Archive for General
Why Does Everyone Talk About the Importance of Education but Few Do Something to Improve It?
Hypothetically, imagine the situation in Brazil after receiving two atomic bombs in any war. Imagine further, that all the pride of the country has been devastated, like its infrastructure and economic and social development. Compounding this scenario of pure imagination, imagine that Brazil has no wealth of natural resources (anything from the Amazon or Atlantic Forest) or the mineral wealth we now have.
In this imaginative exercise think now that the geographical area of that country was composed of volcanic islands vulnerable to earthquakes in the last degree on the Richter scale.
Imagined? It would be chaos, right?
If you think this is one of the world’s worst case scenarios, be surprised to learn that in the last century, after the Second World War (after 1945), Japan had all these features described above, with the exception of natural resources in large scale.
However, even given all these constraints of structural and economic orders, this oriental country managed to overcome them with massive investments in a policy of long-term development, focusing on reconstruction of infrastructure and especially in the appreciation of education as an element of transformation. The Japanese educational policy focused specifically on the creation of technical courses supported by a policy of innovation applied at the base. Copy the best products, surpass them in quality, and the proposed goal was achieved by the Japanese. Result? In the 1980s, the then U.S. president Ronald Reagan (1911-2004), had to ask the Japanese Prime Minister Noboru Takeshita (1924-2000), that companies of his country, especially the automotive sector, stop selling cars in the U.S. market, since such action could cause the fall of General Motors (GM).
Not very long after these events, in the 1960s, South Korea sought a model of economic development to be able to move forward with South Korean companies. The socioeconomic indicators of the country were below the Brazilians, not counting the tiny home market. At the same time, Brazil was experiencing the fruits of the process via Import Substitution Industrialization (ISI), which was basically to protect the domestic market from international competition, thus ensuring a space for companies which were within the country (both domestic and multinationals). Such a practice would lead to a competitive process capable of making local businesses replace imported products, ensuring, in essence, a consistent and promising industrialization.
Korea, it is important to note, copied this model with some variations: 1) protected its industry while at the same time promoting competition in the world order, 2) as its domestic market was small, they opted to sell their products to the world, which obliged it, therefore, to make its industries take measured efforts with international leaders, particularly on issues of innovation and competitiveness, 3) conducted an extensive and symptomatic revolution in its education system.
The last demonstration in which this took place? Radical changes occurred in schools through the university level. Substantial investments in basic education have made South Korea think big, as the ruling class believed that education needed structural change. From there a culture of meritocracy was implanted to encourage education, increasing the number of hours of study. Today, after a decade of the new century, the South Koreans study twice as many hours as compared to Brazilian children.
South Korea emphasized specific points: improved teacher salaries, increased partnerships with the private sector in order to raise funds for education and promotion of technological innovation and, ultimately, involved the nuclear family in responsibility (co-participation) in the process of teaching and learning. They applied the sermon that together (government, families, businesses, students and teachers) all become stronger.
The figures underpin this statement: The budget for education in South Korea rose from 2.5% of its Gross Domestic Product (GDP) in 1951 to 22% in 1980 - in less than thirty years, a jump of more than 750% . The result was predictable: South Korea was the only country that managed to develop economically in a well structured form over the last quarter of the twentieth century.
Education: the key variable
In the examples cited, education appears as a decisive variable for the development of countries (Japan and Korea), and currently it is being worked in a cohesive manner for countries growing at considerable rates such as India and China.
This “variable” called education, was also the object of study by economist Theodore Schultz (1902-1998). Following the war, Schultz wondered why Germany and Japan, which were defeated countries physically ravaged by the crudity of bombs, recovered so quickly. Schultz’s conclusion was that the speed of recovery of these countries was due explicitly to a healthy and highly educated population. He said a good combination of these two variables - health and education - we prefer to call it sentiment, would significantly increase the productivity and competitiveness of these and other countries who transited through these paths.
It was in this way - which was already highly familiar to many - that Schultz introduced a new key element for economic development: the Education Capital, which would later be identified as Human Capital. In essence, the know-how (savoir-faire) that Schultz prioritizes as a lever for development.
The work of Schultz, besides influential, particularly in the allocation of resources from developed countries (say Korea whose lesson was well learned and applied) was also on a list of staff development policies recommended by institutions like the World Bank, the International Monetary Fund and the UN itself, in its various reports and studies.
All these situations are well known and some are part of public domain. It is not through ignorance that, in some places, the promotion of education does not become a priority. Certainly the reasons for the neglect are different, with multiple facets.
History is replete with good examples. Examples of development guided by appropriate educational policies are also illustrative. Exiled in Chile during the 1840s, Domingo Faustino Sarmiento (1811-1888) was commissioned to improve the Chilean educational system. On his return to Argentina, Sarmiento became the ninth president of the Republic (1868-74). During this period, he converted the Argentine educational system into a model of excellence. Soon the number of public schools doubled and more than 100 qualitatively unique public libraries were built. Even up to now, Argentines reap the fruits of this system. Not at random, five of our brothers have won the Nobel Prize, three focused on science, including physiology and medicine in 1947.
As for Brazil, the ones who put their feet first to colonize these lands have always wanted this to be a simple place, capable of producing and supplying useful items for metropolitan trade. By the end of the colonial period, this was the goal of the Portuguese empire. It follows that education came to be treated, on Brazilian territory, with mere negligence.
Education work sponsored by the Society of Jesus was removed from Brazilian reality. The first letters were not taught to the simple people, but the sons of the elite (children of the plantation owners). For the simplest (Indians and children of the settlers), teaching was in charge of converting them to the dictates of the Church. Thus, education in Brazil was born with an elitist paint, and continues today - just pay attention to the qualitative distance education for the deprived with the elevated who pay private monthly tuition payments and the still higher educational level and compare them with what is learned in public schools that lack chalk, chairs and, often, teachers are threatened with death in the peripheries.
The first university in Brazil and the five centuries of neglect
Of equal amount, the first university in Brazil was not born with a project to bring liberating and inclusive education, but only to flatter the European elite, granting the King of Belgium the title of Doctor Honoris Causa, in 1920, on account of his visit to the country. This is the seminal history of the current Federal University of Rio de Janeiro (UFRJ), originally known as University of Brazil (UB). What led to this? The continued collapse of public power, begun with the Portuguese, for teaching in Brazil. Today, through the years that are running in the XXI century, we reap the bitter fruit of those badly-initiated public administrations in the sixteenth century. There are five centuries of neglect. Currently, the Brazilian educational system is highly inefficient to promote a break with the status quo and to promote, through knowledge, a policy of valuing the individual.
In Brazil, coming from the world of politics, being a politician with a refined Administrative vision, remains the banner unfurled by Cristovam Buarque. The “Revolution in Education” advocated by the current senator, unfortunately, has not yet reached the ears of the deaf central executive power. As few revolutionaries are within the meaning of the term utopian, Cristovam Buarque is a catapult for those feelings for a better world led by chalk and slate. With this, is packed a world of ideas guided by quality in education. Like him, there is Paulo Freire (1921-1997), Teixeira (1900-1971), Lourenço Filho (1897-1970) and Fernando de Azevedo (1894-1974). And yet, it remains to ask: how many of us know who they were and what they did?
Some day we will repent bitterly for the neglect with which we treat education. We will never be able to build a cohesive nation. And the gateway to this construction is well known: quality education, not quantity of education, merely for convenience.
Maybe that’s why Celso Furtado (1920-2004), our most brilliant economist, rightly said that “we never developed, only modernized” because, in my view, development, through the lens of economics, implies a situation where there is an improvement in the state of life for those who compose the most simple strata of society. This leads us to say this is one of the few countries where the wealthy class seems to dislike the fact that the poor and simpler citizens may have the ability to study. It seems that “they” do not want everyone in a better intellectual condition.
Not coincidentally, we have diametrically opposing social classes - from one side the “luxury,” the other the “rubbish.” Perhaps that is why we still have (as a nation) a mania about the times of slave society, since there are many who still consider manual labor a thing for little people without merit. A country that wishes to be classified as serious needs politicians to return back to the school bench, to make the first of the most basic lessons the development of the alphabet: to eradicate illiteracy, to qualify the individual and give them the opportunity to thrive in life. And that is not done with a mere 4.3 years of study that, on average, each Brazilian is sitting on a bench at school.
Finally, we must point out here that we seek only understanding of history. Is up to you, distinguished reader, to “discover” who are the guilty culprits for the neglect of education and, more importantly, understand why everyone talks about the importance of education, especially at election time, but few are they that do something to improve it. After all, as the Frenchman Bachelard would say, “the truth is the daughter of discussion.” So let’s provoke more than discussion. The time is ripe.
