35-40 miliarde euro este o estimare minimă a extracţiei anuale de substanţă economică din periferia România de către ţările din nucleul central al UE. Cu alte cuvinte, cel puţin o pătrime din actualul PIB al României!
Este „produsul“ mai multor factori, dintre care principalul îl reprezintă mecanismul generalizării preţurilor, dar şi al disjuncţiei salariilor în sistemul centru-periferie pe care îl constituie UE. Potrivit statisticilor Eurostat, faţă de mediile pe UE, preţurile au în România un nivel de aproximativ 60%, dar salariile unul sub 20%! În comparaţie cu ţările din centru, discrepanţele, evident, sunt considerabil mai mari. Mecanismul „preţuri cvasiegale la salarii total inegale“ – care operează transferuri imense dinspre periferii spre ţările centrului – este îndeosebi specific UE, având în vedere presiunile articulate ale centrului asupra preţurilor de la periferie prin aşa-numitele liberalizări pe care le pretinde în domeniu în numele „pieţei unice“. Pierderile înregistrate de o ţară de la periferie, precum România, au cel puţin în proporţie de două treimi sorginte „administrativă“, şi nu în sine economică, pentru că rezultă din liberalizări impuse, din reglementări şi presiuni!
Paroxismul în materie de impuneri administrative pentru aservirea şi spolierea periferiilor este atins în sectorul energetic. România, înzestrată cu anumite resurse naturale, se dovedeşte a fi una dintre principalele victime, dacă nu chiar cea mai importantă. Este cu totul tragică alinierea forţată a României, cu concursul guvernelor de la Bucureşti, la aşa-zisa liberalizare de pe piaţa energiei (impusă fără temeiuri economice şi în absenţa unor condiţii concurenţiale, care excludeau însăşi ideea de liberalizare, şi extinsă treptat de la carburanţi la electricitate şi gaze); prin aceasta este pur şi simplu barată calea utilizării în interesul dezvoltării proprii a resurselor lăsate de Dumnezeu românilor şi nimănui altcuiva: preţurile sunt stabilite la Bruxelles, destinaţiile resurselor exploatate sunt fixate tot la Bruxelles, putând chiar să ocolească sau să nu vizeze România, başca faptul că românii trebuie să-şi cumpere propriile resurse după mărunţişul primit pe redevenţe!
Presiunile centrului în direcţia creşterii preţurilor în ţările de la periferie sunt întrecute doar de cele în direcţia menţinerii prin orice metode a unor salarii mici în ţările respective. Experienţa de 10 ani în domeniu a României în UE este absolut dramatică, semnificativă fiind „deplasarea“ împărţirii PIB-ului între muncă şi capital dinspre rezonabil spre odios. Potrivit înseşi datelor UE, nu există vreo altă ţară din Europa în care, din valoarea adăugată la nivel naţional (aşa-numitul PIB), muncii să-i revină atât de puţin (31%) şi capitalului atât de mult (55%), restul de circa 14% reprezentând bilanţul intervenţiei statului (taxe de producţie minus subvenţii acordate). Această disparitate – care contrastează cu situaţia din ţările occidentale (unde munca este cea care ia mai mult decât capitalul din PIB) – este specifică doar periferiilor coloniale. Mai grav este că România reprezintă unica ţară din UE în care partea muncii preluată din PIB s-a prăbuşit în anii apartenenţei la UE, de la peste 40% la numai 31%. Explicaţia este una singură: în România au fost impuse extern măsuri care nu numai că n-au combătut, dar au şi stimulat producerea de efecte de către ofensiva capitalului pe seama muncii. Mereu şi mereu au fost adăugate noi cadouri fiscale capitalului, suplimentându-se efectele unei grile de fiscalizare, incredibilă prin odioşenie: impozitarea de peste trei ori mai ridicată în cazul muncii decât în cazul capitalului. De altfel, corecţiile ce ar putea veni indirect prin stat sunt oricum împiedicate de evaziunea impozitării profiturilor fabuloase, realizate în regim colonial, de capitalul străin prin exploatarea salariilor mici. Această evaziune, practicată masiv de multinaţionale prin ascunderea câştigurilor în reţeaua internaţională de producţie şi comercializare a firmelor şi prin care se externalizează fără fiscalizare 80-90% din profiturile reale obţinute, dă lovitura de graţie şi închide cercul.
Autor: Ilie Șerbănescu
Sursa: Cotidianul
Maestrul Ilie Serbanescu ar fi fost un guvernator B.N.R. infinit mai bun decat maestrul Mugur Constantin Isarescu, presedintele http://www.ClubOfRome.ro .
In primul rand industria de productie si distributie energetica (e.g. termo, cryo, hydro, nucleara, eoliana, solara, bio etc.) trebuie renationalizata in conditii de maxima transparenta si in maxim un an de zile; in al doilea rand daca pleaca societatile comerciale cu capital strain din Romania vor trebui inlocuite cu firme cu capital autohton de stat si private competitive si performante din absolut toate domeniile comertului, economiei, bancilor, finantelor, agriculturii, farmaceuticii, telecomunicatiilor, industriei, educatiei, stiintei si tehnologiei care in momentul de fata nu exista si nici nu pot exista deoarece nu are cine sa le creeze la nivel macroeconomic. Salariul minim si salariul mediu din Romania au fost create pentru a incuraja nemunca, pentru a distruge economia Romaneasca si pentru a obliga la emigrare! Vae Victis!!!