C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for General

Liviu Pleșoianu la Strasbourg: “DA, am folosit cuvântul interzis: rușii!”

Share Button

Declarație extraordinară la Adunarea Parlamentară a CE: „Fie reușim să trecem împreună peste acest prag, această veritabilă cumpănă a umanității, fie colapsăm”.

Liviu-Plesoianu-960x540

În cadrul Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei desfășurată la Strasbourg între 24 și 28 aprilie 2017, mai mulți parlamentari români s-au remarcat prin luări de cuvânt de excepție. Unul dintre oamenii politici au noului val care au dovedit echilibru, profesionalism și originalitate, social democratul Liviu Pleșoianu a avut o intervenție cu totul neobișnuită pentru perioada actuală.

Luarea de poziție a deputatului român este un demers tranșant: “Nu putem să depășim decât ÎMPREUNĂ această veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII”. Iar din start, tânărul om politic recunoaște un adevăr — “Niciun cadru legislativ nu poate rezolva prin el însuși problema discriminării sau a conflictului dintre națiuni”. În acest context, el consideră că actele instituțiilor europene nu sunt suficiente fără un real (climat de) dialog, fără comunicare și lipsa înțelegerii reciproce,

Liviu Pleșoianu a mărturisit și o nedumerire: “cât de mult cunoaștem despre specificul altor națiuni?”. Singurul mod prin care putem asigura o mai bună înțelegere reciprocă, consideră Pleșoaianu, este “o mai bună comunicare între culturile noastre (inclusiv între religiile noastre) este acela al derulării unor programe permanente în acest sens”. Iar în susținerea acestui mod de abordare, deputatul român a abordat un subiect aproape tabu în această perioadă — relația cu Rusia.

“Să luăm un singur exemplu edificator — cel al… „rușilor”. De câte ori am auzit asta: „Rușii amenință Europa”!?…Ei bine, trebuie să înțelegem că, exact în timp ce spunem sau auzim asta, zeci de milioane de ruși nu fac altceva decât să meargă la muncă, să-și crească fiicele și fiii, să-și plătească taxele, să se spele pe mâini, să-și cânte cântecele — să facă, adică, EXACT ce facem și noi! Și atunci… n-are fi mult mai benefic pentru noi toți să încercăm, măcar, să-i înțelegem mai bine?…Iar acesta este doar un caz. Putem la fel de bine să completăm spațiul cu numele oricărei alte națiuni”.

Concluzia dar și avertismentul tânărului om politic român este că ziua însănătoșirii noastre morale și sociale va fi “ziua în care vom începe să ne raportăm la ceilalți ca la noi înșine”. Făcând apel la celebrul “Toți pentru unul și unul pentru toți”, Pleșoianu declară că nu e doar un celebru motto literar, ci “ar trebui să reprezinte numele singurei autostrăzi spirituale suficient de încăpătoare pentru noi toți, una pe care se poate circula în deplină siguranță”.

“Nu mai avem alte opțiuni. Fie colapsăm și ne pierdem cu totul UMANITATEA, fie reușim să trecem, ÎMPREUNĂ, peste acest prag, să depășim această veritabilă CUMPĂNĂ A UMANITĂȚII, devenind astfel mai conștienți și mai puternici! Avem nevoie să începem să ne oferim unii altora din semnificațiile profunde ale comorilor spirituale și culturale pe care le deținem. Doar acest schimb VIU va putea demara PROCESUL de ÎNSĂNĂTOȘIRE!”, și-a încheiat deputatul Liviu Pleșoianu luarea de poziție de la sesiunea APCE.

Postând această intervenție, Pleșoianu a făcut și o scurtă atenționare la adresa fobiei binecunoscute, indusă românilor: “Luare de poziție la APCE, în cadrul căreia — ah, DA! — am folosit și cuvântul interzis: “rușii”!”

Sursa: Sputnik Moldova-Romania

Share Button

Ion Cristoiu: Ce este Statul paralel? Sistemul instituţiilor de forţă din România, avînd în centru Binomul SRI-DNA

Share Button

Serialul Noi sîntem statul! a ajuns, iată, la episodul al 13-lea.

Chess the King falls

Precizez asta, deoarece acum, cînd scriu acest text, am primit deja prin e-mail, de la autor, aflat undeva peste Ocean, în America, episodul al 13-lea, dedicat rolului important jucat de Sebastian Ghiță, ca agent al SRI și prin asta al Statului paralel, în multe dintre momentele enigmatice ale ultimilor ani; enigmatice, pentru că ele n-au fost rodul confruntării dintre instituțiile la vedere ale statului, ci rezultatul implicării în viața social-politică a Statului din umbră sau a Statului paralel, cum îi spune Dan Andronic.

Concomitent cu serialul, am urmărit și reacțiile de pe scena politico-mediatică a momentului.
Așa cum am mai scris, reacțiile din presă și din politică la dezvăluirile despre abuzurile Sistemului, avînd în centru Binomul SRI-DNA, pot fi și chiar trebuie judecate drept reacții ale Statului Paralel în lupta sa pe viață și pe moarte pentru a-și păstra Puterea deținută în statul român, în detrimentul instituțiilor democratice, singurele îndreptățite constituțional s-o dețină.
Din acest punct de vedere, primirea făcută serialului iscălit de Dan Andronic mi s-a părut edificatoare atît pentru pîrghiile politico-mediatice de care mai dispune Statul paralel, cît și pentru îngrijorarea stîrnită în instituțiile de forță de posibilitatea ca dezvăluirile și analizele din intreprinderea jurnalistului să convingă opinia publică de la noi că o restabilire a Puterii democrației e o deja o chestiune de interes național.

E mai mult decît semnificativ pentru impactul serialului faptul că imediat după apariția episodului X, în care Codruța Kovesi era dată-n gît drept complotistă în fraudarea alegerilor, Dan Andronic a fost chemat la DNA și pus sub acuzare într-un dosar fabricat de procurori.
Cum la fel de semnificativ e faptul că partide precum USR, suspectate de a fi produsul implicării Statului paralel în politică, au contestat adevărul scris de Dan Andronic.

Iată, de exemplu, o declarație a unui senator USR, un anume Mihai Goțiu, faimos pentru locurile improprii alese pentru a trage la aghioase – de la nisipul plin de chiștocuri și scuipați de pe plajă pînă la scaunul tare din sala Parlamentului, edificatoare pentru forța de care mai dispune statul paralel:

„Din punctul meu de vedere, dacă ne luăm de la ce a pornit această poveste, susținerea este subțire. E vorba de o mărturie și așa la mana a doua, că eu am spus ceva și Kovesi ar fi dat din cap într-un anumit fel, e un argument hilar. În condițiile în care domnul Andronic e vizat de mai multe anchete penală”.

Nu mi-a scăpat de exemplul faptul că și după debarcarea lui Florian Coldea, Divizia Presă a Binomului a continuat să acționeze la ordinele pe unitate, trimise, desigur, sub formă de normative, de cei care l-au înlocuit pe fostul stăpîn al Statului paralel. Deși din punct de vedere jurnalistic, dezvăluirile lui Dan Andronic au fost și sînt interesante pentru întreaga opinie publică, nici o instituție de presă care trăiește din tiraj și rating, indiferent de poziția față de serial și de autor, neputînd să le neglijeze fără riscuri comerciale, site-urile și ziarele știute deja ca aparținînd Diviziei Presă le-au trecut cu vederea , potrivit învățăturii de propagandă bolșevică a Știrilor care nu există.

