Archive for General
Poporul ca masa de manevra
“Democratie virtuala”. Acesta este titlul ultimei mele carti. Rationamentul era simplu; nici cand ne straduim, n-o vedem; deci nu e. Anticipam insa ca - prin ceva eforturi individuale si colective, nu de la sine - se poate instaura si in societatea romaneasca. Optimism exagerat, se vede; cum nu se zareste nici urma de luminita la capatul tunelului, incep sa cred deja ca mii de ani i-or trebui la noi ca sa ajunga, vorba poetului…
Democratia nu vine insa din alte parti; vine de la popor. Dar cine este Maria sa, poporul!? Intreb deloc retoric, caci referirea la popor nu este in mod obligatoriu semn de mare democratie; poate fi chiar… dimpotriva.
Democratia presupune ca toate categoriile de interese existente in societate ar trebui sa se exprime si sa participe la decizie; ideal ar fi ca interesele celor multi sa fie reprezentate de mai multi si interesele celor putini, de mai putini. Realitatea arata invers. Aproape nimeni nu vorbeste pentru femei, majoritatea, cum zic statisticile; asta se intampla in Parlament, in consiliile locale este tacere absoluta. Foarte putini ii apara pe muncitori sau tarani («micii fermieri» este un eufemism); asta in Parlament, guvernul este mut, surd, fara inima si, din pacate, si fara cap… Lista poate continua. Din cand in cand, foarte rar, incearca sa vorbeasca singuri, in strada; atunci sunt acuzati ca incurca circulatia pentru ca, orice s-ar spune, lumea este facuta pentru soferi…
Totusi, auzim frecvent ca poporul are o voce, una singura, ca cineva are urechi sa o auda si poate fi purtatorul lui de cuvant; acesta nu se numeste presedinte-democrat, ci conducator-autocrat; gurile rele il numesc doar populist. Democratul si populistul sunt specii politice ce nu trebuie confundate…
Populistul ne-a spus intai ca poporul vrea sa introducem votul uninominal; este adevarat ca numai vreun sfert din poporul cu drept de vot si-a exprimat sustinerea in mod covarsitor (83%!) pentru noua modalitate de selectare a reprezentantilor. “Poporul” sau populistul, decideti dumneavoastra care dintre ei, a gresit. Nu s-a facut inca o analiza serioasa a consecintelor; cateva lucruri sunt evidente, totusi. Politica a devenit si mai incoerenta, pentru ca valorile si programele au trecut in plan secund. Politica a devenit si mai mercantila, pentru ca pozitiile si imaginea se pot cumpara; voturile, de asemenea. Politica a devenit si mai inumana, pentru ca pe cetatean nu-l mai apara nimeni in infruntarea lui cotidiana cu administratia. Alesul lui este un fel de multi-primar fara buget, fara consiliu si fara administratie, pe cale de a deveni un Hopa-Mitica pe care-l pun si-l dau jos primarii, invariabil de aceeasi culoare cu alesul. Un aparator al uninominalului ramas pe baricade spunea zilele trecute ca rezultatele se vad in 20-30-50 de ani prin legatura mai puternica ce se va crea intre parlamentar si colegiul pe care il reprezinta. Eu am inteles doar ca se gandeste sa introduca parlamentarul ales pe viata…
Cat despre legatura mai stransa cu cetateanul, argumentul cu care s-a pacalit “poporul”, lucrurile arata diferit. Exista parlamentari “de-ai locului” care nu sunt buni la nimic, nu asculta pe nimeni si nu reprezinta pe nimeni; pe cineva reprezinta ei, dar asta nu are legatura cu colegiul. Exista alesi trimisi “de la centru”, care nu calcasera niciodata in colegiu pana la nominalizare si care fac treaba buna; cetatenii sunt mandri de reprezentantul/reprezentanta lor si de eforturile pe care le face. Si viceversa!
Explicatia este simpla - selectia, democratica sau nu, a candidatilor se face in partide, nu in cabina de vot; votul este o conventie prin care le recunoastem unora si nu altora dreptul de a exercita anumite atributii pe o perioada determinata de timp; votul, oricat de… uninominal, nu poate fi o garantie pentru calitatile candidatului; mai ales nu poate garanta caracterul acestuia. El se verifica doar in grup, in relatiile cu ceilalti. Lista era un test bun. Cei mai remarcabili politicieni ai Romaniei, atatia cati sunt, au fost alesi pe lista; pentru un timp, acest lucru i-a impiedicat sa se imagineze “alesi ai poporului”, adica un fel de “unsi ai Domnului” in varianta laica…
Mai recent, “poporul” iar a vorbit. A spus ca trebuie sa reducem Parlamentul la o Camera si pe parlamentari la 300. Iarasi 80% dintre participanti si-au exprimat sustinerea. Este adevarat ca jumatate din popor din nou a dat cu tifla si nu s-a pronuntat.
Anticipez ca «poporul» iar a gresit; de data aceasta, cu certitudine a gresit poporul; populistul a dat lovitura si s-a reales. Acum, ne preseaza sa schimbam Constitutia. A tarii, nu a noastra. Problema este ce vom face cu cea noua. Banuiesc ca ce-am facut si cu cea veche - o ignoram, incalcam, minimalizam si pe urma o schimbam. Noi nu ne mai schimbam odata! Mimam doar democratia.
Am facut un referendum. In fapt, doar am votat; campania de informare, dezbaterile in contradictoriu argumentate, pozitia adoptata in cunostinta de cauza au lipsit; aproape cu desavarsire. Au gresit partidele politice; dupa ce au transformat europarlamentarele in euro-prezidentiale, au facut din prezidentiale chiar… prezidentiale. Ca referendumul avea rolul sau in strategia de campanie, s-au multumit sa denunte. Populismul a triumfat si in interiorul lor; si-au zis ca, daca poporul asa vrea, nu trebuie contrazis, ca nu ne mai alegem…
Sa ai Parlament unicameral sau bicameral este o alegere. Nimic nu se exclude automat, nimic nu este automat preferabil. Alegerea oportuna are insa nevoie de o dezbatere cu adevarat democratica; la care sa participe si sa se exprime toate categoriile legitime de interese, nu doar “poporul” folosit ca masa de manevra…
Gabriela Cretu
sursa: cronicaromana.ro
trimite unui prieten
Cel mai mare secret
China și India fac mereu prima pagină cu realizările lor economice, dar se trece prea ușor peste altă poveste de creștere globală: Africa. În 2007 și 2008, sudul Africii, regiunea Marilor Lacuri cu Kenya, Tanzania și Uganda, dar și Cornul Africii cel lovit de secetă au avut creșteri ale PIB‑ului similare celor două motoare economice asiatice.
Anul trecut, în plină recesiune globală, continentul a înregistrat un plus de aproape 2%, cam la nivelul creșterii din Orientul Mijlociu, dar depășind performanțele țărilor din alte părți ale globului, cu excepția Indiei și Chinei. Anul acesta și cel viitor, Africa va avea o creștere de 4,8% – cea mai înaltă rată din afara Asiei, mai înaltă chiar decât în mult lăudatele economii din Brazilia, Rusia, Mexic și Europa de Est, dacă ne luăm după ultimele estimări revizuite ale Fondului Monetar Internațional.
De fapt, la un calcul per capita, africanii sunt deja mai bogați decât indienii, iar o duzină de state africane au venituri naționale brute per capita mai mari decât China.
POVESTEA CU CONSUMUL. Mai surprinzător este faptul că mare parte din această creștere nu provine din vânzările de materii prime, ca petrolul și diamantele, ci dintr‑o piață internă în dezvoltare, cea mai mare din afara Indiei și Chinei.
În ultimii patru ani, creșterea consumului privat de bunuri și servicii este responsabilă pentru două treimi din creșterea PIB‑ului Africii. Clasa mijlocie africană se dezvoltă rapid și ajunge la aproximativ 300 de milioane de persoane, la o populație totală de un miliard, potrivit expertului în dezvoltare Vijay Majahan, autorul volumului „Africa Rising“ („Ascensiunea Africii“).
Chiar dacă puțini pot cheltui genul de venituri pe care îl întâlnești la omologii lor din Asia sau Occident, acești contabili, profesori, menajere, șoferi de taxi, chiar și vânzători stradali impulsionează cererea pentru bunuri și servicii ca telefonia mobilă, conturile bancare, alimentele mai pretențioase și locuințele. De fapt, în primele 10 economii africane ca mărime, sectorul serviciilor este responsabil pentru 40% din PIB, deloc departe de indicele de 53% al Indiei. „Cea mai nouă poveste africană este consumul“, spune Graham Thomas, șeful departamentului de principal investment de la Standard Bank Group, ce operează în 17 state africane.
Mare parte a boomului acestei noi clase de consumatori poate fi atribuit unor forțe exterioare: unor tipare de tranzacționare în evoluție, datorate în special cererii în creștere din China, și unor inovații tehnologice din străinătate care impulsionează productivitatea locală și creșterea. Un exemplu ar fi rețelele de fibră optică, de multe sute de miliarde de dolari, care se construiesc acum între Africa și lumea industrializată.
Alte schimbări sunt interne și deliberate. În ciuda reputației bine întemeiate de corupție și slabă guvernare pe care o au țările de pe acest continent, o parte consistentă dintre ele se află acum în plină renaștere economică datorită unei stabilități politice fără precedent. Sub imboldul unor investitori pasionați, guvernele au relaxat constant reglementările din industrie și au dezvoltat infrastructura.
Ca urmare, țări precum Kenya și Botswana se laudă acum cu spitale private de clasă mondială, școli publice alternative și șosele cu taxă pe care poți circula în siguranță. Un studiu finanțat de Banca Mondială, Africa Infrastructure Country Diagnostic, arată că progresele din dezvoltarea infrastructurii telecom au contribuit la creșterea PIB‑ului per capita a continentului cu 1%, mai mult decât schimbările monetare sau politicile fiscale. Acțiunile de la companiile locale de transporturi aeriene, cargo și telecom, recent privatizate, au explodat.
URBANIZARE FRENETICĂ. În același timp, antreprenoriatul a crescut și el, impulsionat în parte de revenirea pe continent a unui val de lucrători pregătiți. La fel cum în anii ’90 expatriații se întorceau în China și India pentru a pune pe picioare afaceri care au atras din exterior și mai mult capital și talente, în prezent sunt semne că diaspora africană cu înclinații antreprenoriale va ajuta la transformarea continentului.
