C O N T R A P R O P A G A N D Ă

Archive for Analize

Cariile intelectualilor

Share Button

Doi mari intelectuali români (Gabriel Liiceanu şi, venind în apărarea sa, Andrei Pleşu) au prezentat clivajul din societatea românească cu ajutorul unui criteriu stomatologic.



Pe de o parte ar fi, ne spun ei, România celor care au grijă de propria dantură, a celor care investesc în ea, deci România civilizată, care, după ce şi-a acoperit nevoile proprii, s-a îngrijit de ea însăşi, iese să se ocupe şi de grijile civice. Pe de altă parte ar fi o Românie a celor care nu investesc în propria sănătate dentară, care nu au grijă de cum le arată dinţii, care nu simt vreun complex în a-şi striga crezurile politice şi ofurile sociale, chiar dacă au gurile distruse de carii şi încărcate de tartru. Concluzia sugerată de aceşti doi mari intelectuali este aceea că doar prima categorie de români merită a fi creditată din punct de vedere civic şi politic.

Cei din a doua categorie de români ar fi, de fapt, victimele reeducării comuniste, fiinţe inferioare, spălate pe creier, a căror dantură dezastru nu este decât semnul vizibil al propriei lor decadenţe morale şi, implicit, civice.  De altfel, domnul Liiceanu face chiar o stranie paralelă între reeducarea de la Piteşti (celebrul experiment bolşevic de care şi comuniştii s-au dezis cu fermitate) şi manifestaţia organizată de PSD, pentru a susţine guvernul, din aceeaşi istorică localitate.

O zi din viaţa deţinutului Gabriel Liiceanu

Nu e prima dată când auzim enormităţi bine îmbrăcate stilistic din gurile bine ornamentate ceramic ale intelectualilor publici de la noi.  Paralela dintre reeducarea de la Piteşti şi manifestaţia PSD mi-a adus aminte de o altă reflecţie a lui Gabriel Liiceanu.

Acesta, într-o „scrisoare către fiul său” (publicată, evident, la editura Humanitas) îi descrie o zi din viaţa sa de scriitor, comparându-se cu personajul lui Soljeniţîn, Ivan Denisovici, un deţinut din Gulagul stalinist:

„Şi ziua poate continua așa, mișcându-se între pagini scrise, pauze culinare (o salată de ruccola cu ulei de măsline și oțet de mere, presărată cu feliuțe de jambon de Parma și bucățele de Grana Padano), citate căutate cu înfrigurare în cărțile bibliotecii mele, câteva ture cu bicicleta pe străduțele necirculate ale cartierului, alte pagini scrise, alt ceai, altă cafea, bârfitul la telefon al prietenilor mai puțin apropiați cu prietenii apropiați, în sfârșit, cartea de seară din pat, cu carnețelul de note alături și, apoi, alunecarea în somn… După o asemenea zi, pot spune și eu, din Gulagul vieții mele, ca Soljenițîn despre ziua deținutului Ivan Denisovici: «Trecuse o zi fără necazuri, aproape fericită».“

Nu m-aş grăbi să suspectez citatul de mai sus ca fiind scris cu cinism. Aşa cum nu aş vrea să văd în reflecţiile domnului Gabriel Liiceanu asupra cariilor adversarilor politici vreo răutate bine gândită.  Cred, în schimb, că asistăm la reeditarea celebrei afirmaţii atribuită reginei Maria Antoaneta: „Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac.”

Alienarea intelectualilor

Un fenomen care trebuie studiat este cel al alienării intelectualilor publici români. Oameni ca domnul Liiceanu, ca domnul Pleşu sau ca domnul Patapievici nu s-au născut într-un turn de fildeş şi nici nu au avut „privilegiul” nefericit al colegilor lor din Occident de a se forma în universităţi izolate de lume, în care ideologia  bate realitatea.  Şi domnul Liiceanu, şi domnul Pleşu au cunoscut România săracă, a anilor ’80, au trebuit „să se descurce” ca toţi românii pentru a avea ouă de Paşti, porc de Crăciun şi vin la masa de toate zilele. Au stat la cozi, au făcut aprovizionarea, au strâns, probabil, Kent şi cafea pentru a-şi putea plăti inclusiv tratamentele dentare.

Mai mult decât atât, niciunul dintre ei nu a ales calea izolării erudite de lume. Nici domnul Liiceanu, nici domnul Pleşu nu l-au urmat pe Noica, ascunzându-se prin vârfuri de munte sau săli de bibliotecă de tumultul societăţii. Din contră, au fost prezenţi în toate momentele importante din istoria noastră recentă, au pretins ca vocea lor să fie ascultată ca o autoritate, nu au respins niciun moment privilegiul (nu tot timpul legitim intelectual) de a-şi da cu părerea despre orice subiect şi despre orice persoană.  Opera lor filosofică, cariera lor academică, a fost îngropată de activismul civic şi politic.

Atunci cum de este posibil să vedem atâta naturaleţe în a refuza realitatea, în a ignora faptul că nu doar că e imposibil ca toată lumea să îmbrăţişeze stilul de viaţă burghez al domniilor lor, dar chiar acest stil ar fi mult mai dificil dacă ar funcţiona mecanisme corecte de justiţie socială?

Puntea socială şi puntea dentară

Rolul intelectualului public presupune un al treilea loc în orice dinamică socială. Intelectualul public, deşi inevitabil va ajunge să aibă poziţii partizane, trebuie să fie un spectator angajat, un observator raţional şi, ideal, un moderator al conflictului social. El trebuie să fie facilitatorul întâlnirii şi nu cel care o împiedică.


Intelectualii noștri sunt inutili. Suferă de acest sindrom al „intelectualului inutil”, care preferă să critice, să facă bășcălie în loc să vină să prezinte niște soluții. – Cozmin Guşă


Când intelectualul public încetează să mai joace acest rol și se izolează în turnul său de fildeş, făcând abcese repetate de superioară revoltă faţă de ce crede el că ar fi mizeria celorlalţi, atunci eşuează în misiunea sa civică şi aduce prejudicii greu cuantificabile mecanismului fragil al democraţiei, lovind tocmai în cea mai importantă componentă a acesteia: societatea civilă.

Faptul că există două Românii (sau poate chiar trei sau patru) nu este în mod necesar un fapt grav. Există şi cel puţin două Franţe, cel puţin trei Italii etc. Problema însă este aceea că între cele două Românii, acolo unde ar trebui să găsim spaţiul de acţiune al intelectualilor şi societăţii civile, s-a deschis o carie ce s-ar putea să nu mai poată să fie reparată. Soluţia stomatologică, atunci când un dinte este definitiv compromis, reprezintă extracţia lui, curăţarea locului şi construirea unei „punţi” între dinţii vecini. Însă „puntea” asta dentară are tot timpul un preţ: sacrificarea parţială a celor doi dinţi vecini care se vor lăsa şi ei „îmbrăcaţi” de ea.

Şi totul devine mai artificial…

Autor: Bogdan Duca

Sursa: QMagazine

Share Button

KOVESI E TERMINATĂ!