Alte unități de propagandă și agitație ale Statului paralel au consemnat dezvăluirile din serial străduindu-se să le compromită.
Fie prin prezentarea lui Dan Andronic drept o persoană care nu merită încredere, deoarece spre deosebire de ofițerii sub acoperire ai instituției de presă e un penal, fie punînd la îndoială în chip tendențios adevărul celor spune de autor.
Argumentul invocat de Mihai Goțiu cu penalul Dan Andronic pare a fi ordin pe unitate, ordin clișeu, desigur, cîtă vreme însăși Codruța Kovesi îl folosește pentru a evita să răspundă unor acuzații.

Digi 24, televiziunea noi Securități, singura instituție de presă de pe lumea asta, cu excepția oficiosului PC din Coreea de Nord, care are drept punct central din program dezinteresul față de rating, a prezentat pe 12 aprilie 2017, știrea despre înființarea Comisiei de anchetă adăugînd cu tîlc:

„Andronic, urmărit penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, în dosarul DNA în care sunt cercetate și Elena Udrea și Ioana Băsescu, a susținut, printr-un editorial, că ar fi participat la o întâlnire, acasă la Gabriel Oprea, în noaptea turului II al prezidențialelor din 2009, la care erau prezenți șefii SRI și DNA”.

Sugestie grețoasă, tipic securistică!
Nu trebuie să luați în serios dezvăluirile lui Dan Andronic, pentru că e un urmărit penal!

Am urmărit atît serialul, cît și reacțiile furibunde ale Sistemului, deoarece mă număr printre cei care văd în serialul lui Dan Andronic Noi suntem Statul! un moment crucial în bătălia angajată de forţele democratice din România pentru lichidarea sau măcar micşorarea Statului paralel, existent încă din primii ani postdecembriști, dar care a cunoscut o dezvoltare cancerigenă, în anii de mandat prezidenţial al lui Traian Băsescu şi a devenit adevărata Putere după alegerile din noiembrie 2014, cînd acest Stat paralel şi-a plasat în fotoliul de preşedinte Raţa lor mecanică.

Anul acesta se împlinesc deja trei ani de la preluarea şefiei Statului de către Klaus Iohannis, ceea ce înseamnă depăşirea deja a jumătate de mandat.
Orice bilanţ, chiar şi binevoitor, al vieţii şi activităţii Celui de la Cotroceni, în afară de zdrobirea PNL în alegerile parlamentare şi asigurarea, pentru PSD, a celei mai mari victorii înregistrate de un partid în postdecembrism, nu se poate vorbi de vreo înfăptuire. În rest, cînd n-a fost plecat din ţară sau cînd nu s-a retras într-o depresie cu adînci resorturi psihiatrice, Klaus Iohannis s-a manifestat activ ca un purtător de cuvînt al Statului paralel.

Ce este Statul paralel?
Serialul lui Dan Andronic, de o valoare ieşită din comun, pentru că, deşi autorul susţine că e doar rezultatul investigaţiei de jurnalist, în realitate, fie şi prin cunoaşterea contextului, a scenei şi a actorilor, el se bazează pe dezvăluirile unui om puternic implicat în acest Stat paralel, conturează Statul paralel drept Sistemul instituţiilor de forţă din România, avînd în centru Binomul SRI-DNA, Sistem care s-a implicat major în bătălia politică, scoţînd din joc politicieni, impunînd lideri de partide, creînd şi susţinînd partide, punînd la cale diversiuni mediatice, scoţînd TeFeLişti în stradă, dirijînd reţele de presă şi de societate civilă. Nu e clar dacă implicarea în bătălia politică a Sistemului îşi are cauza în interesele materiale ale ştabilor din fruntea instituţiilor de forţă sau în ambiţia unora de a-şi impune propriul Proiect de ţară.
Indiscutabil e că vorbele mari – Proiect de ţară, Siguranţă naţională, stat de drept – au fost invocate ca pretext ori de cîte ori Sistemul a acţionat la limita Legii sau chiar a încălcat-o.

Așa cum scriam mai sus, Statul paralel nu e o noutate a ultimilor ani.
Statul paralel a funcționat și în anii staliniști, cînd Securitatea ajunsese să încalece Partidul, și în primii ani postdecembriști, cînd Serviciile secrete îl sprijineau pe Ion Iliescu, iar Parchetul General era folosit pentru răfuielile politice ale FSN.
La Statul paralel se referă și Emil Constantinescu cînd spune că l-au învins securiștii.

Din serialul lui Dan Andronic se vede clar însă că Statul paralel s-a creat şi s-a dezvoltat cu complicitatea unor politicieni români. Prezenţa lui Liviu Dragnea la sindrofiile consacrate zilei de naştere a lui Florian Coldea, secvenţa cu mîngîierea duioasă a ghipsului purtat de Codruţa Kovesi, dezvăluită în serial, sînt emblematice pentru relaţia ambiguă dintre politicienii români şi Statul paralel. Dacă ne gîndim că SRI a obţinut dreptul de a avea firme comerciale sub acoperire printr-o Ordonanţa de Urgenţă dată de Adrian Năstase, că Victor Ponta a susţinut numirea Codruţei Kovesi la DNA, că Traian Băsescu îi denunţă acum pe cei promovaţi de el în funcţii, avem în faţă un adevăr incomod:
Deşi pretind pe toate drumurile că bătălia politică, şi mai ales bătălia electorală trebuie lăsată să se desfăşoare doar între politicieni, pentru seducerea electoratului, politicienii români au fost complici la formarea şi dezvoltarea Statului paralel, l-au acceptat cîtă vreme le-a fost folositor, iar cînd Statul paralel le-a arătat colţii, s-au apucat să-l denunţe.

Semnificativă din acest punct de vedere e reacția liderilor PNL la instituirea Comisiei de anchetă.
PNL, împins pe zi ce trece tot mai aproape de mormîntul politic de pantofiorului noii favorite a lui Klaus Iohannis, numita Raluca Turcan, s-a angajat într-o bătălie publică sinucigașă împotriva oricărei preluări de către o comisie parlamentară a dezvăluirilor lui Dan Andronic, pentru că vede în serial un atac la șefa DNA. Liderii PNL, precum Mihai Voicu, se dau de ceasul morții s-o facă pe bodyguarzii Codruței Kovesi.
Asta pînă cînd DNA nu-i înhață și pe ei.
Atunci descoperă cu indignarea existența Statului Paralel.

Pe scena publică se dezbate de ceva timp, doar episodul X, cel în care Dan Andronic istoriseşte despre reuniunea unei celule de criză la Gabriel Oprea acasă, în seara lui 6 decembrie 2017, seara celui de-al doilea tur al prezidenţialelor, celulă de criză alcătuită din George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, şeful operativ al SRI, Codruţa Kovesi, la vremea respectivă procuror general.
Acest episod, care a dus şi la iniţiativa constituirii unei Comisii parlamentare de anchetă, nu poate fi înţeles însă în afara episoadelor anterioare şi a celor care au urmat sau chiar vor urma.
De altfel, cum de atîtea ori a explicat Dan Andronic, fără a-i fi luate în seamă aserţiunile, dezvăluirile privind reuniunea de criză de la Gabriel Oprea au fost făcute de Dan Andronic pentru a da un exemplu concret de cum funcţiona şi funcţionează încă Statul paralel.

Din acest punct de vedere, Comisia de anchetă ar trebui să ia în dezbatere întreg serialul și nu numai episodul X.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Share Button

Generația Millennials: românii inteligenți și narcisiști de lângă noi

Share Button

Cine sunt? Ce vor? De unde vin? Încotro se îndreaptă? Sunt ei cei care fac trecerea dintre două lumi care se separă tot mai mult și par să nu mai aibă legătură una cu cealaltă? Nu știm încă ce înseamnă ei astăzi. Istoria va fi cea care va decide, mai târziu, care le-au fost rolul, locul și destinul.

millennials

Li se spune Millennials. Sau Generația Y. Ori 9/11. Sunt New Booomers. Generația EuEuEu ori Generația Noi. Generația Globală. Generația Google.