Chiar dacă fuga creierelor este în continuare o problemă cronică în țări ca Burundi și Malawi – unele dintre cele mai sărace din lume, din punctul de vedere al veniturilor pe locuitor –, economiile cele mai viguroase, cum sunt Ghana, Botswana, Africa de Sud, încep să simtă un aflux fără precedent de inteligență. Există rapoarte ce afirmă că aproximativ 10.000 de lucrători calificați s‑au întors în Nigeria în ultimul an, iar numărul angolezilor educați ce‑și caută o slujbă acasă a crescut de 10 ori, până la 1.000 de persoane, în ultimii cinci ani.
Bart Nnaji a renunțat la catedra lui de la Universitatea din Pittsburgh pentru a se întoarce în Nigeria în 2005, unde conduce Geometric Power, prima companie energetică privată din Africa subsahariană. Uzina lor de 400 de milioane de dolari, cu o putere de 188 megawați, va începe să producă în toamnă și este singurul furnizor de electricitate pentru Aba, un oraș cu două milioane de locuitori din sud‑estul Nigeriei. Afam Onyema, 30 de ani, absolvent de drept la Harvard și Stanford, a refuzat oferte de șase cifre de la corporații din domeniu pentru a construi și conduce un spital privat de cel mai înalt nivel, o investiție de 50 de milioane de dolari, cu o componentă caritabilă pentru săraci, în sud‑estul Nigeriei.
Mulți experți consideră că Africa, cu baza sa de consumatori proaspăt formați în plină expansiune, ar putea fi gata să devină următoarea Indie, mulțumită urbanizării frenetice și aceluiași gen de accent pe dezvoltarea serviciilor și infrastructurii care a transformat subcontinentul asiatic acum 15 ani. Așa cum India a știut să profite de imensul său bazin de forță de muncă ieftină, Africa poate să câștige prin creșterea rapidă a marilor sale orașe.
Deja se poate lăuda cu cea mai înaltă rată de urbanizare din lume, care impulsionează creșterea prin industrializare și economie de scară. Astăzi, doar o treime din populația continentului trăiește în orașe, dar acest segment este responsabil pentru 80% din PIB, conform Centrului pentru Așezări Umane al ONU. În următorii 30 de ani, jumătate din populația africană va locui în orașe.
CÂȘTIGURI ȘI CORUPȚIE. Nicăieri nu se vede mai bine această relație dintre clasa de consumatori și urbanizare ca în Lagos, Nigeria, un megalopolis cu 18 milioane de locuitori ce are același ritm de merge‑oricum ca Chongqing sau Mumbai. În Victoria Island, centrul comercial al orașului, proprietățile sunt la fel de scumpe ca în Manhattan. Peste tot se construiește ceva: apartamente de lux, clădiri de birouri, drumuri, chiar și un oraș nou‑nouț pentru jumătate de milion de locuitori se ridică alături, direct din apele oceanului.
„Totul aici e insuficient, așa că toate domeniile sunt pe creștere“, explică Adedotun Sulaiman, capitalist de risc și președinte al Accenture pentru Nigeria. „În ce privește oportunitățile, este absolut șocant“. Aliko Dangote, cel mai bogat antreprenor african de culoare, a mizat bine pe această cultură consumistă și a strâns o avere de 2,5 miliarde de dolari, potrivit „Forbes“. Imperiul său a început de la o afacere de import cu mâncare pentru copii, ciment și pește congelat, printre altele.
Acum activitățile se concentrează pe creșterea internă înfloritoare: produce ciment pentru complexuri de birouri sau de shopping, închiriază apartamente de lux, fabrică paste, făină și zahăr, iar acum se extinde către servicii – rețele mobile 3G și transport. „Nu există loc în lume unde să poți face bani ca în Nigeria“, spune Dangote, 53 de ani. „Este cel mai bine păstrat secret de pe lume“.
Totuși, Africa rămâne o graniță a piețelor emergente. În ciuda câștigurilor, dificultățile și costurile necesare pentru desfășurarea unei afaceri sunt cele mai mari din lume, potrivit datelor Fondului Monetar Internațional. Adăugați aici corupția generalizată – Transparency International califică problema drept „nestăpânită“ în 36 din cele 53 de state africane – și nu aveți de ce vă mira că Africa este deseori privită drept un loc toxic pentru afaceri.
Dar președintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, afirmă că, după această criză economică, investitorii pe termen lung au recunoscut că „piețele dezvoltate au și ele mari riscuri“. La fel ca India și China, Africa profită de situație și poate că este, mai mult decât orice altă regiune din lume, un exemplu pentru noua ordine mondială în care cele mai sărace națiuni își găsesc un drum spre o dezvoltare viguroasă.
Jerry Guo
sursa: moneyexpress.ro
trimite unui prieten
Occidentul, pandit de o criza a datoriilor
Cu al sau deficit bugetar de aproape 13% echivalent PIB, Grecia nu este cumva chiar cu totul si cu totul o exceptie, in aceasta perioada, intre tarile Uniunii Europene si in general intre tarile numite ale lumii occidentale.
Grecia este o exceptie doar dintr-un alt punct de vedere: al minciunii asupra deficitului. A existat un fel de complot national al minciunii asupra marimii deficitului inca din preajma intrarii Greciei in zona euro.
Guverne, partide la putere sau in opozitie, cercuri de afaceri, biroul de statistica au convenit sa spuna ca deficitul era mai mic decat era in realitate, avand in vedere ca standardele necesare intrarii in zona euro reclamau deficite bugetare care sa fie sub 3% echivalent PIB.
Apoi, cand practic toate tarile din zona euro n-au mai respectat aceasta limita, si Grecia a declarat oficial depasirea, dar tot nu in parametrii realitatilor.
Doar cand buba a spart, a fost nevoie sa se admita ca deficitul bugetar de 5% era de fapt de 8% echivalent PIB! Minciuna de zeci de miliarde de euro. Masuri dramatice sunt acum prevazute pentru ca bugetul public sa se intoarca in limite rezonabile, cu nu se stie ce sanse de succes!
Grecia a inceput sa vanda mobila din casa pentru a nu ajunge la mana FMI, care ar face-o harcea-parcea! Iar partenerii din zona euro au lasat Grecia sa se descurce singura! Dar, sa fie clar, din cauza minciunii, si nu cumva din cauza faptului ca deficitul bugetar a sarit de pe fix.
Bruxelles-ul nici n-ar fi putut penaliza Grecia pentru acest fapt - desi la Bruxelles demagogia e mare! -, deoarece cam toti corifeii Uniunii Europene se afla cu musca pe caciula in privinta respectiva.
Deficitul bugetar pe ansamblul zonei euro a urcat la 6,4% din PIB in 2009, fata de nici 2% din PIB in 2008 si este estimat a creste in continuare la 7% in 2010.
Deficitul depaseste media in tari importante precum Franta, Spania sau Olanda, si nu doar in Grecia, Irlanda sau Portugalia. In Marea Britanie, deficitul bugetar e aproape ca in Grecia.
Iar in America, deficitul bugetar pur si simplu a explodat, la peste 12% din PIB, urcand in cifre absolute la aproape 1.500 miliarde dolari. In fond, intreaga incercare de combatere a recesiunii antrenate de criza s-a bazat pe cresterea, in unele cazuri fabuloasa, a deficitelor bugetare.
Direct, din imprumuturi de pe piata, sau indirect, din nimic (prin emisiuni ale bancilor centrale puse in contul statului), mii de miliarde de euro au fost aruncate pe piata sub forma asa-numitelor stimulente fiscale si monetare.
Toate acestea isi gasesc corespondent in deficite bugetare uriase, ceea ce a insemnat de fapt abandobarea completa si dintr-o data a stabilitatii bugetare care a dominat conceptiile si practicile economice din ultimele trei decenii.
Si toate acestea fara a putea spune cineva exact rezultatele! Dincolo de faptul ca semnalele de revenire economica sunt disproportionat de mici in comparatie cu amploarea stimulentelor, revenirea apare artificiala in masura in care nu are loc prin absorbtia somajului.
Dar, mai ales, nu stie nimeni impactul pe termen mediu si lung. Cineva va trebui sa plateasca aceste deficite sau durerile restrangerii lor. In Vestul Europei, guvernele trebuie in 2010 sa se imprumute la nivelul record de circa 2.200 miliarde euro pentru finantarea deficitelor publice - echivalentul aproape al unei cincimi din PIB!
Comisia de la Bruxelles avertizeaza ca in peste jumatate din tarile zonei euro, situatia finantelor publice va deveni in 2010 nesustenabila. Sub diferite formule - tehnice, diplomatice, directe -, economisti de marca anunta ca Occidentul este amenintat de ceea ce Wall Street Journal nu se sfieste a numi o “criza a datoriilor”.
Cand cresterea datoriilor depaseste sensibil cresterea veniturilor poate fi prapad. Or, acest lucru s-a intamplat in ultimii ani in Occident, iar, in ultimii doi ani, si datoriile publice au intrat in aceasta morisca.
Or, stie si Grivei ca, dintr-o criza a datoriilor, nu se poate iesi decat prin strangeri severe de curea: fie directe, fie, daca exista rezistenta sociala, prin inflatie! La nivelul lumii occidentale, o revenire a inflatiei devastatoare de acum patru decenii pare cea mai probabila perspectiva.
Ilie Serbanescu
sursa: b
trimite unui prieten
Europa a invatat lectia cooptarii pripite a Romaniei si Bulgariei
Europa a invatat lectia cooptarii pripite a Romaniei si Bulgariei si nu vrea sa repete aceeasi greseala pe care astazi multi membri vechi ai UE o regreta. Tarile candidate actuale, in primul rand Croatia, fac experienta noilor exigente. Olivier Chastel, secretarul de stat pentru afaceri europene al Belgiei, a declarat Romaniei Libere ca UE va primi de acum inainte numai tari care sunt pregatite 100% si care aplica cu strictete legislatia europeana inainte de a fi primite. S-a renuntat la ideea de a primi tari inca nepregatite crezandu-se ca intrarea in UE va fi un impuls. In realitate, este limpede astazi ca problemele structurale nerezolvate inainte de aderare nu vor fi rezolvate nici dupa aceea, cu atat mai mult cu cat dupa aderare dispare stimulentul si nu exista nicio procedura de excludere din UE.
