Archive for Carti de citit
Convertibilitatea – adevarul despre ciocnirea civilizatiilor
Leul romanesc este, probabil, cea mai bine hranita moneda. BNR l-a furajat cu miliarde de dolari si Drepturi Speciale de Tragere din trezoreria FMI, asigurandu-i stabilitatea indiferent de performantele economiei, PIB si consum intern. Atacurile speculative, care au lovit tari din jur, sunt descurajate de cascada de valute pe care Isarescu o poate dezlantui oricand pentru a anula orice profit al speculatorilor. Scopul declarat pentru politica „de tintire a cursului“ este de a asigura stabilitatea unei economii care consuma mai mult decat produce. În mod practic, a fost o masura cu caracter social, salvand de la faliment milioanele de romani care castiga în lei, dar au credite în valuta. Cei care au platit factura au fost exportatorii, care nu si-au putut valorifica competitivitatea si postura de unic motor al economiei în care s-au aflat pentru cel putin un an. De asemenea, producatorii interni, care puteau beneficia de scaderea importurilor datorita unui euro scump, au pierdut sansa de a-si creste cota de piata. Singurul sector care a profitat a fost agricultura, dar nu datorita tintuirii cursului, ci pentru ca a fost un an agricol foarte bun. Una peste alta, leul a trecut cu bine criza financiara, însa are probleme, paradoxal, tocmai în momentul în care economia romaneasca a ajuns pe plus.
Ciudat, nu doar în cazul leului, ci si al altor monede convertibile din tarile mici, cele mai mari probleme apar nu din cauza slabiciunilor proprii, ci din cauza dificultatii valutelor mondiale. Astfel, astazi leul pierde în fata monedei euro… pentru ca euro are probleme. Criza datoriilor suverane si colapsul Atenei exporta, cel putin partial, debandada financiara a Mediteranei spre centrul Europei, iar contrareactii de substanta nu pot veni de la Frankfurt (sediul Bancii Centrale Europene) înainte ca tarile „bolnave“ sa adopte masuri de austeritate foarte ferme. În asteptarea acestora, Frankfurtul nu poate întari moneda europeana. Aceste tensiuni ar fi trebuit sa se manifeste, în cursul valutar, prin întarirea leului fata de euro, numai ca lucrurile stau exact invers. Speriati de criza, investitorii fug spre moneda cea mai mare, chiar daca tocmai ea este cea care a generat problemele. Pe piete mici si fara lichiditate, cum e piata financiara romaneasca, ei stiu ca exista nu doar riscul de a pierde financiar, ci si acela de a ramane blocati. Astfel, tendinta este de a face exit de la primele semne de criza, iar volumul acestor euro care parasesc tara transfera o parte din criza asupra monedei mici. În cazul nostru, leul.
În plus, se adauga un fenomen de capilaritate al monedelor mici care le face sa preia mult mai puternic atat crizele, cat si boom-urile din economia mondiala. Finantistii vorbesc despre „sentimentul pietei“, dar nu va lasati înselati de etimologie – nu veti gasi capricii aici; veti gasi însa, din plin, ceea ce Isarescu numea „spirit de turma“, respectiv o tendinta a investitiilor de a migra în grup, fiecare investitor urmarind miscarile a doi sau trei lideri. În concluzie, pe trendul actual si pe aceasta politica si geopolitica, este previzibila o stabilitate a leului, dar cu balansuri de contrafaza în jurul monedei europene.
Prin convertibilitate, statele pierd o buna parte din suveranitatea asupra monedei, pe care o leaga de alte economii. Politica publica din Polonia se reflecta, astfel, prin relee ca euroul sau dolarul, asupra monedei din Bulgaria, fara ca cele doua tari sa aiba un comert bilateral fervent. Comertul este un simplu accesoriu al pietei financiare, cum s-a vazut si în criza de supraevaluare a francului elvetian, în aceasta vara, cand a devenit neatractiv pentru ca îsi mentinuse stabilitatea, în vreme ce alte valute cedasera mult la curs si dobanzi. Elvetia a trebuit sa îsi devalorizeze moneda pentru a debloca circuitul financiar, dar puseul a lovit din plin Ungaria, tara care nu are un comert bilateral cu Elvetia, însa unde s-au acordat masiv credite etalonate în francul elvetian. China s-a trezit partener financiar cu Uniunea Europeana si va ajuta la consolidarea euro pentru a echilibra provizia masiva de dolari pe care îi poate folosi din ce în ce mai greu. Sunt doar stiri de pe agentii, varfuri de val ale marilor fluxuri financiare globale.
Inevitabil, prin convertibilitate, un guvern influenteaza nivelul de trai din statele care îi sunt parteneri financiari. Ele au bugete, ele fac investitii, ele au politica fiscala. Prin convertibilitatea libera a monedei, ele renunta la privilegiul multisecular de a baga mana în buzunarul importatorilor si exportatorilor pentru a-si acoperi deficitele. Se deschid astfel magistrale de putere politico-financiara pe care comertul de marfuri este un simplu pasager. Simultan, natiunile îsi limiteaza prerogativa de a produce inflatie si de a eroda astfel natura si structura proprietatii si a grupurilor sociale. În esenta, monedele mici/statele mici înlocuiesc riscul bugetar al unor economii entropice, în care suprarecoltarea resurselor (ca si recoltarea lor primara) pot fi influentate de aceleasi conditii de mediu, ceea ce le sporeste vulnerabilitatea. Varianta de înlocuire e un risc valutar, în cazul caruia, însa, exista mecanisme de ancora, prin utilizarea unor parghii financiare sofisticate. Ele sunt în general eficiente si, chiar si atunci cand efectele negative sunt foarte puternice, se obtine o „deriva controlata“.