Hugo Eduardo Meza Pinto
Marcus Eduardo de Oliveira
Translated from the Portuguese version by: Lisa KARPOVA
sursa: PRAVDA.Ru
„Bula aurului“ – precursoarea unei noi crize globale
Preţul metalului preţios creşte neîntrerupt şi este aşteptat să crească indiferent de recăderea în recesiune sau de creşterea viguroasă a economiei, ceea ce indică o bulă speculativă pe care magnatul american George Soros a prezis-o de la începutul anului, dar a cărei “spargere” poate arunca lumea în haos Goana după aur a investitorilor din toată lumea - care a dus la stabilirea de noi şi noi recorduri de preţ, de-a lungul lui 2010 - indică faptul că bursele din întreaga lume sunt prinse într-o bulă nouă speculativă. Prezisă cel puţin de la începutul lui 2010 de magnatul american George Soros, “bula aurului” va continua “umflarea” anul viitor, dar o “spargere” este inevitabilă.
În portofoliul cumpărătorilor se află deja suficiente tone de aur pentru a umple de două ori toate seifurile din Elveţia şi preţul metalului se află în cel de-al zecelea an consecutiv de creştere, respectiv în cea mai lungă asemenea perioadă din ultimii 90 de ani, notează Bloomberg.com. Toată lumea cumpără şi se poate lăuda că a făcut “o afacere bună”, văzând preţurile şi mai mari peste câteva luni.
De-a lungul lui 2010, investitorii au achiziţionat 278 tone de aur, a căror valoare ar fi de 10,4 miliarde USD, la preţul mediu din primele opt luni ale anului. Anul viitor, cei care au cumpărat în 2010 vor fi invidiaţi de cei care se vor fi prins mai târziu de cât de profitabil este să investească în aur.
În decembrie 2009, aurul a atins un maxim istoric de 1.227 USD uncia (28,47 grame), pentru ca, la 21 iunie 2010, noul record absolut să fie de 1.266 USD uncia. Însă scăderea preţului cu circa 20-25 USD faţă de iunie nu este decât temporară, iar creşterea preţului nu se va opri anul acesta.
Din aprecierile a 29 de analişti, fir me de investiţii şi cumpărători de aur, agenţia Bloomberg a ajuns la concluzia că toţi se aşteaptă la stabilirea unui nou record în cursul anului viitor. Uncia de aur ar urma să se vândă cu circa 1.500 USD în 2011, ceea ce ar însemna o creştere de 21% faţă de nivelul ultimelor zile din august 2010 (1.240-1.250 USD).
La Bursa de mărfuri din New York (Comex) s-au înregistrat opţiuni de cum părare a aurului în schimbul a 1.500 USD uncia, în noiembrie 2010. La 1.550 USD pe uncie estimează preţul aurului, până la finalul anului în curs, un analist de la filiala din Londra a Deutsche Bank.
Aur galben pentru zile negre
Oamenii “se tem de o nouă criză”, ceea ce îi determină să îşi păstreze averea în aur, crede Thorsten Proettel, alt analist citat de Bloomberg, de la Landesbank BW din Stuttgart (Germania). Totuşi, Proettel nu vede preţul din 2011 mai mare de 1.350 USD, în timp ce la BNP Paribas estimarea este de 1.370 USD. “Fie o revenire economică rapidă, fie o prelungire a performanţelor slabe, ambele vor aduce noi cumpărători pe piaţa aurului”, consideră Eugen Weinberg, analist la Commerzbank AG (Frankfurt).
“O economie mai puter nică va crea o cerere de aur pentru biju terii. Dacă economia rămâne sla bă ori se înrăutăţeşte, investitorii vor căuta un refugiu” în aur, afirmă Weinberg.
Cele 1.901 tone de aur puse deoparte “pentru zile negre” de către investitori, în 2009, au depăşit, pentru prima oară în trei decenii, consumul de 1.759 tone din care s-au fabricat bijuterii. Situaţia este de aşteptat să fie identică şi în 2010, în timp ce cantitatea de aur achiziţionat ca “investiţie” să crească. Primul cumpărător mondial de aur, India, a cumpărat 480-485 tone în 2009 şi îşi propune să mai aducă în vistierie 600-625 tone, în 2010. De avansul economic al Indiei şi Chinei, unde se înmulţesc bogaţii, îşi leagă speranţele şi producătorii de bijuterii de aur, după ce 2009 a fost al 21-lea an consecutiv de diminuare a cererii pentru astfel de bunuri de lux.
Cine câştigă: speculanţi precum Soros
“A cumpăra la începutul bulei este raţional”, spunea George Soros la începutul lui 2010, ceea ce compania sa de investiţii (Soros Fund Management LLC) facea încă de la sfârşitul lui 2009. În ultimul trimestru, numărul acţiunilor deţinute de compania lui la SPDR Gold Trust (cel mai mare fond de investiţii în aur) crescuse cu 152%, pentru ca, recent, să-şi reducă participaţiile.
La 16 august, Soros Fund Manage ment LLC şi-a vândut 341.20 de acţiuni la fondul respectiv şi a rămas cu 5,24 milioane acţiuni, echivalente cu 16 tone de aur. Soros nu a comentat tranzacţia, astfel încât analiştii se întreabă dacă cumva el presimte că se apropie “spargerea” bulei. Din declaraţiile sale anterioare, reieşea că bula se va “umfla” până la 2.000 USD uncia.
Cine poate pierde: toată lumea
În afara celor care extrag aur şi au avut venituri în creştere (cu 47% în cazul Newmont Mining Corp, cel mai mare producător din SUA), la “spargerea” bulei vor fi afectaţi toţi cei care au mizat pe păstrarea economiilor în acest metal. Cei “prudenţi” au ieşit deja din tranzacţiile cu aur.
Nu doar Soros, ci şi altă firmă de investiţii din SUA, Astor Asset Management LLC, a renunţat la aur încă de la finele lui 2010, deşi 10% din activele sale de 570 milioane USD erau legate de acest metal. “Aurul este prea riscant pentru că prea mulţi oameni pariază pe el”, crede directorul companiei, Bryan Novak, care se teme de ziua când, în goană după bani gheaţă, nenumăraţi investitori vor vinde aurul din ce în ce mai ieftin.
Bogdan MUNTEANU
sursa: gandul.info
Infractiunea de a fi cinstit in Romania
Domnule presedinte, permiteti-mi sa ma predau. Sunt un infractor de drept comun si va aduc la cunostinta faptul ca recunosc asta fiindca am indraznit sa folosesc in tara mea, Romania, in mod constant: cinstea, bunul simt, corectitudinea si politetea.
Acestea, dupa cum stim, constituie infractiuni, pe ale noastre minunate plaiuri mioritice, pentru ca pot afecta grav relatiile intre oameni si pot aduce reale prejudicii in calea dezvoltarii prabusirii tarii noastre. Pentru ca, in aceste momente, cand Romania se afla pe marginea prapastiei, noi trebuie sa facem doar un pas inainte.
Asta este politica d-voastra si noi trebuie sa o sustinem. Stiu ca cinstea, bunul simt, disciplina si respectul fata de copii, batrani sau bolnavi sunt cuvinte si practici invechite, care ar trebui scoase si din DEX, iar minciuna, frauda, coruptia, nesimtirea, hotia, mitocania, maniere pe care d-voastra le promovati cu tact si indemanare, ar trebui sa le invete si copiii de la gradinita.
Recunosc, domnule presedinte faptele mele “ilegale” pe care le-am savarsit in viata mea pana acum si probabil, pentru ele, voi fi aspru pedepsit. Bunaoara, am absolvit o universitate fara sa dau nicio spaga, am toate platile la stat achitate la zi, mi-am deschis o societate comerciala cu care, la fel, sunt cu platile la zi, am doi copii pe care i-am invatat de mici sa respecte varstnicii, sa salute, sa citeasca si sa nu arunce gunoaie pe strada. In timpul liber ascult muzica clasica, joc sah si nu fac politica. Ma multumesc cu o leafa de 700 de lei lunar, nu intru pe rosu cu masina si nu scuip pe strada.
Pentru toate aceste “infractiuni” pe care le-am comis si le mai comit in tara mea, va rog, domnule presedinte sa imi spuneti ce pedeapsa ar trebui sa ispasesc.
Sau sa promit ca ma schimb si sa ma fac baiat cuminte? Adica sa devin: hot, smecher, mitocan, spagar, nesimtit, ipocrit, lingau, ca sa ne putem da mana ca intre “frati”?
Niciodata! Accept pedeapsa maxima pentru infractiunea de a fi cinstit in Romania.
sursa: ziare.com
Narcisismul…mioritic
Europa, până să fie doar o realitate geografică, este o construcție mentală. Integrarea în structurile europene a fost celebrată la noi ca și cum ar fi fost o stare de fapt. Ignorându-se însă faptul că procesul de metamorfoză spre Europa nu presupune doar reformă instituțională și economică, ci și, în chip esențial, adaptarea mentalității noastre la noul model de homo europeus.