Zambitor si politicos, Olivier Chastel nu isi arata cei 46 de ani. Un politician liberal valon (francofon), el a adus in politica federala a Belgiei tot ceea ce a invatat in politica provinciala: o franchete totala in discurs, dublata de o grija extrema de a nu calca pe alaturi in acest teren minat pe care il reprezinta politica de extindere a Uniunii Europene. Tara sa va detine presedintia rotativa a UE in a doua jumatate a acestui an, imediat dupa Spania si inainte de Ungaria, care o preia la 1 ianuarie 2011. In acord cu guvernele acestor doua tari, cu care se coordoneaza in permanenta intr-un fel de troika diplomatica, Belgia nu incurajeaza in niciun fel sperantele Croatiei, tara cea mai avansata in negocierile de aderare, ca ar putea incheia negocierile cu UE inainte de sfarsitul acestui an. Experienta cu Bulgaria si Romania i-a facut pe membrii actuali ai Ue sa fie mai prudenti. Nicio incurajare, asadar, nu va fi auzita din partea Belgiei la adresa tarilor din Balcani, in afara de aceea politicoasa ca fiecare va fi primit pe merit. Nici Macedonia, blocata de Grecia pentru o disputa in jurul numelui tarii, nici Croatia, blocata de-a lungul intregului an trecut de catre Slovenia, membra in UE, pentru o cearta privind apele teritoriale, nici Serbia care are problema Kosovo, nici Bosnia care are toate problemele imaginabile si nici saraca si corupta Albanie, niciuna din acestea nu vor mai fi considerate ca facand parte din pachetul “Balcanii de vest”, menit a fi tratat in bloc. UE nu va repeta extraordinarul gest din 2004, cand au fost primite simultan 10 tari, dintre care 8 foste comuniste.
“Precedentele extinderi”, spune Olivier Chastel, “ne-au invatat o lectie. Stim acum ca e greu pentru o tara sa implementeze reforme dupa ce a aderat la UE. Asa incat, pe viitor vom primi numai tari care vor fi deja pregatite 100%.”
Un exemplu recent a fost invazia de albanezi din Serbia si Macedonia, de indata ce, la inceputul anului, aceste doua tari nu au mai fost supuse obligativitatii vizei. Zeci de autobuze au sosit zilnic in Bruxelles si sute de cetateni ai acestor doua tari au facut coada zile in sir in fata ministerelor belgiene cerand azilul politic. “A fost un val masiv”, spune Olivier Chastel. “Suntem obisnuiti cu azilantii, dar nu ne asteptam la asta. Am avut si probleme concrete, de administrare a fluxului, dar si politice: e limpede ca fenomenul e legat de usurarea regimului vizelor. Asteptam ca autoritatile sarbe si macedonene sa le explice cetatenilor lor ca nu are niciun sens sa vina la Bruxelles sa ceara azilul politic, cand e evident ca in cazul lor avem de a face cu ceea ce se numeste azil economic.”
Belgia, spune Chastel, va ramane neutra si in privinta statutului regiunii Kosovo. Dintre membrii UE, 22 au recunoscut independenta Kosovo, iar 5 –Cipru, Grecia, Spania, Slovacia si Romania- nu. La intrebarea cum poate UE sa-i ceara Serbiei sa recunoasca independenta Kosovo cand 5 dintre propriii sai membri nu au facut-o, Olivier Chastel are un raspuns abrupt: “Serbia va trebui sa negocieze separat cu fiecare din cei 27 de membri. Am vazut ce inseamna complezenta in cazul primirii Ciprului, care are un conflict cu Turcia sau in cazul conflictului dintre Grecia si Macedonia, sau a celui dintre Slovenia si Croatia. Asa incat, Serbia nu va putea intra in UE pana nu rezolva problema cu Kosovo.”
In privinta Croatiei, tara care a avansat cel mai mult in negocierile de aderare, depasind Turcia (cele doua tari fiind in acest moment singurele care isi negociaza in mod concret aderarea), Chastel nu vrea sa confirme ceea ce multi diplomati in post la Bruxelles spun, si anume ca Bucurestiul si Sofia exercita un lobby tacut pentru a obtine ca si Croatia sa fie supusa unui proces de monitorizare dupa aderare, cum e cel caruia ii sunt inca supuse Romania si Bulgaria. Cele doua tari nou-venite considera ca daca micuta Croatie, care a mai traversat recent si un razboi distrugator, nu e supusa unei monitorizari in domeniul justitiei, asta va arunca o lumina nu tocmai placuta asupra stadiului pregatirii Romaniei si Bulgariei in momentul aderarii.
Dan Alexe
sursa: romanialibera.ro
trimite unui prieten
Să nu dezamăgim Moldova!
Mai bine promitem mai puţin decât să nu ne respectăm angajamentele.
Dacă mai era nevoie de o dovadă în plus asupra incapacităţii administraţiei româneşti, o avem în aceste zile la Chişinău. Eliberarea mult aşteptatelor permise de mic trafic de frontieră se face pe bază de cozi, nervi şi funcţionari obtuzi. Ca la orice ghişeu românesc!
Cu ajutorul acestor permise, locuitorii moldoveni de pe o fâşie de 50 de kilometri de-a lungul frontierei vor putea merge fără vize în România, dar nu mai mult de 50 de kilometri de la graniţă. Această facilitate va duce nu doar la înviorarea micului comerţ - vinul, zarzavaturile şi legumele moldoveneşti vor invada pieţele din Iaşi sau Galaţi, de exemplu -, dar legăturile dintre oameni se vor dezvolta. Miza politică depăşeşte micile aspecte comerciale. Cu cât mai mulţi moldoveni vor avea legături cu România, cu atât mai mult vor presa asupra conducătorilor lor, indiferent de culoare, pentru a îndrepta ţara spre Uniunea Europeană, iar nu spre blocul Rusia-Belarus-Kazahstan-Ucraina, în curs de formare.
Şi iată cum o iniţiativă care ar fi apropiat de România un mare număr de cetăţeni moldoveni se împiedică în birocraţie. Solicitanţii s-au lovit de lipsa de informaţii, de formulare complicate şi proceduri greoaie.
Speranţa a fost repede înlocuită de enervare şi dezamăgire. Să tot iubeşti România! Iar situaţia de la consulatul român afectează şi imaginea noului guvern de la Chişinău, care a mizat atât de mult pe sprijinul Bucureştiului. Simţind pericolul, premierul Vlad Filat a coborât în mijlocul cetăţenilor nemulţumiţi de la coadă şi a smuls de la omologul său Emil Boc promisiunea că formularele vor fi simplificate.
Dar de ce aşa, când lucrurile puteau fi simple, de la bun început? Cei care au permis ca eliberarea permiselor să înceapă fără o bună pregătire şi fără o informare completă a solicitanţilor sunt de-a dreptul inconştienţi! Fiindcă lucrul cel mai rău pe care România poate să îl facă în relaţia cu Republica Moldova este să dezamăgească şi să alimenteze astfel nu neapărat antiromânismul de tip Voronin, ci mai degrabă un românoscepticism raţional, pragmatic şi mult mai greu de contracarat.
Mai bine promitem mai puţin decât să ne luăm angajamente pe care să nu le putem respecta - cum ar fi acordarea unui milion de cetăţenii româneşti, de exemplu. Sau, poate, chiar ţinem să deschidem răni vechi, amintindu-le basarabenilor de administraţia românească dintre cele două războaie, care numai fair nu s-a comportat?
Dacă lucrurile vor merge aşa şi cu mult trâmbiţatul ajutor de 100 de milioane de euro, dacă şi acolo îşi vor face loc birocraţia şi arbitrariul, clientelismul şi corupţia, atunci mai bine preşedintele Băsescu tăcea şi nu mai promitea nimic!
Ovidiu Nahoi
sursa: adevarul.ro
trimite unui prieten
Doua urechi
Am, ca toata lumea, ca si dumneavoastra, doua urechi. Ele functioneaza. Prin ele imi vin zvonuri dinspre lume, idei. Imi vin idei despre lumea noastra, Romania. Despre trecutul, prezentul si viitorul ei.
Bunaoara, dinspre urechea nr.1 (caci nu vreau sa-i dau culoare politica zicand ca e de stanga ori de dreapta) imi vine ideea ca acest teritoriu al nostru a fost populat, de foarte multa vreme, de un mare popor care a dezvoltat o civilizatie si o cultura deosebita, prima din lume, si din care se trag multe alte popoare si semintii, dupa unii toate popoarele europene, dupa altii si popoare din Orientul Apropiat, dupa al treilea chiar Inzii. Tablitele de la Tartaria au o vechime foarte mare, sunt dinaintea scrisului sumerian, ca si cele de la Sinaia. Populatia traca izvodita aici vorbea o limba din care aveau sa derive celelalte limbi europene, intre ele neaparat latina, dar si greaca si germana. Era aici un eco-climat special, care a permis aparitia vietii sociale a omului inaintea oricarei alte regiuni europene, lucru atestat arheologic de savanti cu reputatie. Noi eram, cum s-ar zice, protocroni in toate! Noi nu putem fi proto-protocroni integrali pe vremea lui nea’ Base, cand am devenit democrati. De ce nu stie nimeni limba daca, dar o stie pe cea romana? Simplu: fiindca cea romana e cea daca, usor degenerata! Am avut un imperiu stralucit si proteic!
Cealalta ureche, nr.2, imi spune ca ne-a luat gaia, ca n-avem cum sa ne mai redresam, fiindca ne-am instrainat toate parghiile economice, am dat pe mai nimic toate zacamintele si fortele de productie, suntem cu totul in jugul european si american care face cu noi ce vrea, ne comanda toti pasii, ne beleste, ne nenoroceste. Nu numai ca avem o rata mare de datorie pe cap de locuitor, mai mare decat venitul curent si deci imposibil de platit, dar nici acest venit, fie el salarial si garantat, nu va mai putea fi platit dupa o scurta vreme, caci prin somaj baza de impunere scade, venituri pe seama Statului nu prea se mai realizeaza, in schimb obligatiile cresc. Noi am ruinat prin rea gospodarire si prin descurajarea producatorului mic si mediu tot ce putea sa produca venituri si ne-am impaunat cu o crestere falsa, rezemata pe consum si pe credit. Am ruinat de asemenea agricultura, resursa majora a tarii, facand-o prea putin operanta si rentabila pentru micul proprietar agricol, dupa ce ajunsesem la forme de mare exploatare.