Supragarantarea nu este însa o suprarecoltare de venituri si, în cazul unor turbulente majore, ancora însasi este cea care trage în criza economiile mici, altfel mai putin expuse. Lectiile crizei financiare 2009 sunt ca instabilitatea provoaca o concentrare a veniturilor spre „centrele grele“, chiar daca instabilitatea este în acele centre, nu în periferii. În limbaj bursier, pe „long“, cand exista crestere, cele care au de castigat sunt monezile mici, care pot folosi rata dobanzii pentru a deveni atractive si pentru a garanta, prin hedge si swap, stabilitatea si expunerea comerciala. La „short“, sensul pietei se schimba, iar banii straini parasesc zonele emergente în încercarea de a acoperi crizele domestice, de la ele de acasa, sau de a minimaliza expunerile financiare, concentrandu-se în valori de refugiu (metale pretioase, arta, alte valori nealterabile). Covertibilitatea este cea care face sa fie foarte bine atunci cand e bine, si exporta raul, atunci cand acesta exista punctual. Acest principiu politico-financiar se ascunde sub ceea ce finantistii numesc metaforic „sentimentul pietei“.
Huntington vorbea despre ciocnirea civilizatiilor în termeni de cultura domestica, de principii si atitudini individuale exprimate cutumiar la nivelul unor placi tectonice ale populatiei. El nu facea deosebiri între economic, comercial si financiar, asemenea diferente fiind prea putin evidente atunci cand „sentimentul pietei“ este optimist. Criza demonstreaza ca zona financiara, care descrie si reflecta bunastarea individuala si colectiva, este zona de frictiune între grupurile de oameni, indiferent cum ar fi ele definite. Totul, de la „relatia dintre om si Dumnezeu“, la obiceiuri si tipicuri, capata o expresie financiara atunci cand Iranul se opune Statelor Unite sau Germania se opune Italiei si Greciei. Autoperceptia individuala a romanului, dispus la gesturi formale, sau a mediteraneenilor, devotati pauzei de pranz, se confrunta nu în paginile revistelor de cultura, ci pe pietele financiare, cu dobanzile pe masa, cu disciplina germana, austeritatea chineza si capacitatea indienilor de a munci nemancati. (NICU ILIE)
sursa: revistacultura.ro
Indigneaza-te, desteapta-te!
Un echivalent pentru Indignaţi-vă! este Deşteaptă-te!, doar că, în fapt, imperativul din imnul naţional a depăşit rareori starea de declaraţie cântată. O atitudine pe care am falsat-o cel mai adesea. În cazul românilor, predispoziţia spre indignare are ritmuri istorice de exprimare mult mai lente. „Vegetal“ sau nu, poporul român a fost mai degrabă „antrenat“ să se supună voinţei altora, dobândind o capacitate de a suporta demnă de remarcat, reflectată în puţinele momente în care şi-a contrazis propria înţelepciune conform căreia „capul plecat sabia nu-l taie“. Până şi alegerea conducătorilor a fost privită ca o fatalitate, suportată cu stoicism, mai ales atunci când şi-a dat seama că nu doar s-a înşelat, ci s-a şi lăsat furat. Totuşi, afirmaţia că „mămăliga nu explodează“ s-a dovedit a fi falsă în 1989. Asta nu înseamnă că, la peste douăzeci de ani de la Revoluţie, românii fac deja diferenţa dintre a supravieţui istoriei şi a o scrie.
Ultimii ani, trăiţi sub semnul deriziunii concentrate, ne îndeamnă spre nevoia unei concluzii asupra întregii perioade postdecembriste. Astăzi, mai mult ca oricând, a devenit evident că România se află pe un drum greşit. Statul român a ajuns arma ţinută la tâmpla cetăţenilor pe care puterea politică îi jefuieşte zilnic. Statul român a devenit sluga unei bande mafiote care a subordonat totul propriilor interese. Se opune cineva? Există o opoziţie coerentă care să lupte pentru cetăţenii tăcuţi de felul lor? Mai degrabă mass-media se manifestă ca opoziţie şi asta oferă ambiguităţi suplimentare în societate. Absenţa indignării exprimate ne-a transformat în complici.
Pe fondul unei ineficienţe sistematice a guvernării proliferează inechitatea şi injustiţia socială. Sărăcia s-a extins, mărind prăpastia dintre cei bogaţi/îmbogăţiţi şi cei săraci/sărăciţi. Ultimii ani au exacerbat indiferentismul şi individualismul. Suntem împinşi să trăim din ce în ce mai mult ca prădători solitari, pentru care celălalt e mai degrabă un duşman, numit concurent pentru a legitima efortul de a-l distruge. „Fraternitate“ este un concept demonizat de o sintagmă perfidă, „interesul naţional“. O naţiune se construieşte prin fraternizarea cetăţenilor în propriul interes. În absenţa acestuia, interesul naţional se reduce la interesul lacom al puterii politice, devenite proprietară a statului. Preocuparea puterii politice faţă de cetăţeni se rezumă la a le impune „solidaritatea“ cu jefuitorii, pentru propria lor jefuire. Sesizând înşelăciunea, oamenii s-au ataşat şi mai mult de „interesul privat“, pentru simplul motiv că e singurul realist şi nepervertibil. Statul social, adică statul naţiunii, este abandonat şi înlocuit cu statul captiv, slujbaş al deţinătorilor puterii politice. Semnalul abandonării a fost dat de însuşi preşedintele României, atunci când a decis că „statul român nu mai poate fi responsabil pentru toţi cetăţenii săi“. Statul este deja şi se doreşte a fi şi în continuare responsabil doar pentru elita partidului de guvernământ. Ne-am indignat?
