă sau alta a atins un punct de fierbere.

Din înfloritorul comerț subteran cu studii tehnice s-ar putea afla, de exemplu, cât aur, argint sau wolfram se poate scoate de la Roșia Poieni, câte metale rare – de la Roșia Montană șamd. În lipsa informațiilor, licitațiile sunt viciate din start, prin cea mai insidioasă metodă (aranjatul caietelor de sarcini e treabă de amatori). Cei care doar bănuiesc la ce să se aștepte nu știu unde să se oprească, în timp ce deținătorii informațiilor licitează sume care par neverosimile.

Soluția politică acceptabilă pentru o națiune temperamentală ca România este să renunțe la redevențele fixe și să impună un model de partajare a profiturilor, după model rusesc, chiar dacă îl va regreta în caz de scădere a prețurilor. Însă pentru ca să “nu ne vindem țara” (și ca să nu basculăm năuci între tunuri strategice și mitinguri de protest încă 20 de ani) e nevoie de o desecretizare de la un cap la altul a întregii documentații existente și a contractelor de până acum.

Autor: Lucian Davidescu

Sursa: riscograma.ro

	Gaz mai scump după scandalul “Spionul”? Ruşii cred că disensiunile diplomatice cu România pot răci şi relaţiile economice. Chiar dacă ambele ţări sunt dependente una de alta din punct...
	Dineu cu prosti De câteva zile asistăm la declaraţiile sterile ale piticilor din guvern cu privire la preţul carburanţilor. Neputinţa guvernului cred că nu poate...
	Dupa criza vor veni scumpirile Analisti si oficiali de diferite ranguri sunt de acord in a spune ca iesirea din criza mondiala nu aduce numai vesti bune. Odata cu revenirea economiei...

Filed under: Lupta pentru Romania | Alexandria Librarii, Gandeste, redevențe, România, Roșia Montană, Rusia, SUA|1 Comment

« Previous Entries||Next Entries »

Archive for Lupta pentru Romania

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Related Posts:

Despre

De Ce Iubesc Romania

Jean le Rond d'Alembert

Mahatma Gandhi

Emma Goldman

George Soros

Dan David

Steve Forbes

Urmarim frecvent

Oameni frumosi

Blogroll

Vizitatori

Meta

Pagini

Categorii

Postari recente

Comentarii recente