Share Button

Curtea Constitutionala a decretat ca DNA nu avea voie sa inceapa urmarirea penala si sa defileze ministri in dosarul Ordonantei 13: “Infractiunea de favorizare a faptuitorului nu poate fi comisa prin adoptarea unui act normativ… nici una dintre infractiunile pentru care s-a dispus extinderea nu intra in sfera de competenta a DNA… Toate argumentele expuse mai sus, impuneau organului judiciar solutia de clasare”. Kovesi si Lazar trebuie demisi!

kovesi

DNA este o institutie abuziva, care a incalcat grav legea si a instrumentat cu spectacol televizat si defilari de ministri un dosar penal impotriva Guvernului Grindeanu, actiunea echivalenta cu o tentativa de lovitura de stat, in conditiile in care aceasta cauza a fost folosita pentru incitarea protestatarilor din Piata Victoriei.

Curtea Constitutionala a dat vineri publicitatii motivarea Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017, in care s-a statuat ca DNA si-a arogat atributia de a verifica legalitatea si oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 13/2017, cu incalcarea competentelor constitutionale ale Guvernului si Parlamentului, producand prin aceasta un conflict de natura constitutionala.

Motivarea Curtii Constitutionale releva practic ca procurorii DNA au comis un abuz urias atunci cand au inceput urmarirea penala pentru trei infractiuni (favorizarea faptuitorului; folosirea influentei ori a autoritatii sale de catre persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite; si prezentarea cu rea-credinta de date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului).

Judecatorii Curtii Constitutionale spun negru pe alb ca DNA avea obligatia sa claseze dosarul si nicidecum sa inceapa urmarirea penala. Asta intrucat infractiunile imputate nu puteau subzista in conditiile emiterii unui act normativ.

Mai mult, cu privire la extinderea urmaririi penale pe infractiunile de sustragere si distrugere de inscrisuri si fals intelectual (fapte declinate la PICCJ – Sectia de urmarire penala), judecatorii CCR afirma ca procurorii DNA nu aveau competenta materiala sa cerceteze asemenea fapte.

Cu alte cuvinte, CCR a demascat actiunea DNA ca un abuz de maxima gravitate, care trebuie investigat de autoritati in perioada urmatoare.

In opinia Lumeajustitiei.ro, se impune de urgenta excluderea din Magistratura a procurorilor de caz, precum si destituirea sefei DNA Laura Kovesi (care si-a permis zeci de declaratii cu conotatii politice si de defaimare la adresa Guvernului, cu efect de incitare a populatiei impotriva acestuia), precum si a Procurorului General Augustin Lazar, care a facut acelasi tip de declaratii si a protejat activitatea abuziva a DNA, actionand si reusind cu ajutorul Sectiei de procurori a CSM sa dea jos din functie pe secretarii de stat din Ministerul Justitiei Oana Haineala si Constantin Sima, audiati in dosarul deschis abuziv.

MOTIVAREA DECIZIEI 68/2017

Prezentam in continuare fragmentele relevante din Decizia 68/2017 a CCR pronuntata de judecatorii Valer Dorneanu, Marian Enache, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Daniel Marius Morar, Mona Maria Pivniceru, Simona Maya Teodoroiu, si Atilla Varga:

“… 109. Prin urmare, ”vazand ca actul de sesizare indeplineste conditiile prevazute de lege si ca nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale, prevazute la art.16 alin.(1) din Codul de procedura penala”, in temeiul art.305 alin.(1) si (2) din cod, ordonanta procurorului dispune inceperea urmaririi penale in cauza cu privire la savarsirea urmatoarelor infractiuni: folosirea influentei ori a autoritatii sale de catre persoana care indeplineste o functie de conducere intr-un partid in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, infractiune prevazuta de art.13 din Legea nr.78/2000, favorizarea faptuitorului, infractiune prevazuta de art.269 alin.(1) din Codul penal, si prezentarea cu rea-credinta de date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului, infractiune prevazuta de art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.115/1999.

110. Avand in vedere faptele reclamate si cele retinute in ordonanta procurorului de caz, Curtea apreciaza ca toate elementele prezentate drept elemente materiale constitutive ale infractiunilor imputate nu constituie altceva decat aprecieri personale sau critici ale autorilor denuntului cu privire la legalitatea si oportunitatea actului adoptat de Guvern (…)

111. Curtea, analizand incadrarea juridica a faptelor denuntate, asa cum este ea configurata de catre procuror in ordonanta de incepere a urmaririi penale in rem, retine, in ceea ce priveste infractiunea de favorizare a faptuitorului, prevazuta de art.269 din Codul penal, ca aceasta infractiune nu poate fi comisa prin adoptarea unui act normativ. Este evident ca un act normativ de clementa (de gratiere) ori de dezincriminare a anumitor infractiuni este favorabil unor persoane care au comis faptele penale care cad sub incidenta respectivului act normativ, dar acest aspect nu se poate converti nicicum in ”ajutorul dat faptuitorului”, ca element material al infractiunii de favorizare a faptuitorului. Art.269 din Codul penal are in vedere alte ipoteze, respectiv acte individualizate strict care pot constitui un folos dat faptuitorului, menit sa impiedice infaptuirea justitiei intr-o cauza penala concreta. Actele normative de clementa sau de dezincriminare reprezinta intotdeauna vointa legiuitorului, iar optiunea acestuia este justificata de anumite nevoi sociale, juridice, economice, raportate la un anumit moment din evolutia societatii. Este evident ca prin caracterul lor normativ, legile si ordonantele Guvernului au aplicabilitatea generala si isi extind efectele asupra unui numar nedeterminat de subiecte vizate de ipoteza normelor. in aceasta logica, devine posibil ca in sfera de aplicabilitate a acestor acte sa intre si cei care le-au adoptat sau rudele, prietenii, cunostintele lor. A aprecia altfel, inseamna ca niciodata legiuitorul primar sau delegat nu ar putea adopta acte normative fara a fi sanctionat penal, intrucat caracterul mai favorabil al normelor adoptate ar favoriza intotdeauna anumiti faptuitori. Or, Curtea retine ca tocmai caracterul de generalitate a actului normativ, aplicabilitatea sa asupra unui numar nedefinit de persoane distinge actul normativ de actul individual, singurul care poate fi susceptibil de a produce foloase, avantaje, ajutor, in sensul prevazut de legea penala.

112. Asadar nu este de acceptat ca autoritatea legiuitoare primara sau delegata (parlamentari sau ministri) sa intre sub incidenta legii penale prin insusi faptul adoptarii sau participarii la actul decizional al adoptarii actului normativ, aceasta indeplinindu-si o atributie constitutionala. In virtutea imunitatii care insoteste actul decizional de legiferare, care, asa cum Curtea a retinut in prealabil, este aplicabila mutatis mutandis si membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la raspundere pentru opiniile politice sau actiunile exercitate in vederea elaborarii ori adoptarii unui act normativ cu putere de lege. A admite contrariul inseamna a lasa, indirect, posibilitatea intruziunii in procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecinta directa a incalcarii separatiei puterilor in stat. Lipsa raspunderii juridice pentru activitatea de legiferare este o garantie a exercitarii mandatului fata de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite impotriva persoanei care ocupa functia de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurandu-i acesteia independenta, libertatea si siguranta in exercitarea drepturilor si a obligatiilor ce ii revin potrivit Constitutiei si legilor.