Urechea nr.1 zice: “Am fost pentru Europa cel mai important granar, iar viile erau de o abundenta coplesitoare, proba ca au mai trebuit desfiintate. Ne intindeam cu imperiul nostru din Boemia pana la Bug si Nipru, limba noastra se vorbea peste tot. Zamolxe era cea mai luminoasa capetenie dintre zei, n-avea vicii ci doar intelepciune pitagoreica si o doctrina extraordinara, din care, vai, nu stim mare lucru. Pe pamantul fertilizat de el s-a asezat cu usurinta crestinismul cel mai pur, caci insusi Sfantul Apostol Andrei l-a propovaduit”.
Urechea cealalta zice: “Din cauza mizeriei si a lipsei de orizont cu adevarat religios, delincventa a crescut uimitor in Romania luand forme aberante ca: injunghieri de frate sau copil, violari de batrana, atac armat cu cagula la cate o casierie, sustrageri de armament din dotare, ingroparea de viu a colegilor de afaceri, totul pe fondul unei retele compacte de evaziuni si fraude zilnice”.
Urechea cealalta zice: “Avem cea mai buna apa minerala din lume si cateva colturi cu un climat profund regenerator. Am avut centre mistice oculte la Babele si Omul, dar si in Ceahlau, de unde au izvorat puteri speciale, metanoice. Am avut o legatura profunda cu India antica, in Ramayana se povesteste, dupa un autor, de orasul Brasov. Pietrele lui Solomon sunt un loc demult sfintit, iar tara se poate numi pe drept cuvant Gradina Maicii Domnului, asa intesata de procesiuni cum este!”.
Urechea nr.2 zice: “Tara, ravnita de multi, e pe o treime cumparata cu forme legale de straini, italieni, unguri, evrei, arabi. Evreii vor sa-si faca aici o a doua patrie, nefiind prea siguri de cea dintai. Dar si olandezii vor, si italienii, fiindca incalzirea planetei le va invada teritoriul cu apa. Aici fiind belsug de izvoare potabile si panza freatica abundenta se va face paine pentru toata Europa de catre colonistii italieni veniti in Baragan ca proprietari. Va veni si un lot masiv de chinezi. Evreii capitalisti sunt deja din abundenta. Arabii au pus mana pe paduri, in concurenta cu ungurii care pun mana pe tot ce pot, vaicarindu-se ca sunt discriminati. Limba romana se mocirleste, gestiunea romana falimenteaza”.
Pas de mai intelege ceva! Amandoua urechile duc la creier, care s-a baiguit de tot!
Paul Everac
sursa: cronicaromana.ro
trimite unui prieten
Legatura dintre starea economiei si educatie
Romanul s-o fi nascut poet dar inginer nu prea. Cea mai simpla dovada este comparatia intre Dacia si Logan.
Am condus 30 de ani Dacii. Va amintiti? Schimba sau curata bujii, schimba-i mereu platina, sufla jigloarele, furtune si cureaua care se rupeau mereu, se spargea radiatorul, apa ingheta pe conductele de benzina, ce mai, o epopee. Aproape ca mi-e dor de vremurile alea!
Acum conduc o Skodita, habar nu am unde sunt bujiile (nici nu stiu daca are), unde-i carburatorul, abia am invatat sa deschid capota.
Iar Loganul, datorita raportului calitate-pret foarte bun, a batut recordurile de vanzari in timpul crizei, inclusiv pe piata germana, cunoscuta ca foarte pretentioasa. Sigur, a contat si forta de munca mai ieftina la noi, ce a dus la un pret final al produsului mai mic. Dar in primul rand a contat tehnologia, resursele financiare si managementul. Iar muncitorii de la uzinele din Pitesti, amenintati la un moment dat cu somajul tehnic, au fost chemati la serviciu si sambata.
Diferenta intre Dacia si Logan ne arata inapoierea tehnologica uriasa intre economia romaneasca si cea mondiala.
Cum putem progresa, cum putem micsora aceasta diferenta enorma?
Atragand in tara investitori care sa aduca tehnologie moderna, resurse financiare, management eficace si o noua filosofie a muncii. In afara de Renault, Ford si Nokia nu mai stiu alti investitori de marca care sa disloce sau sa construiasca in Romania linii de fabricatie de inalta tehnologie.
Ce i-ar atrage?
O infrastructura moderna, in special in transporturi si forta de munca calificata si mai ieftina, comparativ cu aceea din alte tari. Mercedes a renuntat in ultima clipa sa construiasca o fabrica la noi, datorita lipsei de autostrazi.
Cu infrastructura, in special de autostrazi, am dat-o in bara. In loc sa faca autoastrazi cu surplusul de bani, guvernarea Tariceanu, sustinuta de PSD a dublat salariile si a triplat pensiile, iar acum ne imprumutam sume uriase sa le platim. De unde vom restitui imprumuturile numai Dumnezeu stie!
Sistemul educational ar fi trebuit sa furnizeze pe piata muncii oameni calificati in domeniile, proportiile si specializarile cerute de aceasta. Nu s-a intamplat aceasta politica esentiala si elementara. S-a intamplat altceva. In goana dupa profiturile uriase date de “fabricile de diplome” din universitar, toate masurile luate in educatie, condusa de universitari, au avut ca principal scop netezirea drumului pentru ca majoritatea, daca se poate chiar toti elevii, sa ajunga sa “cotizeze” la universitati, pentru imbogatirea si indestularea acestora, im primul rand a conducerilor lor.
O explozie de universitati private, culminand cu fenomenul Spiru Haret, care avea inmatriculati 300.000 de studenti, ce completau niste teste grila pe calculatoare si se trezeau cu diplome contra 200-300 de euro. Profitand si de naivitatea studentilor si lipsa de exigenta a sistemului bugetar, care se uita doar la ce scrie pe diploma, nu la ce competente au absolventii.
S-a desfiintat scoala profesionala, apoi scoala de arte si meserii, toata masa de elevi, au n-au resursele intelectuale si inclinatiile necesare, trebuia sa faca liceul, apoi facultatea. Nu mai povestesc despre fraudarea bacalaureatului, care a ajuns la nivel de epopee. Mehedinti are procente de promovare de 99%, licee intregi din orasele micute au procente de 100%!
Anul trecut, la Bucuresti, planul de scolarizare la clasa a IX-a avea 60% locuri in filiera teoretica si vocationala si doar 40% in filiera tehnologica. Fara scoala profesionala desfiintata intre timp de dna ministru Andronescu.
In timp ce la bursa joburilor cam 80% sunt in zona muncitorilor calificati, nu a studiilor superioare, cu sau fara acoperire in competentele obtinute! Iata prapastia uriasa intre structura pietei muncii si aceea a filierelor din invatamant.
In acest timp, mediul de afaceri se plange pe toate drumurile ca nu are de unde angaja forta de munca calificata, muncitori in finisaje, mecanici masini si utilaje, in industria hoteliera, in servicii, etc.
Brandul muncitorilor romani in strainatate este “capsunar”. Nici macar cat al “instalatorului” polonez. In plus, prestatori de munci casnice necalificate.
Poate mai mult decat orice aceasta trista realitate da masura calitatii educatiei si formarii profesionale romanesti.
Avem si varfuri, care ne fac cinste pe unde umbla si lucreaza. Dar socoteala se face statistic. Cu cateva flori nici primavara nu vrea sa vina. Ne-am iluzionat tot timpul, ne-am ascuns in mistificare si ipocrizie in spatele catorva varfuri care au performat pe unde au ajuns.
Semnale au fost trase, de la Comisia Prezidentiala condusa de Mircea Miclea, la ONG-urile de profil, la evaluarile internationale care ne plaseaza pe locuri codase. Doar ca au prevalat tot timpul alte interese, ceeace l-a facut pe Presedinte sa vorbeasca chiar de “cardasia dintre sindicate si politicieni”.
Pana nu vom avea infrastructura si o forta de munca calificata in domenii cerute de piata nu avem nicio sansa sa atragem investitori, bani si tehnologie inalta. Sa producem bunuri si servicii vandabile si cu valoare adaugata mare. Productivitatea unei economii este strans legata de calitatea fortei de munca. E simplu, pentru cine vede interesele de dezvoltare ale tarii, nu propriile interese!
Mai strangeam din dinti cativa ani, construiam autostrazi si acum aveam nu doar Loganul ci poate sute de alte produse de inalta tehnologie, cu valoare adaugata mare, cu piete de desfacere si care asigurau salarii mari. Iar in educatie trebuia sa punem accentul pe formarea profesionala de calitate si ceruta de piata muncii, nu pe diplome universitare de care aproape nimeni nu are nevoie, mai ales cand in spatele lor nu se afla nimic. Doar interese de imbogatire ale unora.
Pana acum clasa conducatoare nu a facut ce trebuie in aceasta directie.
Sa vedem acum, cand tocmai asteptam o noua lege a educatiei.
trimite unui prieten
Planul B pentru salvarea economiei
Autoritatile au raspuns crizelor economice in acelasi mod din anii 1950 pana in prezent, anume prin permiterea unor deficite bugetare imense si scaderea ratelor dobanzii de politica monetara. Insa n-a venit timpul, oare, sa fie gasite noi metode, cu adevarat eficiente?
Metodele mentionate mai sus au functionat, iar recesiunea curenta a fost “atacata” cu aceleasi masuri, autoritatile fiind increzatoare ca, in cele din urma, cresterea se va relua de la sine. Acest lucru nu pare sa se intample si am avea nevoie de un plan B, spune William White, oficial in Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica.
De altfel, tocmai nivelul nesustenabil al datoriilor din sectorul public este unul din factorii principali ai recesiunilor in general, la care se adauga, in cazul de fata, si datoriile din sectorul privat, in majoritatea economiilor de piata avansate.
Nivelurile nesustenabile ale datoriilor din prezent sunt cauzate de folosirea masurilor fiscale pentru a stimula o anumite ciclicitate a cererii consumatorilor, cauzandu-se pierderi ce nu au putut fi recuperate in momentele de crestere economica.
Astazi, politicile fiscale si monetare au atins limita eficientei. In cazul celor monetare, ratele dobanzii au ajuns aproape de zero, iar, in cele fiscale, grijile cauzate de datorii au cauzat majorari ale riscurilor de tara.