Şi indignarea a fost tranzacţionată uneori. Predispoziţia de a negustori orice, chiar adevăruri şi libertăţi, le-a adus unora un mic avantaj personal, contribuind la triumful naţional de a fi supravieţuit împreună. Fiecare după posibilităţile sale de a se fi asociat puterii a beneficiat măcar o vreme de jefuirea şi umilirea altora. Practică veche la români, de ce ne-am indigna?
Pe de o parte, guvernanţii fac tot posibilul ca statul să preia controlul asupra justiţiei, a partidelor şi a sindicatelor, a economiei prin fondurile de pensii şi de sănătate, a presei. Pe de altă parte, statul se debarasează de responsabilităţile faţă de propriii cetăţeni, generând precaritate nu doar în învăţământ, sănătate şi cultură, în justiţie şi securitate personală, dar şi în instituţiile supravieţuirii: locurile de muncă, salariile, pensiile şi alte venituri din muncă, preţurile bunurilor esenţiale – de la hrană la locuinţă şi energie. Deciziile guvernului de a impune taxe şi impozite mai mari cetăţenilor, faţă de care nu se consideră responsabil, nu conduc la asumarea unor responsabilităţi mai mari faţă de contribuabil, ci la răsplătirea pe măsură a clientelei politice. Politica a fost privatizată în beneficiul unei grupări organizate după reguli mafiote, cu „soldaţi“, „naşi“ şi „capo di tutti capi“, şi doar asasinarea ad litteram este înlocuită de umilirea publică a adversarilor, prin campanii de presă sau prin spectacole cu „mascaţi“. Cât de mare ne e indignarea faţă de toate acestea?
Individualismul a fost supralicitat şi politica de dezbinare naţională şi socială a devenit instrumentul preferat de guvernare. Idealurile unei ţări sunt doar citite pe fugă la adunările publice cu ocazia diferitelor comemorări care s-au transformat pentru politicieni în bune prilejuri de a se lupta cu adversarii, de a mai măguli populaţia şi de a mai face niscaiva promisiuni. Istoria rămâne în manuale, nu mai iese în stradă. Indignarea se dizolvă în comoditatea privitului la televizor. Uitându-ne la micul ecran, ne abandonăm confortului de a-i lăsa pe alţii să se indigneze în locul nostru.
Se invocă scuza de a fi lipsiţi de alternativă. Dar tocmai blocajul pe care îl trăim ar trebui să ne enerveze din nou. Să ne ridice din amorţeală, determinându-ne să înlocuim politica privatizată cu una care să restabilească demnitatea şi interesele comunităţii. Ar trebui să oprim modelul economic şi social care până acum a generat inechitate şi nu a produs dezvoltare, cu certitudine el este epuizat. Altfel suntem condamnaţi la eşec şi la marginalitate. Dacă anumite partide politice au eşuat, dacă anumite curente ideologice s-au dovedit incapabile să genereze idei şi acţiuni viabile, asta nu înseamnă că sunt epuizate toate soluţiile. Este o minciună că ceea ce trăim ar fi unica soluţie. Există şi un alt fel de a face politică şi vedem asta zilnic, în multe din ţările din jurul nostru. Sunt oameni la fel ca noi: nici mai îndrăzneţi, nici mai fricoşi, nici mai deştepţi, nici mai proşti, nici mai buni, nici mai răi. Doar că au practicat două atitudini faţă de care noi suntem încă reticenţi: s-au indignat şi au cerut ca indignarea lor să fie respectată.
Un mare cutremur sau o inundaţie reprezintă un viitor indezirabil, în faţa căruia te resemnezi sau din calea căruia fugi, evitându-l. Dar un viitor al sărăciei, al înapoierii, al umilinţei şi al lipsei de putere, proiectat de actuala guvernare, este un viitor în faţa căruia trebuie să te indignezi, respingându-l. Respingându-l, se deschide larg uşa unui orizont alternativ, unor opţiuni devenite posibile, unei răscruci. Să vedem în răscrucea la care ne aflăm posibilitatea de a stabili obiective clare pentru dezvoltarea economică şi socială, un nou proiect de societate care să pună capăt subdezvoltării, căci instrumentele dezvoltării nu sunt altele decât rutinele europene care oricum se cer respectate. Atunci modernizarea statului va fi o consecinţă implicită şi nu doar un efort impus inadecvabil. Pentru toate acestea e nevoie la început de indignare, de ieşirea din letargia supunerii sub vremuri. E nevoie ca şi ceilalţi intelectuali să devină vocali, nu doar cei care au trădat înrolându-se în solda puterii pentru a o cauţiona şi pentru a ţine în amorţire masele ce priveau spre ei aşteptând în zadar un semn de indignare care să-i mobilizeze.
Trădările cele mai mari le-am făcut faţă de propriile noastre idealuri. Este momentul în care trebuie să ni le reamintim. Speranţa trebuie reîncărcată cu obiective precise, cu orizonturi de aşteptare concrete. Meritocraţia, reinventată. Atâta impostură şi farsă nu sunt de ajuns pentru a ne indigna într-un glas? Când în lume se vorbeşte deja de nevoia construirii unei societăţi a conştiinţei, să nu ne revolte egoismul amoral care ne-a înconjurat, copleşindu-ne?