113. In acest sens, reglementeaza si Codul penal in cadrul Titlului V. Infractiuni de coruptie si de serviciu, Capitolul 2. Infractiuni de serviciu, respectiv infractiunea de conflict de interese, prevazuta de art.301. Dispozitiile alin.(2) al acestui articol stabilesc o conditie negativa, si anume ca dispozitiile incriminatoare de la alin.(1) nu se aplica in cazul emiterii, aprobarii sau adoptarii actelor normative. in justificarea acestei conditii negative, in doctrina se arata ca ratiunea acestei formulari a fost aceea de a evita riscul pentru legiuitor sa fie acuzat de conflict de interese, in conditiile in care actele normative emise, aprobate sau adoptate produc, de regula, efecte asupra tuturor persoanelor, fiind astfel posibil ca si persoane apropiate emitentilor actului normativ sa beneficieze de acele acte. Situatia este identica si in ceea ce priveste infractiunea de favorizare a faptuitorului, chiar daca legiuitorul nu a prevazut expres clauza exoneratoare de raspundere penala in cuprinsul art.269 din Codul penal.

114. De altfel, Curtea a antamat subiectul incidentei legii penale in cazul adoptarii unui act juridic normativ cu ocazia pronuntarii Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, mai sus citata, analizand notiunea de ”act”, existenta in continutul infractiunii de abuz in serviciu. Cu acel prilej, Curtea a aratat ca in sfera de cuprindere a acestei notiuni nu poate intra si actul juridic normativ, intrucat, in aceasta situatie, legislatia penala ar interfera cu proceduri judiciare reglementate de legiuitor in mod expres printr-o legislatie distincta, respectiv exceptia de nelegalitate/exceptia de neconstitutionalitate.

115. In ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art.13 din Legea nr.78/2000, Curtea retine ca aceasta sanctioneaza fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid de a-si folosi influenta sau autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Pentru considerentele aratate mai sus, tocmai datorita caracterului de generalitate al unei legi sau ordonante, ”folosul” din textul incriminator are in vedere alte ipoteze si nicidecum ”beneficiul” obtinut de o persoana ca urmare a adoptarii unui act normativ, astfel ca acesta nu poate fi in niciun caz element constitutiv al laturii obiective a unei infractiuni si astfel nu poate determina raspunderea penala.

116. Referitor la infractiunea prevazuta de art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.115/1999, Curtea observa ca aceasta incrimineaza fapta de prezentare, cu rea-credinta, de date inexacte Parlamentului sau Presedintelui Romaniei cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde savarsirea unor fapte de natura sa aduca atingere intereselor statului. Aceasta infractiune a fost introdusa in Legea responsabilitatii ministeriale prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.130/1999, prin art.61, nota de fundamentare prevazand necesitatea completarii legii cu ”doua infractiuni specifice activitatii unui membru al Guvernului in exercitiul functiei sale”. Din analiza elementelor constitutive ale acestei infractiuni reiese ca aceasta norma este incidenta atunci cand prezentarea de catre membrii Guvernului a datelor inexacte este rezultatul indeplinirii unei obligatii legale fata de cei indrituiti sa solicite aceste date, Parlamentul, respectiv Presedintele Romaniei. Or, raportat la starea de fapt descrisa in denuntul formulat si retinuta in ordonanta de incepere a urmaririi penale emisa de organul judiciar, potrivit careia ”in mod deliberat ministrul justitiei a dezinformat Parlamentul Romaniei cu privire la intentiile lui a promova acte normative […] prin procedura ordonantei de urgenta” si ca ”in mod deliberat, prim-ministrul Romaniei si ministrul justitiei l-au dezinformat pe Presedintele Romaniei, inaintea sedintei de Guvern ca nu aveau intentia sa treaca pe ordinea de zi cele doua ordonante”, Curtea constata ca ”datele inexacte” se refera la necomunicarea unor intentii, care, in viziunea autorilor denuntului si a organului judiciar, se converteste in ”dezinformare”. Nicio norma legala sau constitutionala nu obliga Guvernul sal informeze pe Presedintele Romaniei cu privire la ”intentiile” sale in sensul includerii pe ordinea de zi a unei sedinte de Guvern a actelor normative supuse adoptarii si nici sa informeze Parlamentul cu privire la ”intentia” sa de a adopta ordonante de urgenta. Cu privire la acest din urma aspect, singura obligatie a Guvernului este de a depune, dupa adoptare, ordonanta de urgenta spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta pentru ca aceasta sa intre in vigoare, conform art.115 alin.(5) din Constitutie.

117. Avand in vedere toate aspectele prezentate mai sus, Curtea constata ca starea de fapt descrisa in actul de sesizare a organului judiciar si incadrata juridic in dispozitiile art.269 din Codul penal, art.13 din Legea nr.78/2000 si in cele ale art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.115/1999 constituie cadrul procesual retinut si asumat de Ministerul Public – Directia Nationala Anticoruptie, care prin Ordonanta din 1 februarie 2017 a dispus inceperea urmarii penale in rem, cu privire la faptele reclamate. Toate argumentele expuse mai sus, impuneau insa organului judiciar solutia de clasare, in baza art.294 alin.(3) din Codul de procedura penala, fara a efectua acte de urmarire penala, ca urmare a incidentei art.16 alin.(1) din acelasi cod, intrucat toate faptele reclamate priveau in realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate si legalitate care nu cad sub incidenta controlului organelor de cercetare penala, indiferent de incadrarea juridica stabilita de catre procuror. intrucat, doar prin ea insasi, adoptarea actelor normative nu poate constitui elementul material al unor infractiuni, Curtea constata ca faptele reclamate prin denuntul care a stat la baza intocmirii Dosarului nr.46/P/2017, inregistrat pe rolul Sectiei de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, nu pot intra sub incidenta legii penale, indiferent de incadrarea juridica data.

118. De altfel, aceasta concluzie rezulta si din examinarea Ordonantei din 24 februarie 2017 de clasare, disjungere si declinare a cauzei, unde la ”Situatia de fapt, asa cum a rezultat in urma efectuarii urmaririi penale” pentru cele trei infractiuni, procurorul face referire (filele 2-7 din ordonanta) exclusiv la aspecte ce tin de procedura de legiferare, respectiv cronologia evenimentelor, intocmirea proiectelor de ordonanta de urgenta, opiniile critice exprimate de specialistii din Ministerul de Justitie, lipsa unor avize, emiterea unor avize incomplete ori cu observatii, nemotivarea urgentei proiectului de ordonanta de urgenta, suplimentarea ordinii de zi a Guvernului etc.

119. In legatura cu mentiunea de la fila 2 din Ordonanta din 24 februarie 2017 de clasare, disjungere si declinare a cauzei, potrivit careia in aceeasi zi, printro alta ordonanta, procurorul a dispus extinderea urmaririi penale pentru alte trei infractiuni, respectiv infractiunea de sustragere sau distrugere de inscrisuri, prevazuta de art.259 alin.(1) si (2) din Codul penal, infractiunea de sustragere sau distrugere de probe ori de inscrisuri, prevazuta de art.275 din Codul penal, si pentru infractiunea de fals intelectual, prevazuta de art.321 din Codul penal, Curtea constata ca nici una dintre infractiunile pentru care s-a dispus extinderea nu intra in sfera de competenta a Directiei Nationale Anticoruptie. Or, extinderea urmaririi penale cu privire la aceste fapte in conditiile in care procurorul dispune in aceeasi zi declinarea competentei la Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie, tocmai pentru ca nu era indrituit sa efectueze urmarirea penala, nu este in logica fireasca a cursului cauzei. Oricum aceste imprejurari, prezentate Curtii Constitutionale in ziua dezbaterilor, 27 februarie 2017, nu sunt de natura a schimba starea de fapt si de drept a cauzei si, implicit rationamentul Curtii Constitutionale in analiza si solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public si Guvern.