Sociologi, psihologi, companii de marketing îi studiază, îi etichetează, fac cercetări, trag concluzii, emit ipoteze. Nu au căzut de acord exact asupra anilor când s-au născut și nici nu sunt delimitați clar de cei care le vor urma, Generația Z. Perioada aproximativă de identificare în timp ar fi 1980-2004.

Păreri diferite, aceeași concluzie: control și libertate

Numele Millennials a fost dat de doi americani, absolvenți de școli prestigioase, Harvard și Yale. William Strauss și Neil Howe au scris despre ei în mai multe cărți: „Generațiile: Istoria viitorului Americii“ (1987), „1584-2069“ (1991) și „Millennials: Următoarea Generație Nemaipomenită“ (2000). Cei doi autori spun că fiecare generație are anumite caracteristici comune și atribuie tinerilor Millennials 7 trăsături de bază: încrezători, deosebiți, orientați spre echipă, convenționali, ambițioși, preocupați de siguranță și de control. Ei preziceau că Millennials vor fi minți civice, cu un simț puternic al comunității, nu doar locale, ci și globale.

Psihologul Jean Twege descria însă generația Millennials în volumul său din 2006, „Generația Mea“, un pic diferit: ca fiind mai încrezători, mai asertivi, dar și mai nefericiți decât generațiile anterioare. Bazându-se pe studii de personalitate, ea spune că acești tineri sunt îndrăzneți și toleranți, însă dezvoltă personalități narcisiste în perioada de adolescență, și pune sub semnul întrebării predicțiile celor doi autori americani despre faptul că Millennials ar dovedi spirit cetățenesc.

Părerile sunt împărțite. S-a spus că sunt narcisiști, leneși, nestatornici. În cartea „Copiii Trofeu“, autorul Ron Alsop explică motivul pentru care acești tineri au primit atâtea apelative negative. Mulți dintre ei au fost recompensați în copilărie pentru realizări neînsemnate, precum diplome de participare în diverse competiții, și din această cauză au așteptări nerealiste în viața profesională.

Un articol din ziarul „Times“ relatează faptul că ei vor programe de muncă flexibile, mai multe pauze de cafea și șiruri interminabile de laude din partea superiorilor.

Un alt articol din aceeași publicație, cu titlul „Generația Eu Eu Eu“, începe astfel: „Sunt narcisiști. Sunt leneși. Sunt răsfățați. Chiar te deziluzionează un pic. Acestea nu sunt doar stereotipuri negative, nefondate, despre 80 de milioane de americani născuți între anii 1980 și 2000. Sunt susținute de un deceniu de cercetare sociologică“.

Un studiu efectuat în 2012 arată faptul că ei sunt „detașați din punct de vedere civic și politic, axați mai mult pe valorile materiale și mai puțin implicați în comunitatea în care trăiesc decât Generația X (1962-1981) și Baby Boomers (1946-1961)“. Această tendință pune accentul pe valori extrinseci, precum banii, faima, imaginea, și mai puțin pe cele intrinseci, cum ar fi auto-acceptarea, apartenența la un grup și la o comunitate.

Studiul s-a concentrat pe analizarea a două baze de date mari ce conțineau portofoliile a peste 9 milioane de studenți și liceeni.

Tinerii Millennials au primit și aprecieri. Sunt considerați ca fiind extrem de receptivi, încrezători, liberali și susținători ai drepturilor homosexualilor și ai minorităților de orice fel. Există și în prezent dezbateri continue despre această generație. Fie că sunt narcisiști sau receptivi, cu siguranță adevărul se află undeva la mijloc.

Alte cercetări spun că „Generația Eu“ nu gravitează doar în jurul cuvântului „eu“. Tinerii de azi nu sunt mai egocentrici decât părinții lor. „Am ajuns la concluzia că tinerii de acum nu sunt foarte diferiți față de cum au fost părinții lor la aceeași vârstă, adică prin anii ‚70“, spune Brent Donnellan, coordonatorul unei echipe de cercetare și profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Michigan. Rezultatele studiilor provin de pe culmile cercetărilor care prezintă lacune generale în atitudinea tinerilor față de locul de muncă. Studiile au analizat persoane născute între anii 1982 și 1999, persoane ce pun mai mult preț pe timpul liber decât pe locul de muncă și pe recompense precum salarii substanțiale și statut social.

„În căutarea fericirii“ este un studiu pentru marketingul de brand realizat în 2014 de Zenith Optimedia asupra a 6.000 de tineri, cu vârste între 18 şi 34 de ani, din 10 țări: Argentina, Australia, China, Emiratele Arabe, Franța, Marea Britanie, Mexic, Rusia, Spania și SUA. Potrivit cercetării, tinerii din generația Millennials cred că deținerea controlului asupra propriilor vieți îi ajută să fie liberi. Ei gândesc diferit faţă de înaintașii lor. Millennials dezaprobă mentalitatea celor din generația Baby Boomer – după Al Doilea Război Mondial – și consumerismul Generației X – născuți în anii ‚60-’70. Pun accent deosebit pe fericirea personală, iar pentru obținerea ei sunt importante: realizarea propriilor visuri, sănătatea, cariera, educația, stabilitatea financiară. Au o abordare liberală în economie și politică. Cred că luarea deciziilor (59%), rezolvarea problemelor (47%) și independența financiară (60%) sunt atribute ale maturității. Cu toate astea, în mod paradoxal, doar 17% vor să-și cumpere o casă, 21% vor să se căsătorească și 39% vor să se separe de părinți. Explicația se găsește tot în accentul pe care îl pun pe propria persoană și în evitarea asumării de angajamente pe termen lung. Felul în care gândesc este influențat de recesiunea economică globală, avântul tehnologic și extinderea libertăților individuale. Crescuți într-o lume informatizată, sunt dependenți de rețelele de socializare, pe care își spun poveștile de viață.

Studiul mai arată că tinerii Millennials au o nevoie mare de control. Cei care știu clar cum merg lucrurile în cariera lor sunt cu 56% mai fericiți decât cei care nu știu. Aceia care și-au stabilit exact pasiunile și interesele sunt cu 55% mai mulțumiți decât cei care nu știu, iar atunci când își stăpânesc viața socială sunt cu 35% mai satisfăcuți. Fericirea pentru ei înseamnă și acumularea de experiențe deosebite, cu alte cuvinte, se poate spune că le plac senzațiile tari.

Un alt studiu din 2016, al Agenției de Servicii Digitale SYZYGY din Statele Unite, arată că tinerii Millennials au înregistrat procente ridicate la tipologia de personalitate narcisistă, cu 16% mai mult decât cei dinaintea lor, bărbații având scoruri mai ridicate decât femeile. Studiul a examinat două tipuri de narcisism: grandios, extrovertit, caracterizat printr-un „comportament ce caută atenție, putere și dominare“, și narcisismul vulnerabil, introvertit, bazat pe un simț puternic de dreptate proprie și pe o atitudine defensivă.

Atitudinea tinerilor Millennials

Bren Donnellan, alături de colegii săi, a analizat informații procurate de la peste 400.000 de elevi de liceu dintre anii 1976 şi 2006. Baza de date a fost furnizată de organizația „Monitorizăm viitorul“, care se ocupă cu studierea comportamentelor, atitudinilor și valorilor studenților din SUA. Cercetătorii le-au cerut participanților să răspundă la întrebări menite să măsoare nivelul de egoism al fiecăruia. Întrebări precum: „Comparativ cu alții de vârsta ta din țară, cum evaluezi capacitatea ta școlară?“ sau „Cât de inteligent ești comparativ cu alte persoane de vârsta ta?“ au fost unele dintre cele prezente în chestionar.