Cel mai adesea românul a înlocuit indignarea cu batjocorirea răului. A râs, suportându-l mai uşor. Vin momente însă când ironia şi satira nu mai sunt suficiente. Trăim într-o Românie ce se descompune zilnic, captivi neputinţei induse. Indignarea poate începe cu o încruntare a frunţii, cu un pumn încleştat. Dar şi cu privirea fermă că împreună ne putem schimba soarta, cu surâsul celui stăpân pe sine, care nu mai e dispus să i se dispreţuiască viaţa. Indignaţi-vă! ne îndeamnă la o „insurecţie paşnică“, în fapt, la a ne pune în acord gândurile cu vorbele, vorbele cu faptele.
Valentin Nicolau
sursa: indignati-va.ro
Edward Bernays – Propaganda
Download:
Right click thumbnail image and select ‘Save Target As…’ / ‘Save Link As…’
You will need Adobe Reader to open this e-book. You can download it for free here.
Synopsis:
A controversial figure in the history of political thought and public relations, Edward Bernays (1891-1995), nephew of Sigmund Freud, used his uncle’s ideas to pioneer the scientific technique of shaping and manipulating public opinion, which he famously dubbed the “engineering of consent”.
Bernays was an outspoken proponent of propaganda as a tool for corporate manipulation of the population. His 1928 bombshell ‘Propaganda’ lays out his eerily prescient vision for using propaganda to regiment the collective mind in a variety of areas, including government, politics, art, science and education. To read this book today is to frightfully comprehend what our contemporary institutions of government and business have become in regards to organized manipulation of the masses.
“The conscious and intelligent manipulation of the organized habits and opinions of the masses is an important element in democratic society. Those who manipulate this unseen mechanism of society constitute an invisible government which is the true ruling power of our country.” – Edward Bernays, Propaganda
sursa: operationmindseed.com
MDMA16, un roman scris de Andrei Ruse
Un trailer pentru o carte?
Pentru un OM?
Pentru o viata?
Pentru VIATA NOASTRA?
G A N D E S T E !
TOP 10 Carti care au schimbat lumea
Sunt carti care au creat civilizatii, au inaugurat sisteme politice sau au schimbat viziunea asupra lumii pentru o mare parte din umanitate.
Numele autorilor acestor carti sunt Newton, Darwin, Marx, Confucius, Freud, Platon, Avicenna, Herodot, Stewart Mill, Ptolemeu.
Topul a fost preluat de pe listverse.com, un celebru site specializat pe topuri realizate pe baza voturilor si discutiilor dintre membrii acestui popular site. Adrian Schiop
Un volum al lui Isaac Newton sta la baza mecanicii clasice, teorie care a dominat lumea fizicii pana la Einstein. Originea speciilor a fondat evolutionismul, teoria stiintifica asupra evolutiei vietii. Marx a fondat marxismul, o teorie socioeconomica asupra lumii, bazata pe ideea de clasa, care a condus la aparitia comunismului. Analectele lui Confucius au fondat civilizatia chineza. Interpretarea viselor pune bazele teoriei inconstientului, o teorie care a schimbat modul de a se percepe pe sine al omului modern. Canonul medicinei a lui Avicenna “a inventat” medicina moderna. Istoriile lui Herodot au pus bazele istoriografiei. Stewart Mill a inventat liberalismul modern si drepturile individului. Ptolemeu a fixat standarde geografice care au rezistat 1.500 de ani.
Isaac Newton, Principia Mathematica
1. “The Philosophiæ Naturalis Principia Mathematica” este o opera in trei volume publicata in 1687. Textul contine demonstratiile lui Newton privind legile miscarii care au fondat mecanica clasica, precum si legea gravitatiei. Newton a mai contribuit, cu Leibniz, la inventarea si dezvoltarea calculului diferential si a celui integral. Newton a fost primul care a demonstrat ca legile naturii guverneaza atat miscarea globului terestru, cat si a altor corpuri ceresti, intuind ca orbitele pot fi nu numai eliptice, dar si hiperbolice sau parabolice. Tot el a aratat ca lumina alba este o lumina compusa din radiatii monocromatice de diferite culori. Mecanica newtoniana a fost teoria de capatai a fizicii pana la aparitia teoriei relativitatii a lui Einstein si a mecanicii cuantice. Numele lui Einstein lipseste din acest top pentru ca acesta si-a publicat descoperirile sub forma de articole.
Charles Darwin, Originea speciilor
2. In aceasta carte, publicata in 1859, Darwin a fondat evolutionismul, teoria stiintifica valabila si azi, care explica evolutia vietii pe Pamant, din forme simple de viata in unele complexe. A mai lansat teoria ca omul se trage din maimuta. A observat si a demonstrat ca toate speciile de forme de viata au evoluat de-a lungul timpului din anumiti stramosi comuni, proces pe care l-a numit selectie naturala.
Marx, Capitalul
3. Lucrarea lui Marx fundamenteaza teoria ific — paginlismului stiintific. Marx a argumentat ca sistemul capitalist, la fel ca si sistemele precedente, produce tensiuni interne care il conduc la distrugere. Capitalismul a inlocuit feudalismul, iar acesta va fi inlocuit de comunism, o societate fara clase. Comunismul a fost unul dintre marile ideologii ale secolului 20, pe baza lui creandu-se state care au condus la diverse forme de totalitarism.
Platon, Republica
4. Punerea in contrast a lumii imperfecte a muritorilor, cu aceea a sufletelor necorupte si nemuritoare, a avut o influenta enorma asupra crestinismului, islamismului si a filosofiei vestice in general. A construit cea mai coerenta teorie politica, punand bazele utopiei, prin imaginarea unei cetati autocratice, conduse de filosofi, din care poetii erau proscrisi.