120. Pentru aceste considerente, avand in vedere ca prin Ordonanta din 1 februarie 2017 a Directiei Nationale Anticoruptie se retine ca ”nu exista vreunul dintre cazurile care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale” si, in consecinta, se dispune inceperea urmaririi penale si se efectueaza acte de urmarire penala cu privire la savarsirea infractiunilor mentionate in denunt, apare cu evidenta faptul ca Ministerul Public, ca parte a autoritatii judecatoresti, sa considerat competent sa verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative si, implicit, legalitatea adoptarii ordonantei de urgenta a Guvernului. O astfel de conduita echivaleaza cu o incalcare grava a principiului separatiei puterilor in stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constitutie, deoarece Ministerul Public nu doar ca isi depaseste atributiile prevazute de Constitutie si de lege, dar isi aroga atributii ce apartin puterii legislative sau Curtii Constitutionale. In activitatea sa de interpretare si aplicare a legii, procurorul trebuie sa realizeze un echilibru intre spiritul si litera legii, intre exigentele de redactare si scopul urmarit de legiuitor, fara a avea competenta de a se substitui autoritatilor competente in acest domeniu. Obligatia care incumba procurorilor deriva direct din normele constitutionale ale art.131 din Constitutie, potrivit carora, in activitatea judiciara, ei reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor.

121. in aceasta lumina, Curtea constata ca prin verificarea circumstantelor in care a fost adoptata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.13/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal si a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie sia arogat competenta de a efectua o ancheta penala intrun domeniu care excedeaza cadrului legal, ce poate conduce la un blocaj institutional din perspectiva dispozitiilor constitutionale ce consacra separatia si echilibrul puterilor in stat. Astfel, in conditiile in care inceperea urmaririi penale presupune activitati de cercetare si ancheta penala cu privire la modul in care Guvernul si-a indeplinit atributiile de legiuitor delegat, actiunea Ministerului Public inceteaza sa mai fie una legitima, devenind abuziva, intrucat depaseste competenta stabilita de cadrul legal in vigoare. Mai mult, actiunea Ministerului Public creeaza o presiune asupra membrilor Guvernului care afecteaza buna functionare a acestei autoritati sub aspectul actului legiferarii, avand drept consecinta descurajarea/intimidarea legiuitorului delegat de a-si exercita atributiile constitutionale. Declansarea unei ample anchete penale care s-a concretizat prin descinderi la Ministerul Justitiei, ridicarea de acte, audierea unui numar mare de functionari publici, secretari de stat si ministri a determinat o stare de tensiune, de presiune psihica, chiar pe durata derularii unor proceduri de legiferare, creandu-se premisele unui blocaj in activitatea de legiferare. Astfel, sub imperiul unei temeri declansate de activitatea de cercetare penala si de formularea unor viitoare acuzatii care 55

pot determina incidenta raspunderii penale, Guvernul este blocat in activitatea sa de legiuitor. imprejurarea creata goleste de continut garantia constitutionala referitoare la imunitatea inerenta actului decizional de legiferare, de care beneficiaza membrii Guvernului, garantie care are ca scop tocmai protejarea mandatului fata de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite impotriva persoanei care ocupa functia de ministru, imunitatea asigurandu-i acesteia independenta, libertatea si siguranta in exercitarea drepturilor si a obligatiilor ce ii revin potrivit Constitutiei si legilor. Prin conduita sa, Ministerul Public – Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie a actionat ultra vires, si-a arogat o competenta pe care nu o poseda – controlul modului de adoptare unui act normativ, sub aspectul legalitatii si oportunitatii sale, ceea ce a afectat buna functionare a unei autoritati, care isi are remediul in dispozitiile art. 146 lit. e) din Constitutie, care prevad solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala dintre autoritatile publice de catre Curtea Constitutionala.

122. Prin urmare, Curtea constata existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie, pe de o parte, si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.

(…)

125. In ceea ce priveste Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie, conduita conforma Constitutiei transpare din cele statuate mai sus, si anume exercitarea competentelor stabilite de lege in conformitate cu prevederile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat si, deci, abtinerea de la orice actiune care ar avea ca efect subrogarea in atributiile altei autoritati publice. Prin urmare, Ministerul Public nu are competenta de a desfasura activitati de cercetare penala cu privire la legalitatea si oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

126. Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art.146 lit.e) din Constitutie, precum si prevederile art.11 alin.(1) lit.A.e), ale art.34 si 35 din Legea nr.47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALA

in numele legii

DECIDE:

Constata ca a existat si exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie si Guvernul Romaniei, generat de actiunea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie Directia Nationala Anticoruptie de asi aroga atributia de a verifica legalitatea si oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.13/2017, cu incalcarea competentelor constitutionale ale Guvernului si Parlamentului, prevazute de art.115 alin.(4) si (5) din Constitutie, respectiv ale Curtii Constitutionale, prevazute de art.146 lit.d) din Constitutie.

Definitiva si general obligatorie.

Pronuntata in sedinta din 27 februarie 2017.”

NOTA – Judecatoarea Livia Stanciu fosta presedinta a Inaltei Curti care s-a declarat public “partenera de nadejde a procurorilor DNA” a facut opinie separata, in sensul ca in mintea ei nu ar exista un conflict juridic de natura constitutionala intre DNA si Guvern.

* Cititi aici integral Decizia nr. 68/27.02.2017 a Curtii Constitutionale

Autor: Razvan Savaliuc

Sursa: Lumea Justitiei

Share Button

Ion Cristoiu: ”Prin DNA, SRI e mult mai puternic decît fosta Securitate!”

Share Button

Procesul de revenire a României la domnia legii prin răsturnarea dictaturii mascate a Sistemului a intrat într-o fază dramatică.



Binomul SRI-DNA – coloana vertebrală a Sistemului – a meșterit duminică seara un moment unic în istoria lumii civilizate: O demonstrație de susținere a unei Instituții de forță – DNA – cu slogane amintind de mișcările fasciste de stradă: Codruța, Codruța / Leag-o pe Olguța!

Codruța e Codruța Kovesi, șefa unui Departament al Parchetului General, iar Olguța e Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii în Guvernul Sorin Grindeanu.

Ca primar Lia Olguța Vasilescu a fost victima Binomului SRI-DNA. Reținută pentru 24 de ore, în chip abuziv, Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată. Dosarul, încropit de DNA după metode securistice, a fost retrimis de instanță pentru refacere completă. Dovada zdrobitoare că era un fals de la un capăt la altul. Acum, teoretic, ființe bipede din România lui 2017, au cerut ca Codruța s-o aresteze din nou abuziv pe Lia Olguța Vasilescu.

Și mult mai grav, Divizia Presă a Binomului, în frunte cu postul penalului Maricel Păcuraru – Realitatea Tv – scos din pușcărie în urma unui deal între Codruța Kovesi și conducerea postului, a salutat astfel de slogane ținînd de mișcările prin care PCR a pus mîna pe putere în 5 martie 1945.

Desigur, de la Marea Teroare din Franța pînă la Teroarea stalinistă, știm din Istorie că-n rîndul maselor populare se găsesc mulți dezechilibrați (din care s-au recrutat totdeauna călăii), persoane în stare să ceară decapitarea, spînzurarea sau împușcarea unor nevinovați numai pentru că aceștia erau persoane publice.

Scoaterea lor în stradă de către Sistemul instituțiilor de forță din România lui Klaus Iohannis e un atentat la Siguranța națională. Nu de alta, dar domnia legii e una dintre condițiile de Siguranță națională. ține asigurarea unei domnii a legii.