Că este dificil să facem și una și cealaltă este o realitate permanent demonstrabilă. Suferim de simptomul nerealismului și de penibile lipse de memorie. Uitându-ne trecutul care nu a fost cu nimic mai prejos decât prezentul. Ne amputăm perioadele ancestrale nefaste pentru a sări mai repede în viitor, descoperind însă duritățile unui prezent pe care nu ni-l mai dorim. În consecință, nici viitorul nu mai există. În condițiile uneiinerții mentale în care clișeele despre o epocă glorioasă a spațiului mioritic apar cu obstinență.
Interbelicul este luat ca punct de reper, considerat momentul de vârf al unei țări aflate la răscruci de vânturi, o perioadă prosperă și democratică. Un intermezzo istoric care a fost, însă, la fel de falimentar politic și mental ca și prezentul nostru dramatic. Cu oameni la fel de oportuniști ca cei care ne decid astăzi destinele. Alții preferă o descindere mai în profunzime, mitologizând vremea primordială a geto-dacilor, identificând centrul lumii prin arealul nostru carpatin. Sau perioada voievozilor, salvatori merituoși ai unei Europe care uită astăzi să își exprime recunoștința!
O Românie care a fost populată cu consecvență (dar nu permanent) de false personalități, condusă de falși lideri, întemeiată pe false mituri. De care ne este greu să ne detașăm. Cei care își fac iluzii în legătură cu șansa de a începe o viață nouă fără să o fi asumat matur pe cea veche, cu toate cele bune și rele ale sale, se înșeală amarnic. Însă, rezistența la scrutarea reală a interiorului prezintă la noi o rezistență teribilă. Actualizarea insistentă a unui trecut glorificat și abandonarea în mrejele lui perpetuează un imobilism în raport cu noi înșine. Subjugarea de către mitologiile construite pe istorie este contraproductivă și paralizantă, demonstrând un narcisism specific. Amplificând în timp o boală care se cronicizează și reliefează un mental colectiv infantil.Evidențiind o matrice de gândire care stă la originea crizei cu care ne confruntăm. De zeci de ani…
A îndrăzni astăzi un proces de demitizare și de reliefare a unei psihologii naționale defectuoase este echivalent cu erezia. Demonstrând că narcisismul ne este mai drag decât pragmatismul, iar boala ne-o iubim mai mult decât antidotul. Și, în mod paradoxal, mai sperăm și la vindecare. Chiar pe termen scurt…
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
China: Rumors of the Central Bank Chief’s Defection
Rumors have circulated in China that People’s Bank of China (PBC) Gov. Zhou Xiaochuan may have left the country. The rumors appear to have started following reports on Aug. 28 which cited Ming Pao, a Hong Kong-based news agency, saying that because of an approximately $430 billion loss on U.S. Treasury bonds, the Chinese government may punish some individuals within the PBC, including Zhou. Although Ming Pao on Aug. 30 published a report on its website indicating that the prior report was fabricated by a mainland news site that had attributed the false information to Ming Pao, rumors of Zhou’s defection have spread around China intensively, and Zhou’s name has been blocked from Internet search engines in China.
STRATFOR has received no confirmation of the rumor, and reports by state-run Chinese media appeared to send strong indications that Zhou is in no trouble at the moment. However, the release of this rumor and its dispersion throughout the public is significant, particularly as the Communist Party of China (CPC) is preparing for a leadership transition in 2012.
Chinese state-run media and official government websites have run several high-profile reports about Zhou, which should be seen as an attempt to refute the rumors. The PBC website published two articles on its homepage reporting on Zhou’s meeting with visiting Japanese Financial Services Minister Shozaburo Jimi during the third China-Japan high-level economic dialogue as well as a meeting with an Italian delegation. Xinhua news agency reported that Zhou told the PBC Party Committee Enlargement meeting on Aug. 30 it should “continue to implement justice and strengthen legislative work in the financial system.” Prior to this news, Zhou appeared at the 2nd annual conference of the heads of the Chinese, Japanese and Korean central banks held on Aug. 3, and his most recent public appearance was Aug. 10 for China’s Financial System Anti-corruption Construction Exhibition.
Zhou is known to have lofty political ambitions and is believed to be a close ally to former Chinese President Jiang Zemin, as well as a core figure for Jiang’s “Shanghai Gang.” There has been no shortage of rumors about Zhou’s possible dismissal in the past five years, as he is believed to be associated with several high-level financial scandals. For example, Zhou was rumored to be under “shuanggui,” a form of house arrest administered by the CPC, during the massive crackdown of Shanghai Party Secretary Chen Liangyu in 2006, which was perceived in the country as a crackdown of the Shanghai Gang and part of President Hu Jintao’s effort to consolidate power ahead of the 2007 power transition. There was also a rumor that he might have been detained following the investigation and arrest of Wang Yi, the vice governor of the China Development Bank, along with several other officials in the financial circle. Currently, several financial scandals are still under investigation, and it is likely that Zhou, as PBC governor and one of the most powerful economic players in the country, could be associated with some cases. Therefore, whether or not the rumor is true at this time, the leaking of this news is very likely to be associated with a power struggle within the Communist Party’s economic hierarchy.
sursa: stratfor.com
Plutonul national de executie
Viata de zi cu zi, ca sa nu mai vorbesc de istorie, m-a convins cu asupra de masura ca noi, romanii, facem ce trebuie abia dupa ce am epuizat toate celelalte solutii. Ne-am specializat in rolul de victime, in a descrie cu lux de amanunte catastrofele, dar obosim repede cand trebuie sa le cautam cauzele si sa vedem ce se poate face sa nu se mai intample. Cu alte cuvinte, privim adevarul in fata abia dupa ce am obosit fugind de el.
Din nefericire, nimic nu ne mai ajuta, nimeni nu mai este de partea noastra, ba, mai mult, ne lipseste pana si energia de a tine socoteala dezastrelor. Ploi, saracie, seceta, accidente dupa accidente, raniti, morti, boli care odinioara fusesera eradicate, cersetorie si mitocanie dincolo de limitele suportabilului. Bolnavii internati isi cumpara medicamentele, vin cu catgutul si cu hrana de acasa, trenurile nu intarzie mai mult de noua ore, dar nu are nici o importanta; Racheta, locomotiva lui George Stephenson, in 1829 atingea viteza de 58 km pe ora.
Cat despre sosele sau despre urmele de autostrazi – sase milimetri de autostrada pe cap de locuitor! –, in Romania continua sa aiba o mare importanta strategica deoarece ar face imposibila inaintarea oricarei armate straine. Daca nu avem avioane, macar sa-i pedepsim cu strazile! Caci tot sunt la moda sporturile periculoase. Dupa cum lesne se poate observa, nu reusim nicicum sa ne desprindem de traditii, caci ele sunt adanc inscrise in genele noastre. In fata dusmanilor, stramosii nostri, in drum spre codri, otraveau fantanile, ardeau casele, lasau in urma lor prapad si dezastre. Caci, se stie, codrul era frate cu romanul. Acum e doar cu UDMR-ul. Dar asta-i o alta poveste. Oricum, nestiind ce inseamna binele, suntem pregatiti pentru ce-i mai rau. In rest, copiii nu sunt in siguranta nici macar in incubatoarele unor clinici cu renume, dar asta intra in firescul nefirescului national. Pe vremuri, era un banc cu Radio Erevan despre cum se poate distruge o tara. Politicienii romani nu figurau printre „specialistii“ cu pricina. Acum, dupa experienta dovedita in cele doua decenii de libertate in administrarea tarii, ar conduce detasat, Guvernul devenind un veritabil pluton national de executie.Trage din toate partile, la intamplare, in toate meseriile si in toate varstele, nelasand oamenilor nici macar sansa de a muri demni.Asa stand lucrurile, nu mai avem pe cine sa ajungem din urma decat pe noi insine, cei de pe vremea ultimilor ani ai Raposatului de la Targoviste. Toate se desfasoara cu viteza mintii conducatorilor nostri si traim in cosmarul din creierul lor, in putina lor imaginatie in care nu este loc pentru frumos, cultura, stiinta, liniste si pace, ci doar pentru santaje, pedepse, razbunari si scandaluri. In politica, in sanatate, in presa, in sport, oriunde. Avem numerosi Ceausesti si toti se afla in cautarea unor Boci. Chiar si pe Becali il apucase, zilele trecute, disperarea ca nu-si gaseste un Boc. Am devenit, asadar, prin lasitatea tuturor, o insula bizara care se refuza oricarei descrieri si ratiuni. Toti stiu ce trebuie sa faca ceilalti, dar prea putini simt nevoia sa se opuna valului de ignoranta si de nesimtire. Suntem, din pacate, numai si numai ca noi insine. Iata, de Sfanta Marie, langa zidurile manastirilor Curtea de Arges si Tismana, in asteptarea slujbelor de dimineata, „pelerinii“ au scos gratarele, bautura si manelele inevitabile, astfel ca i-au prins zorii sarbatorind „romaneste“, in ciuda slujbelor care se desfasurau in interior. Nu e vina mea ca imi amintesc tot mai des de epocile precrestine care l-au exasperat atat de mult pe Deceneu. In Evul Mediu nu cred ca s-ar fi putut intampla asa ceva sub zidurile unei biserici. Si pentru ca tot vorbim despre acea epoca indepartata, aflu din pura intamplare, ascultand un buletin de stiri ca talibanii, intr-o localitate din Afganistan, in lipsa presei, au aplicat la modul cel mai concret cu putinta, charia, lapidand, adica ucigand cu pietre, doi tineri pentru care dragostea a fost mai puternica decat actele si conventiile religioase.