Avicenna, Canonul medicinei
5. Canonul medicinei este o enciclopedie de 14 volume scrisa de invatatul arab Avicenna. A adunat laolalta gandirea si teoriile medicale ale vechilor greci, persani si indieni si le-a combinat cu teoriile contemporane lui, din secolul 11. Astfel, a fondat stiinta medicala moderna prin descoperirea farmacologiei, studiul fiziologiei, descoperirea naturii infectioase a unor boli, fondand medicina bazata pe cercetari.
Confucius, Analectele
6. Analectele sunt transcrieri ale cuvintelor si faptelor ganditorului chinez si ale discipolilor lui, precum si ale discutiilor pe care acestia le-au purtat. Este cea mai importanta opera a Confucianismului, un curent de gandire care continua sa aiba o influenta covarsitoare asupra Chinei si Asiei de Est. Practic, aceasta carte a fondat civilizatia chineza, cu ierarhiile sale laborioase.
Sigmund Freud, Interpretarea viselor
7. Marx, Freud si Nietzsche sunt “maestrii suspiciunii” civilizatiei occidentale moderne, care au schimbat, prin viziune critica, perspective asupra valorilor iudeocrestine ale civilizatiei occidentale, care au ajuns sa fie vazute ca mituri. In aceasta carte din 1899, Freud pune baza teoriei inconstientului, care a schimbat modul de a se percepe pe sine al omului modern.
Herodot, Istoriile
8. Herodot este considerat parintele istoriografiei. Istoriile sale, scrise in anul 440 PC, sunt sursa multor cunostinte despre lumea antica, fondand istoria in cultura occidentala, adunand informatii despre razboiul greco-persan din secolul 5. Herodot a calatorit enorm pentru a-si documenta cercetarile asupra lumii antice, chestionand personalitati si culegand istorii.
John Stewart Mill, Despre libertate
9. Lucrarea, publicata in 1859, este baza teoretica a liberalismului economic si politic. Cele mai multe dintre teoriile sale au fost integrate in democratiile moderne, mai ales cele privind protectia drepturilor individului. El a fost un avocat al individualismului moral si economic, clamand ca individul e suveran asupra lui insusi, mintii si corpului sau, drept pe care-l pune in opozitie cu “tirania majoritatii”.
Ptolemeu, Geografia
10. Cartea stabileste o serie de standarde practice in geografie care au rezistat vreme de 1.500 de ani, fiind totodata cea mai buna sursa despre cunoasterea geografica din secolul 2. Ptolemeu a copiat tot ce se stia despre geografie in Imperiul Roman din secolul 2. Cartea originala cuprinde harti care, din cauza dificultatii de a le copia de mana, s-au pierdut. A dat, de asemenea, instructiuni despre cum sa se creeze hartile.
sursa: romanialibera.ro
Common Sense by Thomas Paine
PERHAPS the sentiments contained in the following pages, are not YET sufficiently fashionable to procure them general favor; a long habit of not thinking a thing WRONG, gives it a superficial appearance of being RIGHT, and raises at first a formidable outcry in defence of custom. But the tumult soon subsides. Time makes more converts than reason.
As a long and violent abuse of power, is generally the Means of calling the right of it in question (and in Matters too which might never have been thought of, had not the Sufferers been aggravated into the inquiry) and as the King of England hath undertaken in his OWN RIGHT, to support the Parliament in what he calls THEIRS, and as the good people of this country are grievously oppressed by the combination, they have an undoubted privilege to inquire into the pretensions of both, and equally to reject the usurpations of either.
In the following sheets, the author hath studiously avoided every thing which is personal among ourselves. Compliments as well as censure to individuals make no part thereof. The wise, and the worthy, need not the triumph of a pamphlet; and those whose sentiments are injudicious, or unfriendly, will cease of themselves unless too much pains are bestowed upon their conversion.
The cause of America is in a great measure the cause of all mankind. Many circumstances have, and will arise, which are not local, but universal, and through which the principles of all Lovers of Mankind are affected, and in the Event of which, their Affections are interested. The laying of a Country desolate with Fire and Sword, declaring War against the natural rights of all Mankind, and extirpating the Defenders thereof from the Face of the Earth, is the Concern of every Man to whom Nature hath given the Power of feeling; of which Class, regardless of Party Censure, is THE AUTHOR.
sursa: publicliterature.org
read more here, here or click on the picture
Iliescu, Geoană, Udrea, Voiculescu, Vântu - cu cărţile pe masă. Ce-au citit când erau mici mai-marii zilei de azi
•Un material despre cărţile de căpătâi care au influenţat viaţa personajelor importante de pe scena publică de azi, de la politicieni la oameni de afaceri
•Marian Vanghelie, despre cartea de căpătâi: “Eu sunt un practician şi nu aş vrea să răspund la acestă întrebare, întrucât mi se pare tendenţioasă”.
Ce relevanţă are faptul că, în adolescenţă, Ion Iliescu a învăţat “Răscoala” de la Liviu Rebreanu? Sau că Miron Cozma, alias Luceafărul huilei, a pornit spre Bucureşti în ritmul cadenţat, ca nişte bubuituri de tun, al versurilor lui Adrian Păunescu? Ce spune despre tânărul Sorin Oprescu, cel care avea mai târziu să ridice autostrăzi în aer, faptul că personajul care i-a deschis ochii asupra vieţii e un specialist în “săpături”, contele de Monte Cristo? Ce a învăţat Mircea Geoană din “Principele” lui Machiavelli? Sau Sorin Ovidiu Vântu din drama unui om fără un picior dintr-un roman al lui Joseph Kessel? Sau Elena Udrea din luciditatea personajelor lui Camil Petrescu? Cărţile de căpătâi ale celor care azi ne spun poveşti la televizor pot explica, într-o bună măsură, evoluţia lor pe scena publică.