Pentru a măsura stima de sine, în sondaj au fost incluse șase fraze pe care elevii trebuia să le noteze începând de la cifra 1 (dezacord puternic) la 5 (total de acord). Spre exemplu, cei mai mulți dintre elevi au fost de acord cu fraze precum: „Eu am o atitudine pozitivă față de mine“, „Per ansamblu, sunt mulțumit de mine“. În esență, studiul a concluzionat că nu există nicio diferență de sine stătătoare între generații. Cei născuți între 1976 şi 1980 au avut un scor mediu de 4,08, în comparație cu media tinerilor Millennials – 4,01.

Generația Millennials este mai puțin temătoare decât altele și mai puțin preocupată de probleme sociale precum foametea, sărăcia și conservarea energiei. De asemenea, conform studiului, „Generația Eu“ este mult mai axată pe educația superioară.

Stereotipurile generației

Motivul pentru care există acest stereotip al egoismului și al „tinerilor leneși“ din zilele noastre este că generațiile trecute obișnuiesc să pună tinerimea într-o lumină proastă.

„Cei care au trecut de mult de anii adolescenței au cam uitat ce înseamnă să fii tânăr. Astfel că cei de 45-50 de ani obișnuiesc să compare atitudinea tinerilor de azi cu cea a adulților, în loc să facă o analiză corectă a diferențelor. Copiii de azi sunt precum cei de acum 30 de ani. Toți încearcă să-și găsească locul în lume, să-și creioneze o identitate, iar acest parcurs firesc poate fi unul dificil. Multe cercetări arată că stereotipurile fiecărui grup nu reflectă mai deloc realitatea. Studiul a arătat mai degrabă că vârsta este un factor important, faţă de diferențele dintre generații, în ceea ce privește nivelurile de fericire și alte variabile psihologice“, a mai spus Bren Donnellan.

Generația Y acceptă oportunitățile

„Acești tineri nu vor să se piardă în mulțime, își doresc să fie remarcați, să conteze în marele tot care îi înconjoară și, totodată, să se dezvolte armonios. Sunt atrași de orice noutate și mai puțin interesați de planificarea pe termen lung. Au încredere în propriile forțe și sunt convinși că pot modela universul așa cum își doresc, chiar dacă pleacă la drum cu o simplă idee. Generația Y se remarcă și prin ușurința cu care acceptă oportunitățile și provocările, dar și prin tendința de a amâna anumite angajamente, cum ar fi căsătoria, cariera, economiile financiare, accentul fiind pus pe confortul social și dezvoltarea personală constantă“, subliniază Adelina Condreț, sociolog.

Despre generația lui, Millennials, Petre Pop, elev în clasa a IX-a, pasionat de editare foto/video, ne spune: „Colegii mei stau o grămadă pe telefon, pe laptop, pe gadgeturi. Cei care s-au născut după mine sunt și mai și. S-au născut pur și simplu cu tehnologia în mână. Eu stau mai mult cu scopul de a edita, nu de entertainment. Ies cu prietenii afară, dar nu în parcuri, pentru că nu avem timp, trebuie să mergem la școală. Ne întâlnim pentru a face poze, mai ales ca să lucrăm. Eu fac editare foto și video, mai mult video, pentru o companie care face materiale motivaționale. Am ajuns aici printr-o prietenă care este studentă în Anglia, la o facultate de media. Sunt elev și nu am voie să am contract de muncă, am încheiat un contract de drepturi de autor, pe perioadă nedeterminată. Fiindcă sunt la școală, nu pot să lucrez full time. Însă nu e primul job pe care îl am, vreau să spun că am experiență. Am lucrat și înainte. Am filmat o reclamă pentru o companie care repară centrale tehnice“.

Autori: Alina Chiriță, Giulia Anghel

Sursa: Cotidianul

Share Button

George Maior, acest personaj deghizat într-un fel de Alba-ca-Zăpada, a fost fie eminența cenușie a marelui complot, fie a acoperit o operațiune săvârșită de alții.

Share Button

Indiferent daca este adevarat sau nu faptul ca George Maior, ambasadorul Romaniei la Washington si fost director SRI, are probleme cu autoritatile din Statele Unite, el tot este o persoana extrem de controversata.

george-maior

In definitiv, sub mandatele lui de conducator al celui mai puternic serviciu roman de informatii, s-a intamplat grozavia despre care, astazi, relateaza intreaga presa. Institutiile de forta, in frunte cu SRI, au incercat si in buna masura au reusit sa se substituie institutiilor democratice ale statului. Un veritabil complot antidemocratic, un atentat la siguranta nationala de care domnul George Maior nu putea fi strain. Dimpotriva.

Acest personaj s-a deghizat intotdeauna intr-un fel de Alba ca Zapada. A incercat sa fie extrem de discret, s-a exprimat evaziv, s-a comportat elegant si a fost duplicitar. In realitate, a urmarit cu obstinatie cateva obiective care au excedat atributiile si imputernicirile pe care le detinea conform legii. A fost fie eminenta cenusie a marelui complot, fie personajul care a acoperit o operatiune extrem de periculoasa savarsita de altii.

Cat timp a fost presedinte jucator, Traian Basescu si-a fixat drept obiectiv demonizarea, si nu numai, a institutiilor si organizatiilor democratice. Si a reusit. Tintele lui au fost, simultan, Parlamentul, Guvernul, atunci cand a fost cazul, puterea judecatoreasca, sindicatele, presa, biserica si organizatiile societatii civile. Au existat, fireste, si tinte individuale, de ordinul miilor, constand in persoane care se manifestau ca adversari sau critici ai regimului Basescu.

Bratul inarmat cel mai eficient al acestor operatiuni de demonizare, de discreditare, de compromitere si calomniere a institutiilor si persoanelor, forta cea mai calificata in acest sens s-a dovedit a fi Serviciul Roman de Informatii. Evident, nu in totalitate. In paralel, institutia, devenita supraponderala, s-a achitat, atat de bine cat a putut, si de sarcinile conferite prin lege, legate de contrainformatii si antiterorism.

Ei bine, indiferent cat de eficient a fost Florian Coldea in a executa dispozitiile lui Traian Basescu, George Maior s-a aflat, timp de aproape zece ani, in prima linie. In definitiv, el a reprezentat conducerea la varf a SRI. A fost, indiscutabil, directorul politic al institutiei.

Mai interesant si mai grav inca este ceea ce s-a intamplat dupa ce Traian Basescu si-a incheiat cel de-al doilea mandat, iar in fruntea statului a ajuns Klaus Iohannis. Un personaj suficient de comod si de ignorant, incat sa ramana in afara jocului, lasand impresia ca reprezinta, la varful varfului, statul roman. A fost momentul in care sistemul construit de Traian Basescu, ramas fara stapan, si-a propus ca, printr-o lovitura de stat pasnica, disimulata in actiuni anticoruptie si de protejare a sigurantei nationale, sa incerce sa confiste statul. Iar asta s-a intamplat cat timp George Maior inca s-a aflat la conducerea SRI.

Pentru a ma face mai bine inteles, le reamintesc cititorilor faptul ca acest personaj a figurat, in momente cheie, printre favoritii fie la presedintia Romaniei, fie, de mai multe ori, chiar pentru functie de prim-ministru. Practic, preluarea uneia dintre cele doua functii importante in stat incheia ciclul loviturii de stat si oficializa noul tip de putere. O putere ilegitima, pentru ca nu avea nicio responsabilitate fata de cetateni.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Share Button

MUȘAMALIZAREA DEZVĂLUIRILOR DESPRE KOVESI? DNA CONTRAATACĂ ÎN SCANDALUL ALEGERILOR

Share Button

O știre difuzată ici-colo, în presa de ieri, merită, în opinia noastră, ceva mai multă atenție, pentru că ar putea marca startul contraofensivei Laurei Kovesi în scandalul reuniunii din casa lui Oprea, la alegerile din 2009. E vorba de informația că DNA Craiova a deschis un dosar care vizează mai multe aspecte legate de campania electorală din 2012 a PNL Dolj, dosar în care ar fi anchetat și liberalul Mihai Voicu.

coldea-kovesi-basescu

Concret, audiat ieri de DNA Craiova, un membru al PNL Dolj, Petre Pantalia, a confirmat pentru Gazeta de sud că a fost audiat de procurori într-un dosar în care sunt anchetate mai multe persoane. „Este vorba de un dosar în care se fac cercetări legate de precampania PNL Dolj de la alegerile din 2012, de modul în care au fost cheltuiți banii și au fost împărțite anumite funcții“, a spus el. Actualii lideri PNL Dolj au confirmat, conform GDS, existența unei adrese a DNA Craiova care a solicitat mai multe documente contabile.