Avand in vedere ca acestea nu mai functioneaza, ce alte politici ar putea reduce eficient deficitele si datoriile?
O posibilitate ar fi aducerea datoriilor la un nivel la care ar putea fi gestionate, prin incurajarea economiilor, spune oficialul OCDE, intr-un comentariu pentru Financial Times.
De asemenea, s-ar putea stimula cresterea prin accelerarea reformelor structurale. Avand in vedere ca o criza este, de obicei, un catalizator al acestui tip de reforme, ar trebui sa fie implementate urgent. Totusi, ambele metode ar rezulta in cresteri lente, in urmatorii ani, crede White.
O metoda mai rapida, dar, initial, mai dureroasa, este reducerea datoriilor prin falimente sau prin restructurari negociate. De asemenea, ar putea fi nevoie de restructurarea si recapitalizarea institutiilor de creditare.
Insa asemenea metode ar avea multe impedimente, mai ales in tarile in care gospodariile au datorii foarte mari, cum ar fi in Statele Unite. In plus, ar exista riscul unei rate de somaj si mai mari.
Nu in ultimul rand, multe tari pur si simplu nu au un cadru legal pentru aplicarea unor astfel de masuri, in special pentru institutiile financiare.
Pe de alta parte, in economie trebuie facute alegeri dificile. Daca nu se gaseste vointa politica aceste schimbari, datoriile vor continua sa creasca, ajungandu-se si la hiperinflatie, incheie oficialul OCDE.
Teodora Bodeanu
sursa: ziare.com
trimite unui prieten
Financial Warfare Exposed: Soros, Goldman Sachs, Hedge Funds Attack Greece to Smash Euro
It has been evident for some time that the ongoing speculative attack on Greece, along with such other countries as Spain, Ireland, Portugal, and Italy, was not primarily a reflection of their economic fundamentals, nor yet a spontaneous movement of “the market,” but rather an orchestrated action of economic warfare. The dollar had been relentlessly falling through the late summer and autumn of 2009. It obviously occurred to various Anglo-American financiers that a diversionary attack on the euro, starting with some of the weaker Mediterranean or Southern European economies, would be an ideal means of relieving pressure on the battered US greenback. Since these degenerate elites are incapable of directly solving the problem of the dollar through increased production, full employment, and economic recovery, one of the few alternatives remaining to them is to create a situation in which the euro is collapsing faster, leaving the dollar as the beneficiary of some residual flight to quality or safe haven reflex.
This is what emerged during the first week of December with a speculative assault or bear raid against Greek and Spanish government bonds as well as the euro itself, accompanied by a scurrilous press campaign targeting the “PIIGS,” an acronym for the countries just named, coming from inside the bowels of Goldman Sachs. I have discussed this phenomenon several times over the last two to three weeks on my radio program on GCN.
Now comes concrete proof of this conspiracy in the form of a Feb. 8 “idea dinner,” held at the Manhattan townhouse of Monness, Crespi, Hardt & Co, a boutique investment bank. Among those present were SAC Capital Advisors, David Einhorn of Greenlight Capital (a veteran of the fatal assault on Lehman Brothers in the late summer of 2008), Donald Morgan of Brigade Capital, and, most tellingly, Soros Fund Management. The consensus that emerged that night over the filet mignon was that Greek government bonds were the weak flank of the euro, and that once a Greek debt crisis had been detonated, all outcomes would be bad for the euro. The assembled predators agreed that Greece was the first domino in Europe. Donald Morgan was adamant that the Greek contagion could soon infect all sovereign debt in the world, including national, state, municipal and all other forms of government debt. This would mean California, the UK, and the US itself, among many others. The details of this at dinner were revealed in the headline story of the Wall Street Journal on Friday, February 26, 2010. (See article)
Nor was this the only cabal in town intent on attacking the euro through the week Greek flank. The article cited suggests that GlobeOp Financial Services and Paulson & Co. are also piling on. The zombie banks were also heavily engaged. The article reported that Goldman Sachs, Bank of America-Merrill Lynch, and Barclays Bank of London were also assisting speculators in placing highly leveraged bearish bets against the euro. Note that these zombie banks are alive today because of US taxpayer money, in Barclay’s case through AIG.
It amounted to a deliberate attempt to create a large-scale world monetary crisis which would certainly bring with it the dreaded second wave of the current world economic depression. The creation of monetary chaos in Europe through the convulsive destruction of the euro under speculative attack would cripple commodity production in western Europe, severely undermining one of the dwindling areas of the world economy which are still functioning. The genocidal implications for humanity ought to be obvious, but the assembled hedge fund hyenas were not concerned with these consequences.
George Soros has been telling every media outlet that will listen that the euro is doomed to fall apart and break up over the short run. Soros even has a theory to deploy as part of his speculative attack. Soros argues that the fatal flaw or original Sin of the euro is that it was based on a common central bank among the participating countries, but lacked a common treasury and tax policy. This means that a country like Greece can no longer defend itself from a speculative attack on its bonds by the simple expedient of currency devaluation, since there is no more drachma, and the euro is controlled from Frankfurt, not Athens. British spokesmen are quick to point out that, even though the financial situation of London is far worse than that of Athens, the British government is already devaluing the pound through a downward dirty float.
Given Soros’s infamous track record, he must be taken seriously. In 1992, Soros became world famous through his attack on the European Rate Mechanism, which he executed by a highly leveraged speculative assault on the British pound, at the time one of the weaker members of the ERM. Soros’ speculative attack led to a pound devaluation and the ragged breakup of the ERM, and netted Soros £1 billion in profits. It was as if Soros had personally stolen a £20 note from every man, woman, and child in Britain. The speculative gains were no doubt gratifying, but the overriding political purpose of the assault was to sabotage that phase of European monetary policy.
The London Economist has gone out of its way to mock Spanish Prime Minister Zapatero’s remark that Spain was under international speculative attack. Press organs of the city of London and Wall Street have ridiculed the Greeks as a nation of paranoid conspiracy theorists. And yet, the revelations made so far are strong circumstantial evidence of pre-concert, as Lincoln would say. Even the US Department of Justice has been forced to send letters to the participants in the infamous “idea dinner,” warning them not to destroy any of their records and thus putting them on notice that they are under investigation. While we should not have any illusions about the prosecutorial zeal of Attorney General Eric Holder, who once represented the international financial bandit Marc Rich, this is at least a beginning. Spanish and Italian judges are noted for their independence, and one of or more them may wish to examine the activities of Soros, Goldman Sachs, and their hedge fund allies.
Greece does not need an austerity program, as the Greek labor movement has eloquently argued in the course of their successful and admirable general strike last week. Greece does not need a bailout from Germany, the sinister International Monetary Fund, or from anyone else. Least of all does Greece need to accept the advice of Austrian school or Chicago schools charlatans who recommend the catharsis of a deflationary crash that would destroy an entire generation through unemployment, poverty, and despair. Greece needs to defend itself with a 1% Tobin tax on all derivatives and other financial transactions. Greece should take the lead in outlawing credit default swaps, which amount to issuing insurance without meeting the capital requirements of being an insurance company. Greece needs to enforce EU and national antitrust laws. If Soros and his gang succeed in breaking up the euro, Greece should make the best of it by immediately imposing heavy-duty exchange controls and capital controls to protect the new drachma, on the model of Malaysia a dozen years ago. Greece should shut down domestic zombie banks and seize its central bank and use it to issue 0% credit for industrial and agricultural hard commodity production. If the Greeks made plain what they intend to do if they are forced to fall back on the drachma, the financiers who fear such an example would have another reason to relent.
Another obvious expedient is that of a bear squeeze or short squeeze. Soros, Goldman Sachs, and their gang of hedge fund allies have now used derivatives to establish short positions against Greek bonds and the euro, betting that these latter will go down. Political pressure is now being brought to bear on the European Central Bank and the Greek central bank to undertake an unannounced large-scale purchase of Greek bonds and euros in the forward market, causing the Wall Street predators to lose their bets, thus punishing them severely with extravagant losses. This is normal central bank practice, and it will be astounding if the Greeks do not execute such a maneuver very soon.
The world now faces a stark choice between two alternatives, with Wall Street forcing the issue. The first is that the zombie banks and hedge funds, having been saved and bailed out by national states and their taxpayers, will repay the favor by driving the national states and all forms of state, provincial, and local government into bankruptcy. This will be synonymous with the destruction of modern civilization itself. The second and preferred alternative is that the national states summon the political will to use the inherent powers of government to place the zombie banks, hedge funds, and related purveyors of derivatives into bankruptcy receivership and shut them down once and for all, relying in the future on nationalized central banks for the provision of credit. The second alternative would allow the preservation of modern civilization as we have known it. But in the meantime, the derivatives-based speculative attack on the southern flank of the euro has accelerated the arrival of the second wave of depression, which now appears likely to strike the world before the end of 2010.
Webster G. Tarpley
sursa: prisonplanet.com
trimite unui prieten
Chiriasi in propria tara
“E posibil ca la sfarsitul lui 2011 sa contractam un nou imprumut de la FMI pentru a plati salariile si pensiile”. Basescu dixit. Daca un stat nu poate plati azi salariile si pensiile, ce ne facem sa credem ca va putea plati maine imprumuturile contractate pentru a le plati, adica suma+dobanda? Nu am luat si nu luam bani cu imprumut pentru investitii care sa genereze venituri viitoare, nu, am luat bani ca sa platim obligatii curente. Miliardele de euro sau de lei cu care se platesc obligatiile statului se neantizeaza in fiecare luna, distribuindu-se in sume mici, in pensii, salarii, indemnizatii, cheltuieli. Unii ar putea argumenta ca salariile si pensiile platite se vor regasi macar intr-o mica parte in consum, stimuland piata si oferind un efect compensator. Da, banii se duc pe paine si iaurt, pe gaz si electricitate. Si ce te faci cand nici unul dintre aceste produse nu sunt realizate de romani si cand profiturile se duc tot in afara tarii?