Auzind acestea, m-am simtit mandru de libertatile de la noi – dobandite cu atata sange – si de faptul ca, un politician roman important a cerut ca, in oferta noastra de turism, sa fie trecute si femeile: „Avem femei frumoase!“. Ca si cum posibilii turisti n-ar fi aflat demult acest lucru circuland pe strazile numeroaselor orase europene, ba chiar si asiatice. Daca nu putem fi altceva – o Elvetie sau un Tirol pentru unguri, sau cel putin un Tinut Secuiesc, o Italie ori o Franta pentru tigani –, macar la acest capitol sa devenim Thailanda Uniunii Europene. Astfel, frunza ar avea, in sfarsit, ce sa acopere! Desi ar mai fi multe de spus, caci am uitat de cea mai remarcabila realizare postrevolutionara – bordurile! –, ma opresc aici convins ca numeroasele comisii si comitete, care exista si care mai pot fi create pentru a descoperi vinovatii de moartea copiilor, de accidentele rutiere, de decesele din timpul inundatiilor ori secetei si asa mai departe, vor neglija sa arate cauza cauzelor pentru care am ajuns unde suntem: faptul ca un profesor are acelasi salariu ca un gunoier si ca, se subintelege, niciunuia dintre ei nu-i ajunge. Ca, de anul trecut si pana azi, au mai disparut doua mii de scoli si ca, nu peste mult, vom avea cu opt mii de medici mai putin. Fugariti pur si simplu din tara care, pe zi ce trece, ramane in seama vrajitorilor, diletantilor ori a analfabetilor. Si a celor care o mai conduc. A celor ce au facut alergie la cultura, caci cartile dau idei, diferentiaza oamenii, intretin complexele de inferioritate ale unora. Intr-un celebru roman s.f. de Ray Bradbury, Fahrenheit 451 – temperatura la care arde hartia –, intr-un veac in care casele sunt neinflamabile, pompierii se ocupa de cultura. Adica vaneaza si ard carti, dar si pe cei ce se opun, in ideea ca nimic sa nu mai ramana scris. Pentru a salva memoria omenirii, mai multi savanti si-au propus sa le invete pe de rost. Pana la urma, cel mai violent vanator de carti, incepe sa le descopere rostul, minune care ar fi vremea sa se petreaca si in Romania. La noi, pompierii, profesionisti de clasa, au foarte mult de lucru, casele ard sau sunt luate de ape, stiu, asadar, ce inseamna a-ti practica meseria cu mare seriozitate. Mi-am amintit involuntar de acest roman deoarece la noi, de la razboi incoace, de cultura si de carti in general se ocupa activistii, aproape la fel de eficienti precum pompierii lui Bradbury. Mai demult, fireste, ardeau si ei cartile dar, cu trecerea anilor, si-au perfectionat metodele. Adica fac in asa fel incat presa sa dispara treptat, iar cartile sa nu mai poata fi scrise, dar mai ales citite prin mentinerea unei stari de nesfarsita agitatie, de mizerie si umilinta, de cultivare violenta a prostiei. „Omul de azi, spunea personajul principal al romanului, pompierul Guy Montag, e ca un servetel de hartie: iti sufli nasul cu el, il mototolesti, il arunci, apoi iei altul si-ti sufli nasul cu el, il mototolesti si-l arunci. Oamenii nu mai au o fizionomie proprie…“ Acest mod de a gandi nu mi se pare necunoscut, si el poate fi argumentat cu numeroase fapte si intamplari, cu catastrofa din care nu putem iesi. Nu stiu cum se face ca toate le transformam dupa chipul si asemanarea noastra: comunismul n-a fost comunism, capitalismul nu este capitalism, iar libertatea si-a pierdut demult intelesul. Aproape zilnic nu pot sa nu-mi amintesc de suta de lei a lui Ceausescu, pana atunci mereu castigatoare, cu care a iesit la bataie chiar si la ultima sa aparitie in public. Urmasii lui de azi o agita si, din nefericire, inca au succes. „Sa nu fie si mai rau!“ Si mai au succes pentru ca diagnosticul pus de presedintele tarii este foarte exact: ne lipsesc barbatii, oamenii puternici. In absenta lor se poate intampla orice, ba chiar sa devina si mai evident aerul de dictatura. Intr-o cuvantare din 1932 tinuta in fata Parlamentului, Nicolae Iorga, pe atunci prim- ministru, spunea: „Dictatura in Romania nu poate fi decat un caraghiozlac sau o crima, si anume caraghiozlacul se poate termina prin crima si crima prin caraghiozlac“. Cum s-a si intamplat. Si cum se mai intampla. Asa stand lucrurile, nu imi dau seama ce sansa mai avem. Deocamdata, ne putem refugia in tara din suflet, in tara din noi, o tara care nu ne alunga prin tot ce are si prin tot ce se intampla si unde nu te simti in exil. O tara care-si iubeste valorile, cultura, istoria, credintele, o tara care refuza sa se abandoneze lichelelor si incompetentilor.
AUGUSTIN BUZURA
sursa: revistacultura.ro
Catusele ies din ecrane
Justitia la televizor, pe care o tot vedem, intr-o forma sau alta, de 20 de ani incoace, caci, nu-i asa, daca poporul nu are paine, macar circul sa fie asigurat, a intrat intr-o faza superioara, cu mult mai periculoasa.
Presiunea media uriasa, verdictele exprimate, mai mult sau mai putin doct in talk-show-uri, au inceput sa se ragaseasca, uneori explicit, in deciziile si motivarile emise de judecatori.
Tot mai timorati, dar si mai dependenti, la randul lor, de bunavointa jurnalistilor, magistratii au inceput sa tina cont din ce in ce mai mult de ceea ce se vede si se aude la televizor, chiar daca in felul acesta ajung sa intre in contradictie cu legea, mai ales in cazurile penale.
Iar una dintre cele mai mari vulnerabile zone este aceea a arestului preventiv. Presa exploateaza la maximum senzationalul si cere judecati sumare cu sentinte ferme: “dupa gratii!”. Nu o face degeaba, ci stiind ca in felul acesta satisface o pofta a poporului. Iar poporul nu e neaparat crud, ci patit.
Procesele care treneaza, legile permisive si ambigue, coruptia generalizata, au facut ca multi vinovati sa scape nepedepsiti sau cu pedepse ridicol de mici. Asa se face ca romanii si-au pierdut increderea in justitie si sunt convinsi ca exista riscuri mari ca arestul preventiv sa ramana cam toata pedeapsa pe care o face pana la urma un infractor, mai ales daca este potent finanaciar si/sau politic.
Vorba aceea - ce-i in mana, nu-i minciuna! Dar aceasta mentalitate, absolut explicabila, nu justifica excesele, ba chiar ilegalitatile la care s-a ajuns si care nu fac altceva decat sa decredibilizeze o data in plus o justitie decredibilizata.
In legislatia noastra penala arestul preventiv este o decizie cu caracter exceptional, pentru ca incalca prezumtia de nevinovatie, un principiu fundamental de drept.
Asadar, regula noastra penala este judecarea in stare de libertate, ceea ce nu inseamna ca este nevinovat. Arestul preventiv poate fi impus, exceptional cum spuneam, preponderent in cazul infractiunilor savarsite cu intentie, nu din culpa, si numai in conditiile expres prevazute de art. 148 din codul de procedura penala. Ele merita citite cu mare atentie:
“a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarire sau de la judecata, ori exista date ca va incerca sa fuga sau sa se sustraga in orice mod de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei;
a 1) inculpatul a incalcat, cu rea-credinta, masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara ori obligatiile care ii revin pe durata acestor masuri;
b) exista date ca inculpatul incearca sa zadarniceasca in mod direct sau indirect aflarea adevarului prin influentarea unei parti, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de proba;
c) exista date ca inculpatul pregateste savarsirea unei noi infractiuni;
d) inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune;
e) exista date ca inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau ca incearca o intelegere frauduloasa cu aceasta;
f) inculpatul a savarsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani si exista probe ca lasarea sa in libertate prezinta un pericol concret pentru ordinea publica.”