Ce legătură ar putea avea, totuși, o asemenea anchetă cu dezvăluirile recente ale lui Dan Andronic despre participarea unor grei ai statului la o nefirească întrunire în noaptea alegerilor din 2009?

Să o luăm metodic și cît mai succint.

În vara lui 2011, după constituirea alianței USL între PSD, PNL și PC, conducerile celor trei partide au stabilit ca desemnarea candidaților pentru alegerile din anul următor să se facă pe baza unor cercetări sociologice minuțioase, care să ducă la identificarea celor mai potriviți oameni.
Spre finele anului, însă, au transpirat în presă o serie de informații extrem de scandaloase legate de manevre oculte cu respectivele cercetări.

După cum dezvăluia, spre exemplu, EVZ, în noiembrie 2011, Mihai Voicu, pe atunci un nume foarte greu în PNL, era puternic contestat de lideri din teritoriu în baza acuzației extrem de grave că făcuse trafic cu chestionarele de desemnare a candidaților, contra unor sume amețitoare în euro.
“Unele evaluări au fost măsluite sau trişate. Voicu şi unii membri din secretariatul general au dat chestionarele cu întrebările evaluatorilor. Nu e prima oară când fac asta. Când au avut loc sondajele judeţene pentru candidaţii la locale, au băgat pe bani pe unii şi pe alţii pentru un loc de preşedinte de CJ sau de primar”, au declarat surse din PNL pentru ziar, la acea vreme.

Ce urmări au avut manevrele lui Voicu?

Șefii de filiale care au beneficiat de chestionarele furnizate pe sub masă de Voicu au avut timp să completeze şi să încropească listele cu proprii oameni pe care i-au pregătit în prealabil şi pentru întrebările din chestionare pentru a nu fi luaţi prin surprindere, au explicat sursele citate pentru EVZ. Drept urmare, filiale codaşe au ajuns la egalitate cu cele performante:
“Filiale care s-au zbătut la alegerile trecute la nivelul pragului de 10%, au ieşit acum la evaluări cu potenţial dublu sau chiar triplu. Nu e normal când ştim că în multe cazuri nici măcar nu şi-au structurat reţelele electorale sau au doar câţiva oameni care se ocupă”, mai declarau sursele citate, dînd ca exemplu şi filiala PNL de Dolj pe care Voicu o conduce şi despre care toţi liderii liberali ştiau că se află într-o situaţie delicată, potenţialul său electoral în judeţ fiind la pământ.

Influența pe care vicepreședintele (și liderul filialei Dolj) Mihai Voicu o avea în PNL, datînd din perioada cînd fusese secretar general, îl deranja și pe Crin Antonescu, numirea în funcția de secretar general a lui Eduard Hellvig fiind, în primul rînd, o încercare de a elimina ”rețeaua Voicu”.

“Atunci s-a vorbit că Voicu a luat zeci de mii de euro ca să pună pe unul sau pe altul pe listele luate în discuţie de conducere. Antonescu a aflat. Ştie că Voicu mai are încă oamenii săi de încredere în secretaritul general pe care i-a plantat de pe vremea când a l-a condus. De aceea l-a numit pe Hellvig, ca sa aibă cu adevărat o mână dreaptă care să-i răspundă direct şi să facă curăţenie pentru el” mai relatau sursele EVZ.

Trăgînd linie și adunînd, dacă ancheta DNA conduce la probe care să susțină acuzația de fraude masive, pe bani, în privința desemnării candidaților USL, alianță care a cîștigat zdrobitor alegerile locale și parlamentare din 2012, se va crea un scandal egal celui actual, privind alegerile prezidențiale din 2009.

La DNA ar putea da cu subsemnatul nu doar Mihai Voicu, ci și Crin Antonescu și, mai ales, Eduard Hellvig, actual director al SRI.
Pentru că sursele informațiilor din presă vorbeau despre ”oameni din secretariatul general” care ar fi făcut trafic de chestionare, cot la cot cu Voicu, ori departamentul respectiv era condus de Hellvig încă din mai 2011.

Chiar și dacă eliminăm din ecuație restul filialelor pe unde și-ar fi tranzacționat Voicu chestionarele și sondajele și ne limităm doar la Dolj, e suficient pentru un mare scandal.

Filiala oltenească a trimis în cîștigători, în 2012, la locale și parlamentare, nume grele precum Olguța Vasilescu, Mircea Geoană, Valeriu Sgonea, Mihai Fifor (actualul președinte al Consiliului Național al PSD), Mihai Voicu, Claudiu Manda ori Mario Oprea, plus celebra grevistă a foamei Cristiana Anghel.

Cu doar cîteva audieri grele, Laura Kovesi, băgată în corzi de scandalul amorsat de Andronic, ar putea ”echilibra” situația. Rămîne doar să urmărim evoluția evenimentelor în zilele care urmează.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Share Button

Negocierile nevăzute ale lui Sebastian Ghiță

Share Button

În culise se petrec întotdeauna lucruri extrem de interesante, oricum mult mai incitante decât ceea ce ni se livrează în mainstream media, unde suntem serviţi cu informaţii fragmentare care frizează uneori absurdul sau sunt plasate în contexte inadecvate. În „eterna şi fascinanta Românie“, accesul la dezvăluirea unor evenimente derulate în culisele puterii este extrem de instructiv pentru oricine doreşte să pătrundă dincolo de aparenţele unui joc politic de suprafaţă.

ghita4

Această luptă permanentă a unor găşti pentru accederea la putere şi, implicit, pentru posibilitatea utilizării unor resurse financiare determină scurgeri deliberate de informaţii, dintr-o parte sau alta, spre mass-media. Toate acestea ne permit nouă, celor plasaţi în faţa scenei, accesul în culise, unde, altfel, am avea intrarea restricţionată. În puţine locuri din lume este atât de evidenţiabilă această rupere a cortinei ca în cazul României. Privirea aruncată dincolo de aparenţele unui spectacol ne permite accesarea unui anumit nivel al cauzalităţii şi poate constitui o oportunitate de înţelegere a mecanismelor ascunse ale puterii.