De cealaltă parte, a forțelor care luptă împotriva dictaturii Sistemului, zilele acestea s-au înregistrat două lovituri de presă.

Interviul acordat de fostul judecător CCR, Toni Greblă, postului Tv Antena 3 și interviul dat fostul șef al ANI, Horia Georgescu, ziarului România liberă.

Amîndouă interviurile sînt un semn extraordinar pentru Procesul revenirii noastre la statul de Drept. În 2015 și-n 2016, anii de vîrf ai Marii Terori a Sistemului, astfel de interviuri ar fi fost imposibile. Din două motive:

  1. Nici o publicație nu le-ar fi găzduit, de teama că a doua zi Binomul ar fi înhățat patronul.
  2. Victimele n-ar fi avut curajul să se adreseze Presei, șantajate de Binom cu sporirea pedepsei dacă scot o vorbă despre abuzurile la care au fost supuse.

Cine a citit interviul din România liberă și cine a urmărit interviul de la Antena 3 au fost zguduiți de dezvăluirile privind abuzurile Binomului SRI-DNA.

Imaginea unui judecător al CCR monitorizat 24 din 24 de ore în dormitor, în baie, audio-video, de sergenții majori de la SRI, timp de patru luni, va rămîne în Istoria României ca dovada unei încălcări de tip stalinist sau fascist a drepturilor omului.

Vorba lui Toni Greblă:
Îmi imaginez ce-au grohăit de plăcere SRI-iștii care-l urmăreau pe judecător în exercițiul urinatului sau al defecatului.

Luînd seamă la cele două interviuri, eu am tresărit însă la un adevăr desprins din confesiunile lui Horia Georgescu și Toni Greblă, sugerat de interlocutori, dar fără a fi accentuat de ei și de autorii interviurilor:
Și Horia Georescu și Toni Greblă n-au fost victimele DNA, ci victimele Binomului SRI-DNA.
Ca născocitor al sintagmei Binomul SRI-DNA, cred c-ar trebui să precizez încă o dată ce înțeleg eu prin aceasta:
Înțeleg o frăție banditească între două instituții de forță – SRI și DNA – prin care fiecare își rezolvă intersele.
În cadrul acestei frății, DNA beneficia de informațiile date de SRI, care spiona și continuă să spioneze tot ce mișcă în țara asta, încălcînd grav Constituția. Prin implicarea SRI în Supravegherea tehnică, procurorii DNA primeau de la SRI mură-n gură un întreg dosar.
Procurorilor nu le rămînea decît să cheme victima investigațiilor SRI și s-o confrunte cu dovezile.
În rest, procurorii DNA își vedeau de treburile lor:
De beții, de curvăsării, de abuzuri, de corupție și de lingușirea Codruței Kovesi ori de cîte ori aceasta le apărea în vis.
Ce obținea SRI din această frăție?
Răspunsul ni-l dau cele două cazuri:
Al lui Horia Georgescu și al lui Tony Greblă:
Horia Georgecu și Tony Greblă trebuiau scoși din joc, pentru că îndrăzniseră să nu asculte ordinele SRI.

Horia Georgescu depusese, în septembrie 2014, din partea ANI cerere de celeritate în cazul Procesului de la ICCJ al lui Klaus Iohannis.
SRI-ul avea interesul ca acest proces să nu se declanșeze, deoarece el îl punea în pericol pe candidatul Klaus Iohannis.
Pentru c-a îndrăznit să contrazică interesele SRI, partenerul din Binom, DNA, a primit ordin de la SRI să-l execute pe Horia Georgescu.
Și Horia Georgescu, cel lăudat pînă atunci de Divizia Presă pentru lupta împotriva corupției, a fost arestat preventiv în 16 martie 2015.

Toni Greblă era judecător la un CCR care a respins legile Big Brothers, prin care SRI dobîndea puteri mai mari decît cele ale NKVD-ului stalinist.
CCR-ului trebuia să i se arate pisica.
Și atunci DNA l-a înhățat pe Toni Greblă.
Chiar și în 10 martie 2015, cînd Toni Greblă a fost scos în cătușe din sediul DNA și arătat mulțimii flămînde de sînge mediatic, se vedea că miroase rău.
Deși îl reține 24 de ore, DNA cere la ICCJ doar arest la domiciliu.
ICCJ nu-i dă lui Toni Greblă nici măcar control judiciar.
Atît de subțire era Dosarul!
E limpede că SRI n-ar fi putut arăta CCR mîța dacă nu avea frăție cu DNA.
DNA a fost și este brațul înarmat cu cătușe al SRI.

Ce-i putea face SRI lui Horia Georgescu dacă n-ar fi fost DNA?
Îi lua praful de pe tobă!
Dar CCR îi mai putea arăta pisica SRI?
Nici vorbă.
Binomul SRI-DNA a dat posibilitatea transformării SRI, în conflict cu Constituția, în principal Făcător de Regi în România ultimilor ani.

Exagerez?
Să mai adăugăm un caz.
Liviu Mihaiu a publicat în Gîndul.info în 21 februarie 2017 una dintre cele mai severe radiografii ale dictaturii Serviciilor Secrete asupra României:
Partid versus Securitate, războiul civil al României.
La un moment dat, Liviu Mihaiu mărturisește că în 6 noiembrie 2015, la întîlnirea de la Cotroceni a ONG-urilor cu președintele, după Tragedia de la Colectiv, i-a zis lui Klaus Iohannis:

„Este ceva profund în neregulă în mersul democrației noastre ca cele mai bine plătite slujbe din România să fie cele ale organelor de represiune, puniție și supraveghere, pe cînd majoritatea celor liberale, cum este, de exemplu, profesia de profesor de fizică, ca a Dvs, sau cea de medic sau de actor, să fie cele mai prost plătite din țara noastră.”

Stenograma Întîlnirii n-a fost publicată nici azi.
Din articolul lui Liviu Mihaiu aflăm însă că el a atacat în fața Președintelui Serviciile Secrete.
Era culmea unei bătălii duse pînă atunci de gazetarul Liviu Mihaiu împotriva Noii Securități.
Vă mai amintiți?
Pe 28 iulie 2016, DNA îl reține pe Bogdan Olteanu, viceguvernator BNR, pentru că, potrivit unui Denunțător, fostul lider PNL ar fi intervenit pe lîngă premierul Tăriceanu, în vara lui 2008, să-l numească pe Liviu Mihaiu Guvernatorul Deltei.
Deși nu e pus sub acuzare, jurnalistul Liviu Mihaiu iese prost din informațiile date de Divizia Presă despre cum s-a plătit ca el să fie numit Guvernatorul Deltei.
Surprins de acuzația adusă lui Liviu Mihaiu – a ajuns Guvernator prin cumpărare de influență – am scris pe cristoiublog.ro din 31 iulie 2016:

„Dosarul nu diferă, în materie de abuzuri, de cel întocmit de Parchetul General lui Traian Băsescu în cazul Gabriela Firea.
În perioada iulie-noiembrie 2008 – pot depune mărturie ca ziarist – Guvernul Tăriceanu era ținta unei campanii de o rară violență dusă de Trustul lui Sorin Ovidiu Vîntu.
La vremea respectivă, Sorin Ovidiu Vîntu îl slujea cu sîrg pe Traian Băsescu, fără să știe că acesta coordona Operațiunea de Lichidare a Imperiului SOV.
Liviu Mihaiu – pot depune mărturie ca jurnalist – era un apropiat al PNL și al Guvernului Tăriceanu.
Numirea sa ca Guvernator al Deltei s-a făcut în virtutea acestei relații și nu – cum aberant susține Rechizitoriul – în schimbul mitei de 1 milion de euro.
S-au invocat nu știu ce interese ale lui SOV în Deltă.
Cine știe Puterea lui SOV din 2008 își face cruce la o asemenea gogomănie.
Păi cu un milion de euro, SOV putea să facă orice cu Delta Dunării.
Chiar s-o și violeze!”