Daca lasam la o parte emotiile, manipularile, spiritul justitiar al fiecaruia dintre noi, as vrea sa stiu in care dintre aceste situatii se inscriu Florentina Carstea, asistenta de la spitalul Giulesti, Calin Platon, fostul prefect de Cluj, autor al unui cumplit accident de masina, sau chiar Cristian Ungur, tanarul care a provocat accidentul de pe aeroporul din Caransebes?
Nimeni nu spune ca ei ar fi nevinovati. Ba dimpotriva, toti trei par vinovati pentru acuzatiile care le sunt aduse. Iar atunci cand vinovatia le va fi consfintita printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila trebuie bagati dupa gratii sa ispaseasca ce au de ispasit.
Dar deocamdata niciunul dintre ei nu se inscrie in conditiile legale pentru arest preventiv si potrivit legii ar trebui judecati in stare de libertate.
De fapt, motivarile date de judecatori pentru arestarea lor preventiva nici nu invoca texte legale, ci fac referire directa la presiunea media (in cazul Cristian Ungur) sau la increderea opineii publice in sistemul sanitar (in cazul asistentei), ambele complet straine grilei in care trebuie judecata arestarea preventiva.
Este o distorsionare a justitiei pe care ar trebui sa nu o privim cu relaxare. Pe de-o parte, ea incalca regulile statului de drept si, in plus, fiecare dintre noi am putea ajunge, printr-un concurs stupid de imprejurari, in situatia celor tratati mai intai dupa regulile presei si abia apoi dupa cele ale codului de procedura penala.
Cat despre moderatorii TV, fericit va fi momentul in care-si vor aduce aminte ca sunt jurnalisti nu procurori stalinisti, meniti sa condamne si sa dea verdicte, cu atat mai mult cu cat putini dintre ei au macar minime cunostinte de drept.
Constantin Racaru
sursa: ziare.com
Viața în România în pași de dans…solo!
Nici unul nu s-a născut ca salvator sau ca ucigaş, acestea sunt alegerile pe care fiecare le facem în viaţă. Nimeni nu are forţa de a ne transforma în spectatori fără consimţământul nostru şi noi nu suntem cu adevărat niciodată singuri – dacă avem curajul de a acorda atenţie acelei încă “mici voci” din interiorul nostru. (Barack Obama, Holocaust Remembrance Day, 2009)
Omul are nevoie de repere stabile. Dacă această întoarcere spre valori este dezirabilă, atunci reinventarea unei pedagogii a modelelor este absolut necesară. Redescoperirea rolului modelelor în educaţie este o consecinţă inevitabilă a centrării educaţiei pe valori.
Nu a existat niciodată vreun sistem educativ care să nu fi conturat un anumit ideal sau model educativ. Dacă antichitatea elenistică identifica modelul în erou, în Evul Mediu idealul era întruchipat de monah şi cavaler. Renaşterea a reliefat personalitatea umană ca “homo universale”; revoluţiile au impus idealul personalităţii productive iar comunismul a iniţiat crearea “omului nou”, muncitor și ascultător. În perioade diferite, folosind căi de influenţe alternative, s-a ajuns la formarea unor oameni socialmente diferiţi.
În România pretins capitalistă asistăm, însă, la nașterea omului pierdut în spațiu. A omului care nu mai are repere și nici modele. Și nici voința de a reveni din nou în normalitate. Nici măcar în viitorul imediat. Un om care trăiește haotic, la întâmplare, fără demnitate și impunere de respect. Incapacitatea de rezistență la umilire și expunerea la ridicol până la cote penibile exprimă o realitate cu care din nefericire suntem nevoiți să conviețuim. Modelul de rezistență nu ne este familiar, iar speranțele de redresare nu pot fi decât minime. Ezităm să luptăm și ne exprimăm rezerve față de ceea ce ne scoate din letargia vieții. Constatarea pe care acum un secol o făcea academicianul C-tin Rădulescu Motru nu poate decât să ne determine la un strop de introspecție:
“Neamul românesc a avut în trecut eroi şi martiri. Dar ce folos a tras el din pildele date de aceşti eroi şi martiri? Nici un folos. A continuat viaţa plecată de mai înainte. Pildele eroilor şi ale martirilor nu s-au altoit pe sufletul său, pentru ca să dea roadele aşteptate. Eroii şi martirii i-au rămas de poveste, nu de îndemn la faptă…”
„Eroismul„ popular a fost demonstrat în aceste zile prin capacitatea de a rezista ore în șir la cozi interminabile. Ca semn de supunere față de pretențiile unui sistem barbar. Deplângându-se însă apoi martirajul care fost creat. Este însă singura formă de martiraj de care părem a fi capabili. Nu pentru idealuri, ci în spiritul supunerii în care suntem instruiți de decenii. Uitând că oamenii care agonizează nu acţionează, doar oamenii care acţionează nu agonizează. Însă, și atunci nu doar în interes propriu, ci pentru scopuri care transced arealul existențial personal.
O asemenea filosofie superioară de viață ne este străină, fapt demonstrat și de spiritul de dizidență în parametri minimi existent pe plaiurile mioritice. Modelele în acest sens ne-au lipsit, iar efectele le resimțim cu toții. Și chiar atunci când au existat nu au fost o sursă de inspirație. Dizolvarea societății civile fiind doar consecința inevitabilă a crizei de valori autentice cu care ne confruntăm. Și a indiferenței în care ne complacem, în pași de dans…solo!
P.S. Intelectualii se agită. Se revoltă. Anunță grevă fiscală. Ar contrazice ceea ce am scris în acest articol. De ce nu au făcut-o atunci când au fost atinse drepturile celor mai săraci? Și demnitatea le-a fost călcată în picioare?… Acum chiar lideri din arcul guvernamental se alătură revoltei. Desigur, doar buzunarul este personal. Nimic despre idealuri sau lupta pentru drepturile omului. Ci doar despre propriul dans…solo!
prof. Lehaci Florentin
sursa: proatitudine.ro
Criza din Romania: un biet bebelus
Criza din Romania - care face deja ravagii, desi acestea, s-o spunem deschis, se afla abia la inceput - este un biet bebelus prin comparatie cu criza care ar putea cuprinde tarile de prin Occidentul fagaduintei, modelul si inspiratia noastra, a celor de pe aici!
Un biet bebelus si in privinta nocivitatii cauzelor, si chiar in privinta amplitudinii efectelor. Singura deosebire se afla probabil in viteza cu care se deruleaza secventele.
Daca se admite sa se depaseasca analiza doar la suprafata lucrurilor, cauzele crizei din Romania sunt puse preponderent pe lipsa de reguli si nerespectarea regulilor stabilite, specifice capitalismului primitiv, pe incompetenta manageriala in politicile publice, pe coruptia si clientelismul care devalizeaza banul public, iar unii ceva mai cutezatori nu se dau la o parte in a vorbi si de ignorarea fundamentelor economice, de incompatibilitatea unei insertii de economie financiara pe articulatia unei economii reale precare si chiar de modelul bananier harazit tarilor de la periferie de catre cele din centrul capitalismului matur.
Daca, tot asa, dincolo de suprafata lucrurilor, se incearca depistarea cauzelor profunde ale crizei din Occidentul fagaduintei, se constata ca aschia Romania n-a sarit prea departe de trunchi! Aceeasi indepartare nefasta de fundamentele economice are loc in intreg Occidentul.
Aceeasi insertie supraponderala de economie financiara paraziteaza sistemul economic. Un jaf de dimensiuni planetare se desfasoara de fapt sub ochii nostri in Occident, jaf care este organizat de acest sistem financiar care suge majoritatea profiturilor, ia caimacul activitatii din economia reala si secatuieste indeosebi tarile slabe.
Un astfel de sistem financiar a generat si criza! Nici nu mai este nevoie de coruptie. Prin aceleasi mijloace netransparente, sistemul financiar face mai mult rau economiei chiar si decat coruptia si furturile.
Si, la fel ca in Romania, generatorii crizei sunt salvati pe seama contribuabililor, in vreme ce parazitii continua sa prospere chiar si in timpul crizei si dupa aceea.
Cum se face ca, in plina criza, in Romania cad ca popicele firmele cu capital romanesc, iar cele cu capital strain - banci ori societati nebancare - se simt aproape mai bine decat oricand, iar in Occident, cele mai infloritoare continua sa fie tocmai societatile din domeniul financiar care au provocat criza?!
Si colo, si colo, parazitii n-au nici o problema! Singura diferenta este de cheag. In Romania nu exista cheag si dezastrul a ajuns repede la populatie. In Occident este cheag si deznodamantul este deocamdata amanat. Dar acesta va veni inevitabil.
In fond si la urma urmei, criza actuala provine din faptul ca sistemul financiar bancar a impins la paroxism indatorarea, caci din indatorare prospera! Paroxism, pentru ca datoriile au crescut mult peste cresterea veniturilor!
Si ce remediu au prevazut guvernele si bancile centrale din Occident? Au emis bani din nimic pentru a acoperi datoriile! Adica incearca sa rezolve problema datoriilor facand datorii si mai mari.