Păgubiții vor reacționa în forță

Prinderea lui Sebastian Ghiţă în Serbia şi reţinerea lui într-o închisoare în vederea unei prezumtive extrădări constituie epilogul unui lung şir de evenimente care pot fi corelate logic. Există o întrebare firească pe care şi-ar pune-o orice fiinţă avizată. De ce s-a rupt relaţia lui Sebastian Ghiţă, afacerist acoperit de succes, cu Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi, implicit cu structurile aparținătoare, SRI – DNA? Deoarece se pare că între Sebastian Ghiţă şi Florian Coldea a dispărut încrederea absolut necesară derulării unei gestiuni optime a afacerii, iar lui Ghiţă, având, prin natura poziţiei sale subordonate, un grad de autonomie limitat, i s-a întocmit un dosar la DNA. Ulterior, acesta se pare că a eludat pe alocuri legea împărţirii, lege fundamentală în această reţea bazată pe structuri dependente de bani care trebuiau redistribuiţi conform unor scheme dinainte stabilite şi a contraatacat cu dezvăluiri care au vizat tandemul Coldea – Kovesi. Dacă „ai uitat“ cui şi cât să livrezi financiar – respectiv oficialilor de grad înalt SRI, politicienilor conectaţi, precum şi altor personaje integrate în aceste reţele –, ai lezat astfel interese pecuniare prestabilite, urmând să fii scos din joc şi având şanse mari de a înfunda puşcăria. Este exact cazul lui Sebastian Ghiţă, care, prin atitudinea sa, şi-a arogat o independenţă inacceptabilă în faţa sistemului, iar atunci când s-a simţit ameninţat, a adoptat o atitudine de frondă prin care nu a vrut să devină ţap ispăşitor, refuzând implicit postura de ofrandă adusă malaxorului justiţiei româneşti. Ce se întâmplă însă cu cel care muşcă mâna care îl hrăneşte? În fapt, este exact situaţia prezentă a lui Sebastian Ghiţă. Este de aşteptat ca cei păgubiţi financiar să reacţioneze în forţă, fiind de la sine înţeles că toţi banii pe care Ghiţă i-a câştigat se datorează exclusiv relaţiilor pe care le-a cultivat în timp datorită condiţiei sale de ofiţer acoperit. Eficienţa bussines-ului administrat (de fapt, primit în franciză de la SRI) s-a datorat în exclusivitate francizorului, recte SRI-ului, prin intermediul acestuia realizându-se conexiuni cu sfera politică şi de afaceri. Spiritul managerial de excepţie care ar trebui să se găsească în spatele acestei afaceri de succes, citându-l pe Caragiale, există, dar lipseşte cu desăvârşire, el fiind pe deplin substituit de conexiuni adecvate.

Interesul lui Ghiță: negocierea

Astfel, în ultimele zile am aflat că urmăritul prin INTERPOL Sebastian Ghiţă a fost arestat pe teritoriul Serbiei, pe unde, de altfel, se pare că bântuia de câteva luni, cu intermitenţe. Interceptarea şi arestarea „specialistului IT“ Ghiţă s-au realizat, paradoxal, după ce acestuia i-au fost interceptate convorbirile telefonice avute cu fratele său, Alexandru, întâlnirea acestora având loc în Belgrad, amândoi venind dinspre Istanbul. De ce întâlnirea celor doi n-ar fi putut avea loc în Turcia, unde, din cauza climatului tensionat, nimeni nu părea dispus să-i deranjeze? Probabil pentru că, datorită afacerilor derulate în Serbia şi relaţiilor dezvoltate acolo, Ghiţă resimţea aici un anumit grad de siguranţă, extrem de relativă, aşa cum, de altfel, s-a dovedit în ultimă instanţă. Cei doi au fost interceptaţi prin intermediul interceptării convorbirilor telefonice avute şi arestaţi când se găseau împreună în Serbia. Ghiţă deţinea o cartelă cu număr de Franţa, cartelă pe care o folosea strict într-un interval de timp prestabilit. Prezenţa lui Ghiţă pe teritoriul sârbesc denotă faptul că acesta nu a intenţionat să plece într-o ţară de unde extrădarea sa ar fi fost imposibil de realizat, gen Argentina. Concluzia logică este că Sebastian Ghiţă voia să rămână în această zonă pentru a negocia o eventuală reducere sau suspendare a pedepsei judiciare în contul nedifuzării unor informaţii cu potenţial compromiţător, care vizau personaje de genul Laurei Codruţei Kovesi. De altfel, un alt acoperit, de data asta din partea SIE, Victor Viorel Ponta, a afirmat că Sebastian Ghiţă a dezvăluit doar 2% din totalitatea informaţilor incriminatoare pe care acesta le-ar putea scoate la lumină. Noi toţi suntem extrem de dornici să audiem şi restul de 98% din dezvăluirile lui Sebastian Ghiţă. Dar nu cred că ni se va oferi această ocazie prea curând.

„Binomul“ a deranjat anumite afaceri

Dacă realizăm un scurt anamnesis al evenimentelor anterioare, există un fir logic care le leagă. Demisia lui Florian Coldea din postura de director adjunct al SRI survine la un interval temporal dat după demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu din ipostaza de director SIE.

Eliminarea lui MRU a fost anticipată clar şi distinct de diverse ziare care au avut această informaţie cu mult dinainte de transpunerea ei în practică. Corelaţia este relativ simplu de făcut. Operaţiunea Black Cube, în care erau implicaţi foşti (actuali) agenţi MOSSAD, îi viza pe Laura Codruţa Kovesi şi deopotrivă pe Florian Coldea, care, prin acţiunile tandemului DNA – SRI, au deranjat afacerile unor cetăţeni de origine evreiască. MRU a fost acuzat că, în calitatea sa de director al SIE, a ştiut şi a protejat intervenţia agenţilor MOSSAD pe teritoriul României. Este improprie denumirea de foşti agenţi MOSSAD, cei care au făcut parte din acest serviciu de informaţii rămân permanent sub incidenţa acestei structuri. Astfel, în urma ingerinţelor nedorite ale SRI – DNA cu interese financiare ale unor afaceri care se găseau sub oblăduirea MOSSAD-ului, s-a intervenit prin mijloace specifice. În cazul Black Cube s-a derulat o operațiune de tip „inseminare artificială“. Black Cube a fost contractată în vederea descoperirii unor informaţii compromiţătoare despre anumite personaje din România, Laura Codruţa Kovesi aflându-se în capul listei. Această operaţiune s-a desfăşurat sub oblăduirea directă a SIE. Informaţiile au fost adunate şi era nevoie ca acestea să ajungă în mâinile autorităţilor judiciare româneşti. Pentru ca dezvăluirile să fie valide, aceste informații culese trebuiau acceptate în eventualul dosar incriminator. Agenții s-au lăsat deliberat arestaţi, iar prin capturarea lor și confiscarea dovezilor, informaţiile ar fi putut deveni automat probe. Momeala a fost înghiţită de către procurori, care s-au trezit astfel cu un dosar fierbinte în mână, dosar conţinând date despre personajele vizate, date care, altfel, nu puteau intra la dosar. De aici încolo, e o problemă de luptă internă pentru putere şi de negociere, mai zice sursa din cadrul serviciilor care a dezvăluit aceste aspecte.

Factorul-surpriză: serviciile rusești

Toate aceste conectivităţi simultane pot fi deranjate prin dezvăluirile intruzive ale lui Sebastian Ghiţă care o vizau în principal pe Laura Codruţa Kovesi. Ce resurse negociabile suplimentare posedă Sebastian Ghiţă, nu ştim. Dar faptul că nu s-a evaporat din zona Balcanilor denotă că s-a bazat şi încă se bazează pe un potenţial consistent de negociere sub raport informaţional. Cât de puternică sau vulnerabilă este poziţia sa în cursul acestor negocieri, iar nu avem de unde să ştim. Ceea ce bănuim c-ar constitui mobilul principal al războaielor declanşate între aceste grupuri de interese o reprezintă lupta pentru putere şi distribuirea unor sume considerabile de bani, care nu au ajuns la cine trebuiau să ajungă. Cheia fluidizării acestui flux financiar şi informaţional se află în posesia lui Sebastian Ghiţă.

Dacă Ghiţă a fost abordat de serviciile ruseşti, active în spaţiul sârbesc, acestea ar dori, logic, să afle mai mult despre reţeaua informativă NATO din spaţiul balcanic, având în vedere natura operaţiilor fraţilor Ghiţă, respectiv un contract de securizare a frontierelor Serbiei şi legături de afaceri în Turcia. Un eventual şantaj, practicat de către Sebastian Ghiţă în raport de SRI – CIA, în sensul disponibilităţii acestuia de a dezvălui informaţii ruşilor, l-ar plasa în postura ingrată de defector, titulatură specifică agenţilor trădători. Această formulă de abordare nu cred că l-a pus sau, respectiv, l-ar pune pe Sebastian Ghiţă într-o situaţie avantajoasă. Din contră.