Ca urmare a Dosarului, deși nu e pus sub acuzare, Liviu Mihaiu demisionează de la Radio Guerilla.
Nu mai face emisiuni nici la TVR.
Moment care se constituie în scoaterea sa din presă.

Atunci, în august 2016, am mirosit că Dosarul Bogdan Olteanu puțea.
Nu mi-am dat seama însă că una dintre victime era Liviu Mihaiu.
Pentru că atacase SRI chiar în fața Președintelui, a plătit.
Putea SRI să-l facă să plătească dacă nu alcătuia cu DNA Binomul de tristă amintire?!

Despre Securitate s-a spus că era atotputernică, deoarece avea dreptul la cercetări penale.
Da, dar Securitatea avea dreptul doar la cercetări vizînd siguranța națională.
SRI e mult mai puternic decît Securitatea.
Prin DNA, el poate cerceta penal și chiar aresta preventiv, pe cine vrea el.

Autor: Ion Cristoiu
Sursa: Ion Cristoiu Blog

Share Button

Serviciul de informații externe al Franței își face partid la București

Share Button

Fostul premier Dacian Cioloș a dat un interviu pentru Radio France International în care a declarat că ia în calcul lansarea unui nou partid pe scena politică românească. 
dacian_ciolos_experiment_69858800

S-a speculat mult pe această temă, mai ales în campania electorală pentru alegerile parlamentare, ba că Cioloș își face partid, ba că preia PNL sau USR. Chiar și acum, cu toată degringolada din PNL se speculează că Cioloș ar putea prelua partidul de la Raluca Turcan.

Cine îl sprijină pe Cioloș să-și facă partid

Cariera lui Dacian Cioloș a fost definită încă de pe băncile școlii de un traseu fix: SIE – Franța – DGSE (Serviciul de informații externe al Franței), relația dintre SIE și DGSE fiind foarte bună, mai ales în domeniul economico-financiar.  Imediat după 1990 acesta a plecat la studii în Franța, s-a căsătorit cu o franțuzoaică cu pedigree (socrul lui Dacian Cioloș fiind diplomat și probabil agent al DGSE). După studii a urmat muncă la Bruxelles pentru Comisia Europeană apoi mandatul de Ministru al Agriculturii în Guvernul Boc și postul de Comisar European pentru Agricultură.

În momentul alegerii lui Cioloș în postul de comisar european a urmat un întreg scandal la Bruxelles fiind de notorietate legătura sa cu Franța. Acest lucru s-a văzut și în atragerea de fonduri europene, Franța a prosperat iar Danone a reușit să omoare toți producătorii români de lactate. În 2015, Cioloș a reprezentat garanția oferită Franței că România este un partener de încredere și că nu toată puterea a fost acaparată de CIA și BND. Numirea lui Cioloș în funcția de premier a satisfăcut Uniunea Europeană, mai exact Franța, dar a nemulțumit Statele Unite care s-au văzut în situația de a avea în România un președinte neamț și un premier sensibil la interesele Franței.

Lupta serviciilor secrete

Franța a fost puțin prezentă în discuțiile publice din România dar DGSE-ul a lucrat intens. Schimbarea administrației la Washington și slăbirea de moment a diplomației americane în Europa duce automat la creșterea anvergurii franțuzești. Dacă PNL este prins fără șansă de scăpare la remorca prezidențială, deci sensibil BND, PSD atât pe vremea lui Ponta cât și acum joacă cartea americană, Franța are nevoie de o pârghie în politica românească, asfel apare partidul nou și curat al lui Dacian Julien Cioloș.

Se pare că Dacian Cioloș aplică modelul altui prim-ministru ardelean care și el a fost colaborator recunoscut al unui serviciu străin. Cioloș își dorește să devină un Iuliu Maniu[1] de rit franțuzesc. Dacă Maniu a fost ofițer al  Special Operations Executive (serviciul extern britanic în anii 1940), Dacian Cioloș va face jocurile Franței în România.

[1] http://www.cotidianul.ro/dupa-acordul-churchill-stalin-din-octombrie-1944-spionajul-englez-l-a-tradat-pe-iuliu-maniu-235953/

Autor: Alexandru David

Share Button

Dacă abuzăm de ea, și anticorupţia ne poate ucide, la fel ca şi corupţia!

Share Button

Domne, parcă am înnebunit cu toţii! De dimineaţă pînă seara, oriunde ne-am afla, nu avem în gură decît „anticorupţia, anticorupţia, anticorupţia”. La fel ca în jocurile copiilor, în care absolut orice poate să devină „Bau-bau”, ceva atît de periculos, încît, de frică, mogîldeaţa este dispusă să mănînce crema de morcovi şi să bea sucul de agrişe!

agerpres_7731748_53818200

Oricine îndrăzneşte să vorbească deschis şi dezinteresat despre abuzurile DNA în multe dintre anchetele împotriva corupţiei este imediat taxat ca fiind un complice al corupţilor. Eu, care nu am absolut nici o problemă cu DNA, îmi permit luxul de a atrage atenţia că „Anticorupţia” aceasta deşănţată este extrem de periculoasă pentru România, pentru că ea ar putea să ucidă pe termen foarte lung orice proiect de ţară, aşa cum a făcut cu succes pînă acum!

În afara colegilor lui Florin Bădiţă şi Mihai Poliţeanu, cred că orice om de bună credinţă îşi dă seama că România nu a fost primită în Schengen pentru că aceia care s-au opus ne-au scos ochii cu ceea ce spuneau ai noştri prin străinătate, că avem o corupţie generalizată şi o „gaşcă” de politicieni corupţi!

În acest timp, UE ne-a cerut cîteva măsuri concrete: să asigurăm graniţele, ceea ce ne-a costat un miliard de euro! N-a mai contat acest sacrificiu, căci Macovei urla din toţi rărunchii prin Parlamentul European: „Hoţii, hoţii!” S-a deschis chiar un dosar penal, celebrul EADS, însă, cînd s-a văzut că firele corupţiei duceau în Germania, totul s-a oprit. Deci, dacă nemţii erau corupţi în acest dosar, pe ţambal s-a pus batista, iar noi am rămas şi cu banii cheltuiţi, dar şi cu pata corupţiei pe obraz!

Fiind conştienţi de rolul pe care SUA îl au chiar şi în politica Uniunii Europene, am strîns din dinţi şi am acceptat condiţiile contractului cu Bechtel. Încă un miliard ne-a costat şi acesta, deşi nu ne-am ales nici măcar cu un centimetru de autostradă! Mai mult, chiar, ne-am ales cu Clotilde Armand, care, după ce a contribuit serios la paguba Bechtel, tot ea vrea să salveze România!

Tot cu americanii am făcut şi afacerea Microsoft, unde numai şpăgile ar fi atins aproape un miliard de dolari. Dosarul „Microsoft”, care se anunţa ca fiind „perla coroanei” în activitatea DNA, nu are pe lista acuzaţilor pe nimeni de la „Microsoft”, ci numai o parte dintre românii care au dat şpagă! Cui, oare, or fi dat-o, dacă nu celor de la Microsoft? Şi în acest caz, tot noi a trebuit să suportăm şi paguba, dar şi pătarea onoarei!