Pai cum? Mai dam ceva din casa. Mai vindem ceva. Am vandut intai vacile grase, bancile, comunicatiile, gazul, electricitatea, anumite industrii. Mai avem hidrocentrale, posta, teren agricol. Avem de asemenea forta de munca si o putem vinde si pe asta. Cand te imprumuti la banca pe baza adeverintei de salariu vinzi de fapt munca ta viitoare, iti asumi o obligatie si o conduita in viitor, instrainezi un atribut al libertatii tale. Iar cand renunti voluntar la o parte a libertatii tale te poti astepta sa ti se ceara orice in viitor. O livra din carnea ta? Nu, nu mai e cazul. O insula? Nu ca nu aveam decat una si n-o mai avem nici pe aia. Un zacamant aurifer? Un munte? O padure? Un teren pe care altii sa-si arunce deseurile toxice? Copii pentru adoptii internationale? Militari cu vietile lor pentru conflicte care nu ne apartin si care nu ne aduc nimic?
Cetatenii stau cuminti in casele lor si zapeaza pe tv. Sunt scarbiti si dezinteresati. Pensii, salarii, institutii, fete baloase si moderatori care latra pe limba cui ii plateste. Pe cine sa intereseze?
Avem iluzia ca viata publica nu ne priveste, ca e undeva acolo. Ca “ei” sunt ei, nu-i poti nici schimba, nici alege, pentru ca sunt aceiasi indiferent de partide si de vreme. Iar noi suntem sub vremuri si ne vedem mai departe de vietile noastre. Injuram printre dinti si spunem ca mergem mai departe. Nu realizam ca usor usor nu mai insemnam nimic. Avem o casa si o masina. Iar casa e ipotecata la banca si masina e a leasingului. Sunt ale noastre pentru ca ni le-am dorit si pentru ca ne raportam emotional la ele. Evident ca nu ne apartin. Si nu rare sunt situatiile in zilele acestea cand, in cutia postala, gasesti o hartie A4, negru pe alb care te anunta sec si impersonal ca daca si daca atunci sunt nevoiti sa ti ia tot.
Daca dezbraci o natiune de bunurile sale si pe cetateni de bunurile personale ce mai ramane? Ramane o populatie ce vietuieste pe un teritoriu care nu le mai apartine, in case si orase in care nimic nu mai e al lor, obligati sa presteze si sa faca ce li se spune. O sa ziceti ca e o viziune exagerata, in tonuri negre. Hai sa zicem ca scenariul acesta e dus doar pana la jumatate deja, ce se intampla cand ajugem la capat?
Liviu Vasile
sursa: asybaris.blogspot.com
trimite unui prieten
Atenţie la croiala bugetară!
Guvernatorul BNR a avertizat că încercarea de a lua dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social. Isărescu a atras atenţia asupra faptului că sistemele de pensii foarte generoase duc la situaţii chiar dramatice, ca în cazul Greciei: ”Nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu când numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor”
Nemulţumirea faţă de finanţarea serviciilor sociale demonstrează că acestea nu sunt bine structurate sau dimensionate, iar alocarea de resurse suplimentare din alte domenii nu este în favoarea binelui social, a atras atenţia ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unui seminar pe teme economice. “Suntem în faţa unor mari trade off-uri. Toată lumea este nemulţumită de serviciile sociale, care se spune că sunt subfinanţate. Orice economist-şef în această situaţie spune că este o problemă de croială. Încercarea de a lua dramatic dintr-o parte şi de a pune în alta nu va servi binelui social”, a declarat Isărescu.
Acesta a explicat punctând că România, deşi nu se mai găseşte în situaţia de criză din 2009, se află în faţa unor alegeri serioase, “într-o situaţie serioasă”, şi trebuie să înveţe din ceea ce s-a întâmplat în Grecia.
“Vedem în proximul geografic, la câteva sute de kilometri, deficite foarte înalte, sisteme de pensii foarte generoase şi sisteme administrative mult prea largi faţă de ce poate oferi economia, care duc la situaţii chiar dramatice şi observăm cât de repede se poate schimba perspectiva unei ţări”, a afirmat Isărescu.
Guvernatorul BNR consideră că România are nevoie în prezent, în primul rând, de dezbateri serioase pe teme economice şi financiare, criticând practica discuţiilor care duc aceste teme în derizoriu. “Se practică un fel de sport naţional, de ghiceală, cât va fi creşterea economică, inflaţia. Este extrem de important ca discuţiile pe aceste teme să fie serioase”, a subliniat Isărescu.
Isărescu: Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, ci pe generaţii
Mai mult decât atât, guvernatorul BNR a menţionat faptul că discursul public pesimist dăunează economiei, iar bancherii nu vor da credite când există o atmosferă “neagră” şi perspective de şomaj. “Vrem să ieşim din criză, dar economia are 30-40% psihologie. Ce bancher poate să se aventureze să dea credite, când toată atmosfera asta pe care o simt în jurul lor este neagră şi mai este şi tot şomajul ăsta”, a subliniat Isărescu.
Acesta a reluat tema dezbaterilor publice privind pensiile, arătând că nu poate fi susţinută ideea unui punct de pensie de 45% din salariu, când contribuţiile sunt de 37%, iar numărul pensionarilor este mai mare decât cel al angajaţilor. “Noi nu avem sistem de pensii pe bază de contribuţii, noi avem sistem de pensii pe generaţii. O generaţie plăteşte pensia altei generaţii, şi atunci trebuie să te preocupi în primul rând să existe locuri de muncă. (…) Dezbaterile de la televiziune nu sunt doar o chestiune de rating, creează impresii, induce idei (…) Dacă mai văd de mai multe ori la televizor că România mănâncă 70% din import, mă sperii şi poate emigrez şi eu”, a mai spus Isărescu. În acest context, guvernatorul BNR a mai precizat că trebuie înţeles că veniturile bugetare în România reprezintă 30, 31 maxim 32% din PIB şi de aici trebuie pornită discuţia, pe structura cheltuielilor şi pe nevoia de investiţii. “Atâta scoate economia românească (venituri bugetare - n.r.) cu un sistem fiscal care oricum este stufos”, a adăugat Isărescu.
Guvernatorul a explicat că Banca Naţională este preocupată de crearea acelui spaţiu fiscal care să permită investiţiile publice, cum ar fi finanţarea autostrăzilor.
“Noi căutăm acest spaţiu fiscal împreună cu cei de la Ministerul Finanţelor, pentru finanţarea autostrăzilor. Dar, dacă toate aceste eforturi duc din cauza dezbaterilor publice spre stimularea consumului, discuţiile sunt în zadar”, a afirmat Isărescu.
”Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante în acest an”
În acelaşi timp guvernatorul BNR a ţinut să precizeze faptul că efectele unui program serios cum este cel cu FMI s-au făcut simţite în economie, iar unul dintre exemple este modificarea perspectivei de curs, pe care analiştii îl vedeau în decembrie la 4,6 lei/euro, iar acum banca centrală este îngrijorată să nu se aprecieze prea mult. “Nu e cazul să ne ambalăm, suntem în direcţia bună. Se văd efectele unui program serios, cum este cel cu FMI. Dobânzile sunt în scădere, s-au înjumătăţit într-un an şi continuă să scadă. Cursul de schimb a evoluat bine în ultimele două luni. De la perspectiva din decembrie de 4,6 lei/euro, acum suntem îngrijoraţi să nu se aprecieze prea mult”, a adăugat Isărescu. Guvernatorul BNR a arătat că rămâne optimist în ceea ce priveşte creşterea economică şi inflaţia, dar că nu va da alte indicii, pentru că nu vrea să participe “la acest tip de ghiceală”. “Trebuie să luăm într-adevăr nişte decizii importante ca ţară în acest an, nu multe”, a spus Isărescu.
Vlădescu: Este greu să sprijini mediul de afaceri când resursele sunt limitate
Statul are capacitate limitată de a susţine mediul de afaceri şi nu va putea ajuta toate grupurile de interese, întrucât angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive, a atras atenţia ieri ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, prezent în cadrul aceluiaşi seminar. “Încercăm să sprijinim mediul de afaceri. Este foarte greu să disponibilizăm resurse, pentru că angajamentele anterioare, salariale, materiale şi sociale, sunt excesive. Niciodată nu vom mai putea permite cheltuieli sociale care să pericliteze echilibrele macroeconomice, cum s-a ajuns anul trecut. Noroc că a existat Banca Naţională, şi astfel un sistem bancar solid care nu a avut nevoie de suportul statului. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat atunci”, a adăugat Vlădescu. Acesta a explicat mai departe că resursele statului sunt limitate şi nu vor putea susţine toate domeniile de afaceri, iar, în viziunea sa, ieşirea din criză se va face prin efortul individual şi al grupurilor de interese. “Nu putem ajuta toate grupurile de interese, şi nu o spun peiorativ, e normal ca oamenii să se asocieze când au interese comune”, a mai spus Vlădescu.
Analistul financiar Dragoş Cabat consideră că ieşirea din cercul vicios în care ne aflăm se poate face prin adoptarea unor soluţii simple însă pentru acestea este nevoie de multă voinţă politică. ”Soluţiie sunt simple, însă ceea ce lipseşte ca acestea să fie puse în practică este voinţa politică. Una dintre măsurile care ar putea fi luate ar fi creşterea veniturilor bugetare, însă pentru ca acest lucru să se poată întâmpla este nevoie de creştere economică sănătoasă. În acelaşi timp, o altă soluţie ar fi să se scoată la iveală o parte din economia gri, în condiţiile în care ştim cu toţi că România se confuntă cu un grad ridicat de evaziune fiscală”, a declarat pentru Curierul Naţional, analistul financiar Dragoş Cabat, membru CFA. Totodată, acesta a sublinit importanţa reducerii cheltuielilor bugetare, precum şi a reformelor anunţate de către guvernanţii noştri”. Guvernanţii trebuie să facă o serie dintre reformele pe care le-au tot anunţat, numai că încă nu le-au pus în practică”, a mai spus Cabat.
Mădălina Drăghici
sursa: curierulnational.ro
trimite unui prieten
Ce-am avut şi ce-am pierdut
Creşterea cu 7,1% a Produsului Intern Brut al României în urmă cu doi ani s-a transformat în 2009 în scădere, construcţiile şi comerţul fiind principalele sectoare responsabile. România, Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi ţările baltice sunt principalii perdanţi în faţa crizei economice. Economiile lor au înregistrat anul trecut cele mai mari scăderi.