Plasa de păianjen

Serviciile de informaţii ale Serbiei, cu al cărei actual premier, Aleksandar Vucic, câştigător al alegerilor prezidenţiale (urmează să-şi preia mandatul din 31 mai), Sebastian Ghiţă se află în relaţii bune, l-au arestat totuşi strict din cauza faptului că circula cu un paşaport falsificat. Un proces intentat de statul sârb pentru posesie de acte falsificate ar putea să-l facă să stea în pușcărie între 6 luni şi 3 ani. Având în vedere că, în România, Ghiţă a plătit o cauţiune de 13 milioane de euro pentru a nu face o zi de puşcărie, este puţin probabil că ar prefera să petreacă un interval de timp într-una din puşcăriile din Serbia. Condiţiile în care se poate realiza repatrierea forţată în baza unui tratat de extrădare a acestui personaj se găsesc încă sub semnul întrebării.

Sebastian Ghiţă este, în calitatea sa de agent informativ, legat prin multiple fire de SRI. El reprezintă un nod important într-o reţea mai vastă. Imaginaţi-vă o plasă de păianjen cu fire tentaculare care au extensie în Turcia, Serbia şi în alte ţări aparţinând spaţiului balcanic şi care colcăie de agenţi informativi aparţinând SRI-ului, precum şi altor servicii de informaţii. Prin urmare, există o sumedenie de interese multiple, care, după caz, sunt convergente sau divergente, acestea deservind diverse grupări. Ghiţă a fost arestat în Belgrad deoarece deţinea un paşaport sloven perfect falsificat. Astfel, presa oficioasă, din care se preiau informaţii pe surse, ne creează un peisaj artificial din care putem extrage, cu o anumită aproximaţie, un posibil curs veridic al evenimentelor. Faptul că Serbia este ostilă simultan NATO din cauza bombardamentelor care au provenit din partea acestui bloc militar a făcut-o să cultive relaţii bune cu Federaţia Rusă, implicit cu structurile militare şi serviciile de informaţii ale acestui stat. Pe de altă parte, Serbia se găseşte pe lista de aşteptare pentru intrarea în Uniunea Europeană, care ar face-o disponibilă la eventualele negocieri privind extrădarea lui Ghiţă.

Sacrificarea din Vinerea Mare

Se poate creiona cu o anumită aproximare profilul psihologic al lui Sebastian Ghiţă. Posesor simultan de soţie şi amantă, acesta are doi copii, iar afacerile sunt strict legate de această zonă a Balcanilor. Conexiunea cu zona balcanică este dată de ataşamentul său faţă de relaţiile de familie şi afaceri şi se constituie în explicaţia principală a rămânerii sale în acest areal, deşi o informaţie apărută în urmă cu două luni, pe surse, dovedeşte că Franţa şi Turcia s-ar fi găsit printre locurile prin care a trecut ofiţerul sub acoperire Sebastian Ghiţă. Devine astfel inteligibil de ce el nu ar dori să părăsească această zonă şi, simultan, de ce şi-a asumat deliberat riscul de a fi capturat. Astfel, de cealaltă parte, a celor care îl urmăreau, deşi s-a ştiut cu exactitate traiectoria urmată de acesta, a fost totuşi lăsat să evolueze aparent liber până în momentul arestării. Acest moment a fost plasat exact în Vinerea Mare, nucleul sărbătorilor pascale. Momentul a fost deliberat ales, având în vedere conotaţia simbolică a sacrificării în paralel, realizându-se deturnarea atenţiei mass-media româneşti de la fraudarea alegerilor prezidenţiale din 2009 prin dezvăluirea întâlnirii de taină din locuinţa lui Gabriel Oprea. Sebastian Ghiţă, prin casetele video difuzate, care i-au vizat pe Florian Coldea şi, parţial, pe Laura Codruţa Kovesi, a încălcat omerta, legea nescrisă a tăcerii, astfel că nimeni din persoanele care s-au aflat în legătură cu el nu se simte acum în siguranţă. Această stare de vulnerabilitate evidentă a unor personaje plasate în poziţii-cheie în structura statului român – ofiţeri SRI de rang înalt, politicieni, oameni de afaceri – constituie o sabie cu două tăişuri pentru Sebastian Ghiţă. Un potenţial periculos de negociere la schimb versus o dorinţă de suprimare definitivă a acestuia din partea unor oameni care îşi simt poziţiile şi interesele ameninţate. În continuare, depinde ce alţi aşi în mânecă posedă Ghiţă în negocierile purtate.

Un imperativ: retragerea serviciilor din politică

Aşteptăm cu interes finalizarea acestor negocieri care se vor găsi în spatele verdictului juridic care urmează să fie dat în cazul lui Sebastian Ghiţă. Totuşi, devine hazardat să operăm în momentul de faţă exclusiv cu supoziţii care posedă un grad aproximativ de veridicitate. Ce este de semnalat ca urmare a acestor evenimente este faptul că se impune retragerea fermă a acţiunilor serviciilor de informaţii româneşti din sfera politicului, afacerilor, mass-media şi restrângerea strictă a activităţii acestora în matca stabilită prin Constituţie, respectiv asigurarea securităţii României în actualul context geopolitic extrem de turbulent.

Reamintim o informaţie apărută pe fluxul de ştiri al agenţiilor de presă din România în luna octombrie a anului trecut, care spunea că în spaţiul Serbiei se constată o intensificare a activităţii diverselor servicii de informaţii. „Autoritățile sârbe au înregistrat o intensificare a activității serviciilor de informațiilor străine în Serbia, atât dinspre Vest, cât și dinspre Est, a estimat premierul sârb Aleksandar Vucic, după o reuniune a biroului de coordonare a serviciilor de securitate națională din Serbia“, potrivit Tanjug, agenţia de presă sârbă. Situaţia în momentul actual se prezintă neschimbată.

Patru plus unu jucători se află la masa de joc unde interferă câmpurile operativ-tactice aflate pe teritoriul sârbesc: Serviciul Român de Informaţii (deşi, conform fişei postului, doar Serviciul de Informaţii Externe ar trebui să opereze în străinătate), CIA (Agenţia de Informaţii Americană), BIA (serviciile de informaţii sârbeşti), serviciile active de informaţii ale Federaţiei Ruse, prin cele două componente, GRU (serviciile de informaţii militare) conectat cu SVR (echivalentul SIE pentru Rusia), şi, bineînţeles MOSSAD-ul, binecunoscutul şi omniprezentul serviciu israelian de informaţii. Primii patru jucători activi, cel de-al cincilea – doar un simplu observator, gata de intervenţie în cazul în care cărţile de joc nu sunt servite adecvat intereselor proprii. Se mai găseşte printre observatori MI6, serviciul de informaţii britanic, care este în intimă legătură cu CIA, deci rămân pe fond doar cinci jucători, dintre care patru activi.