Am sperat ca Austria să ne sprijine în proiectul nostru european şi le-am pus la dispoziţie pădurile. Alte miliarde de euro s-au dus în conturile firmei austriece Holzindustrie Schweighofer, care a tuns pur şi simplu pădurile noastre, fără să fie deranjată de procurorii Codruţei Kovesi, din moment ce reprezentanţii firmei austriece stau la masă cu preşedintele Iohannis, însoţindu-l uneori chiar pe pîrtiile de schi!

Nici Italia nu a refuzat să facă astfel de afaceri cu ţara noastră, iar noi am acceptat să dăm firmei italiene Salini-Impregilo o jumătate de miliard de euro pentru autostrada Sibiu-Orăştie prăbuşită imediat după tăierea panglicii!

Am mizat şi pe prietenia Franţei, şi am acceptat de ani de zile marea păcăleală Apa Nova, despre care auzisem cîndva că este anchetată, dar totul s-a stins şi alte miliarde s-au dus pe apa sîmbetei!

Chiar şi ţări mai mici, precum Suedia, au fost văzute de noi ca posibili susţinători ai proiectului românesc. Şi Suedia ne-a băgat pe gît firma IKEA, într-o mega afacere cu iz de corupţie, despre care procurorii români nici nu îndrăznesc să vorbească.

Numitorul comun al acestor afaceri uriaşe, în care România nu a avut în faţă decît varianta pierderilor de miliarde de euro, este faptul că, dacă a fost cineva anchetat, acesta trebuia să fie musai român! Ambasadori sau consuli n-au ezitat să intervină la autorităţile române pentru ca firmele din ţările lor să aibă protecţie în faţa eventualelor anchete! Pe români nu i-a apărat nimeni, ci, din contră, au fost întinşi pe roată, ca şi cum şpăgile lor uriaşe ar fi fost aruncate pur şi simplu în mare, n-ar fi fost date cuiva anume!

În acest timp, pentru servicii necunoscute acordate statelor străine, Florian Coldea, fostul director adjunct al SRI, a fost decorat de Ambasada Franţei! Pentru acelaşi tip de merite, Laura Codruţa Kovesi a fost decorată de Ambasada SUA, Ambasada Franţei sau Regele Suediei!

Concluzia panseului nostru este, de fapt, o serie de întrebări pe care ni le adresăm tot nouă, fraierii de serviciu ai tuturor:

– Cum se face că noi plătim toate facturile pe care ni le cer marile Puteri ale Europei, dar, în acelaşi timp, trebuie să purtăm în veci pe frunte coroana de spini a corupţiei?

– Cum se face că, în timp ce Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, este decorată pentru bătălia anticorupţie, noi sîntem pedepsiţi prin lăsarea la uşa Europei, în loc să fim şi noi măcar mîngîiaţi pe frunte?

– Cum se face că Florian Coldea, şeful executiv al SRI, este decorat de ambasade, deşi misiunea lui era să trimită autorităţilor române informaţii despre marile tunuri date de firmele străine în România?

– Cum se face că însuşi preşedintele ţării pare autist în faţa acestor miliarde de euro cu care este păgubită constant România, dar pare un bun prieten al spoliatorilor străini?

Am mai scris cîndva că actele de corupţie din timpul regimului Traian Băsescu reprezintă activitatea principală a DNA, înregistrîndu-se în ultimii ani o scădere a fenomenului corupţiei. Cu toate acestea, nimeni nu vrea să sublinieze acest lucru în bilanţurile interne sau în interviurile acordate presei străine! Din contră, peste tot se subliniază că România este o ţară din ce în ce mai coruptă!

Dacă adăugăm la toate aceste anomalii şi multele şi gravele abuzuri, prin călcarea în picioare a drepturilor cetăţenilor, nu avem decît să constatăm că, oricum am da-o, noi, românii, sîntem condamnaţi să fim corupţi, chiar dacă, zi şi noapte, sîntem cu anticorupţia în gură!

De-aia zic: domne, cred că am înnebunit cu toţii, din moment ce nu mai avem capacitatea de a discerne! Ne este teamă că ne ucide corupţia şi nu vedem că anticorupţia este la un pas să ne aducă pe cap Apocalipsa: o Europă în două viteze, noi fiind deja repartizaţi în marşarier!

Autor: Ion Spânu

Sursa: Cotidianul

Share Button

O POVESTE CU MILIARDARI, DICTATORI, CIA, PREȘEDINȚI AMERICANI PLUS SOROS ȘI O COMPANIE ROMÂNEASCĂ

Share Button

Vă vom spune o poveste frumoasă, desprinsă parcă din cărțile lui Tom Clancy. O poveste care implică mega-afaceriști internaționali – și nu poate lipsi Soros, evident – dictatori exotici apropiați lui Ceaușescu, afaceri cu petrol în Orient, clanul ben Laden, familii de președinți americani, CIA, dar și o mare companie autohtonă.

maxresdefault

Să o luăm metodic și foarte pe scurt, pentru că ramificațiile poveștii sunt de-a dreptul uluitoare și ne-ar trebui spațiul unei cărți pentru relatări complete. De fapt, chiar s-au scris cărți pe subiect.

A fost odată ca niciodată un american de origine rusă, William Quasha, care s-a născut în 1912, iar al doilea război mondial l-a prins, ca ofițer/jurist în armata SUA, în preajma legendarului general Douglas MacArthur. Grație unor sarcini pe linie de serviciu a ajuns în Filipine, unde, ani de zile mai tîrziu, avea să devină un apropiat al dictatorului Ferdinand Marcos, bun ”pretin” al lui Ceaușescu, cel care l-a decorat cu ”Steaua României”.

În același timp, Quasha avea o relație apropiată și cu George Bush, pe care l-a ajutat să semneze un contract de foraj petrolier în Kuweit pentru o companie a acestuia, în 1961. La fel de bune relații avea Quasha și cu CIA, al cărei șef Bush avea să devină cîțiva ani mai tîrziu.

Două decenii și ceva mai tîrziu, unul dintre cei doi fii ai lui William, Allan Quasha, avea să devină acționarul principal al unei companii petroliere, Harken Energy – sprijinită puternic de familia ben Laden în obținerea de conecesiuni petroliere în Orient – și printre ai cărei acționari se mai numărau familia Bush, George Soros, emirul din Bahrain ori familia sud-africană Rupert. Jongleriile cu petrol ale familiei Bush, la care au pus umărul cei din clanul ben Laden, familia Quasha ori Soros, au produs uriașe scandaluri în SUA ultimilor 30 de ani, asupra cărora nu insistăm aici.

Răstimp, în 1986, dictatorul filipinez Marcos s-a văzut nevoit să fugă din țara pe care o devalizase, refugiindu-se pe teritoriul SUA, în Hawaii.
Nu a venit cu mîna goală, ci cu peste 10 miliarde de dolari furați din propria țară, bani pe care i-a investit, în bună măsură, în SUA, se spune inclusiv la sfatul lui George Bush senior.

Despre William Quasha, consilierul său de taină pe cînd era președintele Filipinelor, și despre fiii săi, presa americană – dar și cartea ”Family of Secrets: The Bush Dynasty” a lui Russ Baker(vezi facsimil) – a relatat că avea să gestioneze, în SUA, miliardele furate de Marcos.