Economia românească a produs în 2009 în valoare de nici mai mult nici mai puţin de 491,27 miliarde de lei (116,19 miliarde de euro). O sumă însemnată ar spune unii. Totuşi, dacă ne uităm cu un an în urmă, lucrurile nu s-au schimbat cu nimic. Ba din contră, în termeni nominali, Produsul Intern Brut (PIB) este chiar mai mic (503,95 miliarde de lei în 2008).
Tot ce-a reuşit România să agonisescă în 2008, când PIB a sporit cu 7,1%, a fost măcinat de criza economică în 2009. România a înregistrat anul trecut o scădere economică de 7,1%, toate sectoarele având o contribuţie negativă la formarea PIB, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Dacă cei mai mulţi analişti se aşteptau ca ultimul trimestru din 2009 să ne aducă ieşirea din recesiune, ei bine, s-au înşelat.
În aceeaşi situaţie cu vecinele şi ţările baltice
Dacă ne uităm la celelalte economii din Europa, nici ele nu se pot lăuda foarte tare. În timp ce Polonia este singura ţară europeană ce se poate lăuda că a ocolit recesiunea, economiile vestice au avut scăderi temperate, iar România, Ungaria, Bulgaria, Slovenia şi ţările baltice sunt marile perdante în faţa crizei.
Estonia, Letonia şi Lituania şi-au diminuat PIB-ul în ultimul trimestru din 2009 cu 9,4%, 17,9% şi, respectiv 13% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, din cauza gradului mare de îndatorare al atât al Guvernelor, cât şi a sectorului privat.
În ceea ce priveşte vecinele României, Bulgaria şi Ungaria, dar şi Slovenia, economiile lor au pierdul din cauza crizei peste 5% din valoarea PIB. „Cele mai mari probleme le-au avut în 2009 economiile dependente de finanţările externe - România, alături de Ungaria, Bulgaria şi ţările baltice”, a explicat Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.
Construcţiile,oaia neagră
Dacă ne uităm pe datele dataliate privind Produsul Intern Brut al României, observăm că sectoarele-locomotivă în anii de creştere economică au fost în 2009 cele care au tras cel mai mult în jos economia. Totuşi, de precizat este că toate sectoarele au avut o contribuţie negativă la formarea PIB.
În timp ce agricultura a reuşit să surprindă printr-o scădere uşoară, după un an 2008 bun, construcţiile şi comerţul s-au prăbuşit, cu 13,6%, respectiv 11,2%. „Sectoarele care au fost cele mai fierbinţi, cu cele mai mari contribuţii în anii de boom ecomonic, au suferit în 2009 cele mai mari corecţii”, spune Dumitru.
Scăderea comerţului şi a construcţiilor s-a reflectat fidel în diminuarea investiţiilor (formarea brută de capital, -25,3%) şi a consumului populaţiei (-9,2%). Industria a scăzut cu 4,3% anul trecut, după ce în ultimul trimestru aceasta a revenit pe plus.
PIB scade, deficitul creşte
Deficitul bugetar din 2009 a crescut până la 7,4% după ce economia s-a situat sub proiecţia autorităţilor, de 505,5 miliarde de lei. Astfel, valoarea nominală a deficitului stabilit cu FMI, de 36,5 miliarde de lei, a ajuns să crească de la nivelul ţintit de 7,3%.
Adina Vlad
sursa: adevarul.ro
trimite unui prieten
Salarii, pensii si castigatorii tranzitiei
Pensiile mari vin din salarii mari. Iar salariile mari au venit din prioritatile pe care Romania le-a avut, in mod haotic, in ultimii 20 de ani.
Legea salarizarii unitare si legea pensiilor au creat in spatiul public romanesc asteptari nerealiste. Ele au fost induse atat de oamenii politici aflati la putere (sa ni-l aducem aminte pe dl. Boc clamand celebrele versuri “Pusca si cureaua lata/ Ce sporuri, salarii si pensii ati avut odata), dar si de mass-media care au “tocat” luni intregi temele salariilor mari din sectorul de stat, a sporurilor exagerate si a pensiilor “nesimtite”.
Am crezut pana la un punct ca legea salarizarii si legea pensiilor ar putea face dreptate retroactiv. In acest moment, legea salarizarii se aplica de doua luni de zile, iar legea pensiilor se afla in dezbatere publica fara ca o serie intreaga de efecte asteptate sa se faca simtite in economie.
De fapt, obiectivele ambitioase ar trebui inlocuite cu unele mult mai apropiate de realitatea economica.
Legea salarizarii ar trebui sa aiba urmatoarele virtuti importante:
1. sa creeze un cadru predictibil pentru viitorul salarizarii bugetare in Romania;
2. sa stabileasca prioritatile salariale pentru sectorul bugetar si eventual sa le ajusteze;
3. sa inlature aberatiile din domeniu, daca nu pe cele care s-au practicat in trecut, macar pe cele viitoare.
Legea pensiilor ar trebui sa aduca urmatoarele efecte semnificative:
1. sa reformeze sistemul de pensii;
2. sa rectifice abuzurile din trecut si sa inlature perpetuarea acestora pe viitor.
Scopul final al celor doua legi era acela de a scadea cheltuielile salariale ale administratiei publice si locale, Romania fiind statul din Uniunea Europeana cu cele mai mari cheltuieli salariale, raportate, procentual, din produsul intern brut (PIB).
Un alt obiectiv este acela de a da echilibru sistemului de pensii, problema cu care se confrunta majoritatea covarsitoare a statelor europene.
Au reusit cele doua legi sa raspunda acestor obiective? Partial. Iata de ce. Legea salarizarii pune cap la cap problemele din domeniu.
A facut un inventar al sporurilor practicate in diverse institutii publice si a creat o grila completa a functiilor si posturilor bugetare. Acestea sunt virtutile legii. De aici incolo, incep insa problemele ei.
In primul rand, am descoperit ca grila functiilor bugetare este mult prea stufoasa, fiind de ordinul miilor de posturi bugetare. Statele dezvoltate au de cateva ori mai putine functii publice si catre acest lucru ar trebui sa se indrepte si Romania.
Adica, in pasul doi, legea ar trebui sa coaguleze functiile si posturile, obligand in felul acesta in mod direct companiile de stat si administratia publica sa-si curete organigramele. Pentru a intelege acest lucru, faceti doar un exercitiu de imaginatie. Enumerati in gand posturile si functiile pe care le cunoasteti.
Veti ajunge probabil la cateva zeci, hai sa zicem la, aproximativ, o suta de functii administrative. De aici, pana la cele cateva mii, inscrise in lege si existente in institutiile statului, este o distanta imensa care se masoara in birocratie si umflarea artificiala a schemelor de personal.
In al doilea rand, vechile prioritati salariale nu se schimba. Adica, in varful piramidei de salarizare se pastreaza magistratii, serviciile secrete, armata, politia si diplomatii. In coada, raman, ca si pana acum, angajatii din domeniul educatiei si cel al sanatatii.
Ba mai mult, legea consacra aceste diferente incluzand in salariu, in cazul magistratilor, cele mai multe dintre sporuri, in vreme ce pentru profesori si medici, sporurile sunt acordate cu mai putina darnicie (spre exemplu, sporurile de garda la medici si cel de tinuta pentru cadrele didactice).
Bugetarilor din coada grilei li se promite o crestere a salariilor in vreme ce salariile mari vor stagna. Dar pentru acest lucru va fi nevoie de timp.
In al treilea rand, dat fiind ca in salariile bugetarilor au fost incluse o parte din sporuri, la unii mai multe, la altii mai putine, singura economie bugetara care se poate face este realizata pe seama renuntarii la plata unor sporuri la salarii.
Este insa dificil de estimat in ce masura aceasta economie bugetara, putin spectaculoasa, va fi suficienta pentru micsorarea cheltuielilor bugetare la nivelul inclus in acordul cu Fondul Monetar International.
De asemenea, este greu de spus daca nu cumva aceste drepturi salariale vor fi recastigate, in final, in instanta, iar bugetele anilor viitori vor fi grevate de plata retroactiva a acestor drepturi salariale. Si atunci, este posibil ca solutia reducerii cheltuielilor bugetare sa fie intoarcerea la diponibilizari.
In al patrulea rand, este putin probabil ca legea sa produca efecte retroactive. Pana acum, instantele au dat castig de cauza celor care au solicitat primirea vechilor drepturi salariale. Desigur, cei mai avantajati au fost chiar magistratii.
Ei au centrat si tot ei au dat cu capul, adica ei au chemat in fata instantei statul si tot ei au judecat. O bresa exista, totusi: cel mai recent raport al Curtii de Conturi arata ca in perioada 2006-2009 s-au acordat beneficii salariale, in administratia locala si centrala, in afara legii, in valoare de aproximativ 300 milioane euro.
Si atunci, cine are dreptate? Magistratii care dau pe banda rulanta decizii in favoarea salariatilor sau controlorii Curtii de Conturi care scriu negru pe alb ca s-au acordat sporuri salariale in afara legii? Cine poate stii.
Asadar, raspunde legea salarizarii nevoii economiei romanesti de reducere a cheltuielilor salariale in total PIB? Nu, pentru ca in urmatorii ani, salariile mici vor creste, ceea ce va insemna cheltuieli mai mari.
Solutia pare a fi, deocamdata, disponibilizarea personalului. O masura concreta de reducere a costurilor este si cea a introducerii standardelor de cost aplicate administratiilor locale. In felul acesta, bugetul isi va plafona transferurile catre bugetele locale.
Ceea ce nu insemana ca, daca administratiile locale vor avea surse de venituri, nu vor putea angaja mai multi oameni sau nu vor putea sa-i plateasca mai bine pe actualii angajati.
Raspunde legea salarizarii nevoii de predictibiliate? Da. Insa diferentele salariale deja create vor influenta pentru multa vreme domenii precum educatia, sanatatea si, implicit, piata muncii.
Cine va mai urma profesii precum cele de medic sau de invatator vazand diferenta de salarizare dintre acestea si cele de politist sau cadru al armatei?
In ceea ce priveste legea pensiilor, ea raspunde nevoii de restructuare. Sunt incluse aici masuri dureroase precum cresterea graduala a varstei de pensionare, descurajarea pensionarii anticipate si ruperea punctului de pensie de salariul mediu pe economie si legarea cresterii punctului de pensie de rata inflatiei si cresterea salariala anuala.
Sunt dispozitii evident dezavantajoase pentru pensionari, dar necesare pentru incercarea de echilibrare a bugetului de pensii.