Şi cum israelienii acţionează conform dictonului din Vechiul Testament „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte“, Florian Coldea a trebuit să fie sacrificat, iar Sebastian Ghiţă a fost un bun instrument în acest scop, prin dezvăluirile făcute. Dar cum acesta a avut în vedere în continuare difuzarea unui şir de casete care o vizau pe Laura Codruţa Kovesi, iar respectivele episoade anunţate în prealabil nu s-au mai distribuit, înclinăm să credem că operaţiunea a fost stopată în acest punct. De ce? Simplu, deoarece mult-premiata şi lăudata luptătoare împotriva corupţiei Laura Codruţa Kovesi, alias Cucuveaua Mov, nu avea voie să fie lăsată să cadă în mocirla dezvăluirilor de impact. Natura incriminatoare a acestor informaţii îi plasa pe sprijinitori, în speţă, statele care prin oficiali ai ambasadelor s-au grăbit să plaseze decoraţii în pieptul susnumitei, într-o postură penibilă şi jenantă. Oricum, imaginea ei a fost şi este intens şifonată de alte dezvăluiri care se scurg şi acum prin intermediul presei (a se vedea episoadele lui Dan Andronic). În consecinţă, i s-au pregătit acestei mirobolante dive o ieşire pseudo-onorabilă din scenă la sfârşitul actualului mandat din fruntea DNA şi eventual un post călduţ pe alte meridiane. Bruxelles-ul este una dintre destinaţiile preferate pentru reciclarea şi, simultan, recompensarea acelor indivizi din structurile naţionale care au deservit prin activitatea lor interesele Uniunii Europene: în realitate, o structură suprastatală, cu iz dictatorial. A se vedea cazul Donald Tusk, fostul preşedinte al Poloniei ajuns preşedintele Comisiei Europene, deşi statul de provenienţă nu a fost de acord cu desemnarea lui în această postură.

Autor: Radu Hadârcă

Sursa: Cotidianul

Share Button

Suveranismul și schimbarea alianțelor

Share Button

De circa două decenii muncitorii din Occident votează tot mai mult cu partidele naţionaliste, de fapt cu partidele suveraniste, eurosceptice. Propaganda establishment-ului, recognoscibilă inclusiv la televiziunile de ştiri din România,  pune fenomenul pe seama prostiei sau inculturii lor, aşa cum s-a întâmplat cu ocazia ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană sau când a fost ales Donald Trump preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

20161119_LDD001_0

Cum s-ar zice, proştii şi inculţii, incapabili să înţeleagă proiectele minţilor luminate ale birocraţiei bruxelleze şi ale guvernelor mână în mână cu aceasta, cad victime demagogiei populiste, echivalată bineînţeles cu extremismul!

Să acceptăm termenul. Ce înseamnă totuşi „populism”, ce conţinut politic i se subsumează, dincolo de conotaţiile peiorative atribuite de propagandiştii sistemului? Există deosebiri de la ţară la ţară, însă în linii mari populismul corespunde protecţionismului, în particular protecţionismului social, precum şi unei anumite mobilizări civice opusă aroganţei elitiste a clasei politice, despre care vorbea Marine Le Pen. În condiţiile unui capitalism global tot mai puţin temperat de legislaţia socială, în condiţiile austeritării bugetare impusă de autorităţi pentru a susţine marea finanţă internaţională, în condiţiile în care politicienii cu vocaţia europenismului se preocupă mai mult de stabilitatea monedei unice decât de puterea de cumpărare a propriilor cetăţeni, statul naţional apare drept singurul sprijin instituţional de care dispun oamenii simpli în faţa pieţei nereglementate şi a dictatului bancar. Dorinţa de protecţie legală este rezonabilă şi legitimă, nu are nimic extremist, cu atât mai puţin revendicarea suveranităţii ca formă de reprezentativitate democratică, invers proporţională cu tehnocraţia şi „guvernanţa” fiscală suprastatală pe care le promovează Comisia Europeană. De ce ar fi acestea mai puţin îndreptăţite moral şi politic decât opţiunea favorabilă statului minimal, liberului schimb şi  firmelor cu ramificaţii externe precum Goldman Sachs, unde a ajuns să fie angajat, credem că deloc întâmplător, tocmai fostul comisar şef, José Manuel Barosso?

Asistăm astăzi la un fenomen dublu: pe de o parte partidele socialiste – ne referim la cele din Internaţionala Socialistă – se manifestă ca formaţiuni de centru, reprezentante ale mediului de afaceri şi ale europenismului cu inserţie oligarhică, pe de altă parte dreapta naţionalistă evoluează către stânga, mai exact către o formulă etatistă incluzând măsuri de creştere a siguranţei cetăţeanului şi împotriva delocalizărilor generatoare de şomaj. În acest context, o parte din electoratul de până acum al socialiştilor se reorientează la rândul său către partidele naţionaliste, dar nu fiindcă ar fi devenit de dreapta, ci pentru că partidele de dreapta s-au deplasat la stânga, venindu-i în întâmpinare după reorientarea socialiştilor la centru.

Situaţia actuală mai comportă un aspect. Întrucât se deplasează la stânga, partidele naţionaliste, sau cel puţin o parte a lor, se întâlnesc cu formaţiunile stângii autentice de tipul SYRIZA, Podemos, Front de Gauche, grupate în aşa-numitul Partid al Stângii Europene. Motivaţiile acestora sunt diferite, au alte referinţe doctrinare, dar se apropie de partidele naţionaliste pe terenul suveranismului, adică al confruntării concrete cu internaţionala nedeclarată a capitalului, condusă de Grupul Bilderberg. Consecinţa practică ar fi schimbarea alianţelor, formaţiunile din Partidul Stângii Europene renunţând să-i mai susţină pe socialiştii centrişti care doar mimează interesul pentru problemele oamenilor simpli, în favoarea unor înţelegeri cu naţionaliştii, mai dispuşi se pare la îngrădirea puterii companiilor multinaţionale şi a organismelor bancare internaţionale (Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială). Nu peste tot şi nu fără condiţii, evident. Poţi să te înţelegi cu Frontul Naţional din Franţa, al cărui „extremism” se reduce esenţialmente la cererea de limitare a imigraţiei, dar nu cu Zorii Aurii din Grecia – organizaţie recunoscută pentru acţiunile sale violente.

Bascularea electoratului de stânga este susceptibilă să conducă partidele respective la o asemenea repoziţionare; la fel şi realismul politic, atâta vreme cât, cum spunea Deng Xiaoping, nu contează culoarea pisicii, ceea ce contează este să prindă şoareci. Cu alte cuvinte, mai importantă decât etichetele ideologice este existenţa propriu-zisă, mai importantă decât retorica umanistă fără substanţă este adoptarea efectivă a unei legislaţii sociale protecţioniste, indiferent de mijloace. Totuşi deocamdată există multă reţinere din partea stângii, ce nu doreşte să se compromită colaborând cu „extremiştii”. Reţinere ce se traduce prin ambivalenţă sau ambiguitate, deşi tendinţa de apropiere este resimţită ca atare. Un exmplu îl oferă zilele acestea Jean-Luc Mélenchon, candidatul stângii autentice (Front de Gauche), care după primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa nu a declarat că l-ar susţine mai departe pe centristul mainstreem Emmanuel Macron, dar nici pe naţionalista Marine Le Pen, chiar dacă amândoi se plasează într-un fel sau altul pe poziţii suveraniste.

Prejudecăţile moştenite, presiunea inhibitoare a presei sistemice, animozităţile personale sunt de natură să împiedice sau măcar să întârzie schimbarea alianţelor. În unele ţări din Uniunea Europeană, ca de pildă România, problema nu se pune fie şi numai pentru că lipsesc actorii necesari. Din punct de vedere analitic trebuie să remarcăm totuşi că demarcaţia majoră în politica actuală urmează mai curând axa europenism – suveranism decât axa dreapta – stânga, ceea ce fără îndoială nu înseamnă că între ele nu sunt puncte de intersecţie, ori că termenii de dreapta şi stânga ar fi devenit neoperaţionali. Suveranismul a avut câştig de cauză când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, a fost aproape de victorie la ultimele alegeri prezidenţiale din Austria şi la cele parlamentare din Olanda. Următoarea miză, mai importantă decât celelalte, o reprezintă Franţa.

Autor: Alexandru Mamina

Sursa: Argumente și fapte

Share Button