Pana ce totul, inevitabil, va exploda sau, ceea ce este aproape acelasi lucru, pana ce o inflatie devastatoare va incepe sa manance de la contribuabili, platitorii ultimi ai datoriilor! Parazitii insa se vor ingrasa in continuare, probabil si mai tare.
In Romania totul a inceput mai devreme. Si secventele sunt mai putine. Caci contribuabilii din Romania - ca din orice tara de la periferie - au de cotizat si in contul contribuabililor de la centru!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Collapse Survival Will Be Tribal: Begin Recruiting Now
Everyone on earth knows how fragile the economy is. It has pushed first-world countries to the brink of revolution. The pushing can’t withstand much more before the pillars of civilization begin to fall. And once they begin falling, there may be no stopping them from collapsing society altogether. Unfortunately, the signs of further economic erosion are disturbingly obvious to the onlookers, and the remaining pillars are hanging on by a thread.
What’s more, the controllers are orchestrating the collapse of the American economy and society right now, albeit in slow motion, but it is already crumbling. The economy and the environment have surpassed their critical tipping points, where dollars will inevitably be worthless and resources will be out-of-reach expensive for most of humanity. We are likely to see astronomically-high gas prices ultimately causing food and medicine to be quickly wiped out of the box stores — first by nesters, then by desperate looters. One only has to witness the panic buying before predicted snow storms to imagine what a sustained blizzard would do. It’s well past the 11th hour and survival and real solutions must rule the day.
The collapse will surely be a desperate time for many, especially those who live in major cities. Even some suburbs will not be immune for those who didn’t see it coming and plan accordingly. Jobs will be far scarcer, money will not go nearly as far for essentials like food and energy, and what will be left of the cities will be roving gangs desperate for resources. The poor helpless citizens will most likely be taken to FEMA “dormitories” as is already being proposed.
If there is one bright spot about the Elite engineering the collapse, it is the fact that they will lose central control of vast areas of the country where control will be in the hands of local tribes, gangs, and clans. There will be communties that planned, adapted through cooperation, as well as armored “Green Zones” that maintain some semblance of normalcy. Paul Craig Roberts wrote that local territories will be run by clans, probably headed by police or a band of armed citizens. Just as these gangs and clans will likely rule over a certain territory, you must begin to create your tribe in order to survive and flourish.
Obviously, you will have to find like-minded folks who may offer skills, resources, and loyalty to your tribe. Friends and family should be the first place to start. If they are still asleep to what is coming, call meetings and have movie parties with wake-up material. Do what you can to get them on board. Remember what Arthur Schopenhauer said about truth:
All truth passes through three stages. First, it is ridiculed. Second, it is violently opposed. Third, it is accepted as being self-evident.
Luckily for us, many activists have already done the heavy lifting of ridicule for us. Now, as we surpass the 11th hour, we must march forward with the truth, because we are rapidly approaching the “violently opposed” stage. Sadly, it will only become self-evident to many once it is too late . . . when they are in a FEMA dorm watching their children be dragged off to war.
A good place to begin finding tribe members that are already building local self-sufficient survival infrastructure are organic food cooperatives. These cooperatives usually encourage trade amongst members and may have a variety of local producers of food and other goods and services. If you live in a city, or congested suburbs when a dramatic collapse takes place, your tribe better have an escape plan, route, and sustainable destination. You will have to prepare go-bags with well-organized resources and tools.
In many early civilizations, there was no hierarchical governance; the tribe members simply had different job titles according to their skills and passions. The natural leader had the burden of final decision making; the person most skilled in medicine kept the tribe healthy; and skilled hunters provided food — in these communities no one acquired more material wealth for their efforts than did another. Most importantly, the well-being of each individual was recognized as essential to the overall survival, health, and happiness of the tribe. For those who have a natural aversion to community concepts and equality (Socialism, or Communism), it should be understood that this tribal egalitarianism is based on individual skill contribution — not individual sacrifice to a government structure of ruling Elites.
Preparing for the collapse with a good tribe will be essential for survival — recruiting season is here.
Human World Order
sursa: Activist Post
Sclavii şi stăpânii de sclavi
Profitorii perioadei post-decembriste s-au transformat în stăpâni. Au domenii, reguli şi grupuri de sclavi clar definite.
Povestea mea începe de la remarca unui individ care mergea alături de un altul. Primul s-a adresat celui de-al doilea: „Eşti sclavul meu“! Celălalt, umil, i-a răspuns: „Aveţi dreptate, şefu’!“ Am dorit să văd care e diferenţa dintre cei doi: unul este sclav, şi altul, stăpân de sclavi. Mi-am dat seama că lumea nu s-a schimbat niciodată. Totdeauna a fost formată din sclavi şi stăpâni. Uneori s-au schimbat lucrurile în partea de recuzită a spectacolului, dar relaţiile au fost aceleaşi: stăpânul, plin de aur şi de aere, iar sclavul, umil, dar jinduind la poziţia stăpânului. De unde acest tip de relaţie? Din lipsa de educaţie şi de demnitate. Populaţia României este împărţită, în bună măsură, în aceste două categorii. Sigur, există destule excepţii. Mai scapă unii, care s-au transformat în analişti. Când vorbim de analişti, vorbim şi de expertiză sau, de multe ori, de lipsa ei. Recunoaşteţi în mass-media o groază de analişti „buni“ la toate. Ei sunt specialişti în: cultura de varză, fotbal, fizică nucleară şi mondenităţi. Vorbesc cu naturaleţe, încât crezi că ori ştiu care este lumea reală, ori îi dispreţuiesc pe cei care-i privesc.
Iată cum, în lumea sclavilor şi a stăpânilor, educaţia nu contează, iar băieţii descurcăreţi sunt alături de stăpâni. Profitorii perioadei postdecembriste s-au transformat în stăpâni. Au domenii, reguli şi grupuri de sclavi clar definite. Ce face supusul care nu vrea să se supună? Caută variante de salvare. Ele pot însemna: educaţia, părăsirea României sau anonimatul. Stăpânii naţionali devin sclavi internaţionali. Manualul stăpânului include: sclavul nu ştie, dacă ştie trebuie să simuleze că nu ştie; sclavul este umil, dacă nu este umil, trebuie să-şi dea silinţa să facă plăcere stăpânului; face parte dintr-o castă inferioară şi nu va fi niciodată din cea a stăpânului; nu are opinii; sclavii nu se pot întâlni în grup prea mare. Credeţi că lumea asta este a lui Orwell sau este reală? Anestezierea simţurilor prin eliminarea educaţiei este dorinţa stăpânilor de a perpetua o stare care le oferă posibilităţi nelimitate de a batjocori milioane de oameni. Stăpânii de sclavi sunt oriunde: în lumea politicii, a afacerilor. Ei creează contexte în care teama şi lipsa de informaţii sunt elementele unei reacţii din care rezultă supunerea. Nu poate exista un parteneriat între stăpân şi sclav.
Mă adresez sclavilor, nu stăpânilor. Ei au şansa să se schimbe, pentru că nu mai au nicio scuză să fie umili şi neştiutori. Sclavii epocilor anterioare nu aveau informaţii. Acum, există şansa informării, pentru că în lumea actuală este o reţea prin care putem schimba informaţii şi atitudini. Nu trebuie acceptată ideea că oamenii au merite prin înaintaşi. Sclavul va trebui să le spună copiilor că este mai bine să caute în interiorul lor decât în interiorul altora. Mă întreb dacă la rândurile de mai sus vor comenta mai mult sclavii sau stăpânii. De analişti nu mai spun.
Prof. Univ. Dr. Paul MARINESCU, Universitatea din Bucureşti
sursa: capitalul.ro
10 Practical Steps That You Can Take To Insulate Yourself (At Least Somewhat) From The Coming Economic Collapse
Most Americans are still operating under the delusion that this “recession” will end and that the “good times” will return soon, but a growing minority of Americans are starting to realize that things are fundamentally changing and that they better start preparing for what is ahead. These “preppers” come from all over the political spectrum and from every age group. More than at any other time in modern history, the American people lack faith in the U.S. economic system. In dozens of previous columns, I have detailed the horrific economic problems that we are now facing in excruciating detail. Many readers have started to complain that all I do is “scare” people and that I don’t provide any practical solutions. Well, not everyone can move to Montana and start a llama farm, but hopefully this article will give people some practical steps that they can take to insulate themselves (at least to an extent) from the coming economic collapse.
But before I get into what people need to do, let’s take a minute to understand just how bad things are getting out there. The economic numbers in the headlines go up and down and it can all be very confusing to most Americans.
However, there are two long-term trends that are very clear and that anyone can understand….
#1) The United States is getting poorer and is bleeding jobs every single month.
#2) The United States is getting into more debt every single month.
When you mention the trade deficit, most Americans roll their eyes and stop listening. But that is a huge mistake, because the trade deficit is absolutely central to our problems.