Legea pensiilor incearca sa rezolve neregulile vechi ale sistemului prin procesul de recalculare a unor pensii. Este limpede ca exista nereguli, iar beneficiarii ar trebui penalizati. Este vorba despre prevederea legala prin care unele categorii de angajati ieseau la pensie pe baza venitului din ultimele trei luni de activitate.
Ceea ce, din punct de vedere economic, este o aberatie. Trebuie adaugata situatia in care, in ultimele trei luni de activitate, angajatul respectiv primea sporuri si prime substantiale tocmai pentru a-si mari veniturile si astfel pensia viitoare.
Ceea ce, din toate punctele de vedere, este o hotie. Cel putin in aceste situatii, recalcularea pensiilor ar trebui sa faca ordine.
Macar in aceste situatii, legea nu ar trebui sa dea dreptate unei decizii a Curtii Constitutionale care spune ca recalcularea pensiilor se poate face doar in sus, si nu in jos, adica doar marind pensiile si nu micsorandu-le.
Restructurarea sistemului de pensii, asa cum este inclusa in actualul proiect de lege, va plafona cresterea pensiilor in viitor si nu va apropia diferentele, in unele cazuri exagerate, existente intre diferite categorii de bugetari.
Aceasta este o privire spre viitor. Dar pentru a intelege viitorul trebuie sa ne uitam si spre trecut. Ce vedem? In materie de salarii, prioritatile bugetare s-au numit magistrati, militari, politisti, diplomati, angajati ai serviciilor secrete, totul intr-o ordine aleatorie.
Acestea au fost prioritatile pe care le-am avut in ultimii 20 de ani. Ele nu au venit dintr-o strategie a pietei fortei de munca sau dintr-o strategie de dezvoltare a Romaniei, ci din interese subterane, din presiuni pe care unele categorii profesionale le-au facut asupra clasei politice. Magistratii, cei din servicii, diplomatii, politistii, militarii, ei sunt castigatorii tranzitiei.
Cu astfel de prioritati bugetare, vedem unde a ajuns Romania. Au meritat ei efortul tarii de a-i pune in capul listei de prioritati? Nu. Actul de justitie il exaspereaza pe omul simplu prin incoerenta cu care se judeca, politia nu-si poate impune autoritatea, diplomatii dorm pe ei la posturile din strainatate, iar magistratii lupta cu coruptia fara mari izbanzi.
In ultimii 20 de ani, toti castigatorii tranzitiei si-au facut, prin lege, salarii mari (prea mari in raport cu media salariilor din Romania) si, ca atare, primesc pensii mari (mult peste salariul mediu).
Indiferent de criza, a venit momentul sa ne punem intrebari. Poate clasa politica sa schimbe prioritatile, adica sa dea salarii mai mari profesorilor, invatatorilor sau medicilor?
Va arata Romania altfel peste 20 de ani, daca educatia si sanatatea vor lua locul armatei, politiei, puterii judecatoresti, diplomatiei, pe lista prioritatilor? Este clasa in stare sa faca o schimbare a prioritatilor? Grele intrebari, imposibile raspunsuri.
Constantin Rudnitchi
sursa: bloombiz.ro
trimite unui prieten
Economia și educația
Am ales să scriu despre educație pentru că este singurul indicator care ne poate da o previziune pe termen lung.
În istorie, popoarele care au avut un nivel crescut al educației au avut și un nivel de trai pe măsură, iar economiile respective nu au fost sub nici un chip totalitare.
Dpdv economic, educația este răspunzătoare pentru:
- structura consumului
- starea sănătății populației
- reprezentarea intereselor mulțimii la nivel central
- nivelul de trai
Când nivelul educației scade apar fenomenele care se manifestă din plin în Romania de azi:
- snobismul este la ordinea zilei și este extrem de scump în comparație cu veniturile (aici și definiția succesului personal a fost folosită ca o unealtă de marketing foarte eficace)
- pe ansamblul societății apar procente mari de oameni cu afecțiuni, servicii de sănătate precare
- corupția se expandează, iar banul public nu mai este utilizat în interesul comunității
- justiția își reduce impactul în societate până aproape de zero
Continuarea raționamentului ne conduce inevitabil la disoluția societății și, posibil, la dispariția sau modificarea statului. Nu este exclusă nici varianta unei conduceri totalitare.
Ca exemple pozitive pot fi date multe state, însă prefer să mă opresc asupra Elveției, pe care am avut ocazia să o și vizitez. Organizată politic ca stat federal, iar economic fiind în uniune monetară cu principatul Lichtenstein, Elveția nu face parte din UE; ca structură a economiei, serviciile sunt predominante (bănci, turism, consultanță). Cu toate că populația Elveției este compusă din 4 etnii (germană, franceză, italiană, retroromană), nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din Europa. De ce? Consens politic în interesul majorității, sistem legislativ bine alcătuit (renumit pentru referendumurile dese), justiție care îți face treaba, totul pornind de la … educație.
Desigur că lucrurile nu se schimbă peste noapte, mai ales cele care privesc socialul, însă observarea trendului actual permite deprinderea unor concluzii care pot fi folosite de cei care își proiectează afacerile pe termen lung.
Un trend descrescător al educației înseamnă:
- forță de muncă ieftină și puțin calificată
- export de materii prime
- active ieftine
- monendă slabă.
Daniel Cazangiu
sursa: scenariieconomice.blogspot.com
trimite unui prieten
Nemtii renunta la acte de binefacere
Criza bugetara din Grecia este pe prima pagina a ziarelor economice din toata lumea. Pentru prima data in istoria recenta, vedem o situatie in care exista dovezi clare ca un guvern a apelat la masluirea statisticii bugetare pentru a indeplini conditiile de aderare la Uniunea Monetara Europeana. Dupa cum am prezis intr-un editorial anterior, Grecia nu este de niciun fel o uscatura solitara in padurea europeana. Din contra, cazul Greciei este doar un episod mic, nefericit si chiar putin relevant in contextul unor pacaleli financiare de anvergura care au fost realizate de guvernele altor tari. Conform datelor pe care le detinem, Grecia a apelat la ajutorul “camatarilor internationali” de la Goldman Sachs incepand cu anul 2001 si a continuat sa utilizeze serviciile acestora pana in 2008. Acum, la iveala ies anumite circumstante ce tin de anumite tranzactii facute de guvernul italian inca din 1995, tranzactii care au avut ca scop crearea unei iluzii de micsorare drastica a deficitului bugetar astfel incat Italia sa poata fi inclusa in Uniunea Monetara Europeana.
Momentan, nu exista date exacte referitoare la entitatea financiara care a ajutat guvernul italian sa-i amageasca pe verificatorii de la Bruxelles, insa tiparul operatiunii sugereaza ca printre entitatile care ar fi putut sa execute o astfel de tranzactie se numara Goldman Sachs si JP Morgan. Daca astfel de operatiuni vor iesi la iveala cu o astfel de periodicitate, este foarte posibil ca moneda europeana sa se deprecieze rapid in comparatie cu Dolarul american. Aspectul paradoxal al acestei situatii va fi urmatorul: tarilor precum Germania si Franta s-ar putea sa le fie convenabil ca Euro sa se deprecieze substantial. Daca politicienii germani si francezi vor decide ca interesele imediate ale economiilor nationale prevaleaza asupra aspectelor ce tin de conceptul de “unitate si solidaritate europeana”, atunci Grecia, Italia, Spania, Portugalia si Irlanda (lista poate continua) trebuie sa se pregateasca de falimente nationale iminente.
Din pacate pentru Germania si Franta, o serie de falimente nationale in Sudul si Estul Europei ar insemna o lovitura puternica aplicata sistemelor financiare germane si franceze. Se pare insa ca atat la Berlin, cat si la Paris se pregateste o solutie interesanta pentru aceasta problema. In loc sa ajute statele falimentare precum Grecia sau Italia, este mai rational sa ajute institutiile financiare franceze sau germane. In acest fel, Europa Veche va opri “sangerarea bugetara” a Uniunii Europene. Un beneficiu direct care ar putea fi obtinut din devalorizarea monedei europene ar fi o crestere imediata si substantiala a competitivitatii exporturilor europene. Intr-o perioada de criza economica, unicul mod de a stimula economia este fie prin masuri inflationiste radicale, fie prin cresterea exporturilor, implicit prin “furtul” capacitatii de consum din alte tari. In clar text: daca guvernul german doreste ca firma X din Hamburg sa vanda un tractor in plus, atunci, fie are nevoie sa stimuleze economia prin injectii de capital astfel incat un fermier german sa cumpere un tractor in plus, fie sa gaseasca solutii ca tractorul in cauza sa devina mai competitiv in alte piete, de exemplu piata americana. Solutia stimularii consumului intern este o solutie vadit inflationista care implica cresterea datoriei de stat, pentru ca statul are nevoie de bani aditionali, sau implica “crearea banilor din aer” cu ajutorul “tiparnitei statului”. In acelasi timp, solutia cresterii competitivitatii produselor germane pe piata externa nu implica costuri aditionale pentru stat si este mult mai sanatoasa din punct de vedere economic. In cazul Germaniei, chiar si opinia publica ar fi favorabila pentru o devalorizare a Euro in speranta ca o crestere economica bazata pe export va aduce beneficii mult mai mari decat pierderea puterii de cumparare din cauza evolutiei negative a cursului valutar. Intr-un mod pervers, falimentul national si excluderea din zona euro a unor tari care au productie agricola insemnata precum Spania ar fi benefica pentru Germania sau Franta pentru ca atunci puterea de cumparare a populatiei, cel putin pe plan alimentar, nu va fi afectata de o devalorizare a Euro. In aceasta ordine de idei, un refuz de a ajuta Grecia si Italia are sens, atat pentru Germania, cat si pentru Franta. Unica problema ar fi faptul ca nemtii nu prea vor sa renunte la ideea “solidaritatii europene”, dar pe zi ce trece, solutia “aruncarii Greciei, Italiei… etc sub trenul crizei bugetare” pare sa atraga din ce in ce mai multi sustinatori.
Este posibil ca zarurile sa fi fost aruncate ieri, atunci cand unul dintre liderii coalitiei parlamentare germane a declarat ca: “Grecia este pe cont propriu”.
sursa: cronicaromana.ro
trimite unui prieten
vizitatori unici
Primeste articolele direct in mail. Aboneaza-te acum!