1-1

2-1

William Quasha a murit în 1996, dar cei doi fii ai săi, Alan și Wayne, au prosperat în afaceri întinse pe tot globul, făcînd, totodată, trecerea de la prietenia cu clanul Bush, la cea cu familia Clinton.

Despre cei doi Quasha, Alan în special, se știe că se numără printre cei mai mari sponsori ai campaniei de anul trecut a lui Hillary Clinton.

Și tot de anul trecut, din noiembrie, Wayne Quasha este, conform presei de azi, al doilea mare acționar al trustului RCS-RDS și al televiziunii Digi 24, din România. În numele deontologiei, să sperăm că acțiunile nu au fost cumpărate cu banii palmați cîndva de familia Marcos de la poporul filipinez.

Restul speculațiilor vă lăsăm dvs plăcerea să le faceți. Că ”marfă” ar fi.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Share Button

Iohannis, lovitură năprasnică împotriva României

Share Button

Zi de zi, ies la iveala noi amanunte, unele de-a dreptul sordide, legate de modul in care Forumul German si-a insusit pentru sine si, indirect, in beneficiul cultelor religioase practicate de etnicii germani o parte insemnata din avutia nationala a Romaniei.

iohannis-fdgr

In timp ce eminentul economist german de origine romana, Radu Golban, asteapta un raspuns la solicitarea pe care i-a facut-o premierului Sorin Grindeanu, descoperim detalii absolut scandaloase in lucrarea istoricului Victor Dogaru, care traieste si el in Germania, intitulata “Grupul Etnic German din Romania”. Toate aceste dezvaluiri il indica drept principal artizan al acestei afaceri pe domnul Klaus Iohannis, care a condus, ani de zile, Forumul Democrat German si sub mandatul caruia au fost incepute respectivele operatiuni. Operatiuni incheiate sub mandatul prezidential al aceluiasi Klaus Iohannis.

Dr. Radu Golban a facut apel, printr-o scrisoare, la premierul Sorin Grindeanu, solicitandu-i acestuia sa isi utilizeze autoritatea pe care o are in fruntea Guvernului Romaniei pentru a afla care este dimensiunea exacta a prapadului imobiliar generat de domnul Klaus Iohannis – e vorba de mii si mii de imobile din intreaga tara, sustrase avutiei nationale si pentru care, in prezent, institutiile statului platesc chirii consistente. In asteptarea unui raspuns, care nu ar trebui sa intarzie si care ar trebui urmat de o ancheta in vederea pedepsirii celor vinovati si de masuri concrete pentru readucerea in patrimoniul statului a respectivelor imobile, am lecturat un capitol dintr-o lucrarea de referinta a domnului Victor Dogaru, intitulata “Grupul Etnic German din Romania”.

Victor Dogaru studiaza, intre altele, modul in care, in asa-zisul proces de romanizare, mii si mii de proprietati ale evreilor au fost, de fapt, luate cu japca de catre eticii germani, in nume propriu sau prin intermediul organizatiei fasciste care a purtat acelasi nume.

Obiectivul vizat de germani prin aplicarea asa-zisei legi de romanizare a fost acapararea tuturor proprietatilor evreiesti din localitatile in care existau etnici germani. In acest scop, impotriva evreilor, sub presiune germana, Guvernul Romaniei a edictat o serie intreaga de acte normative care ii impiedicau sa desfasoare activitati in anumite domenii. In aceste conditii, erau obligati sa isi vanda afacerile cu proprietati cu tot. Acolo unde nu se putea altfel, familiile de evrei erau persecutate brutal, tot in scopul de a fi obligate sa isi cedeze proprietatile in schimbul unor sume derizorii de bani care, vezi Doamne, reprezentau pretul unor contracte de vanzare-cumparare.

Legile de asa-zisa romanizare nu le-au fost, in realitate, de niciun folos romanilor, cu unele exceptii. In realitate, beneficiind de un sprijin masiv politic, logistic si financiar din partea statului german, romanii au fost permanent si sistematic indepartati de la aceasta masa nelegiuita a bucatelor. In acest sens, este important sa retinem ca a fost luata o decizie strategica, astfel incat casele de economii ale etinicilor germani au primit sarcina sa le acorde acestora sprijin financiar masiv, in vederea achizitionarii, la preturi derizorii, a proprietatilor familiilor de evrei. Procesul a fost atat de amplu si atat de rapid, incat bancile sasesti din Romania, nemaiavand suficient numerar, au fost silite sa ceara sprijin, pe care de altfel l-au si primit, de la Banca Germaniei.

Cateva cifre sunt elocvete. In Timisoara, de exemplu, svabii au acaparat, pe preturi de nimic, 60% din bunurile evreiesti, platind pentru acestea 2 miliarde de lei. In Arad, tot 60% pentru 800 de milioane de lei. In Brasov, au fost achizitionate proprietati evreiesti contra sumei de 1 miliard de lei. Sa ne imaginam cate nelegiuri de acest fel s-au facut numai ca urmare a legii farmaciilor, care ii scotea din aceasta afacere pe evrei, obligandu-i sa isi vanda practic toate unitatile.

Si, pentru moment, un ultim detaliu elocvent: membrii Grupului Etnic German care, din diverse motive, erau in situatia de a-si vinde proprietatile, nu aveau dreptul sa o faca in beneficiul altor etnii. Trebuia sa le vanda fie etnicilor germani, fie Grupului Etnic German.

Acest Grup Etnic German, din care au fost recrutati masiv SS-isti, a devenit posesorul unei averi fabuloase inainte de a fi declarat, prin conventia de Armistitiu semnata de marile puteri, organizatie criminala interzisa de lege si ale carei bunuri trebuiau confiscate.

Prin decretul Regelui Mihai, in 1945, organizatia a fost scoasa in afara legii, iar bunurile au fost confiscate de statul roman. Pana in acest moment, nu stim in ce mod au fost despagubiti supravietuitorii familiilor de evrei. Dar vom afla. Cert este insa ca Forumul Democrat German, organizatie a etnicilor germani creata dupa decembrie 1989, a facut o solicitare de a fi recunoscut drept succesor al organizatiei criminale Grupul Etnic German. Si a primit satisfactie sub presedintia lui Klaus Iohannis la Forumul German, gratie unei judecatoarea iresponsabile de la Sibiu. In baza acestui document, Forumul Democrat German a solicitat si a primit, pentru sine si pentru cultele religioase practicate de eticii germani, intreaga avere de care a dispus candva, in mod abuziv si criminal, Grupul Etnic German. Si mai mult decat atat, la gramada, au fost acaparate si alte proprietati, cum este de exemplu Muzeul Brukenthal, care reprezentau donatii in beneficiul locuitorilor unor orase. In exemplul de mai sus, al sibienilor. Si care niciodata nu apartinusera, de fapt, nici macar abuziv, Grupului Etnic German.

Cred ca suntem indreptatiti sa primim explicatii pentru aceste faradelegi.

Pentru conformitate, postez si un fragment din studiul domnului Victor Dogaru, intitulat  “Grupul Etnic German din Romania”.

Cum-a-preluat-Grupul-Etnic-German-in-mod-samavolnic-averile-evreilor-1

Cum-a-preluat-Grupul-Etnic-German-in-mod-samavolnic-averile-evreilor-2

Cum-a-preluat-Grupul-Etnic-German-in-mod-samavolnic-averile-evreilor-3

Cum-a-preluat-Grupul-Etnic-German-in-mod-samavolnic-averile-evreilor-1

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog

Share Button