Every single month, Americans buy far, far more from the rest of the world than they buy from us. Every single month tens of billions of dollars more goes out of the country than comes into it.
That means that every single month the United States is getting poorer.
The excess goods and services that we buy from the rest of the world get “consumed” and the rest of the world ends up with more money than when they started.
Each year, hundreds of billions of dollars leave the United States and don’t return. The transfer of wealth that this represents is astounding.
But not only are we bleeding wealth, we are also bleeding jobs every single month.
The millions of jobs that the U.S. economy is losing to China, India and dozens of third world nations are not going to come back. Middle class Americans have been placed in direct competition for jobs with workers on the other side of the world who are more than happy to work for little more than slave labor wages. Until this changes the U.S. economy is going to continue to hemorrhage jobs.
The U.S. government has helped to mask much of this economic bleeding by unprecedented amounts of government spending and debt, but now the U.S. national debt exceeds 13 trillion dollars and is getting worse every single month. Not only that, but state and local governments all over America are getting into ridiculous amounts of debt.
So, what we have got is a country that gets poorer every single month and loses jobs to other countries every single month and that has accumulated the biggest mountain of debt in the history of the world which also gets worse every single month.
Needless to say, this cannot last indefinitely. Eventually the whole thing is just going to collapse like a house of cards.
So what can we each individually do to somewhat insulate ourselves from the economic problems that are coming?….
1 - Get Out Of Debt: The old saying, “the borrower is the servant of the lender”, is so incredibly true. The key to insulating yourself from an economic meltdown is to become as independent as possible, and as long as you are in debt, you simply are not independent. You don’t want a horde of creditors chasing after you when things really start to get bad out there.
2 - Find New Sources Of Income: In 2010, there simply is not such a thing as job security. If you are dependent on a job (“just over broke”) for 100% of your income, you are in a very bad position. There are thousands of different ways to make extra money. What you don’t want to do is to have all of your eggs in one basket. One day when the economy melts down and you are out of a job are you going to be destitute or are you going to be okay?
3 – Reduce Your Expenses: Many Americans have left the rat race and have found ways to live on half or even on a quarter of what they were making previously. It is possible – if you are willing to reduce your expenses. In the future times are going to be tougher, so learn to start living with less today.
4 – Learn To Grow Your Own Food: Today the vast majority of Americans are completely dependent on being able to run down to the supermarket or to the local Wal-Mart to buy food. But what happens when the U.S. dollar declines dramatically in value and it costs ten bucks to buy a loaf of bread? If you learn to grow your own food (even if is just a small garden) you will be insulating yourself against rising food prices.
5 – Make Sure You Have A Reliable Water Supply: Water shortages are popping up all over the globe. Water is quickly becoming one of the “hottest” commodities out there. Even in the United States, water shortages have been making headline news recently. As we move into the future, it will be imperative for you and your family to have a reliable source of water. Some Americans have learned to collect rainwater and many others are using advanced technology such as atmospheric water generators to provide water for their families. But whatever you do, make sure that you are not caught without a decent source of water in the years ahead.
6 – Buy Land: This is a tough one, because prices are still quite high. However, as we have written previously, home prices are going to be declining over the coming months, and eventually there are going to be some really great deals out there. The truth is that you don’t want to wait too long either, because once Helicopter Ben Bernanke’s inflationary policies totally tank the value of the U.S. dollar, the price of everything (including land) is going to go sky high. If you are able to buy land when prices are low, that is going to insulate you a great deal from the rising housing costs that will occur when the U.S dollar does totally go into the tank.
7 – Get Off The Grid: An increasing number of Americans are going “off the grid”. Essentially what that means is that they are attempting to operate independently of the utility companies. In particular, going “off the grid” will enable you to insulate yourself from the rapidly rising energy prices that we are going to see in the future. If you are able to produce energy for your own home, you won’t be freaking out like your neighbors are when electricity prices triple someday.
8 – Store Non-Perishable Supplies: Non-perishable supplies are one investment that is sure to go up in value. Not that you would resell them. You store up non-perishable supplies because you are going to need them someday. So why not stock up on the things that you are going to need now before they double or triple in price in the future? Your money is not ever going to stretch any farther than it does right now.
9 – Develop Stronger Relationships: Americans have become very insular creatures. We act like we don’t need anyone or anything. But the truth is that as the economy melts down we are going to need each other. It is those that are developing strong relationships with family and friends right now that will be able to depend on them when times get hard.
10 – Get Educated And Stay Flexible: When times are stable, it is not that important to be informed because things pretty much stay the same. However, when things are rapidly changing it is imperative to get educated and to stay informed so that you will know what to do. The times ahead are going to require us all to be very flexible, and it is those who are willing to adapt that will do the best when things get tough.
sursa: theeconomiccollapseblog.com
China Buys Euros as Fear of World Depression Grows
The US Treasury has just announced that China’s official holdings of U.S. Treasury securities declined by about $30 billion between April and May of this year, from about $900 billion to some $868 billion. According to the US authorities, this means that Chinese holdings of US government paper are now at the lowest level in the past year. A 2% to 3% decline in a month does not qualify as massive dumping, but simply means that China is in the process of diversification. It is also very likely that China has more U.S. Treasury bonds than this official count would indicate, quite possibly through proxy purchases via Hong Kong and other places.
With the sales of existing homes in the United States falling by 27% this morning, together with disastrous statistics regarding unemployment and foreclosures, it ought to be obvious that the US economy is in depression. Even experts interviewed on CNBC are beginning to wake up to this obvious fact.
World Bond Bubble
On August 24, the Treasury’s two-year note reached its highest price in recorded history, meaning that the yield was at a record low. The entire world is piling into short-term U.S. Treasury paper, and many buyers cannot get enough. This makes a mockery out of the right wing reactionary refrain that the US equals Greece and soon will be unable to borrow. If, according to the crackpot Austrian theory, markets know things that individual humans cannot know, then surely the market is signaling a great desire for T
Treasury bills and Treasury notes at the short end. The main reason for this demand is of course fear and panic – coming from the growing awareness that the world is indeed experiencing the second wave of a world economic depression of colossal proportions.
There is now a large-scale international bond bubble involving, among others, US treasuries and German Bunds. Since the flash crash of May 6, many investors have fled the stock markets entirely. It is still too soon to sound the alarm on deflation ahead, but deflation has now appeared over the horizon as a concrete possibility – partly because so many major financial players are now convinced that deflation is the wave of the future. If this were to come about, it would mean a depression looking much more like 1929-1933 than the relatively more mild situation we have experienced over the last two years. The depression may be taking a turn toward something far more excruciating for the masses of the population. One by-product of that would be vastly decreased popular gullibility for the anti-government recipes of the libertarian Austrian school, which are tailored for those who have money, and which have very little appeal to people who are unemployed, homeless, and starving.
Also on August 24, the Japanese yen hit a 15-year high compared to the dollar, and a nine-year high compared to the euro. This kind of currency championship is a Pyrrhic victory which nobody wants, since it means the Japanese exports are in the process of being strangled. This is true currency chaos and world depression at the same time, pointing once again towards the urgent need to restore the fixed rate system of Bretton Woods, which was destroyed 39 years ago this month by Nixon and Kissinger, urged on by Milton Friedman and other snake oileconomists.
For the past year, the main thrust of the London and New York financial centers has been the effort to export the Depression into Europe by means of a speculative attack on the government bonds of Greece, Spain, Portugal, and some other countries, all designed to provoke a panicked flight out of the euro, which would in turn allow the Anglo-Americans to loot and asset strip the accumulated wealth of the old continent. This was not a market event, but it orchestrated strategic attack, inspired by such figures as Soros, Einhorn, and Paulson. During July and the first half of August, it became apparent that this Blitzkrieg as originally planned had failed to reach its objectives. But the Anglo-Americans, one-trick ponies as always, maybe persisting in the assault.
China Blocks US-UK Attack On Euro
The Anglo-American hedge fund attack, as we have documented here, employed credit default swaps as the primary weapon against Greek, Portuguese, and Spanish government bonds. The failure of London and New York to induce a panic flight out of the euro during the May-June timeframe was partly results of the German self-defense measures, involving bans on naked credit default swaps and bans on naked shorting of German equities. In addition to this, Chinese support for the euro has played a decisive role.
There is every indication that the Chinese made a decision not to allow the destruction of the euro during the late spring and early summer. That decision was technical, commercial, and political at the same time. The technical part was the China sought to re-balance the basket of currencies it uses to maintain the international stability of the renminbi. As the euro looms larger in Chinese trade, purchases of euros and Eurobonds are in order. It is also worth pointing out that the Chinese have not delivered on their promise to radically raise the international value of the renminbi, as hysterically demanded by Tiny Tim Geithner and others.