Poţi înţelege, de pildă, de ce Ecaterina Andronescu, ministrul care zilele acestea rupe bugetul Educaţiei în bucăţi mici, să ajungă la toată lumea, trăieşte între “Agonie şi extaz”. Sunt însă unele cazuri în care cărţile rezervă veritabile surprize. Ele te ajută să înţelegi, de exemplu, că Partidul Iniţiativa Naţională n-a fost altceva decât un mic cenaclu literar, constituit pe baza unor afinităţi de lectură, devreme ce atât Cozmin Guşă, cât şi Lavinia Şandru îşi amintesc că “Alexis Zorba”, a lui Nikos Kazantzakis, a fost cartea care le-a marcat viaţa.
Majoritatea celor intervievaţi de noi au fost încântaţi să-şi povestească lecturile de tinereţe. Au fost şi cazuri în care am fost primiţi cu suspiciune. Administraţia Prezidenţială ne-a transmis, prin purtătorul de cuvânt, că preşedintele Traian Băsescu “are azi alte priorităţi”.
Iliescu şi Răscoala
Copilul Ion Iliescu a citit, ca tot copilul, Jules Verne. “În copilărie m-au fascinat cărţile lui Jules Verne. Apoi, la început de gimnaziu, am citit o carte care m-a marcat, într-adevăr, şi care m-a făcut să înţeleg problematica socială specifică României”. Era romanul “Răscoala”, al lui Liviu Rebreanu, citit la recomandarea tatălui, ilegalist comunist. La fel de importantă pentru cel care 50 de ani mai târziu avea să devină preşedinte al României a fost şi literatura politică, “devorată în anii tinereţii şi, mai apoi, în cei ai maturităţii”. Revoluţionar a fost de mic şi Miron Cozma, cel pe care viaţa avea să-l intersecteze cu Ion Iliescu în câteva momente cheie ale istoriei recente a României.
Viitor sindicalist şi lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma cel din tinereţe a fost profund impresionat de poezia lui Adrian Păunescu. “Nu toată, desigur, ci o parte dintre volumele sale. Apoi, după Revoluţie, am citit foarte multă filozofie germană, Nietzsche, Hegel, Kant, Shopenhauer, cărţi care m-au marcat, cu adevărat. Multe dintre poeziile mele poartă în ele această influenţă”, mărturiseşte Cozma, care a avut vreme să-şi rafineze verbul liric în cei 10 ani de închisoare pe care i-a făcut pentru atacul la siguranţa statului, din timpul mineriadei din 1991. Mai nou, Cozma se instruieşte pe partea de diplomaţie: ultima carte pe care a citit-o a fost “Diplomaţia” lui Kissinger.
Machiavelicii Geoană şi Paleologu
“Principele” lui Niccolo Machiavelli nu este cartea de căpătâi a ministrului Culturii, Theodor Paleologu, aşa cum am fi tentaţi să credem după ce acesta, ironizat de presă după ce a spus că Traian Băsescu este o pleaşcă, a ameninţat că nu e bine să te pui cu el, pentru că l-a citit pe Machiavelli. Paleologu are trei lecturi pe care spune că le tot pritoceşte: “Eseurile” lui Montaigne, Seneca şi “O scrisoare pierdută”, a lui I.L. Caragiale. Surpriza apare de unde nu te aştepţi. Mircea Geoană: „Există nu o carte, ci un set de lecturi, din care probabil „Principele” lui Machiavelli e cea mai importantă. Mi-a marcat viaţa în sensul pragmatismului luminat.”
De unde a învăţat Oprescu “despre câte poate face omul”
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, mărturiseşte că una dintre cărţile care i-au luminat adolescenţa a fost “Contele de Monte Cristo”, de Alexandre Dumas, “o carte fabuloasă”. “Mi-a plăcut extraordinar. Doamne, ce mi-a plăcut cartea asta, pentru tot ce spune ea despre câte poate face omul şi cât poate duce el”. Cartea care l-a menţinut pe regizorul-senator Sergiu Nicolaescu veşnic tânăr şi ferice este tot o ficţiune, un basm românesc, “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Exemplul lui Nicolaescu ne spune că oricine poate deveni celebru precum comisarul Moldovan dacă citeşte de mic. “Deprinzând cititul de la o vârstă fragedă, pe la şase ani mi-am cumpărat “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. O carte care mi-a dat o temă de gândire şi de interes fantastic pentru toată viaţa”. Pentru Viorel Hrebenciuc, un asiduu colindător de anticariate înainte de 1989, personajul care i-a marcat viaţa a fost Martin Eden, al lui Jack London, din romanul omonim.
Un tânăr analfabet care l-a învăţat pe tânărul Viorel Hrebenciuc câte se pot face dacă ai ambiţie şi voinţă. În schimb, Valeriu Zgonea, care avea să devină secretar general al PSD, a învăţat “istoria vieţii” de la un scriitor român, Mihail Sadoveanu: „Am acasă aproape zece mii de volume de la tatăl meu, cel mai mult mi-a marcat viaţa Sadoveanu, cu „Divanul Persian”, pe care puţină lume o cunoaşte, pentru că sunt multe lucruri importante care sunt scrise acolo şi care traduc de fapt istoria vieţii”. Tot un rafinament literar a prizat în tinereţe şi Ecaterina Andronescu - o carte despre Michelangelo. „Cartea mea de căpătâi este „Agonie şi Extaz”, a lui Irving Stone, o carte pe care am citit-o de mai multe ori şi cred că mi-a mobilizat voinţa extraordinar de mult, o iubesc şi acum.”
Dostoievski, actual. “Eu mă consider un Idiot în viaţă”
Ce citesc spionii? Ioan Talpeş, fostul director al SIE: “Cartea care m-a marcat - un adevărat şoc pentru mine -, a fost «Fraţii Karamazov» a lui Dostoievski. Există acolo imaginea lumii, care se schimbă incredibil. Un drum de la penibil la sublim. De la rudimentar la supraomenesc”. În schimb, Virgil Măgureanu, fost director SRI, ne-a spus că discuţia asupra cărţii de căpătâi este prea amplă pentru a o expedia într-un simplu răspuns. Pe Dostoievski l-am găsit şi în tolba lui Sergiu Andon, o fire mai degrabă lirică. El s-a arătat în special pasionat de poezie, avându-i ca autori preferaţi pe Arghezi şi Blaga, dar şi pe Magda Isanos, din a cărei creaţie deputatul ne-a recitat câteva minute bune. Eroul său favorit, cu al cărui destin se şi identifică, este prinţul Mâşkin, din romanul „Idiotul”, de Dostoievski: „Eu mă consider un „idiot” în viaţă, pentru că, la fel ca şi prinţul, ţin mereu garda deschisă, spun tot ce-mi trece prin cap şi astfel descumpănesc multă lume”.
De la poezie la proză: Dâncu, fanul lui Dinescu
Drumul de la poezie la proză a fost urmat şi de Vasile Dâncu. “În adolescenţă am parcurs o etapă a poeziei, două volume deschizându-mi perspective extraordinare: “Proprietarul de poduri”, al lui Dinescu, şi “Noduri şi semne”, al lui Nichita Stănescu. Apoi, către finalul liceului, am citit cartea care mi-a marcat întreaga viaţa, dat fiind că lectura ei a fost determinantă pentru alegerea meseriei de mai târziu – “Sociologia”. Cartea s-a numit “Imaginaţia sociologică” a lui Wright Mills, care m-a făcut să înţeleg sociologia şi să mă feresc, mai târziu, de anumite greşeli”. Pentru liberalul Bogdan Olteanu, cele mai importante cărţi sunt “Memoriile” lui Argetoianu, pentru că “se potrivesc perfect vremurilor”, şi cele ale lui Margaret Thatcher, “pentru că se potrivesc ideilor mele”.
Fanii lui Zorba Grecul
Foşti colegi în conducerea PIN, Cozmin Guşă şi Lavinia Şandru par a-şi fi dat întâlnire într-un club de lectură. Guşă mărturiseşte că Nikos Kazantzakis, cu al său „Alexis Zorba”, a stat la începuturile formării sale ca om. Şi preşedinta PIN, Lavinia Şandru, se declară o cititoare pasionată. Dintre clasici, îi preferă pe Nikos Kazantsakis, cu al său „Alexis Zorba”, şi pe Marcel Proust, despre al cărui roman-fluviu „În căutarea timpului pierdut” spune că a marcat-o în mod deosebit. Şi pesedistul Bogdan Niculescu-Duvăz se înscrie în cenaclu: „Ehe, există mai multe cărţi, dar dacă trebuie doar una e Zorba Grecul, de Kazanzakis, pentru că conţine o sumă de idei care cred că mi-au ghidat viaţa, face parte din cărţile de căpătâi, cărţile pe care le ţii la capul patului şi le reiei şi le reiei mereu.”
Cine n-are cărţi de căpătâi. Udrea, între raţiune şi dramă
Sunt şi unii care n-au cărţi de căpătâi. Deşi spune că a citit mult, Elena Udrea n-are o carte preferată: „Ăăă, există multe cărţi care mi-au plăcut, dar una anume care să-mi fi marca viaţa, nu. Eu am făcut liceul de filologie-limbi străine, aşa că a trebuit să citesc foarte multă literatură, şi sunt multe cărţi care mi-au rămas la suflet, de exemplu, cele ale lui Camil Petrescu, atât proza, cât şi dramaturgia camilesciană, aş putea spune că în „Jocul ielelor” m-aş putea defini oricând, prin „câtă raţiune, atâta dramă”. Vicepreşedintele PD-L, Ioan Oltean, a recunoscut că, în ultima vreme, nu mai citeşte nimic în afară de ziare: „Cărţile mele sunt Gândul, Evenimentul zilei, Adevărul. Astea sunt cărţile pe care le citesc acum”. Lui Adrian Severin nici nu-i plac asemenea clasificări: „Pentru că sunt extrem de subiective şi totodată accidentale, în fiecare zi poţi da un alt răspuns, în funcţie de o serie de factori de moment. Deci nu pot spune că există vreo carte care să-mi fi marcat viaţa”. În fine, Marian Vanghelie, tatăl celebrelor „almanahe”, a considerat întrebarea noastră tendenţioasă: “Eu sunt un practician şi nu aş vrea să răspund la acestă întrebare, întrucât mi se pare tendenţioasă”.