The commercial and political sides of Chinese support for the euro were reflected in the June visit of the Chinese vice prime minister to Greece, notably to the port of Piraeus. This Chinese envoy signed more than a dozen important economic cooperation deals, including shipping and shipbuilding, telecom, and container ports. The deputy Greek finance minister, Theodoros Pangalos, was quoted as saying: “The Chinese want a gateway into Europe. They are not like these Wall Street [blankety-blanks], pushing financial investments on paper. The Chinese deal in real things, in merchandise. And they will help the real economy in Greece.”1 The emphasis on the production of tangible physical commodities by the Chinese, in contrast to Wall Street’s reliance on a mass of toxic and kited derivatives, points to the real basis of Chinese economic ascendancy. If the Chinese are wise, they will not go overboard with short-term greed, but rather be ready for generous concessions to the Greek labor movement, so as to get the unions on their side. In any case, these euro-denominated Greek purchases are one obvious reason why Beijing is holding fewer greenbacks and more euros.
Will Hungary, Ireland, or Budget Austerity Sink The Euro?
The Anglo Americans are still beside themselves with rage and consternation over the fact that their original attack on the euro has not worked. But since about the middle of August, the euro has fallen from over $1.30 to about $1.26 or thereabouts. Part of this is due to the decline of the New York Stock market, given the long-standing dollar-Dow trade-off. Another negative factor for the euro is doubtless the cruel and stupid deflationary policies introduced by many EU governments in a craven attempt to ward off further speculative attacks. In a depression, government spending is the main thing that supports the entire economy, so cutting the government budget is a recipe for economic disaster, as some EU countries are now being reminded. Another factor is simply the month of August, when Catholic Europe, including France, Italy, Spain, and Bavaria, tends to shut down.
Where Will The Next Panic Break Out?
The world is now in a time of mixed signals and cross-currents. The forces of depression, in the form of $1.5 quadrillion of toxic and kited derivatives, are most emphatically still lurking, and since they have not been shredded, canceled, deleted, outlawed or abrogated, they will soon find a way to explode once again. Serious financial observers are now waiting to see where the next currency or banking panic will come. Over the last day or two, there have been reports of heavy selling of the Hungarian forint, which is inside the EU but not part of Euroland. Late on August 24, Standard & Poor’s announced a major downgrade of Irish debt, switching to a negative outlook. If the panic comes in Hungary or Ireland, then the euro could indeed go down. CNBC traders, in response to the question of how to make money off the crisis of the Hungarian currency, immediately replied that the way to do that was to short the stocks of Austrian banks, who hold much Hungarian debt. From here, the crisis would move on to Germany, and soon the entire continent would be back in the soup. The British pound sterling also has massive vulnerabilities to being the next monetary unit to crash.
But the most likely victim remains Wall Street itself. A glance at the stock chart of Bank of America over the past three months shows what any technical analyst would regard as a very ugly picture. There are rumblings that Citibank may be heading towards liquidity trouble in September and October. For those who like to read the tea leaves, CNBC’s Jim Cramer today responded to a question about Citigroup by emphatically declaiming “Stick with Citi,” and “Stick with Pandit.” Citigroup, he affirmed, remained his “favorite speculation.” For contrarians who have learned something over the past two years, this may already be enough to head for the hills. In any case, if the banking panic breaks out in New York, then the dollar may turn out to be the victim.
Bernanke and QE2
Today also brought the publication of the August 10 minutes of the Federal Reserve’s Open Market Committee. These minutes reveal a serious split in the management committee of the US financier oligarchy. Bernanke and his majority are afraid of deflation, and want a new round of quantitative easing – already dubbed QE2 by the Street. But there is also a significant Austro-monetarist reactionary minority who regard inflation as the greater evil, and to whom a deflationary crash would not be unwelcome, as libertarian rantings over many decades have made plain. These tensions may well be on display at the Federal Reserve’s annual conference at Jackson Hole, Wyoming at the end of this week.
Another CNBC analyst has ventured to predict a ragged decline of the Dow to about 5,000 over the months ahead. If that begins to happen, then the danger of deflation will be enhanced, and in such a scenario the dollar would actually tend to increase in value compared to other currencies. On the other hand, Helicopter Ben Bernanke’s trademark is his strategy for flooding the system with bailouts and other liquidity if deflation looms. Bernanke is the captain of that ship of fools known as the QE2. The one certainty is that there is no recovery, and that the second wave of a world economic depression dominates the world.
Webster G. Tarpley
sursa: TARPLEY.net
Un altfel de razboi, cu milioane de victime
Decidentii zilei nu se opresc. Nu au nici cea mai vaga intentie de a se opri din razboiul pe care l-au declansat impotriva populatiei. Se cred stapanii absoluti ai Romaniei. Refuza sa dea vreo explicatie pentru haosul generalizat. Pentru declinul accentuat al economiei. Pentru ruinarea exporturilor. Pentru confiscarea institutiilor statului. Pentru devalizarea banilor publici de catre o clientela de partid ce insfaca, sub protectie politica, halci consistente din bugetul de stat. Pentru rapirea ultimului dram de speranta intr-un viitor decent. Pentru umilinta la care este supusa, in fiecare zi, o populatie strivita de neajunsuri, austeritate si probleme.
Razboiul cu Romania este dus de peste 20 de ani, de toti cei care ne-au condus, intr-o formula sau alta. Lideri politici marunti, obsedati de propriile privilegii, dispusi oricand sa scoata la ruleta intereselor de partid prezentul si viitorul Romaniei. Iresponsabili, dispretuitori, incompetenti si corupti pana in maduva oaselor, decidentii se simt, probabil, frustrati ca nu pot rapi pana si trecutul. Un trecut pe care l-ar perverti, fara nicio remuscare, conform intereselor personale, de partid, de gasca. S-a furat pe rupte in Romania ultimilor 20 de ani. Privatizari frauduloase in care tot ce a contat a fost valoarea comisionului, banci devalizate de impostori ce au profitat de haosul legislativ creat special pentru a se permite aceste lucruri, bugete de stat risipite cu nonsalanta in interesul unor oligarhii si clientele politice lacome peste masura.
Politica a devenit, rapid, cea mai de succes afacere a Romanei postdecembriste. Zeci, poate sute de alesi, fie ei ministri, secretari de stat, parlamentari, prefecti, primari sau simpli consilieri, au reusit “performanta” ca din salariile de bugetari sa puna bazele unor averi personale uriase. Ei nu au dat explicatii nimanui, cu atat mai putin cetatenilor, cat timp compromisurile in politica au functionat de minune. A existat, in ciuda unor acuze reciproce de ochii electoratului, un acord tacit intre coruptii de stanga, de dreapta, de centru, nationalisti sau adepti ai autonomiei teritoriale, care a permis ca pestii cei mari, simbolurile coruptiei sa se poata bucura pe mai departe de o imunitate transformata intr-o platosa ce permite orice faradelege.
Nici in 2010 situatia nu poate fi alta. Ba mai mult, s-a agravat. Razboiul declansat impotriva populatiei a luat proportii uriase. Iresponsabile. Guvernantii cultiva diversiunile, asmutind o categorie sociala impotriva alteia. Bugetarii au devenit dusmanii de moarte ai celor din mediul privat si viceversa. Minciunile actualei Puteri se tin lant. Subfinantarea cronica loveste in plin sistemul de sanatate, sistemul educational. Lipsa reformelor economice creste numarul somerilor ca si pe cel al firmelor ce sunt nevoite sa isi traga obloanele. Numirile politice isi arata efectele si decredibilizeaza accentuat administratia publica.
Razboiul dus impotriva Romaniei este total, iar victimele din randul populatiei sunt din ce in ce mai numeroase. Functionari publici, profesori, medici, ceferisti, tineri si pensionari cad unul cate unul pe frontul deschis de actuala Putere. Umilinta este generalizata. Ca si degringolada unei societati ce trebuie sa isi identifice urgent alte repere, alte valori, alti lideri politici. Pericolul manelizarii Romaniei ramane unul real. Directia in care alegem sa ne indreptam depinde de noi, de fiecare dintre noi. Noi detinem Puterea, Puterea adevarata, Puterea care poate trimite in eter, fara drept de recurs, o guvernare corupta si incompetenta. Cat timp nu vom constientiza acest lucru, cat timp ne vom multumi sa tinem capul in pamant si sa acceptam o umilinta pe care nu o meritam, situatia actuala va continua sa se agraveze. Iar razboiul declansat de clasa politica impotriva milioanelor de romani va face si pe mai departe victime. Din ce in ce mai multe victime.
Iulian Badea
sursa: cronicaromana.ro
Michael Shermer: Modelul din spatele auto-iluziei
Michael Shermer spune că tendința umană de a crede în lucruri ciudate — de la răpirile extratereștrilor la baghetele magice care detectează resurse subterane — se rezumă la două dintre abilitățile fundamentale ale creierului, legate puternic de supraviețuire. El explică ce sunt aceste abilități și cum ne pot crea probleme.
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail.