INFO PLUS
Ce citesc mogulii
Sorin Ovidiu Vântu spune că două sunt cărţile care i-au marcat viaţa: “Călăreţii” a lui Joseph Kessel şi “Abai” de Muhtar Auezov. „Pentru că, prima dintre ele - în care un prinţ afgan este nevoit să ia viaţa de la capăt după ce-şi pierde un picior -, m-a făcut să înţeleg că un bărbat adevărat, indiferent de situaţie, poate izbândi dacă este un caracter puternic, iar cea de-a doua, pentru că mi-a arătat că un om trebuie să se lupte necontenit pentru principiile sale. Acestea sunt cele două cărţi care mi-au marcat viaţa şi despre care îmi face, mereu, plăcere să vorbesc”, a mărturisit SOV. Pentru că se descrie ca un om orientat spre „acţiune”, cartea care i-a influenţat viaţa lui Dan Voiculescu este „Al treilea val”, a lui Alvin Tofler: „Pentru mine, care sunt înclinat mai degrabă spre acţiune decât spre reflecţie, cartea a oferit o sinteză de instrumente teoretice, utilizabile în practică pentru soluţii la probleme pe care şi România le cunoaşte sau cu care începe să se confrunte tot mai direct: sărăcie, degradarea ecologică şi a relaţiilor de familie, provocările energetice”.
(La acest material au mai contribuit Bogdan Cristea, Mădălina Dârvaru şi Dan Cărbunaru)
sursa: gandul.info
Carti de citit
|
[...]Economia politica de pana acum ne invata ca munca este izvorul tuturor avutiilor si masura tuturor valorilor, asa incat doua obiecte pentru a caror producere s-a cheltuit acelasi timp de munca au aceeasi valoare, si, dat fiind ca in general numai valorile egale pot fi schimbate intre ele, aceste obiecte pot fi schimbate intre ele. Dar in acelasi timp, ea ne invata ca exista un fel de munca acumulata, pe care o denumeste capital; ca datorita valorilor pe care le contine, acest capital sporeste insutit si inmiit productivitatea muncii vii, pretinzand pentru aceasta o anumita retributie numita profit sau castig. Dupa cum stim cu totii, in realitate lucrurile se petrec in asa fel, incat profiturile muncii moarte, acumulate, devin din ce in ce mai masive, capitalurile capitalistilor devin din ce in ce mai colosale, in timp ce salariul muncii vii devine din ce in ce mai mic, iar masa muncitorilor care traiesc exclusiv din salariu devine din ce in ce mai numeroasa si mai saraca. Cum poate fi rezolvata aceasta contradictie? Cum poate sa ramana un profit pentru capitalist daca muncitorul primeste in schimbul muncii pe care el o incorporeaza in produsul sau intreaga valoare? Si, din moment ce se schimba intre ele numai valori egale, asa ar si trebui sa se petreaca lucrurile in cazul de fata. Pe de alta parte, cum pot fi schimbate valori egale, cum poate sa primeasca muncitorul intreaga valoare a produsului sau daca, asa cum recunosc multi economisti, acest produs se imparte intre el si capitalist? Economia politica de pana acum sta dezorientata in fata acestei contradictii, scriind sau bolborosind fraze confuze care nu spun nimic. Nici criticii socialisti de pana acum ai economiei politice n-au fost in stare sa faca altceva decat sa releve aceasta contradictie; dar nici unul dintre ei n-a rezolvat-o si abia acum, in sfarsit, Marx a analizat procesul de formare a acestui profit pana la originile lui, clarificand in acest fel totul. [...] Friedrich Engels |
|
Cea mai cunoscuta viziune distopica a lumii viitorului, romanul (scris in 1949) este tabloul apocaliptic al unei Londre din era post-atomica, sediul unui regim totalitar in care orice logica pare a fi fost abolita. Epurarile si evaporarile au devenit un lucru firesc, trecutul este rescris mereu spre a corespunde prezentului, iar instrumentul propagandei este odioasa „nouvorba“, o limba mecanicista care completeaza imaginea de lume ordonata stiintific. In imperiul fricii absolute si sub ochii necrutatori ai Fratelui cel Mare, libertatea individuala a fost pe vecie eradicata. |
|
„Ferma Animalelor” (publicata in 1946) este cea mai cunoscuta satira politica din secolul XX. Cartea a fost tradusa in peste 70 de tari si este inclusa in programele scolare si universitare din intreaga lume. Orwell reuseste sa construiasca atit o povestire antrenanta (care, la un prim nivel, ar putea constitui o savuroasa lectura pentru copii), cit si o extraordinara alegorie despre sistemul comunist in particular, despre orice sistem totalitar, in general. Cind animalele de la ferma Manor isi alunga stapinul betiv, toate sint cuprinse de un zel colectiv. Fiecare munceste peste program, productivitatea creste si, pe moment, toate gurile sint satule. Regulile de aur ale colectivitatii sint inscrise cu litere uriase pe un hambar: toate animalele sint egale, nici un animal nu va bea alcool, nu va purta haine, nu va dormi in pat, nu-si va ucide semenii. Prea curind insa, porcii preiau conducerea fermei, sub veleitatea inteligentei lor, si se bucura de toate privilegiile puterii. Punctul culminant – o subtila ironie la adresa regimului comunist – poate fi inteles fie si numai raportindu-ne la ultima regula (adusa la zi) care mai ramine, intr-un final, inscrisa pe hambar: „Toate animalele sint egale, numai ca unele animale sint mai egale decit altele”. |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
1984 O mie noua sute optzeci si patru
Ferma Animalelor
Psihologia Multimilor
State esuate, Un abuz al puterii si un atac asupra democratiei. 
Arta razboiului, Sun Tzu
Contractul social
Platon, Republica
Cartea Cărţilor de Poezie(ediţia 2003)RECOMANDARI DE LA CITITORI
Minunata lume noua recomandata de bogdan |
